Duminica Tomii

sau

"Duminica ANTIPASHA

in care praznuim pipairea Coastei Domnului de catre Sfantul Apostol Toma".

Predici la Duminica Tomii

Sf. Ignatie Brianceaninov

Sf. Nicolae Velimirovici

Pr. Ilie Cleopa

"O, uimitoare minune! Ioan si'a plecat capul pe pieptul Cuvantului, iar Toma s'a invrednicit sa pipaie Coasta Lui; acela a scos de acolo, cu infricosare, adanc de Teologie: Taina Intruparii lui Hristos; iar acesta s'a invrednicit a ne invata pre noi cele de taina, ca a pus lamurit, inaintea noastra, dovezile Invierii Lui; graind: Domnul meu si Dumnezeul meu, slava Tie!"*

"Ucenicii indoindu'se, a opta zi a venit Mantuitorul inaintea lor, unde erau adunati, si, pace dandu'le, catre Toma a grait: Vino, Apostole, pipaie mainile in care au infipt piroanele. O, nevinovata indoiala a lui Toma! Inimile credinciosilor la cunostinta le'a adus, si cu frica a grait: Domnul meu si Dumnezeul meu, slava Tie!"**

Mantuitorul ii intinde mana lui Toma ca sa'l pipaie

Sfantul Toma Apostolul

sinaxar

---------------------------

* Ultima stihira a Stihoavnei de la Vecernia Mare a Slujbei Duminicii Tomei, gl. IV, in Penticostar, EIBMBOR, Bucuresti, 1999, p. 58

** Stihira (alcatuire a lui Ioan Monahul) la Doamne strigat'am de la Vecernia Mare a Slujbei Duminicii Tomei, gl. I, in Penticosar ..., p. 57

Abr.

EIBMBOR - Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane

Duminica Tomii foto>

http://www.gapo.ro/detaliu_poza/437/11808-VEE12XNXSHFA60FT9RP0MKX16.htm

http://www.nikolaitsai.us/photos/IndexFolder/Vasilios/Assurance-Of-Thomas-Icon.jpg

http://www.aidanharticons.com/for_sale/large/11_07_Thomas1706.jpg

http://images.icon-art.info/main/00400-00499/00401.jpg

http://special.lib.gla.ac.uk/images/exhibitions/month/H229/H229_0013vwf.jpg

http://holytrinitygerman.org/images/DoubtingThomas.jpg

http://www.anastasisicons.com/Images/Incredulity%20of%20St%20Thomas%20Big.png

Toma foto >

http://bp0.blogger.com/_V7wCOf03SSM/RhC4WO9qJNI/AAAAAAAAAUo/y6zhySbd5jU/

s1600-h/07.04.02-saint-thomas-the-apostle-novgorod.jpg

http://bp0.blogger.com/_zF6Sici2JYw/RdUfQhf7J4I/AAAAAAAAADE/DM1wpUkgRno/

s1600-h/Andrews+icons+final+2.jpg

http://www.diocese-oregon.org/iconography/images/St_Thomas_icon.jpg

Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite

I

Slujba cunoscută sub numele de Liturghia darurilor mai înainte sfinţite este de fapt un ritual de împărtăsanie dezvoltat prin îmbinarea vecerniei cu unele elemente ale Sfintei Liturghii. Cu toate că nu se aduce jertfa cea fără de sânge şi nu se sfinţesc darurile de pâine şi vin, ea poartă denumirea de Liturghie deoarece în cadrul ei are loc împărtăşirea cu Sfintele Taine.

Slujbă specifică Postului Mare

În prezent Liturghia darurilor mai înainte sfinţite este o slujbă specifică Postului Mare putându-se săvârsi în zilele de peste săptămână (de luni până vineri) cu exceptia zilelor aliturgice, a sărbătorii Buneivestiri şi a Joii şi Sâmbetei Mari.

