Stai te gandesti. Alegi o pereche de pantofi. Alegi un costum. Alegi un parfum. Poate un ceas. Daca esti femeie ai mai mult de lucrat cu machiajul. Si cum noi femeile suntem faimoase pentru alegerile greu facute te poti intreba ce poate fi mai rau de atat? Ei bine exista o parte din viata care se numeste "alegeri pe termen lung". Aici intervine problema. E usor sa faci o alegere de o seara sa fie proasta, cum ar fi in imbracamintae si daca nu esti mare vedeta inca, uita lumea foarte simplu, iar daca esti perfectionista atunci tu nu uiti toata viata ta ca te-ai facut de ras cand ti-a atras  cineva atentia ca sosetele nu se potrivesc la costum( in cazul masculilor) sau ca tanga-ul alb trebuia sa stea acasa la tinuta neagra ( in cazul domnisoarelor) dar ce se intampla cand oops am comis-o, viata mea s-a dus pe o strada ce seamana mai mult cu o groapa imensa, asemanatoare celor de pe adevaratele sosele? Cum poti fixa asta? Dar mai inainte de toate astea, alegerea cea mai grea, ce fac cu viata mea? Unii dintre noi mai indecisi avem impresia ca lumea se prabuseste pe noi cand trebuie sa alegem. Sa trebuie sa alegi facultatea, cariera, perechea potrivita, sa te casatoresti, sa faci copii. Ce departe suna totul.Nu inca...Mai e putin pana la prima alegere pe termen lung.

Alegere de copil

O fetita cu ochi mari caprui se uita ca un puppy la mama ei. Ea are 7 ani. Stie doar ca mama a pus-o sa aleaga intre doua jucarii. Si a stat juma de ora sa se gandeasca. Si a stat si s-a uitat si a calculat si mama ei, lipsita de rabdare deja, i le-a luat cu greutate pe amandoua sa nu fie nevoita sa aleaga intre cele doua.

Aceeasi fetita un an mai tarziu. Mama ei o ia cu ea sa aleaga o jucarie pentru un bebe al unei prietene.Aleg un elefant de plus albastru, de marimea unui bebe, care avea ochi mari si rugatori. Fetita nu vrea sa-i spune mamei dar se indragostise de elefantel. Si ajunge sa se joace cu el. Sa-i dea un nume. Mai erau multe zile pana la botezul bebelusului. Mai avea timp de petrecut cu el. Isi face curaj si ii spune: "Mama nu pot sa-l pastrez? Te roooog!". Mama ei refuza in prima faza si apoi se gandeste mai bine si a doua zi vine cu un urs mai mare de plus pe care-l adusese pentru ea iar elefantelul sa-l lase bebelui ca e mai mic. Si a pus-o sa aleaga ce vrea. Si apoi ii vine in cap sa o intrebe pe mama: "nu pot sa-i am pe amandoi, ca data trecuta?". Aici primeste un raspuns negativ si se gaseste in fata faptului sa aleaga. Si cum nu e normal pentru o fetita atat de mica incepe sa-i analizeze si sa se gandeasca care e mai dragut, cum ar fi sa primeasca bebelusul un urs mai mare decat el. Dar elefantelul e mai dragut.Dar nici ursul n-ar fi urat. Practic ar fi trebuit sa renunte la elefantel si apoi spune: " m-am indragostit de elefant mai intai, mi-a atras atentia si il vreau pe el, nimic mai mare nu ar fi la fel ca ochii lui".

Azi dorm cu acelasi elefant de plus. L-am plimbat prin orase si peste ocean.Si va sta cu mine pentru totdeauna fiindca simbolizeaza momentul in care am ales cu sufletul si nu cu creierul. A alege, la mine, de cele mai multe ori, inseamna sa aleg intre ratiune/logica si inima/instinct. Sa alegi calea corecta este sa stii sa le gestionezi pe cele doua. Cum faci asta? Asta e partea magica. Fiecare descopera pe drum.

Ajungi la facultate, poate in alt oras, poate parintii iti dau destule sanse sa nu stai la camin deci te-ai facut cu un loc numai al tau din start, dar odata cu asta vine defapt maturitatea: vin facturile, vine tanti care urla "luminaaaa" pe scara si trebuie sa te ridici tu sa platesti fiindca nu mai are cine sa faca asta in locul tau, trebuie sa inveti, sa ai cursurile ca sa treci de sesiuni cu bine si poate ca nu-ti ajung banii ca sa te si distrezi prin oras deci te apuci si muncesti. Cu chiu cu vai termini facultatea desi ti se pare ca totusi a fost frumoasa ca ti-a adus aminte de liceu. Te-ai distrat si uite acuma ai poate 2 ani de experienta intr-o slujba si te duci la primul interviu de slujba adevarata, nu una de student, ci aia in care treci prin scara ierarhica si incepi si urci. Ajungi acasa tarziu ca in afara de faptul ca muncesti mai trebuie sa-ti vezi si prietenii.Acolo totul dezorganizat,praful instalat, mancare tot tu tre sa-ti faci, si daca tii la silueta e prea tarziu sa mai mananci ceva. Intr-un final toata munca asidua da bine si incepi urcusul pe muntele societatii si treci prin promovari,un job mai bun, bani mai multi, te muti din vechiul loc in care ti-ai ingropat tineretea si iti cumperi un apartament de vreo 4 camere, cu termopane,ti-l decorezi singur si normal pastrezi un loc pentru un fotoliu mare si un televizor cu plasma care este o necesitate. Munca devine mai usoara ca nu te mai strofoci atat de mult, poate doar pana reusesti sa-ti cumperi o masina care totusi sa nu te coste mai mult de 40.000 de euro ca nu esti chiar miliardar deja. Si intr-un moment in care te duci in bucatarie si gatesti felul de mancare pe care ti-l gatea mama mai de mult si mai pui si de o prajitura de-a bunicii, te asezi in mijlocul covorului ca e mai faina lumea privita de jos, te uiti la TV, mai pe seara dupa ce s-a facut prajitura bei un pahar de lapte si manaci niste desert home-made si scoti albumurile cu poze si te pocneste plansul. Te uiti in jur...ai crescut mare fara sa-ti dai seama, si realizezi ca n-ai castigat nimic in plus fiindca ai aspirat doar la a avea un confort egal sau mai mare decat ti-au oferit parintii. Ai vrut doar sa te intorci la lumea fara griji a copilariei. Cei care nu ati trecut de liceu si cititi mai aveti timp sa pretuiti ce aveti, fiindca stiti ca defapt acum si aici este paradisul.

