In randurile ce urmeaza va prezentam o ampla analiza realizata de istoricul american Larry Watts asupra confruntarii dintre serviciile secrete sovietice si Securitatea de la Bucuresti. Incercarile Romaniei de a iesi de sub tutela Moscovei au fost sanctionate dur de sovie­tici prin declansarea unor ample operatiuni secrete care antrenau toate serviciile de informatii ale statelor satelite. Intertitlurile apartin redactiei. Studiul de fata face parte dintr-un volum ce urmeaza sa fie publicat in curand.

Bunatatea sovietica

In toiul revolutiei romane din 1989, autoritatile sovietice isi anuntau dorinta si intentia de a asigura o "asistenta" masiva statului "vecin prieten" si aliatului din Tratatul de la Varsovia. Moscova anunta ca Crucea Rosie sovietica trimisese la frontiera "aproximativ 60 de echipe mobile" de chirurgi si personal medical, multe dintre acestea trecusera deja granita in teritoriul romanesc si isi coordonau eforturile cu cele ale altor membriiai Pactului. De asemenea, liderii comunisti de la Budapesta anuntau ca "un grup de lucru din cadrul pactului de la Varsovia care este in contact permanent" urma sa se intalneasca la Moscova pentru a discuta situatia din Romania. Aceste declaratii de prietenie si preocupare binevoitoare se situau in totala contradictie cu unul dintre cele mai bine pazite secrete ale operatiunilor de spionaj din Europa de est, ale Tratatului de la Varsovia si erau contrare uneia dintre cele mai surprinzatoare descoperiri din arhivele blocului sovietic din timpul Razboiului Rece. In perioada Revolutiei, Romania a fost tinta operatiunilor de dezinformare si timp de mai bine de doua decenii, tinta a "masurilor active". Din 1962, Kremlinul a inceput sa trateze Romania ca pe un stat ostil, atunci cand Hrusciov a ordonat statelor membre "aflate in stransa cooperare" " RDG, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria si Polonia " sa restrictioneze cooperarea in materie de spionaj cu aceasta. In 1963, aceasta animozitate a motivat o tentativa de asasinat impotriva conducatorului roman Gheorghe Gheorghiu Dej. Ministerul Securitatii de Stat al Germaniei de Est (STASI) avea motive independente pentru ostilitatea fata de Bucuresti, deoarece acesta refuzase sa recunoasca divizarea permanenta a Germaniei si incheiase un acord, negociat in secret, cu Germania de Vest, la sfarsitul anului 1963.

Sovieticii exclud Securitatea

Intre 1962-1964, Departamentul Securitatii Statului din Romania (DSS sau Securitatea) a fost exclus din programul de transformari, asistate de sovietici, ale serviciilor de informatii, prin care au fost introduse departamentele de dezinformare in RDG, Ungaria si Cehoslovacia (precum si in Bulgaria si Polonia, la scurt timp dupa aceea) si le-a modificat rolul din servicii satelit, in principal pasive, in operatiuni active. In 1965, DSS a fost din nou pierduta din vedere atunci cand Centrala KGB a introdus "relatiile operationale regulate si directe" dintre departamentele de dezinformare, excluzandu-l din operatiunile blocului de "masuri active" (propaganda, dezinformare si provocare). La mijlocul anului 1965, Romania a fost "brusc" eliminata cu totul din strategia de razboi a Pactului de la Varsovia.

Arhivele KGB confirma ca, in 1967, Moscova desfasura "masuri active"pentru izolarea Romaniei pe plan international si pentru divizarea conducerii interne. Condamnarea clara a interventiei din Cehoslovacia, condusa de sovietici, si incercarile permanente de a ajuta Praga au pus capat pana si aparentei de politete dintre serviciile de informatii ale aliatilor oficiali. Leonid Brejnev, Janos Kadar, Eduard Gierek, Todor Jivkov si Gustav Husak au acuzat in mod repetat tradarea conducerii din Romania pe care nu l-au mai numit stat "fratesc". In perioada care a urmat invaziei Cehoslovaciei, la ordinul Moscovei, serviciile din statele satelit au stabilit "rezidente cu acoperire legala" pe teritoriul romanesc, acesta fiind singurul stat membru al Tratatului de la Varsovia care se bucura de o asemenea "atentie ostila". Romania devenise atat de inacceptabila incat celelalte servicii din Pactul de la Varsovia o incadrasera nu numai la categoria statelor socialiste "deviationiste", precum Iugoslavia, Albania si China, cat chiar alaturi de adversarii din NATO.

Centrala KGB si serviciile est-europene subordonate culegeau informatii referitoare la sprijinul international pentru Romania (din partea S.U.A. si China), la nemultumirile interne ale muncitorilor si ale minoritatilor, precum si la opozitia din cadrul partidului comunist si au inceput sa recruteze agresiv elite romanesti influente pentru a inlatura conducerea "nationalista".

Coloana a cincea sovietica

Aceasta ofensiva clandestina nu s-a limitat numai pe planul serviciilor de spionaj. In 1971, Brejnev si alti conducatori ai Pactului au considerat ca este necesar "sa fie identificate acum acele persoane din Romania pe care ne vom putea baza in viitor" si recrutate prin intermediul "ambasadelor de acolo si prin alte contacte", pentru "a exercita influenta asupra evenimentelor din tara". Pentru a evita atragerea atentiei opiniei publice asupra dizidentei romanesti, "partenerii apropiati vor continua sa se informeze reciproc asupra pozitiilor Romaniei in problemele de importanta majora" si vor decide in secret cum este mai bine "sa rezolve situatiile". Liderul sovietic anunta ca secretarii Sectiilor internationale ale Comitetelor Centrale respective se vor intalni cu partenerii din Sectiile ideologice "pentru a coordona activitatea comuna", asa cum facusera deja "spre exemplu, in legatura cu Romania si China".

Brejnev se referea direct la operatiunea INTERKIT " lansata oficial in 1967 "cu ocazia deliberarilor interne din China". INTERKIT coordona resursele de propaganda, ideologice, mass-media si stiintifice ale tuturor partenerilor apropiati, plus Mongolia (si mai tarziu Cuba) prin Sectiile Internationale al C.C., pentru a submina si discredita regimul maoist si a mentine izolarea Beijingului. Romania reprezenta deja o tinta in cadrul INTERKIT deoarece, asa dupa cum formulase liderul bulgar Jivkov, "chinezii se bazau pe Romania si romanii sprijineau politica Chinei". "Partenerii apropiati" au decis acum sa lanseze o operatiune similara avand drept tinta exclusiv Romania.

Operatiune KGB anti-Romania

Scala coplesitoare a unui asemenea efort a avut implicatii devastatoare intr-o tara care nu avea, sub nici o forma, o influenta strategica asemanatoare Chinei. Spre exemplu, in cadrul INTERKIT, partenerii isi coordonau "orice referire facuta" la conducerea tinta, activitatile de spionaj internationale si "activitatile in scopul diminuarii influentei". "Activitatile de propaganda si cercetare stiintifica ale partidelor fratesti", incepand cu "presa, radioul, televiziunea, agentiile de presa si editurile" si pana la academiile de stiinta si institutele de cercetare erau coordonate pentru a revigora si focaliza propaganda impotriva tintei. Activitatile coordonate includeau de la "propaganda orala", la articole si emisiuni radio-TV, pana la simpozioane stiintifice bine mediatizate si un plan anual coordonat "pentru publicatii si lucrari stiintifice" pentru fixarea liniei propagandistice, conform adevarului stabilit academic.

Rezultatul tiparit al acestui efort era apoi tradus "in engleza, franceza, spaniola si araba" si diseminat "in tari terte"- tot prin efortul coordonat al partenerilor - "presei, agentiilor de informatii si altor organe de propaganda straina". O asemenea operatiune a coplesit serviciile de spionaj occidentale si comunitatile academice, insuficient pregatite pentru a face fata, in primul rand, unei dezinformari coordonate si neobisnuite cu dezinformarea la o asemenea scala. Logica sintezelor de spionaj si a analizelor, in general vorbind, a metodologiei de cercetare stiintifica occidentala, au condus la concluzia ca o asemenea multitudine de resurse coordonate, ajungandu-se chiar la cateva sute vor conduce, inevitabil, la atenuarea vocii singulare a Romaniei.

Romania - "cal troian sovietic"

Necesitatea de a explica de ce a constituit Romania o asemenea tinta este ea insasi elocventa pentru eficacitatea dezinformarii coordonate de sovietici. Spre finalul Razboiului Rece se crease consensul ca regimul din Romania era "un cal troian sovietic", care isi proclama zgomotos aura de independenta, in timp ce altele " in special, conducerea din Polonia si Ungaria " erau angajate tacut in forme mai substantiale de dizidenta. Aceasta presupusa dependenta secreta, combinata cu asertiuni repetate referitoare la lipsa de importanta strategica a tarii pentru politica sovietica si conflictul est-vest, si-au dovedit succesul in relevarea insignifiantei Romaniei pentru URSS (si pentru vest) in perceptia occidentala din anii '80.

Descoperirile din arhive, ulterioare Razboiului Rece, au scos la iveala o poveste diferita. Opozitia Romaniei la preferintele sovietice s-a dovedit a fi fost mult subestimata si, cu exceptia Primaverii de la Praga, destul de singulara dupa 1956, in timp ce dizidenta altor state membre ale Pactului a fost mult exagerata, daca nu cumva intru-totul fabricata. La consiliile ministrilor de Externe ai Pactului, toti ceilalti membri "au fost constant de acord cu analizele si cu propunerile sovietice" pe toata perioada Razboiului Rece, in timp ce Romania a fost exceptia, in permanenta opozitie, care a afectat "aproape toate subiectele de pe agenda". De asemenea, romanii au fost singulari, printre conducatorii militari ai Pactului, in contestarea dominatiei si controlului sovietic, in timp ce Polonia, Ungaria, Germania de Est, Cehoslovacia si Bulgaria au continuat sa se alinieze "fara rezerve, in spatele sovieticilor".

Singuri in fata Kremlinului

Opozitia ne-romaneasca la politica Kremlinului era aproape absenta. "Partenerii apropiati" au actionat deseori ca mandatari ai sovieticilor in atacarea Romaniei pentru dizidenta, in timp ce concurau intre ei pentru a stabili "cea mai speciala relatie" cu Moscova. Ca o regula generala, "dizidenta" raportata de alti membri ai Tratatului si aparenta simpatie pentru pozitia Romaniei erau pre-stabilite cu Moscova pentru a prezenta guvernele loiale sovieticilor drept parteneri mult mai de incredere pentru Occident si pentru a diminua unicitatea opozitiei romanesti. Aceasta se realiza de multe ori prin atribuirea initiativelor Romaniei altora " din nou, mai ales, Poloniei si Ungariei " precum, de exemplu, blocarea aderarii Mongoliei la Pactul de la Varsovia in 1963 si opozitia la diversele planuri de interventie militara ale Moscovei.

Lipsa de importanta strategica a continuat sa fie citata de istoricii Razboiului Rece ca fiind, in acelasi timp, cauza si efect a presupusei lipsei de consecinte pentru Moscova, chiar si dupa ce strategia "calului troian" a fost demascata drept o mistificare a adevarului. Este semnificativ faptul ca rapoartele asupra insignifiantei Romaniei ieseau la iveala in perioadele de varf ale antagonismului sovieto-roman. De exemplu, conceptul "cuartetului" de importanta strategica din aripa nordica a Pactului, cuprinzand RDG, Polonia, Ungaria si Cehoslovacia a circulat pentru prima oara in perioada presupusei tentative de asasinat a KGB-ului asupra lui Dej, in 1963. Apoi, conceptul a reaparut in perioada "primului Echelon strategic" de la jumatatea anului 1965, cand armata romana a fost brusc exclusa din strategia de razboi a Pactului de la Varsovia.

Cu siguranta, contributia militara a Romaniei la operatiunile ofensive ale Pactului era lipsita de importanta strategica. In 1965 ea era, de fapt, inexistenta. In orice caz, nu se poate spune acelasi lucru despre semnificatia tarii pentru securitatea sovietica. Romania fusese considerata o principala amenintare militara (alaturi de Polonia) de catre liderii armatei si ai serviciilor de informatii, pe aproape intreaga perioada interbelica. Ea ramasese singura cale terestra dintre URSS si Bulgaria ultra-loiala si Balcanii puternic rusofili: o realitate geografica reamintita atunci cand Romania a refuzat trupelor sovietice permisiunea tranzitarii tarii pentru exercitii militare in Bulgaria, dupa 1963, si a refuzat fortelor bulgare tranzitul pentru a participa la invazia Cehoslovaciei in 1968. Ca Moscova ar fi putut sau ar fi voit sa ignore vreo tara cu care avea 1000 km de frontiera si inca 200 km de tarm la Marea Neagra - controlata de sovietici - e greu de crezut, mai ales dupa ce, la conducerea tarii, a venit un guvern care se opunea principalelor sale intentii pe plan international.

Problema etnicilor romani din URSS

De asemenea, Moscova nu putea ignora cele cateva milioane de etnici romani din invecinatele Republici Sovietice Socialiste Moldova si Ucraina, din teritoriile foste romanesti (Basarabia si Bucovina). Abordand problema intr-o maniera asemanatoare cu cea urmata in teritoriile poloneze anexate, Stalin a incercat sa schimbe compozitia etnica a regiunilor, executand mii de conducatori ai comunitatilor si deportand sute de mii de etnici romani in Siberia si Asia Centrala, intre anii 1940-1941 si 1950-1951. Acel efort, impreuna cu politicile de asimilare fortata si "rusificare" pe termen lung nu si-au dovedit succesul deplin, determinand Moscova sa inchida relatiile romano-moldovenesti in anii '60.

La mijlocul anilor '60, autoritatile sovietice erau intens preocupate de impactul "daunator" al Romaniei asupra acestei regiuni, cauzat de atractia culturala, modelul independent si influenta subversiva activa, prin mass-media sa "antisovietica" si publicatiile care treceau peste granita. In 1967, conducatorul Partidului Republicii Sovietice Socialiste Moldova a solicitat o campanie de propaganda care sa mobilizeze "cei mai calificati intelectuali" si "oficialitatile din conducerea partidului si organele economice" pentru a publica in "ziare, emisiuni de radio si televiziune, carti, brosuri si alte publicatii" astfel incat "copiii nostri si generatiile viitoare" sa "stie ca parintii lor nu si-au inchipuit viata in afara granitelor URSS" si au aspirat dintotdeauna "la unirea cu Rusia si la o reunificare cu statul rus. In 1968, seful fortelor KGB din Regiunea Frontierei de Vest a URSS, plasa politica Romaniei vis-á-vis de aceasta zona in aceeasi categorie cu "activitatile subversive sporite ale serviciilor SUA, RFG si Anglia contra URSS." Arhivele KGB au relevat ca intentiile Bucurestiului si activitatile privitoare la regiune erau incadrate la categoria prima prioritate.