Aparitia şi dezvoltarea acestei slujbe a avut loc în contextul interzicerii de către Biserică a săvârsirii Liturghiei propriu-zise în zilele de rând din Postul Mare. Această interdictie vine să exprime incompatibilitatea dintre atmosfera de tristete, de absentă a Mirelui, specifică zilelor de rând din Postul Mare şi caracterul festiv şi luminos al Sfintei Liturghii, ca sărbătoare a venirii Mirelui Hristos în mijlocul Bisericii Sale.

Ritual de împărtăsire cu Sfintele Taine

Sfânta Liturghie este centrul vieţii noastre în Hristos având ca punct culminant unirea cu Hristos prin împărtăşirea cu Sfintele Taine. Dar împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nu este numai plinirea ostenelilor şi tinta spre care năzuim ci este şi ajutorul divin pe care îl primim în nevoinţa noastră duhovnicească şi care ne ajută să aspirăm către o comuniune desăvârsită în ziua cea neînserată a Împărătiei lui Dumnezeu. De aceea Biserica a rânduit un ritual de împărtăsire şi în zilele de rând din Postul Mare.

Postul ascetic şi postul total

Postul mare este o perioadă de mare nevointă sufletească şi trupească în care se îmbină cele două feluri de postire: postul ascetic şi postul total. Postul ascetic reprezintă abtinerea de la anumite mâncăruri şi băuturi şi reducerea substantială a regimului alimentar în vederea eliberării de sub stăpânirea poftelor trupului. Postul total sau ajunarea este renunţarea totală la mâncare şi băutură pe o durată scurtă de timp (o zi sau două) fiind expresia stării de pregătire şi asteptare. În acest sens ajunarea face parte întotdeauna din pregătirea pentru unirea cu Hristos în Sfânta Împărtăsanie.

În Postul Mare, în zilele de peste săptămână, Biserica îndeamnă la ajunare până seara. De aceea ritualul de împărtăsanie din aceste zile a fost legat de vecernie, slujba care marchează încetarea ajunării. Acest ritual, destul de simplu la început, a fost înconjurat treptat de o solemnitate tot mai mare adăugându-i-se câteva elemente din rânduiala Sfintei Liturghii. Astfel s-a ajuns la constituirea Liturghiei darurilor mai înainte sfinţite care a devenit unul din momentele de vârf ale Postului Mare prin frumusetea sa deosebită şi solemnitatea sa. Atribuită Sfântului Grigore Dialogul, această slujbă nu a fost alcătuită de un singur autor ci este opera colectivă şi anonimă a Bisericii întregi.

Împărtăsania de seară

Întreaga rânduială a Liturghiei darurilor mai înainte sfinţite, în care cântări de mare frumusete se împletesc cu ritualuri impresionante şi rugăciuni de mare profunzime, creează ambianta necesară întâlnirii şi împărtăsirii cu Hristos după o zi de pregătire şi asteptare. Din păcate, ca o concesie făcută celor care nu pot sau nu vor să ajuneze precum şi prin analogie cu Liturghiile propriu-zise, s-a răspândit destul de mult practica slujirii Liturghiei darurilor mai înainte sfinţite dimineata.

Dar împărtăşirea de seară la Liturghia darurilor mai înainte sfinţite după o zi de ajunare descoperă adevăratul sens al postirii şi al vieţii creştine, în totalitatea ei, ca pregătire şi asteptare a Împărătiei lui Dumnezeu. Ostenelile duhovnicesti şi fizice din timpul zilei sunt luminate de asteptarea primirii Trupului şi Sângelui Domnului, toate ocupatiile obisnuite, gesturile, cuvintele, gândurile, capătă o importantă deosebită în lumina viitoarei întâlniri cu Hristos. Timpul este resimtit în mod acut ca o asteptare a lui Hristos. Ziua de ajunare încununată cu împărtăşirea de seară devine astfel o imagine a vieţii creştine ca pregătire şi asteptare a "serii acestei lumi". Bucuria şi slava acestei Împărătii putem să o pregustăm încă de acum tocmai pentru a dori şi mai mult comuniunea harică desăvârsită cu Dumnezeu şi a putea duce la bun sfârsit "lupta cea bună" şi a deveni "biruitori asupra păcatului".

