In aceasta luna, in ziua a cincisprezecea, cinstita Adormire a Preamaritei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria.
Cand a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai inainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea ingerului, mutarea sa cea de pe pamant. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dansa, a zis: "Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvantul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare". Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab in Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Si s-a intamplat atunci un lucru minunat. Cand s-a suit acolo Nascatoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, si au dat cinstea si inchinaciunea ce se cadea catre Stapana, ca si cum ar fi fost niste slugi insufletite. Dupa rugaciune s-a intors acasa, si indata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzand multe lumanari si multumind lui Dumnezeu si chemand rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de ingroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis ingerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre incredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stalpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plans cu tanguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tanguire, s-au rugat sa nu ramana sarace de dansa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutandu-se la ceruri, nu numai pe dansele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si asa alina intristarea cea mare cu cuvinte mangaietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele cate unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dansa le era hrana.
Si vorbind ea acestea si invatand, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Intre care erau si de Dumnezeu inteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre dansa: "Noi, o, Stapana, stiindu-te in lume, ca si cu singur Stapanul nostru si Dascalul ne mangaiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? Insa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plangem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca intr-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta randuite". Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dansii: "Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plangere, ci-mi ingrijiti trupul, precum eu il voi inchipui pe pat".
Cand s-au savarsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care cazand la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a inchinat si deschizandu-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicand: " Bucura-te Maica Vietii, implinirea si incheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamant nu L-am vazut, insa pe tine vazandu-te, mi se parea ca pe Dansul Il vad".
Dupa aceasta, luand Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a inchipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru intarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dansii de binecuvantarea ei. Si asa in mainile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul.
Si indata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au indreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a inceput Petru cantarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau inainte cu faclii si cu cantari, petrecand spre mormant trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si ingerii cantand si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.
Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitand pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul in care zacea trupul cel de viata incepator, si a-l lepada pe dansul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungand pe indraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-insii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfant pat, l-a lipsit si de amandoua mainile, care au ramas spanzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezand din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. In acelasi chip si cei ce orbisera, crezand si punand asupra lor o parte din poala patului, au dobandit vindecare.
Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata incepator trup in mormant, si au stat trei zile langa dansul, auzind neincetat glasuri ingeresti.
Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca randuiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita ingropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mahnit foarte si intristat, ca nu se invrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormantul pentru dansul ca sa se inchine si el acelui preasfant si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormantul fara de sfantul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mangaiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pana astazi mormantul cel cioplit in, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca inchinaciune, intru marirea si cinstea preabinecuvantatei maritei stapanei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

Tot in aceasta zi, praznuim pomenirea preamarii si nespusei iubiri de oameni ce a aratat Dumnezeu catre noi, intorcand cu rusine pe necredinciosii agareni prin mijlocirea Preasfintei Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.
La inceputul imparatiei lui Leon Isaurul, numit si Conon, se ridica multime de saracini, cu o mie noua sute de vase asupra marii cetati a Constantinopolului, ca sa o cucereasca cu razboi. Si spunand imparatul ca le va da dajdie, ei cereau sa puna si pazitori de ai lor la cetate. Pentru aceasta aflandu-se lucrurile la nedumerire, si nestiind ce vor mai face, au cazut la Nascatoarea de Dumnezeu, rugand-o sa ajute cetatii ei si sa o scape de dusmani, fiind la primejdie. Si le-a ascultat rugaciunea Nascatoarea de Dumnezeu, si a pedepsit pe cei fara de Dumnezeu, precum li se cadea. Intai a surpat intr-o groapa cu cal cu tot, de a murit, pe agareanul care, hulind, numise numai Sofia, marea lui Dumnezeu Biserica, nu si sfanta, iar cetatea Constantia. Dupa aceea cel ce se suise sa strige obisnuita lor rugaciune a fost surpat de acolo, si cazand jos s-a prapadit. Dupa aceea a iconomisit Nascatoarea de Dumnezeu, ca sa se bata ei cu bulgarii, si au pierit douazeci de mii de saracini, risipindu-le si vasele, unele intr-o parte, altele intr-alta. Si a facut si pe Soliman, mai-marele lor, de s-a smerit la Icoana Nascatoarei, si a venit pedestru in cetate, dosadindu-se singur pe sine de semetia si obraznicia lui cea mai dinainte. In acest fel cu mana tare a pazit cetatea sa Nascatoarea de Dumnezeu.

Ce se spune in popor despre aceasta zi:
• In partile Moldovei Sfanta Maria Mare (15 august) era considerata "a mortilor" fiind pomeniti toti ce au numele pornind de la cel al Preacuratei si doar la Sfanta Maria Mica (8 septembrie) erau serbati cei vii cu asemenea nume.
• Sarbatoarea Sf. Marii este si ea un hotar: acum se aduna ultimele plante de leac, putem afla cum va fi toamna ce se apropie. Este un alt moment important al calendarului viticol, ziua in care se tocmesc pandarii pentru vii si in care se leaga ciocul pasarilor pentru a nu prada strugurii. De asemenea se oferea din nou ofranda din noua poama.
• Se impart struguri si prune pentru sufletul mortilor (Tudor Pamfile)
• Obiceiul vestimentar care obliga barbatul sa poarte caciula intre Santamarie si Sangiroz era respectat pretutindeni.
• Intre Santa Marii se seamana graul (Ioan Pop Reteganul)
• La Sfanta Marie Mare se culeg flori si se pun la icoana Preacuratei; acestea apoi sunt bune de leac
• Daca infloresc trandafirii pe la Sfanta Maria, toamna va fi lunga (Artur Gorovei)

Preluat www.traditii.ro

Troparul Adormirii Maicii Domnului

Postul Sfintilor Apostoli (popular-postul Sampetrului), care preceda sarbatoarea comuna a Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (29 iunie) este randuit de Biserica in cinstea celor doi apostoli si in amintirea obiceiului lor de a posti inainte de a intreprinde acte mai importante (vezi Fapte 13,2 si 14,23). Totodata, prin tinerea acestui post se cinstesc darurile Sfantului Duh, care s-au pogorat peste Sfintii Apostoli la Cincizecime; de aceea, in vechime, acest post se numea Postul Cincizecimii.

Despre vechimea acestui post marturisesc, in secolul IV, Constitutiile Apostolice. Marturii ulterioare se gasesc la Sfantul Atanasie cel Mare, la Teodoret, episcopul Cirului, la Leon cel Mare, care numeste postul acesta Postul de vara sau al Cincizecimii. Se pare ca la inceput, postul acesta era tinut numai in cercurile monahale si abia mai tarziu s-a extins si la credinciosii din lume.

Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durata fixa, Postul Sampetrului are o durata variabila de la an la an, deoarece inceputul lui (fixat aproximativ prin sec. VI) e in functie de data variabila a Invierii lui Hristos. Postul incepe luni, dupa Duminica Tuturor Sfintilor si tine pana in ziua de 29 iunie (inclusiv, daca aceasta sarbatoare cade miercurea sau vinerea, dezlegandu-se in acest caz numai la peste si untdelemn). Durata lui este deci mai lunga sau mai scurta, dupa cum Invierea din anul respectiv a cazut mai devreme sau mai tarziu. In chip normal (daca Invierea Domnului s-ar sarbatori in rastimpul indicat de regula consfintita la Sinodul I Ecumenic, adica intre 22 martie si 25 aprilie), ea variaza de la 8 zile (durata cea mai scurta, cand Invierea cade la 25 aprilie) pana la 42 de zile (durata cea mai lunga, cand Invierea cade la 22 martie). Dar in actuala situatie a Bisericii noastre (ca a tuturor Bisericilor ortodoxe care si-au indreptat calendarul, mentinand insa Pascalia stilului vechi, a calendarului neindreptat), Invierea fiind sarbatorita de fapt intre 4 aprilie si 8 mai, durata Postului Sfintilor Apostoli se scurteaza, de la 28 de zile (durata cea mai lunga) pana la desfiintare (in anii in care Invierea cade dupa data de 1 mai). Asa s-a intamplat in anii 1945 si 1956 (Invierea la 6 mai), cand Sfantul Sinod a hotarat ca postul sa se tina in cele trei zile dinaintea sarbatorii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel ( sarbatoarea cazand inaintea Duminicii Tuturor Sfintilor, in seara careia trebuia sa lasam sec). Aceeasi situatie am avut-o si in anul 1983 (Invierea la 8 mai), cand postul a fost numai de doua zile (27-28 iunie).

O regula simpla si practica spre a afla durata Postului Sampetrului din orice an este urmatoarea: cate zile sunt de la data Invierii (inclusiv) din anul respectiv pana la 3 mai (exclusiv), atatea zile tine postul. De exemplu, in anul 1982, cand Invierea s-a serbat la 18 aprilie, Postul Sfintilor Apostoli 15 zile (14-28 iunie).

Dupa Pravila cea mare si Invatatura pentru posturi din Ceaslovul mare, luni, miercuri si vineri se mananca legume fara untdelemn, marti si joi aceleasi cu untdelemn (si vin), iar sambata si duminica si peste; dezlegarea la peste se da si luni, marti si joi, cand cade sarbatoarea vreunui sfant cu doxologie mare, iar cand o astfel de sarbatoare cade miercuri sau vineri, se dezleaga la untdelemn si vin. La hramuri si la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul (24 iunie) se da dezlegare la peste, in orice zi a saptamanii ar cadea. Dupa Tipicul mare, luni, miercuri si vineri se mananca mancare uscata dupa Vecernie; iar in celelalte zile, ca mai sus.