La mine in casa e un miros de placinta de mere cu scortisoara... Nu vreau sa cresc mare...

P.S. Aceasta aratare pe care putini are numi-o masina reala la prima vedere si ar considera ca este scoasa dintr-un film,sau de pe un teren de golf, este intr-adevar castigatoarea Best Car Invention 2008, in conformitate cu Time Magazine. Foloseste putere eoliana si solara, si este mentionat ca daca puterea aceasta nu este destul, poate fi bagata in priza pentru a se reincarca...timp de 5 ore. Si aici vine explicatia de ce regresul vine mai repede decat progresul: Vantul se poate opri in orice moment, soarele lumineaza numai 12 ore pe zi, cel mai mult fiind 16 ore in solstitiu din iulie, dar se intampla sa vina si iarna, sa vina si zapada, sa ingheti de frig, si soarele sa te paraseasca repede, sa fii pe autostrada la zeci de kilometrii de o priza.

Lumea merge in ritm accelerat... in marsarier.

Pe langă partea tristă a acestei vieţi din locul cu bare de fier, mai există câteva poveşti: a pictorilor, a celor care citesc din biblioteca, a celor care participă la campionate de fotbal. E o lume a celor care nu mai au şanse egale cu toţi odată ce vin de partea asta a gardului. La întâlnirea dintre lumi, am avut o revelaţie. Suntem norocoşi că n-a trebuit să furăm ca să avem ce mânca, că 216 de acolo sunt acuzaţi de tâlhărie şi alţi 100 de furt/furt calificat şi în spatele măştilor de oameni duri unii ochi trădau singurătate, tristeţe, încă mulţi ani în locul de unde unii nu mai scapă. Directorul penitenciarului spunea că unii dintre deţinuţi nu se pot reintegra în societate, că şi în eventuala eliberare, libertatea devine un calvar, angajarea devine imposibilă cu cazier şi recurg la aceleaşi metode de care nu pot scăpa ca un blestem. Eventual, se întorc la a-şi vedea rudele doar într-o cameră supravegheată, doar in spatele unui panou de sticlă. Alţii se duc la capela din închisoare, care a fost odată pictată de un deţinut talentat, şi se roagă pentru iertare de mai multe feluri.

Şi totuşi, cel mai şocant lucru pe care l-am aflat este ca 6000 din românii din străinătate sunt defapt în penitenciarele din străinătate. E trist unde ajung românii, fie că e alegerea lor, fie că sunt împinşi de circumstanţe.

câteva poze ca să vedeţi ce înseamnă viaţa de la racoare:

Cateva din noile mele poze:

Oare am fost copil?

P.S. "Daca pozele-ar vorbi/Aminitirile ar fi vii/ Am stii iar ce gandeam cand eram copii/Probabil poza ta din rama ti-ar sopti:/ 'stii nu esti ce-mi doream sa fii.' "

Nu e doar un alt text trist de adolescent ce are tot ce-i trebuie si nu apreciaza, e o concluzie a unui copil ce nu si-a mai gasit jucaria dupa ce i-a fost luata. Am fost odata...intr-un vis...

• Ceea ce ma socheaza cel mai mult este faptul ca un autobuz cu etaj pentru turisti a fost achizitionat pentru turul Brasovului si promoveaza zilele medievale. In curand n-o sa mai existe oras medieval daca nu restaurati casele a caror arhitectura piere pe zi ce trece. Ce naiba cauta un autobuz cu doua etaje intr-un oras atat de mic? In special ca mare parte a atractiilor se afla in locuri unde nu circula masini,adica Strada Republicii,Piata sfatului si pe langa zidurile cetatii. In plus in orele de varf cred ca turistii o sa vrea sa se arunce din autobuz fiindca se prea poate sa mearga oamenii pe jos mai repede ca masinile.
• Al doilea lucru ar fi ca din ce in ce mai multe stiri ne arata ursi intr-un loc unde in mod normal nu ar trebui sa fie, adica in ghenele de gunoi,in oras,in spatele blocului si in loc sa te plimbi linistit prin padure trebuie sa te urci intr-un copac de frica si sa vina si politia si pombierii sa te dea jos. In plus turistii care vroiau sa vada ceva mai mult decat centrul orasului, au fost anuntati de aceeasi politisti ca exista ursi in padure. Saracii englezi care probabil n-au auzit sa fie ursi pe un munte ce practic este in mijlocul orasului au trebuit sa-si anuleze sesiunea de camping sub stele.Cred ca autobuzele i-au indus in eroare si credeau ca sunt in Anglia.Solutii exista. Prinderea ursilor si mutarea lor intr-un loc in natura unde sunt departe de orase. Daca turistii nu sunt obisnuiti,in schimb multi locatari ai Brasovului s-au obisnuit sa-si dea gunoiul de mancare ursilor. Ba chiar mai mult cei de la salubrizare au montat recipiente de deseuri antiurs. Costa 3000 de euro bucata. Ursii,insa, nu apreciaza tehnologia si evident ca oricum coboara.
• S-a restaurat un oarecare tren vechi, care cica este tot pentru turisti si le-a adus aminte multor batrani cum era pe vremuri. In schimb gara este la fel de mizerabila ca intotdeauna si fiecare om care trece pe acolo sta cu ochii pe geanta proprie sau isi pazeste portofelul ca pe un lucru sacru.
• Exista cred ca un orologiu la Primarie pe care il apuca sa sune la ore fixe si suna in asa hal incat ai impresia ca esti in gara si cineva o sa zica dup-aia: "Trenul spre destinatia...are intarziere"
• In dreptul prefecturii un nene urla in fiecare zi de patru ani ca i s-a comis o nedreptate de catre cei din conducerea Brasovului. N-a primit nimic nici pana in ziua de azi. Ieri era in varful unui copac. In alta zi era pe acoperisul cladirii. S-a dat la stiri ca intra in Guinnes World Records pentru cel mai lung protest. Ma indoiesc ca ar fi bun pentru imaginea orasului totusi sa se stie o lume intreaga ca bietul om nu a fost ascultat de atata vreme.

Daca sunteti norocosi cum mi s-a intamplat eu sa fiu, in momentul in care treceti pe langa prefectura si-l auziti pe acel om strigand dar nu stiti ce, o sa sune si orologiul primariei sa va spuna ca ati pierdut trenul si pe langa voi pe strada sa treaca si autobuzul etajat ce va striga printr-o caseta presetata despre minunatul nostru Brasov.

Now dear fellows the question is do you still want a tour?

