Mulţumesc celor care mi-au amintit să scriu despre "minciuni şi pedepse", dar first of all aş vrea să fac cunoscută teoria mea [da, mai am una] conform căreia totul se întoarce [asta în termeni ne-academici]. Orice act de altruism este recompensat la un moment dat în viaţă, orice rău făcut se întoarce şi el asupra ta. Nu-s superstiţioasă, nu-s nici habotnică, dar sunt atentă la ce se petrece în jurul meu. Este şi simplu până la urmă: Un om care gândeşte negativ şi face rău altora nu poate să fie înconjurat de lucruri pozitive şi frumoase. O persoană care gândeşte pozitiv şi face bine celor din jurul său [sau cel puţin nu le face rău deliberat] va avea parte de experienţe frumoase.

      Am văzut în ultima vreme [şi la mine pe blog] cum lumea se plânge de justiţie, sau cel puţin de sistemul român. Sfat: gata obişnuiţi-vă e România, ori nu se mai plânge nimeni şi facem toţi ceva [funny, nerealist, dar realizabil] ori ne mutăm. Nu am să încep ca bunica să zic :"Să nu minţti mamă că nu-i bine". Normal că nu e bine, ştii asta, ştii cât te complici fără sens. Şi? Nu minţi? Ba da, minţi zilnic aproape, câte puţin sau câte mai mult din cele mai stupide motive. De ce? Pentru că poţi:)

       Am trecut recent [chiar luna asta] printr-o fază super urâtă şi marcantă bazată pe miciuni, omisiuni, the works. Poate că pentru Romeo şi Julieta funcţionau iubirile interzise şi ascunse, dar in real life ele sunt imposibile şi provoacă numai suferinţă. Atât timp cât iubeşti un [iubeşti pe bune] nu ai motive să-i ascunzi nimic sau să-l minţi. Love conquers all [?] :)

"După moartea lui Cotruş, Doinaş o invitase pe soţia acestuia la Bucureşti, până când depăşeşte perioada cea mai grea. Şi atunci m-a chemat şi pe mine, să stau de vorbă cu ea. Am avut astfel ocazia să o cunosc şi pe superba Irinel Liciu care m-a impresionat, înainte de toate, prin faptul că renunţarea la balet nu o făcuse să creadă că totul s-a terminat. Echilibrul ei fragil sta în dragostea pentru Doinaş; prin tot ce făcea pentru el şi pentru prietenii lui îţi da sentimentul că slujeşte în continuare Arta. Faptul că pentru ea lumea asta nu mai însemna nimic dacă nu mai exista el mi s-a părut de la sine înţeles. Dar asta nu m-a împiedicat să-mi pun la nesfârşit întrebarea de ce nu s-a putut întâmpla o minune ca să o poată ajuta cineva până când reuşeşte să depăşească perioada cea mai grea, aşa cum a făcut ea cu soţia lui Cotruş. Fiindcă eu cred că viaţa e bunul cel mai de preţ pe care ni l-a dat Dumnezeu şi că toate valorile celelalte nu reprezintă altceva decât nişte mijloace menite să te facă să rezişti până la capăt, în pofida morţii şi a faptului că nimeni nu te poate asigura că mai există ceva după aceea."

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin hăţişuri cărarea,
cânta dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmã stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeatã de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnã şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeatã de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudatã mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedã frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul rãspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sunã întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
Şi cornul sună, însă foarte puţin.

[audio=http://clipa.files.wordpress.com/2008/08/mihail-stan-mistretul-cu-colti-de-argint1.pdf]
______________________________________________________________________________________________

O baladă extraordinară această poezie a lui Ştefan Augustin Doinaş ! Ştiati oare că Doinaş a trăit în ultimii ani ai vieţii sale alături de o soţie minunată, Irinel Liciu (celebră balerină pe scenele romaneşti si internaţionale in anii 60) care, la moartea lui a ales să moară ?! Doinaş a murit în spital, noaptea iar pe Irinel Liciu au gasit-o dimineaţa fără suflare în casă... Luase pastilele pregătite din vreme în acest scop. Poveste absolut reală, absolut cutremuratoare. Romeo şi Julieta există şi în viaţa de zi cu zi. Dragostea poate fi definitorie pentru unii dintre noi...