Articol preluat de pe www.crestinortodox.ro

Primirea Sfintei Lumini - Video

Sarbatoarea Invierii Domnului este cunoscuta sub denumirea de Sfintele Pasti. Cuvantul "Pasti" este de origine ebraica.

La evrei, cuvantul Pascha (pesah) insemna trecere si era mostenit de acestia de la egipteni, indicand sarbatoarea anuala a azimilor in amintirea trecerii evreilor prin Marea Rosie si a eliberarii lor din robia Egiptului (Iesire XII, 27). Termenul "Pasti" este preluat de crestini, dar primeste o noua semnificatie: trecerea de la moarte la viata.

Dupa parerea celor mai multi exegeti si istorici bisericesti, invierea Domnului a avut loc in prima duminica de dupa Pastile iudeilor din anul 33 al erei crestine. Pastile evreilor (Pascha) se serbau in seara zilei de 14 Nisan. (Nisan fiind prima luna a anului evreiesc, care incepea la luna noua de dupa echinoctiul de primavara)

Sinodul I ecumenic de la Niceea din anul 325 a incercat sa introduca o uniformizare a datei serbarii Pastilor in toata lumea crestina:
a) Pastile se va serba totdeauna duminica;
b) Aceasta duminica va fi cea imediat urmatoare lunii pline de dupa echinoctiul de primavara;
c) Cand 14 Nisan cade duminica, Pastile va fi serbat in duminica urmatoare, pentru a nu se serba odata cu Pastile iudeilor, dar nici inaintea acestuia.

Crestinatatea ortodoxa s-a impartit in doua, din anul 1924, in ceea ce priveste data sarbatoririi Pastilor: Bisericile ramase la calendarul neindreptat au continuat sa serbeze Pastile dupa Pascalia veche, gresita, a calendarului iulian, pe cand Bisericile care au adoptat calendarul indreptat (stilul nou) au sarbatorit cativa ani (intre 1924-1927).

Ca sa se inlature dezacordul dintre diferitele Biserici ortodoxe si pentru a se stabili uniformitate in toata Ortodoxia, cel putin in ceea ce priveste data celei mai mari sarbatori crestine, Bisericile ortodoxe care au adoptat calendarul indreptat au stabilit (din 1927 inainte), prin consens general, ca Pastile sa fie serbat in toata crestinatatea ortodoxa dupa Pascalia stilului vechi, adica odata cu Bisericile ramase la calendarul neindreptat.

Pastele, sarbatoarea luminii si a bucuriei in Ortodoxie

Pastile sunt in Ortodoxie "sarbatoarea sarbatorilor". Daca sarbatoarea este o tasnire de viata dumnezeiasca in creatie si ca atare o tasnire de lumina mai presus de fire, Pastile sunt tasnirea deplina a vietii dumnezeiesti in existenta noastra crestina. Natura noastra omeneasca nu mai e straluminata numai trecator de o raza dumnezeiasca, care arata ca ea nu e de la sine si singura existenta, ci aceasta natura e strabatuta deplin si pentru veci de viata dumnezeirii, e transfigurata, pnevmatizata, ridicata din inlantuirea procesului de corupere continua care duce trupul nostru la descompunere, iar sufletul in iadul tenebrelor.

De aceea Pastile sunt o explozie de bucurie, care perpetueaza explozia de bucurie a ucenicilor care au vazut pe Domnul inviat. De aceea credinciosii se saluta cu vestea unei bucurii de necomparat cu nici o alta bucurie: "Hristos a inviat!" "Adevarat a inviat!", pana la Inaltarea Domnului, de cand se saluta cu alta veste tot asa de mare, legata interior de prima: "Hristos s-a inaltat!", pana la Cincizecime, care anticipeaza Cincizecimea deplina sau umplerea desavarsita a vietii noastre de Duhul Sfant.

Bucuria aceasta are atata entuziasm in ea, incat ea e ca o "sfanta betie", ca o "betie treaza" de care vorbeste Sfantul Grigorie de Nyssa. E ca o "betie treaza", pentru ca e produsa de cea mai autentica dar si cea mai minunata realitate, realitatea neasemanat de frumoasa a vietii vesnice si plenare, mai frumoasa si mai minunata decat si-o poate inchipui orice imaginatie, motiv pentru care Sfantul Grigorie de Nyssa spune ca ingerii nu pun in functie nici o imaginatie, pentru ca realitatea pe care o vad intrece orice imaginatie.

Entuziasmul manifestat de Apostoli la Cincizecime, in urma Pogorarii Duhului Sfant, care parea privitorilor ca o betie (Fapte II, 13), incepuse de la Inviere. Ea caracterizeaza bucuria credinciosilor de la Pasti, care ramane temelia vietii sufletesti a lor in tot cursul vietii pamantesti. Acest entuziasm e produs de impartasirea de "vinul cel nou" al vietii de care a vorbit Hristos inainte de Patimile Sale (Marcu XIV, 25): "Veniti cu rodul vitei celei noi al dumnezeiestii veselii, in ziua cea vestita a invierii imparatiei lui Hristos sa ne impartasim".

Femeile mironosite afland de la inger despre Invierea Domnului, alearga "cu frica si cu bucurie mare" sa duca aceasta veste ucenicilor. Justificand bucuria lor, primul cuvant pe care li-l adreseaza Iisus cel inviat la intalnirea cu ele, este: "Bucurati-va!" (Matei XXVIII, 9). De atunci cei ce cred alearga cu aceeasi bucurie debordanta in noaptea Pastilor si in zilele ce urmeaza, vestind tuturor celor pe care ii intalnesc: "Hristos a inviat!". Bucuria este starea sufleteasca principala pe care a produs-o vestea invierii in cei care stiau ca viata lor sfarseste in moarte. Bucuria aceasta se mentine in crestini continuu, dar se actualizeaza mai ales in noaptea Pastilor.

Femeile mironosite se bucura nu numai pentru ca-l vor vedea iarasi pe invatatorul iubit, ci pentru ca invierea Lui inlatura in general moartea ca sfarsit al vietii noastre, deschizandu-i orizontul eternitatii. Aceasta este si cauza bucuriei noastre din orice timp. In viata noastra, a crestinilor, s-a produs prin Invierea lui Hristos o schimbare radicala, in ea a patruns o lumina nesfirsita, continutul ei a capatat o valoare incomensurabila, ea s-a umplut de o bucurie inepuizabila.

Iisus a confirmat cu autoritatea Lui dumnezeiasca justetea bucuriei de care au fost cuprinse femeile mironosite. El nu le-a indemnat sa se bucure pentru simplul fapt ca vor fi iarasi cu El, ci pentru semnificatia generala noua si plina de fericire pe care o are Invierea Lui pentru cei ce cred in El. Aceasta confirmare a produs-o Hristos de atunci incoace continuu: faptul ca Apostolii au fost in stare sa moara pana la unul pentru marturia Invierii lui Hristos, faptul ca marturia aceasta a produs milioane de mucenici si de sfinti, ca cei credinciosi nu pot gasi sens existentei lor fara aceasta Inviere, e o repetare continua a confirmarii Invierii date de catre Hristos.

Existenta noastra s-a umplut prin Invierea Domnului de bucuria prin excelenta, de o bucurie reala, consistenta si durabila.

Se stie ca pe noi crestinii bucuriile trupesti nu ne satisfac deplin, ca sufletul nu e satisfacut de ele, iar bucuriile sufletesti sunt nedepline, pentru ca noi traim marginile cunoasterii, ale iubirii, ale puritatii sentimentelor noastre.

Bucuria Invierii nu e nici trecatoare, nici nedeplina. E bucuria prin excelenta, pentru ca e bucuria eterna si deplina. De aceea, nimeni nu trebuie sa fie trist in noaptea Invierii. Nimeni nu trebuie sa planga. Caci toate motivele de intristare apar acum fara insemnatate fata de biruirea mortii. De ce sa ne intristam de pricini care ne conduc spre moarte, cand stim acum ca prin moarte trecem la viata vesnica. De aceea Biserica canta in noaptea Invierii: "Cu bucurie unul pre altul sa ne imbratisam: O, Pastile! Izbavirea de intristare". Iar in cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur din noaptea de Pasti se spune: "Nimeni sa nu planga pentru saracie, ca s-a aratat imparatia pentru toti. Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca iertare din mormant a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a eliberat pe noi moartea Mantuitorului".

Si precum inainte de Invierea lui Hristos toate erau tinute intr-o frantura de sens neimplinita, batjocorita, chinuitoare, asa Invierea Lui umple toate de lumina si de bucurie. Caci, cand o singura particica din lume se umple de sensul deplin, toate se umplu de la ea de acest sens. Daca pentru o singura faptura - si aceasta este umanitatea lui Hristos - timpul a devenit un timp spre inviere si spre viata de veci, lumina in care e pusa acea faptura e vazuta de toate celelalte si devin o asigurare spre invierea si viata de veci, despre lumina integrala pentru noi toti. Toate zilele timpului, toate zilele anului au devenit sarbatori, etape ale inaintarii in lumina, ducandu-ne tot mai aproape de marea lumina eshatologica. Mai bine zis, timpul intreg a devenit un ajun al duminicii vesnice, al petrecerii vesnice in lumina descoperita a invierii, cum zilele saptamanii, zile inchinate sfintilor care au trait timpul in aceasta lumina a invierii, sunt sarbatori pregatitoare pentru duminica invierii, cum au fost si pentru ei.

