Născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, comuna Dealu Morii, viitorul ieroschimonah Antipa s-a ivit pe lume în urma rugăciunilor stăruitoare ale mamei sale, Ecaterina a lui Atanasie, care i-a dat numele de Alexandru. Însemnat cu dumnezeiască bunăvoinţă încă de la naştere şi luminat apoi până în ultima clipă de minunatul har al lui Dumnezeu, fiul diaconului Gheorghe al lui Constantin Luchian a avut o copilărie aparte, întrucât marile daruri duhovniceşti cu care a fost înzestrat au uimit adesea pe cei de-o vârstă cu el.

În simplitatea sa părea adesea cu totul nepriceput şi multă vreme nu a putut învăţa carte, încât dascălul său l-a povăţuit să abandoneze şcoala şi să-şi însuşească un meşteşug, dar singura lui dorinţă era aceea de a se „ţine de citirea dumnezeieştilor cărţi” până la moarte. Dispariţia prematură a tatălui l-a împins în cele din urmă spre o meserie, deprinzând meşteşugul legătoriei de cărţi şi preluând pe umerii săi fragezi greul grijilor gospodăreşti.

Deşi prin sârguinţa sa aducea deplină îndestulare, tânărul Alexandru nu găsea nici o mângâiere în lucrurile lumeşti şi tocmai de aceea se ruga lui Dumnezeu să-i arate calea pe care trebuie să meargă. La 20 de ani, minunata lumină avea să-i umple inima de nespusă bucurie, aşa încât, într-o noapte, fără să-şi anunţe intenţia, a părăsit casa văduvei sale mame şi s-a îndreptat spre Mănăstirea Neamţ, pentru a se închina icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi a intra în binecuvântata obşte.

Cum stareţul nu i-a împlinit rugămintea, a pornit spre Muntenia, ostenindu-se timp de doi ani (1836-1837) în Mănăstirea Căldăruşani, care nu i-a oferit nici haine, nici chilie, însă i-a înlesnit, prin schimonahul Ghedeon, însuşirea rugăciunii tainice a minţii. Acelaşi duhovnic, ştiindu-i ostenelile trupeşti, privegherile şi posturile, l-a îndemnat să meargă la Sfântul Munte Athos, nu înainte de a-i cere sfatul duhovnicesc şi arhimandritului Dimitrie, stareţul Mănăstirii Brazi, care nu numai că a acceptat ideea, dar l-a şi tuns în monahie, dându-i numele de Alimpie.

Îndrumat către ieroschimonahii Nifon şi Nectarie, de la Schitul românesc Lacu, aceştia l-au povăţuit să intre mai întâi la Mănăstirea Esfigmenu, unde timp de patru ani a făcut ascultare la bucătărie şi a depăşit multe ispite. Întors la părintele Nifon, a fost tuns în marea schimă, cu numele de Antipa, petrecând apoi în pustie în nevoinţă aspră. Când bătrânii monahi au început construcţia Schitului Prodromu, i-au cerut sprijinul, hirotonindu-l ierodiacon şi punându-l chelar, iar nu peste mult timp ieromonah şi duhovnic, cârmuind treburile obştei în toţi cei trei ani cât părintele Nifon a fost plecat în România.

Numit iconom al Metocului din Iaşi, părăseşte după două decenii Muntele Athos, fiind rânduit de Mitropolitul Sofronie Miclescu şi duhovnic la două mănăstiri de maici. Mulţumit de daniile pe care le aduna pentru construirea schitului, părintele Nifon se decide să-l trimită în Rusia după milostenie. În scurt timp, a adunat din donaţii mulţime de bogăţii, însă vaporul pe care fuseseră încărcate avea să se scufunde, aşa că a luat-o de la capăt, adunând de la locuitorii din Petersburg şi Moscova o sumă impresionantă de bani.

Încheindu-şi cu asupra de măsură misiunea, la 6 noiembrie 1865 s-a îndreptat spre Mănăstirea Valaam, primind chilie la Schitul Tuturor Sfinţilor, unde s-a ostenit cu aceeaşi osârdie în posturi şi rugăciuni, trăind în smerenie şi sărăcia cea mai cumplită. Aspra sa nevoinţă şi generozitatea cu care ajuta pe toată lumea, minunile făcute încă din timpul vieţii şi înainte vederea cu duhul i-au adus în preajmă mulţime de oameni, crescând la rându-i ucenici vrednici, ce i-au urmat pilda şi s-au ostenit cu aceeaşi râvnă, nenăzuind nimic din cele pământeşti.

În chilia lui cu desăvârşire goală, nevoinţa i-a fost sporită în ultimul an de viaţă de o boală ce i-a istovit puterile, însă pe care a primit-o cu bucuria şi iubirea de care numai el era în stare. Prin iconiţa Maicii Domnului ce o descoperise în prima chilie dărăpănată din Muntele Athos, Dumnezeu i-a dat în chip minunat vestea trecerii la cele veşnice, săvârşindu-se în duminica de 10 ianuarie 1882, după ce s-a învrednicit să citească Acatistul Maicii Domnului şi să primească Dumnezeieştile şi Sfintele Daruri ale Împărtăşaniei. A fost înmormântat în gropniţa Mănăstirii Valaam şi pentru că era cinstit de toţi pentru sfinţenia sa, unul din ucenicii, ieromonahul Pimen, i-a scris viaţa, care s-a tipărit în 1883, la Petersburg, în ruseşte, sub titlul Viaţa vrednică de pomenire a ieroschimonahului Antipa. Răspândită cu repeziciune, în 1893 a fost retipărită, sporindu-i faima de sfânt atât în Rusia, cât şi în Muntele Athos, de unde pornise. Aşa se face că, la 23 ianuarie 1906, la 24 de ani de la mutarea lui către Domnul, monahii ruşi de la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Sfântul Munte Athos l-au trecut în Mineiul rusesc pe luna ianuarie, ziua 10, care s-a şi tipărit în limba slavă.

Canonizat fără un act oficial din partea Bisericii, ci doar prin înscrierea numelui său în Minei, Cuviosul Antipa Românul şi-a găsit apoi loc atât în calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse, cât şi în cel al Bisericii Ortodoxe Române, care au consfinţit, la rândul lor, trecerea cuviosului ieroschimonah Antipa Prodomitul în rândul sfinţilor. La 125 de ani de la săvârşirea sa, Cuviosul Antipa de la Calapodeşti rămâne singurul sfânt român cinstit deopotrivă de biserica greacă, rusă şi română, adică de întreaga ortodoxie.

de Cornel Galben, din Credinţa Ortodoxă

Manastirea dintre ape

     In sfarsit, am ajuns acasa! E prima oara in acest pelerinaj cand simt din nou ca sunt roman, cu tot pamantul pe care-l calc. Chiar daca, administrativ, el este si pamant grecesc, deasupra lui e duh romanesc. Si biserica, si curtea, si trapeza, si chiliile, si gradina: o casa romaneasca pe Athos.

     Am fost primiti in curtea schitului de staretul Petroniu Tanase si cativa calugari, de indata ce au aflat de sosirea noastra. Ca toti cei care ajung la Prodromu, primul lucru pe care il facem e sa intram in biserica, sa ne inchinam si sa sarutam icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Nu stiu daca undeva in lume exista atatea icoane facatoare de minuni si atatea moaste ale sfintilor ca la Muntele Athos! Suntem condusi apoi in arhondaric, unde ne lasam putinele bagaje pe care ni le-am luat cu noi, la care se mai adauga suvenirurile pe care n-am rezistat sa nu ni le cumparam, icoane, cruciulite, la care se adauga plicurile cu Braul Maicii Domnului. Ar trebui sa ne odihnim, fiindca urmeaza o noapte de priveghere, dar cine poate sa doarma in putinul timp pe care il avem aici?