Razboi clandestin

Acest razboi clandestin a continuat neabatut pana la colapsul comunismului. Rapoartele KDS-ului bulgar, de exemplu, excludeau in mod evident Romania din descrierea colaborarilor "cu organele de securitate din statele fratesti". Aceasta absenta era cu atat mai notabila cu cat, pe langa KGB, serviciile de informatii din Ungaria, Polonia, Cehoslovacia si RDG, KDS mai colaborau cu "serviciile" fratesti din Vietnam, Mongolia, Libia, Benin si Angola.

Instructiunile KGB catre agentii din Romania, interceptate de DSS in 1982, au relevat ca "Romania era lucrata ca un stat inamic, o abordare care nu numai ca a fost perpetuata, ci chiar accentuata dupa venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov". Ultimul director al puternicei Unitati 0110 (unitatea anti-KGB) a Securitatii a declarat in fata unei Comisii de ancheta a Senatului ca, atunci cand a preluat comanda unitatii, in 1983, si pana la dizolvarea sa imediat dupa revolutie, pozitia operationala a KGB fata de tara sa era "destul de clara". KGB considera Romania o tinta la fel de ostila "ca orice stat occidental".

In contrast cu zvonurile mult-vehiculate despre o "coalitie" comunista conservatoare dintre Ceausescu si Honecker contra politicii de perestroika a lui Gorbaciov, in 1989, seful STASI, Ernst Mielke, a subliniat excluderea DSS dintr-o circulara care continea "lista serviciilor socialiste prietene" cu care organizatia sa coopera. "Pentru a nu crea neintelegeri" circulara stabilea clar ca "prietene" numai serviciile sovietice, maghiare, poloneze, cehoslovace, bulgare si vietnameze. Chiar si Polonia spiona pentru Moscova serviciile de securitate si militare romanesti. In timp ce arhivele serviciilor maghiare au fost mai putin cooperante, judecand dupa dimensiunea contramasurilor Bucurestiului, AVH se plasa imediat dupa KGB, din punct de vedere al extensiei operatiunilor anti-romanesti. Pentru a plasa acest lucru intr-o perspectiva, in 1989, sub 1% din personalul unitatii anti-KGB a DSS, responsabila pentru combaterea celorlalte servicii din blocul comunist, era destinat STASI, in ciuda puternicelor operatiuni anti-romanesti din interiorul tarii. Majoritatea personalului unitatii era destinat pentru contracararea operatiunilor de spionaj ale sovieticilor si maghiarilor, care "aveau mereu prioritate".

Inducerea in eroare

Nu era simplu sa poti tine ascunsa pentru mult timp adevarata stare de lucruri. Era necesar un efort concertat al Moscovei si al aliatilor loiali din pactul de la Varsovia pentru a mentine Romania in mod formal in cadrul aliantei blocului sovietic si a masca gradul si semnificatia opozitiei sale la scopurile internationale ale sovieticilor. Strategia lor de inducere in eroare era simetrica strategiei adoptate de Hrusciov fata de Belgrad, la mijlocul anilor '50, "pentru a evita intarirea legaturilor Iugoslaviei cu Occidentul si a pozitiilor sale neutre", simultan cu "izolarea lui Tito" de catre serviciile sovietice.

Readucerea Romaniei in randurile sale a devenit scopul comun al operatiunilor din regiune ale serviciilor Blocului, in perioada lui Hrusciov si a succesorilor acestuia. Asa dupa cum explica Hrusciov conducerii cehoslovace, in august 1964, "revenea Partidului responsabilitatea sa opreasca Romania sa se retraga din Tratat" si sa o reuneasca cu "familia noastra socialista". Un deceniu mai tarziu, serviciul de spionaj al Germaniei de Est descria "politica externa convenita, vis-a-vis de Romania, a statelor din Tratatul de la Varsovia" ca facand presiuni "pentru o mai mare implicare practica a Romaniei in activitatile economice si politice multilaterale" pentru a crea "elementele de legare a Romaniei la comunitatea socialista" si pentru a-i ingusta "spatiul de manevra". Ca si Hrusciov, Brejnev a insistat pentru ca "partenerii apropiati" sa continue "sa incerce influentarea in acest scop a Romaniei". Aceasta politica a ramas constanta in perioada Andropov, ca si sub conducerea protejatului sau, Mihail Gorbaciov. Dupa cum mentiona STASI la inceputul anilor 80:

Influentare "frateasca"

Statele membre ale comunitatii socialiste (SCS) au incercat si continua sa incerce sa atraga Romania spre politica lor externa, corelata cu politica de securitate. Ö Utilizarea continua a tuturor posibilitatilor statelor membre ale comunitatii socialiste pentru a actiona in Republica Socialista Romania, cu scopul mentinerii si intensificarii legaturilor existente dintre Romania si Tratatul de la Varsovia si CMEA, precum si contactele bilaterale, ar trebui avute in vedere in activitatea operationala-politica.i

Strategia inducerii in eroare a fost in final atat de plina de succes in intarirea dubiilor opiniei publice din Vest referitoare la sinceritatea dizidentei regimului din Romania, in perioada anilor '80, incat pana si conflictele frontale sovieto-romane au trecut neinregistrate de serviciile Occidentale. Totusi, conform serviciilor de spionaj ale Pactului, strategia a esuat complet in tinta sa de a modifica comportamentul Romaniei in maniera dorita. Dupa cum mentiona acelasi raport STASI in continuare, politica Romaniei continua sa contravina "intereselor fundamentale de politica externa a statelor din comunitatea socialista", opunandu-li-se "in aproape majoritatea problemelor importante ale evolutiilor internationale" (dezarmare, procesul de destindere, conflictul din Orientul Mijlociu), precum si colaborarea din cadrul Tratatului de la Varsovia si CMEA." Bucurestiul s-a angajat "mai intens" in "confruntari publice referitoare la intentiile" comunitatii si "s-a aliniat cu politica occidentala, in toate privintele", astfel incat ceilalti membri ai Pactului de la Varsovia puteau anticipa "accentuarea predictibila a pozitiilor speciale adoptate de Romania". Cu alte cuvinte, Romania se opunea politicii externe si de securitate a Pactului, refuza subordonarea in cadrul aliantei, isi apara pozitiile care erau suspect de apropiate de ale Vestului si dadea toate semnele ca va continua sa procedeze astfel si pe viitor.

Diferende ascunse

Impreuna cu tentativele sale de a evita un conflict deschis si de re-atragere a Romaniei in aranjamentele si politicile de securitate, Pactul a ascuns diferendele romano-sovietice. Dupa 1968, Moscova a facut rareori publice neintelegerile majore cu Bucurestiul la sedintele Pactului de la Varsovia, CMEA sau alte intruniri socialiste internationale insa, in schimb, si-a folosit apropiatii - de obicei Polonia, Germania de Est, Bulgaria sau un stat in curs de dezvoltare - in acest scop. De asemenea, Kremlinul a eliminat consemnarile neintelegerilor fundamentale cu Romania din rapoartele si transcriptul sedintelor, chiar si atunci cand au ajuns la un nivel considerat de ministrii de externe ai blocului ca fiind "o confruntare directa cu linia de politica externa a URSS si a celorlalte natiuni din Tratatul de la Varsovia".

Dosarele sovietice nu au inregistrat veto-ul Bucurestiului contra utilizarii CMEA pentru asistarea clientilor arabi in timpul si dupa razboiul arabo-israelian, la fel cum au uitat sa mentioneze criticile repetate din cadrul reuniunilor comunitatii socialiste, la adresa invaziei "partenerilor apropiati" in Cehoslovacia . Atunci cand, spre exemplu, Romania a respins pregatirile Poloniei pentru extinderea pactului de la Varsovia, in primavara lui 1984, "nici o mentionare a dezbaterilor nu a fost inclusa in procesul verbal", o omisiune uimitoare a unei obiectii la insasi continuitatea Pactului. Conducatorii, incepand cu Brejnev si pana la Gorbaciov, au apelat la conducerea Romaniei pentru a pastra tacerea asupra diferendelor "in familie" si au caracterizat declaratiile sale periodice drept irationale.

Operatiunile contra tintei Romania erau tratate ca fiind extrem de sensibile si indeplinite cu un grad de secretizare extraordinar. Cat de secret au actionat Kremlinul si "partenerii apropiati" poate fi judecat dupa faptul ca, cu toate ca operatiunile au durat peste douazeci de ani si au implicat servicii din cel putin sase tari, nimic nu a rasuflat pana cand nu au fost refacute partial bazele de date ale dosarelor serviciilor Germaniei de Est, care au fost returnate Germaniei de catre SUA la inceputul mileniului.

Operatiuni impotriva Romaniei

Stradania extraordinara a Moscovei pentru a mentine aceasta acoperire este reflectata prin ordinul din 1983, de extindere a operatiunilor Pactului impotriva Romaniei. Semnificativ, in RDG acest ordin a fost transmis ca venind direct de la seful STASI, Ernst Mielke, prin intermediul sefului ZAIG (Zentrale Aufwertungs- und Informationsgruppe), departamentul de analiza cu 1000 de persoane, care furniza serviciului est-german "puterea de motivare". SSeful ZAIG a dat instructiuni personalului operational al HVA sa se asigure ca "vor fi folosite numai surse de absoluta incredere" si ca asupra acestora "se vor impune masuri de severe de pastrare a secretului si a caracterului conspirativ". De asemenea, a subliniat ca "in niciun caz nu trebuie sa se observe ca Ministerul Securitatii de Stat a luat masuri specifice" impotriva tintei Romania si a avertizat ca "sursele nu trebuie sa ia nici un fel de masuri specifice de spionaj care ar putea permite altor persoane sau organe sa descopere sau sa recunoasca scopurile finale pe care ni le propunem.i

Operatiunea de inducere in eroare era considerata necesara nu numai - sau in primul rand - pentru a evita contramasuri tactice. Descoperirea unei operatiuni coordonate a Pactului impotriva Romaniei, membra a Tratatului, ar fi relevat o mult mai mare importanta acordata tarii decat cea pe care campania de dezinformare publica a Moscovei dorea sa o recunoasca si ar fi indicat adevaratul grad de ostilitate dintre Romania si Pact , aspecte care pana atunci fusesera atat de bine ascunse. O astfel de dezvaluire ar fi naruit legendele "calul Troian" si "dependenta ascunsa", probabil ar fi impins Romania si mai mult spre tabara occidentala si, posibil, ar fi incurajat un mai mare angajament intr-o perioada in care succesul "masurilor active" impulsionau capitalul vestic sa se retraga. Aceasta fusese exact aceeasi secventa de evenimente care a urmat rupturii Tito-Stalin din 1948 si care avusese drept rezultat o strangere a relatiilor SUA-Iugoslavia si o masiva asistenta politica, economica si militara acordata de Occident Belgradului. Era de aceea imperativ necesar sa se evite o ruptura explicita, care ar fi adus Romaniei o asistenta similara din partea vestului si i-ar fi garantat independenta.

In mod ironic, Moscova a avut un mai mare succes in prezentarea Belgradului, ne-membru al Tratatului de la Varsovia, analistilor serviciilor americane si britanice, drept "vaca-sacra" a sfidarii anti-sovietice. La mijlocul anilor '60, Iugoslavia era angajata intr-o cooperare militara si de spionaj mult mai stransa cu Moscova decat fosta aliata din Tratat, Romania. In 1962, la un an dupa ce Bucurestiul stopase aceasta practica, Belgradul a inceput sa-si trimita ofiterii la academiile militare sovietice pentru instruire si le-a interzis pilotilor de lupta sa invete engleza de teama sa nu "defecteze" cu tot cu MiG-uri. In 1967 si 1973, cand Romania a refuzat sa ofere sprijin militar si si-a inchis spatiul aerian pentru fortele sovietice si membrele Tratatului in incercarea acestora de a acorda ajutor statelor sprijinite de sovietici din Orientul Mijlociu, Tito a pus la dispozitia URSS facilitatile Iugoslaviei si, mai mult, a gazduit chiar un regiment al Diviziei 106 de Asalt Aerian "in asteptarea interventiei in Siria".

Devierea iugoslava, observata de Bucuresti, in timp ce comunitatea serviciilor SUA o interpreta insistent ca nefiind un indiciu al unei intoarceri catre Moscova, a impulsionat, la inceputul anilor 80, reorganizarea unitatii romanesti anti-KGB in patru directii. Doua directii se ocupau exclusiv de operatiunile KGB si GRU. Una era destinata combaterii operatiunilor Iugoslaviei si Ungariei, cu acelasi numar de angajati si resurse care fusesera dedicate serviciilor maghiare. Ultima directie se ocupa de celelalte servicii din statele socialiste, de la Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia si Germania de Est pana la regimurile pro-sovietice din Asia, Africa si America Latina.

"Relatia speciala" secreta si Arhivele Disparute

Un alt motiv pentru care informatiile despre relatia ostila dintre Romania si ceilalti membri ai Tratatului de la Varsovia au ramas atat de limitate a fost natura secreta a "relatiei speciale" pe care Bucurestiul o stabilise cu Washingtonul, Beijingul si Bonnul. In combaterea acestei lupte interne contra unor forte superioare, incepand din 1950 si pana la sfarsitul anilor '70, Romania a incercat sa evite atentia opiniei publice si crescanda presiune sovie­tica, pe care o atragea inevitabil. Regulile de baza fusesera stabilite in 1964, cand Romania a avertizat partenerii din SUA: "Cu cat se va face mai putina publicitate independentei Romaniei in aceasta perioada, cu atat mai bine.

O atentie sporita in presa straina ar putea dauna, mai degraba decat sa ajute, relatiilor noastre viitoare. Pentru moment, Romania ar dori sa fie plasata in ochii opiniei publice dupa Iugoslavia si Polonia, printre tarile est-europene. Aspiratiile noastre de independenta pot fi mult mai bine atinse nu printr-o publicitate insistenta si zgomotoasa, ci prin dezvoltarea constructiva si in liniste a relatiilor Romaniei cu Statele Unite si Occidentul".

Cooperare discreta

Astfel, cu exceptia unor rare scapari in presa, foarte putin din incercarile sale de mediere a conflictului din razboiul SUA -Vietnam si, practic, nimic din negocierea relatiilor Chinei cu Italia, Austria, Germania de Vest si Suedia, in a doua parte a anilor '60, nu a fost facut cunoscut publicului. La sfarsitul anilor '70, schimbarile din conducerea Romaniei au condus la o pierdere catastrofala a directiei strategice in campania de subminare a controlului si influentei sovietice in regiune. Drept rezultat, relatia speciala a Bucurestiului cu Occidentul a cedat progresiv ca urmare a campaniei de masuri active pe care Moscova o exercita prin intermediul celorlalti membri ai blocului, ca si prin membrii de facto ai Aliantei, precum Mongolia, Cuba si Coreea de Nord si prin grupul de agenti sovietici si ai Pactului, de la presedintele finlandez Urho Kekkonen, pana la analista sefa pentru URSS si Europa de Est a spionajului vest german, Gabrielle Gast.