Precum bucuria invierii intrece toate bucuriile si copleseste toate tristetile, asa lumina ei intrece toate luminile revelatiei nedepline din Vechiul Testament. Acolo un stalp de foc conducea un popor dintr-o robie pamanteasca intr-o libertate pamanteasca exterioara; acolo Moise le facea cunoscuta voia Lui Dumnezeu ascuns in intuneric si simtit in parte doar de el insusi. Aci Dumnezeu insusi, Soarele Hristos ne lumineaza, aratat prin Invierea Sa din morti in mod deplin, si ne conduce spre libertatea si viata deplina a vietii eterne: "In locul stalpului celui de foc a rasarit Soarele dreptatii, in locul lui Moise, Hristos, mantuirea sufletelor noastre".

S-a spus ca "vestea buna" (Evanghelia) crestina se concentreaza in vestea Invierii lui Hristos, temei al sigurantei ca si noi vom invia. Apostolii si-au vazut misiunea lor in a fi martori ai Invierii lui Hristos (Fapte I, 22). Desigur insa ca aceasta veste a fost prin excelenta "vestea buna" nu pentru ca a anuntat invierea unui om simplu; nici n-a intemeiat nadejdea invierii noastre a tuturor pe invierea unui astfel de om simplu. Aceasta n-ar fi o inviere pentru eternitate si spre plenitudinea vietii in Dumnezeu, ci o repetare pe planul actual sau al unui plan putin deosebit, dar tot relativ, al vietii omenesti obisnuite. Ea a fost vestea prin excelenta buna, pentru ca a anuntat Invierea Celui ce fiind om a fost si Dumnezeu si pentru ca noi inviind, pe temeiul Invierii Lui, ne vom impartasi de viata deplina a umanitatii lui in Dumnezeu. Apostolii fiind martorii Invierii lui Hristos, au fost in acelasi timp martorii tuturor semnelor si cuvintelor prin care Hristos insusi si-a dovedit dumnezeirea Lui, ca unii ce au stat in preajma Lui "in tot timpul petrecerii Lui intre noi" (Fapte I, 21). Numai o astfel de inviere e o inviere intru plinatatea eterna a vietii noastre si ea intemeiaza bucuria noastra plenara sau coincide cu ea.

Femeile mironosite pleaca de la mormant nu numai cu bucurie, ci si cu "frica mare". In bucuria lor e prezenta simtirea misterului, simtirea izbucnirii existentei supreme, dumnezeiesti. De aceea, bucuria lor nu e o bucurie obisnuita. Heidegger a deosebit intre "Furcht" ca frica de ceva din lume si "Angst" ca un fel de cutremurare in fata mortii, care pune capat existentei in lume. In bucuria traita de femeile mironosite la vestea invierii Domnului este o astfel de cutremurare, care le punea inaintea unui alt plan de existenta. Dar cutremurarea aceasta nu avea un caracter negativ, nu era o spaima, caci nu era produsa de sentimentul golului, al nefiintei, ci era o cutremurare amestecata cu, bucurie. Invierea lui Hristos e "incepatura altei vieti, vesnice".

Planul acestei existente, de un caracter cu totul nou, al existentei noastre, l-au simtit ca un plan al existentei in plenitudine.

Viata crestinului in plenitudinea si deci in bucuria si lumina deplina este o alta viata, la care se poate ajunge printr-o ridicare ce nu e efectuata de noi insine, ci de Dumnezeu asupra fiintei noastre, desi ni se cere si noua pregatire si receptivitate pentru aceasta.

Acesta e sensul cuvantului "Pasti". In Sinaxarul de la utrenia Invierii, Pastile, care se traduc prin cuvantul romanesc "trecere", sunt asemanate cu "trecerea" de la nefiinta la existenta in actul creatiei de la inceput, cu cea de la robia poporului Israil, la libertatea lui in tara fagaduintei si cu Intruparea Fiului lui Dumnezeu. Invierea este ultima "trecere" prefigurata de celelalte. Ea e "trecerea" desavarsita, pentru ca e trecerea noastra de la pamant la cer. Si data fiind domnia mortii, instaurata prin pacat. Invierea e si trecerea definitiva si totala a creatiei de la moarte la viata.

In aceasta ultima trecere sau transcendere se implineste scopul crearii lumii de catre Dumnezeu.

Iata cuvantul Sinaxarului: "Aceasta zi o numim Pasti care inseamna in limba evreiasca trecere. Pentru ca aceasta e ziua in care a adus Dumnezeu la inceput lumea din nefiinta. Intru aceasta zi scotand pe poporul Israel din mainile lui Faraon, l-a trecut prin Marea Rosie. Tot intru aceasta zi s-a pogorat din cer si s-a salasluit in pantecele Fecioarei. Si acum din pantecele iadului scotand toata firea omeneasca, o a inaltat la ceruri si o a adus la cinstea cea dintai, a nestricaciunii". Invierea e o transcendere a noastra la plenitudinea vietii in Dumnezeu, deci la investirea ei cu toate lucrarile dumnezeiesti necreate, dar a transcendere la care colaboreaza si ea. Transcenderea existentei noastre din robia pacatului, la o viata deplin pnevmatizata prin indumnezeire s-a facut prin nasterea si invierea umanului in ipostasul divin.

Propriu-zis Hristos insusi e "Pastile". El e transcenderea, pentru ca in El se produce aceasta, pentru ca in El se preda fiinta noastra in mod deplin lui Dumnezeu prin jertfa. Si ne preda intr-o nevinovatie si blandete asemenea celei a mielului pascal din Vechiul Testament. Dar pe cand mielul acela n-a ridicat cu adevarat pacatul lumii pentru ca jertfa lui nu era actul liber al unui om fara pacat si deci n-a putut obtine decat o trecere a fiilor lui Israel din robia pamanteasca la libertate pamanteasca, ca prefigurare a trecerii de la alta robie la alta libertate superioara, Hristos a venit ca Mielul in sensul deplin al cuvantului care ne-a trecut de pe pamant la cer, pentru ca El insusi a facut aceasta trecere pentru Sine ca om: "Hristos, Pastile cele noua, jertfa cea vie jertfita, Mieluselul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii".

In Hristos cel inviat ramane inscrisa jertfa, caci numai prin jertfa Lui s-a facut transcenderea. El ramane Pastile permanent prin excelenta sau trecerea continua, ca sa putem trece si noi in orice timp impreuna cu El in planul invierii si al vietii de veci. Toata existenta noastra si a istoriei este, unita cu Hristos, un Paste, o trecere, de aceea si o jertfa cu Hristos insusi. De aceea, laudand pe Hristos cel inviat, nu uitam sa laudam si Crucea Lui, caci prin ea a infaptuit Hristos trecerea de la moarte la viata si prin ea putem face si noi aceasta trecere: "Cinstitei Crucii Tale ne inchinam Hristoase si sfanta Invierea Ta o laudam si o slavim. Caci cu rana Ta noi toti ne-am vindecat". Sau: "Facandu-se ca un om, patimeste ca un muritor, si prin patima pe cel muritor il imbraca intru nestricaciune".

In taria incoruptibilitatii e fructificata taria spirituala a patimirii de buna voie si fara vina. In ordinea spirituala, nevinovatia, blandetea si jertfa Mielului care suporta junghierea, echivaleaza cu puterea leului care invinge moartea. In ordinea spirituala numai Mielul nevinovat si injunghiat ia puterea; numai el este leul care biruieste (Apoc. V, 5-6). De aceea, precum se vorbeste de puterea crucii lui Hristos in saptamana Patimilor, tot asa se vorbeste de ea in sarbatoarea Pastilor: "Cu crucea Ta ai stricat blestemul lemnului, cu ingroparea Ta ai omorat stapanirea mortii". Crucea continua sa ne lumineze si acum din Hristos, caci ea inseamna blandete, moarte fata de tot ce ne tine inlantuiti de ceea ce ispiteste trupul si dezvolta patimile care ne fac neliberi si ne inchid intr-o existenta a repetitiei lipsita de sens, incheiata prin moartea definitiva.

Datorita crucii acesteia, Hristos n-a putut fi tinut in iad, caci introducea acolo liniste, blandete si nevinovatie, aducea lumina din care emana puterea de leu biruitor. Blandetea si ferma lui daruire de sine ii fac pe cei de acolo sa scape de legaturile dureroase ale pacatului lor si sa se descopere pe ei insisi in adevaratul sens al existentei lor: "Cela ce a dat invierea neamului omenesc, ca un miel spre junghiere s-a adus. Infricosatu-s-au de acesta capeteniile iadului si s-au ridicat portile cele de durere, ca a intrat imparatul slavei, zicand celor din legaturi: "Iesiti!" Si celor din intuneric: "Descoperiti-va!" (Miercuri seara din Saptamana luminata).

