Doar că n-am crezut o iotă. Mi se părea ciudat să cadă aşa de uşor o bancă, mai ales că România e din altă lume, iar noi pare să ne doară în turu' pantalonilor de recesiune si alte neologisme economice.

După-amiaza, am văzut pe Antena 3, cum Nicolae Cinteză de la BNR liniştea poporul, iar seara citesc pe Hotnews despre zvonurile otrăvitoare referitoare la problemele unor bănci.

Oricum, dacă ar fi să cadă, mă cam doare la pedală, vorba unui amic. E adevărat, dacă nu era banca să mă împrumute, nu-mi puteam lua garsoniera. Dar n-a făcut-o dezinteresat, că doar nu-i fundaţie de caritate. Acum trage nouă piei de pe mine. La 15 mii de euro luaţi, îi voi returna după 20 de ani cu ceva peste 33 de mii de euro. Asta în caz că nu mai îmi creşte dobânda între timp.

Să cadă, dă-le naibii! ;)

O fi ştiind şefii PSD ceva ce nu ştim noi? Probabil. Dar nu există nici o probă că Birchall e protagonista înregistrării difuzate pe net. Şi atunci?

Să-mi explice şi mie cineva motivaţia înlăturării ei. Chestiune de imagine? Dai afară un om fără probe? Prezumţia de nevinovăţie? O vorbă de alţii inventată, ce nu merge în politică. :(

Dezicându-se de Ana Birchal, şefimea social-democrată dă apă la moară celor care o creditează pe politiciană cu aptitudini de actriţă XXX.

- După ce termin aici, m-aş duce să beau o bere! E aproape 9 seara. Apropo, senor, când stăm şi noi, liniştiţi, la nişte beroase?

- Când om avea timp... Că văd că nici tu nu prea ieşi.

- Mai stau cu băieţii de la baschet, mai bem o berulă... Mai nou am dat-o pe Becks cu lămâie... Nenea, parcă e suc. ;)

- Pfuuu, apropo de bere... "Negrii" mei nu încep ziua fără flaconu' de 2 litri de bere, plus o Unirea ori un Milcov. "Capac", mă! Clar, altfel nu funcţionează!Îs ca motoru' fără benzină şi cred că li se face rău dacă nu "alimentează" dintr-o sticloanţă!

- :D

- Iar în ziua de salariu se îmbată... mangă, frate, ca porcii... a doua zi nu vine niciunul la lucru! :D

- :D Panarame... Mă, da' nu te-ai urât cu ei? N-ai vrea să revii la noi?

- Nuuuuuuuuu.... Că au început să mă iubească! ;)

- Din interes, mă, că doar ai ajuns să-i înţelegi... Cine ar mai face-o?

Discuţia purtată cu fostul meu coleg Bogdan, ajuns din reporter, şef de echipă la o firmă de amenajări exterioare, îmi provoacă hohote de râs. Omul are un talent nemaipomenit de a povesti întâmplări absolut normale, pe care le transformă în adevărate show-uri verbale şi de gestică.

Subiectul de azi: "negrii" - muncitorii din echipa lui -, oameni cu care s-a obişnuit greu, dar pe care a reuşit să-i domesticească. Însă nu i-a dezvăţat de alcool. Nici n-are cum. Bagă ăia tărie la maţ ca într-o distilerie. Ca multă populaţie din ţara asta. Nu degeaba sînt pline barurile şi cârciumile încă de la primele ore ale dimineţii. Principiul e simplu: "O zi bună începe după ce bei primu' deţ!"

Problema e că toată lumea s-a obişnuit cu situaţia. Şi oamenii aleg una dintre cele două variante: ori acceptă sugativele, ori o dau la rândul lor în boala suptului matinal. Din paharul cu alcool. ;)

O mai fi altă variantă? ;)

Acu' să nu se înţeleagă că-s vreo mironosiţă dătătoare de sfaturi. Şi eu mai trag câte-o bere. Dar programul de lucru s-a terminat demult când reuşesc să mai adăstez prin vreun bar. Şi chiar îmi reproşez că o fac foarte rar.

Săptămâna trecută, bunul meu amic - cu care nu m-am întâlnit cam demultişor, mea culpa - Harris Wallmen, împreună cu Marc-Robert Ferenczi, au expus pe Corso 12 fotografii. Format mare, idee mişto, lucrările au fost aşezate în plină stradă, suspendate pe nişte panouri. În fiecare dintre ele, câte un român şi un maghiar, în diferite ipostaze. (Szia, Rolland! Ceau, Moşu!) Chiar mă gândeam să trec să le văd.

Doar că pe parcursul week-endului 8 dintre ele s-au evaporat. :( Mai pe româneşte, se pare că le-a şutit cineva. Nu vreau să fiu răutăcios şi gândesc că, probabil, vreun amator de artă contemporană ;) le-a luat să le aibă acasă, pe perete. Neputând aduna bani pentru un Picasso ori Rembrandt, omul a ales varianta mai simplă: şi-a tras un Wallmen sau un Ferenczi, care, peste ani, sînt sigur că vor avea o valoare de câteva zeci de ori mai mare. În euro.

Lăsând gluma pentru alte posturi, zic că e PENIBIL ce s-a întâmplat. Chiar nu s-au gândit organizatorii "Toamnei orădene" la paza acestor fotografii? Fiind nişte lucrări lăsate în aer liber, reprezintă o tentaţie. Şi cum în România se fură orice, de la găini până la bănci întregi (alea ale căror nume sînt formate din înşiruiri de consoane), cineva trebuia să ia nişte măsuri.

Unde erau vajnicii apărători ai liniştii şi ordinii publice? Probabil, combăteau, prin mijloace specifice, plictiseala nocturnă!

Ar fi culmea acum ca hoţii să sune să ceară o răscumpărare! :D Dacă mi-ar intra DDA-urile la timp, zău de nu aş plăti o parte din ea. Asta se cheamă investiţie în artă, nu? ;)

P.S. Mă duc azi să le văd pe cele 4 care au mai rămas, până nu le şuteşte cineva.

De fapt, luptele în interiorul partidului, oricare ar fi acesta, sînt mult mai ale dracului decât cele duse între diverse formaţiuni.