     Parintele staret Petroniu Tanase e ca un sfant. Iar manastirea, desi nu are recunoscut acest statut, ci doar pe cel de schit, e o manastire in toata puterea cuvantului. Cu buna randuiala, cu 29 de vietuitori, unii calugari, altii nu (nu se doreste ca numarul calugarilor romani de aici sa creasca), cu o viata monahala tihnita, evlavioasa, ascetica, dusa la capat de lume, intr-un peisaj mai degraba aspru, dar nu mai putin spectaculos. Faptul ca Prodromu se afla chiar la marginea lantului manastiresc athonit, „inconjurati din trei parti de ape”, cum spune parintele Petroniu, a tinut mai departe obstea monahala de turistii curiosi, oricat de credinciosi ar fi fost, care le-ar fi putut aduce o tulburare a vietii duhovnicesti. Cei care au venit au fost insa intotdeauna bine primiti, cu caldura crestineasca, cu ospitalitate, cu bucurie.

     Fiind ceas de seara, si aici neexistand lumina electrica, doar pe coridoare o lumina slaba, de veghe, ma chinui la lumina palida a unei lampi cu petrol, cu ochii mei care dau nu doar semne de oboseala, ci si de miopie, sa admir cele peste 3000 de exemplare de carti cuprinse in marea biblioteca a manastirii, cele mai importante tiparituri ale secolului al XIX-lea, realizate in Tarile Romane, precum si carti noi, aparute in Romania dupa 1989. Calauza ne este staretul locului, totodata duhovnic si bibliotecar.

     Nicaieri in viata mea, cerul nu mi s-a parut mai aproape ca acum, aici, la Prodromu. Stelele sunt atat de mari, de parca toate ar fi in cadere spre pamant. Si e o liniste ca la inceputul lumii. De fapt, sihastria presupune, inainte de toate, liniste. Iar linistea de la Muntele Athos, dincolo de duruitul celor cateva masini care au fost admise pentru tot felul de lucrari de constructie si restaurare, dar si pentru deplasari de persoane intre manastiri, e totala. „E atata liniste in jur/ de-mi pare ca aud cum se izbesc de geamuri razele de luna.” N-am vazut deloc luna la Muntele Athos, dar ar fi fost, cu siguranta, auzite razele ei cum se scalda in undele Egeei.

     Linistea de aici o mai tulbura adesea vantul, care bate cu putere, auzindu-se la usi ca un musafir neasteptat. Iarna, aici vantul e singura zapada. In linistea athonita, cred ca de multe ori vantul e tovarasul calugarilor, pereche de sihastrie. As vrea sa cred ca atunci cand se potoleste, vantul se cuibareste in intinderile de jnepeni sau in cotloanele stancilor, unde a sapat pesteri in care s-au sihastrit secole de-a randul mari asceti, de la Atanasie la Ioan Cucuzel, de la Grigorie Sinaitul la parintele Nifon (1807-1901), acesta din urma nevoindu-si viata in pestera, fiind apoi fondatorul Schitului Prodromu. Unii spun ca, de fapt, monahismul in Muntele Athos incepe cu Schitul Prodromu, care e poarta de rasarit a Muntelui. E lumina, e speranta.

     A fost o noapte de priveghere. Dupa stil vechi, azi e Sfanta Marie Mica. Priveghiul a inceput aseara, la 22.00, terminandu-se putin dupa ora 8 dimineata.

Cu noi, cu cei cativa credinciosi romani, greci, care erau in zona, cu vietuitorii Schitului, biserica a fost aproape plina. Atmosfera, in lumina discreta a catorva candele cu untdelemn de masline, si a unor lumanari cu miros invaluitor de tamaie, da o mare intimitate rugaciunii. Un act de mare discretie. Ritualul isi are frumusetea lui si puterea de a-ti intari credinta, nevoia de rugaciune. Corul a facut un adevarat maraton, cei care cantau cantecele psaltice schimbandu-se mereu, dupa o randuiala bine stabilita.

     Prodromu a fost, aproape treizeci de ani, o renumita scoala de muzica psaltica, din 1860 pana la 1890. Protopsaltul Nectarie Cretu Schimonahul a fost cel care i-a invatat nu doar pe calugarii romani de la Muntele Sfant cantarile psaltice, ci si pe ceilalti calugari athoniti. Nici cu preotii de la Alba-Iulia, tovarasi dragi de calatorie, nu ne-a fost rusine. Felul in care au cantat i-a surprins placut pe fratii nostri intru credinta de la Schitul Prodromu.

     Dupa slujba, ne-am dus cu totii la masa, in trapeza. Mancarea, la Prodromu, este mai putina si mai modesta decat la celelalte manastiri pe unde am trecut. Cu toate acestea, aici a fost mancarea cea mai buna pentru mine. Mancare ca acasa. Daca nu erau masline din belsug pe toate mesele, as fi putut spune ca sunt undeva, in tara, la tara. Mancare de orez cu zarzavat, peste, branza, iaurt, un pahar cu vin, fara fructe insa, cum am fost obisnuiti peste tot.

     Pe toata durata mesei, un calugar a citit din Vietile Sfintilor. Masa se serveste intr-o liniste totala. Nimeni nu are nimic de vorbit. Aici tacerea e de aur si vorba rugaciune. Dupa ce-si termina mancarea, calugarii stau cu capetele aplecate asupra mesei, nevazandu-li-se deloc fetele. Sunt imagini pe care le vad prima oara si am senzatia ca nimic nu e real, ca suntem protagonistii unui film. Vad secvente din cartea lui Umberto Eco, „Numele trandafirului”.     

     Si viata calugarilor difera de la o manastire la alta. La Prodromu am vazut cele mai ascetice chipuri. La Prodromu e o viata mai grea si pentru ca pamantul pe care-l detine Schitul e foarte putin, si acesta a fost facut fertil dupa ce s-au scos din el munti de piatra. Pe de alta parte, nici relatiile Schitului cu Manastirea greceasca Marea Lavra, de care acesta depinde administrativ, nu sunt din cele mai bune. Sprijinul pe care calugarii de la Prodromu ar trebui sa-l primeasca de la aceasta sunt doar firimituri de la ce se primeste din partea statului grec. Orice modificare in statutul vietuitorilor (hirotonii, calugarii etc.) se face cu acordul Manastirii Marea Lavra, cea mai veche si cea mai importanta in ierarhia celor douazeci de manastiri de la Muntele Athos. De aceea, si aici, ca si acasa, romanii se descurca cum pot. Dar in ciuda tuturor vicisitudinilor, Schitul arata impecabil, e curat peste tot, lucrurile, viata de aici fiind bine oranduite. Pana si piatra scoasa din pamantul din gradina Prodromului a fost asezata in adevarate ziduri de fortificatii. Gradina are din toate cateva ceva, si maslini, si nuci, si vita de vie, precum si un pom fructifer, complet necunoscut noua, cu numele de lotus, care face fructe asemanatoare merelor. Nici zarzavaturile nu lipsesc, de la rosii la varza, de la ceapa la patrunjel. Vita de vie e intinsa si pe langa cladiri, ca in casele romanesti de la tara. E clar ca aici se traieste intr-un alt timp istoric, ca timpul s-a oprit undeva in loc. Imaginea despre lumea laica este cea pe care calugarii o afla din povestile vizitatorilor.