In al treilea rand, acest val a continuat sa se dovedeasca foarte rezistent si pentru ca Moscova a reusit sa sorteze arhivele securitatii din toate tarile loiale. Guvernele de tranzitie ale Germaniei de Est, Poloniei, Cehoslovaciei, Ungariei si Bulgariei au incheiat acorduri oficiale cu Moscova, permitand accesul KGB la dosarele serviciilor de spionaj extern, intre 1989-1991, cu specificarea dreptului "de a extrage orice material legat de securitatea Sovietica". In 1990, personalul KGB a lucrat chiar in paralel cu grupurile cetatenesti, sortand arhivele serviciilor de informatii externe din Cehoslovacia si Germania de Est. In acelasi timp, serviciile insele erau angajate in distrugerea propriilor dosare (mai ales a celor operative).

Americanii - mai rapizi ca sovieticii

Acest efort a esuat in cele din urma in cazul Germaniei de Est, din cauza vitezei cu care s-a prabusit edificiul statului. In mijlocul colapsului, spionajul SUA care cauta arhivele STASI a dobandit arhivele Rosenholz inainte de a fi expediate la Moscova sau dispersate prin nenumaratele cladiri ale STASI. Baza de date, reconstruita si decriptata, a acestei arhive a serviciilor secrete externe a scos limpede la iveala relatia ostila dintre serviciile Romaniei si ale Tratatului de la Varsovia si, impreuna cu dosarele est-germane care au supravietuit referitoare la operatiunea INTERKIT, au oferit un road map care a explicat si alte informatii incidentale despre operatiuni ale KGB asupra Romaniei, oferite de fosti ofiteri de informatii sovietici, si au fost ulterior confirmate de rapoartele puternic cenzurate din arhivele serviciilor bulgare.

Paradoxal, in ciuda opozitiei neabatute la dominatia sovietica in regiune, in anii '80, chiar si dupa ce Romania isi pierduse locul strategic, agentii dubli sovietici din tara au fost capabili sa stranga capital din impopularitatea lui Ceausescu, sa discrediteze toate initiativele independente de politica externa si de securitate ale Romaniei si sa exercite controlul temporar asupra institutiilor de securitate si de afaceri, in timpul si imediat dupa Revolutia din 1989. Este ilustrativ in acest sens faptul ca fostul ambasador in Statele Unite si agentul dublu sovietic, Silviu Brucan, a propus cu succes alti cunoscuti agenti dubli sovietici in posturi-cheie pentru securitatea nationala, in timpul si dupa revolutie, inclusiv pe ministrul Apararii Nicolae Militaru (26 decembrie 1989 - 14 februarie 1990), pe fostul director al serviciului de informatii externe Mihai Caraman (13 ianuarie - 23 aprilie 1992). Brucan insusi a devenit principalul consilier al presedintelui Iliescu pana in iunie 1990 si a ramas alaturi de primul-ministru Petre Roman pana in septembrie 1991. Era greu de asteptat o transparenta a arhivelor serviciilor din partea cuiva care, asa dupa cum ii declara in decembrie 1989 lui Viktor Zagladin, seful Sectiei Internationale a Comitetului Central Sovietic, "va face totul pentru a combate imperialismul american, chiar daca aceasta contravenea directivelor ONU si legilor internationale.i

Revolutiile "negociate"

In cele din urma, spre deosebire de revolutia din Romania, care a condus la dezintegrarea institutiilor, la anularea constitutiei si la o abrupta si imediata schimbare de putere, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia si Bulgaria si-au negociat schimbarea de guvern. Continuitatea rezultanta a institutiilor administrative ale statului si continuitatea virtuala a personalului institutional a diminuat posibilitatea ca adevaruri surprinzatoare sa iasa la suprafata din acele sedii, mai ales in conditiile competitiei post-comuniste.

Ca o ironie, cu toate ca fusese singura tara care isi dizolvase aparatul de spionaj, desfiintand directii intregi si concediind peste 60% din personal in timp ce celelalte tari si-au asigurat o remarcabila stabilitate a cadrelor si aranjamentelor institutionale, numai despre Romania s-a spus ca taragana reforma serviciilor". Chiar si Cehoslovacia a optat pentru continuitate pana la sfarsitul anului 1990 cand, cu sprijin exceptional din partea Marii Britanii, SUA si Germaniei a introdus o reforma radicala. Chiar si acea reforma a lasat personalul si structurile serviciilor militare de informatii practic neatinse si a mentinut mare parte din personalul din serviciul extern. Situatia a fost de departe mult mai proasta in Polonia si Ungaria, unde aceleasi discutii de la masa rotunda si-au atins stralucit scopul de a face o tranzitie pasnica de la sistemul partidului unic la cel pluripartid si a mentinut o mare parte din conducerea armatei si a serviciilor instruita de KGB si GRU.

Raportul Macierewicz, elaborat de guvernul polonez in februarie 2007, a detaliat modul in care ofiterii din serviciile militare au continuat sa fie instruiti in taberele GRU si KGB, nu numai intre 1989-1991, ultimii ani ai Uniunii Sovietice " dar si in perioada 1992-1993, de catre serviciile succesoare rusesti, usor reformate. Numirile si promovarile au continuat sa se faca dintre cadrele "de perspectiva", aprobate si instruite de Moscova, incluzand trei dintre sefii si patru dintre adjunctii de servicii, pana si dupa intrarea in noul mileniu. Spre exemplu, 301 de instructori sovietici/rusi au activat in serviciul de informatii militare al Poloniei (WSI) intre 1991-2006, iar cateva zeci de absolventi activau in "esalonul superior" al structurilor WSI chiar si in 2006.

Continuitatea KGB

Stabilitatea cadrelor din serviciile maghiare, antrenate de KGB si GRU, a fost chiar mai mare. Atunci cand Ungariei i-a revenit sefia Comitetului NATO de contraspionaj a explodat un scandal international pentru ca seful serviciului de contraspionaj maghiar " Serviciul de securitate nationala (NBH) " petrecuse sase ani si jumatate la Academia KGB Dzerjinschi din Uniunea Sovietica. In acelasi timp, directorul general al contraspionajului militar (Serviciul de securitate militara:KBH) si ofiteri responsabili cu arhivarea, atat de la KBH cat si de la serviciul de informatii externe (Serviciul de Informatii: IH), erau absolventi ai academiei KGB.

Unii observatori au privit aceste conexiuni ca fiind un castig, oferind mai multe informatii asupra serviciilor rusesti, asupra metodelor si operatiunilor acestora. Totusi, asa dupa cum mentiona raportul Macierewicz, scopul principal al instructorilor KGB si GRU era identificarea dependentelor si slabiciunilor studentilor si vulnerabilitatile institutionale ale serviciilor tarilor de origine, sugerand mijloace de contracarare. Cel putin in cazul Bulgariei, reteaua cooperarii clandestine, "construita timp de 45 de ani", a insemnat ca personalul superior "diplomatic, de securitate si militar si-a pastrat obiceiurile si practicile de a-si coordona atitudinile si practicile" cu Kremlinul. De aceea, este mult mai probabil ca Moscova sa fi continuat sa-si exercite influenta pentru pastrarea secretului asupra operatiunilor trecute si sa conduca politica curenta, si in cazul Poloniei si Ungariei, facand improbabil faptul ca membri ai conducerii serviciilor sa se grabeasca sa dezvaluie ceva ce Moscova ar fi dorit sa pastreze secret.

Pe langa continuitatea structurilor, a personalului si a atitudinilor partenerilor "apropiati", existau de asemenea mai multe interese specifice care s-au mentinut dupa colapsul Uniunii Sovietice. In puternic contrast cu relatia polonezo-rusa, in care problemele frontierelor, identitatii nationale, optiunilor politice fusesera rezolvate in mare masura inainte de sfarsitul Razboiului Rece, problemele care au alimentat ostilitatea sovietica si maghiara impotriva Romaniei s-au mentinut in continuare in noul mileniu. In consecinta, cu toate ca chestiunile Basarabiei/ Moldovei si Transilvaniei au ramas tinte prioritare ale spionajului ungar sau sovietic inca de la sfarsitul primului razboi mondial, aproape nimic despre operatiunile maghiare sau sovietice nu a fost declasificat sau publicat. Legea securitatii nationale a Ungariei, de exemplu, stipuleaza clasificarea operatiunilor de spionaj pentru o perioada de pana la 90 de ani, facand improbabila, pe termen mediu, posibilitatea unor revelatii arhivistice, referitoare la perioada comunista.

Intr-adevar, structurile traditionale de cooperare au fost mult intarite prin similaritatile dintre diaspora maghiara post-imperiala si mult mai numeroasa diaspora rusa "din vecinatate", dupa colapsul imperiului sovietic. Ungaria a fost primul stat cu care Rusia a incheiat un tratat bilateral de tara, in decembrie 1991, pregatit anterior la ambasada Ungariei de la Moscova. Moscova si Budapesta au stabilit atunci relationarea oficiala a disputelor etnico-teritoriale cu Romania, semnand in noiembrie 1992 o declaratie comuna de cooperare pentru Asigurarea Drepturilor Nationale, Etnice, Religioase si Lingvistice ale Minoritatilor, document desemnat de ambele parti drept un punct de cotitura in relatiile ruso-maghiare.

Strategia maghiara

Liderii postcomunisti din Ungaria au sustinut cu insistenta autonomia teritoriala a maghiarilor din Transilvania, reminiscenta a campaniei revizioniste de decenii, lansata de Budapesta dupa primul razboi mondial. Intr-adevar, cei doi care, in 1987, au intemeiat ceea ce urma sa devina primul partid conducator al Ungariei post-comuniste " Forumul Democratic Maghiar - au fost Sandor Csoori, presedinte al Federatiei Mondiale a Maghiarilor, infiintata in 1927 pentru a forta pretentii teritoriale, si un proeminent iredentist, Istvan Czurka. In orice caz, acuzatiile exagerate de incalcare a drepturilor minoritatilor, asimilare fortata si "genocid cultural", care pareau plauzibile in perioada izolarii Romaniei din timpul Razboiului Rece, au facut loc primelor misiuni de supraveghere din partea institutiilor europene.

Moscova si indepartarea Basarabiei

Transparenta referitoare la aceste aspecte ale relatiei sale cu Romania lipseste in cazul Rusiei. La inceputul anilor '90, Kremlinul era intens preocupat de atractia pe care o Romanie stabila, orientata spre vest ar fi putut sa o exercite asupra Republicii Socialiste Moldova. La fel cum URSS propaga imaginea Romaniei ca avand "o influenta primitiva si negativa asupra identitatii moldovenesti", ceea ce impunea protectia sovietica impotriva "asimilarii romanesti" in perioada Razboiului Rece, dezinformarea rusa alimenta acum animozitatea Chisinaului si Kievului impotriva Bucurestiului, prezentandu-l ca avand "ambitii teritoriale fata de Moldova si parti ale Ucrainei pe care le pierduse in favoarea URSS, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial", in timp ce descriau Moscova "ca fiind aparatoarea integritatii teritoriale a vecinilor din nord ai Romaniei". La inceputul anilor '90, CIA considera ca "presiunile separatiste vor continua sa creasca" in RSS Moldova si ca: "Sentimentele nationaliste din Moldova au fost intarite de evenimentele recente din Romania. E posibil ca ele sa se intensifice daca noul regim roman va putea stabiliza tara si va incepe sa introduca un sistem politic democratic, viabil".

Blocarea apropierii

Opt luni mai tarziu, comunitatea serviciilor de informatii ale SUA a cazut de acord ca, in timp ce Moldova va continua sa incerce sa obtina independenta, "o deplasare a Romaniei catre un mai puternic autoritarism, ii va face, probabil, pe moldoveni sa-si doreasca sa ramana in Uniune." Deci, Moldova Sovietica putea fi pastrata si apropierea Moldova-Romania putea fi blocata, impiedicand consolidarea autoritatii administrative si progresul reformelor din Romania, incurajand turbu­lentele, divizarea si reactiile autoritare. In cazul in care KGB-ul a tras concluzii privitoare la evolutia relatiei Moldova-Romania similare cu cele ale CIA, atunci este probabil ca acesta a identificat un interes pentru continuarea instabilitatii din Romania.

Focalizarea Rusiei pe relatia Moldova-Romania a devenit mult mai intensa in 1993, cand NATO si-a deschis oficial usa pentru noi membri, iar SUA au initiat primul program de asistenta pentru Romania. O Romanie stabila, prospera si sigura ar fi exercitat o atractie enorma pentru Republica Moldova si, posibil, chiar si pentru Ucraina. Evgheni Primakov, director adjunct al KGB si sef al Primul Directorat - redenumit rapid Sluzba Vneshnei Razvedki: SVR, la inceputul lui octombrie 1991- a condus campania impotriva extinderii NATO, insistand ca Romania va emite pretentii teritorial daca va fi admisa in Alianta Nord Atlantica si isi va anexa Moldova. Primakov s-a implicat si in dezinformarile privitoare la discreditarea conducerii independente a Romaniei, afirmand, de exemplu, ca "Ceausescu a cerut sa fie trimise trupe sovietice in Romania" pentru a-l sprijini in timpul Revolutiei cand, de fapt, conducatorul roman protesta energic contra inexplicabilului aflux de "turisti" sovietici din tara "si ameninta cu contramasuri".

Jocurile Kremlinului

Kremlinul postcomunist a incercat, de asemenea, sa exploateze "esecul" stabilirii de relatii bune cu vecinii "o cerinta premergatoare pentru statutul de membru NATO" ca parghie de manevra a tratatului de alianta cu Romania. In efortul sau de dezbinare a Chisinaului si Bucurestiului, de exemplu, chiar si cel mai dezinteresat ajutor si asistenta romaneasca au fost etichetate drept amestec in treburile interne ale Moldovei, ajutand evident, in acelasi timp, separarea regiunii Transnistria si exercitand puteri monopoliste pentru adjudecarea conflictului Moldova-Transnistria si a urmarilor acestuia. Emblematica pentru strategia Rusiei a fost conditionarea tratatului bilateral cu Bucurestiul de includerea unei clauze care sa excluda aderarea la alianta nord-atlantica. Drept rezultat, Romania a fost singurul stat fost membru al Tratatului de la Varsovia cu care Rusia a refuzat sa incheie un astfel de tratat de-a lungul anilor '90. In cele din urma, Moscova a acceptat sa incheie un astfel de tratat, numai dupa iulie 2003, la aproximativ opt luni dupa ce NATO a anuntat oficial admiterea Romaniei si la peste un deceniu dupa ce Rusia incheiase tratate similare cu Polonia, Ungaria, Cehoslovacia si Bulgaria.