Adevărul e că se discută de mult timp de modul în care unele femei au ajuns sa urce in ierarhia politicii, folosindu-se de farmecele personale. Până acum doar s-a bârfit şi se pomenea, cu o tragere expresivă din ochi, despre vizitele nocturne la palat sau despre apetitul unor burtoşi pentru junele ori planturoasele cu dorinţe de avansare.

De această dată, uite că apăru ceva ce se pretinde dovada celor spuse, dar neprobate până acum. Sincer, nu ştiu ce să zic despre sugativa din film. O fi, n-o fi... Cert e că i-a făcut bucuria ăluia, care, mare actor, i-a dat părul la o parte, să vadă camera amplasată în maşină - clar, cu ştiinţa lui - întreaga faţă a femeii.

Sînt convins că băieţii care au făcut înregistrarea au apelat profesionist la arma porno şi la cea a dezinformării. Au pus pe net o parte din înregistrare, zic ei, în care nu se poate spune cu siguranţă cine e "saxafonista" de pe scaunul din dreapta. (Flautistul nici nu interesează, momentan.) Au lăsat loc discuţiilor, nu înainte de a anunţa o a doua înregistrare, de această dată mult mai explicită. Care, paradoxal, nu cred că va mai apărea. De ce? Pentru că primul filmuleţ, poate şi singurul, şi-a atins ţinta. Ana Birchall e pusă la zid, chiar dacă presa se fereşte să dea filmuleţul (sînt curios din fire şi l-am căutat, totuşi, până l-am găsit) şi preferă să facă trimiteri la deontologie. Chiar dacă nu e nimic dovedit, ea e deja declarată vinovată, fără scăpare.

Jegos plan, scârbos şi abject.

Şi chiar dacă se va dovedi că în rolul principal e politicianul PSD (potrivit "regizorilor"), mai şochează ceva în ţara asta? Se va petrece vreun cutremur în politica românească? Tâmpenii! Vorba unui amic: "Ei se regulează, noi o sugem!"

P.S. Nu am nimic cu cele pasionate de sex oral în maşină. E viaţa lor, alegerea lor, treaba lor. Deşi cred că e un pic cam incomod. ;) Dar mă enervează cele care vin să ne ţină prelegeri de moralitate după ce s-au şters cu mâneca la gură.

După o apocalipsă ratată - deşi DDDirect zice că mai avem de trăit doar 41 de zile ;) - eu mă simt bine în pielea mea, netransformată momentan în energie şi neabsorbită de vreo gaură neagră.

Aşadar, trăiesc şi bănuiesc că acelaşi lucru îl face toată lumea. Adevărul e că numai conspiraţioniştii împreună cu ăia de la OTV, cu politicienii ciudaţi de la conservatori şi cu o tipă dusă rău din India, care s-a sinucis ca să n-o ia mama dra..., pardon, ca să n-o ia gaura neagră, au crezut că se poate întâmpla ceva nasol în experimentul de la Geneva. Restul omenirii şi-a văzut de treabă.

A, să nu uit. Chiar dacă se anunţa apocalipsa, colegul Attila a renunţat la pastila albastră. "Da' ce, io am nevoie de Viagra?" Absolut elementar, dragă Attila, tocmai tu să ai nevoie? ;)

Dar o gaură neagră tot era să se producă. Nu la graniţa helveto-franceză, ci mai la nord, în Insula Oierilor. Acolo unde poţi să-ţi laşi cheile în contact că nici naiba nu-ţi fură vehiculul. De fapt, unde să fugă cu el, că inevitabil se ajunge la ocean...

Particula asta numită Feroe era să dea peste cap reactorul stricat de scandaluri şi cârpit în fugă al naţionalei lui Piţi. Cum, care Piţi? Cameramanul ăla din cazino, cu camera mascată într-un pachet de ţigări. :D Nenea care este - sau deja a fost? - responsabil cu "desenul tehnico-tactic" al unei echipe formate din vedete umflate cu pompa nesimţirii şi iresponsabilităţii.

Abia aştept să revină în ţară şi să îl aud declarând cum că "am întâlnit un adversar dificil, care şi-a dorit victoria ;) , care s-a apărat ca Mircea la Rovine şi în faţa căreia ne-am impus până la urmă fără ai avea pe Mutu şi Chivu! Pentru că, nu-i aşa, o victorie rămâne o victorie!" Domnu' Piţurcă, astea să i le spui lu' Mutu!

Adevărul e că, după ce Luxemburgul a executat Elveţia la ea acasă, un egal al României cu Feroe, perfect posibil după pasa inspirată la adversar dată de Goian în prelungirile partidei, era... păpădie.

În fine, gaura asta neagră, pe care, dacă a existat, jur că nu am avut onoarea de a o cunoaşte, n-a schimbat nimic în ţara asta. Trăim în continuare într-o atmosferă brăzdată de miasme de dubluvece. La propriu. Au demonstrat-o, noaptea trecută, patru sugative. Undeva, în spatele magazinului de lângă blocul meu, băieţii şi-au scos instrumentele şi timp de câteva minute şi-au marcat teritoriul. Adică o Dacia albă, pe care proprietarul o va găsi dimineaţă bine spălată pe roţi şi pe portbagaj.

- Ce, mă, dacă e ăla aici nu putem să ne pişăm?

Ăla eram eu care mă întorceam de la fotbal şi parcam maşina la o distanţă sigură de ei. Sigură e impropriu spus, că la ce presiune aveau, riscam să-mi facă şi mie o bucurie... pe autoturismul de firmă. :)

- Prestaţi liniştiţi, oricum nu mă bag între voi să vă opresc. E mai greu să închizi robinetul acum, nu?

- Corect, m-a asigurat unul dintre ei, neîndrăznind să ridice privirea din balta în care stătea.

Ce seamănă viaţa de după apocalipsă cu cea de dinainte! ;)

Ca în filmele la care te poţi uita doar dacă e familia acasă, l-am imitat pe eroul ce urlă în orice situaţie şi am încercat să-mi alung senzaţia teribilă de frig de sub duşul polar cu un strâns din dinţi şi o supărată strigătură guturală. "E al dracuuuuuuluiiiiiiiii de receeeeeeeeeeee!!!!" cântam printre clănţănituri. ;)

Toată chestia asta a avut un efect de Duracell sau, pentru angajaţi ;) , de Rienergy. Duşul s-a derulat cu o viteză uimitoare, iar paşii următori, cum ar fi utilizarea prosopului şi ţâşnirea spre camera mai caldă, au fost făcuţi în ritm de Usain Bolt.