In baza puterii Sale, Hristos intra in iad in mod paradoxal ca "jertfit si nejertfit", ca "jertfa vie", ca predat cu totul lui Dumnezeu si tocmai de aceea plin de putere dumnezeiasca, ca Miel si ca imparat. Blandetea Lui e cu atat mai biruitoare cu cat este a imparatului: "Mantuitorul meu, vie si nejertfita jertfa, ca un Dumnezeu pe Tine insuti de voie aducadu-Te Tatalui, ai inviat pe Adam impreuna cu tot neamul, sculandu-Te din mormant" (din Canonul din noaptea de Pasti). Sau: "Doamne, cela ce iadul ai pradat si moartea ai calcat, Mantuitorul nostru, cela ce ai luminat lumea cu cinstita crucea Ta, miluieste-ne pe noi". Iadul nu a putut suporta prezenta in el a Mielului jertit, caci in blandetea Lui era puterea dumnezeiasca.

In iubirea maxima manifestata de Hristos pe cruce e atata viata si putere ca prin ea revine la viata nu numai trupul Sau, ci trezeste din moarte sau din paralizie si puterile sufletesti ale celor din iad. Dar aceasta putere a iubirii ce a mers pana la cruce, o actualizeaza Hristos continuu. El pastreaza ranile sale in trupul Sau ca o sursa permanenta a iubirii sale, ca o dovada ca Cel ce a inviat nu e altul decat Cel ce s-a rastignit pentru noi. Daca ar fi altul, invierea Lui si cea viitoare a noastra n-ar avea temeiuri in iubirea Lui si n-am fi pregatiti si noi pentru ea prin iubirea noastra fata de El, trezita de iubirea Lui; ar fi un fapt magic, nu de desavarsire spirituala: "Ranile Tale, Hristoase, care de voie le-ai rabdat pentru noi, le-ai aratat ucenicilor Tai, punandu-le marturie slavitei invierii Tale" (la Utrenia din duminica Tomii).

Prin pipairea ranilor s-a convins Toma ca iubirea lui Hristos manifestata in rastignire a fost asa de mare, ca prin ea a inviat si ne va invia si pe noi, caci o asemenea iubire nu putea fi decat iubire dumnezeiasca. Numai in sensul ca iubirea maxima, iubirea adevarata este iubire dumnezeiasca se adevereste adagiul: "Iubirea in veci nu moare".

Iubirea nevinovata a Mielului striga in urechile sufletelor amortite ale celor din iad ca un racnet de leu trecandu-i in imparatia Sa: "Desteptat-ai dupa ce ai adormit, pe cei morti din veac, imparateste ca un leu racnind in iad".

Viata invierii este viata plinatatii si deci a luminii depline si aceasta calitate o are pentru ca este o viata de participare neimputinata la viata lui Dumnezeu. Acesta e sensul asumarii trupului si invierii lui in ipostasul lui Dumnezeu-Cuvantul. Propriu-zis asumarea naturii noastre in Dumnezeu-Cuvantul trebuia sa ajunga la Inviere.

Sarbatoarea Pastilor in Biserica Ortodoxa da expresie acestei bucurii si lumini nemarginite, izbucnite in existenta omeneasca odata cu tasnirea orizontului vietii dumnezeiesti in ea. Caci prin aceasta viata crestinilor e inaltata la plenitudine si eternitate in Dumnezeul devenit om, la impartasirea de viata nelimitata si transcendenta a lui Dumnezeu, revarsata din ipostasul Cuvantului.

Nu exista imn pascal care sa nu dea expresie acestei bucurii, nascuta din incredintarea izbucnirii plinatatii de lumina si de existenta in viata noastra pamanteasca: "Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim intr-insa", proclama preotul inconjurand tetrapodul, mai bine-zis Evanghelia asezata pe el ca simbol al lui Hristos si tamaindu-l dupa ce a inceput slujba Invierii cu lauda adusa Sfintei Treimi, care a savarsit intreaga aceasta opera.

Iar primul imn pe care-l canta Biserica in aceasta noapte, la slujba care incepe odata cu trecerea noptii din miezul ei, este un indemn adresat nu insilor singulari, ci obstii credinciosilor sa se deschida luminii aduse de Invierea lui Hristos, prin trecerea virtuala a intregii noastre creatii de la moarte la viata si de la pamant la cer: "Ziua Invierii, sa ne luminam popoare, Pastile Domnului, Pastile! Ca din moarte la viata si de pe pamant la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi".

Lumina invierii nu e lumina unui fulger care trece rapid de la rasarit pana la apus descoperind pentru o clipa ce inseamna a zace in intuneric, ci o lumina statornica, de o adancime necuprinsa care descopera cele de sus si cele de jos cu destinul trupurilor pe care moartea le descompune pentru o vreme: "Acum s-a umplut de lumina si cerul si pamantul si cele de dedesubt. Deci sa praznuiasca toata faptura Invierea lui Hristos, intru care s-a intarit". S-a descoperit destinatia noastra, a credinciosilor pentru viata eterna in Dumnezeu, s-a descoperit Dumnezeu ca un Dumnezeu al iubirii care vrea sa se uneasca cu noi pentru veci s-a descoperit destinatia trupurilor, care se descompun, spre participarea la slava noastra in Dumnezeu, s-a descoperit rostul faptelor noastre, ca mijloace si drum de desavirsire si de pregatire a crestinilor spre viata eterna. intru invierea lui Hristos, odata cu natura omeneasca s-a intarit, intr-o vesnica incoruptibilitate, intreaga natura.

Viata invierii, care s-a ridicat din mormant, mai bine-zis Iisus insusi caci viata adevarata e totdeauna o persoana, e un izvor al incoruptibilitatii noastre. Viata Invierii lui Iisus e ca o apa din care adapandu-ne intretinem viata noastra pentru veci, spre deosebire de apa care, prin lovitura de toiag a lui Moise, izvorand din piatra, intretinea numai viata trupului pentru scurt timp. Persoana in general e un izvor viu de viata pentru alte persoane. Dar persoana lui Hristos, persoana divina dar ea insasi si persoana umana nemuritoare prin fondul dumnezeirii din care se adapa, adapa in veci si pentru veci si persoanele noastre: "Veniti sa bem bautura noua, nu din piatra seaca facuta cu minuni, ci din izvorul nestricaciunii, din Hristos cel ce a izvorit din mormant, intru care ne intarim".

A bea dintr-o persoana inseamna a fi intr-o comuniune cu ea, asa cum a bea din natura, din piatra, inseamna a fi intr-o comunicare cu natura. Iar cu natura nu poate comunica decat trupul, nu persoana ca intreg. A bea din Persoana lui Hristos inseamna a fi in comuniune cu un izvor de putere spirituala infinita, care a facut si trupul pe care l-a luat incoruptibil si poate invia la o stare de incoruptibilitate eterna si trupul celor ce sunt in comuniune cu Ea.

Trupul inviat al lui Hristos e pnevmatizat sub forta spiritului Sau indumnezeit, prin gradul dumnezeiesc al puterii obtinute de el, iar aceasta stare de pnevmatizare il spiritualizeaza in asa masura incat nu mai e experiat ca un obiect impenetrabil, ci primit ca un continut al subiectului Sau, fluid si penetrant, capabil sa se interiorizeze celorlalte subiecte, impreuna cu subiectul Lui spiritual propriu-zis: "Hristos reaprinde trupul Sau ca pe un sfesnic de lumina Sa dumnezeiasca", spune Sfantul Maxim Marturisitor. Trupul lui Hristos devine luminos ca si dumnezeirea lui, sau ca si subiectul dumnezeiesc si indumnezeit al lui Hristos.

Ideea pancomuniunii universale in Hristos cel inviat o exprima Sfantul Atanasie astfel : "Cuvantul, prin care si in care au fost create toate lucrurile, conduce din nou creatiunea intreaga, care parasise miscarea ce i-a fost data si o recompune si o readuna. Diviziunile aparute in creatiune prin separarea elementelor, care erau destinate sa mentina creatiunea ca un tot si sa n-o lase sa se imparta, au fost depasite in Hristos si puterea unificatoare realizata in El exercita o forta de unificare in toata creatiunea.. Prin moartea si Invierea Sa a indepartat separarea dintre rai si lumea aparuta dupa cadere si ne-a deschis noua raiul interzis, pentru ca El insusi se intoarce dupa Inviere pe pamant si arata ca raiul si pamantul sunt una. Prin inaltarea la cer uneste cerul cu pamantul si ridica trupul nostru omenesc asumat de El si alcatuit din aceeasi esenta ca si al nostru. Ridicandu-se cu sufletul si cu trupul deasupra cetelor ingeresti, a restabilit uniunea intre lumea noastra sensibila si inteligibila si armonia creatiunii intregi".

Toate au fost puse in lumina deplina a scopului lor prin Inviere. Prin ea a inceput raiul comuniunii eterne si depline intre noi crestinii si Dumnezeu si intreolalta. De aceea toate lauda acum in mod constient, sau fara sa-si dea seama, pe Hristos: "Luminatu-s-au toate cu Invierea Ta, Doamne, si raiul iarasi s-a deschis si toarta zidirea laudandu-Te, cantare Tie aducem totdeauna".

Cantarea bisericeasca prezinta experienta acestui inceput de pan-comuniune deplina, ca o pornire a credinciosilor de a se imbratisa, de a privi ca frati si pe dusmani si de a ierta: "Ziua invierii, sa ne luminam cu praznuirea si unul pe altul sa ne imbratisam, sa zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi, sa iertam toate pentru Inviere". Transparenta vrituala a trupurilor, corespunzand transparentei incepatoare a sufletelor, implica o totala intimitate si familiaritate.