Insistenta Rusiei, din 2008, ca SUA sa anuleze unilateral acordurile de infiintare a unor baze militare in Romania si continua sa implicare in problemele Moldovei, intr-o maniera care descurajeaza puternic relatii mai apropiate cu Romania, indica persistenta unor obsesii strategice foarte similare cu cele care au motivat ostilitatile anterioare ale sovieticilor fata de Romania. Ca urmare, in viitorul apropiat, pare a fi redusa posibilitatea unor interese institutionale care sa aduca o clarificare a relatiilor si operatiunilor Moscovei contra Romaniei, din perioada Razboiului Rece.

Acest studiu, primul din trei, examineaza geneza transformarii Romaniei din aliat in inamic al blocului sovietic, a eforturilor sale de a iesi de sub dominatia sovietica in domeniul spionajului si amenintarea pe care o reprezenta pentru Moscova. Primele doua capitole sunt dedicate relatiilor existente, anterior comunismului si in primii ani ai acestuia. Al treilea capitol prezinta lupta pentru independenta serviciilor de informatii din perioada Gheorghe Gheorghiu Dej si contramasurile regimului Hrusciov, impotriva primelor crize dintre Tratatul de la Varsovia si Romania din timpul Razboiului Rece. Capitolul patru descrie lupta clandestina din primii ani ai regimului Ceausescu si pana la invadarea Cehoslovaciei.

sursa: Ziua, Dosare ultrasecrete, 11.10.2008

Republica Moldova este interesata in dezvoltarea cooperarii cu serviciile speciale din Rusia si din Comunitatea Statelor Independente, a declarat presedintele moldovean Vladimir Voronin, in cadrul unei intalniri avute joi cu directorul Serviciului rus de informatii externe, Mihail Fradkov. Responsabilul rus participa la Chisinau la o reuniune a sefilor serviciilor speciale din statele CSI.

"O colaborare energica intre aceste servicii va contribui la securitatea regionala, mai ales in contextul in care Moldova trebuie sa faca fata separatismului transnistrean care reprezinta un focar de tensiune regionala si internationala", a afirmat Vladimir Voronin, potrivit unui comunicat al serviciului sau de presa citat de ITAR-TASS si RIA Novosti, preluate de Agerpres.

Potrivit aceluiasi comunicat, Vladimir Voronin si Mihail Fradkov au convenit asupra "necesitatii relansarii cooperarii serviciilor speciale ale CSI pentru combaterea terorismului, a crimei organizate, a migratiei clandestine, contrabandei si a altor fenomene care ameninta securitatea nationala si internationala".

Sursa: ZIUA

Miliardarul american a creat o serie de ONG-uri care au ajutat la propulsarea Aliantei DA la guvernare . Soros a fost "creierul" "revolutiilor colorate" din Georgia si Ucraina. El este cel care a gasit metoda de "schimbare a unui regim nedemocratic"pe cale pasnica, fiind un artizan al prabusirii comunismului. A fost mentorul lui Mihail Gorbaciov si Vaclav Havel. "Revolutia de catifea" de la Praga ilustreaza din plin mecanismul lui Soros

Precizam ca folosim termenul "retea" drept echivalent al englezescului "network". Desi nu este sef de stat, miliardarul George Soros si-a castigat, prin rolul jucat de-a lungul anilor '80 - iar recent prin finantarea si organizarea "revolutiilor colorate" din Georgia (2003) si Ucraina (2004) - reputatia unui super-lider al "Noii Ordini Modiale". Dar si pe cea de adversar infatigabil al presedintelui George W. Bush si al grupului neoconservator de la Casa Alba, "Project for a New American Century" (PNAC). Adeseori se afirma, in mod indreptatit, ca Soros a stat in spatele ascensiunii unor lideri, carora le-a fost si prieten de la Gorbaciov la Havel, de la Saakasvili la Iuscenko.

La un forum desfasurat la New York, George Soros critica cu duritate strategia "razboaielor preventive", politica promovata de Bush si de neoconservatori. "Ideologia supermacista a Administratiei Bush este in totala opozitie cu principiile unei "societati deschise" ("open society"), care recunoaste ca oamenii pot avea pareri diferite, si ca nimeni, la urma urmei, nu detine adevarul absolut.

Ideologia supermacista a lui Bush postuleaza insa, ca, doar pentru ca noi suntem mai puternici decat altii, stim mai multe decat ei si, in consecinta, avem dreptul moral sa decidem pentru cei slabi", spunea Soros. La acelasi forum de la New York, Soros a mai declarat: "Asistam la o revenire puternica a antisemitismului in Europa. Politica Administratiei Bush si cea a Administratiei Sharon au contribuit la aceasta. Nu este vorba de un antisemitism specific, ci asistam la o reactie de respingere mondiala, care include si antisemitismul. Sunt critic fata de o asemenea politica."

Spre deosebire de Bush - adeptul interventiilor militare (cu rezultatele care se pot vedea in Irak) - Soros a militat, a finantat si a organizat, prin fundatiile sale, "schimbarile unor regiuni autoritare sau nedemocratice" din Est, pe cale pasnica, "fara violenta". Este metoda miscarilor din '89 - cu exceptia Romaniei - precum si a "revolutiilor portocalii", recente. "Revolutiile portocalii" au adus in sfera de influenta a "Noii Ordini Mondiale", tari ca Georgia sau Ucraina, fara sa se traga un singur glont! De partea cealalta, avem tragedia din Irak. Metodele lui Soros de "destabilizare pasnica" a unor societati putin democratice pot fi comentate mai ales ca magnatul finanteaza si in Romania o vasta retea de organizatii "open society". De partea cealalta, presedintele Bush este ferm convins ca Soros incearca in realitate sa-si creeze un "nou plan mondial de putere", pentru care a cheltuit enorm. Acest "pol mondial de putere" urmareste rasturnarea regimurilor ostile lui Soros, precum si controlul total asupra societatilor, prin influenta fundatiilor sale.

Subminarea societatii comuniste

"Organizatiile Non-Guvernamentale" (ONG) au aparut la inceputul anilor '80, prin "privatizarea" unor activitati specifice CIA. Fondatorul lui "National Endowment for Democracy", Allen Wistein - un ONG binecunoscut - spunea recent: "Facem o multime de lucruri, pe care acum 25 de ani le facea CIA." Ideea a fost foarte buna. Prin "privatizarea" unor activitati CIA, SUA impiedicau astfel adversarii sa o critice pentru "amestec in treburi interne". Pentru ca acum era vorba despre organizatii "non-guvernamentale", deci (aparent) fara legatura cu Guvernul american sau CIA.

Asa au aparut "Freedom House" (director James Woolley, fost director CIA), "National Democratic Insitute" (condus de fostul secretar de Stat, Madeleine Albright), "Open Society Institute" (patronata si finantata de George Soros), "National Endowment for Democracy" si multe altele. Toate aceste ONG-uri si-au creat rapid filiale in tarile de interes pentru politica americana.

La inceputul anilor '80, George Soros a inceput sa finanteze gruparile de rezistenta, precum si persoanele aflate in dizgratia regimurilor comuniste din Europa de Est, prin "Open Society" ("Societatea Deschisa"). Un concept formulat de filosoful britanic Sir Karl Popper, profesorul si mentorul sau. Innobilat in 1965, filosofia lui Popper a capatat consistenta prin crearea de catre George Soros a lui "Open Society Institute", sustinut financiar de "Soros Fund Management". Din 1979, "Open Society" patrunde in Europa Centrala si de Est (statele comuniste), dar si in multe alte state din Africa, Asia si America Latina. In 1992, Soros a fondat - la Budapesta - "Central European University", care formeaza cadre selectionate din intreaga Europa de Est si fosta URSS. Inclusiv din Romania.

Metoda preferata a lui Soros: atragerea establishmentului comunist prin burse. "In fiecare tara identificam un grup de oameni - unii dintre ei chiar din aparatul de conducere, altii mai putin cunoscuti - care impartaseau ideile mele", afirma Soros despre metoda sa de a castiga increderea "establishmentului" comunist de atunci. Metoda lui Soros de a atrage, in primul rand, oameni nemultumiti ai sistemului - pe cei din interiorul grupului de conducere comunist mai ales - care cunosteau foarte bine atat sistemul, cat si punctele sale slabe, a facut ca, in curand, "Open Society" sa numere in randurile sale oameni politici, sefi ai armatei si serviciilor secrete, economisti, finantisti si juristi, oameni din media, penetrand astfel "coloana vertebrala" a sistemului comunist. Metodele lui Soros sunt dezvaluite in "Washington Post" din 22 septembrie 1991 (vezi "The New World of Apyless Corps"), precum si in "East and Central Europe Program" (www.newschool. edu/centers). O lucrare interesanta este si Dan Seligman: "The Life and Times of a Messianic Billionaire", sau Theodore Spencer: Investors of the Century" (Fortune, decembrie1999).

Penetrarea prin burse si manuale

Prima tara comunista tintita a fost, cum era de asteptat, Ungaria natala. Soros a oferit mai intai, burse "establishmentului" comunist maghiar si a castigat astfel incredere si influenta politica la Budapesta. A promovat apoi celebrele sale manuale. Studenti, cercetatori, scriitori, artisti, tineri activisti de partid maghiari au devenit astfel sensibili la ideile si la proiectele "societatii deschise".

Miscarea urmatoare a lui Soros in Europa de Est, a fost Polonia unde miliardarul american a subventionat "Solidaritatea". Cea care a preluat, prin alegeri, puterea in 1988. Trebuie insa sa mentionam ca, printre prietenii lui George Soros s-a numarat si generalul Wojciech Jaruzelski, cel care, la inceputul anilor '80, decretase in Polonia "legea martiala", evitand astfel o ocupatie sovietica, declansata de greva la scara nationala a "Solidaritatii" poloneze.

In URSS, Soros l-a cunoscut si a devenit mentorul lui Mihail Gorbaciov. O dovada in acest sens este ca, sub influenta lui Soros, Gorbaciov (venit la putere in '85) a inceput sa se refere in discursurile sale, tot mai des, la "casa noastra europeana" la "societatea deschisa", si sa promoveze concepte reformiste ca "glaznosti" ori "perestroika". Numerosi tineri sovietici au luat calea burselor lui Soros, si au ajuns in Occident. La inceputul anilor '90, Soros si-a lansat in Rusia celebrele "manuale" (vezi Irma Dezhina: "US Non-Profit Foundation in Russia, Impact on Research and Education"). Dar foarte repede au aparut criticii. Acestia sustineau ca, in realitate, Soros urmareste "dezmembrarea Rusiei ca stat, care avea potentialul de a redeveni superputere mondiala". Unul dintre adversarii lui Soros - miliardarul Boris Berezovski - declara despre Soros: "Aproape am lesinat cand am auzit, cu ani in urma, ca Soros este agent al CIA."

Dupa ce a cheltuit 250 de milioane de dolari pentru "transformarea educatiei si economiei ruse", Soros a mai investit 100 de milioane de dolari pentru a crea in Rusia "International Science Foundation". SVR-ul rus l-a acuzat insa de spionaj. Vezi, in acest sens, "Washington Post" (Margaret Shapiro: "Russian agency said to accuse americans of spying"), din 4 ianuarie 1995, sau "FSK suspects financing of espionnage on Russia's teritory", 18 ianuarie 1995, Associated Press.

Soros i-a creat o fundatie lui Gorbaciov, cu sediul in SUA. Ca si lui Dalai Lama, la Presidio (California).

In China, adeptii lui Soros au fondat "Fund for the Reform and Opening China", au fost organizatorii mitingului-maraton din Piata Tien-An Men, miting inecat in sange de autoritatile de la Beijing, dupa o indelungata ezitare. (In Romania, pentru spargerea mitingului-maraton din Piata Universitatii si anihilarea opozitiei au fost preferati "minerii".) Ulterior, chinezii l-au acuzat pe Soros de legaturi cu CIA (vezi "Washington Post", 8 august 1989, Mariane Yen: "Fund's representative arrested in China").

Probabil ca Vaclav Havel si "revolutia de catifea" de la Praga, din 1989, urmata de celelalte miscari de schimbari pasnice din Europa de Est, au reprezentat marile succese ale filosofiei lui George Soros. Cu exceptia notabila a Romaniei, peste tot nu s-au inregistrat morti sau raniti. Nu s-a tras un singur glont! Schimbarea politica majora din 1989, din Europa de Est, a insemnat un veritabil "carnaval popular", care s-a propagat ca un dominou.

In timpul razboiului din fosta Iugoslavie, Soros a fondat "International Crisis Group". Iar in 2003, si in 2004, George Soros a fost "creierul" din spatele loviturilor colorate din Georgia si Ucraina (vezi "Dosare Ultrasecrete" din 17 ianuarie 2004, 18 decembrie 2004 si 9 aprilie 2005).

"Societatea deschisa" in Romania

Oficial, Soros a infiintat la Bucuresti, in 1990, fundatia care ii purta numele: "Fundatia Soros". Ulterior, numele a fost schimbat: "Fundatia pentru o Societate Deschisa" (FSD). A fost printre primele ONG-uri infiintate in Romania.

In realitate, era vorba de o adevarata retea: "Soros Open Network Romania" (Reteau Deschisa Soros din Romania). In cadrul acestei retele functioneaza o mare varietate de organizatii, asociatii, institutii, cluburi etc.

Personalitatile de varf ale retelei "Soros Open Network Romania": Renate Weber, Alina Mungiu, Monica Macovei, Cristian Parvulescu, Razvan Ungureanu, Adrian Cioroianu etc. In cadrul retelei "Soros Open Network Romania" sunt grupate ONG-uri cunoscute, si unele mai putin cunoscute.

Dintre cele mai putin afisate (pana acum) in public, remarcam: "Uniunea pentru Reconstructia Romaniei", "Centrul de Parteneriat pentru Egalitate", "Centrul pentru Dezvoltare Economica", Fundatia "Concept" etc. Cele mai importante sunt: "Fundatia pentru o societate deschisa" (FSD), fosta pana in 1997, "Asociatia Fundatiei Soros pentru o Societate Deschisa", care reprezinta punctul central al "piramidei" celorlalte "ONG"-uri. Care se mai autodefinesc si drept "societatea civila". FSD asigura finantarea celorlalte ONG-uri, care insa - intre timp - si-au creat si surse proprii de subventionare. Mai ales dupa 2000. Apartenenta la FSD a creat membrilor sai multiple oportunitati. Razvan Ungureanu este un bun exemplu in acest sens. Pana in 1997, actualul ministru de Externe - Razvan Ungureanu - a lucrat pentru FSD. Aceasta i-a permis sa beneficieze de burse si stagii de pregatire. Astfel, in '90-'91, Ungureanu a primit o bursa pentru masterat la "St. Cross College" al lui "University of Oxford", masterat luat in 1993. Acest lucru i-a ingaduit ulterior lui Ungureanu sa devina membru al prestigioasei "European Association for Jewish Studies" de la Oxford. In 1998, Ungureanu a devenit "Senior Fellow" la "Oxford Centre for Jewish and Hebrew Studies" din cadrul lui "St. Cross College" (Oxford), cel mai cunoscut centru cu acest profil din lume. Primind "Premiul Posen", Ungureanu a beneficiat si de o bursa de doi ani (1996/1997 si 1997/1998), la cunoscuta "Universitate Ebrica" din Ierusalim. In 2000, Ungureanu a sustinut cursuri ca "Senior Reader" la "NATO School" din Oberammergau (Germania), iar in 2003 Ungureanu este "senior Reader" la "George C. Marshall Center for Security Studies" de la Garmisch-Partenkirchen (Germania). Din martie 2005, Mihai Ungureanu este profesor asociat si la "Universitatea Nationala de Aparare". La 2 mai 2005, intampinandu-l la Ierusalim pe Mihai Ungureanu, Silvan Shalom (ministrul de Externe al Israelului) spunea: "Bine ai venit, prietene Ungureanu, expert in iudaism si prieten al Israelului!"

