Cu părere de rău, din cauza numărului limitat de computere, pe care le avem acum, numărul de persoane care pot beneficia de această tabără este limitat.

Pentru înregistrare sunaţi la 745837, 068160114, 383006 sau la emailurile arturboicu@gmail.com şi lenuta.blendarencu@gmail.com.

"Daca noi suntem un popor cult, atunci nu avem voie sa-l rastignim pe nici un roman. Caci rastignirea nu este o lucrarea a culturii; ea este o negare a oricarui fel de cultura si civilizatie. De aceea, noi trebuie chiar si acest simplu cuvant "cruce" sa-l eliminam din viata si din gandirea noastra" (Cicero)

Crucificarea incepea cu pronuntarea sentintei "Ibis ad crucem!" (Tu te duci la cruce!) Nu existau cuvinte mai groaznice si mai de temut ca aceste trei cuvinte. Crucificarea era cea mai cruda modalitate de executie in vremea aceea. Prin aceasta moarte, omul isi dadea sufletul picatura cu picatura.

Sentinta se executa intr-un loc public, imediat dupa pronuntare. Rastignitul trebuia sa fie expus in public, sa fie privit de toti gura casca si sa fie blamat in mod public. Inainte de rastignire el era maltratat si schingiuit, dupa placul calailor. Dupa biciuire tot corpul ii era numai o rana.

Rastignirea se facea intotdeuna in afara zidurilor cetatii. Acesta era un semn ca rastignitul era exclus din comunitatea celorlalti oameni. Un rastignit nu era ingropat, cu exceptia evreilor. El atarna pe cruce pana animalele salbatice il mancau, sau pana il ciuguleau corbii.

In afara cetatii, crucea era infipta intr-un loc unde sa poata fi vazuta de cat mai multi oameni. Condamnatul era dezbracat complet, suportand astfel rusinea si umilinta, iar mainile si picioarele lui erau intinse si batute in cuie, pe lemnul pe care el insusi si-l carase. Adeseori, pe lemnul infipt in pamant, era fixat la mijloc un fel de scaunel, prea mic ca sa poti sedea pe el, dar suficient ca sa sustina o parte din greutatea corpului, evitandu-se astfel sufocarea rapida a rastignitului. In felul acesta, cel crucificat putea ramane cateva zile in chinuri inimaginabile.

Rastignitul nu putea nici macar sa se zvarcoleasca din cauza durerilor. El nu putea sa goneasca mustele care se asezau pe ranile lui. Cu timpul i se scranteau incheieturile picioarelor si ale bratelor, iar in timpul arsitei din miezul zilei, ranile i se incingeau. Lucrul aceasta marea si mai mult durerile, in asa fel incat corpul intepenea, desfigurandu-i fata. De cele mai multe ori  rastignitii inebuneau din cauza durerilor si a setei. Moartea suverenea din cauza asfixierii, a setei sau prin infarct. Si oricand ar fi venit moartea, in clipa morii, picioarele crucificatului nu atingeau pamantul. Cel crucificat murea ca un dezmostenit. El era exclus din randul oamenilor, devenea un ne-om...

"Dispretuit si parasit de oameni, om al dureri si obisnuit cu suferinta, era asa de dispretuit ca-ti intorceai fata de la El, si noi nu L-am bagat in seama. Totusi, EL suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui, si noi am crezut ca este pedepsit de Dumnezeu, si smerit. Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea, a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti." (Isaia 53:3-5)

ISUS  a fost crucificat pentru noi!

In Ghetsimami Isus mijloceste in rugaciune timp de trei ore: "Tata, daca este cu putinta, departeaza de la mine paharul acesta! Totusi nu cum voiesc Eu, ci cum voiesti Tu."

In Hermeneutica exista o regula simpla: "daca un lucru se repeta de trei ori, mai ales in cadrul aceluiasi pasaj, inseamna ca e foarte important.

La ce se referea Hristos? Care e paharul pe care nu dorea sa-L bea?

Unii au sugerat ca Isus se temea de moarte, sau de suferinta fizica, lucru care ar arunca o umbra de intuneric asupra lucrarii de mantuire. Ioan 12: 27 ne spune: "Acum sufletul Meu este tulburat. Si ce voi zice?...Tata izbaveste-ma din ceasul acesta?...Dar tocmai pentru aceasta am venit pana la ceasul acesta!" Din ceea ce ne spun Marcu si Luca stim clar ca Isus a fost hotarat sa moara. Nu s-a temut de ceasul mortii sau al suferintei. Atunci, de ce s-a temut?

Isaia 51:17 "...Ierusalime, care ai baut din mana Domnului potirul maniei Lui, care ai baut, ai sorbit pana la fund potirul ametelii!"

Ieremia 25:15 "...Ia din mana Mea acest potir plin cu vinul manieii Mele, si da-l sa-l bea toate neamurile la care te voi trimite."

Apocalipsa 14:10 "va bea si el din vinul maniei Lui Dumnezeu, turnat neamestecat in paharul maniei Lui;..."

Isus urma sa experimenteze intreaga manie, furie, urgie a lui Dumnezeu. El nu se roaga "departeaza paharul suferintei", ci se roaga "departeaza paharul maniei Tale". Pana in acel moment Tatal nu-L tratase niciodata cu manie. In dragostea desavarsita dintre persoanele Sfintei Treimi, era imposibil sa experimentezi relatii de manie. Isus urma sa experimenteze, pentru prima data, mania deplina si infioratoare a Tatalui, manie care avea sa culmineze cu "despartirea de Tatal". Cuvintele: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai parasit?" sunt reactia Mantuitorului la mania lui Dumnezeu.

In gradina Ghetsimani Isus se roaga: "Tata, daca este cu putinta sa-i mantuiesc fara sa experimentez mania Ta, departeaza de la mine paharul maniei Tale...totusi, nu cum voiesc Eu, ci cum voiesti Tu!"

Si cand ne gadim ca toate acestea le-a facut pentru noi...

In "Ultima Saptamana", Isus ataca in mod deschis clasa religioasa, responsabila, in mare parte, de decaderea spirituala a poporului evreu. Renunta la precautii si, in mod intentionat, ii "intarata" pentru a-i determina sa-L prinda si sa-I duca astfel la indeplinire planul. Se contrazice cu ei pe diferite teme. Scapa din capcanele "teologice" pe care i le intind, facandu-i sa cada in propriile lor capcane, spre deliciul multimilor. Ii ataca atat prin pilde, cat si prin acuzatii deschise. "Vai de voi carturari si farisei fatarnici"- devine laitmotivul acelor zile.

Preotii si carturarii recurg la metode "securiste" de intimidare si diversiune. Luca ne spune ca "au inceput sa pandeasca pe Isus; si au trimis niste iscoditori, care se prefaceau ca sunt neprihaniti, ca sa-L prinda cu vorba si sa-L dea pe mana stapanirii si pe mana puterii dregatorului (20:20)...nu L-au putut prinde cu vorba  inaintea norodului; ci, mirati de raspunsul Lui, au tacut (20:26)" . Imi place afirmatia din Marcu 12: 27 "...Tare va mai rataciti!", pentru ca nu cunosteau nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Isus isi umileste adversarii si ii aduce in stadiul in care "nimeni nu indraznea sa-I mai puna intrebari" (Marcu 12:34.)

Isus profeteste distrugerea literala a Templului, ceea ce creeaza confuzie si neliniste printre ascultatorii Lui, inclusiv printre ucenici. Templul era perceput ca fiind indestructibil.  Era locul prezentei lui Dumnezeu...cel putin in teorie, pentru ca in practica, slava lui Dumnezeu parasise de mult Templul. Profetia Lui Isus avea sa se implineasca  in anul 70, cand romanii lui Titus au incendiat Ierusalimul si au daramat Templul, piatra cu piatra, exact cum profetise Mantuitorul.

Profeteste deasemenea ziua reveniri Lui in slava, aratarea "uraciunii pustiirii", care se va aseza in locul sfant, ridicarea lui Antichrist si a proorocilor mincinosi, dar si o serie de semne care vor precede aceste evenimente. Ceea ce este interesant e ca Hristos lanseaza un puternic indemn la veghere, accentuand in mod repetat ca "ziua aceea" e posibil sa vina oricand, "ca un hot noaptea."

Un alt eveniment socant, care are loc in Saptamana Mare, e "demonizarea" lui Iuda, Luca 22:3. Satan intra in mod literal in Iuda Iscarioteanul si il poseda. Acesta se intelege cu preotii pentru 30 de arginti si le promite ca li-L va da in maini pe Isus. Unii spun ca intentia lui Iuda nu era sa-L trimita la moarte pe Isus, ci ca  ar fi incercat sa-L determine intr-un fel pe Isus sa-si manifeste autoritatea si puterea, distrugandu-si dusmanii si instaurand Imparatia lui Israel. Intrebarea care se ridica si care merita discutata e aceasta: "a fost Iuda predestinat sa fie vanzatorul lui Isus?" Poate ca da, poate ca nu...