Cateodata in viata e necesar sa-ti impietresti sentimentele, sa te prefaci ca totul este bine cand nu e asa, sa arati tuturor celorlalti cat de rezistent esti si ca poti sa faci fata la orice. Sa-ti impietresti inima e destul de greu,inseamna sa renunti la a simti, sa renunti la a plange si sa razi doar fals. Sa devii o persoana curajoasa, sa-ti construiesti un zid in fata tuturor celor care vor sa patrunda in adancul tau, este unul din cele mai grea lucruri pe care trebuie sa le induri. Sa te inchizi in tine, sa refuzi comunicarea, sa te prefaci defapt ca totul e normal si cand nimeni nu te vede inima revine la forma ei organica,incepe sa bata si tu incepi sa plangi, sa plangi,sa te descarci,sa urli, sa fii tu. Apoi dupa acele momente apesi un buton pe undeva prin spatele creierului si inima iar se transforma incet si dureros in acelasi mineral, simti cum treptat prinde o scoarta pietrificata,te doare,te sfasie,iti cutremura interiorul si apoi cand procesul se termina revii la viata normala prefacandu-te ca esti cel mai fericit om de pe pamant. Numai tu stii ce se intampla in interior.

Dar exista un lucru si mai greu de atat:  sa renunti la a mai accepta pietrificarea, sa te eliberezi, sa ai incredere in oamenii din jur cu inima ta, sa le oferi parti din ea, sa ii inchizi si pe ei in tine si sa ramana acolo pe o perioada nedeterminata. E dificil fiindca dupa ce ai invatat sa te feresti ca un paranoic de orice individ ce-ti trece prin cale,nu prea mai ai tendinta sa te mai daruiesti cuiva.

Cel mai dezamagitor lucru: sa inveti sa-ti scoti inima din locul ei rece, sa te bucuri de viata,de faptul ca poate pompa sange real prin venele tale, si apoi ceva sa se schimbe,lumea sa te supere din nou, fericirea sa fie periodica dar scurta, sa te deazamageasca unii si altii si apoi sa te dai cu capul de pereti intrebandu-te de ce ai invatat sa simti din nou.

Cel mai trist e sa-ti dea unii ca solutie doar sa te inchizi inapoi in tine. Sa-ti plangi amarurile la fel ca in trecut si desi strigi dupa ajutor cand inima ti se impietreste la loc, nimeni nu sare. De ce? Fiindca i-ai obisnuit pe toti sa creada ca tu intotdeauna vei fi ok,ca esti persoana rezistenta,ca poti face fata la orice.

Daca le dai o sansa oamenilor din jurul tau sigur te vor dezamagi, dar daca nu le dai o sansa sigur vei fi singur.

Din cauza faptului ca tot aud in jurul meu oameni care dau de carnet sau si-au luat carnetul ma gandesc cum ar fi daca as conduce eu.Adica pare interesant si pare ca-ti ofera o anumite libertate sa poti sa conduci oriunde vrei fara sa depinzi de autobuze, de aglomeratia din acele conserve in care nu stii care e ficatul tau si ai impresia ca simti respiratia cuiva pe gatul tau. In plus cineva in autobuz e clar ca strica toata ambianta printr-un miros de transpiratie imbinat cu alte mirosuri pe care sincer nu vrei sa le ghicesti. Mi s-a intamplat intr-o zi sa fiu lipita de usa unui autobuz care continea cel putin 200 de persoane care incercau sa se dea drept acrobati si sa se contorsioneze astfel incat sa incapa. Autobuzul,desigur, era in intarziere datorita nesfarsitelor reparatii care fac orasul sa arate ca un dig mare si prafuit. Aceste circumstante au determinat o tanara domnisoara sa strige in gura mare ca sa auda soferul: Dar de ce stam asa de mult, ca pierd "Inima de tigan" ? Efectiv m-a bufnit rasul si mi-era extraordinar de greu sa si misc in acele conditii. Se aude in surdina o baba care intreaba pe cineva: Ce e aia "Inima de tigan"?. Baba primind raspunsul ca e un film vine cu replica urmatoare: "Unii isi pierd viata,altii filmul."

Dar totusi stateam eu sa ma gandesc cum as fi eu cand trebuie sa ma uit in oglinzi,sa-mi aduc aminte care e acceleratia si care e frana si sa nu calc oamenii care trec in fuga pe trecere. Deci cum voi fi eu la volan? Cred eu...ca dezastru. Dar nu atat de rau precum doamnele din urmatoarele clipuri.

De ce unii oameni au la un moment dat impresia ca sunt mai buni decat toti cei din jurul lor si ajung sa-si raneasca chiar prietenii prin a se considera superiori? Oare de ce cei mai destepti prieteni cad in plasa unei febre de incredere care iese prin tavan si cred ca defapt numai ei detin adevarul?

Din punctul meu de vedere faptul ca suntem diferiti nu inseamna ca da dreptul cuiva sa aiba termeni de comparatie. Fiecare are un etalon, o conventie proprie. Nu toata lumea trebuie sa corespunda unui anumit tip de personalitate. Pana la urma comoara unuia e gunoiul altuia, dar e totusi o problema personala. Daca ar fi sa te conformezi dupa regulile tuturor celor din jurul tau ai innebuni. Eu personal am incercat asta. Nu merge. E prea mult de suportat si e prea greu de repetat in mod constant.

De ce ar trebui sa fiu privita de sus? Fiecare persoana are defecte si calitati si exista multi alti oameni care sunt mult mai potriviti pentru un domeniu decat mine. Exista multi alti oameni care chiar scriu mult mai interesant decat mine. Doar fiindca ai o oarecare experienta de viata pe drumul tau nu inseamna ca poti sa treci la intersectie, sa te bagi peste al meu. Asta ar fi un fel de "general policy" la mine. As vrea sa stiu si eu dupa ce legi nescrise se ghideaza unii si altii cand te masoara din ochi si iti dau un coeficient. Am invatat ca sunt mult mai multe lucruri intr-un om care pot fi descoperite, din pacate in unii descoperi si aceasta atitudine de : move bitch,get out of the way. Acest ultim aspect cred ca este cel mai dezamagitor dintre toate,in special cand e vorba de cineva caruia i-ai oferit un mic loc in inima ta.

De ce ma privesti de sus? Poate am calitati pe care nu le vezi si poate ai defecte pe care nici nu le observi. Don't drive yourself blind.