Pentru toate astea cred că merită "felicitări" cei de la regia de apă. Deştepţii de acolo care s-au gândit să-i ofere fiecărui orădean posibilitatea de a deveni un mic "Action Hero". Logica lor, dacă o fi una, e simplă: faci dimineaţa un duş cu apă rece, eşti agil şi ager întreaga zi. "Cu duşul nostru rece, începe o zi caldă pentru tine!", ar putea fi motto-ul unei campanii de rebranding pentru Compania de Apă. Că au nevoie, că deja îi ştie toată lumea ca nişte cai breji.

Sînt ironic, sper că nu am lăsat loc de alte interpretări. Dar nu poţi fi altfel când nimeni nu te anunţă că nu mai ai apă caldă, deşi ai toate plăţile la zi, că nu ştii pentru cât timp rămâi doar cu cea rece. Am auzit ceva explicaţie de genul că nu avem apă caldă pentru că se fac probe la încălzire. Că punctele termice sînt verificate şi nu poate curge apă caldă la robinete în acest timp. Mă rog, un fel de sula şi prefectura...

Sîntem la mâna lor, la bunul lor plac. Plătim scump o apă pe care ei o pot întrerupe când vor, cât vor. Până acum nu am auzit ca această companie de apă să plătească penalizari pentru bătaia de joc la adresa orădenilor. În schimb, dacă tu, om obişnuit, nu-ţi achiţi factura umflată rişti să faci în continuare antrenamente antitero în propria baie. Cu apă rece şi strigăte de luptă.

Deocamdată, nu am simţit nici un grad în plus în calorifere (oarecum normal) şi nici apă caldă nu am. Iar acum, seara, când am revenit de la baschet, am cântat din nou sub duş. Nu din plăcere. :(

Şi la dimineaţă reiau pregătirea psihologică de dinaintea duşului. Prevăd că va fi iar RECEEEEEEEEEEEEEEEEE!!!!!!!!!!

Mă miram pe atunci, mai ales că la Beiuş nu prea duceau oamenii lipsă de pălincă, iar distilerii improvizate existau cu zecile în fiecare sat din zonă. Ascunse, pentru că înainte de '89 nu era voie. Aşadar, setea de alcool se astâmpăra uşor. Probabil, însă, că existau şi perioade mai... tulburi ;) când recolta de prune nu reuşea să acopere consumul şi atunci se trecea pe "energii alternative". :D

Mi-am amintit de toate astea când am văzut imaginile filmate de colegii mei la o razie a poliţiştilor printre oamenii străzii din Oradea. Beau ăştia spirtul cum beau eu apa când mor de sete. Nu au preferinţe de etichetă, denumiri sau alte figuri. Contează să fie tare şi albastru (dacă era albastră era clar o problemă de virilitate). Dar îl recomandă ca metodă de tratament a durerilor de stomac. Nu prea mult, că sînt şi ei sensibili ;) De aceea trec iute la apa...chioară.

- Unde mai tre' să duci mâncare?

- Da, la pulalăul ăla care s-a pus la masă.

Lămuriri: dialogul se poartă la bucătărie, între două ospătăriţe de la restaurantul unde mănânc masa de prânz. Autoarea replicii cu cuvântul de origine falică ;) e una dintre "preferatele" tuturor celor care se perindă pe acolo. O femeie răutăcioasă, arţăgoasă, mereu indispusă, mai ales dacă te aşezi acolo unde nu-i convine.

Aşa cum s-a întâmplat şi cu "pulalăul", un bărbat spre 40 de ani, care s-a aşezat la o masă cu nişte amici sau colegi care, spre ghinionul lui, trecuseră deja la felul al doilea. Şi care, dublu ghinion, se aflau în zona de interes al doamnei descrise mai sus.

- De ce v-aţi pus aici? Nu vedeţi că nu e pusă farfuria aici?

- Dar unde să mă pun? Nu e totuna? o întreabă omul.

- Nu, uitaţi-vă unde sînt pregătite tacâmuri şi acolo puneţi-vă... Nu unde vreţi. :(

Omul tace, dă din cap nemulţumit. După ce pleacă spre bucătărie, tanti îi plasează apelativul, pe care, fiind prea aproape de zona ei, nu pot să nu-l aud. Revine cu nişte farfurii în mână şi-l abordează pe nefericit.

- Acum vă servesc, dar altădată nici vorbă...

Trebuie să recunosc: în afară de ospătăriţa-căpcăun, celelalte doamne şi bărbatul care servesc la mese sunt de treabă. Unele au un bun simţ exagerat şi e o plăcere să schimbi o vorbă cu ele. Altele sînt pur şi simplu ok şi îşi fac treaba. Dar bau-bau le strică toată atmosfera.

Apropo, tanti: vă salută cordial nişte băieţi care au mai fost plezniţi verbal de dumneavoastră! Ştiţi, pulalăii ăia doi care tot vin şi nu vă lasă în pace. ;) Ai naibii, de cele mai multe ori tot la domnia voastră la mese se pun. Nu că ar vrea, ferească sfântu'! Pur şi simplu aşa se nimereşte. Credeţi că ei nu ar vrea să le cadă bine mâncarea? :D

P.S.1 Nu-mi place cuvântul din titlu - nu, nu e vorba de "ăla" -, dar asta nu înseamnă că nu-l folosesc. Repet: în discuţii particulare, fără să jignesc pe cineva. Şi nici aici, pe blog, nu-mi face plăcere să-l pomenesc. Doar că nesimţirea unora e prea mare şi trebuie demonstrată...

P.S.2 Adi Hădean remarca faptul că la teve s-au folosit seara trecută nişte cuvinte cu m... şi p... Adi, se vede că nici tu şi nici eu nu sîntem oameni de (institut de) cultură, ca să înţelegem subtilitatea şi substanţa absconsă ale unor exprimări de acest gen.