Unul dintre argumentele "puternice" ale scepticilor impotriva crestinismului e dilema celor trei zile si trei nopti, din Matei 12:40 "Caci, dupa cum Iona a stat trei zile si trei nopti in pantecele chitului, tot asa si Fiul Omului va sta trei zile si trei nopti in inima pamantului."

Intr-o discutie pe care am avut-o cu un musulman, aceasta "dilema" a constituit piesa lui de rezistenta impotriva crestinismului. "Biblia minte, nu e o carte exacta. Voi crestinii ati fost mintiti si inselati de preoti de-a lungul vremurilor. Pai in Biblia voastra scrie ca Isus va sta in mormant trei zile si trei nopti, deci 72 de ore. Daca Isus a murit Vineri seara, cum sustineti voi, si a inviat Duminica dimineata, unde sunt cele 72 de ore?"

Unii crestini au incercat sa rezolve aceasta "dilema" si au venit cu o solutie. Solutia e plasarea mortii lui Hristos Miercuri seara, nu Vineri seara, argumentand ca ar fi fost in acea perioada o zi speciala de Sabat. Autorul cartii "Religia tainica a Babilonului"  adopta aceasta varianta, aducand "argumente" in acest sens. Si acum imi aduc aminte cat de socati au fost membrii bisericii noastre cand un frate, dupa ce a citit cartea amintita mai sus, a predicat despre moartea lui Hristos in Miercurea Mare, nu in Vinerea Mare. Am citit destule articole scrise pe acest subiect care, din pacate, nu fac altceva decat sa arunce praf in vant. Nici unul nu e exhaustiv, sau cel putin convingator. Sunt doar teorii pe care unii incearca sa le sustina, fortand intelesul anumitor versete si incalcand astfel  regulile  de baza ale hermeneuticii. "Textul fara context e pretext!" - aceasta a fost prima lege hermeneutica pe care am invatat-o.

Dilema "celor trei zile si trei nopti" porneste de la perspectiva pe care o are omul modern (sau post-modern!) asupra timpului. Pentru noi timpul e perceput ca o succesiune de ore, de minute si de secunde. O zi are 24 de ore, 1440 de minute si 86.400 de secunde. Expresia "trei zile si trei nopti" este inteleasa de omul modern din perspectiva aceasta "supraexagerata" a timpului. Evreii nu priveau timpul asa cum il privim noi, ei erau mult mai relaxati si mai pragmatici. Pentru ei expresia "trei zile si trei nopti" nu insemna 72 de ore. Evreii priveau parti ale unei zile ca fiind o zi intreaga. Nimeni nu a stat sa cronometreze daca Iona a stat in pantecele chitului 72 de ore. In Estera, expresia "trei zile si trei nopti"(4:16) este identica cu expresia "trei zile" (5:1). Pe drumul Emausului, cei doi ucenici ii spun lui Isus "...iata ca astazi este a treia zi de cand s-au intamplat aceste lucruri." Iar Marcu ne spune ca Isus a murit in ziua de Pasti, Marcu 14:1, adica Vinerea, ziua care precede Sabatul evreiesc.

Isus a murit Vineri, in jurul orei 3 PM, si a inviat Duminica dimineata, pe cand era inca intuneric, inainte de ora 6 AM. Asadar, parte din ziua de Vineri si parte din ziua de Duminica, erau considerate zile intregi. Expresia "trei zile si trei nopti" nu trebuie exagerata pentru ca riscam sa devenim penibili.

Majoritatea comentatorilor si teologilor crestini sustin teoria conform careia Isus a murit Vineri, nu Miercuri, sau dupa altii Joi seara. Printre ei ii amintesc pe: Norman Geisler, Thomas Howe, D.A. Carson, R.T. France, John F. Walvoord, Mathew Henry, William McDonald etc, etc.

Isus se retragea seara in Betania. De ce nu ramanea in Ierusalim?

Ierusalimul devenea un loc extrem de populat cu ocazia sarbatorii Pastelui. Peste un milion de evrei luau cu asalt cetatea sfanta pentru a participa la sarbatoarea Pastelui. Stim din relatarile Scripturii ca fariseii si preotii cei mai de seama hotarasera deja uciderea lui Isus (Marcu 11:18.) Ioan 11:57 ne spune clar ca ei: "poruncisera ca, daca va sti cineva unde este, sa le dea de stire ca sa-l prinda." Nu este exclus ca ei sa fi platit si niste asasini care sa-l omoare pe Isus. Ierusalimul devenea un loc foarte periculos noaptea, lucru care putea compromite misiunea lui Isus de a ajunge la cruce. Hristos sta departe de situatiile periculoase, pentru a se asigura ca ajunge la cruce la timpul stabilit de Dumnezeu. In timpul zilei Isus era inconjurat de multimile de oameni care il adorau. Datorita multimilor, preotii nu puteau sa-i faca nimic: "...cautau sa-L omoare; dar nu stiau cum sa faca, pentru ca tot norodul ii sorbea vorbele de pe buze" (Luca 19:47-48.) In schimb, Betania era un loc sigur noaptea, cand Isus era departe de multimi. Acolo erau prietenii Lui care il puteau proteja de atacurile "mercenarilor" evrei.

Incepand din Eden, satan urmarea sa distruga samanta femeii care, conform profetiei din Genesa 3:15, avea sa-i zdrobeasca capul. Diavolul stia ca daca il va omori pe Isus inainte de Pasti, lucrarea de mantuire avea sa fie compromisa. Incearca in repetate randuri asasinarea Lui , dar Scriptura ne da un detaliu extrem de important cand spune ca nu a putut sa-i faca nimic: "...pentru ca nu-i sosise inca ceasul." Ceasul in care trebuia sa moara Mielul lui Dumnezeu, era ziua de Pasti, inspre seara.

Maine vom intra in "Saptamana Mare", numita asa datorita concentrarii masive de evenimente care vor culmina cu moartea si invierea Domnului Isus.

Isus implineste Intr-un mod special  planul lui Dumnezeu, in ultima saptamana din viata Lui.

37% din cartea evanghelistului Marcu prezinta ultima saptamana din viata lui Isus, capitolele 11 - 16. 10 capitole din cartea Luca descriu urcarea lui Isus la Ierusalim, 47%. Un sfert din cartea apostolului Ioan descrie o noapte din viata lui Isus, capitolele 13 - 18. De ce aceasta atentie deosebita asupra ultimei saptamani? Pentru ca Fiului Omului a venit sa caute si sa-i mantuiasca (prin moarte) pe cei pierduti.

Au fost cel putin doua lucruri care puteau distruge lucrarea lui Isus de a ne mantui: 1) moartea Sa inainte de timpul stabilit de Dumnezeu. Isus trebuia sa moara de Pasti, nici inainte, nici dupa. El era Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatele lumii, iar conform Exod 12:5-6 mielul trebuia sacrificat de Pasti, inspre seara; 2) moartea Sa in alt mod decat cel stabilit de Dumnezeu - prin crucificare; in Ioan 3:14 Isus profeteste ca va muri crucificat ("va fi inaltat"). Acesta e motivul pentru care diavolul a incercat de nenumarate ori sa-l omoare inainte de cruce. Si asta a incercat sa faca si in Saptamana Mare.

Isus isi planifica amanuntit ultima saptamana. Foloseste limbaje  si semne codificate, pentru a-si duce la indeplinire planul. Luca 19:31- se cunostea cu proprietarul magarusului pe care avea sa intre in Ierusalim, stabileste cu el un limbaj codificat. Luca 22:10 "un om ducand un ulcior de apa", se foloseste de semne codificate, pentru ca in acea vreme femeile carau apa. Se cunostea cu proprietarul casei unde avea sa manance Pastele. Acesta probabil era un ucenic de-al sau foarte bogat. Se cunostea cu proprietarul gradinii Ghetsimani, care nu era o gradina publica, ci "un loc ingradit" (Matei 26:36). Fiind proprietate privata, e clar ca Isus a avut acceptul proprietarului cand a intrat in ea.

Toate aceste amanunte confirma importanta majora pe care Isus o acorda ultimei saptamani. Isi pregateste intr-un mod amanuntit si meticulos "ultimul drum." Toate acestea pentru a se asigura ca nimic nu se interpune intre El si crucea unde trebuia sa moara pentru mantuirea omenirii.

Realizam cat de esential este sa cunoastem Scriptura? Daca vrem sa fim desavarsiti, sa nu ducem lipsa de nimic, plini de bucurie, traind pentru gloria Lui, si echipati pentru fapte bune trebuie sa pretuim Cuvantul lui Dumnezeu.