Mihai Razvan Ungureanu este doar un exemplu pentru oportunitatile oferite de FSD si George Soros tinerilor romani. Acelasi lucru se poate spune despre multi altii dintre cei citati mai sus. Cele mai cunoscute ONG-uri din cadrul lui "Soros Open Network Romania" (SON) sunt:

"ASOCIATIA PRO DEMOCRATIA" (APD). Infiintata in august 1990, de Adrian Moruzi, la Brasov. A fost finantata, mai intai, de "National Democratic Institute", dupa care a intrat in piramida SON. Are 30 de filiale in intreaga tara si peste 1000 de membri. Specializare: supravegherea alegerilor, numaratoarea paralela a voturilor etc. Organizeaza in fiecare an "Universitatea de vara de la Balvanyos" (Covasna), alaturi de "Liga Pro-Europa", si "Uniunea Tineretului Maghiar" precum si de FIDESZ. "Pro-Democratia" este finantata pe langa SON (mai exact de FSD) si de: "National Democratic Institute", "Freedom House", "USAID" (United States Agency for International Development) si "Westminster Foudation for Democracy". Din 1999, "Pro-Democratia" il are in frunte pe Cristian Parvulescu, care a analizat finantarea partidelor in ultima campanie electorala. Rezultatul: nici un partid nu a respectat legea la acest capitol! Cu o exceptie: Partidul Democrat!

"SOCIETATEA ACADEMICA ROMANA" (SAR). Societate recent infiintata, condusa de Alina Mungiu. La ultimele alegeri a venit cu ideea aliantei "DA" - dintre Partidul Democrat si Partidul National Liberal - care le-a si castigat.

Finantarea vine de la "Open Society Institute", precum si de la "Banca Mondiala", "Freedom House" (James Woolsey), si "Marshall Fund".

"ASOCIATIA PENTRU APARAREA DREPTURILOR OMULUI IN ROMANIA-COMITETUL HELSINKI" (APADOR-CH). Condusa la inceput de Renate Weber, apoi din 1996 de Monica Macovei. Trebuie precizat ca "APADOR-CH" este, probabil singurul ONG apolitic din Romania, care corespunde criteriilor pretinse acestor oranizatii non-guvernamentale.

"GRUPUL PENTRU DIALOG SOCIAL" (GDS). Infiintat cu mult zgomot in 1990, in prezenta lui Ion Iliescu, la "Hotelul Intercontinental", GDS-ul s-a dovedit ulterior a fi principala pepiniera a FSD. Condus actualmente de Radu Filipescu, GDS-ul numara intelectuali importanti ai Romaniei de azi: Gabriela Adamesteanu, Mariana Celac, Andrei Cornea, Andrei Oisteanu, Adrian Cioroianu etc.

Din lipsa de spatiu tipografic, ne oprim aici cu enumerarea ONG-urilor din cadrul retelei SON. Nu inainte de a aminti "AGENTIA DE MONITORIZARE A PRESEI ACADEMIA CATAVENCU" (Mircea Toma), precum si "ALIANTA CIVICA".

Finantarea Soros in Romania

George Soros a investit in 1990, pentru fundatia sa din Romania, 1,5 milioane de dolari. Banii au servit implementarii unor programe civice. Intre 1990 si 1994, Fundatia s-a ocupat de pilda, cu elaborarea "manualelor alternative" - scrise de membrii Fundatiei - in colaborare cu Ministerul Educatiei. Investitiile lui Soros in Romania au crescut progresiv. De la 4,3 milioane de dolari in 1992, la 11,3 milioane de dolari in 1996, pentru a ajunge, in 1999, la suma record de 15,8 milioane de dolari. Din anul 2000, insa, strategia finantarii Fundatiei s-a schimbat. Soros explica astfel strategia financiara a Fundatiei sale: "Calea pe care Fundatia a ales-o este ca atunci cand a devenit foarte eficienta in anumite domenii, sa infiinteze organizatii autonome in aceste domenii, la a caror finantare sa contribuie doar partial."

Astfel se explica scaderea finantarii lui Soros in Romania dupa 2000: ONG-urile din cadrul SON au inceput sa se autofinanteze din acel an. De la 12 milioane de dolari, investiti in anul 2000, Soros a ajuns la 7,6 milioane de dolari in 2002, la 5,4 milioane de dolari in 2003, la 3,9 milioane de dolari in 2004, si la 3,2 milioane de dolari in 2005.

Dupa alegerile din 2004, unii membri ai SON au ajuns in Guvern. Ceea ce ridica o problema de "incompatibilitate", sa recunoastem. Adica nu poti sa fii membru al unei "organizatii non-guvernamentale" si acelasi individ sa ajunga si membru in Guvern! Pentru ca rolul unei "organizatii non-guvernamentale", prin definitie, este tocmai sa "supravegheze" viata politica, partidele, Parlamentul, Presedintia, si, bineinteles, Guvernul. Or, cum poate cineva sa "arbitreze" Guvernul, de pilda, si sa fie - in acelasi timp - membru al Executivului? Cu un picior in ONG si cu celalalt in Parlament sau in Guvern! Cu speranta ca, dupa aderarea Romaniei la UE, sa ajunga si euro-parlamentar!

Aici este o clara incompatibilitate, care ar trebui rezolvata. Altfel, alegatorii ar ramane cu impresia ca ONG-ul a fost folosit ca "vector" (ca samanta) pentru lansarea unui individ in politica, in partide, sau in Parlament. Si chiar in UE! Ceea ce ar compromite activitatea ONG-urilor. Suntem de parere ca membrii ONG trebuie sa se abtina de la tentatiile - atat de numeroase - ale intrarii in partide, Parlament si Guvern, pentru a-si putea pastra credibilitatea "arbitrarii" jocului politic. Metoda ingenioasa a lui George Soros - de a atrage pe membrii "establishmentului" aflat la putere prin burse, catre filosofia "societatii deschise" (a lui Karl Popper) - a creat o alta metoda de a "schimba pasnic, fara violenta, regimurile nedemocratice".

Intr-un foarte interesant interviu dat ziarului ZIUA, din 17 iunie 2006, Sandra Pralong, prima conducatoare a "Fundatiei Soros" in Romania declara: "Trebuie sa acceptam si ideea ca, in general, Partidul si Securitatea i-au recrutat pe cei mai buni." Si: "Am vazut - si mama mea a vazut in jurul meu - cum Securitatea venea sa-i recruteze in liceu pe elevii cei mai buni." Sau: "Eu, in scoala generala, cand nu m-au facut pioniera, am venit acasa plangand. Nu pot sa garantez ce as fi devenit (daca nu plecam)." Despre dosare: "Ce credibilitate mai au dosarele, daca sunt deja suspectate de a fi traficate?" Sandra Pralong adauga: "Daca au facut compromisuri, mi-ar placea sa mi-o spuna ei primii. Sa nu aflu eu din terte surse. Voi avea un respect nemarginit pentru acesti oameni... Aduceti-va aminte de Paleologu."

de  Vladimir ALEXE

sursa: Ziua

Desi nu este sef de stat, George Soros si-a castigat, prin rolul jucat incepand cu 1980 - mai ales prin finantarea si organizarea asa-numitelor miscari anticomuniste din 1989 si prin "revolutiile portocalii" din Georgia (2003) si Ucraina (2004) - reputatia unui super-lider al Noii Ordini Mondiale. Dar si pe cea de adversar infatigabil al presedintelui George W. Bush si al grupului neoconservator de la Washington, "Project for a New American Century" (PNAC). Se spune ca Soros sta in spatele ascensiunii catorva sefi de stat, de la Gorbaciov si Havel, la Saakasvili si Iuscenko.

Statele Unite dispun astazi de doua metode pentru a promova in lume "schimbarile de regim" cerute de Noua Ordine Mondiala. Prima este aceea a invaziilor militare preconizate de PNAC si presedintele Bush - de tipul celor din Afganista si Irak, tari aflate acum sub ocupatie, unde se organizeaza asa-zise alegeri democratice sub controlul armatei, prin incalcarea Conventiei de la Viena (cea care interzice explicit puterii ocupante sa modifice statutul politic, economic si social al statului ocupat). A doua metoda pentru "schimbarea de regim" este cea a "revolutiilor portocalii", metoda pusa la punct inca din anii '80 de George Soros, prin care sunt identificate, finantate, indoctrinate si mediatizate grupuri de presiune locale, cu care se incearca rasturnarea "vechiului regim" si afilierea la institutiile Noii Ordini Mondiale (NATO si UE). Prima metoda, utilizata de Bush si PNAC in Afganistan si Irak, a condus la invazii militare urmate de replici sangeroase ale rezistentei locale, perpetuand astfel niste razboaie care incep sa semene tot mai mult cu cel din Vietnam - unde plecarea americanilor a fost echivalata de opinia publica cu o infrangere istorica a SUA. Dupa invaziile din Afganistan si Irak, SUA s-au pomenit izolate pe plan international, blamate de opinia publica (inclusiv de cea americana) si nevoite - la al doilea mandat George W. Bush - sa incerce reconcilierea diplomatica cu ceea ce era numit pana mai ieri la Washington "vechea Europa" (Franta, Germania). In acelasi timp, metoda lui Soros - cea a "revolutiilor portocalii" - inregistra succese fara precedent, aducand - fara sa se traga un singur glont - tari ca Georgia sau Ucraina in sfera de influenta a Noii Ordini Mondiale. Asadar, invazia armata a lui Bush, ori "revolutia portocalie", pasnica, a lui Soros?

George Soros, adversarul lui George W. Bush

La un forum evreiesc din New York, George Soros critica actuala politica militarista a Administratiei Bush si a Guvernului israelian Sharon, avertizand ca aceasta produce rezultate opuse celor scontate de Washington. Soros a spus: "Asistam la o resurgenta a antisemitismului in Europa. Politica Administratiei Bush si cea a Administratiei Sharon au contribuit la aceasta. Nu este un antisemitism specific, ci o reactie de respingere mondiala, care include si antisemitismul. Sunt critic fata de aceasta politica". El a mai adaugat: "Daca schimbam aceasta directie, cred ca antisemitismul se va mai diminua. Sunt foarte preocupat de aceasta politica (Bush-Sharon), pentru ca noul antisemitism afecteaza imaginea Israelului in lume."

Soros este citat adeseori spunand ca "Ideologia supermachista a Administratiei Bush este in totala opozitie cu principiile unei societati deschise ("open society"), care recunoaste ca oamenii pot avea pareri diferite si ca nimeni nu detine adevarul absolut. Ideologia supermachista a lui Bush postuleaza ca, doar pentru ca noi suntem mai puternici decat altii, stim mai mult ca ei si, in consecinta, avem dreptul de a decide pentru cei slabi."

Incepand cu 1980, George Soros a fost prietenul si finantatorul unor personalitati importante de pe scena politica mondiala, carora le-a "inoculat" principiile unei "societati deschise" si a "casei comune europene": Vaclav Havel, Mihail Gorbaciov, dar si - surpriza - generalul Wojciech Jaruzelski. Soros este o figura proeminenta a unor mari organizatii ale Noii Ordini Mondiale: "Council of Foreign Relations", "World Economic Forum", "Human Rights Watch" (HRW).

In acelasi timp, el este un bine cunoscut finantist, unul dintre cele mai de succes personaje din domeniul speculatiei financiare. Care, insa, a investit multi din banii castigati in domeniul social-politic.

Din 1994, Soros a inceput sa investeasca in Europa de Est, in domeniul comuncatiilor. A investit 15 milioane de dolari pentru a muta la Praga arhiva sonora a "Europei Libere". In momentul de fata, extinde emisiunile "Europei Libere" si ale "Vocii Americii" in Caucaz si Asia Centrala.

A creat "Soros Fund Management" si "Open Society Institute", institutii prin care a operat social-politic in centrul si estul Europei (1989), apoi in Georgia si Ucraina (2003-2004). In iulie 2000, Soros a creat "Quantum Endowment Fund", unul dintre cele mai mari fonduri de investitie din istorie.

In timpul razboiului din fosta Iugoslavie, a fondat "International Crisis Group" (ICG), care a colaborat cu "Institute of Peace", o acoperire de fapt a CIA. Finanteaza un institut condus de Dalai Lama la Presidio (San Francisco), unde mai sponsorizeaza fundatia lui Mihail Gorbaciov, un foarte apropiat prieten al sau. Cand, in februarie 2002, fortele anti-globalizare luau cu asalt Hotelul "Waldorf-Astoria", inclestandu-se cu politia new-yorkeza intr-un adevarat razboi al strazii, George Soros - adresandu-se participantilor la "World Economic Forum" - descria virtutile "societatii deschise". Alaturi de el se aflau o serie de mari politologi, filosofi si istorici - Zbigniew Brzezinski, Samuel Huntington, Francis Fukuyama - care pledau in acelasi sens.

Tanarul Soros s-a refugiat din Ungaria in Marea Britanie abia in 1947

George Soros este fiul scriitorului in limba esperanto, Tivadar Soros. S-a nascut la Budapesta, la 12 august 1930, intr-o familie de evrei unguri. In timpul razboiului, ca adolescent, Soros a participat la schimburi valutare ilegale, dovedind de timpuriu un adevarat talent si o mare pasiune pentru speculatiile financiare. In 1944, cand germanii au preluat conducerea Ungariei horthyste, avea doar 14 ani. Spre deosebire de alte familii evreiesti, care au fost deportate de germani, familia Soros s-a salvat deoarece bunicul lui George indeplinea o functie oficiala in stat: supraveghea confiscarea proprietatilor evreiesti. Mai greu a fost pentru familie cu ocupatia sovietica a Budapestei, care a urmat celei germane. Acum lucrurile se inversasera: multi evrei unguri si-au adus aminte ca bunicul lui George Soros supervizase confiscarea averilor lor. Asa ca l-au denuntat autoritatilor sovietice, care l-au arestat.