Concluzii

Câteva concluzii se impun de la sine:

* Liturghia darurilor mai înainte sfinţite este un ritual de împărtăsire alcătuit din ratiuni foarte practice şi anume pentru a face posibilă împărtăşirea credincioşilor în zilele de peste săptămână. Ca urmare, atunci când nici un credincios nu se împărtăseste slujba îsi pierde sensul transformându-se în spectacol.

* Întreaga rânduială şi logica alcătuirii Liturghiei darurilor mai înainte sfinţite o arată ca pe o slujbă de seară, ora cea mai potrivită pentru săvârsirea ei fiind ora vecerniei.

Preot Florin BOTEZAN

Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite

II

Liturghia nu este un mijloc, ci un mod de viaţă care se întemeiază pe sine însuşi: aceasta pune în evidenţă caracterul său teocentric.

Sfânta Liturghie este una din cele mai mari taine pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a instituit-o ca şi unealtă de mare preţ într-ajutorarea mântuirii noastre.De când a luat ultima cină alături de Apostolii săi, până astăzi şi până la sfârşitul veacurilor cuvintele şi gesturile Mântuitorului rămân la fel de actuale atunci când binecuvântând pâinea a dat-o Apostolilor săi zicând: Luaţi mâncaţi, acesta este trupul meu...; apoi binecuvântând paharul de vin l-a dat acelora zicând: Beţi dintru acesta toţi... adăugând:aceasta să o faceţi întru pomenirea mea.(Matei 36, 26-28; Marcu 14, 22-24; Luca 22, 19-20).Astfel prin aceasta Mântuitorul împuterniceşte pe Apostoli, care la rândul lor pe episcopi şi preoţi, să săvârşească jertfa cea fără de sânge întru pomenirea Lui.

Această taină este un mod de mijlocire între Dumnezeu şi om, căci atunci când harul Sf. Duh se pogoară asupra darurilor acestea se prefac în Însuşi Hristos, ritualul întregii slujbe simbolizând întreaga viaţă lui Hristos. Cuvântul Liturghie provine de la grecescul leyon ergon şi înseamnă lucrare publică. Începutul acestui cuvânt îl găsim în V.T. şi denumea toate actele de cult ale preoţilor leviţi. Mai apoi toate slujbele creştine se numeau liturghii şi în cele din urmă acest cuvânt a căpătat o conotaţie mult mai restrânsă pe care o ştim noi astăzi.

După cum bine observăm în Liturghierul ortodox, în afară de cele două bine cunoscute Liturghii (a Sfântului Ioan şi a Sfântului Vasile) acesta mai cuprinde şi o a treia Liturghie cu un conţinut şi cu o rânduială mai deosebită, numită Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite. Aceasta se săvârşeşte numai în perioada Postului Mare, prin solemnitate primind o conotaţie şi un spirit deosebit în rândul credincioşilor care se împărtăşesc cu Darurile care au fost mai înainte sfinţite pentru dânşii spre a-L putea primi pe Hristos cu dragoste şi cu vrednicie în viaţa, în trupul, în sufletul şi în cugetul lor unde Hristos se va sălăşlui şi nealungat de patimi va trăi în ei şi ei întru El.

Autorul Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfinţite

În ceea ce priveşte autorul acestei Sfinte Liturghii, tradiţia şi lucrurile sunt mai puţin precise. Dintre cei cărora le-a fost atribuită această slujbă enumerăm pe: Sfântul Iacob, fratele Domnului, Sfântul Petru, Sfântul Marcu, Sfântul Vasile cel mare şi mulţi alţii. Mai mult decât atât, unele manuscrise vechi atestă ca şi înfăptuitori ai Sfintei Liturghii pe Sfântul Epifanie, episcopul Salaminei, iar altele pe Sfântul Gherman I, patriarhul Constantinopolului (sec.VIII); tradiţia siriană o pune pe seama patriarhului Sever al Antiohiei (511-518), iar unii liturgişti o atribuie Sfântului Ioan Damaschin.