        După mai bine de 400 de ani de iubire necondiţionată faţă de Romeo, Julieta nu ştie ce să facă fără perechea ei. Atât de obişnuită cu prezenţa lui [de a-i auzi motorul maşinii când vine la ea şi cu telefoanele lui care sună mereu în cele mai intime momente], Julieta se simte copleşită de situaţie şi-l roagă pe această cale pe Domnul Shakespeare fie să-i unească înapoi şi să-l aducă pe Romeo pe calea cea bună, fie să-i rescrie ei povestea cu cineva ca Tristan :D

         P.S. Dragă Romeo, ţi se va simţi lipsa şi vei fi aşteptat şi în fond  orice Romeo are Julieta lui ;) 

    Înainte de a începe să debitez pe tema cu iubăreala, ţin să fac câteva completări la post-ul  precedent:

1. Stilul meu este unul profund ironic, nu vă cer să nu-l luaţi în serios, dar nu cred ca este cazul să luaţi mot à mot fiecare cugetare

2. Nici nu trebuia să fac această precizare pentru că nu cred că este problema mea dacă unor cititori le lipseşte simţul umorului, sau [precum spunea o bună prietenă de a mea] "îl au selectiv"

       Continuăm:

       Dragostea este poate cel mai haotic lucru din univers, cel mai imposibil de controlat sentiment şi [mai nou am ajuns să cred şi asta] cea mai distructivă forţă, nu neapărat provocatoare de pierderi materiale cât distrugătoare de caractere şi minţi lucide. Una din credinţele mele de bază este că toţi suntem gay în esenţă, dar numai la unii sau doar uneori această trăsătură devine definitorie. [De reţinut: Nu gay as in a întreţine relaţii cu persoane de acelaşi sex - nu am nimic cu opţiunile nimănui; ci gay = lucruri, gesturi, cuvinte pe care atunci când le folosim par atât de stupide şi de nedemne încât stârnesc râsul, mila sau adesea greaţa stomacală]

      Dragostea devine gay atunci când după ce te adresezi persoanei pentru care nutreşti sentimente calde, cu "pui", "baby" sau "pisoi" [merge si "şobolanule" dacă e spus cu afecţiune], începi să faci "gesturi romantice". De ce pun această sintagma în ghilimele? Simplu: pentru că mirificul secol XXI ne-a adus pe lângă tehnologii superioare şi leacuri pentru bolile ancestrale, şi metode noi de a ne umili. Exemplu absolut aleatoriu şi sub inpiraţia de moment: Să zicem că o fată se ceartă cu iubitul ei. În 1600 ea avea de ales între a trimite o scrisoare redactată cu o pană de gâscă şi tuş negru, sau de a compune o odă, un poem închinat perfecţiunii lui. Lame nu? Oare?  În 2008 ea are de ales între a lasă un offline, a scrie între 4 şi 30 de sms-uri în  care să ajungă să se contrazică singură de n ori, a scrie minim 2 mailuri din aceaşi cauză, sau [varianta mea preferată] să-l aştepte noaptea în frig în faţa uşii de la bloc, sigilată în prealabil cu interfon, în timp ce el masculul feroce al secolului XXI face ture de cartier cu maşina lui super tunată şi nu o bagă pe Julieta contemporană în seamă.

     Dragostea ne face să facem lucruri prosteşti, să ne umilim peste măsură... Nu pot [deşi mi-aş dori enorm] să condamn sentimentul acesta omniprezent, dar pot doar să îl asigur pe masculul indecis din zilele noastre că deşi Julieta anului 2008 se fardează excesiv, poartă blugi, ocazional înjură şi îl sună poate prea insistent, dragostea ei este la fel de pură  şi gay ca în urmă cu 400 de ani, poate chiar s-a mai intensificat în timp, ca deh, Romeo are acum Honda;)

     Make love not war, make sex not love! Succes porumbeilor!

    P.S. Faza tare e ca sunt in love deci I might be gay, prietenii ştiu de ce!

asta mi-a dat peste cap necredinta in suflete pereche.
frumos!

---------------------------------------------------------------

si pentru ca am prieteni sceptici(sau pur si simplu obiditi de nereusitele in plan personal) care sunt de parere ca cele doua schelete nu sunt dovada vie ca exista dragoste, va rog sa luati parte la acest sondaj. in numele dragostei!

SOndajul DRagostei

aici e dovada clara: un extract intermediar al rezultatelor. inca mai aveti timp pana maine la ora 14.

long live love

pe curand...

--------------------------------------------------------------------

voturile curg. este abia ora 22.48 si mai avem inca doua voturi! situatia se poate rasturna oricand. as minti daca as zica ca nu am emotii. (adica am).

pe curand...