In urma acestor evenimente, tanarul George Soros a ramas pentru toata viata un anticomunist, dar mai ales un antisovietic notoriu.

In 1946, participa la un congres esperanto in Occident, asa ca profita si ramane in Marea Britanie. Din 1947 pana in 1952, este student al prestigioasei "London School of Economics", unde devine studentul favorit al filosofului Sir Karl Popper, primul teoretician al "societatii deschise" ("open society"). Din 1956 Soros se stabileste la New York, pe Wall Street, unde inventeaza formula "fonduri anonime", despre care scrie: "Fonduri secrete imense, scoase in localitati "off-shore", pot produce castiguri astronomice".

In 1969, Soros organizeaza primul "Quantum Fund", cu care se lanseaza in speculatii financiare de succes, o mare parte din sumele castigate astfel fiind investite in proiectul "societatii deschise". Prin scheme proprii de speculatii financiare, Soros ajunge in scurt timp miliardar. Companiile sale incep sa controleze proprietati din Argentina, Brazilia, Mexic, precum si banci din Venezuela (al cincilea producator mondial de petrol) etc.

Innobilat in 1965, Sir Karl Popper isi propaga filosofia "societatii deschise", care capata consistenta prin crearea de catre George Soros a lui "Open Society Institute", sustinut financiar de "Soros Fund Management". Din 1979, "Open Society" patrunde in Africa de Sud, Europa Centrala si de Est (statele comuniste), in fosta URSS, precum si in multe state din Africa, Asia, America Latina. In 1992, Soros fondeaza "Central European University", cu primul sediu la Budapesta, care formeaza cadre in spiritul filosofiei "societatii deschise", cadre racolate din Europa si fosta URSS, inclusiv din Romania.

La 16 septembrie 1992, in "Miercurea neagra", Soros castiga in cateva minute 10 milioane de dolari, speculand asupra supraevaluarii lirei sterline la "Bank of England". De atunci, Soros este poreclit "omul care a spart Banca Angliei".

In 1997, acelasi Soros era acuzat ca a "distrus", prin schemele sale financiare, economia Thailandei. Un bancher thailandez a declarat atunci: "Il privim pe George Soros ca pe un soi de Dracula. Efectiv, suge sangele oamenilor". Ceea ce era, desigur, o exagerare. Acelasi scenariu avea sa functioneze si in Malaezia. La randul lor, chinezii aveau sa-l porecleasca pe Soros "crocodilul", datorita insatiabilei sale pofte de castiguri financiare, obtinute prin "schemele" speculative.

Ironic aproape, George Soros a fost cel care l-a salvat de la faliment pe actualul presedinte si inamic personal, George W. Bush - un antitalent notoriu in domeniul afacerilor - in 1987, cand a achizitionat de la acesta compania de explorari petroliere "Harken Energy Corporation", aproape falimentara. Bush a incasat, cu acea ocazie, un miliard de dolari, iar George Soros a declarat apoi ca facuse targul numai pentru a castiga influenta politica prin tatal acestuia, pe atunci vicepresedintele SUA.

De aceasta perioada din viata lui George Soros se ocupa Dan Seligman in "The Life and Times of a Messianic Billionare", Theodor Spencer in "Investors of the Century" ("Fortune", decembrie 1999), si Jim Freer in "Most International Trader George Soros" ("Latin Tradecom", octombrie 1998).

Soros, filantropul politic

Din 1980, George Soros a inceput sa finanteze gruparile de rezistenta, precum si persoane aflate in dizgratia regimurilor comuniste din Europa Centrala si de Est. "In fiecare tara am identificat un grup de oameni - unii din ei in aparatul de conducere, altii mai putin cunoscuti - care au impartasit ideile mele", afirma el despre inceputurile subminarii sistemului comunist. Astfel, Soros a inceput propaganda pentru o "societate deschisa" in lagarul comunist, urmarind un singur scop: atacarea socialismului si rasturnarea lui de la putere. Cehi, sarbi, romani, unguri, polonezi, est-germani, croati, bosniaci si kosovari au constituit primele grupuri care promovau principiile unei "societati deschise". Metodele lui Soros sunt, in parte, dezvaluite in "Washington Post" din 22 septembrie 1991, in articolul: "The New World of Spyless Corps", ca si "East and Central Europe Program" (www.newschool.edu/ centers).

Prima tara comunista tintita a fost, asa cum era de asteptat, Ungaria. Soros a oferit mai intai burse culturale "establishmentului" comunist maghiar si a castigat astfel influenta politica la varful piramidei rosii de la Budapesta. A promovat apoi manuale si a atras prin bursele sale o mare parte din tanara generatie din Ungaria: studenti, cercetatori, scriitori, artisti, chiar tineri activisti de partid etc, cu totii sensibili la ideile si proiectele "societatii deschise". Miscarea urmatoare a lui Soros a fost in Polonia, unde miliardarul american a subventionat "Solidaritatea", sindicatul anticomunist care, in 1988, a preluat pasnic, prin alegeri, puterea.

A urmat China, in care adeptii lui Soros au fost organizatorii mitingului maraton din Piata Tien-An-Men, miting inecat in sange de catre autoritatile de la Beijing, dar numai dupa o indelungata ezitare.

In acelasi timp, urmandu-si metoda, Soros a devenit prietenul si sfatuitorul tainic al lui Mihail Gorbaciov, care a inceput sa se refere frecvent in discursurile sale la "casa noastra europeana" si la o "societate deschisa". Urmand calea burselor, numerosi tineri sovietici au ajuns in Occident, unde au fost "reciclati" in institutiile de invatamant ale lui George Soros.

Probabil insa ca Vaclav Havel si Cehoslovacia au reprezentat marile succese ale lui George Soros, de la sfarsitul anilor '80. "Revolutia de catifea" de la Praga - in cursul careia a murit doar o singura persoana - si impunerea lui Havel ca presedinte al Cehoslovaciei (mai tarziu al Cehiei) au ilustrat la perfectie un model de miscari de strada de mari proportii, absolut pasnic ("Fara violenta"), care a condus apoi la daramarea Zidului Berlinului, simbolul lagarului comunist.

In Romania, Soros a actionat in cursul anilor '80 prin bursele "Fullbright", acordate unor tineri romani de mare potential, care s-au remarcat apoi dupa 1990. O prima tentativa - "Miscarea transcendentala" -, o alternativa spirituala inedita, care a atras intelectuali, scriitori sau artisti, a fost distrusa de regimul comunist. Cel care, initial, o aprobase sub semnaturile Elenei Ceausescu si a ministrului Invatamantului, Aneta Spornic.

In 1989, "Washington Post" a semnalat ca, in 1987, autoritatile comuniste de la Beijing acuzasera fundatia lui George Soros din China - "Fund for the Reform and Opening of China" - ca ar avea numeroase legaturi secrete cu CIA (Mariane Yen, "Fund's Reprezentative Arrested in China", "Washington Post", 8 august 1989).

Soros a patruns pe piata URSS prin manuale

S-a spus adeseori despre Soros si organizatiile sale ca sunt rezultatul "privatizarii CIA" din anii '80, conform politicii Administratiei republicane Reagan-Bush. Cu alte cuvinte, ca a preluat ca organizatie non-guvernamentala (ONG) o parte din sarcinile care reveneau pana atunci CIA si altor agentii americane de informatii.

Diplomatul de cariera Herbert Okun - de la "Europe Committee of Human Rights Watch" (HRW) -, care a lucrat mult cu George Soros si a carui organizatie este conexata Departamentului de Stat si USAID - in perioada 1990-1997 (cand lucra pentru "Financial Services Volunteer Corps" din cadrul USAID) - afirma ca el si Soros incercau sa "stabileasca sistemul de piata financiara libera in tarile foste comuniste".

Iar fondatorul lui "National Endowment for Democracy", Allen Wistein, afirma: "Facem o multime de lucruri, pe care acum 25 de ani le facea CIA".

Metodele sunt, insa, altele. Un exemplu: Soros a patruns pe piata URSS, la inceputul anilor '90, prin editarea de manuale. (Irma Dezhina: "US Non-Profit Foundation in Russia, Impact on Research and Education").

Foarte repede s-a constatat insa ca manualele lui Soros "indoctrinau" tineretul sovietic, iar bursele sale creau tineri lideri "soros-izati", dupa cum se exprima chiar George Soros. Criticii lui sustineau ca acesta ar urmari, de fapt, "dezmembrarea Rusiei ca stat, tara care avea potentialul de a redeveni superputere mondiala".

In spatele acestor acuzatii se afla Mafia rusa, a proaspetilor magnati. Unul dintre acesti magnati, Boris Berezovski - reprezentantul grupului de miliardari evrei rusi, alaturi de Mihail Hodorkovski, Vladimir Potanin sau Boris Abramovici -, a declarat despre Soros: "Aproape am lesinat cand am auzit, cu ani in urma, ca Soros este agent CIA". Opinia lui Berezovski era ca Soros si Occidentul s-ar "teme sa nu devina prea puternic capitalul rus". Daca "establishmentul" american s-ar teme de forta noilor magnati din Rusia, ce alt mijloc mai bun era decat sa domine piata rusa a mass-media, a educatiei si a centrelor de cercetare si stiinta?

Dupa ce a cheltuit 250 de milioane de dolari pentru "transformarea educatiei si economiei ruse la nivel universitar" - conform standardelor Noii Ordini Mondiale - , George Soros a mai investit 100 de milioane de dolari pentru a crea in Rusia "International Science Foundation".

Dar SVR (Serviciul de Contrainformatii al Rusiei) a contraatacat si l-a acuzat de spionaj. (A se vedea "FSK suspects financing of espionage on Russia's territory", Associated Press, 18 ianuarie 1995 sau Margret Shapiro, "Russian Agency said to accuse americans of spying", "Washington Post", 4 ianuarie 1995)

In 1995, Moscova a reactionat violent la implicarea unui functionar al Departamentului de Stat - Fred Cuny - in conflictul din Cecenia. Cuny lucra atunci pentru un contract cu Soros. "Open Society Institute" (OSI) este foarte activa si azi in Cecenia, sponsorizand mai multe organizatii locale. George Soros si "BP Amco" sunt principalii investitori ai companiei "Tyumen" (Scott Anderson, "The Man who tried to save the world: the dangerous life and disappearance of Fred Cuny"). Conform SVR-ului rus, Soros plateste peste 50.000 de savanti rusi si achizitioneaza numeroase descoperiri stiintifice rusesti de mare valoare, precum si inventii high-tech care ar trebui sa constituie secrete de stat ale Rusiei (Sean Gervasi, "Western Intervention in the URSS", Covert Action Information Bulletin nr. 39).

Un om pentru toate anotimpurile al "Open Society": Michael Kozak

Conducerea lui "Open Society Institute" (OSI) este un fel de "Who's Who" al razboiului rece si al Noii Ordini Modiale. Paul Goble este director de comunicare, dupa ce a fost ani de zile comentator politic la "Europa Libera". Herbert Okun a indeplinit in Administratia Nixon rolul de consilier al secretarului de Stat, Henry Kissinger. Kati Marton este sotia lui Richard Holbrooke, fostul ambasador in Iugoslavia si subsecretar de stat in Administratia Clinton. Marton este principala sustinatoare a Radio B-92 de la Belgrad (alaturi de "National Endowment for Democracy"), un post de radio care a avut o contributie considerabila la rasturnarea lui Slobodan Milosevici. Alt membru OSI, cooptat in 1993, este Aryeh Neier, fost conducator al "Helsinki Watch. Precizam ca "Helsinki Watch" a devenit din 1975 "Human Rights Watch" (HRW).

George Soros este membru director al comitetelor "America" si "Eastern Europe - Central Asia" din cadrul OSI, si este foarte apropiat de "Human Rights Watch", dominand ambele organizatii non-guvernamentale.

Noua stanga anticomunista din Statele Unite se afla, prin oameni si ideologie, infiltrata masiv in organizatiile patronate de Soros. Concepte ca "societatea deschisa", modelul "descentralizarii" si "noua ordine mondiala" sunt comune lui George Soros si noii stangi. Pentru noua stanga, schimbarea regimurilor comuniste si postcomuniste se pregateste mai intai ideologic (manuale, burse etc), apoi prin marsuri pasnice ale "grupurilor de presiune", care coaguleaza treptat o mare parte din populatie de partea lor. Soros si noua stanga exclud total violenta sau interventia militara intr-o schimbare de regim.

Marea "vedeta" a OSI si a noii stangi este considerat Michael Kozak, cel care a reusit, in mod pasnic, sa instaleze lideri simpatizati de populatie si de Occident in Nicaragua (Violeta Chamorro), Panama si Haiti. Dupa care a fost trimis ambasador al SUA in Belarus (James Petras, "Imperialism and NGO in Latin America", Monthly Review, vol. 49, nr. 7, dec. 1997). Kozak lucreaza impreuna cu Soros la programul "Internet Access and Training Program" (IATP), al carui scop este acela de a crea lideri de viitor in Europa de Est si in statele foste sovietice.

Programul IATP a fost implementat si in Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Kazahstan, Ucraina, Kirgizstan, Turkmenistan si Uzbekistan, unde functioneaza filiale ale lui "Open Society Institute". In Georgia si Ucraina, asa-numitele "revolutii portocalii", finantate de Soros, au adus deja la putere lideri pregatiti de OSI: Mihail Saakasvili si tandemul Viktor Iuscenko - Iulia Timosenko. Si aceasta fara violenta, prin manifestatii-maraton pasnice, fara sa se traga vreun glont - spre deosebire de interventia militara din Irak.

In toate aceste tari IATP actioneaza deschis sub egida Departamentului de Stat al SUA. Presedintele Aleksandr Lukasenko a asteptat patru ani pentru a-l expulza pe ambasadorul american Michael Kozak. In acest rastimp, Kozak cheltuise zeci de milioane de dolari pentru a crea o opozitie unita in Belarus, fondase site-uri si ziare, institute de sondare a opiniei publice, pregatise specialisti in exit-poll (sondaje la iesirea de la urne, care anunta castigatorul unor alegeri) si monitorizase la Minsk o miscare de rezistenta anticomunista, dupa modelul sarbesc al organizatiei de la Belgrad, "Otpor". Inainte de 11 septembrie 2001, SUA si OSI au inceput o campanie de demonizare a lui Lukasenko, dupa succesul din fosta Iugoslavie cu radio B-92 si organizatia studenteasca "Otpor", fondata, finantata si organizata de Soros, prin "National Endowment for Democracy", "Freedom House" (care il are in frunte pe James Woolsey, fost director CIA) si alte 300 de organizatii "non-guvernamentale" americane (ONG-uri). "Human Rights Watch" a legitimizat pe plan international rapirea si judecarea la Haga a presedintelui sarb Slobodan Milosevici, fara sa spuna un cuvant insa si despre drepturile lui.