     Sunt cativa frati de calugarie care nu pot fi botezati in calugarie, pentru ca, in ciuda demersurilor facute la Manastirea Marea Lavra si la Patriarhia ecumenica a Constantinopolului, nu s-a primit de multa vreme incuviintarea. Ni se spune cu amaraciune ca exista sentimentul ca se doreste ca viata monahala romaneasca de la Prodromu sa se stinga. Exista o anume aroganta a ortodoxiei grecesti la Muntele Athos, care vrea sa-si manifeste suprematia, mergand, autoritar, pana la exclusivism pe Muntele Sfant. Se uita contributia decisiva a Tarilor Romane, rolul acestora in salvarea vietii monahale de la Muntele Athos, de-a lungul veacurilor. Exista marturii in acest sens, peste tot. Oricum, romanii de la Muntele Athos, cei care sunt calugari cu acte in regula, sunt greci in documente. Cu toate acestea, tratamentul lor, din ratiuni care par de neinteles, avand in vedere locul unde ne aflam, este discriminatoriu.

     Statistici privind monahismul romanesc exista. La Schitul Prodromu, in biblioteca, exista in volumul II al manuscrisului Athos, al schimonahului Irinarh Sisman, datele de evidenta la 9 aprilie 1906, care inregistreaza 110 vietuitori la Prodromu si 150 la Schitul Lacu. In celelalte 40 de chilii, colibe, cabii (pesteri) mai figureaza alti 110 vietuitori.

     Manuscrisele existente la Prodromu, intre care Istoria Sfantului Munte in 20 de volume, realizata de Irinarh Sisman, intre 1898 si 1916, circa 200 de manuscrise in chirilica, 130 de manuscrise de muzica psaltica, bisericeasca, se cer nu doar cercetate, ci si editate. Ele sunt documente de viata monahala, dar ele dau si dimensiunea monahismului romanesc la Muntele Athos. Unele lucrari in manuscris sunt veritabile opere de arta. Ele sunt legate in piele, iar multe pagini au o ornamentica artistica mestesugita, cu aurituri. Daca biblioteca de la Prodromu este ceea ce este acum, acest lucru se datoreaza si ravnei cu care aproape un veac si jumatate, monahii de aici au copiat texte din Sfintii Parinti, carti patristice.

     Am vrut sa plec cu ceva deosebit de la Schitul Prodromu. Ceva care sa lege cele doua lumi, cea de acasa si cea de aici. De aceea, am cerut parintelui econom Justinian blagoslovenia de a mi se da cateva bucati de scandura, dintr-un lemn de aici, pentru ca acestea sa fie facute icoane, prin harul si darul unor pictori-iconari mureseni. Am ales sapte bucati de scandura de chiparos, dintr-un chiparos care a fost taiat din curtea Schitului Prodromu. Oricum, acele bucati de chiparos, chiar nepictate, sunt pentru mine tot icoane. In ele se aude rugaciunea soptita de-a lungul anilor de calugarii romani de aici. Pentru ca la Prodromu se picteaza icoane. Uneori si pentru a fi vandute in Europa, iar banii castigati din vanzarea icoanelor completeaza trebuintele de aici, de care nu se ingrijesc cu dreapta masura cei carora le revine aceasta indatorire, pentru a le lasa calugarilor doar grija rugaciunii.

     Ne despartim la vremea amiezii, dupa ora din tara. O despartire emotionanta, simpla, deja cu nostalgii de ambele parti. Nu lipsesc promisiunile revederii. Voi mai ajunge oare inca o data aici? Sa-l cred iar pe Nichita Stanescu? Sa sper ca trebuie sa merg a doua oara la Muntele Athos, pentru ca „prima oara nu exista niciodata”?! E greu de crezut ca parintele Staret Petroniu va mai ajunge vreodata in tara. E atat de al locului acum, incat pare mai degraba ca aici s-ar fi nascut. Va sfarsi aici, pentru ca din proprie vointa si credinta a ales acest loc de convietuire cu Dumnezeu.

IN MUNTE. Parintele Irineu, de la Manastirea Antim din Bucuresti, este unul dintre cei care au ales sa se roage Domnului pe Muntele Athos. Din 25 de ani de calugarie, cinci i-a petrecut la Athos, la Schitul romanesc Prodromu, adica "Inainte mergatorul".

"Cu ajutorul lui Dumnezeu, am fost in Sfantul Munte Athos in anul 1992. Cand am intrat era Postul Mare", povesteste monahul. Acolo, din traditie, monahii tin post de luni pana sambata, mananca o data in zi, la ora 15:00, cand se dau numai doua feluri de mancare. Nimeni nu are voie sa mai manance in afara trapezei. Sambata si duminica se mananca doua mese gatite cu ulei, iar duminica, si un paharut cu vin. Toti calugarii din Athos se infraneaza, se nevoiesc, astfel toata viata lor este in postire, pentru ca isi pazesc mintea, isi pazesc ochii sa nu vada, isi pazesc urechile sa nu auda si le deschid numai la cuvantul lui Dumnezeu si la slujbele Lui", continua parintele Irineu. Calugarii din Athos sunt prezenti la toate slujbele, indiferent ce ascultari fac ei. Ei postesc cu bucurie, fara tristete, doar au venit acolo pentru a-si inchina viata rugaciunii. "Noi cand postim trebuie sa dezlegam din noi jugul rautatilor, si cand facem asta, patimile din noi, demonii, care ne asalteaza mereu, nu se mai apropie de noi, ci se apropie mai mult ingerii Lui Dumnezeu, care ne scriu cat postim, unde postim, cum postim", explica parintele.

RUGACIUNEA. "Calugarul noaptea se roaga. Slujbele se fac noaptea si mintea calugarului trebuie sa fie curata, luminata, fara ganduri. Inima si stomacul calugarului trebuie sa fie aerisite, sa nu aiba umezeli, ca rugaciunea lui sa fie primita la Dumnezeu si ca el sa se poata inalta cu mintea lui, ca un vultur, mai presus de toate cele pamantesti. Telul calugarului, cand isi lasa viata aceasta lumeasca, este sa se inalte mai presus de lumea aceasta mireneasca. Calugarul intotdeauna este cu lumea, se roaga pentru toti, nu sunt la faptele oamenilor, de asta a si plecat in lume, ca sa se inalte mai presus de ei prin virtute si nevointa, prin supunere, prin taierea voii, saracia lui, fecioria lui. Postirea inseamna infranare. Postul arata oamenilor cele ce au fost, sunt si vor veni, prin postire poti ajunge proroc", spune parintele Irineu.

EXPERIENTE. Ceea ce se traieste pe Muntele Athos nu are asemanare. Parintele Irineu ne povesteste: "Ce am trait in Sfantul Munte Athos n-am trait nicaieri. Am inceput viata calugareasca in 1980, dar n-am cunoscut nicaieri ce am cunoscut la Athos. Acolo, pentru ca luam aminte numai de mine insumi, m-am cunoscut pe mine si-mi venea sa plang continuu. Plangeam si la trapeze, si la rugaciuni", isi aminteste monahul. Parintele Irineu lua aminte numai de ele si vedea ca este pacatos. "Cel mai pacatos, mai pacatos decat toti parintii de acolo, ma socoteam cel mai nevrednic. Nu indrazneam sa vorbesc cu alt parinte, credeam ca sunt mult mai inalti decat mine, ca unul care nu este din tara, care avea legaturi multe cu mirenii", explica parintele. Acolo, pe Sfantul Munte este o strictete de vorbire, daca vin pelerinii, nu vorbeste oricine cu ei, parintele staret il alege pe cel potrivit. Eu personal m-am cunoscut ca sunt pacatos, ca sunt departe de ceea ce trebuia sa fiu, atunci plangeam si ma necajeam cum sa-i ajung pe ceilalti", afirma monahul. Parintelui Irineu ii era drag sa fie supus, ascultator si sa participe la toate slujbele bisericesti.