Aici in aceste versete, Scriptura ne este de folos in 4 feluri: In primul rand invatam doctrina; invatam si ajugem sa il cunoastem pe Dumnezeu. Invatam ce iubeste El, ce uraste, invatam cum este caracterul Lui atributele Lui, invatam cine este El pentru noi, ce a facut si ce va face. In al doilea rand Scriptura ne este de folos in faptul ca ne mustra. Vedem legile sfinte a lui Dumnezeu si vedem inimile noastre pacatoase. Vedem ca nimeni nu poate sta inaintea lui Dumnezeu. In a treilea rand, Scriptura ne corecteaza. Scriptura este indrumatorul (pedagogul) care ne conduce la Hristos din nou si din nou (Galateni 3:24). Fiind intristati de pacatul nostru ne ofera speranta in Isus si putere sa ascultam. In al patrulea rand Scriptura ne ofera instructiuni in cum sa continuam in neprihanire.

Daca suntem preocupati de a implini scopul pentru care am fost creati, nu ar trebui sa ignoram Cuvantul lui Dumnezeu.

"Cuvantul Tau este o candela pentru picioarele mele, si o lumina pe cararea mea." Psalmul 119:105

O, Doamne fie ca noi sa pretuim Cuvantul Tau, ca mintile noastre sa fie luminate, si inimile noastre pline de pasiune, ca sa Te putem glorifica si sa ne putem bucura de Tine. Amin!

J. C. Hahne

Mercy me - Word of God Speak

Putem argumenta si sustine autoritatea Scripturii? Sigur ca DA! Sunt mai multe metode pe care le puteti folosi, dar eu va propun una simpla si usor de retinut: "acrostihul autoritatii."

M.ANUSCRISELE - miile de manuscrise, unele datand chiar de la sfarsitul secolului I, sustin afirmatiile Scripturii. Nici o alta carte (antica) din lume nu se bucura de o sustinere mai mare.

A.RHEOLOGIA - miile de descoperiri arheologice au confirmat spusele Scripturii. Daca Scriptura spune adevarul in probleme ce pot fi verificate arheologic, avem toate motivele sa credem ca spune adevarul si in probleme spirituale.

P.ROFETIILE - Scriptura contine sute de profetii. Majoritatea dintre ele s-au implinit cu o precizie extraordinara. Din moment ce numai Dumnezeu poate profeti viitorul, inseamna ca Biblia e cartea lui Dumnezeu.

A.UTOEVALUARE - daca dovezile exterioare nu te conving, incearca dovezile interioare. Experimenteaza puterea extraordinara a Scripturii si vei fi schimbat. Fiecare om poate pune la incercare spusele Scripturii.

 

"Pana cand va veti lenevi sa mergeti sa luati in stapanire tara pe care v-a dat-o Domnul, Dumnezeul parintilor vostri?" Iosua 18:3

Poporul Israel era in tara promisa, dar nu intrase in posesia ei. Cinci semintii isi revendicasera promisiunea, dar celelalte sapte semintii nu erau gata sa intre in posesia mostenirii lor. De ce? Datorita leneviei. Le era mult mai comod sa stea pe langa fratii lor si sa profite de binecuvantarile lor, decat sa lupte pentru propriile lor binecuvantari.

Imi place de Caleb, in capitolul 14 din Iosua: "Da-mi dar muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea; caci ai auzit ca acolo sunt Anachimi, si ca sunt cetati mari si intarite. Domnul va fi, poate, cu mine si-i voi izgoni, cum a spus Domnul "  (v12). Bazat pe promisiunea lui Dumnezeu, Caleb isi revendica mostenirea. Iar in Iosua 14:14 ni se spune: "Caleb a izgonit de acolo pe cei trei fii ai lui Anac..." Caleb nu se teme, ci intra in posesia mostenirii lui.

De ce nu intram in posesia promisiunilor lui Dumnezeu? Pentru ca suntem lenesi si neroditori (2Petru 1:5-8). Nu suntem gata sa platim pretul pentru a ne revendica dreptul, dreptul nostru legal. Tezaurul promisiunilor lui Dumnezeu ne sta la dispozitie. Ce facem  pentru a-l revendica? Iata o promisiune pe care noi, cei ce credem in Numele lui Isus Hristos, o putem revedica, : "Iata semnele care-i vor insoti pe cei ce vor crede: in Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi in limbi noi; vor lua in mana serpi; daca vor bea ceva de moarte, nu-i va vatama; isi vor pune mainile peste bolnavi, si bolnavii se vor insanatosa." (Marcu 16: 17-18.)

Pana nu vom fi gata sa iesim din confortul nostru luciferic si pana nu ne vom pune toata credinta in Dumnezeu, Singurul care nu-si calca promisiunea, viata noastra spirituala va fi plina de neajunsuri. Nu vom experimenta adevarata viata, "viata din belsug", pe care Isus a promis-o copiilor Sai. A trai pentru Dumnezeu inseamna a-ti asuma riscuri. A crede inseamna a risca, bazat pe promisiunile lui Dumnzeu.

Decat sa fiu lenesul diavolului, mai bine nebunul lui Dumnezeu!

În ziua aceea, ieşind Iisus din casă, şedea lângă mare.
Şi s-au adunat la El mulţimi multe, încât intrând în corabie şedea în ea şi toată mulţimea sta pe ţărm.
Şi le-a grăit lor multe, în pilde, zicând: Iată a ieşit semănătorul să semene.
Şi pe când semăna, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au mâncat.
Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult şi îndată au răsărit, că n-aveau pământ adânc;
Iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arşiţă şi, neavând rădăcină, s-au uscat.
Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut şi le-au înăbuşit.
Altele au căzut pe pământ bun şi au dat rod: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci.
Cine are urechi de auzit să audă.
Şi ucenicii, apropiindu-se de El, I-au zis: De ce le vorbeşti lor în pilde?
Iar El, răspunzând, le-a zis: Pentru că vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor, pe când acestora nu li s-a dat.
Căci celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua.
De aceea le vorbesc în pilde, că, văzând, nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înţeleg.

Matei / Matthew 13:1-13

1:1  La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.
2  El era la început cu Dumnezeu.
3  Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.
4  În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.
5  Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o.
6  A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.
7  El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el.
8  Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.
9  Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.
10  El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.
11  A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.
12  Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
13  născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
14  Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.
15  Ioan a mărturisit despre El, când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: „Cel ce vine după mine, este înaintea mea, pentru că era înainte de mine”.
16  Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har;
17  căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.
18  Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.”

"Cand doi oameni se vor certa unu cu altul, si nevasta unuia se va apropia sa scoata pe barbatul sau din mana celui ce-l loveste, daca intinde mana si apuca pe acesta din urma de partile rusinoase, sa-i tai mana: sa n-ai nicio mila de ea." (Deuteronom 25:11-12)

Nu am auzit nici o predica din acest verset, si nici nu cred ca voi auzi curand...doar daca am sa-mi fac curaj si am sa pregatesc eu o predica. Nu stiu ce reactii vor avea cei din biserica, dar sunt sigur ca unii vor ramane "gura casca", nu ca as fi eu talentat, ci pentru ca si-ar da seama ca Biblia nu e deloc o carte plina de tabu-uri, asa cum credem noi. 

Capitole intregi din Scriptura reglementeaza problemele legate de sexualitate. Biblia vorbeste deschis despre curvie, preacurvie, homosexualitate, incest, zoofilie, viol, pornografie etc. Toate acestea ne duc la concluzia ca sexualitatea e considerata SACRA de catre Dumnezeu. Nu e de mirare ca, atunci cand PROFANUL domina o societate, primul lucru care socheaza e imoralitatea sexuala. Suntem o societate profana pentru ca ne-am departat de scopul lui Dumnezeu privind moralitatea. Libertinajul sexual este o dovada a profanarii voii lui Dumnezeu in societatea noastra.

Sexualitatea a fost destinata, exclusiv, relatiilor maritale. Ea este sacra doar in cadrul unei relatii de casatorie, binecuvantata de Dumnezeu. In afara casatoriei, sexualitatea devine viciu, iar viciile subjuga, creaza dependente pacatoase si distrug relatia cu Dumnezeu.

Textul din Deuteronom 25:11-12 socheaza prin deznodamantul  situatiei. Persoana care are de suferit e femeia care, in dorinta ei naturala de a-si ajuta barbatul, comite o fapta mult mai grava decat a celor doi "certareti" violenti. Atingerea "rusinii" (organelor genitale) altor barbati e considerata o fapta inacceptabila, fapta pe care Dumnezeu o pedepseste  groaznic, prin taierea mainii femeii.