Printre judecatorii lui Milosevici, la Haga, se afla si Louise Arbor, care face parte din "International Crisis Group", creat de George Soros in fosta Iugoslavie ("Focus on Human Rights", aprilie 2001). In momentul de fata, OSI/"Human Rights Watch" se concentreaza asupra Macedoniei, Moldovei, Belarusului si Kirgizstanului, zone considerate dificile. La alegerile din 2005 din Moldova - unde favorit este Partidul Comunist, condus de Vladimir Voronin, general-maior KGB - OSI sustine Blocul "Moldova Democrata", bloc politic condus de primarul Chisinaului, Serafim Urechean. Insa George Soros a dovedit, in Georgia (2003) si Ucraina (2004), ca este un mare maestru al rasturnarilor electorale. Asa cum s-a vazut si la ultimele alegeri din Romania. Vladimir Voronin a atacat public "Initiativa 2005", in contul careia OSI a depus sume importante drept contributie la sustinerea formatiunilor democratice in alegeri.

de Vladimir ALEXE

sursa: Ziua

Fosti ofiteri din DIE si SIE publica un Dosar operativ despre relatiile Romaniei cu KGB, GRU si puterea sovietica, la 40 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de catre URSS

Asociatia Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere din Serviciul de Informatii Externe a decis anul acesta ca spionii romani au dreptul si chiar si obligatia sa vorbeasca, pe intelesul tuturor, despre probleme sensibile ale tarii, atata timp cat amintirile lor nu afec­teaza siguranta nationala a Romaniei. Asa ca s-au apu­cat sa scrie. Si sa publice.

Analizele fostilor spioni sunt cuprinse intr-o revista de circuit intern ajunsa acum la al treilea numar: "Persicop". Pentru ca ZIUA a demonstrat o atentie speciala fata de problematica retelelor Kominternului, ale KGB si GRU in Romania, ofiterii de informatii in rezerva si in retragere ne-au pus la dispozitie, in exclu­sivitate, Dosarul special realizat de "Periscop"la 40 de ani de la invadarea Cehoslo­vaciei de catre trupele Armatei Rosii precedate de agentii serviciilor speciale so­vietice, care nu au ezitat sa uci­da pe loc ofiterii de contrainfor­matii cehi si slovaci care le supra­vegheau activitatea. Activitatea "Periscop"-ului este remarcabila, dupa cum o dovedesc si amintirile de pe teren ale veteranului care publica sub numele de V. D. Fulger - fost sef, printre altele, al colectivului Asia-Pacific - despre serviciile de informatii romanesti si consilierii sovietici. La fel, analiza lui Mircea Iordanescu despre inter­ventia militara din Cehoslo­vacia. Publicam astazi doar cateva extrase din Dosarul DIE.

Doicaru: "Nu mai dati nimic rusilor"

"Teza conform careia serviciile de informatii ale Romaniei au fost subordonate sovieticilor pana in decembrie 1989 este falsa fara doar si poate", scrie V. D. Fulger in deschiderea materialului sau introspectiv, din care repro­ducem in continuare, selectiv. "A existat, intr-adevar, o asemenea stare de fapt imediat dupa instaurarea regimului comunist, atunci cand consilierii sovietici erau prezenti in toate sectoarele principale ale noilor structuri politico-economice si militare ale tarii. Aceasta subordonare s-a redus treptat: mai intai, au fost retrasi <<consilierii>>, fara insa a se face zarva in legatura cu acest lucru. Momentul n-a fost marcat sub nici o forma, exceptand, poate, bucuria traita de fiecare lucrator eliberat de tutela <<fratelui mai mare>>.

Ca ofiter cu functie de condu­cere, prin natura sarcinilor si obligatiilor de serviciu am avut in mai multe randuri prilejul sa constat ca, intr-adevar, <<cola­borarea>> cu rusii a incetat definitiv inca de prin anii 60. Iata cateva elemente care, dupa parerea mea, pot constitui dovezi palpabile ca directiva venita de sus, de a nu mai pune la dispozitia sovie­ticilor date si materiale privind munca specifica, n-a fost o vorba goala, ci se aplica cu strictete.

In 1960, s-a primit ordin ca nici un lucrator, indiferent de functie si grad, sa nu mai prezinte consilierului sovietic date si materiale cu privire la munca de securitate. In cadrul Directiei unde imi desfasuram activitatea, ofiterii operativi nu mai aveau voie sa discute nici macar cu tovarasul Iurea, translatorul consilierului.

In august 1962, rezidentilor care plecau la post in exterior li s-a interzis sa mai faca schimb de informatii cu sovieticii, renuntandu-se astfel definitiv la vechiul obicei de a merge periodic la ambasadele sovietive pentru asa-zisele consultari si informari reciproce cu privire la situatia din tara in care isi desfa­surau activitatea. <<Nu mai dati nimic rusilor. Orice incercare din partea lor raportati-o la Bucuresti imediat si cu toate detaliile>>- asa suna telegrama circulara adresata rezidentilor aflati deja in misiune externa si care nu erau inca la curent cu noile orientari.

Erau doar trei situatii in care rezidentul roman putea coopera cu sovieticii: in caz de incendiu, rapiri sau acte teroriste. Se admi­tea, deci, informarea sovieticilor, <<in timp util>>(aceasta era formula), numai daca se obtin date, informatii sau documente din care sa rezulte clar ca cineva, indiferent cine, pune la cale declansarea unui incendiu la oficiile diplomatice, o rapire sau un asasinat care vizea­za membrii ambasadei. Chiar si in aceste cazuri, se preciza: "nu se deconspira fata de sovietici sursa prin care s-au obtinut informatiile sau documentele din care rezultau intentiile criminale". (...) Generalul Nicolae Doicaru, aflat atunci la conducerea DIE, a ordonat sa nu se mai trimita la Moscova nici un material, chiar si pentru tradus, desi zeci de documente asteptau in fisete sa fie valorificate", aminteste V.D. Fulger in expunerea sa mult mai extinsa. Generalul Nicolae Doicaru, o legenda a serviciilor de informatii, a supravietuit regimului Ceausescu dupa fuga adjunctului sau de la DIE, Ion Mihai Pacepa, dar nu a mai scapat de un glont care avea sa-l ucida, la o vanatoare, in timpul regimului Iliescu.

Sub amenintarea Rusiei

Mircea Iordanescu trateaza intr-o analiza complexa situatia Romaniei si a fostului bloc sovietic in perioada invaziei URSS in Cehoslovacia: "Dorinta de a se distanta de Moscova, mai ales in ce priveste politica externa, si reactia extrem de hotarata si ferma dupa invadarea Cehoslo­vaciei, in august 1968, de catre trupe apartinand Tratatului de la Varsovia, au stimulat intentiile Moscovei privind o eventuala interventie militara in tara noastra. In august 1968, Romania a fost amenintata, cel putin pentru cateva zile, de acelasi pericol ca si Cehoslovacia. Pe 21 august, imediat dupa ocuparea Cehoslo­vaciei, servicii secrete occidentale au semnalat o miscare masiva de unitati militare sovietice si bulgare in jurul granitelor romanesti. Informatii similare au fost confirmate si la frontierele Romaniei cu Moldova sovietica si Ungaria.

Desi Uniunea Sovietica, prin vocea ambasadorului sau, Dobranin, a anuntat la inceputul lunii septem­brie 1968 ca "informatiile despre invazia Romaniei nu au fost intemeiate pe adevar", ame­nintarile au continuat inca multa vreme si autoritatile romanesti le-au luat in seama, pana la dispa­ritia lor. Vulnerabilizarea Romaniei in conjunctura respectiva a deter­minat intreg sistemul de aparare a tarii - Armata, Ministerul de Interne si trupele sale, serviciile de informatii si contrainformatii, garzile patriotice, organizatii si asociatii ale tineretului - sa se pregateasca intens dupa principiile, regulile si conceptiile de lupta ale <<razboiului intregului popor>>, pentru a riposta in caz de nevoie.

In aceasta situatie fierbinte, factorii de decizie politici si militari ai tarii noastre aveau nevoie de cat mai multe informatii care sa descifreze intentiile reale ale <<aliatilor>> privind lansarea unui atac armat asupra Romaniei. Ca urmare, s-a intensificat activitatea de culegere de informatii pe aceasta tema, atat in tara, dar mai ales in strainatate, prioritare fiind zonele de granita ale Romaniei, tarile europene importante, marile puteri si organismele internationale.

Abia iesite de sub "indru­ma­rea" si controlul consilierilor sovietici, Serviciile de informatii romanesti incercau, timid la inceput, sa descifreze actiunile din ce in ce mai numeroase si de amploare ale celor doua servicii de informatii sovietice - KGB si GRU pe teritoriul romanesc. Mai ales dupa 1964, urmare a declaratiei Biroului Politic al PMR din aprilie, se constata o intensificare a actiunilor de culegere de informatii din partea celor doua servicii, fiind vizate, indeosebi, Armata, Ministerul de Interne, precum si conducerea politica si economica a tarii.

De altfel, trebuie mentionat ca in anii '60 si '70 ai secolului trecut, contraspionajul romanesc a descoperit mai multe retele de spionaj sovietic pe teritoriul national, printre care mentionez un singur caz, acela al generalului Serb Ioan, dovedit ca se ocupa de culegerea de informatii militare in favoarea GRU, principalul serviciu de informatii al armatei sovietice. (...) Pe plan intern, contraspionajul romanesc se confrunta nu numai cu actiunile serviciilor de infor­matii sovietice, dar si ale celor­lalte state socialiste "prietene". Asa au luat nastere atat la serviciul de informatii intern, cat si la cel extern structuri specializate care urmau sa faca fata mai bine amenintarilor la adresa securitatii nationale ce veneau din partea "prietenilor". Eve­nimentele ulte­rioare au confirmat justetea acestor masuri". De la "Actiuni ale serviciilor secrete straine impotriva Romaniei" la "Cum sa devii intelligence officer la CIA" si ce mai face organizatia veteranilor din SVR, "Periscop" se prezinta ca o sursa veritabila de informatii despre istoria recenta a Romaniei, intr-un moment in care se incearca acerb falsificarea ei dupa modelul nefast al lui Roller.

sursa: Ziua

Condamnarea lui Florin Lesch arata ca viitorul Romaniei este sumbru!

Ce îl leagă pe un înalt ofiţer din spionajul ceauşist de liderul grupului UDMR din Senatul României? Banii şi o prietenie veche. Generalul (r) Victor Marcu i-a vândut lui Verestoy Attila o firmă de afaceri digitale, cu statut de „autoritate de certificare“ - conferit de un ministru UDMR. Tranzacţia nu apare în declaraţia de avere a politicianului de Top 300. În paralel, spionul (r) e director în compania care a concesionat iluminatul public al celor mai importante oraşe din ţară.

Victor Marcu. General CIE/SIE/SRI. În 1968, absolvă Şcoala de ofiţeri de securitate de la Băneasa. În martie 1975, e încadrat în Direcţia de Informaţii Externe (DIE), numită, ulterior, CIE. Activează în UM 0103, spionând românii din străinătate care denunţă abuzurile lui Ceauşescu. Între 1980-1985 este şef de birou şi şef de serviciu în UM 0103. Apoi, din 1985 până în 1992, conduce efectiv unitatea. În ’92 e transferat în SRI şi avansat ca general printrun decret dat de Ion Iliescu. Alţi trei ani este adjunct al directorului SRI Virgil Măgureanu. Cu care intră în conflict şi ies la iveală implicările lui Marcu în reţelele arăbeşti de contrabandă cu ţigări, în operaţiunile cu carburanţi şi în celebrul scandal „Terasa Anda“. Urmarea: în 1995 iese în rezervă. În 2001 devine secretar general al Autorităţii Naţionale de Privatizare (actualul AVAS), condusă atunci de PSD-istul Ovidiu Muşetescu. Motivul oficial: verificarea bonităţii investitorilor străini. În prezent, face afaceri, se regăseşte în doctrina PSD, îl antipatizează pe Traian Băsescu şi îl enervează DNA.

POLIŢIE POLITICĂ

Comandantul „fantomelor“

Bucureşti. Ianuarie 1989. Centrul de Informaţii Externe. În centrala serviciului comunist de spionaj, maiorul Victor Marcu comandă UM 0103. Nume de cod: „Victor Sârbu“, „Victor Niţă“. Unitatea secretă supraveghează informativ grupurile legionare din diaspora, iredentismul maghiar şi anihilează acţiunile emigraţiei ostile lui Ceauşescu. În subordinea lui Marcu se mişcă discret o reţea de „fantome“ - ofiţerii deplin conspiraţi trimişi în Occident şi reactivaţi când e nevoie.

Are agenţi chiar şi în anturajul lui Horia Sima, ultimul şef al Mişcării Legionare, exilat în Spania. Comemorările de la Madrid ale lui Moţa şi Marin (legionarii morţi în războiul civil din Spania) sunt filate atent. Şi, astfel, colonelul CIE află ce vorbesc între ei extremiştii de dreapta. Marcu bănuieşte că Sima este în legătură cu agenţii americani şi raportează când bătrânul „Căpitan“ îşi anunţă camarazii că regimurile comuniste din Europa au intrat în ultimul lor an.

Nici redactorii români de la Radio Europa Liberă, emigraţi în Viena sau München, nu scapă de supravegherea informativă a CIE. Agenţii lui Victor Marcu sunt peste tot. Radio Europa Liberă este finanţat de Congresul SUA. Pentru spionul român situaţia e clară: „Toţi sunt oamenii americanilor“. Când izbucneşte Revoluţia anticeauşistă, lui Marcu îi va părea rău „că n-a făcut mai mult pentru a-i opri pe cei de la Europa Liberă. Se putea...“.

Regretul îl va urmări constant în următorii 18 ani. Până când, într-o seară, relaxat pe un scaun de cafenea, va minimaliza tragediile produse de Securitate: „Aiurea, nimeni de la Europa Liberă n-a fost omorât de securişti. Sunt poveşti, dom’ne, ce naiba... Dar mi-a părut rău că nu i-am oprit“. Îl contrazic însă arhivele Securităţii (cazurile „Emil Georgescu“, „Noel Bernard“, „Vlad Georgescu“), din care reiese că doi directori şi un redactor de la Europa Liberă au fost asasinaţi de spionajul ceauşist.

La Paris, mâna lungă a unităţii lui Marcu organiza acţiuni-capcană împotriva disidenţilor anticomunişti, printre care şi Paul Goma.

ÎN UMBRĂ

Tranzacţia senator-spionul rezervist

Bucureşti. Aprilie 2005. Generalii (r) Victor Marcu şi Constantin Grigoriu Dan înfiinţează firma DigiSign SA. Compania este specializată în tehnologii de securizare a informaţiilor şi furnizează servicii de certificare şi „semnătură electronică“. Prin reţelele DigiSign, afaceriştii sau instituţiile pot comunica şi încheia tranzacţii securizate şi confidenţiale. Societatea înfiinţată de spionul rezervist se afiliază la VeriSign Affiliate Trust Network - reţeaua internaţ ională de certificare a corporaţiei americane VeriSign. Astfel, obţine dreptul de distribuţie în România a tehnologiei şi statutul de „Centru de Servicii“.