Experientele de la Prodromu au culminat cu cea a renuntarii la voia sinelui. "Nu faceam voia mea cu nimic, nici la chilie nu ma duceam cand voiam, nici macar la biserica", povesteste calugarul Irineu. Erau putini monahi, peste ei erau parintele staret, parintele econom, ajutorul de econom. "Continuu eram ca ingerii sau ca soldatii pusi de general, fiecare la postul lui, dar nu era un sfert de ora sau jumatate de ora sa stai undeva fara stirea cuiva undeva", afirma parintele. Toti erau in supunere, in ascultare, in taierea voii, nimeni nu facea voia sa, nimeni nu pleca mai repede de la ascultare sau mergea mai repede la ea. Toate ascultarile se anuntau prin batai de clopot, nu unele obisnuite, ci unele speciale, cu un anumit timbru.

"Acolo, in Athos, se cunoaste calugarul cine este si isi plange nimicnicia sa, se considera nevrednic si mai prejos de orice. De fapt, asta este Athosul: un loc unde calugarii isi plang pacatele", explica parintele Irineu.

"Dumnezeu fiind iubire, dragoste, Dumnezeu fiind lumina necreata, desavarsita, iar noi fiind nascuti din pofta barbateasca si femeiasca, noi pururea suntem in pacat fata de Dumnezeu, noi pururea cautam sa ne curatam prin pocainta, prin lacrimi. Fara plans neincetat pana in ziua mortii, omul nu se poate curata de imaginatie, inchipuiri, de cugetari necuviincioase, de dorinte pacatoase, de tot ceea ce intineaza sufletul. Omul, apropiindu-se de Dumnezeu, se vede mereu pacatos. Cand calugarul nu se roaga pentru toata lumea, el nu este cu adevarat calugar, trebuie sa cautam sa izbavim pe toata lumea, daca nu facem asa, atunci e totul in van", afirma calugarul Irineu.

MIRENII. Un om obisnuit, cand intra in Sfantul Munte Athos, uita de tot ceea ce este in lumea aceasta, pentru ca acolo se intalneste cu totul altceva, acolo este mai putina materie. Acolo de materie se ingrijesc argatii, mirenii angajati ca argati. Calugarii se ingrijesc de bucatarie, de prescuri, biserica si pravila de chilie. Atat.

Mireanul care vine in pelerinaj se schimba, ramane marcat in sens duhovnicesc, isi da seama ca si el trebuie sa faca o schimbare, el stie ce face in lume, si aici intalneste cu totul altceva si se face o schimbare in el. Cand se intoarce acasa, pelerinul incepe sa se ordoneze, sa-si ordoneze viata sa si pe a celor de langa el. Ca sa aiba loc aceasta schimbare, nu trebuie doar sa vezi zidurile manastirilor din Athos, trebuie sa stai la slujbe, sa discuti cu un parinte", afirma monahul.

MINUNILE FECIOAREI. Istoria Muntelui Athos este deosebita de cea a altor locuri, ne spune parintele Cristian de la Biroul de Pelerinaj al Patriarhiei Romane. Dupa traditie, aici in Athos au venit Maica Domnului impreuna cu Sfantul Apostol Ioan si au zabovit, de aceea Athosul este un loc binecuvantat. Sunt date care spun ca aici au fost calugari inca din secolul al X-lea. Una dintre intamplarile care au dus la obiceiul ca femeile sa nu intre in Sfantul Munte Athos s-a petrecut in anul 382, in zona Manastirii Vatopedu. In acest an, fiica imparatului Teodosie cel Mare vine in Sfantul Munte Athos ca sa se inchine la Manastirea Vatopedu. Orice imparat avea dreptul sa intre in altar prin Sfintele Usi, ea ca fiica de imparat avea dreptul sa intre cel putin in Naos, in fata Sfantului Altar, prin mijloc. Bisericile din Athos sunt construite dupa un tipic special, si in dreapta, si in stanga sunt coridoare prin care se poate intra in altar, si calugarii au un ritual al lor de inchinare la icoane, pe aceste coridoare. Fata imparatului a vrut sa intre pe unul dintre culoare, nu prin centru, spunea ca nu se cuvine. Cand a incercat sa intre in Naos, a trecut pe langa o icoana a Maicii Domnului, care a luat chip viu si i-a zis: "Stai, ce cauti tu aici, in gradina mea?". O alta imparateasa a venit sa aduca moastele unui sfant mare. In drum, ea a avut o viziune cu Maica Domnului, care i-a cerut sa se opreasca si sa inmaneze calugarilor moastele sfantului acela. Sunt multe minuni precum acestea.

DIN MUNTE ADUNATE. Nu cred ca este o mai mare bucurie pe Muntele Athos decat aceea de a-i canta Maicii Domnului imnuri de slava in post si rugaciune. Slujbele sunt impartite de asa natura in Athos, incat rugaciunea este continua, neintrerupta. Daca cineva merge pe Athos, omul acela se intoarce schimbat, este o experienta care te marcheaza pentru toata viata. La Schitul romanesc Prodromu, slujbele se tin dupa tipicul din Romania, in rest slujbele se tin dupa tipicul vechi bizantin. La Sfantul Munte Athos, romanii pot ajunge mergand in pelerinajele organizate de Patriarhia Ortodoxa Romana.

publicat de Jurnalul Naţional din 13 Martie 2005. Autor COSTIN ANGHEL

- Parinte Staret, exista un curent de modernizare la Sfantul Munte Athos?

- Luxul, facilitatile tehnice nu se potrivesc cu spiritul manastiresc. Unele lacasuri primesc fonduri de la Uniunea Europeana, dar confortul nu este facut pentru duh, ci pentru trup. Prin navala lumescului, trairea athonita se dilueaza. Monahismul a fugit din lume, s-a izolat; dar duhul lumesc vine peste manastiri. Daca ele accepta duhul lumesc, isi pierd ratiunea de a exista si capata o falsa ratiune. Lumea in care traim acorda importanta numai pantecelui. Ca si cum omul ar fi numai trup. Sufletul nu pare sa mai fie important. Confortul si rasfatul sunt numai pentru trup. M-am uitat si eu in proiectul de constitutie al Uniunii Europene. Acolo nu se vorbeste nimic de Dumnezeu si de crestinism.

- Desi Europa este o creatie a crestinismului.

- Toate tarile europene sunt crestine. Sigur, exista evrei si vor exista si musulmani in cadrul uniunii, dar asta nu inseamna ca majoritatea trebuie sa renunte la specificul ei.

- Sunt mari presiunile pentru a deschide Muntele Athos si femeilor?

- Da, dar noi ne vedem de treaba. Nici vorba sa acceptam asa ceva. E gresit sa se creada ca Biserica e inapoiata, retrograda, ca s-au schimbat vremurile si ca trebuie si ea sa se modernizeze. Biserica este traditionalista tocmai pentru ca are niste valori de aparat. Nu e vorba de inchistare, ci de consecventa in sfintele randuieli.