Se ia următoarea situaţie: inspectorii de la Sanepid şi cei de la Inspectoratul Şcolar au început azi o serie de controale în şcoli. Pompos spus, aceştia urmau să verifice "starea igienico-sanitară din unităţile de învăţământ". Colega mea Florina Fofiu, cea care se ocupa de acest subiect, a început de dimineaţă să dea telefoane pentru a afla unde merg echipele, ce vizează şi să filmeze modul în care se face controlul într-o şcoală oarecare.

A luat legătura cu purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Bihor, Daniel Negrean. A fost pusă în aşteptare, pentru că inspectorii erau la sediul Sanepidului, unde se împărţeau zonele în care vor merge.

- Sunaţi-mă peste 10 minute, a fost pasată colega mea. Spun "pasată" din motive pe care le voi detalia mai încolo.

După 15 minute, Florina află că echipele au terminat împărţeala şi pleacă la drum. Îşi ia cameramanul, maşina şi se îndreaptă spre sediul Sanepid. Ajunge acolo şi se izbeşte de prima piedică: maşinile cu inspectorii plecaseră. :(

Urmează chestionarul devenit deja rutină:

- Da' de ce vreţi să filmaţi acolo? Aveţi nevoie de aprobări!

- Cum aşa? Doar şcoala e spaţiu public. Nu mergem decât să filmăm un control...

- Da, dar trebuie să cereţi acordul directorului de şcoală.

- Sigur, vom vorbi şi cu directorul, dar nu dăm nimanui în cap. Vrem doar să filmăm un control.

Discutăm la telefon şi decidem să meargă după un microbuz cu inspectori care plecase ultimul. Florina vorbise cu acelaşi reprezentant al IŞJ - Daniel Negrean - care i-a spus destinaţia echipei de control: SĂCĂDAT !!!! Colegii mei au plecat spre localitatea indicată, iar când ajung, surpriză: nici urmă de inspectori.

Profesorii din comună ştiau de vineri că le va veni un control, motiv pentru care unii dintre ei au fost prezenţi la şcoală. Doar că nu a apărut nimeni - cel puţin până la ora 11:30, când au plecat colegii mei. Jurnaliştii TTV contactează din nou reprezentanţii inspectoratului şcolar. Li se spune că e posibil ca inspectorii să se fi oprit pe drum, la o altă şcoală şi, cum, probabil, controlul durează mai mult acolo, e posibil să întârzie. Se dau telefoane de la şcoala din Săcădat la alte "unităţi de învăţământ" din zonă, iar răspunsul e clar: NICI VORBĂ DE CONTROL ACOLO!

Florina Fofiu dă un telefon - din nou - la acelaşi domn Daniel Negrean, care îi spune că nu e vorba despre Săcădat, ci despre...Sălard. :( Colega mea nu e dusă cu pluta, ba chiar pot zice că e o fată cu capul pe umeri, deşteaptă şi care, credeţi-mă, aude foarte bine. O cred pe ea când îmi spune că iniţial i s-a indicat Săcădatul, iar o dată ajunsă acolo i s-a spus - mai că nu direct - că are probleme cu auzul. CĂ NU ERA SĂCĂDAT, CI SĂLARD. :(

Nemaiştiind ce să creadă, simţindu-se luată de fraieră şi, de ce să nu spun de-a dreptul, minţită, Florina l-a sunat pe inspectorul şef Ioan Şereş, dar nu a reuşit să afle prea multe. În cele din urmă, toată ştirea s-a transformat într-un simplu VO, pentru că reprezentanţii IŞJ nu au binevoit nici măcar să facă publice rezultatele controlului. S-au limitat doar să îi spună colegei mele că toate concluziile inspecţiilor vor fi făcute publice mai încolo, când verificările vor fi terminate.

Recapitulăm: trimişi de colo, colo, suspectaţi că nu o duc bine cu auzul, lăsaţi fără informaţii, jurnaliştii au fost pur şi simplu împiedicaţi să-şi facă meseria. Cuiva nu-i convine ca presa să-si bage nasul în aşa-zisele controale. Ar simţi mirosul prea puternic. Probabil că aceste inspecţii se vor face doar de ochii lumii, iar câteva dintre deficienţele găsite (puţine, fac pariu) vor fi prezentate într-un comunicat azvârlit jurnaliştilor vineri, pe la ora 16. Apoi, în mod sigur, vor fi uitate.

Dincolo de toate acestea, nu faptul că jurnaliştii au fost puşi aiurea pe drumuri contează. Până la urmă, a face controalele de mântuială înseamnă că autorităţile se mint pe ele însele. Tare mi-e că gunoiul va fi ascuns sub covor şi părinţii nu vor afla în ce condiţii vor învăţa odraslele lor.

În curând va începe un nou an şcolar, cu acelaşi sistem depăşit în care doar isteţimea, relaţiile şi "învârtelile" unor directori vor putea face ca unele şcoli să mai fie cârpite pe ici, pe colo şi copiii să aibă un loc decent unde să înveţe.

Am sentimentul extrem de puternic că trăim într-o ţară plină de cretini, adunaţi de pe te miri unde şi puşi să decidă cine trebuie să trăiască şi cine nu. Nu e de ajuns că bolnavii de cancer trăiesc ştiind că ziua de azi poate fi ultima, că luptă cu inamic care, până la urmă, tot îi va învinge. Acum sînt şi chinuiţi de un sistem idiot, de dobitoci fără inimă - nu mă refer la medici, ci la cei care trebuie să aloce bani pentru medicamente.

NU DORESC NIMĂNUI SĂ AIBĂ PE CINEVA DRAG CARE SUFERĂ DE ACEASTĂ BOALĂ ŞI SĂ-L VADĂ CUM SE STINGE, PUŢIN CÂTE PUŢIN, CU FIECARE ZI CARE TRECE. E DUREROS. DAR E INUMAN SĂ UCIZI SINGURA SPERANŢĂ A CELOR CE AU CANCER ŞI SĂ NU LE MAI DAI MEDICAMENTE.