Generalul Marcu îşi foloseşte relaţiile, iar Zsolt Nagy, pe atunci ministrul UDMR al Telecomunicaţ iilor şi Tehnologiei Informaţ iilor, emite un ordin prin care DigiSign „dobândeşte calitatea de furnizor acreditat de servicii de certificare calificată“. Ordinul lui Nagy se bazează pe referatul Direcţ iei Generale pentru Tehnologia Informaţiilor din minister. Direcţia este condusă de Liviu Nicolescu. Cine-i Liviu Nicolescu? „Un fost ofiţer SRI. Îl cunosc“, spune generalul (r) Marcu pentru EVZ.

DigiSign porneşte cu dreptul. Din primul an de funcţionare, înregistrează profit şi o cifră de afaceri de aproape un milion de euro. Cel mai important contract: în colaborare cu Romsys, DigiSign implementează un sistem securizat de transfer şi monitorizare a asigurărilor RCA din întreaga ţară. Clientul: Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Partenerul generalului (r) Marcu la fondarea DigiSign a fost arestat în trecut pentru trafic de motorină şi judecat pentru devalizarea Bancorex. Se numeşte Constantin Grigoriu Dan şi a fost implicat în „Afacerea Jimbolia“ (1994-1995) - operaţiune în care SRI a fost acuzat de contrabandă cu produse petroliere în timpul embargoului impus fostei Iugoslavii. La scurt timp de la înfiinţarea DigiSign, Constantin sa retras din firmă.

Bucureşti. Iulie 2008. Cafeneaua Intercontinental. Aparent, generalul (r) Victor Marcu pare un tip destins, direct şi la obiect. Reflex profesional sau nu, este foarte atent la tot ce mişcă în jurul său. Îşi priveşte ştiinţific interlocutorul, fix în ochi, de parcă ar măsura telemetric distanţa dintre pupilă şi nervul optic. „Am vândut DigiSign lui Verestoy Attila. Da, anul trecut. N-am nimic de ascuns. Preţul? Eu am băgat în firma asta 300.000 de euro. În urma tranzacţiei, mi-am recuperat banii, minus 20%“, confirmă generalul (r). Ceea ce înseamnă că senatorul UDMR Verestoy Attila a cumpărat acţiunile DigiSign, plătindu-i lui Victor Marcu aproximativ 240.000 euro. Generalul (r) admite că afacerea este de viitor, dar motivează: „Trebuia să vând. Firma a fost condusă prost de fostul director Marius Peştină“.

Verestoy Attila şi Victor Marcu se cunosc bine, încă din vremea lui Ceauşescu. „E mai român decât mulţi români. Vă spun eu. S-o vedeţi pe soţia lui: ştie mai bine limba română decât profesorii de gramatică“, îl laudă fostul spion pe mogulul UDMR.

Iniţial, EVZ a aflat despre tranzacţia Marcu-Verestoy de la surse din mediul de afaceri. Ulterior, Doru-Eduard Bălan, fost manager al DigiSign, ne-a declarat: „Marcu i-a vândut lui Verestoy. În acţionariat figurează offshore-urile senatorului, pentru că n-a vrut să-şi treacă firma în declaraţia de avere“. Ofiţer în rezervă, Bălan a administrat bazele de date informatice ale Ministerului Apărării.

Râzând şmechereşte, Victor Marcu pune punctul pe „i“: „Nu înţeleg de ce Verestoy nu-şi trece DigiSign în declaraţia de avere... Oricum, nu-i aduce mulţi bani acum. Mai mult pierde“.

Cipru. Nicosia. Strada Agiou Prokopiou 13. La această adresă sunt înregistrate firmele offshore Comaford Ltd. şi Conserial Ltd. În prezent, ambele controlează 53% din acţiunile DigiSign. În prima fază, senatorul Verestoy Attila a comentat: „Ştiu ale cui sunt offshoreurile din DigiSign. Dar nu cred că am dreptul să vă spun...“. Apoi, confruntat cu informaţiile EVZ, UDMR-istul s-a repliat: „Este un cetăţean cipriot pe care îl cunosc. Şi care s-a sfătuit cu mine înainte de a face tranzacţia... La revedere“.

Doi dintre oamenii lui Verestoy administrează DigiSign. Unul este Janos Debreczeni - un expert contabil care lucrează şi pentru alte companii ale magnatului. Celălalt e Anna Balogh (34 de ani), născută în Târgu-Mureş. Despre aceasta, presa tabloidă susţine că ar fi amanta senatorului. Dar, oficial, e avocata acestuia şi asociată în afaceri colaterale.

Comaford Ltd., offshore-ul care deţine 33% din DigiSign, figurează şi în acţionariatul fostei societăţi de stat Drumuri şi Poduri Odorheiu Secuiesc SA. Aici, căsuţa poştală e asociată cu sponsori UDMR, abonaţi la contracte pe bani publici în Harghita. Acelaşi offshore controlează şi Corax-Bioner CEU din Miercurea Ciuc, o companie axată pe ecologizări biotehnologice în care figurează asociaţii tradiţionali ai lui Verestoy Attila: Anna Balogh şi Lany Szabolcs-Stefan. Ca şi DigiSign, nici aceste firme nu figurează în declaraţiile de avere şi de interese ale senatorului UDMR.

PERSPECTIVĂ

Afaceri digitale

Principalul produs al DigiSign este „semnătura digitală“. Acest soft înlocuieşte semnătura olografă, fiind folosit în documente oficiale de stat, transferuri bancare, contracte şi comunicări private. Toate operaţiunile de internet banking vor solicita autentificarea tranzacţiilor prin această semnătură. „Certificatul digital“ este utilizat în e-mail, comerţ electronic, transfer electronic de fonduri etc. În România, DigiSign şi certSIGN - unicul competitor direct - sunt singurii jucători acreditaţi pe piaţa de profil.

"Am vândut DigiSign lui Verestoy Attila. Da, anul trecut. N-am nimic de ascuns. Preţul? Am băgat în firmă 300.000 de euro. În urma tranzacţiei, mi-am recuperat banii, minus 20%.", Victor Marcu, general CIE/SIE/SRI

BANI PUBLICI

Generalii „luminii“

Victor Marcu este membru în directoratul firmei Luxten Lighting Company (sisteme de iluminat), umflată din contracte cu statul. El e coleg cu generalul (r) Dumitru Sorescu - fost şef al Poliţiei Române -, unul dintre administratorii Luxten. Administrator e şi controversatul avocat Mugurel Cristian Dinu - amestecat în afaceri dubioase cu imobile revendicate din patrimoniul RAAPPS (protocolul de stat). Patronii Luxten, Claudiu Rădulescu (50,3%) şi Ionel Pepenică (24%), sunt consideraţi „oamenii de casă“ ai ex-ministrului PSD al industriilor Dan Ioan Popescu, poreclit „DIP“. „Eu le-am făcut legătura cu DIP-ul. Îl ştiam de când era şef de cabinet al ministrului comunist Gheorghe Oprea“, ne dezvăluie Victor Marcu. Spionul este manager în Luxten din ianuarie 2002. Exact de când firma a început să concesioneze pe bandă rulantă iluminatul public din marile oraşe.

„Am alergat atunci în toată ţara, cu contractele alea“, se destăinuie Marcu. În ’98, Luxten Lighting a concesionat serviciul de iluminat din Bucureş ti. Până în 2018, Primăria Capitalei varsă în conturile Luxten 11 milioane de dolari anual. Sub regimul PSD, compania a încasat mai mult de 223 de milioane de euro şi de la primăriile din Constanţ a, Craiova, Ploieşti, Iaşi, Galaţi, Mediaş, Aiud, Timişoara, Slatina, Alexandria, Piatra-Neamţ, Târgu-Jiu etc. Profitul Luxten a crescut după ce firma prezidată de Pepenică a încheiat contracte (45 de milioane de dolari) cu Electrica SA, subordonată lui DIP. Ionel Pepenică nu a răspuns telefoanelor EVZ.

sursa: Evenimentul Zilei

Adel Al-Assadi, fost consul general al Iranului in Dubai, cu rang de ambasador, care si-a parasit tara in 2001, a afirmat ca organizatia Gardienii Revolutiei, armata ideologica a regimului islamic de la Teheran, a inceput crearea unei retele de celule "de veghe", imediat dupa victoria Revolutiei islamice, in 1979.

"Iranul are prezente clandestine in cele sase tari ale CCG (Consiliul de Cooperare al Golfului)", care numara Arabia Saudita, Bahreinul, Emiratele Arabe Unite, Kuweitul, Omanul si Qatarul, afirma fostul diplomat iranian, confirmand astfel un sentiment foarte raspandit in aceste tari.

Mai multe din aceste monarhii conduse de regimuri sunite includ mari comunitati siite, majoritara in Bahrein, unde se afla baza Flotei a cincea americana.

Alte state, intre care Emiratele Arabe Unite, au pe teritoriul lor o importanta comunitate iraniana, in special in Dubai.

"Cred ca Iranul dispune de suficiente persoane pentru a destabiliza tarile CCG", a apreciat Assadi, care nu a putut avansa date suplimentare, in acest sens.

Drept represalii la un eventual atac asupra instalatiilor nucleare iraniene, responsabili militari iranieni au amenintat recent cu inchiderea stramtorii strategice Ormuz, care separa Omanul de Iran si prin care tranziteaza aproximativ 40% din petrolul mondial.

Tarile CCG se tem, de asemenea, ca Iranul ar reactiva "celulele de veghe" din regiune, desi in public nu evoca acest risc.

Assadi, care potrivit Gulf News traieste in Suedia, unde a obtinut azil politic, declara ca in perioada in care era diplomat, Iranul ar fi infiltrat agenti prin intermediul unor tari ale caror nume nu au fost dezvaluite, subliniind ca nu are "niciun motiv sa creada ca politica de recrutare de agenti in Golf a incetat".

Unii agenti au doar sarcina de a colecta informatii, ceea ce a devenit o "practica acceptata", dar altii au fost antrenati pentru a crea tulburari, intr-un moment propice.

Pe de alta parte, la sfarsitul lunii iulie, adjunctul ministrului de Externe iranian Manouchehr Mohammadi si-a exprimat unele dubii privind legitimitatea monarhiilor arabe prooccidentale din regiunea Golfului.

sursa: Ziua

Vremurile grele pentru ONU si Banca Mondiala

Intre concluziile sale reiese avertismentul ca SUA se vor confrunta in urmatoarele decenii cu un declin gradual al preponderentei lor, intr-o lume tot mai dominata de fortele globalizarii, nepregatita in fata schimbarii climatice si destabilizata de conflictele regionale suscitate de lipsa alimentelor, apei si energiei. Potrivit afirmatiilor lui Fingar, la care a avut acces ziarul Washington Post, singura salvare in fata acestui anticipat declin al SUA in materie politica, economica si chiar culturala, ar fi in termeni de superioritate militara. Dar cu avertismentul ca aceasta putere militara sa devina un factor "tot mai putin semnificativ", pentru ca "nimeni nu ne va ataca cu o masiva forta conventionala".

Editia actualizata a acestui raport al tendintelor globale contine si mai multi factori de ingrijorare decat cea pregatita cum patru ani, care, desi se axa asupra impactului globalizarii, era mai optimista privind consecintele asupra SUA. Un ton care reflecta viziunea somitatilor academice si economice privind emergenta puterilor alternative in SUA, intr-o lume descrisa deja de unii autori ca "post-americana". Acest studiu nu cuprinde vesti proaste doar pentru SUA, avand in vedere ca anticipeaza o prabusire de influente pentru ONU, Banca Mondiala si orice tip de institutii internationale care au ajutat deja la mentinerea "status-quo-ului" international de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Cu mari indoieli ca alte organizatii diferite, cu noi reguli si atributii, vor putea umple acest gol.

Potrivit lui Fingar, in urmatori ani, nici SUA nici alte tari nu vor fi in masura sa dicteze regulile jocului. In opinia lor "nu exista nimeni in lume in pozitie sa asume leadershipul si sa realizeze schimbarile care, cu destula certitudine, vor avea loc in sistemul international". Cu circumstanta agravanta ca acest vid va coincide cu o multiplicare a crizelor umanitare in zone extinse ale plantei, din nordul Chinei pana in cornul Africii provocate de schimbarile climatice. Intre tarile industrializate se anticipeaza de asemenea tensiuni economice asociate imbatranirii globale. Pe acest front, se asteapta ca SUA sa opereze mai bine traditionala asimilare a imigrantilor.

Problema economiei

Potrivit lui Thomas Fingar, SUA sunt singurele intre tarile amplu dezvoltate care vor continua sa aiba o crestere demografica suficienta pentru a asigura o crestere economica sustinuta. Securitatea energetica, mai mult decat amenintarea terorista a unor grupuri precum Al Qaida, se numara printre provocarile emergente cu o sete tot mai mare de petrol resimtita de alti giganti, precum China sau India. Potrivit serviciilor secrete americane, dependenta multor aliati ai petrolului provenit din Iran limiteaza capacitatea de manevra impotriva ambitiilor nucleare ale regimului integrist de la Teheran. Desi deocamdata, nu dispun de evidente care sa afirme ca Iranul a trecut dincolo de ambitiosul programa de imbogatire a uraniului.

Saptamana trecuta, exact cand toata lumea era iluzionata de perspectiva unei Administratii noi si un Congres nou, o galeata cu apa rece i-a adus pe toti la realitate. Cel responsabil a fost Biroul Bugetului din Congres care a anuntat ca viitorul presedinte, oricare va fi el, va mosteni probabil o gaura bugetara de cel putin 500 de miliarde de dolari care va limita capacitatea de manevra oricui va dori sa realizeze minunile promise in campania electorala. Nici Barack Obama si nici John McCain nu s-au declarat surprinsi, ultimul lucru pe care l-ar admite candidatii este ca nu ar putea indeplini promisiunile facute alegatorilor.

Ambii declara in stanga si in dreapta ca vor depasi Administratia Bush in toate aspectele. Nu numai ca vor aduce la Washington o schimbare fundamentala, ci vor si indeplini marile obiective care fac deliciile intregii lumi - pacea si respectul national in exterior, independenta energetica, mai multe locuri de munca, asistenta medicala ieftina, scoli mai bune si taxe mai mici. Fara sa spuna insa ca pentru a realiza aceste lucruri vor contracta o factura colosala in costul datoriei nationale in expansiune. SUA au acumulat deja o datorie publica si privata de proportii incat le vor foarte greu sa-si pastreze creditorii. Aceasta ar trebui sa fie priori