In aceasta inferioritate si familiaritate reciproca, fluida si profunda a persoanelor, care are ca subiect central pe Hristos, acesta nu e numai izvorul apeil vii a unei existente intinerite, vesnic nevestejite in bogatia si in noutatea ei continua si inepuizabila, ci si izvorul care lumineaza toata realitatea aceasta a pan-comuniunii totale. In acest tot al pan-comuniunii personale e o lumina solidara cu curatia, cu sfintenia, cu transparenta si cu sinceritatea ei. Unde nu e curatie in relatii, nu e nici comuniune deplina, nici lumina deplinei descoperiri reciproce. Hristos e lumina ce se descopere deplin, in profunzimea neajunsa a calitatii de cauza creatoare si sustinatoare a vietii tuturor, pentru ca din el izvoraste curatia iubirii atotgeneroase fata de toate.

Aceasta sfintenie a comuniunii totale incepatoare, care tasneste prin Invierea lui Hristos, umple pe adevaratii crestini in miezul noptii in care se produce, de o ambianta de sfintenie, de limpezime, de transparenta si de apropiere, a caror expresie totala e o pace mai presus de fire intre toate. Cerul patrunde cu lumina lui infinita toata firea facand-o proaspata ca la inceput, dandu-i stralucire de sarbatoare: "Cat este de sfintita cu adevarat si mult praznuita si stralucita aceasta noapte de mantuire, mai inainte vestitoare a zilei celei purtatoare de lumina a invierii, intru care lumina cea fara de ani din mormant tuturor a stralucit".

Sarbatoarea e simtita ca o totala transcendere realizata de creatie in Hristos cel inviat. Transcenderea pe care Biserica o numeste Pasti e traita intr-o negraita bucurie, intr-o bucurie de copii nevinovati si zburdalnici. Biserica exprima aceasta transcendere intr-o insirare de atribute care ar vrea sa fie fara sfarsit pentru ca sunt cu neputinta de cuprins si de exprimat, si prin care incearca sa exprime negraita stare cu totul noua in care ea transforma firea: "Pastile cele sfintite astazi noua s-au aratat, Pastile cele noua si sfinte, Pastile cele de taina, Pastile cele preacinstite, Pastile, Hristos Mantuitorul, Pastile cele fara prihana, Pastile cele mari, Pastile credinciosilor, Pastile care au deschis noua usile raiului, Pastile cele ce sfintesc pe toti credinciosii".

Am vazut ca Sfantul Maxim Marturisitorul a inteles trupul inviat al Domnului ca un sfesnic spiritualizat din care lumineaza dumnezeirea Lui in mod neimpiedicat. Cantarea bisericeasca vede in trupul inviat al Domnului o oglinda a dumnezeirii Lui. Ea scoate pe langa aceea in evidenta faptul ca aceasta stare si functiune a trupului este cea mai inalta treapta la care este ridicat el. Ea este treapta eshatologica la care vor fi ridicate trupurile noastre. Trupul lui Hristos este parga acestei trepte eshatologice culminante a trupurilor noastre.

In Hristos culmineaza lumina la care se vor ridica adevaratii crestini prin stradanii continue. Tot intunericul, chiar cel culminant al iadului, a fost risipit prin Hristos lumina lumii. Daca mai ramane un iad, el nu mai proiecteaza asupra lumii nici un fel de intuneric, de lipsa de sens. Legaturile lui cu lumea au fost taiate. Desigur e vorba de lumea vazuta de cei ce cred in Invierea lui Hristos.

Lumina neinserata care iradiaza din trupul lui Hristos nu e o lumina impersonala, ci lumina Persoanei supreme, deci si caldura dragostei supreme a lui Dumnezeu adus aproape crestinilor credinciosi si comunicata lor, intrucat aceasta Persoana s-a facut si ramane in veci si om: "Inchinaciune de seara aducem Tie, luminii neinserate, care la sfarsitul veacurilor, ca intr-o oglinda prin trup ai stralucit lumii si pana la iad te-ai pogorat si intunericul cel de acolo l-ai stricat si lumina invierii neamurilor ai aratat, Datatorule de lumina, Doamne, slava Tie" (Miercuri seara in Saptamana luminata).

Lamuriri de mare pret cu privire la trupul inviat al Domnului dau cantarile din Duminica Tomii. Acesta pipaie urmele ranilor din coasta Lui, ceea ce dovedeste ca trupul e mentinut in veci. Dar trupul acesta e arzator ca focul si numai condescendenta Domnului il apara pe Toma sa nu se arda la atingerea lui. Focul curatiei, al iubirii si al bogatiei spirituale a sufletului lui Hristos, plin de Duhul Sfant al dumnezeirii Sale, ridica la stare de foc si de lumina si trupurile noastre. Daca lumina de pe fata lui Moise era atat de orbitoare ca nu putea fi privita de evrei si de aceea Moise trebuia sa umble cu fata acoperita de un zabranic (II Cor. III, 13), daca lumina fetii lui Hristos pe muntele Tabor stralucea ca soarele si a umplut de spaima pe cei trei ucenici (Marcu IX, 6 ; Luca IX, 34), cu cat mai orbitoare nu trebuie sa fi fost lumina trupului inviat al lui Hristos? Dar mana lui Toma, fiind aparata de ocrotirea dumnezeiasca ca sa nu se arda, a simtit totusi in ea puterea dumnezeiasca din trupul Lui: "Cine a pazit atunci mana ucenicului nearsa, cand s-a apropiat de coasta Domnului cea de foc? Cine i-a dat ei indrazneala de a putut pipai osul cel de vapaie? Cu adevarat ceea ce a pipait. Ca de n-ar fi dat coasta putere dreptei celei de lut, cum ar fi putut pipai ea patimile cele ce-au clatinat cele de sus si cele de jos?" (Sambata in Saptamana luminata).

Toma a crezut prin adeverirea ce i-o dadeau ranile trupului ca Hristos insusi a inviat cu trupul. Dar a crezut ca a inviat Hristos, nu simplu pentru ca a pipait un trup ca al nostru. Caci in acest caz ar fi putut socoti ca Hristos n-a inviat cu adevarat, ci a revenit la viata pamanteasca, sau poate n-a murit. Ci a crezut si pentru ca a simtit trupul lui Hristos plin de puterea Duhului. Toma a simtit cu mana sa firea indoita a Mantuitorului: "Iar el simtind cu mana sa firea Ta indoita, plin de frica a strigat catre Tine: Domnul meu si Dumnezeul meu, slava Tie!" (Vecernia din sambata Saptamanii luminate) Toma a simtit in toata firea sa un cutremur la pipairea coastei lui Hristos. Caci prin ea a simtit nu numai caldura omeneasca a coastei, ci si lucrarea dumnezeiasca manifestata prin ea, cu mult mai mult decat a simtit aceasta putere femeia care suferea de curgerea sangelui: "Cu frica mana pnandu-si Toma in coasta Ta cea de viata aducatoare, Hristoase, tremurand a simtit, Mantuitorule, indata indoita lucrare a celor doua firi, care intru tine sunt unite fara amestecare si cu credinta a strigat zicand: Tu esti Domnul cel preainaltat, Dumnezeul Parintilor si al nostru, slava Tie!" (Utrenia din Duminica Tomii).

Astfel Toma cunoaste pe Dumnezeu, inviat ca om, nu numai cu ochii, ci si cu pipairea. El a adaos la marturia si la predica apostolica un temei nou, o experienta noua a dumnezeirii lui Hristos cel inviat: "Iscodirea ta, Tomo, vistierie ascunsa ne deschizi noua, ca teologhisind cu limba cea de Dumnezeu purtata, laudati-L, ziceai, pe Hristos si-L preainaltati intru toti vecii". Sau: "Bogatie scotand din vistieria cea nefurata, din dumnezeiasca coasta Ta cea impunsa cu sulita, Facatorule de bine, de intelepciune si de cunostinta umple lumea Geamanul".

Trupul inviat al Domnului tine de un plan transcendent planului nostru de traire. Dar pentru cei ale caror simturi sunt inaltate prin energia Duhului Sfaint, datorita credintei, aceasta transcendenta nu e sesizabila numai prin simturi ca o realitate exterioara, ci e intrata in comunicare cu fiinta lor. Caci are fluiditatea spiritualitatii si iradierea iubirii maxime. Acest trup e transcendent numai in sensul ca e o realitate din planul Duhului si ni se cere o ridicare la starea de induhovnicire, care e tinta noastra, pentru ca astfel nu numai sa stim de El prin credinta, ci sa ne si unim cu el in mod simtit. Aceasta e impartasirea mai adevarata de el in lumina viitoare neinserata, de care vorbeste Liturghia ortodoxa. Aceasta e nu numai Botezul in Duhul Sfaint si in foc, ci comuniunea in foc si in lumina a tuturor cu Hristos in imparatia cerului, unde dreptii vor straluci ca soarele in lumina fetii lui (Matei XIII, 43). De aceasta comuniune s-au impartasit Apostolii si ea le-a dat putere sa umple totul de focul lui Hristos (Luca XII, 49) si sa fie martori ai Invierii Lui paina la moarte.