Şi atunci îţi vine să le doreşti acestor jeguri umane, care îi condamnă pe alţi la moarte, să aibă parte de tot ce e mai rău pe lumea asta! Să-i bagi în născătoarea mamii lor (deşi, bietele femei nu au nici o vină) şi să-i pui să simtă suferinţa celor de care şi-au bătut joc...

Aşa am crezut eu. Când am urmărit ştirile Pro-ului am aflat că nici vorbă de vreme bună. :( Că ploile şi furtunile au venit peste noi. Mai apoi m-am lămurit: chestiile astea meteo negative s-au înregistrat doar pe lângă Bucureşti şi la Constanţa!!!!

Mda, în România de acolo a fost nasol. În România de aici vremea a fost superbă. Că dacă era naşpa, ajungeam la ştiri, la România de pe sticlă.

În cazul ăsta, prefer să rămân ANONIM... ;)

Capul "nervoşilor" - un Mercedes decapotabil - opreşte lângă microbuz, iar unul dintre cei doi balaoacheşi cu ochelari de şmecher şi burtă de neam prost, aflat pe scaunul din stânga, începe să strige la bătrân.

- Da' aveţi loc să treceţi, pare că le explică omul.

Şi mai agitat, şmecheru' ridică o mână ameninţător spre bătrân :( şi, cum între cei doi nu era mai mult de o jumătate de metru, se face că-l loveşte. Se aud tot soiul de urlete cu accent de cartier, printre care bănuiesc "metafore" cu iz de trimitere în origini, de act oral ori control rectal. În cele din urmă, un cocoloş de hârtie, probabil de la vreun hamburger băgat la "ghiozdan" de unul din cei din Merţan, zboară direct spre faţa bătrânului, după care individu' de la volan apasă în disperare pe acceleraţie. Râd amândoi cu gura până la urechi, în timp ce motorul duduie şi aruncă în aer zeci de decibeli.

Între timp, bătrânul şofer îşi trage Toyota de cealaltă parte a drumului, unde s-a ivit un loc de parcare. Tremură şi pare să vrea să poată strânge de gât pe toată lumea. N-are cum, că e prea slab şi nebăgat în seamă. Ba, chiar riscă să devină ţintă pentru cocoloaşe de hârtie ori pentru vreun "du-te-n p... mea" aruncat de unu' plecat la colindat.

Toate astea s-au întâmplat azi, pe la 2 după-amiaza, în apropiere de Biserica cu Lună.

Mi-am adus aminte apoi de un editorial al lui tolo şi am realizat, a miliarda oară, cu câte sute de ani sîntem în urma civilizaţiei.

Cu ceva timp în urmă am fost martor la nesimţirea acestor personaje, care mai că nu ne-au scos în şuturi din capelă pentru că banii pe care i-au primit nu acopereau timpul pe care l-am cerut să stăm la căpătâiul celui mort. S-au liniştit după ce au primit un bonus :(

Un material despre apucăturile specialiştilor în săpat gropi puteţi vedea pe tvtransilvania.ro, unde vă puteţi lăsa opinia şi, eventual, povestea unei întâlniri cu ei, dacă aţi avut nefericirea să treceţi prin aşa ceva.

Bună seara, stimaţi telespectatori! Crimă înfiorătoare într-o comună bihoreană. Un tanar si-a ucis parintii cu zeci de lovituri de cuţit :( Dar, liniştiţi-vă, viaţa e frumoasă! Astazi revin în ţară păsările călătoare :) Şi, totuşi, trei oameni au fost răniţi într-un teribil accident :( Partea bună e că au scăpat cu viaţă :) Muncitorii au ieşit în stradă să ceară salarii mai mari! :( Şi ce dacă? Azi au înflorit magnoliile!!! :)

Cam aşa ar suna un jurnal tv în viziunea senatorilor. Acele personaje care atunci când nu dorm, când nu votează la două mâini ori când nu urlă prin Parlament, agăţaţe de cearşafuri scrise cu vopsea, se fac că lucrează. Şi nu oricum, ci în interesul poporului. Că aşa sînt ei. Îşi imaginează cam ce-ar vrea alegătorii şi acţionează în consecinţă. Problema e că imaginaţia lor e una bolnavă, ceea ce dă naştere la monstruozităţi legislative.

Cum e asta cu proporţia egală între ştirile pozitive şi cele negative. Cenzură pe faţă. Jurnaliştii sînt obligaţi prin lege să nu-şi facă meseria. Să nu informeze decât potrivit dorinţei parlamentarilor. Care, apropo, reprezintă poporul. Poporul ăla de care îi doare în cur în restul anului şi pentru care votează în unanimitate tot soiul de rahaturi legislative, utile doar pentru a le spori cantitatea de legi acceptate la foc automat.

Şi cine stabileşte cât de negativă ori pozitivă e o ştire? Dar dacă un jurnal TV sau de radio ar cuprinde doar ştiri pozitive? Înseamnă că am încălca legea, nu? Sau dacă am da o ştire pozitivă în plus? Trebuie să găsim repede una negativă, să compensăm! Aloooo, 112? E ceva ameninţare cu bombă acum, în oraş? ;)

Însă, a prezenta cu mare tam-tam, în faţa presei, un italian care a venit la Oradea să se barbierească cu un aparat de câteva sute de lei pe care l-a furat dintr-un magazin, mi se pare o exagerare penibilă, fără noimă. Evident, cei care au decis să-l bage în faţa camerelor video şi să-l prezinte ca pe un mare infractor şi reprezentant de frunte al lumii interlope italiene au acţionat în virtutea principiului universal "Ba pe-a mă-tii!" Carevasăzică, au şi italienii jegurile lor, nu? Nu numai nişte pârliţi de români fură, ci şi macaronarii!!! Nu?

Jenantă situaţie! Nu cred că trebuie să-i demonstrezi cuiva că e prost pentru a te da tu deştept!

Şi dacă tot nu i-am putut bate la fotbal ;) , atunci să nu ne răzbunăm pe mizeriile pe care ni le fac ei, dând de mâncare presei un caz cu un ciorditor de rahat. Mai bine le prindem mafioţii care fac afaceri de miliarde pe la noi şi să le cerem ambasadelor noastre să-i protejeze pe românii cinstiţi din peninsulă, luaţi la ochi de extremişti.