Unii comentatori justifica aceasta pedeapsa argumentand ca gestul femeii ar compromite capacitatea de procreere a barbatului "agresat". Femeia i-ar putea mutila organele genitale, producandu-i sterilitate, ceea ce in Israel era o rusine si o dezonoare pentru un barbat. Mathew Henry, pe de alta parte, lanseaza ideea ca  actul acesta al femeii implica pasiune si nu este pur si simplu accidental. In acest caz, el scoate in evidenta lipsa de modestie, care pentru evrei era punctul culminant al castitatii. Femeia nu este vinovata doar de actul de "a prinde pe cineva de partile rusinoase", ci este vinovata de lipsa de castitate, de curatie a inimii, lucru care nu putea fi tolerat de Legea lui Dumnezeu. Probabil la acest pasaj se gandea Domnul Isus, cand a spus in predica de pe munte: "daca mana ta cea dreapta te face sa cazi in pacat, tai-o si leapad-o de la tine..." Mortificarea pacatului este un deziderat pe care fiecare dintre noi trebuie sa-l luam in considerare. Curatia inimii  este scopul sfinteniei noastre!

Acest text confima modul SACRU in care priveste Dumnezu sexualitatea si tot ce tine de ea. Scriptura ne spune: "bucura-te tinere de nevasta tineretii tale." Lumea spune: "bucura-te tinere de vecina ta, de colega ta, de prietena ta...de tot ce-ti  pica in mana." Ce alegi sa faci? Orice deviere de la scopul lui Dumnezeu, cu privire la sexualitate, este pacat, iar plata pacatului este moartea. 

"Nu stiti ca trupul vostru este Templul Duhului Sfant, care locuieste in voi, si pe care l-ati primit de la Dumnezeu? Si ca voi nu sunteti ai vostri? Caci ati fost cumparati cu un pret. Proslaviti dar pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezu" (1Corinteni 6:19-20)

2. Since many, however, of those who profess to believe in Christ differ from each other, not only in small and trifling matters, but also on subjects of the highest importance, as, e.g., regarding God, or the Lord Jesu Chirst, or the Holy Spirit; and not only regarding these, but also regarding others which are created existences, viz., the powers and the holy virtues; it seems on that account necessary first of all to fix a definite limit and to lay down an unmistakable rule regarding each one of these, and then to pass to the investigation of other points. For as we ceased to seek for truth (notwithstanding the professions of many among Greeks and Barbarians to make it known) among all who claimed it for erroneous opinions, after we had come to believe Christ was the Son of God, and were persuaded that we must learn it from Himself; so, seeing there are many who think they hold the opinions of Christ, and yet some of these think differently from their predecessors, yet as the teaching of the Church, transmitted in orderly succession from the apostles, and remaining in the Churches to the present day, is still preserved, that alone is to be accepted as truth which differs in no respect from ecclesiastical and apostolical tradition.

Tertullian Against Marcion (Book 4 Chapter 5) A.D. 207 -212

On the whole, then, if that is evidently more true which is earlier, if that is earlier which is from the very beginning, if that is from the beginning which has the apostles for its authors, then it will certainly be quite as evident, that that comes down from the apostles, which has been kept as a sacred deposit in the churches of the apostles. Let us see what milk the Corinthians drank from Paul; to what rule of faith the Galatians were brought for correction; what the Philippians, the Thessalonians, the Ephesians read by it; what utterance also the Romans give, so very near (to the apostles), to whom Peter and Paul conjointly bequeathed the gospel even sealed with their own blood. We have also St. John’s foster churches. For although Marcion rejects his Apocalypse, the order of the bishops (thereof), when traced up to their origin, will yet rest on John as their author. In the same manner is recognised the excellent source of the other churches. I say, therefore, that in them (and not simply such of them as were founded by apostles , but in all those which are united with them in the fellowship of the mystery of the gospel of Christ) that Gospel of Luke which we are defending with all our might has stood its ground from its very first publication; whereas Marcion’s Gospel is not known to most people, and to none whatever is it known without being at the same time condemned. It too, of course, has its churches, but specially its own—as late as they are spurious; and should you want to know their original, you will more easily discover apostasy in it than apostolicity, with Marcion forsooth as their founder, or some one of Marcion’s swarm. Even wasps make combs; so also these Marcionites make churches. The same authority of the apostolic churches will afford evidence to the other Gospels also, which we possess equally through their means, and according to their usage—I mean the Gospels of John and Matthew—while that which Mark published may be affirmed to be Peter’s whose interpreter Mark was. For even Luke’s form of the Gospel men usually ascribe to Paul.

St. John Chrysostom Homilies on the second epistle to the Thessalonians Homily 4. A.D. 398-404

“So then, brethren, stand fast, and hold the traditions which you were taught, whether by word, or by Epistle of ours.”

Hence it is manifest, that they did not deliver all things by Epistle, but many things also unwritten, and in like manner both the one and the other are worthy of credit. Therefore let us think the tradition of the Church also worthy of credit. It is a tradition, seek no farther. Here he shows that there were many who were shaken.

______________________________________________________________

This is just a concise look at some of the teachings of the early church, the doctrine of Sola Scriptura is nowhere to be found in these early centuries and there are many more writings that illustrate clearly that the church from the apostles and the 400 years afterwards, and right up to the 16th century in fact believed in Scripture and Traditon

more soon

Now let us again look at the question, which came first, Scripture or Tradition? If you are speaking of the New Testament, the answer is Tradition. The Gospels, the book of Revelation, the writings of Saint Paul and so on, all came after Christ and in fact came after Tradition and from it. Christ died around 33 A.D. The first book of the New Testament was written around55 A.D. The last book of the New Testament was written around 100-110 A.D. So your looking at a time period between 50-60 years in which the NT was being composed.  While these books were being written the Christians of the this time, had the preaching of the Apostles and their successors. During this time various christian communities got various letters from the apostles. So Tradition came before the NT. In fact the NT came through Tradition. In the early church there were various books or letters that were supposed Gospels that were not inspired by the Holy Spirit. For example the Gospel according to Saint Thomas, the apocryphal Gospel according Saint Peter. The early church discerned which books were and were not inspired.

Here are some examples from the fathers of the early Church;

____________________________________________________________

Adversus Haereses (Book I, Chapter 10)

Saint irenaeus 180-199 ad

2. As I have already observed, the Church, having received this preaching and this faith, although scattered throughout the whole world, yet, as if occupying but one house, carefully preserves it. She also believes these points [of doctrine] just as if she had but one soul, and one and the same heart, and she proclaims them, and teaches them, and hands them down, with perfect harmony, as if she possessed only one mouth. For, although the languages of the world are dissimilar, yet the import of the tradition is one and the same. For the Churches which have been planted in Germany do not believe or hand down anything different, nor do those in Spain, nor those in Gaul, nor those in the East, nor those in Egypt, nor those in Libya, nor those which have been established in the central regions of the world. But as the sun, that creature of God, is one and the same throughout the whole world, so also the preaching of the truth shines everywhere, and enlightens all men that are willing to come to a knowledge of the truth. Nor will any one of the rulers in the Churches, however highly gifted he may be in point of eloquence, teach doctrines different from these (for no one is greater than the Master); nor, on the other hand, will he who is deficient in power of expression inflict injury on the tradition. For the faith being ever one and the same, neither does one who is able at great length to discourse regarding it, make any addition to it, nor does one, who can say but little diminish it.

Adversus Haereses (Book IV, Chapter 3, no.8)

Saint irenaeus 180-199

8. True knowledge is [that which consists in] the doctrine of the apostles and the ancient constitution of the Church throughout all the world, and the distinctive manifestation of the body of Christ according to the successions of the bishops, by which they have handed down that Church which exists in every place, and has come even unto us, being guarded and preserved without any forging of Scriptures, by a very complete system of doctrine, and neither receiving addition nor [suffering] curtailment [in the truths which she believes]; and [it consists in] reading [the word of God] without falsification, and a lawful and diligent exposition in harmony with the Scriptures, both without danger and without blasphemy; and [above all, it consists in] the pre-eminent gift of love,2 Corinthians 8:1; 1 Corinthians 13  which is more precious than knowledge, more glorious than prophecy, and which excels all the other gifts [of God].

Tertullian the demurrer against the heretics (Book 28, Chapter 1, )A.D.200

Grant, then, that all have erred; that the apostle was mistaken in giving his testimony; that the Holy Ghost  had no such respect to any one (church) as to lead it into truth , although sent with this view by Christ, John 14:26 and for this asked of the Father that He might be the teacher of truh; John 15:26 grant, also, that He, the Steward of God, the Vicar of Christ , neglected His office, permitting the churches for a time to understand differently, (and) to believe  differently, what He Himself was preaching by the apostles,—is it likely that so many churches, and they so great, should have gone astray into one and the same faith? No casualty distributed among many men issues in one and the same result. Error of doctrine in the churches must necessarily have produced various issues. When, however, that which is deposited among many is found to be one and the same, it is not the result of error , but of tradition. Can any one, then, be reckless enough to say that they were in error who handed on the tradition?

 

“Invatati, invatati si iarasi invatati!”

.