"Nu putem vorbi despre o manastire romaneasca la Athos"

- Sa vorbim putin, Parinte, despre contributiile romanesti la Muntele Athos.

- Timp de 500 de ani, romanii au ctitorit temeinic aici. Fonduri serioase, mosii, paduri au fost donate manastirilor. Voievozi precum Ştefan cel Mare, Petru Rares, Alexandru Lapusneanu, Vasile Lupu, Matei Basarab, Neagoe Basarab au fost ctitori generosi ai manastirilor athonite. Şi astazi grecii se mai gandesc la ce au avut candva in Romania. Exista chiar calugari care se ocupa special de problema retrocedarilor. Se gandesc sa primeasca daca nu mosiile, macar despagubiri banesti. Manastirea Vatopedu a avut, in Tarile Romane, terenuri echivalente, ca intindere, cu intregul teritoriu al Muntelui Athos.

- Cu toate acestea, romanii nu au o manastire la Sfantul Munte...

- Romanii nu au venit la Muntele Athos si nu au facut donatii ca sa aiba o manastire. Au facut-o pentru desavarsirea lor sufleteasca. Am avut, candva, multi calugari la Marea Lavra, la Karakalou, la Dyonisiou. Sunt si acum multi calugari romani, raspanditi in Sfantul Munte. Dar noi nici n-am avut nevoie sa venim la Muntele Athos, pentru ca in Moldova si in Valahia viata monastica a rezistat, chiar si in timpul stapanirii otomane. Pe urma, aici suntem toti obligati sa avem cetatenie greaca, desi Sfantul Munte are o structura panortodoxa. Grecii abuzeaza de pozitia lor privilegiata in Munte. De exemplu, au stabilit o structura fixa, cu numai 20 de manastiri recunoscute. Restul nu pot fi decat cel mult schituri. Denumirea de "schit romanesc" ii irita pe greci (doar avem toti buletin grecesc!), asa ca, deocamdata, nu avem cum sa vorbim despre o manastire romaneasca. Aici, la Prodromu, acum 25 de ani, mai erau doar cativa calugari batrani. Acum, viata monahica s-a revigorat, am facut reparatii, am restaurat biserica, am adus apa curenta; ati vazut ce abundenta de bucate si ce multi credinciosi vin, desi schitul nu are nici o letcaie. Pentru ca Dumnezeu nu ii lasa pe credinciosii Lui in nevoie. S-a ingrijit de noi, si asta nu datorita virtutilor cuiva de aici. Poate datorita rugaciunilor parintilor batrani de demult.

"Crestinismul este unul"

- Cum este privit spiritul ecumenic, la Sfantul Munte?

- Aici, in Grecia, spiritul ecumenic nu are prea multa trecere. De fapt, ecumenismul are si el unele neajunsuri. Pentru ca protestantii si catolicii nu se gandesc sa renunte la nimic din randuielile lor. In schimb, Ortodoxia, care le este superioara prin trairea duhovniceasca (si cu asta a fost de acord si un teolog catolic german, care a fost aici), jeneaza si trebuie sa renunte la diferente. Pe vremuri, catolicii ne considerau eretici; sloganul lor era: "Inapoi la staulul lui Petru, oi ratacite !". Incetul cu incetul, s-au mai indulcit, iar acum se vorbeste de Biserici surori. Catolicii tin foarte mult la primatul papal. Papa se considera conducator al Bisericii. Noi, ortodocsii, credem ca Dumnezeu este prezent si El conduce Biserica. Nu intelegem noi cum vine aceasta prezenta, pentru ca suntem limitati; dar toate rugaciunile le adresam la persoana a doua singular: "Tatal nostru care esti in Ceruri", nu "Tatal nostru, care este in Ceruri". Ştim ca Dumnezeu e prezent si ne rugam Lui. Crestinismul este unul. Numai dezvoltarile lui istorice sunt diferite. Şi Biserica crestina e tot una.

- A ramas ortodoxia romaneasca afectata de anii de comunism?

- Da, dar ranile se pot vindeca. Idealurile comunismului au fost inspirate de Satana. Viziunea materialista asupra existentei este straina de menirea omului. Omul trebuie sa se trudeasca pentru ca, de la nivelul la care se afla, sa se ridice, sa se innobileze, sa se sfinteasca, nu sa se coboare in animalitate. Prin credinta vom vindeca ranile comunismului. Şi prin asumarea propriilor noastre greseli.

"Desavarsirea e interesul nostru"

- Care este menirea omului?

- Ce spune Mantuitorul ? "Iar voi fiti desavarsiti, ca Tatal vostru desavarsit este. Fiti sfinti, ca Tatal vostru Sfant este". Chemarea omului este desavarsirea, este sfintenia. Dumnezeu i-a dat putere omului sa fie desavarsit, iar omul e obligat sa se desavarseasca. Desavarsirea e interesul nostru. Suntem datori sa inmultim talantul pe care ni-l da Dumnezeu. Ne mantuim prin Har, dar trebuie si noi sa punem straduinta.

- Ce inseamna desavarsirea?

- Omul are niste puteri sufletesti, cum foarte frumos spune Sfantul Vasile cel Mare. Dumnezeu i-a dat omului toate darurile. L-a facut ca sa fie fericit. Sentimentul fericirii e innascut, ca si cel al dragostei de Dumnezeu. Vrea cineva necazuri si nefericire ? Oricum ar fi omul si oricum ar fi intelegerea lui, el vrea sa fie fericit. Iar Dumnezeu ne-a pregatit Imparatia pe care sa o mostenim. Aici, pe pamant, noi ne gasim in stadiul de dupa Cadere. Stadiu provizoriu si menit pregatirii. Noi trebuie sa incercam a ne apropia de Dumnezeu, care e Duh. Iar noi trebuie sa ne induhovnicim. Avem trup, dar trebuie sa ne "subtiem", prin fapte bune, prin curatire de rele si de pacate. Trupul trebuie sa fie sluga buna a Sufletului.

- Daca suntem atenti, lucrurile care ne inconjoara pot fi "vehicule" spre Dumnezeu?

- Dumnezeu a facut lucrurile, intermediare intre El si oameni. Pentru ca distanta dintre El si om este foarte mare, ne-a pus la dispozitie natura inconjuratoare, pentru ca, privind la ea, sa putem intelege cate ceva din ceea ce este Dumnezeu.

Sfantul Maxim spune ca toata faptura are o ratiune sfanta. Sfintii Parinti nu vad numai latura utilitara a naturii, folositoare trebuintelor trupesti, ci si taina dumnezeiasca din ea. Varietatea nesfarsita a Creatiei nu e la intamplare. Putea Dumnezeu sa-l faca pe om fara nevoia de a se hrani. Sa ne hranim cu aer, ca ingerii. El, insa, ne-a oferit toata lumea animala si vegetala pentru ca, uitandu-ne la ele si folosindu-le, sa intelegem ca nu suntem noi creatorii lor si sa ne apropiem de Creator. Avem nevoie de anumite substante chimice, pe care le gasim chiar in lucrurile pe care le mancam. S-au facut ele asa, de unele singure, la intamplare ? Intrebandu-te astfel, ajungi sa intelegi ca e cineva mult mai destept decat tine, care a randuit lucrurile cu atata desavarsire. Vrand-nevrand, te ridici cu mintea la Creator si te smeresti, in acelasi timp, trezindu-te legat, prin latura ta trecatoare, de ciclurile materiei. Sa cautam sa aflam ratiunile lucrurilor, ca sa invatam modurile virtutilor.