Pr. Prof. Dumitru Staniloae

ALTE ARTICOLE LEGATE DE SFINTELE PASTI - SURSA: www.crestinortodox.ro

	Semnificatia mielului pascalSarbatorile religioase sunt pentru credinciosi momente sfinte de preamarire a lui Dumnezeu si de innoire spirituala. Ele sunt tinute de oameni, deoarece inca de la creatie, Dumnezeu le-a sadit in fire ... Mai mult
	Invierea lui Hristos si invierea noastra in ElHristos nu ramane in starea mortii decat atata cat sa se vada ca El a murit cu adevarat, adica pana a treia zi. Unirea deplina ca om cu Tatal prin jertfa Ii aduce fara intarziere starea de inviere. ... Mai mult
	Coborarea la iad a lui Iisus HristosActivitatea Mantuitorului Iisus Hristos s-a desfasurat pe multe planuri: ceresc - ca Logos preexistent; pamantesc - de la intrupare pana la rastignirea pe cruce si ingropare; la iad - sub pamant - ca ... Mai mult
	Mormantul golVenirea Mironositelor la mormantul lui Iisus este pomenita de toate cele patru evanghelii, care par sa se intemeieze pe traditii foarte vechi. In special evanghelia lui Marcu, care a fost redactata in ... Mai mult
	De Sfintele PastiSfantul Apostol si Evanghelist Ioan relateaza ca ultimul cuvant rostit de Mantuitorul pe Sfanta Cruce a fost "savarsitu-s-a", caci apoi "plecandu-si capul si-a dat duhul" Ioan XIX, 30. Deci a murit ... Mai mult
	Pastele - sarbatoarea luminii si a bucurieiPastile sunt in Ortodoxie "sarbatoarea sarbatorilor". Daca sarbatoarea este o tasnire de viata dumnezeiasca in creatie si ca atare o tasnire de lumina mai presus de fire, Pastile sunt tasnirea deplina ... Mai mult
	Sfintele Pasti in traditia bizantinaPentru noi romanii, tema asa intitulata, ar parea, la prima vedere, ca nu are multe necunoscute, deoarece ca ortodocsi si legati bisericeste din cele mai vechi timpuri pana astazi de Patriarhia ... Mai mult
	Saptamana Patimilor - Saptamana MareAnul bisericesc sau liturgic, cu randuielile sale bine stabilite, cu sarbatorile, posturile, pomenirile mortilor si alte momente importante din cursul sau, urmareste sa mentina prezenta si vie in ... Mai mult
	Data serbarii Sfintelor Pasti - hotarari canoniceCea mai importanta sarbatoare a crestinatatii este Invierea din morti a Mantuitorului, e parga si asigurarea ca toti cei care cred in El vor invia cu trupurile din morminte. Praznicul Invierii e zi de ... Mai mult
	Invierea si Inaltarea DomnuluiMoartea si invierea ! Iata pragurile care cutremura existenta fapturii omenesti. Si sunt cutremuratoare pentru ca ele regleaza aparitia - ex nihilo - a existentei noastre, sau, invers, indicatia unei ... Mai mul

	Invierea Domnului si importanta ei universalaInvierea Domnului este evenimentul fara pereche in istoria lumii. Importanta ei intrece in mod absolut tot ce se intampla si se poate intampla in univers. Numai creatiunea lumii mai are aceasta ... Mai mult
	Ganduri duhovnicesti despre Pasti si InviereSfintele Pasti, cand praznuim Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, este o sarbatoare solemna. Bucuria ei este de alta natura decat cea pe care o simtim la Nasterea lui Iisus, cand ne straduim ... Mai mult
	Sfintele Pasti in diferite Biserici Sarbatoarea invierii Domnului e cea mai imbucuratoare si cea mai solemna dintre toate sarbatorile crestine din timpul anului bisericesc, si acestui caracter specific al ei ii corespunde caracterul ... Mai mult
	Sfintele Pasti in Biserica vecheChiar daca inca de timpuriu sarbatoarea Pastilor a dat nastere unor neintelegeri cu privire la data tinerii ei, totusi in practica credinciosilor ea s-a dezvoltat si a luat inca de la inceput o ... Mai mult
	Data sarbatorii PastilorUna dintre cele mai controversate probleme legate de serbarea Pastilor a fost si este inca aceea a datei acestei serbari. Inca de la inceput au existat in Biserica veche mari divergente in ceea ce ... Mai mult
	Pastele in crestinismPastile crestine nu erau intr-o legatura cauzala cu Pastile iudaice, care au fost interpretate doar ca prototip al Pastilor crestine. Crestinii serbeaza Pastile in amintirea mantuirii din robia ... Mai mult
	Pastele - originea cuvantuluiSarbatoarea Invierii Domnului este indicata in limba romana prin cuvantul Pasti intrebuintat de obicei la plural, care este de origine ebraica. La evrei cuvantui Pascha - pesah - insemna trecere si ... Mai mult
	Pastele - originea sarbatorii Deoarece invierea din morti a Domnului, Iisus Hristos este semnul biruintei Sale si garantia mantuirii noastre, era firesc ca inca de la inceput comemorarea acestei invieri sa constituie una dintre ... Mai mult
	Pastele - eveniment al mormantului gol Invocand lumina Duhului Sfant si cugetand cu staruinta, cred ca trebuie sa vedem in aceasta taina o vocatie pascala a intregii fapturi. Cuvantul cel mai deplin care ne dezvaluie taina mormantului gol ... Mai mult

www.crestinortodox.ro

Traditii si obiceiuri in Saptamana Mare sau Saptamana Patimilo

Saptamana Mare, ultima saptamana a Postului Pastelui, numita si Saptamana Patimilor, are menirea de a pregati credinciosii pentru Inviere.

Pentru a simti bucuria pascala trebuie sa ne pregatim in aceasta saptamana atat sufletul, cat si trupul, inasprind postul pe cat ne sta in putinta macar in aceste ultime zile, care sunt si cele mai importante din Post. Dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, bucuria lui Dumnezeu se revarsa si peste cel care a venit abia in ceasul al unsprezecelea ca si peste cel care a venit inca din ceasul intai la Hristos.

Postul Negru este tinut in credinta ca Dumnezeu il va feri pe cel care posteste de toate bolile, il va face sa fie sanatos si sa-i mearga bine tot restul anului si-l va ajuta la necazuri si nevoi.

Pentru Saptamana Patimilor sunt caracteristice urmatoarele traditii: pastrarea linistii, a tristetii generale; focuri rituale; respectarea stricta a postului; interdictia unor importante lucrari casnice; ingrijirea locuintelor; curatenia prin curti; intreruperea provizorie a lucrarilor principale in camp; confectionarea hainelor noi pentru sarbatoare; taierea vitelor si pasarilor pentru sarbatori; tocmirea lautarilor pentru hora satului; impartasirea la biserica; iertarea reciproca intre oameni

Numita si Saptamana Neagra in Bihor si Maramures, Saptamana Mare gaseste pe toata lumea ocupata, toti se pregatesc sa intampine marea zi a Invierii Domnului.

In aceasta saptamana se face curatenie generala in casa, in curte si in acareturi: se matura curtile, se repara gardurile, se curata gunoiul din suri, se lipesc si se varuiesc peretii, se spala perdelele si mobilierul, se sterg geamurile, se aerisesc toate hainele, asternuturile si covoarele. Se face curatenie si in grajdul animalelor, varuindu-se inauntru.

Barbatii muncesc la camp pana cel tarziu in ziua de joi, cand revin in gospodarie si isi ajuta nevestele la treburile casnice.

In Maramures, in aceasta saptamana oamenii poarta haine de doliu, iar casa o imbraca tot in negru si albastru inchis. Stergarurile se schimba in ziua de Inviere cu cele albe, iar femeile isi schimba portul.

Luni si marti, la utrenii, se citesc Evangheliile care ne aduc aminte de cele din urma invataturi ale Domnului. Miercurea Mare ne apropie de Sfintele Pasti, fiecare credincios luand aminte in aceasta zi la doua exemple: cel al pacatoasei desfranate, instrainate de Dumnezeu (dar care aducand in aceasta zi mir si ungandu-L pe Hristos, devine mironosita) si cel al lui Iuda (ucenicul care, desi apropiat de Domnul, L-a vandut, tot astazi, pentru treizeci de arginti fariseilor si carturarilor ce voiau sa-L ucida). Gestul lui Iuda a facut ca, mai tarziu, ziua de miercuri sa fie declarata zi de post, ea fiind, alaturi de vineri (ziua in care Iisus a fost rastignit), una din cele doua zile ale saptamanii in care trebuie sa posteasca crestinii de-a lungul anului.

In Joia Mare, oamenii merg la biserica sa se spovedeasca si impartaseasca. Tot in Joia Mare, in Maramures nu se da prescura acasa, ci se opreste de la toata lumea, caci din ea se pregatesc pastile. Seara, lumea se duce la priveghi, la denie, toti in haine de doliu, facute din panza alba si cusute cu negru.

Vopsitul oualor in rosu se face in Joia Mare, urmand ca in Sambata Mare sa se coaca pasca si cozonacul ce vor fi aduse la biserica in noaptea de Inviere pentru a fi sfintite.