Va suna cunoscut? Mie da. Am prins vremurile in care eram instigati la lectura. Nu vreau sa judec trecutul, nu plang dupa el, sunt bucuros ca traim alte vremuri, dar vreu sa va instig la lectura, asa cum eu am fost instigat la lectura: Cititi, studiati, meditati si iarasi cititi Cuvantul lui Dumnezeu.

.

Chemarea la cunostere este intalnita permanent in  Sfanta Scriptura. Vechiul Testament ne cheama la intelepciune si la pricepere. A cugeta (cunoasterea profunda) la Legea Domnului era o porunca  peste care nu se putea trece. Expresia “si vor sti ca Eu sunt Domnul” este laitmotivul cartii profetului Ezechiel.

In Noul Testament Domnul Isus spunea: “va rataciti pentru-ca nu cunoasteti, nici Scriptura, nici puterea lui Dumnezeu”; iar versetul care socheaza cel mai mult este Ioan 17:3 care leaga cunosterea de viata vesnica: “si viata vesnica este aceasta: sa te cunosca pe Tine…”

Pentru delectarea voastra, va sugerez sa cititi epistolele catre Romani si Corinteni, pentru a vedea de cate ori foloseste Pavel expresia “stim bine; nu stiti?”, sau diferite forme ale acestora. Cunoasterea era o tema de baza a invataturilor si chiar a rugaciunilor apostolului Pavel. Apostolul Pavel nu avea alt scop in viata decat “sa-L cunosc pe El si puterea invierii Lui.”

.

Realitate trista e ca noi, pocaitii, nu cunostem, nu stim bine ceea ce credem. De ce? Pentru ca nu citim si nu studiem in mod regulat si sistematic Scriptura, Cuvantul inspirat al  lui Dumnezeu.

.

Va propun o strategie pe care o experimentez impreuna cu un grup de “discipoli”. Biblia are 66 de carti, 1.189 de capitole si 31.173 de versete. Daca citesti 3,3 capitole, adica aproximativ 85 de versete pe zi, poti citi Biblia o data intr-un an. Daca citesti 7 capitole pe zi, poti citi de doua ori Biblia intr-un an, ceea ce e o performanta. Ascultati-ma, viteza cu care citesti este foarte importanta, dar daca citesti in medie, 20-25 de minute pe zi, poti citi o data Biblia intr-un an. Daca citesti 40-50 de minute zilnic, o poti citi de doua ori intr-un an. Stiti cat sta un om la masa, intr-o zi? In medie o ora si jumatate! Ganditi-va bine, pentru trupul acesta, care va putrezi intr-o zi, avem timp berechet, dar pentru sufletul nostru vesnic nu avem timp.

.

Va instig la lectura. Cititi, studiati, memorati Cuvantul Domnului si vietile voastre se vor schimba radical!

Nu ne vine să credem că un amănunt, aparent neimportant, şi un cuvânt asociat acestuia pot marca negativ viaţa duhovnicească a unui creştin şi pot avea urmări grele privind mântuirea. Amânuntul: tăierea unui animal sau a unei păsări în gospodărie pentru consumul de carne. Cuvântul asociat „amânuntului”: asomarea. De fapt, detaliul la care ne referim nu e sacrificarea propriu zisă a unui animal, ci modul cum aceasta se face. Din bătrâni există tradiţia că porcul sau viţelul se înjunghie în gât, i se secţionează artera care duce sângele spre cap, chiar ambele artere, iar pasării i se taie gâtul. Când sângerarea s-a terminat, atunci animalul este curăţat, tranşat şi preparat. (Până şi leii când vânează, după ce au prins animalul, îi înfig colţii în gât, repetând muşcătura, astfel încât sângerează abundent şi, după ce vânatul e mort, îl sfâşie şi îl mănâncă). Începând cu anul 2002, dar mai ales cu 2007, după intrarea României în UE, procedura, amănuntul de sacrificare, se schimbă. Animalul trebuie să fie mai întâi asomat (conform Ordinului nr. 425 din 19 septembrie 2002 al Ministerului Agriculturii, normă legală care decurge din pachetul de legi al UE). Ce înseamnă asomare? „Asomare - orice proces care atunci când este aplicat unui animal cauzează pierderea imediată a cunoştinţei până în momentul morţii animalului” (Art. 2, al. e, din Ordinul 425). Va să zică asomarea este o operaţiune dinaintea tăierii animalului prin care se obţine „pierderea cunoştinţei”, spune legea, „ameţirea”, zice DEX-ul. Cum se asomează porcul, mielul sau găina? Împuşcare cu glonţ captiv, lovire în cap, electronarcoza (mai exact o electrocutare, inclusiv în baie de apă) şi dioxidul de carbon (mai pe româneşte, gazare în toată regula). Mijloacele de ucidere sunt aceleaşi, numai că glonţul e liber, electrodul are o tensiune mai mare, gazul e mai dens, apare şi spaţiul vid, în care animalele se sufocă şi mor. De ce e nevoie de pierderea cunoştinţei înainte de ucidere? Pentru bunăstarea animalelor sacrificate. E un drept care decurge din Declaraţia Universală a Drepturilor Animalelor, adoptată la UNESCO în 1978. De ce am insistat asupra acestor elemente mai mult tehnice? Pentru ca să putem prezenta în cunoştinţă de cauză cele care urmează. Complicaţia aceasta cu asomarea se dovedeşte, în fapt, o prefăcătorie, o mare minciună, pentru că mijloacele de liniştire sunt aceleaşi ca şi pentru ucidere. Dacă îi aplici o lovitură cu bara de fier în cap oii sau porcului, înseamnă că îi administrezi o porţie de bunăstare? Ce fel de bunăstare e aceea să-i tragi un glonţ în cap? Dacă îl gazezi ori dacă îl bagi într-o cameră vidă ori într-o baie conectată la priza electrică nu primeşte tot un şoc de moarte? Nu tot îl chinuieşti? Ba, poate că mai rău! Singura problemă e că aceste proceduri preliminare evită acţiunea directă a cuţitului. Anexa 4 la ordinul citat mai sus zice că, imediat după asomare, animalul trebuie incizat, ca să sângereze abundent. Bună treabă! Numai că funcţiile vitale sunt reduse într-atât, încât sângerarea este parţială. Ba, în dese cazuri, animalul e mort de-a binelea când i se taie artera. Şi dacă inima nu mai pompează, sângele stă pe unde l-a apucat moartea. Adică în tot corpul, care peste puţin timp devine carne de consum pentru oameni. Unii au observat repede acest detaliu esenţial: „Ţăranii spun că, odată asomat, din porc nu se mai scurge bine sângele, ceea ce face ca în unele zone ale corpului animalului să rămână cheaguri de sânge” (www.fabricadebani.ro). Aşadar, asomarea, sau omorârea înainte de înjunghiere, are un rost şi un sens. Se lucrează aşa cu scopul ca să rămână sângele în carne şi omul, creştin sau nu, să o mănânce. Şi ce e cu asta? Nu sunt creştini care comandă la restaurant o „friptură în sânge”? Nu există un fel de „carne a la tartar”, crudă şi cu multe condimente tari? Nu există locuri, mai ales în Asia, unde se consumă creier de maimuţă vie? (vezi O călătorie în China de Marin Preda). Nu există gospodării creştine unde se prepară, la tăierea porcului, sângerete? Sunt de toate şi încă multe altele numeroase. Toate vin din obiceiurile păgâne pe care le-am moştenit în gene. Sensul lor este călcarea poruncii lui Dumnezeu: „Tot ce se mişcă şi ce trăieşte să vă fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca şi iarba verde. Numai carne cu sângele ei, în care e viaţa ei, să nu mâncaţi” (Facere 9, 3-4).