"In tot ceea ce facem, sa ne indreptam mintea catre Dumnezeu"

- Trebuie cautate ratiuni si in propriile noastre vieti de zi cu zi, in amanuntele aparent nesemnificative?

- Sigur, toate au o ratiune si semnele lui Dumnezeu sunt peste tot.

- Si in darurile sufletesti.

- Sfantul Vasile cel Mare vorbeste despre Rugaciunea Mintii. Şi spune el ca nu trebuie sa zicem neaparat cuvinte de rugaciune, ci in tot ceea ce facem, sa ne indreptam mintea catre Dumnezeu. Cand ma trezesc dimineata, sa ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a mai dat o zi. Cand ma imbrac, sa-i multumesc pentru haine; cand mananc, pentru bucate. Daca fac treaba asta, am rugaciune necontenita, fara sa spun rugaciuni. "Rugati-va neincetat" nu se adreseaza numai isihastilor si calugarilor, ci fiecarui crestin. In tot ceea ce faci, gandeste-te la Dumnezeu. Parintele Paisie Olaru povesteste ca a venit, o data, o batrana la el si i-a zis: "Parinte, eu sunt analfabeta si nu stiu rugaciuni. Dar cand fac curatenie prin casa zic, in mintea mea: ŤDoamne, curata sufletul meu de pacate, ca sa fiu curata cum e casa meať. Şi cand spal rufe: ŤDoamne, spala relele din sufletul meu, ca sa-ti plac tie asa cum imi place mie o rufa curatať". Fara sa stie, ea avea teologia Sf. Vasile!

- Cum trebuie sa privim necazurile?

- Spune Sf. Ioan Gura de Aur: de mare folos sunt necazurile, pentru ca ne curata de pacate si ne fac mai intelepti. Dumnezeu, in milostivirea Lui, ne da si incercari. Trebuie sa le rabdam, ca ele nu vin fara rost; nu trebuie sa ne revoltam. Daca stie Dumnezeu si numarul firelor de par din cap, atunci tot ceea ce vine asupra noastra e cu ingaduinta Lui. Iar daca Dumnezeu ingaduie ceva, aceea este numai spre folosul nostru. "Domnul a dat, Domnul a luat, fie Numele Domnului binecuvantat". Zic unii: "De ce ma pedepseste Dumnezeu asa, ca n-am facut nici un rau ?". Trebuie, dar, sa intelegem ca fiecare avem o cruce de dus, care nu e mai grea decat putem duce, si care ne e de folos.

"Nu Dumnezeu condamna, omul alege"

- Dupa moarte, sufletul se duce in Rai sau in Iad. Cat vor conta faptele din timpul vietii?

- In mod firesc, fiecare se duce dincolo cu inclinarile, cu gandurile, cu ceea ce a agonisit in viata. Fiecare fapta din timpul vietii conteaza. De exemplu, daca ai scris o carte frumoasa, de care s-au folosit multi, chiar si dupa moartea ta, si multi au avut folos sufletesc din ea, fiind ea prilej de virtute, atunci si tu vei avea parte din castig. Ai facut o fapta buna, ai ajutat pe cineva, te-ai ostenit cu folos, ai fost prilej de bine; toate faptele bune si toate efectele lor sunt pomenite pana la Sfarsitul Lumii, cand se vor judeca toate, bune si rele. Cand fiecare om va aparea in fata celorlalti in chip conform cu propria lui structura, pe care singur si-a alcatuit-o, prin tot ce a gandit si a facut. Toate relele si necuratiile vor aparea si cine, oare, va putea suferi rusinea aceea ? Dar chipurile dreptilor care au facut fapte bune si daruri placute lui Dumnezeu, care au ajutat la imbunatatirea si infrumusetarea lumii, vor straluci cu darul Duhului Sfant. Omul intra in vesnicie cu ceea ce strange aici. Cum te fasonezi aici, asa te prezinti lui Dumnezeu. Cum bine spun Sfintii Parinti: bagati de seama pe ce ziditi, pe paie, pe lemne ori pe piatra ? Pentru ca paiele si lemnele ard la sfarsit si nu ramai cu nimic. Sa fie zidaria voastra pe lucru care rezista la foc, adica la proba vesniciei. Fericit si dorit e sfarsitul pentru cel care a facut fapte bune, pentru ca de acolo incepe bucuria cea vesnica. Pentru omul care a trait numai in pacat, moartea este cumplita.

- Poate condamna Dumnezeu la suferinta vesnica?

- Nu Dumnezeu condamna, omul alege. Pentru ca se duce in vesnicie cu pacatele de aici. Desfranat ai fost, sau betiv, sau in vrajmasie, asa te duci dincolo. Aici, pe Pamant, iti poti satisface aceste porniri; si crima poate sa-ti ofere satisfactie. Omul ramane cu aceste inclinari pacatoase si pe lumea cealalta. Numai ca acolo nu si le mai poate satisface. Pentru pacatos, astea sunt chinurile Iadului. Setea infricosata, foamea, pofta. Nu e pedeapsa; omul e chinuit de propriile lui optiuni gresite. Nu Dumnezeu ne ofera Iadul; El ne spune: "Mergeti si mosteniti Imparatia Cerurilor". Omul aduce Iadul cu dansul. Va sa zica, Iadul si Raiul ni le pregatim noi, aici. Cu ce ne ducem dincolo, aceea avem.

- Care este soarta necrestinului, dupa moarte?

- Orice si oriunde ar fi, omul are posibilitatea sa se desavarseasca si sa fie fericit. Paganii, care din firea lor fac cele ale legii, se mantuiesc. Fiecare om are in sine semintele virtutii; trebuie doar sa le faca sa rodeasca. Fiecare avem in buzunare bani ca sa cumparam ce vrem; depinde de noi sa cumparam lucrurile de care avem intr-adevar nevoie. Si fiecare este judecat dupa stadiul in care se gaseste. Multe lacasuri sunt in Imparatia Cerurilor.

Interviu realizat de Filip-Lucian Iorga, in colaborare cu Florin Ionescu si Cristi Stroe
Lumea credintei, anul III, nr. 7(24)
după Creştin Ortodox

Acostam la tarm si masina pustnicului grec demareaza. Dupa un drum care nu stiu cat a durat, dar pot spune exact peste cate mii de gropi am trecut, ne iese in cale o veritabila fortareata. Mandru, parintele Calinic imi spune ca acolo este Prodromu. Porti masive din lemn armate cu fier inchid zidurile. Maretia asezamantului romanesc este impresionanta. Fixez pentru eternitate in minte locul: varful Muntelui Athos, deasupra marii albastre. Si timpul: Postul Pastelui, in anul de gratie 1996 dupa Hristos...

La gura sobei, la lumina lampii cu gaz

Curtea interioara a schitului Prodromu seamana cu toate manastirile romanesti: ziduri albe, date proaspat cu var, flori, chiparosi. Aceeasi tihna invaluitoare si blanda. Ma intampina un calugar a carui fata se lumineaza auzind ca vorbesc romaneste... Imi spune ca de indata va fi anuntat staretul. Admir pacea si curatenia locului, dar dupa nici doua minute, apare parintele Petroniu. Bucuros de oaspeti din tara, ma invita in arhondaric. Dispare in bucatarie si vine imediat cu o tava pe care se afla un paharel de ouzo, unul de apa si o farfurie cu o bucata de rahat. Ma intreaba de unde sunt, imi spune ca s-ar bucura daca as innopta acolo... Apoi ma invita sa-mi las bagajul, dandu-mi cheia odaii in care voi fi gazduit. Dau sa intru, dar ma opresc in prag, ingrozit. Desi afara erau 16 grade, camera era inghetata..., curata, cu asternuturi apretate pe cele cinci paturi, dar frig!!! Aud pasi in spatele meu. E parintele staret, cu un brat de lemne: isi cere scuze ca este asa de frig, daca stia de venirea mea... Il vad cum se apleaca, deschide usita sobei; vreau sa-l ajut - este un om batran... “Sunt obisnuit”, imi raspunde. “Am vreo 80 de ani, dar multumita lui Dumnezeu...”