- Ştiu că timpul e limitat şi de aceea o să ţinem totul într-un ritm mai vioi... Dragi părinţi, dragi profesori, dragi invitaţi (hmmmm, chiar îi sînt dragi toţi? ;) ) bine aţi venit la cursul festiv al facultăţii...

În Aula Magna nici un loc nu mai e liber şi oamenii stau în picioare pe scări. Nu le pasă că sînt leoarcă de transpiraţie, că soarele bate prin ferestre direct pe ei, că sînt obosiţi după ce au bătut un drum de zeci sau, poate, sute de kilometri. Ce importanţă mai are când azi, în faţa lor, fiul sau fiica primeşte botezul emoţiilor cursului festiv....

Poate tocmai de aceea au aşteptat răbdători până când, în ciuda ritmului vioi ;) pe care chiar el îl voia, decanul facultăţii a finalizat discursul lung cât o zi de vară despre istoricul institutţiei, legăturile cu nu ştiu ce facultăţi străine, despre sistemul Bologna (apropo, eu sînt fan AC Milan, nu mă interesează vreo altă echipă :) ) şi despre... nu mai ştiu, că am preferat să discut cu Ghiţă despre alte chestiuni.

Trec peste partea cu prezentarea profesorilor, unde am auzit că există o grămadă de şefi de lucrări - un fel de ingineri, cred -, trec peste discursul citit de pe o foaie, fără pic de sentiment, a unei, probabil, şefe de lucrări. În schimb, am apreciat ritmul de comentator sportiv, dar clar şi corect, al şefei de an şi pe cel sec şi la obiect (asta cred că au apreciat toţi cei din sală) a tipei din anul mai mic.

Simpatici erau şi unii părinţi, aşezaţi timizi pe scaune, cu câte un aparat foto în mână şi stăpânindu-şi cu greu emoţiile. Nu erau dezinvolţi ca malacii care făceau pozele oficiale. Graşi şi tunşi zero, aveau ăia nişte moace de killeri, tăticu' :) Cred că de frică stăteai la poză, altfel ţi-o luai peste freză...

M-au enervat groznic şi nişte tipe cu nişte bebe în braţe, care nu ştiau că zbierătele micuţilor, oricât de dragi îmi sînt mie cei mici, deranjează un curs festiv, care, apropo!!!!!!!!!, e o festivitate de ţinută, nu o reuniune de nane bârfitoare la căminul coltoral. Mi-a lăsat un gust amar acelaşi decan amator de alergare care a preluat de la o profă sarcina de a împărţi diplomele, pentru că femeia se mişca prea încet pentru gustul lui şi pentru timpul alocat.

Aşadar, aceleaşi festivisme tipic româneşti, discursuri fade, oameni plictisiţi, referiri aiurea la "realizările măreţe"...bla...bla....bla. Prea puţin suflet, prea puţin sentiment...

În schimb, studenţii sînt mereu aceeaşi frumoşi emoţionaţi, simpatici, drăguţi, cu inimile bătând atât de tare încât mai că le puteam auzi cu toţii... Ei au fost cei naturali, cei care meritau aplauzele, aprecierile şi lacrimile părinţilor, rudelor, prietenilor.

Cu toate astea, nu mă pot abţine să nu le dau o veste proastă: ţara asta nu le-a pregătit locurile de muncă de care le vorbea decanul. Viitorul lor nu e nici pe departe atât de împopoţonat cu momente fericite, aşa cum le spunea acelaşi personaj. Dragilor, de acum încolo vă aşteaptă greul. Voi vă căutaţi locului de munca, voi vă câştigaţi banul, voi vă căutaţi alt loc de muncă...

Dar să fiţi fericiţi! Viaţa poate fi atât de frumoasă!

Aşa scrie în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. Teoretic. Practic, pentru a articula cuvântul acesta monosilabic ai nevoie de de un accesoriu, pentru că aşa e el, mai pretenţios. Nu-i place singur şi solicită un telefon pentru a putea fi rostogolit în atmosferă de către corzile vocale. Dar şi dacă are cea mai performantă dintre sculele vreunui producător de celulare, cuvântul ăsta tot nu e mulţumit. Vrea mai mult. O bucată de carton presat, cu nişte alamă pe ea, de-i zice cartelă.

Ştiţi, una din aia pe care SĂ NU O BLOCHEZE NIMENI DUPĂ BUNUL PLAC, ca să facă economii aiurea şi să te lase în dorsalul gol în faţa unor persoane cu care, în virtutea meseriei, eşti nevoit să ţii legătura.

În 1999 mi-am luat primul celular. Ştiu, cam târziu, dar nu-s Bill Gates să am acces imediat la orice gadget. Un Motorola D160, cât o cărămidă, cu antenă de se scotea cu mâna din el şi arătam ca un alien. Era greu de-ţi rupea buzunarul şi mergeai într-o parte :)

De atunci, nimeni nu mi-a blocat accesul la orice fel de reţea de telefonie. Ca jurnalist, dacă nu ai mobil eşti fiul ploii. Lucru înţeles de toată lumea.

Până acum.

Noroc că-l am pe cel personal. Pot să vorbesc cu cei apropiaţi despre familie, politică, vreme, bere ori femei.

P.S. Încă un post, încă un generic făcut de-a lungul anilor. Azi unul pentru ziua euroalegerilor, de anul trecut.

Campania electorală e un exemplu că învăţăm din istorie doar ce vrem. Pâine şi circ. Asta dădeau împăraţii romani plebei.

Acum pâinea s-a transformat în mici şi bere, iar circul în concerte de cocălari şi manelişti, başca imnuri electorale azvârlite prin gâturile uzate de vreme ale unor portavoci scoase de prin ceva depozite.

Acum împăraţii romani sînt, ironică răzbunare a penibilului asupra bunului simţ, politicienii aflaţi în campanie. Ei ne aruncă, imperial, nouă, votanţilor - plebea de altădată, pulimea de acum - nişte promisiuni jenante, condimentate cu miros de mici şi spumă de bere.

Poate vor avea o supriză şi vor constata că plebea nu mai gustă pâinea şi circul lor şi îi va alege pe cei care vor să facă treabă.

:) :) :) Evident, vorbesc tâmpenii. Cine a mai auzit politician care să facă treabă şi votant care să nu pună botul pe mic şi bere şi să nu voteze în consecinţă?