Unele popoare de pe pământ au rămas păgâne, fiindcă au refuzat creştinarea, păstrându-şi obiceiurile vechi de a consuma sânge. În neamurile creştine există, de asemenea, persoane care, tradiţional sau accidental, consumă carne cu sânge sau chiar numai sânge. Asomarea, însă, vine ca măsură vicleană, satanică, de generalizare a consumului de carne cu sânge. E lege, pentru noua ordine de pe pământ, ca toţi să mănânce sânge de animal, ca toţi, dar absolut toţi să intre sub incidenţa unui păcat îngrozitor, aspru pedepsit de Dumnezeu. Datini şi obiceiuri barbare străvechi, de a bea sânge de animal sau de om (vampirii au tradiţii de la sumerieni, de la egipteni, de la khazari, de la huni etc.), revin, dar nu oricum, ci sub forma obligativităţii decurgătoare din legiuire corectă politic, fărădelege întemeiată pe o falsă convenţie care vrea să asigure bunăstarea animalelor. Prin minciuna-şmecherie că trebuie să acordăm animalelor linişte şi fericire înainte de a fi ucise, ajungem toţi băutori de sânge („Fiii piericiunii cei băutori de sânge, întunecaţi fiind la minte de tatăl lor, satana…”, Acatistul Sfântului Arhidiacon Ştefan, condacul 9). Şi ce dacă, veţi zice, mie mi-e poftă de carne! Iată răspunsul: „Nici un fel de sânge să nu mâncaţi în toate cetăţile voastre, nici de păsări, nici de dobitoace. Tot cel ce va mânca sânge, acela se va stârpi din poporul său” (Levitic 7, 26-27). Motivul: „Pentru că viaţa a tot trupul este în sânge şi pe acesta vi l-am dat pentru jertfelnic, ca să vă curăţiţi sufletele voastre, că sângele acesta curăţeşte sufletul” (Levitic 17, 11). Ehe, vor spune unii, poveste a vechiului legământ, depăşită de vremi! Greşit, fraţilor, e actuală, reînnoită, „este lege veşnică pentru toţi urmaşii voştri, în toate aşezările voastre… ca tot sângele să nu-l mâncaţi” (Levitic 3, 17). Atunci ce să faci cu sângele animal: „Oricine… va vâna fiară sau pasăre, care se mănâncă, acela să scurgă sângele ei şi să-l acopere cu pământ, căci viaţa oricărui trup e în sângele lui” (Levitic 17, 13). De ce am zis că interdicţia dumnezeiască e perpetuă? „Cât despre păgânii care au crezut, noi le-am trimis scrisoare, hotărându-le să se ferească de ceea ce este jertfit idolilor şi de sânge şi de (animal) sugrumat şi de desfrâu” (Fapte 21, 25). Acum ar trebui să spunem animal asomat, în loc de sugrumat, că e acelaşi lucru. Cine le dă creştinilor această hotărâre? Sfinţii Apostoli. De ce? Pentru că legea rămâne veşnică, sângele este pentru curăţire duhovnicească, atâta doar că legea a fost înnoită de Jertfa pe Cruce a Domnului Iisus Hristos. Sângele Lui ne curăţeşte sufletele acum, prin Sfânta Taină a Împărtăşaniei, jertfa nesângeroasă. Noi nu primim sângele de la jertfele idolilor, ci sângele Arhiereului celui Mare: „Pentru aceea şi Iisus, ca să sfinţească poporul cu sângele Său, a pătimit în afara porţii” (Evrei 13, 12). Pentru neputinţele noastre e legea nouă aşa, ca trupul şi sângele Mântuitorului să ni le însuşim sub formă de pâine şi vin. Dar cum îl vom primi pe Răscumpărător, când noi bem sânge de animal (unii şi de om!, nu mai vorbim de ucigaşii de prunci dar şi de adulţi, peste tot în lume!)? Cum? „Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor” (I Cor. 10,21). E o neîmpăcare definitivă între cele două feluri de pahare, pe care o ştie bine şi Satana. De aceea a găsit cu cale, bizuindu-se pe păcatele şi patimile noastre, să insinueze această perfidă lege a asomării, care, aparent, favorizează animalele, dar în realitate ne transformă pe noi, pe toţi, în băutori de sânge, cu preciziune călcători ai poruncilor lui Dumnezeu. Toţi cei care consumăm carne de la supermarket, în special de acolo, cu etichetă daneză, germană, americană, ungară sau de oriunde de altundeva, inclusiv din abatoarele româneşti, care sunt obligate să asomeze animalele, după legea UE, cinăm, de fapt, cu Satana, bem paharul demonilor, alungându-L pe Hristos. Nu fiindcă vrea El, ci pentru că aşa este voia noastră. Şi nu putem spune că nu am ştiut: acum se vorbeşte mult pe această temă, se scrie, se publică şi la televizor iar în Sfânta Scriptură găsim lămurită problema, aşa precum am arătat mai sus. Nu vă îndemn să încălcaţi legile stăpânirii acestei lumi, dar şi acestea sunt de ascultat doar până când ne afectează credinţa şi mântuirea. Sfinţii Mucenici ne-au dat exemplul elocvent în acest sens: au refuzat să jertfească demonilor! Există doar două soluţii: fie renunţăm definitiv la carne, fie, pentru neputinţe, jertfim o pasăre sau un animal fără asomare. Nu de alta, dar Cina lui Hristos e mai de preţ decât însăşi viaţa noastră în trup, fiindcă reprezintă viaţa veşnică!

.

 “Adevarat va spun, ca orice veti lega pe pamant, va fi legat in cer; si orice veti dezlega pe pamant, va fi dezlegat in cer.” (Matei 18:18)

Bisericile traditionaliste folosesc aceste versete pentru a-si argumenta autoritatea divina, pe care, spun ei, au primit-o prin succesiune apostolica. Succesiunea apostolica a fost un argument puternic impotriva ereticilor, in primele trei secole. Argumentul avea menirea de a dovedi ca invataturile predicate de o persoana, erau intr-adevar invataturile apostolilor. Succesiunea apostolica este o himera in zilele noastre, din moment ce avem Noul Testament, care ne arata clar care sunt invataturile apostolilor, iar practica ne arata ca cei care se cred succesorii apostolilor, nu seamana deloc cu apostolii Domnului Isus.

Sunt intrigat de faptul ca tot mai multi slujitori evanghelici incep sa isi atribuie, intr-un fel sau altul, aceasta autoritate apostolica. Ei uita ca Matei 18:18 se refera la autoritatea Bisericii (Ekklesia), autoritate care se manifesta, in primul rand, in probleme de disciplina bisericeasca. Autoritatea la care se refera Domnul Isus in acest pasaj nu e atribuita nici pastorului, nici  comitetului, nici  Consililui Bisericesc, ci e o autoritate atribuita  Bisericii, ca trup al lui Hristos si nu anumitor persoane. Motivul este evident. Puterea corupe. In mod strategic Isus imparte autoritatea si o transfera ucenicilor sub forma unei autoritati colective. Autoritatea colectiva implica unitate, consens si anuleaza tirania.

Expresia “a lega si a deslega” este o expresie pe care o foloseau Rabinii pentru a arata ce este permis si ce nu este permis. Nicolae Moldoveanu, in meditatiile sale la Matei, spunea “Ca sa legi si sa dezlegi in numele adevarului, trebuie ca mai intai tu sa fii adevar in toata fiinta ta si trairea ta sa fie una cu Domnul Isus, care este Adevarul. Domnul Isus, cand vorbea ucenicilor despre legare si dezlegare, avea in vedere numai lucrurile la care ucenicii ajunsesera sa fie deacord ca ele fac parte din adevarul si voia lui D-zeu.”  Se intelege din acest verset ca nu poti lega, sau dezlega, in afara voii lui Dumnezeu. Ucenicii puteau lega si dezlega doar pe baza Adevarului revelat, deaceea in incheerea pasajului Domnul Isus spune “Caci acolo unde sunt doi sau trei adunati in Numele Meu, sunt si eu in mijlocul lor.” Isus Hristos leaga si dezleaga, doar daca e prezent in mijlocul unei actiuni a Bisericii Sale. Se intelege din acest text ca daca Hristos nu e prezent intr-o actiune a Bisericii, legarea sau dezlegarea nu au nici un efect in ceruri.

Legarea aceasta, la care se refera Matei 18:18, are de a face cu o declarare a ceea ce este considerat pacat, sau nu este considerat pacat, de catre Biserica, in acord cu voia revelata a lui Dumnezeu, Scriptura.  Nu este o actiune independenta de Adevarul Scripturii, ci in acord deplin cu el.

Riscurile pe care le implica o interpretare gresita a acestui verset sunt multiple, dar nu le voi aminti aici.  Biblia ne indeamna “Ascultati de mai marii vostri…” (Evrei 13:17 etc.), iar Petru ne arata ce fel de autoritate e aceasta de care trebuie sa ascultam “Nu ca si cum ati stapani peste cei ce v-au cazut la imparteala, ci facandu-va pilda turmei” (1Petru 5:3). Autoritatea slujitorilor e o autoritate rezultata din slujirea lor, manifestata in acord cu voia lui Dumnezeu revelata in Scriptura. Autoritatea tiranica, manifestata in afara Scripturii, pe baza “traditiilor” noastre, nu este autoritatea lui Hristos!

Crestinismul nu predica anarhia, ca si crestini trebuie sa ne supunem Scripturii si Bisericii lui Dumnezeu. Dar Biblia nu predica nici tirania, ci, dimpotriva, o condamna.

 

 

Am citit azi un interviu "super tare" pe sit-ul revistei pasi.  http://www.pasi.ro Intervievatul,  vicepresedintele  Cultului Penticostal, fratele Moise Lucaci. Pentru cei care nu stiti este co-autor, impreuna cu fratele Romu Mocanu, al celebrului document, revolutionar, relevant,  sufocant si inhibant: " Principii si directii pentru intarirea disciplinei si climatului duhovnicesc in biserici" din 8-9 August 2007. M-am distrat copios, dar in acelasi timp m-am ingrozit.   Mai jos aveti un fragment din interviu (sublinierea imi apartine)...