Apropiindu-se seara, vreau sa aprind lumina, dar nu vad nici o instalatie electrica. Aflu ca se foloseste lampa cu gaz. Pe Athos, curentul nu ajunge si la romani... Noroc ca gandurile mele lumineaza mai tare ca niciodata, incarcate de impresiile de peste zi.

La fel de saraci ca Iov

- Cum este o zi obisnuita pe munte, Sfintia Voastra?

- Va intereseaza programul... In primul rand, sunt slujbele la biserica. Noaptea, de pe la ora 2 sau 3, timp de trei ore si jumatate (in timpul Postului Mare), slujba de noapte; fiecare se retrage apoi in chilia sa pentru a se odihni cateva ore, dupa care isi indeplineste datoriile fata de manastire. Pe la 10:30, calugarii incep sa se spele, isi iau straiele curate pentru o alta slujba, ce incepe pe la 11 si dureaza cam doua ore si jumatate. Dupa slujba urmeaza masa - in Postul Mare se mananca o singura data, in zilele de luni, marti, miercuri, joi si vineri, iar sambata si duminica se mananca de doua ori. Pana la ora 5 dupa-amiaza - cand incepe o noua slujba - este program de lucru pentru manastire.

- Ce inseamna “lucru pentru manastire”?

- Sunt multe treburi de facut... Sunt ateliere - mecanice, de tamplarie, pentru reparat tocuri de ferestre si usi -, apoi trebuie ingrijita gradina de zarzavaturi, se pun straturi, ca a venit primavara. Toamna, de exemplu, trebuie sa ne aprovizionam cu lemne pentru bucatarie si pentru incalzit, lemne pe care le taiem din padurea pe care o vedeti. Activitatile gospodaresti pentru procurarea celor necesare vietii... Dar sa stiti ca fiecare calugar are si un numar de ore pentru citit din cartile sfinte, pentru rugaciune...

- Cati calugari sunt la Prodromu?

- Suntem putini... Am ramas putini... Doar 16.

- Si cum va descurcati? Vad ca o parte din chilii sunt in reparatie...

- Am inceput reparatiile de vreo doi ani. Primul corp de chilii dateaza de la 1852-1853, cand au inceput lucrarile de ridicare ale Prodromului. Acoperisurile sunt facute cu lespezi de piatra, care s-au tocit din cauza vantului si a ploilor, s-au mai deplasat..., a plouat inauntru, au inceput sa putrezeasca zidurile..., parca incepeau sa o ia la vale... Am primit ajutoare de la statul grec si de la Piata Comuna, de vreo cativa ani de zile... Altfel nu s-ar putea face nimic... Manastirea n-are venituri proprii.

- De unde sunteti de loc?

- De la tara. Vin din Moldova. M-am nascut in judetul Neamt, intr-o regiune muntoasa.

- Cum ati ajuns pe Muntele Athos?

- In urma unei vizite. Am vizitat Muntele Athos, am vazut Prodromu... Conditiile nu erau prea lesnicioase. Cladirile erau mai darapanate; biblioteca era in stare jalnica, multe carti erau in descompunere... Fiind mai disponibil in activitate, am zis ca e cazul sa pun randuiala in biblioteca... Asa a fost... O intamplare... Sunt aici de 18 ani.

- Ce atmosfera domneste in manastire? Saracia e mai mare aici ca in alte parti...

- Ne gospodarim cu totii, ne ingrijim cum putem. Suntem o mana de oameni. Ne ingrijim sa mearga asezamantul acesta, dupa programul obisnuit. Prodromu este cea mai mare organizatie romaneasca de pe Munte. Mai exista si schitul Lacu, unde sunt doar 4 case. Pe vremuri erau vreo 20 de case... Au mai ramas cativa parinti... la Colciu, alta asezare romaneasca, sunt doua case cu vreo 7 calugari. Cel mai batran parinte are cam 90 de ani. Si in jurul oraselului Karies mai sunt case izolate, cu 2-3 calugari romani...

O masina si un tractor

- Chiar si aici, la Prodromu, se ajunge foarte greu...

- Peninsula aceasta era foarte pustie, iar doritorii de viata linistita, pustniceasca, isi puteau gasi locul. Din stravechi timpuri au fost aici calugari din toate tarile ortodoxe - Romania, Rusia, Grecia... Muntele Athos are o insusire pan-ortodoxa. Din veacul al XV-lea a fost prezenta romaneasca pe Sfantul Munte. De exemplu, manastirea Koutloumoussiou (Cutlumus, romaneste). A fost facuta de voievozi romani pe la 1360-1370. Multa vreme a fost intretinuta aceasta manastire de voievozi romani. Acolo traiau deopotriva calugari romani si greci. Apoi au fost mai multi greci, data fiind imediata apropiere de Grecia. Acum manastirea este greceasca...

- Cum pastrati legatura cu cei de acasa? In ce raporturi sunteti fata de Patriarhia Romana?

- Toti calugarii de pe Muntele Athos sunt cetateni greci. Avem buletine de identitate, acte eliberate de statul grec. Putem pastra si cetatenia romana, nu este nici o problema. Din punct de vedere bisericesc, apartinem de Constantinopol, iar din punct de vedere politic, apartinem de Atena, de statul grec. Deci nu mai depindem de tara. Avem relatii oficiale cu Patriarhia Romana si cu manastirile din tara, dar nu suntem dependenti administrativ de Patriarhia Romana. Am fost ajutati insa, am primit o masina si un tractor.

„Sufletul romanesc este unic. Nu e nici grecesc, nici rusesc“

- Sfintia Voastra, pare un paradox... Spiritualitatea romaneasca este mentinuta pe Athos de cetateni greci...

- Cetateni greci cu eticheta... de fapt am ramas romani.

- Exista diferente intre spiritualitatea ortodoxa si cea greceasca?

- Avem aceeasi invatatura, aceeasi credinta, aceleasi slujbe, dar grecii au alta istorie, alt specific, dat fiind si teritoriul lor complet diferit de al nostru... Fiecare natie cu amprenta sa... ortodoxia este una singura, dar este receptionata de popoare cu structuri sufletesti proprii, deci specifice. Sufletul romanesc este unic, nu este nici grecesc, nici rusesc... Si rusii au alta factura sufleteasca decat romanii. Muntele Athos este rezultatul contributiei intregii ortodoxii. Cladirile, manastirile, au specificul lor. Munca de ctitorire a necesitat mari cheltuieli, suportate de fiecare tara ortodoxa. Sa stiti ca romanii au fost de-a lungul istoriei printre cei mai darnici ortodocsi. Romanii au fost prezenti pe Sfantul Munte nu doar cu oameni, ci si cu substantiale ajutoare materiale, cu obiecte de cult.

Sufixul care sterge istoria

- Unde se gasesc averile donate de romani?