Patru lucruri sunt praznuite in Joia Mare: spalarea picioarelor apostolilor de catre Hristos, Cina Domneasca la care s-a instituit Taina Impartasaniei (Euharistia), rugaciunea din gradina Ghetsimani si prinderea Domnului de catre cei ce voiau sa-l ucida.

Exista si cateva superstitii referitoare la aceasta zi:
- nu este bine sa dormi in Joia Mare, caci cine doarme in aceasta zi va ramane lenes un an intreg;
- daca doarme o femeie, va veni Joimarita care o va face incapabila de lucru tot anul;
mortii vin in fiecare an in aceasta zi la vechile lor locuinte, unde stau pana in sambata dinainte de Rusalii;
- in credinta populara aceasta zi este termenul final cand femeile trebuie sa termine de tors canepa.
Dintre obiceiurile din Joia Mare amintim:
- se fac focuri in curtea casei, pentru ca mortii sa se poata incalzi. Focul din Joia Mare, se face aprinzand pentru fiecare mort cate o gramajoara, daca vreti sa fie si ei luminati pe lumea cealalta in unele locuri se duc la biserica bauturi si mancaruri, care se sfintesc si se dau de pomana, pentru sufletul mortilor. In alte parti se impart la biserica coliva si colaci;
- o alta traditie este nunta (maritarea) urzicilor, ceea ce inseamna inflorirea si, implicit, incetarea acestora de a mai fi bune de mancat;

In Vinerea Mare, nu se mai slujeste Sfinta Liturghie, se tine post negru si nu lucreaza nimeni nimic, nici macar clopotele nu se trag. Daca trebuie vreun mort ingropat, se-ngroapa numai cu bataie de toaca. De cand se slujeste Punerea in Mormant si pana in ziua Invierii, nu se trag clopotele.

Prohodul Domnului de vineri seara este ultima etapa a tinguirii lui Hristos, care se afla acum in mormant. La sfarsitul slujbei se inconjoara biserica cu Sfantul Aer, pe sub care trec apoi toti credinciosii. Numit si Epitaf, Sfantul Aer este o panza de in sau de matase, de catifea sau de musama pe care se afla imprimata, brodata ori zugravita icoana inmormantarii Domnului. Epitaful simbolizeaza trupul mort al lui Hristos.

Sambata Mare este ultima zi de pregatire a Pastilor, cand gospodinele pregatesc cea mai mare parte a mancarurilor traditionale, definitiveaza curatenia si fac ultimele retusuri la hainele pe care le vor imbraca la Inviere si in zilele de Pasti.

Traditii in Sambata Mare:
- se sacrifica mielul si se prepara drobul, friptura si borsul de miel. De Paste nu se pregatesc foarte multe feluri de mancare.
- pe vremuri era obligatoriu ca femeile sa imbrace, la slujba de Inviere si in zilele de Pasti, macar o camasa noua, cusuta in orele de taina ale noptii, iar barbatii sa aiba cel putin o palarie noua.

La miezul noptii, lumea porneste in liniste spre biserica, pe drum se vorbeste in soapta, iar la slujba toata lumea sta cu mare evlavie. Dupa ce iau lumina, oamenii merg in cimitir la capataiul mortilor familiei si aprind si acolo lumanari, ca si cei trecuti dincolo sa stie ca a venit Invierea Domnului. Lor li se da de pomana si in ziua de Inviere, dar si peste o saptamana, cand e Pastele Mortilor. De aceea, culoarea cu care s-au vopsit ouale de Pasti nu se arunca, ci se pastreaza o saptamana, cand se rosesc din nou oua, se duc la biserica, se slujesc si apoi se duc afara, la morminte, si se dau de sufletele celor dusi.

Copiii abia asteapta sa vina de la slujba de Pasti, ca dorm o ora, doua, si se scoala sa mearga prin vecini, sa vesteasca Invierea si sa primeasca oua rosii si banuti. Baietii merg intai, in zori, si apoi fetitele, dupa ceasurile zece, unsprezece. Ca asa e credinta, in ziua de Pasti trebuie sa-ti intre intai in casa un baiat, ca sa ai spor si bogatie, ca daca-ti intra o fata, ti-aduce saracie si ghinion.

La masa de Pasti, la amiaza, se aduna cei ai casei, se mananca miel si cozonac si se petrece in liniste, fara muzica si galagie. Batranii ies apoi la portile caselor si vorbesc, povestesc.

In Maramures si Bihor se fac vizite in sat la alte familii, a doua si a treia zi de Pasti, cand se organizeaza si hora satului sau higheghe. Se angajeaza lautari, si acolo, in mijlocul satului, se aduna toti, tineri si batrani, si petrec.

Un obicei, in zona Bihorului este Ruga pentru ploaie. Se face dupa Pasti, aproape de Rusalii, cand vremea e secetoasa si holda de grau are nevoie de ploaie. Se aduna sapte feciori (cate zilele saptamanii), in fata bisericii, fiecare cu cate un snop de spice in mana. Merg in cimitir si scot doar cu mainile goale cea mai veche cruce. Insotiti de preot si de tot alaiul satului la Valea Chijicului, crucea este pusa sa pluteasca pe apa si preotul citeste de dezlegarea ploii. Apoi, toata lumea arunca cu spice si cu flori peste crucea din apa, rugandu-se sa aduca ploaie si sa fie holdele bogate. La terminarea slujbei, cei sapte feciori scot crucea din apa si o duc la loc, in cimitir

In intervalul dintre rastignirea pe cruce si Inviere, Fiul lui Dumnezeu a lasat trupul Sau sa zaca in mormant trei zile si in acest timp S-a coborat cu sufletul la iad, sfaramandu-i portile. Traind timp de trei zile numai prin suflet, Iisus a voit sa ne arate ca este posibila o viata spirituala, biruitoare si fericita, si fara de trup. Pana la El, oricine murea se ducea la viata chinuita din iad, intrucat toti treceau pragul eternitatii cu sufletul transfigurat de pacat. Aceste trei zile de viata ale lui Iisus cu sufletul despartit de trup formeaza inceputul Raiului. Incepand din acest moment, sufletele celor drepti sunt asezate in Rai pana la Invierea lor cu trupurile. Aceasta inviere, numita si Invierea de Obste, va avea loc la a doua venire a Mantuitorului. Un alt motiv pentru care Iisus s-a pogorat la iad a fost acela de a incredinta si celor de acolo, care au trait pe pamant inaintea Sa, Vestea cea buna a mantuirii neamului omenesc de sub robia diavolului si a pacatului

Alina T.

SURSA: http://www.crestinortodox.ro

Unele dintre cele mai profunde, frumoase si inaltatoare slujbe crestine sunt Deniile. Ele au aparut odata cu crestinismul si se tin in Postul Mare al Pastilor, post care dureaza sase saptamani.

Deniile din Saptamana Mare atrag insa o multime de credinciosi; se savarsesc in biserici incepand cu seara Floriilor, deci din duminica a sasea a postului, pana vineri seara, cand se canta si Prohodul Domnului.

LumanariDeniile sunt slujbe care se tin dupa orele 18-19. Denia se deosebeste de priveghere, care inseamna tot slujba de seara, prin faptul ca se refera numai la utrenia savarsita seara. Cele doua denii din saptamana a cincea sunt utreniile zilelor de joi si sambata savarsite seara, in ajun. Slujba este o utrenie de post care inglobeaza in ea cele doua piese imnografice foarte importante si frumoase: Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul, imnograf din secolul al VIII-lea (praznuit la data de 4 iulie) si Acatistul Bunei Vestiri, atribuit patriarhului Serghie al Constantinopolului (sec. VII). Prima piesa imnografica, cunoscuta si sub numele de Canonul de pocainta este alcatuit din 250 de imnuri sau strofe in care autorul exprima in forma intraripata zdrobirea inimii celui pacatos, constituind un imn statornic spre pocainta. Cea de a doua compozitie imnografica, Acatistul Bunei Vestiri, este un imn de lauda inchinat Maicii Domnului, alcatuit din 24 de strofe. Aceasta piesa imnografica da expresie sub forma poetica, invataturii Bisericii despre Maica Domnului.

De luni pana vineri, in ziua cumplita a rastignirii, preotii rostesc rugaciuni rituale, canturi, citesc fragmente liturgice din Vechiul Testament (Psalmi, Profeti etc.), numite paremii. Cat despre Evanghelii, ele sunt randuite astfel ca in fiecare zi din Saptamana Patimilor sa se citeasca o anumita Evanghelie.

Cele mai importante denii sunt cele de joi si vineri seara, cunoscute si sub denumirile de denia mica si denia mare. Cea de joi seara are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor si scoaterea Sfintei Cruci in mijlocul bisericii. Cea de vineri seara se deosebeste de celelalte denii prin Cantarea Prohodului, si inconjurarea bisericii cu Sfantul Epitaf (cusatura sau pictura de mare frumusete care reprezinta scena punerii in mormant).

Vinerea Mare este ziua de doliu a crestinatatii: atunci a fost rastignit Mantuitorul. De aceea, in aceasta zi, in orice biserica crestina din lume, nu se oficiaza slujba Liturghiei. Liturghia insasi inseamna jertfa si se considera ca nu se pot aduce doua jertfe in aceeasi zi. De aceea, Vinerea Mare este zi aliturgica.