Paşi: Cum a fost recepţionat de către biserici noul regulament al Cultului Penticostal?

M.L.: Cu cine am discutat eu până acum - mulţi pastori la nivel judeţean şi consilii pastorale - am sesizat o reacţie pozitivă a bisericilor. Toată lumea spune că această măsură a ajuns prea târziu. Şi nouă ne pare rău că nu am luat decizia mai devreme. Era nevoie să se ştie şi să se cunoască limitele în care putem să acţionăm, plaja pe care putem să ne manifestăm şi cât. Am vorbit mereu la general, am lăsat mereu la latitudinea pastorilor bisericii, sigur că pastorii puteau să aibă o poziţie sănătoasă, biserica, însă, şi oamenii din biserică au încercat să îi influenţeze şi să facă presiuni asupra lor. Pastorii nu au avut un document cu care să se apere, în mărturisirea de credinţă scrie despre simplitate, dar tot generalităţi. Biblia, vorba tinerilor, “o interpretăm diferit” şi a fost necesar un asemenea document ca să ne putem apăra şi să putem spune că nu e poziţia unui pastor şi nu e poziţia unui om, ci e poziţia Cultului Penticostal din România.

Paşi: Diferenţele la nivelul Cultului nu sunt numai de vestimentaţie, ci şi privind doctrina. Aveţi în vedere să elaboraţi un document care să stabilească doctrina Cultului?

M.L.: Ar trebuie să avem în Cultul Penticostal un regulament de ordine interioară, pe care noi nu îl avem, deocamdată. Însă, regulamentul îl vom face treptat, aşa cum am făcut cu problemele de până acum.

(stop)

Fratilor, ascultati-ma. Afirmatia "toata lumea spune ca aceasta masura a ajuns prea tarziu" este o exagerare grosolana. O multime de pastori si o multime de biserici, au respins acea hotarare. O multime de pastori nici macar nu au citit-o in biserica. Personal am stat de vorba cu multi pastori, printre care si pastori judeteni, care resping acea hotarare. De unde pana unde "toata lumea"? Faptul ca pastorii nu au avut curajul sa protesteze public, nu  inseamna ca sunt de acord cu acea hotarare. Chiar unii membrii ai Consiliului Bisericesc resping forma in care a fost redactata hotararea si o considera "viciu de redactare", pentru ca ei au discutat de anumite principii generale si au lasat redactarea pe mana celor doi frati amintiti mai sus, care in loc sa redacteze principiile generale discutate, au redactat ceea ce cunoasteti. Iar pentru ca nu au curajul sa reformuleze ceea ce au scris, ii dau inainte asa...

Unii au spus ca sunt nebun si anumiti frati au vrut sa-mi interzica sa intru pe teritoriul judetului lor, ca sa nu li-l spurc. Cum de am putut eu sa protestez? Am protestat si am sa mai protestez, pana ne vom trezi. Cand am tras un semnal de alarma, bazat pe unele informatii, ca se lucreaza la "sfanta traditie penticostala", unii mi-au sugerat sa-mi vad de treaba, ca exagerez. Cititi voi insiva si minunati-va "...regulamentul il vom face treptat..." Fratele Lucaci tocmai confirma temerea mea. Se lucreaza la distrugerea spiritului penticostal. Sufocam  lucrarea eliberatoare a Duhului Sfant prin regulamente. In taina se redacteaza "sfanta traditie penticostala." Afirmatia pe care o face vicele, in incheerea interviului, este extrem de periculoasa, din punct de vedere teologic, "Eu îmi doresc să respectăm, atât hotărârile Scripturii, cât şi hotărârile Cultului, pentru că aşa putem să rămânem lumină." Hotararile Cultului nu sunt tot una cu Marturisirea de credinta, ci sunt hotararile Consiliului Bisericesc si asta e ceea ce eu am numit in protestul meu "dovada de aristocratie bisericeasca", iar un coleg le-a numit "bule papale". Cand langa Scriptura adaug "hotarari", ce dovada mai vreti ca ne autodistrugem? Avem Scriptura, nu avem nevoie de hotarari! Lutere, invarte-te in mormant, ca principiul tau "Sola Scriptura" e aruncat la gunoi! Ma opresc aici, pentru ca trebuie sa ma rog, nu stiu ce altceva as putea face acum....

Penticostali din toate colturile, treziti-va odata !!!!!!!!!!!!!

Având griji ca şi orice alt soţ şi tată, în ultimul an de universitate am început să mă gândesc la plecarea peste hotare. Dar, am făcut cunoştinţă cu o familie, cu care prietenea Nataşa şi înainte de căsătoria noastră şi, fiind în ospeţie la ei, mi-au povestit despre studiul biblic inductiv, mi-au arătat ce cursuri au studiat şi cum le-a ajutat fiecare din ele. Şi cel mai important, mi-au spus că Biblia te învaţă cum să trăieşti, şi aceasta era pentru mine o întrebare dificilă. Încă din adolescenţă deseori mă gândeam cum o să trăiesc, nu-mi închipuiam cum o să mă descurc când o să fiu căsătorit, cum o să procedez în toate situaţiile. Cu alte cuvinte, eram foarte neîncrezut pe mine.

Dar, imediat după susţinerea tezei de dimplomă, prietenii noştri ne-au invitat la o tabără de Taekwondo a clubului Stolas Leukas şi am acceptat cu greu, pentru că abia susţinusem ambii tezele de diplomă şi nu fusesem încă nici la o tabără până atunci.

Am plecat la tabără şi acolo ne-a plăcut foarte mult felul cum era organizată, precum şi faptul că toţi studiau Biblia.

Am studiat şi noi cursul Iacov, din care am văzut că nu avem o credinţă vie, ci una moartă, pentru că nu cunoaştem Cuvântul şi pentru că nu avem fapte care să demonstreze această credinţă.

În una din seri, la rug, unul din profesorii institutului biblic inductiv, Valeriu Moisei, a povestit cât de mult i-a schimbat Dumnezeu viaţa, dintr-un mafiot a devenit copil al lui Dumnezeu prin credinţă în Domnul Isus Hristos. După aceea, dnul Vasile Filat a invitat pe cei care nu s-au împăcat cu Dumnezeu încă, să se roage şi atunci m-am rugat şi eu şi am simţit o schimbare lăuntrică şi o pace de care nu am avut până atunci niciodată. La sfârşitul taberei şi Nataşa s-a pocăit şi a primit pe Domnul Isus în inima ei.

Astfel, după acea tabără am plecat ambii schimbaţi şi cu o dorinţă mare să aflăm cât mai multe voia lui Dumnezeu cu privire la viaţa noastră. Am continuat să studiem Biblia prin metoda inductivă, cursul "Dumnezeule, exişti?" după Evanghelia după Ioan. Apoi am mers la prietenii noştri să studiem împreună cu ei în grup. Şi, astfel am studiat un curs după altul până am ajuns să învăţăm la institutul de studii biblice inductive.

Fiind ambii angajaţi la diferite servicii de dimineaţă până seara, nu scăpam nici o lecţie de studiu biblc, complectam lecţia de sinestătător şi apoi mergeam la grupul de studiu biblic.

Începând cu anul 1999 studiem Biblia după metoda inductivă şi vedem cum Domnul ne îndeamnă, ne mustră, ne învaţă şi ne dă înţelepciune în comportare şi gândire.

Astfel am ajuns să-L slujim în grupe de studiu biblic, tabere, seminare, sesiuni etc, învăţând pe oameni din Cuvânt şi ajutându-le să îndrăgească Cuvântul lui Dumnezeu, care ne poate mântui sufletele(Romani 1:16).

Te invităm şi pe tine să studiezi Biblia prin metoda inductivă, adică personal şi să ai o relaţie vie cu Domnul Isus Hristos prin Cuvântul Lui. Poţi să începi să studiezi Biblia la clubul de Tineret English for a New Life din satul Bacioi sau în grupele de studiu biblic la Biserica Sfanta Treime, pe bd. Dacia 13.

Domnul să-ţi dea bucuria şi pacea Lui prin Cuvântul Său!
Cu drag,
Artur şi Natalia Boicu

Deseori, în ţara noastră poţi întâlni oameni care nu au nici un scop în viaţă, care nu ştiu de ce fac ceea ce fac. Aceasta este vădit mai ales în sate, unde majoritatea bărbaţilor îşi irosesc timpul şi averile pe băutură, jocuri de noroc ş. a.După ce m-am împăcat cu Dumnezeu, din Sfintele Scripturi am învăţat că nu pot să trăiesc fără să am un scop în viaţă. Studiind scopurile pentru care a venit Domnul Isus Hristos am înţeles că trebuie să trăiesc pentru ceea ce a trăit El pe pământ. Dar, nu este de-ajuns să înţelegi doar că trebuie să trăieşti ca Domnul Isus Hristos, ci să înţelegi şi paşii concreţi pe care trebuie să-i întreprinzi pentru aceasta.