- Fiecare manastire are cate ceva. De exemplu, cand veniti cu vaporul la Sfantul Munte, prima manastire la care se face oprire este Dochiariou (Dochia, romaneste), ctitorie a lui Alexandru Lapusneanu; arhitectura este pur romaneasca, in schimb, manastirea a devenit acum greceasca. Manastirea Koutloumoussiou (Cutlumus, romaneste) este construita de voievozi munteni. Cand ati venit de la Karies, ati vazut un turn langa drum - este ridicat de Petru Rares, iar manastirea Karakalou (Caracal) din vecinatate este, de asemenea, ctitoria lui Petru Rares. Pe partea cealalta a muntelui, manastirea Dionissiou (Dionisie) este ridicata in intregime de Neagoe Basarab si Petru Rares. Acum, toate sunt manastiri grecesti. Prodromu a fost ridicata in secolul trecut, din cersitul calugarilor de aici si din tara; nu mai erau domnitorii care sa dea bani...

O drama nationala: arhivele romanesti de pe Athos

- Dar documentele din bibliotecile manastirilor spun adevarul...

- Sunt mii de documente in arhivele Muntelui Athos, din care se vede clar contributia romaneasca... Toate manastirile vechi au arhive foarte bogate... Se spune acolo si cum erau organizate Tarile Romanesti, cine erau conducatorii bisericii si multe alte chestiuni... Aceste documente au fost cercetate in parte, dar mai sunt multe de facut in acest sens. Sunt niste bunuri istorice care spun multe. Au fost scrise si cateva carti - profesorul Virgil Candea s-a ocupat indeaproape de aceste probleme. Sunt multe obiecte de cult romanesti instrainate si ar fi bine sa fie stiute... Un profesor de muzica de la Conservator, Sebastian Barbu Bucur, a studiat muzica bizantina aici (a stat vreo doi ani) si a descoperit multe chestiuni necunoscute in Romania. Apoi, profesorul Nasturel, venit de la Paris, a scris un tom gros, numit “Athosul si romanii”, foarte interesant. Aceasta carte a fost publicata in strainatate. Un alt exemplu - un profesor universitar de la Atena, d-l Nastase, a scris un volum in care a vorbit despre cele 800 de documente romanesti gasite intr-o singura manastire de pe Athos; initial, fusese chemat pentru 50 de documente, dar cercetand a descoperit 800!

- Ce face in acest sens Patriarhia Romana?

- Mai mult s-a facut particular. Cine se incumeta sa studieze documentele de la Athos trebuie sa stie greceste, sa cunoasca paleografie... Dar se mai naste o problema - manastirile nu au conditii speciale de consultat documentele. Ar fi fost foarte bine daca romanii din tara s-ar fi interesat de zestrea culturala de pe Muntele Athos. Bine ar fi fost sa existe aici mai multi calugari cu pregatire... Calugarii tineri ajung foarte greu aici. Si nu din cauza drumului!

Ii multumesc parintelui Petroniu pentru interviu. Ma mangaie parinteste si ma trimite la culcare. Se intunecase deja. Ma invita la slujba de noapte si imi promite ca a doua zi vom merge sa-mi arate imprejurimile.

CLAUDIU IONESCU, din Formula AS în anul 1996

Cei care sunt de altă religie trebuie să contacteze Ministerul Afacerilor Externe, Directoratul pentru Biserici, la adresa Str. Zalokosta nr. 2, Atena, (tel. (+30) 210 362 6894) sau Ministerul pentru Macedonia şi Tracia, Directoratul de Afaceri Politice, la adresa Plateia Diikitiriou, Tesalonic, (tel. (+30) 2310 270 092) pentru a obţine un permis de intrare în Sfântul Munte Athos.

Accesul se permite zilnic unui număr de maxim 120 vizitatori creştin ortodocşi, în timp ce străinii de alte religii sunt limitaţi la 14 pe zi. Aceste limite nu includ persoanele ce au invitaţii explicite de la mănăstiri.

Muntele Athos este accessibil cu vaporul din Uranupolis sau din Ierissos. Din Tesaloniki, se poate ajunge la Uranupolis folosind autoturisme private sau transportul public (autobuzele KTEL ale Prefecturii din Halkidiki, adresa Str. Karakasi nr. 68, Tesaloniki (tel. (+30) 2310 924 444). Sunt plecări zilnice către Uranupolis şi Ierissos la 06:00, 08:30, 10:30, 14:30, 16:30, 18:30. Călătoria durează aproximativ două ore.

Transportul auto
Din Uranupolis (tel. (+30) 23770 71 248) se fac zilnic transporturi pe mare cu marfă şi pasageri la ora 9:45 către Dafne, portul marin al Sf. Munte Athos şi către mănăstirile Zografu, Dochiariu, Xenofont şi Sf. Pantelimon. Vizitatori mănăstirilor Simonos Petra, Grigoriu, Dionisiu, Sf. Pavel şi ai schitului Sf. Ana schimbă vaporul la Dafne. Pentru mănăstirile Esfigmenu şi Vatoped, vizitatorii pot pleca din Ierissos (tel. (+30) 23770 22 576).

Transportul de la Dafne la Careia, capitala Sf. Munte Athos, se face cu autobuzul (călătoria durează 35 minute). De la Careia vizitatorii pot ajunge la mănăstiri şi la schituri folosind microbuze cu tracţiune integrală sau cu vehiculele mănăstirilor. (tel. fix (+30) 23770 23 266, tel. mobil (+30) 6944 302 451).

Vizitatorii care doresc să călătorească prin Sf. Munte Athos pe jos probabil vor găsi util ghidul de drumeţie scris de Mark Dubin.

Găzduire

Găzduirea şi masa în mănăstiri şi schituri sunt gratis şi sunt valabile până la 24 de ore. Mai ales pentru mănăstiri se aşteaptă să telefonaţi înainte de le vizita. Mai puteţi sta cu chirie şi în mici hoteluri din Dafne şi Careia.

Folosirea de echipamente fotografice este permisă în Munte Athos cu excepţia interioarelor mănăstirilor. Pentru fotografierea în interiorul mănăstirilor este necesară aprobare. Mijloacele de proiecţie cinematografică, cele de înregistrare video şi ascultarea de muzică ca şi fotografierea călugărilor sunt în mod expres interzise.

Pentru telefoanele mănăstirilor, click aici.

Pentru telefoanele schiturilor româneşti, căutaţi pe acest site în articolele despre Schitul Lacu şi despre Schitul Prodromu.

Adresa si telefonul schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos:

Schitul Românesc Prodromu
Sf. Munte Athos
630 86 Kareia
Grecia

Tel: 003 / 0377-23294
Fax: 003 / 0377-23788

Contact

tel
(+30) 23770

fax
(+30) 23770 Sfânta Comunitate-Sfânta Epistasia 23712
23713    Protoepistatates 23221
23711    Secretariatul principal 23710    Secretariat 23224    Cazare 23714 23315 Lavra cea Mare 23758 23766 Vatopedu 23219 23657 Iviron 23643 23248 Hilandar 23797   Dionisiu 23237 23686 Cutlumuş 23266 23731 Pantocrator 23253 23685 Xiropotamu 23251 23733 Zografu 23247    Dochiariu 23245    Caracalu 23225 23746 Filoteu 23256 23674 Simonos Petra 23254 23707 Sfântul Pavel 23250 23355 Stavronichita 23255 23908 Xenofont 23249 23660 Grigoriu 23218 23671 Esfigmenu 23796 23937 Sfântul Pantelimon 23252 23682 Constamonitu 23228 23901 ]]>