Exista si adolescenti responsabili intr-adevar si cu capul insurubat bine, dar majoritatea trebuie sa recunoastem ca nu vrem nici macar sa stim ce inseamna cuvantul "responsabilitate". Si in plus mentalitatea inca nu e bine fixata. Vedeti in fiecare zi fete care au o problema cu greutatea lor, care desi sunt slabe vor sa fie si mai slabe,si unele chiar raman cu ideea asta fixa. Vedeti adolescenti care sunt mai izolati,mai diferiti, mai putin integrati in grupurile majoritare, si aceia devin rockeri si punkeri pentru ca ii face sa se simta primiti. Odata cu varsta si rock-ul si punk-ul dispare. Ajungi la slujba nu mai porti tinte si tricou cu o formatie rock. Am trecut si eu prin faza de rock dar doar fiindca eram mai singura si mai "neinteleasa" de lume. Gasesti peste tot baieti care se iau unii de altii din diferite motive, care unii sunt mai putin dotati la mansarda, altii mai nesiguri pe ei. De asemenea se gasesc si drogati si alcoolici care sunt in cautare de senzatii tari si isi fut viata fara sa stie. Si la persoanele normale gasesti devieri grave: atititudini imature de genu comploturi impotriva la o anumita persoana(des intalnit la fete), bisericute - diferite grupulete alese in mod subiectiv, in unele situatii ai impresia ca e ca o alianta si ca te afli intr-un razboi.

Intotdeauna se gasesc la adolescenti intrebarile: Cine sunt? Ce sunt? De ce nu ma intelege nimeni? De ce sunt atat de diferit? Oare sunt gras/a? Oare sunt urat/a? Oare ma place? Oare se va da la ea? Oare ma inseala? De ce nu ma iubeste? De ce trebuie sa fac curat? De ce mi se intampla mie? De ce m-a tradat? De ce sa nu ma schimb si sa devin si eu ca ei? Oare ma vor accepta? As putea oare sa incerc si eu lucrurile periculoase pe care le incearca ei? Oare asa o sa ma placa? Oare sunt prea putin pentru el/ea? De ce nu ma inteleg parintii?

In stadiul asta al vietii toti tind sa faca din tantar armasar, sa exagereze ca si cand problemele lor ar fi cele mai mari de pe planeta. Mai ganditi-va odata,oare cati suntem destul de responsabili si avem deja maturitatea necesara sa gandim ca un adult?

Iar pentru parinti: Faptul ca inca nu avem toate gandurile bune nu inseamna ca patim ceva daca suntem afara dupa ora 21,sau daca mergem la multe chefuri. Pana la urma trebuie sa traim propriile experiente chiar daca dam cu capul de zid. Nu va mai protejati copii asa de mult. Nu mai sunt chiar copii. Doar trecand prin intrebarile de mai sus,prin dilemele adolescentei vor reusi sa gaseasca raspunsuri si sa devina intr-un final adulti.

Pana la urma nu-i nimic rau in a fi copil un pic mai mult. Nu mai incercati sa fiti adulti. O sa aveti tot timpul din lume.

Sex...a inceput printr-o cadere. Alcool... a inceput printr-o sticla. Complicatii...au inceput din apa.

Il/O doresti din umbre? De ce din umbre? De ce nu exista curaj? De ce?

De ce s-a intamplat? De ce suferi? De ce?

Sa renunti la tot ce ai fost pentru a da nastere la un nou "Tu", la cineva care e gata sa infrunte orice iti arunca viata in fata este un proces greu. Trebuie mai intai sa treci prin iad si sa te intorci. Nu ti-ai dorit niciodata sa evadezi din tine? Nu trebuie sa te sinucizi. Nici sa-ti vinzi sufletul. Doar sa te indragostesti. Nu-ti fa sperante cele anterioare vin oricum. In momentul in care ai ajuns sa-ti tai venele dar nu atat cat sa mori, sa bei litrii de alcool de diferite feluri dar nu de ajuns sa faci ciroza, sa rezisti la orice sut in cur pe care ti-l dau dracii din lumea asta, si de dimineata sa te trezesti cu mahmureala,avand corpul slabit si ranile sa te doara,iar tu zambesti si zici: sunt bine,intotdeauna voi fi bine, vei stii ce inseamna sa iubesti la intensitatea pe care nu multi o traiesc.

Am descoperit intr-o noapte trezindu-ma dintr-un cosmar ca nu mai sunt aceeasi persoana.  A trecut ceva timp de atunci si ma chinui sa nu uit ca sunt altcineva decat am fost. Dar m-am obisnuit. Nu-mi mai imi plac regulile.Nu mi se mai aplica. De ce incerc oare sa fiu normala cand niciodata n-o sa fiu asa? Nu vreau sa mai falsez.Nu mai vreau sa inscenez ca sunt o persoana care nu mai sunt de mult. Acum muncesc superficial si cand am eu chef. Mai mult m-am saturat sa ma futa lumea. E doar o alta curva cu doua fete,azi intelege,maine nu va intelege.

Exista si o arta in a minti. E interesant cum poti patrunde in mintea oamenilor. Sa ai puterea sa convingi si sa ascunzi orice tic,orice gest care te-ar putea trada este o opera ce poate fi greu creata. E greu sa fii "negustorul de iluzii", e greu sa fii magicianul ce pune in scena un truc si incearca sa ii convinga pe spectatori ca magia exista.

De ce mintim? Pentru ca e mai usor de multe ori decat sa spui adevarul. Te scuteste de multe lucruri daca stii sa minti bine. Sunt cateva reguli pe care astfel de magicieni le pot folosi ca sa para ca aduc la viata "supranaturalul",adik dau veridicitate unei minciuni. Nu-i nimic rau in a minte,ba chiar e necesar in unele cazuri.

Un bun mincinos va stii intotdeauna sa nu-si schimbe povestea si va crede in poveste chiar inainte sa o spuna altcuiva. Nu regiza,naturaletea falsificata se insuseste rapid atata timp cat n-ai principii prea multe. In plus un bun mincinos va putea sa convinga pe cineva ca minte cand spune adevarul. Daca nu vrea sa-i vezi gandurile,nu vei avea acces la ele niciodata.

Ce ciudat este sa vezi cum oamenii iti pica in plasa si chiar cred ca iepurii ies din joben. Sa ii aduci in punctul in care te cred a fi total ce nu esti. Sa te falsifici. Sa te vinzi ca intr-o reclama si sa dai impresia ca esti exact ceea ce vad. Nu iti misti mainile,nu clipesti excesiv, vorbesti pe ton normal si inventezi si inventezi. Daca esti si mai destept iti dezvolti creativitatea si in alte laturi. Ajungi sa stii sa sfidezi regulile si sa ocolesti gropile din drum fara sa stie nimeni in afara de tine ca sunt acolo.