P.S. Am auzit acum ceva ce m-a lăsat lat: preoţii şi-au făcut sindicat. Cică să le apere drepturile :-? Din câte ştiu eu, un sindicat are ca partener de tratative patronatul. În cazul ăsta cine e patronul? Dumnezeu? Şi preoţii or fi angajaţi ai Bisericii? Eu ştiam că preoţii simt chemarea Divinităţii şi se dedică acesteia, călăuzindu-i şi pe alţii. Acum, ca sindicalişti, ce vor negocia???? Loialitatea? Preţul loialităţii????

Nu-i mai satură Cel de Sus? După preoţi intraţi în politică, am ajuns acum la preoţi sindicalişti.

Ia intrebaţi-i pe enoriaşi ce părere au... Ştiu eu câţiva bucuroşi să o spună. Numai cred că urechilor de deasupra sutanelor nu le-ar plăcea ce ar auzi.

Astfel, dacă la hotelurile de 1-2 stele, paturile din camere vor măsura cel mult 1,90 m, cele din hotelurile de peste 3 stele vor avea mai bine de 2 metri. Cum eu am 1,90, rezultă că sînt obligat să mă cazez în stabilimente cu mai multe stele pe firma de afară. Logic, nu?

Bine, asta dacă vreau să nu dorm ghemuit şi dacă am un salar cât de cât civilizat. La ultima condiţie cam scârţâie situaţia ;)

După Revoluţie nu s-a schimbat mare lucru. Românii continuă să aibă o infrastructură rutieră penibilă, iar cehii să rivalizeze cu nemţii în ceea ce priveşte drumurile. Nu degeaba zicea cineva că faptul că ţara noastră are cel mai mare număr de morţi în accidente rutiere se explică şi prin catastrofalele şosele pe care le avem. Culmea că plătim taxe peste taxe, toate pentru drumuri.

Legat de asta, un prieten mi-a povestit o întâmplare ce nu mai trebuie comentată. Prin anii '90, nişte belgieni au venit spre Beiuş şi, evident, au trecut pe celebrul DN 76 Oradea - Deva. După ce s-au hurducat preţ de o oră, unul dintre ei şi-a ridicat dorsalul de pe fotoliul maşinii şi a exclamat: "Il y a des grottes!" Se referea, normal, la drumul în care a văzut adevărate... peşteri. Nu e o traducere aproximativă, e exact ceea ce a văzut.

Acum, la aproape 20 de ani de la momentul în care am crezut că ne vom schimba, ajungem să avem case care stau să se dărâme din cauza traficului, drumuri naţionale !!!!!!!!!!! în care Sergiu Nicolaescu ar putea aranja nişte tranşee pentru un film de război şi oameni disperaţi că nimeni nu-i bagă în seamă.

Miercuri, locuitorii din Picleu, undeva lângă Aleşd, au blocat drumul. S-au săturat ca maşinile care lucrau - ironie, nu? - la autostrada Transilvania să le distrugă drumurile şi casele.

Ia uitaţi cum arată ŞOSEAUA NAŢIONALĂ care trece prin sat şi autobuzul cu navetişti, care a dat într-o groapă şi s-a stricat.

Preferabil din lunea de dinaintea evenimentului, intrăm într-o fibrilaţie neobişnuită, alergăm prin magazine ca nu cumva să ne ratăm vreo bucată de indiferent ce, numai bună de băgat la stomac în marea zi de sărbătoare. Evident, pentru asta scurtăm alte activităţi. Cum ar fi cea de la locul de muncă. "Ce naiba, doar îi sărbătoare!! Mă relaxez un pic, că în rest bag ca disperatu'. Cum să muncesc 8 ore, vrei să nu mai pot mânca şi bea duminică???? Eşti PROST!!!!!!??????" Iar vinerea dinaintea marelui festin e un dolce far niente, cu băgare de palmă sub fund şi frecarea mentei la un solitaire. Sau cumpărături pe ultima sută de metri. În timpul serviciului, of course. Oficial se numeşte vinerea scurtă.

Oameni care nu aveau nici o legătură cu religia şi care-şi fac din "futu-i" un fel de motto personal devin brusc babe ultraradicale, preocupate doar cu mântuirea sufletului şi trimiterea acestuia în rai. Nu au timp pe parcursul anului, dar de sărbătorile religioase - cât mai multe să fie, chiar dacă nu prea ştie lumea ce şi cum cu ele - bat mătănii, ţin post (cu balele curgându-le după o halcă de carne sau o butelie de vin) şi se dau mironosiţe. Nu mult, că urmează stropitul sărbătorii şi recuperarea zilelor de post prin băgarea la burdihan a kilograme de haleală euro şi non-euro (mici, grătare, cârnaţi).

După sărbătoare, urmează zilele de recuperare, 2-3, timp în care nu muncim mult, să nu ne clătinăm şi să ne revenim după marea încercare. Ne ajută şi statul, că doar vine campania electorală. Dar nici zilele libere date de sf. stat nu ne ajung şi le facem noi mai lejere pe cele în care ne reîntoarcem la serviciu.

Şi uite aşa, ajungem să ridicăm fentarea muncii la rang de ocupaţie principală. Că dacă am face un calcul câte sărbători sînt de-a lungul anului, la care să adaugăm o săptămână de pregătire înainte şi 2-3 zile de revenire după, rezultă că am avea nevoie de un an dublu ca să ne facem treaba.

Ne doare undeva de muncă, iar pe unii îi doare în cot de noi. Ne mai mirăm că sîntem priviţi ca nişte şmecheraşi, buni să ne descurcăm, dar rareori chemaţi să facem o treabă pentru care e nevoie de implicare.

P.S. Nici cealaltă extremă nu e ok: să munceşti până la epuizare, stahanovist, prost plătit şi fără să ai cu ce. Cele 8 ore nu s-au inventat degeaba. Avem nevoie de zile libere, de concedii, de o plată decentă şi la timp pentru munca noastră. Dar, de obicei, şmecherii - ăia pe care îi cam doare în cur de muncă, pentru că ştiu cum să se descurce - nu nimeresc în situaţii nasoale. Ceilalţi, "fraierii", ajung să fie călcaţi în picioare.