Încă din anul 2002 am început să particip la seminarele de iarnă de pregătire a liderilor de studiu biblic din cadrul Asociaţiei „Învăţătură din Cuvânt-Precept Ministries pentru Moldova”, parte a căreia sunt împreună cu soţia mea, Natalia. Şi, la aceste seminare am învăţat cum să trăiesc cu scop, adică cum să slujesc lui Dumnezeu slujind oamenilor din jurul meu, societăţii în care trăiesc.

În următoarele rânduri am hotărât să vă scriu puţin despre aceste seminare de pregătire a liderilor, ca să înţelegeţi mai bine de ce m-au ajutat atât de mult pe mine personal.

Primul seminar a fost organizat pentru instructorii Clubului de Taekwon-do „Stolas Leukas” la Sudul Moldovei, unde au luat avânt un şir de instructori noi, campioni europeni şi mondiali de Taekwon-do.

Al doilea şi al treilea seminar au fost organizate pentru instructorii de Taekwon-do, precum şi pentru profesorii de limbă engleză din cadrul Asociaţiei „English for a New Life”, care au primit un imbold şi mai mare pentru activitatea de mai departe.

În anul 2002 am participat şi eu la seminarul de pregătire a liderilor de la Râbniţa, unde, împreună cu soţia mea şi cu ceilalţi profesori ai şcolii „English for a New Life” ne-am exprimat în scris dorinţele noastre pentru următorii 5 ani şi ne bucurăm că multe din ele, după 5 ani s-au împlinit.

Astfel au fost organizate seminare şi în anii 2003, 2004, 2005, 2006, în diferite locuri din ţară, la care se studia de fiecare dată câte un curs de studiu biblic, unde se făcea evaluarea activităţii din anul trecut şi planificarea activităţilor pentru următorul an. După fiecare seminar se luau iniţiative noi, mulţi căpătau scop concret în viaţă şi deveneau lideri de studiu biblic în localităţile lor şi bisericile din care fac parte. De-asemenea, după fiecare seminar îşi luau avânt mare cel puţin câte una din şcolile care activează în prezent. La seminarele de iarnă şi-au luat avânt şcoala English for a New Life, şcoala de computere „ScripTehInfo”, Clubul de Fotbal „Ţintaşii”, precum şi organizarea Taberelor şi a Conferinţelor au luat un avânt mare.

Seminarele au avut un impact benefic şi mare asupra societăţii, pentru că de fiecare dată învăţam cum să ne iubim ţara şi să oprim imoralitatea, care se răspândeşte cu paşi mari în Moldova mai ales începând cu anii ’90. Ca rezultat, toţi liderii care au participat la ultimele 3 seminare de iarnă ne-am opus introducerii în şcolile publice a disciplinei „Deprinderi de Viaţă” şi a fost cu succes, am scris la Parlament şi Primăria municipiului Chişinău ca să oprească desfăşurarea „festivalelor” organizaţiei homosexualilor şi lesbienelor „Genderdoc-M”, au fost scoase panourile cu femei dezgolite de pe străzile oraşului Chişinău de către fostul primar interimar, dl Vasile Ursu, la cererea în scris a 34 dintre cei care au trecut ultimele seminare de iarnă.

După ultimele seminare oamenii din Chişinău şi din alte localităţi au devenit mult mai sensibili la problemele care apar în societate şi au început să scrie scrisori, prin care să ceară autorităţilor să oprească acele manifestări ale imoralităţii şi lipsei de moralitate. În foarte multe şcoli din ţară s-au organizat lecţii de educaţie sexuală biblică, pentru a opri imoralitatea, care a început de mult timp deja să bântuie printre adolescenţii şi tinerii din instituţiile de învăţământ din ţară.

Toate aceste seminare au fost şi sunt organizate de către Directorul Asociaţiei „Învăţătură din Cuvânt-Precept Ministries pentru Moldova”, dl Vasile Filat, care este cel de la care învăţ şi care îmi dă direcţii corecte în ceea ce fac până în prezent, şi care este un învăţător şi lider excelent.

Dacă citeşti acest articol şi nu eşti sigur de scopurile vieţii tale, de valorile pe care le ai în viaţă, citeşte mai jos ca să vezi care sunt valorile mele, a soţiei mele şi a celorlalţi lideri, care continuă să treacă seminarele de iarnă:

1. Studierea Bibliei. Pentru că fără a pătrunde în adâncul cuvintelor lui Dumnezeu nu putem avea o relaţie cu El, pentru că numai astfel va locui Hristos în noi, şi vom putea spune şi altora despre valorile corecte şi nu ne vom lăsa amăgiţi de învăţături greşite, care au fost şi sunt multe şi periculoase.
2. Relaţiile cu oamenii. Din toată inima dorim să fim de folos oamenilor pentru nevoile lor spirituale, morale. Tot ce facem este pentru binele celor din jurul nostru.
3. Biserica. Toţi cei ce cred cu adevărat în Dumnezeu alcătuiesc Biserica şi noi facem şi vom face tot posibilul pentru creşterea Bisericilor, pentru ca să aibă impact în societate şi oamenii să poată să vină la biserică ca să-şi împlinească nevoile lor sufleteşti.
4. Familia. Pentru că este baza societăţii şi noi vrem ca să promovăm valorile familiei sănătoase din toate punctele de vedere şi după modelul, pe care ni l-a lăsat Cel ce este Martor al fiecărei căsătorii. Pentru că vrem să ne opunem la tot ce distruge familiile-divorţurile, imoralitatea etc.
5. Patriotismul şi dragostea de ţară. Pentru că prea puţini sunt cei care într-adevăr îşi iubesc ţara şi au speranţă că lucrurile se pot schimba spre bine şi la noi. Vrem să nu fim indiferenţi faţă de probleme societăţii şi să ne facem fiecare partea pe care o putem face ca şi cetăţeni ai acestei ţări.
6. Formarea de ucenici. Pentru că aceasta este porunca Domnului Isus Hristos înainte de a se înălţa la cer şi pentru că doar astfel putem să răspândim valorile adevărate în societatea în care trăim şi să avem impact.

Pentru mai multe informaţii cu privire la următoarele seminare de iarnă sau de vară de pregătire a liderilor puteţi să accesaţi site-ul http://moldovacrestina.net sau http://precept.md .

Capătă scop în viaţă! Nu fi indiferent faţă de viaţa ta şi a celor din jurul tău!

Am vazut in ultima vreme tot mai multe framantari cu privire la adevar. De ce oamenii sunt inselati, de ce sunt ipocriti, care este adevarul?

Domnul Iisus spunea: "va rataciti pentru ca nu cunoasteti Scripturile". Biblia mai este numita si Cuvantul Adevarului. Daca nu stii ce spune Dumnezeu in Scriptura nu ai cum sa stii daca esti manipulat sau mintit si totodata devii si frustrat incepand sa gresesti tu insuti.

Hristos cand a fost ispitit de Satana in pustie, El la fiecare ispita raspunea: "Este scris", "Este scris". Unde este scris? In Biblie bineinteles si stiti ca Domnul Iisus a intors toate ispitele Satanei in imprejurarea aceea citand doar din cartea Deuteronom? Ce tare este Cuvantul lui Dumnezeu!

Niste iudei din bereea aveau o inima mai aleasa pentru ca tot ce li se predica ei cercetau acasa cu Scripturile sa vada daca ce li s-a spus era in tocmai cu Scripturile.

Deci in perspectiva lui Hristos cine nu citeste scripturile se rataceste. Acum auzim in stanga si in dreapta o ideie care este pe invers. "Sa nu citesti biblia ca te ratacesti" sau "voi care cititi biblia va rataciti". Ati auzit astfel de afirmatii? Pai eu pe cine sa cred? Iisus spune ca ma ratacesc pentru ca nu cunosc scripturile, oamenii spun ca citesc scripturiel si de aceea ma ratacesc. Cine are dreptate? Judecati voi singuri.

Iisus mai spune un lucru legat de puterea lui Dumnezeu. Acesta este Duhu Sfant care calauzeste in tot adevarul. Trebuie sa ne rugam pentru ca Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne calauzeasca prin Duhul Sau cel sfant, insa ca sa primim Duhul Sfant trebuie sa acceptam jertfa de ispasire a lui Hristos pentru pacatele noastre, adica sa ne pocaim de vina noastra si sa ii cerem iertare, apoi sa adaptam viata noastra invataturilor lui Hristos.

Sa ne rugam pentru puterea lui Dumnezeu, este foarta importanta cand citim Scripturile ca sa nu ne ratacim.