Cum stii cand ai intalnit un mincinos desavarsit? E un artist. Nu vei vedea decat o opera de arta. Nu pe el. Daca el nu vrea nu-ti decifreaza niciodata mesajul asa cum nici un magician bun nu-si spune trucurile.

Ai de ales doar intre doua drumuri: fie esti magician, fie spectator.

"You don't really want to know the secret.You want to be fooled." *

*O replica din filmul "The Prestige". Daca nu l-ati vazut inca,desi nu e nou, vi-l recomand si va asigur ca in fata lui veti fi doar un spectator.

Stiti povestea normala a prietenelor care se tradeaza una pe alta in materie de baieti sau se dispretuiesc,se invidiaza; prieteni care nu isi mai vorbesc,care pierd legatura si comunicarea. Totul se schimba. Schimbarea, in special cu trecerea timpului, afecteaza prieteniile. Pe unele chiar le rupe. E trist, oricum, sa vezi din exterior ce se intampla. Sa observi toate actiunile lor si intr-un fel sa nu intelegi de ce procedeaza asa. Cateodata nici macar nu trebuie sa-si spuna ceva, ca e de ajuns tacerea sinistra sa-ti dai seama ca ceva nu merge bine. Intre fete cel putin pot exista cele mai stupide certuri, desi multe nu realizeaza, pe cand intre baieti,daca sunt prieteni buni isi iarta unul altuia greselile,merg prin viata aparent la fel, doar ca sunt mai precauti,mai introvertiti in acea privinta. La fete e mai complicata treaba. In schimb nici unii nu inteleg un lucru, ca prietenia sa nu fie doar shit trebuie sa intelegi ce limite ale unui prieten sa nu le incalci. Prietenii adevarati sunt o specie rara si daca pierzi unul si nici nu observi atunci faci parte din specia care creste in numar ca inmultirea iepurilor, care inca crede ca un om valoros se gaseste la tot pasul si ca persoanele dintr-un grup social mai mare,care consta in multi actori desavarsiti, vor ramane prieteni pe veci. Asta nu se intampla. Au interese proprii si le vor urma. Pe cand un prieten bun ar sta cu tine o noapte intreaga de vorba doar ca sa nu faci ceva iremediabil si subit, si-ar da timpul si multe altele ca sa te ajute.

Multi oameni azi sunt prieteni falsi. Sunt impinsi de conjunctura si de ce le-ar conveni lor. Pot castiga ceva daca se imprietenesc cu un "cineva" care are: bani,putere,influenta,pile,celebritate,frumusete fizica,grupuri sociale diverse etc. Te mai intrebi cine este dispus sa nu faca "fitze" in momentul in care chiar tu dobandesti ceva in plus fata de ei. Si asa se face loc unui nou lant de intamplari de genu: priviri strambe, neaga tot ce au zis inainte,mint si in special te vorbesc pe la spate. Barfa este cea mai dureroasa arma.Sa-ti auzi a doua zi ca un numar de persoane au auzit un zvon si vine cineva mai bun prieten cu tine si zice: uhm...chiar s-a intamplat asta? Faci infarct nestiind de unde a izvorat atata imaginatie si speri din tot sufletul ca dand zvonul contrar - nici macar nu stii despre ce e vorba in propozitie si ca probabil au gresit persoana- o sa se linisteasca apele.

Oamenii pot fi foarte cruzi, in special in ziua de azi cei dintre noi astia tineri participam des la discutii asupra unor intamplari de genu: s-au paruit doua din cauza baiatului X, s-au batut doi ca au futut aceeasi fata Y. Prietenia adevarata este pentru cei care cauta mai mult decat ceva aparent si superficial.

Daca vreti sa va vanati unul pe altul, ce aveti voi nu se mai numeste prietenie.

Nu pierde omul ce-ti poate fi prieten pe viata, el va fi acolo la 3 dimineata sa planga cu tine langa o sticla de vodka(for the guys) sau ciocolata/inghetata(for the girls).

Pentru mine ziua de azi semnifica libertate,un fel de rupere a frustrarilor si a stresului pe care inevitabil mi l-am provocat de-a lungul catorva luni. Asadar vreau sa scriu un pic despre ce inseamna pentru mine libertatea.

Libertatea este acea pala de vant care-ti ravaseste parul si chiar nu-ti pasa cum arata dupa ce trece. Libertatea este sa te exprimi la modul cel mai direct si spontan, sa fii natural, sa nu te cenzurezi cand nu e cazul, sa nu te limitezi cand granita e prea stramta. Libertatea este sa te asezi pe o bordura sa mananci o inghetata. Sa te opresti sa faci poze peste tot pe unde ai chef. Sa mergi in plimbare fara sa te gandesti ce ai de facut acasa sau ce faci maine. Libertatea este sa uiti in ce data suntem sau ce ora e. Sa iti zici: azi imi bag picioarele! Azi nu mai suport stresul lor. Azi e o zi doar pentru mine! Libertatea este sa spui ce ai de spus si sa nu regreti. Este sa visezi si sa nu-ti fie frica. Este sa dansezi pe strada sau sa iesi cu un grup de prieteni si sa va distrati, oricat de ridicola ar fi metoda. Si inca mai mult... Libertatea este sa te urci pe o motocicleta si sa nu-ti fie frica de moarte, sa faci bunjee jumping si parasutism si sa nu-ti fie frica de inaltimi,sa urci un munte fara sa te gandesti cat de greu e. Sa dai drumul tuturor inhibitiilor si retinerilor si sa te lasi cuprins de valuri,sa faci prostii,sa te aventurezi, sa faci lucrurile pe care nu ti-ai imagina ca le-ai putea face,desi le vrei de mult. Sa urli la cei care te enerveaza si sa le dai o imbratisare si/sau pupic celor pe care-i iubesti,fara sa fii timid. Libertatea inseamna sa faci lucrurile pe care le vrei cel mai mult si sa reusesti in ceea ce-ti propui,fiindca si libertatea are reguli doar ca depind de tine. Tu singur ti le faci. Societatea doar modeleaza,nu trebuie neaparat sa te iei dupa ea fiindca oricum respecti conventiile unui anumit tip de oameni,pe toti nu poti sa-i impaci. Suntem diferiti si liberi sa alegem.

Doar tu ai cheia de la celula ta. Majoritatea stam aseptand sa vina cineva sa ne invete s-o folosim. Nu exista politisti in domeniul mintii tale. Doar tu, niste bare de fier si o cheie. Intrebarea este: Ai curajul s-o folosesti?

Exista si oameni in lume care pot sa zica ca se bucura cand merg la scoala.

Dar desigur asta nu este cazul nostru,al liceenilor romani. Viata noastra cum ar fi descrisa?