In schimb, vineri seara se oficiaza Denia Prohodului. Mai intai, tineri si batrani, in lant neintrerupt, trec pe sub masa plina de flori, masa ce simbolizeaza catafalcul DeniaDomnului. Pe ea este asternuta o fata de masa bogat pictata, cu punerea in Mormant a Mantuitorului (Epitaf), precum si Evanghelia impreuna cu Crucea. Apoi, preotii, strana si credinciosii canta Prohodul Domnului.

Deniile nu sunt doar slujbe de dimineata savarsite seara, pana tarziu in noapte, ci scopul lor principal este, ca prin rugaciune si cantare, prin citirea Sfintei Scripturi si meditatie, prin pocainta si post, sa alungam din suflet intunericul pacatelor si sa ne umplem de lumina cea tainica si nevazuta a prezentei iubitoare a lui Hristos in noi.

In Bucovina, Deniile sunt intampinate cu emotie si cu protocol. Pana la inceperea lor, in saptamana a cincea din Postul Pastilor, satele trebuie curatate si primenite, incepand cu casele si ograzile. Toata lumea foieste, aeriseste si scutura.

Copiii dupa ce varuiesc pomii din livezi si gradini, se imbraca in haine de sarbatoare si se duc la biserica. La fel mamele, bunicile si surorile lor, care in Saptamana cea Mare intra in biserica cu capul acoperit de-o naframa neagra.

Denii simplificate se oficiaza si la catolici, ba chiar si la protestanti. Deniile sunt slujbe pregatitoare, rolul lor fiind de a purifica. Ele primenesc sufletul prin curatare interioara, reculegere si concentrare in rugaciune, pentru a putea trai deplin si profund taina si bucuria Invierii Domnului nostru Iisus Hristos.

SURSA: http://www.crestinortodox.ro

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este sărbătorită în fiecare an cu o săptămână înainte de Paste si se mai numeste Duminica Stâlpărilor.

După învierea minunată a lui Lazăr, căpeteniile iudeilor au luat hotărârea să-l omoare pe Iisus cu primul prilej care li se va ivi. Arhiereii si fariseii „dăduseră poruncă, că dacă va sti cineva unde este, să dea de veste ca să-L prindă"(Ioan 11;57). Această hotărâre nu este surprinzătoare deoarece ei îsi vedeau puterea si influenta subminate ( dacă Îl lăsăm asa toti vor crede în El... Ioan 11;48). Cel care ia hotărârea cum să fie rezolvată această problemă este arhiereul Caiafa: „mai de folos ne este să moară un om pentru popor, decât să piară întreg neamul."(Ioan 11;50). Pentru că era arhiereu, Caiafa prin cuvintele sale a proorocit scopul jertfei lui Iisus -salvarea neamului omenesc.

După ce Iisus se întoarce din cetatea Efraim la prietenul său Lazăr, ia hotărârea să meargă la Ierusalim. Pe drumul spre Ierusalim, lângă muntele Măslinilor, Mântuitorul îi trimite pe doi dintre ucenicii săi să îi aducă din sat un mânz de asin pe care nu a mai stat nimeni. Acestia l-au găsit, după cum a spus Învătătorul lor: Mergeti în satul dinaintea voastră si, intrând în el, veti găsi un mânz legat pe care nimeni dintre oameni n-a sezut vreodată...(Luca 19;30).

Pentru a-si arăta pretuirea pe care o aveau pentru Iisus, oamenii asterneau în calea lui ramuri, si chiar hainele lor strigând: Osana[1]!Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului! ...Osana, Fiul lui David! Vestea venirii lui Iisus în Ierusalim s-a întins foarte repede, datorită faimei sale si a minunii extraordinare pe care o înfăptuise în urmă cu câteva zile si care îi pusese pe jar pe mai-marii iudeilor: toată cetatea s-a cutremurat (Matei 21;10-11)

Evident această primire i-a întărâtat si mai rău pe sinedristi care, supărati îl apostrofează pe Iisus zicându-I: Învătătorule, ceartă-ti ucenicii. Dar El le răspunde: Dacă vor tăcea acestia, pietrele vor striga! (Luca 20;39-40) Acest episod se repetă în templu când copii îi adresează aceleasi urale, spre disperarea arhiereilor si cărturarilor (Matei 21;15-16).

Următorul lucru inedit pe care îl săvârseste Hristos este alungarea negutătorilor care pângăreau templul lui Dumnezeu: Casa mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceti pesteră de tâlhari! (Matei 21;12-13). Înlăturând această cutumă, arhiereii si cărturarii îsi văd amenintate acum, după putere si pozitie, si veniturile (de loc neglijabile).

După alungarea „tâlharilor" din templu, Iisus a săvârsit o serie de minuni vindecând oameni orbi si schiopi. În tot acest timp arhiereii si cărturarii unelteau fără succes să-L prindă pe Iisus: Arhiereii si cărturarii si fruntasii poporului căutau să-L piardă. Si nu găseau ce să-I facă, deoarece tot poporul se tinea după El, ascultându-L (Luca 19;47-48).

Din relatarea evenimentelor de mai sus vedem cum actiunea se desfăsoară pe două planuri: Unul în care sunt prezentati oamenii ce se bucură de prezenta Mântuitorului în mijlocul lor, de cuvintele si de minunile pe care le înfăptuia. Si un altul ocult format din mai-marii evreilor care urmăreau stoparea „furtunii" iscate de Iisus între iudei prin cel mai brutal mod posibil: omorârea lui Iisus.

BIBLIOGRAFIE:

BIBLIA

DICTIONAR AL N.T. -de Ioan Mircea

_____________________

In crestinismul rasaritean, data de 25 martie s-a generalizat din prima jumatate a sec. al V-lea, odata cu fixarea celebrarii Craciunului la 25 decembrie; anterior se pare ca era acceptata data de 5 ianuarie. In Spania si Italia, Bunavestire se sarbatorea la 18 decembrie, data pastrata in riturile galican si mozarab; datele au variat, in apus, pana prin sec. al XI-lea cand s-a generalizat si in lumea catolica data de 25 martie.

“Odatã, stînd Fecioara Maria la rugãciunea de miezul noptii, dupã obicei, si cu fierbinte dorintã rugîndu-se lui Dumnezeu, deodatã a rãsãrit o luminã mare si a strãlucit peste ea. Iar din mijlocul luminii s-a auzit un glas cãtre dînsa astfel: “Tu vei naste pe Fiul Meu!” Atunci de ce fel de bucurie s-a umplut Preacurata Fecioarã si ce fel de multumire a dat, închinîndu-se pînã la pãmînt lui Dumnezeu, Fãcãtorul ei, nu se poate spune! Astfel a cãutat Domnul spre smerenia roabei Sale. Pentru cã, aceea care dorea pentru dragostea lui Dumnezeu sã slujeascã Preacuratei Nãscãtoare a lui Mesia, aceea singurã s-a învrednicit a fi Maica lui Hristos. Si i-a fost ei acea descoperire în anul al doisprezecelea de la nasterea sa, cu doi ani mai înainte de logodirea ei cu Iosif si la nimeni n-a spus taina aceea pînã la Înãltarea lui Hristos.” (Cuvant din “Vietile Sfintilor” pe luna martie)

BLAGOVESTENIA

Sãrbatoarea Blagovesteniei (cum este cunoscuta in popor Bunavestire) este numita in Calendarul popular si Ziua cucului, existând credinta cã, in aceastã zi, pasãrea începe din nou sã cânte, dar doar pânã la Sânpetru (29 iunie), când amuteste si se transformã în uliu. Cântecul cucului semnificã venirea primãverii si este “decriptat”, în comunitatea sãteascã, în functie de vârstã si pozitie socialã: fetele de mãritat aflã, dupã numãrul sunetelor scoase de pasãre la primul cântat, peste cât timp se vor mãrita, cei în dreapta cãrora va cânta cucul vor avea un an îmbelsugat etc.

La Blagovestenie se efectuau multe acte de purificare a spatiului, de alungare a serpilor de pe langa casa, a insectelor si omizilor din livezi: afumarea cu tamaie si carpe arse a cladirilor, curtilor, oamenilor si vitelor (Transilvania, Banat); producerea zgomotelor de care sa se sperie fortele malefice prin tragerea unui clopotel legat de picior (Transilvania) sau lovirea fiarelor (Banat); aprinderea focurilor in gradini si livezi; scoaterea din lazi a straielor si tesaturilor la aerisit. Fertilitatea in noul an era invocata prin stropitul radacinii prunilor cu tuica si amenintarea cu securea a pomilor fructiferi ca vor fi taiati daca nu rodesc (Banat, Transilvania).

In alte zone, Blagovestenia era insa considerata neprielnica pentru rodul pasarilor, animalelor si plantelor: nu se puneau clostile sau se credea ca din ouale ouate in aceasta zi nu ies pui; vacile nu se “goneau”; nu se semana porumbul (Moldova, Bucovina). Blagovestenia era un timp favorabil pentru aflarea norocului si rodului pomilor fructiferi, pentru previziuni meteorologice. Femeile strangeau apa provenita din neaua topita pentru a fi folosita in practicile de medicina si cosmetica populara. Importanta sarbatorii este subliniata de sacrificiul pestelui care se mananca, indiferent daca ziua de 25 martie este de post sau de dulce.

Alte Articole :

• Buna-Vestire (http://ro.wikipedia.org)
• Traditii de Buna Vestire (CrestinOrtodox.ro)