Paranteză. Chestia cu formatorii de opinie mi se pare o idioţenie. Un jurnalist nu formulează opinii, ci prezintă oamenilor nişte date pentru ca aceştia să-şi formeze o părere. Editorialiştii sînt altă mâncare de peşte. Închid paranteza.

Chiar dacă politica îmi face silă de cele mai multe ori, am şi eu simpatiile mele printre politicieni. Foarte, extrem de puţine. Vorbesc despre oameni al căror fel de a fi, de a vorbi şi ale căror idei îmi atrag atenţia. Ţin prea puţin cont de culoarea politică, pentru că în ţara asta nu contează doctrina, ci interesele. Cred că roşul, portocaliul sau albastrul sînt culori frumoase, care însă nu pot acoperi căcăniul politicii mioritice. Mai cred că oameni deştepti şi interesanţi există în fiecare partid, dar sînt al naibii de puţini şi gura le este astupată de pumnul altora, mai ai dracului, populişti, şmecheri, interesaţi doar de propria burtă.

Recunosc. Nu-mi plac liberalii, chiar defel. Dar că mă încântă modul de acţiune şi de gândire a lui Ilie Bolojan. Unii îl contestă, dar eu văd ce a reuşit să facă în Bihor, în calitate de prefect, şi la Bucureşti, ca secretar general al Guvernului. E tipul ăla serios, cu o exprimare clară, fluidă, logică, fără glumiţele penibile ale unor politicieni versaţi şi fără obrajii groşi ai altora, înroşiţi de niscaiva lichide. Dacă va reuşi să fie primar, sper să rămână acelaşi, să fie mâna de fier de care are nevoie oraşul acesta şi să nu facă nici un fel de compromis.

Ca manifestări electorale, până acum a fost decent, fără cretinismele regizate din campania specific balcanică ale politicienilor români. Nu a aruncat cu declaraţii populiste şi nu a lansat atacuri grosolane. Ca scriitor la blog, mă declar încântat că Ilie Bolojan a înţeles importanţa postărilor pe pagina personală. Şi mai e şi personaj de benzi desenate :) (Cei care vor să le vadă, pot da un google search sau să meargă direct pe blogul lui Ilie Bolojan.)

Ştiu că, până la urmă, Bolojan face parte din clasa politică. Dar parcă are ceva diferit. Comparaţi toţi candidaţii la Primărie şi găsiţi ce.

P.S. Şi Mihai Groza e un om interesant. De bun simt. Ca politician nu m-a prea interesat. Cel puţin până când a fost pus primar. Interimar. Atunci mi s-a părut că s-a schimbat.

Ăsta chiar ne crede proşti. Alooo, nenea, trage-ţi două pălmi şi trezeşte-te la realitate. Cum să cred eu în urletul tău de apărător vajnic al dreptăţii, când la lansarea candidaţilor PSD au apărut în faţă personaje de trista amintire din istoria partidului triplu trandafiriu? Mare nesimţire să clamezi schimbarea, să invoci postul Paştelui pentru a jura că vei câştiga alegerile şi să le arunci alegătorilor în faţă nişte baroni şi politicieni "care este". Apropo de Vanghelie, a mai scos una memorabilă în momentul în care i-a promis lui Vasile Blaga că "o să-i tai labele de buldog!" Vezi să nu dai în turbare, domn' primar de 5...

În plus, ce să mai cred eu din mesajul de schimbare şi de forţă al PSD, când partidul opozant tocmai ce a încheiat o alianţă cu "soluţia imorală". "Roşiii" nu s-au învăţat minte după 2004 şi nu au realizat că dacă lupul - partidul conservator - îşi schimbă coada (numele), nu face acelaşi lucru şi cu năravul. Dar Mircea Geoană ştie că din afacerea asta PSD va câştiga o promovare directă pe media cu antene, iar domn' profesor îşi vede asigurat un nou fotoliu în Parlament.

Totuşi, ceva s-a schimbat în PSD. Doctorul Sorin Oprescu a spart unitatea de monolit a partidului în jurul candidaţilor şi s-a decis să candideze singur. Daca vrea să le demonstreze celor din propriul partid că poate reuşi pe cont propriu, a reuşit.

Well...Adica :) mă durea puţin unitatea centrală, aia de mai sus de gât, că am uploadat cam multe lecţii azi. Am băgat vreo 6 giga de ecuaţii, rezumate la română şi vreo 220 de mega la o teză la chimie. Cam greu să rulezi toate astea cu un single core, ca al meu, şi cu 2 giga de memorie. Dar am noroc, am primit un USB flash, "puţuş" cum îi zice profu' de informatică, Paul "C3-PO" Magherescu. Am băgat acolo o fiţuică codată în limbaj C-Gamma. E ultimul urlet în domeniu şi se potriveşte cu USB-ul de pe ceafa mea. Aşa înmagazinez şi eu repede toate informaţiile şi le pot decomprima şi reda prin fişiere VOB si wmv. Fraierul de Cosmin, vecinul meu de bancă, are un "puţuş" mai slab, de generaţie mai retardată, şi-l prinde profu' sau robotu' supraveghetor.

E drept, eu am primit USB flash-ul de la mătuşa mea de pe Marte, pe când a lui Cosmin e dat printr-un program guvernamental, început cu vreo 92 de ani, într-o ţară care se chema România....bzzzzzzzz....error converting name....

Pfuuuuu.... Aşa păţesc de câte ori pomenesc de trecut, parcă nu vrea reactualizare. Da-i trag eu un refresh şi un update! :)

Văd că vă miraţi. De ce? Doar în 2100 aşa se face şcoala. Cu USB flash-u'. Acu' vă pup, că lodingu' la informaţii s-a terminat şi hardul are refresh-ul făcut. Mai am vreo 900 de mega de cursuri şi diseară am chef cu cyberviruşi la bar...

Long live my USB flash! Pentru cei care ştiu, "puţuş" :)

întrebare pentru cei din trecut, din 2008: chiar le-aţi dat elevilor laptopuri şi USB flash? sau erau doar chestiuni electorale? legenda spune că s-au stricat imediat ce le-au primit străbunii....