Ziua incepe cu cafea facuta instant la masinaria de pe hol. Nu conteaza ce fel de cafea e,atata timp cat contine cofeina este perfecta. Pentru altii incepe cu tot cu cafea la o tigara in fumoarul de peste drum. Pentru acei dintre noi prezenti la scoala care ne straduim intr-un liceu cu un oarecare prestigiu in oras si in tara, viata devine mai mult sau mai putin suportabila odata ce se suna de intrare. In unele cazuri nu exista probleme si suntem scutiti de eforturi mari, dar in cazul profesorilor mai stricti se prea poate sa nu stam atat de linistiti. Oricum incercam sa jonglam printre ore, asteptam sa se sune de iesire sau si mai mult sa se termine ziua. Mai e juma de ora...mai sunt 25 de minute...ii soptesti colegei/colegului de banca:inca 10... Dar scoala nu e oricum un iad. Who am I kidding? Partea cea mai proasta e ca vacanta iti da iluzia ca esti liber cand defapt te intorci la ora 8 dimineata intr-o zi de luni in aceeasi banca si iti vine sa adormi, sa iti smulgi parul din cap ca nu mai intelegi nimic si totusi nu poti,tot ce faci e sa dormitezi cu ochii deschisi in timp ce mana scrie fara tine. Mai pictezi ceva pe banca,ca tot e proprietatea scolii si tot tu o stergi oricum la sfarsitul semestrului si te rogi din tot sufletul la Dumnezeu sa te ierte de pacate ca nu exista iad mai mare decat sa fii scos la tabla intr-o zi ca asta. Speri sa iesi cu bine dupa toate orele= sa nu te trezesti cu note microscopice.

Totusi,multi ne-ar zice ca suntem norocosi. In unele zile ne consideram mai norocosi decat altii,in altele norocul devine ghinion. Exista normal si specia de elevi total nepasatori,dar nu sunt de blamat, fata de ceilalti care ne stresam sa o scoatem la capat si o dam in bara din cauza stresului.Pana la urma totul e relativ.

Dar de la o varsta, cand te apropii de pragul de adult iti vine sila sa mai scoti o foaie sa scrii "Test" sau "Lucrare de control" ca titlu,cum faceai si pe la vreo 7-8 ani. si sa incerci fie sa reproduci niste date fie sa calculezi cu ajutorul unor formule pe care multi nu le mai vad niciodata. Iti vine greu sa iesi la tabla cand deja practic ti-ai venit in fire dupa perioada hormonala adolescentina. Sa fii controlat acum e mai dificil decat in timpul apogeului varstei. Cel putin eu deja simt ca a trece din nou printr-un Bacalaureat, care, ca structura, nu o sa fie foarte diferit de Capacitatea pe care am dat-o acum ceva timp, este o tortura. Sa ma stresez cu meditatii, sa invat la materii pe care deja le infund cu greu in creier,dar le scot foarte usor deja pare ceva extras dintr-un film horror. Mai e totusi inca un pic de copilarie.

Viata de elev? Incremeneste 8 ore pe acelasi scaun si doar in cazul in care nu ai de lucru pentru teme/lucrari/teze pentru urmatoarea zi u're free! E un job,dar nu un job oarecare. Ai mult mai mult decat un sef. Probabil chiar peste zece. Sa le faci pe plac la toti nu e asa de usor precum pare. Mai calci stramb, o mai dai in bara.

E doar o simulare de viata. Nu e viata adevarata. Sa gresesti e omenesc. Daca te regasesti in toate de mai sus un simplu sfat: relax, chill, mai ai dreptul sa respiri...deocamdata.

Ca sa scapi deobicei de prezentul tulburat si de viitorul care se apropie vertiginos si inevitabil faci o calatorie pe plaiuri mai putin moderne. Vizitezi un muzeu,admiri un stil arhitectural, vizitezi o tara cu istorie, iei un tren vizitezi un oras medieval. In orice caz departe de zgomote familiare. Doar zgomotele naturale,nimic artificial.

Pentru ca azi sunt nori pe cer si sanse sa ploua pentru mine cea mai simpla calatorie in trecut este printr-un album de poze. E greu sa te vezi pe tine inghetat acolo,un moment din trecutul tau, sa-ti imaginezi ca nu mai esti cine erai, ca au plecat vremurile copilariei si ca te asteapta niste perioade in care nu se mai lupta pentru frumos ci pentru afirmare.

De curand mi-am adus aminte de o ruda,pe care l-am considerat a fi bunic,veteran de razboi,si pe care il ascultam cum povestea ce a trait in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Era hipnotizant sa ascult acele povesti fiindca erau chiar traite de el,nu erau carti ci evenimente reale,venind de la un om ce traise de zece ori mai multi ani decat mine. Povestea in timp ce ne uitam la ploaie si la satul tacut. Parca vedeam istoria derulandu-se si ropotele ploii deveneau pasii grabiti ai unui mars. Parea magic. Dar a trecut.

Cred ca lucrul care aduce cea mai multa melancolie e sa-ti aduci aminte de valorile de atunci sau sa descoperi diferentele dintre vremuri si sa intelegi ca lumea a devenit un loc tot mai primjedios. Frumusetea s-a pierdut.

In album am descoperit si aceasta poza, facuta in 1938, in care apar un frate al bunicii mele si alte cunostinte. M-am mirat vazand cat de frumosi erau atunci, fara modificari, fara ajustari. Cat de natural parea totul si cat de fals pare totul acum. S-a schimbat lumea.

Luati un pic de timp sa faceti o retrospectiva. Sa mergeti prin natura. Sa petreceti timp singuri. Oare ce ar avea de spus toti copacii? Oare ce ar avea de spus casele din chirpici?

De exemplu in stiinta roboticii s-a avansat atat de mult incat anumite parti din corp sunt inlocuite de proteze robotice. Un pacient de 18 ani nascut fara mana a primit o mana prototip care isi poate misca degetele individual si poate sa ridice pana la 20 de kg,avand in acelasi timp o interfata umana.Pe langa asta roboteii jucarie de casa,care defapt sunt mult mai mult de atat concureaza pentru afectiunea stapanilor cu animalele de casa,fara sa stie desigur. Pana la un robot care sa gandeasca singur nu mai e mult. Pana la urma poate vor exista mai multi "oameni bicentenali" si filmul "Artificial Intelligence" va deveni o realitate.

Dar destul cu latura Sci-fi.Realitatea imediata sunt oamenii si dorinta lor de a trai cat mai mult. De curand am vazut cum o femeie a fost prezentata la emisiunea Oprah intr-un stil de viata foarte sanatos si foarte echilibrat. I-as fi dat in jur de 40 de ani. Avea peste 70. In plus fara operatii estetice. Oamenii au fost in anii recenti cuprinsi de o paranoia a imbatranirii. Se inventeaza in fiecare zi cate un produs care sa estompeze ridurile, sa reduca celulita, sa hidrateze. Stiti voi tot bla bla-ul ce se aude din ce in ce mai des in reclame,care probabil sau mai bine zis sigur sunt modificate digital. Dar asta e deja un alt mit care ar trebui spulberat. (inclusiv eu am un photoshop care-ti scoate foarte simplu orice pata de pe ten dintr-o poza). De curand au fost inventate acadelele anticarie. Cica elimina instantaneu un nr de bacterii din gura. Where's the fun in that? Nu contin zahar de nici un fel. Asta inseamna ca viitorul va fi lipsit de stomatologi? Ma indoiesc.

In plus,mai toata lumea,in afara de Romania,aici se fac exceptii mari, a devenit obsedata de sanatate, de preveniri. Nu numai ca in America deja sunt drogati copii cu antidepresive de la 5 ani dar in curand vor fi tinuti in "plastic bubble". Si cea mai absurda veste pe care am auzit-o vreodata este in ziarul englez "The Guardian" in care se anunta ca un guvernator doreste sa impuna permis pentru fumat ce va costa in jur de 10 lire si va fi reinoit anual. Permis pentru fumat? Iti testeaza abilitatea plamanilor de a rezista la 5000 de substante toxice sau iti spune daca sunt destul de sanatosi pentru a face cancer? Cred ca vor mai multe ilegalitati. Daca interzici cuiva ceva,sunt singura ca va fi tentat sa o faca. Adolescentii vor fi la fel de tentati sa fumeze(permis doar pentru cei peste 18 ani) ca si cu drogurile.

Pentru asta inca iubesc eu tara asta. Te lasa liber sa-ti faci singur rau. Aici se mai poate spune: Carpe Diem! Bea, fumeaza,poti sa consumi dar nu sa distribui si distreaza-te pana poluezi fonic tot cartierul. Sticlele oricum ajung in sant.

Dar cea mai interesanta veste despre evolutia noastra este tot in tehnologie. Siti voi Nokia, firma finlandeza ce si-a mutat de curand o filiala in umila noastra tara intr-o comuna clujeana numita Jucu, pregateste telefoanele viitorului.

Cum suna viitorul? Ringtone Nokia.

( ca sa nu ziceti ca sunt pesimista in totalitate si ca sa descoperiti ca si despre Romania se fac documentare ;)) )

Si normal ca nu ma pot abtine deci daca vreti sa radeti un pic click here

Fuck Romania the land of bad politicians and exported business men. Fuck the President and the riots he begins. Fuck the flock of mad birds in the Parliament and in the Government. Fuck the parties and Sheppard’s like Gigi Becali. Fuck his stupid white ass buried in loads of uncountable cash. Fuck the false Robin Hoods who taketh from the people and transferth to their pockets. Fuck the potholes on the European highway DN1. Fuck the politicians responsible for the roads. They replace and remake shitty sidewalks twice a year. Fuck the fucking Media. It doesn't even promote what it should. It shows bitchy asses of model sluts like Monica Columbeanu and her older husband. She is already fucked up and has been knocked up and will be blow jobbing that old dick for the rest of his days. Fuck the president's daughter and her lack of grammar and cohesion. Fuck all the mayors who develop bad street plans and put those damn large circles in the middle of the road. Fuck the police. Always looking in the wrong places. Hundreds of accidents each year outside the cities and you give tickets on bad parking? Fuck the fucking holidays. It's all a marketing strategy. Fuck the Catholics and the orthodox. “Fuck JC he got off easy. One weekend in hell and all the hallelujahs for eternity.” Fuck the gypsies and beggars always crossing my path asking for money. Fuck you people, get a job, and sweep some fucking streets. Fuck tourism and old restored trains. Who in their right minds do you think would win out of a jolly ride? The fucking tourists? Who? The Japanese bit by a fucking stray dog? Fuck all those plans and fuck the economy. Nothing is going fucking right in this country. And fuck the old people who think of communist days. It wasn't any fucking better. You use to be fucking robots. Get used to the motherfucking idiots who are controlling your country now. It's a fucking jungle out there. Fuck all the famous people who have so little brains and so little time. Fuck them! They should be shot. Fuck the instability the influential people cause. Fuck their money and their power. They bathe in Jacuzzis while others live in the shitty sewers. Fuck all of their pathetic household problems. Others die every day because they don't even have a home. Fuck promoting better conditions during elections. It is just a fucking strategy so they can have even more. Shit people aren't you getting enough already? I can hear the same shit loads of discussions over and over again. Did your fucking CD go on repeat? This country isn't getting any fucking better. It's becoming a home of the corporate animals, of the sluts who fuck for money and are shy about it and for the big belly bosses who throw money for "musicians" like Gutza. Fuck those false fucking musicians. You call that music? It's a fucking hypnosis program for the dumb and the rich. It makes you think of money, more bitches and more cars. You talk of you enemies? Your enemies are the smart people. 'Cause you sure as hell aren’t one. Fuck the zombies you produce. They might as well be undead. Their intellect won't be any better. Fuck the thugs who bring 5 cars full of people and baseball bats instead of their brains. Fuck the mafia and the drug dealers. You’re just making teens sick and dependant. But you don’t give a fuck do you? Fuck the gangs and the peers. Fuck blending. Fuck being one of the crowd and of a bigger society. There is no bigger society. Fuck all the promoting of our country in the European Union. They don't give a shit about us. Fuck you Romania! You could have it all but instead you throw it all away.

Daca viata ar fi perfecta atunci as inota fara tinta intr-un ocean. Nu ar avea sens,nu as avea coordonate,as fi prinsa intr-o miscare unduitoare continua fara sa vad vreodata pamant. As tine cu mine doar perfectiunea din viata mea: un bol din sticla scumpa umplut cu alte obiecte ce reprezinta totalitatea unui ideal implinit. Metafore...Nu....nu merge....e simplu:

Daca viata ar fi perfecta ar fi ca acel bol de sticla- un lucru pe care nu trebuie sa-l scapi si totusi sa inoti in orice parte a oceanului atata timp cat poti sa inoti. Nu mai exista nimic in vizor, nici pesti in apa, nici insule mici parasite. Nu exista nimic.Tot din ceea ce ai nevoie este in bolul de care trebuie sa ai grija. Tinta ta e in mana ta. Ai ajuns deja acolo.

Daca fericirea ar fi absoluta probabil as fi o perioada genul de persoana sa cant prin casa, sa rad din nimicuri, sa zambesc, sa ma bucur de tot ce am la intensitate maxima. Si apoi cand acea perioada trece m-as trezi in situatia de mai sus.  M-as trezi de dimineata stiind aproximativ cam ce se va intampla in ziua respectiva pentru ca probabil starile din viata perfecta sunt repetitive. M-as uita in aceeasi oglinda si as dori sa pocnesc persoana pe care o vad in reflectie. Dar normal ca nu ar trebui sa ma subestimez.Pana la urma as avea o viata perfecta prin urmare si corpul din care incerc sa tai si sa modific imaginar ar fi perfect pentru mine. NU merge...Daca viata ar fi asa, as stii ce simte fiecare persoana din jurul meu inainte sa simta, as stii sa anticipez la ce s-ar gandi si ce ar raspunde in momentul in care spun ceva, orice ar fi. M-as scufunda doar ca sa mentin perfectiunea la suprafata si mi-as pierde individualitatea. As spune ca totul e perfect, frumos si n-as avea ce sa-mi doresc mai mult. Ca e exact ceea ce mi-am dorit si nici nu m-as minti pe mine. Chiar ar fi tot ceea ce mi-as fi dorit vreodata si chiar am atins perfectiunea relativa. Perfectiunea nu in sensul de rai. Ci perfectiunea mea proprie, una in care se si urla, plange, tipa dar se si rade, distreaza etc. Deci totul ar fi adevarat. Nu as putea schimba nimic fiindca nici nu as vrea sa schimb nimic. Fiindca nimeni odata ce a atins idealul nu da inapoi spre viata de ieri cu durerile care te fac sa-ti tai venele.

Daca viata ar fi perfecta si eu ar trebui sa stau in apa neincetat... as injura si m-as cutremura in fiecare zi agonizanta in care ar trebui sa inot,dar habar n-am sa fac o pluta, si m-as invinovati de fiecare data cand sunt pe cale de a scapa ceva din bolul afurisit de pretios. M-ar mustra constiinta, si daca as putea m-as da cu capul de stanci dar n-ar exista. Totul liniar, linistit. Cred ca ar trebui sa am grija ce-mi doresc ca daca viata ar fi perfecta as innebuni.

Asistenta te rog frumos adu-mi camasa de forta. Iar a inceput sa-mi vorbeasca furculita.

Linistea...linistea...se depune si se framanta in propria ei natura,si totul sta in loc, doar ea se invalmaseste intr-o autosatisfacere deplina.Se inconvoaie pe strazi frecandu-se de colturile zgronturoase ale blocurilor,se infiltreaza in fiinta ta,si se infinge prin toti porii. Saruta apasat si respira greu trecand pe langa urechile ascultatorilor. Si tot mai mult simt cum ea e in mine si eu in ea.Si se contopeste cu tot ce are in jur.

S-a terminat.

Bat clopotele. O ambulanta incepe sa sune in apropiere. Viata a inceput sa se excite. Linistea inca savureaza momentele de placere.

Totul poate fi schimbat,incepand cu propria persoana. Poti sa-ti intreci limitele. Oameni ca Mahatma Gandhi, Martin Luther king Jr,Pablo Picasso,Galileo Galilei,Beethoven,Leonardo da Vinci, si se mai pot enumera multi,au fost cei care au demonstrat pe langa excelenta in domeniul lor de activitate si o incredere mare in fortele proprii. Multi dintre acesti oameni au plecat prin cautarile lor personale cu certitudinea ca nimic nu este imposibil. In consecinta au si demonstrat asta.

Trecutul nu este totusi pierdut,in fiecare zi persoane incredibile realizeaza lucruri exceptionale, ating culmi care nu pot fi atinse prin a crede in limite. Si primul lucru care poate fi schimbat,imbunatatit si perfectionat este propria persoana.Nu voi mai enumera persoane care au avut realizari impersonale,care au urcat munti si traversat continente,care au proiectat prezentul ci as putea da un exemplu simplu: Helen Keller,o persoana care la numa 19 luni nu a mai putut sa vada si nici sa auda, a invatat cu multa munca,fara abilitatea de a face legaturi, sa comunice in Braille in 5 limbi:engleza,franceza,germana,greaca,latina si a fost si prima persoana oarba si surda din intreaga lume care sa termine o facultate.

Daca aveti posibilitatea de a citi ceea ce va scriu,de a va auzi prietena/mama/sotia batandu-va la cap din motive subiective,de a alerga,de a invata atunci puteti sa credeti si mai mult ca nimic nu este imposibil.

Incerci sa scoti panzele de paianjeni si praful care s-a adunat de la Craciun incoace. Sa faci mancare cu kilogramele si sa nu ti se para destul desi in fond nu vine nimeni in vizita. Sa zicem ca fara ele n-ar mai fi traditii. Dar cand nu astepti nimic de ce te mai chinui? Pana la urma toate sarbatorile sunt actiuni de grup,sau de familie. Ultimul caz nu se prea aplica la mine. N-am chef de biserica,si de stat in picioare. Sunt singura de paste. Totul s-a globalizat cred. Iepurasul nu mai vine de mult. Am crescut.

Mai e oare sarbatoare? Sau e doar decizie colectiva de turma romaneasca: Oua rosii...nu..acum si mov,si galbene si verzi ca exista la Carrefour gata facute,traditie my ass.

Nu m-am spovedit.As putea la fel de bine sa scriu o carte.In orice caz nu devin mai sfanta.

Ma spovedesc de pacate(asta pentru notiunea generala de pacat a bisericii) : fumez,ma fut si in orice caz nu-s casatorita(ceea ce oricum e invechit,si probabil toata generatia noua a Romaniei e pacatoasa,probabil=sigur), injur,mint,sunt lenesa,urlu si nu-mi respect semenii cand sunt nervoasa sau ma enerveaza ei,nu pot sa zic ca-mi respect intru totul parintii,pot doar sa zic ca-mi iubesc mama si consider ca tatal nu exista inca de la varsta de 5 ani. N-am omorit pe nimeni dar nu suport insectele. N-am furat. Am fost invidioasa dar pot sa zic un lucru: nu am slujit nici un chip cioplit=n-am pupat nici o icoana de ceva vreme >:).N-am postit dar oricum am tabieturi anorexice din cand in cand deci pot spune ca am tinut post negru.

Suna bizar de sincer? Credeti ca as putea spune asta unui preot? As fi mai putin sfanta pentru ca probabil ar face infarct si as avea un pacat in plus.

Absurd. :):P