Majoritatea manuscriselor din sec.XII păstrate până astăzi in liturghierele noastre, pune însă această Sfântă Liturghie pe seama Sfântului Grigore cel Mare, supranumit Dialogul, sau papa Romei (+604). Această tradiţie nu are nici un temei istoric. Nu putem spune cu siguranţă că Grigore cel Mare a infiinţat întreg oficiu liturgic al acestei Sfinte Liturghii, însă putem afirma că acest mare Sfânt al creştinătăţii a contribuit la îmbogaţirea şi la sistmatizarea acestei Sfinte Liturghii pe vremea cât a stat la Constantinopol.

În mai multe manuscrise vechi, Codicele Barberini din Biblioteca Vaticanului (sec.VIII-IX) şi în unele ediţii a Liturghierului grecesc numele autorului acestei Sfinte Liturghii nu apare nici în titlul, nici în otpustul ei, ea apărând ca o Liturghie anonimă, aşa cum e menţionată şi în canonul 52 al Sinodului Trulan (692). De asemenea şi în Liturghierul românesc ea apărea ca o slujbă anonimă. Suntem mai aproape de adevărul istoric dacă socotim că şi această Liturghie este rezultatul contribuţiei mai multor generaţii de clerici, monahi, credincioşi ai mai multor generaţii care au dezvoltat şi au alcătuit aceasta punându-o pe seama unuia dintre cei mai iluştri ierarhi ai creştinătăţii din epoca veche.

Sfântul Grigore cel Mare, papa Romei sau Dialogul

Ceea ce este surprinzător este faptul ca opera Sfântului Grigore cel Mare a fost în general ignorată în spaţiul cultural romanesc şi mai mult decât atât pentru omul de rând numele autorului crea o confuzie între sfinţii părinţi din Biserica răsariteană, Grigore de Nazians si Grigore de Nyssa.

După Leon cel Mare, Sfântul Grigore a fost singurul papă care a mai primit acest supranume. Astfel predecesorii îi recunosc meritele şi împlinirile pe care acest mare Sfânt le-a adus Bisericii lui Hristos într-o perioadă atât de nefastă, marcată de invaziile pagâne şi calamitaţi naturale, pentru spiritul său de organizator al Bisericii. Mai mult decât atât lasă creştinismului un tezaur cultural înmiresmat de scrierile sale de mare preţ care fac o punte extraordinară de legătură între el şi ilustrul său predecesor, Augustin de Hippona. Profesorul F. Cayre spunea atât de frumos şi expresiv că a fost, in vremea sa, un ecou îndepărtat al vocilor Sfântului Augustin şi Sfântului Leon . Cu siguranţă că pe langă această filiaţie titlul de doctor i-a fost acordat şi datorită operei sale şi importanţa acesteia cât şi datorită ortodoxiei doctrinaire, el astfel întregind galeria celor patru mari doctori ai Bisericii latine, alături de Sfântul Ambrozie al Milanului, de Sfântul Ieronim şi de Sfântul Augustin.

Papa Grigore cel Mare poate fi considerat persoana de la cumpăna celor două importante perioade istorice (antichitatea latină târzie şi evul mediu) în care s-a întâlnit tradiţia vieţii creştine şi cea mult mai îndepărtată, dar încă vie, a spiritului roman. J. Tixeront afirma despre el că este un roman, un spirit moderat, care se fereşte de excese şi nu încearcă imposibilul .

Grigore cel Mare s-a născut în anul 540 d. Hr., la Roma într-o familie de patricieni cu o veche tradiţie crestină: un strămos al său, Felix al II lea, fusese papă, iar mama sa Sylvia şi cele două surori ale tatălui, Tarsilla şi Aemiliana, fuseseră cinstite ca sfinte.

A beneficiat de o pregătire intelectuală completă, care i-a permis o ascensiune rapidă în administraţia romană. În 1572 atinsese deja gradul de praefectus Urbis, dar numai pentru doi ani. La moartea tatălui său a transformat casa părintească de pe colina Caelius în mănăstire, după care a fondat încă alte şase mănăstiri pe domeniile sale din Sicilia. În această perioadă Grigore cel Mare s-a înfruptat din învăţăturile Sfintei Scripturi si a scrierilor patristice tânjind spre dasăvârsirea propriei culturi religioase.

În anul 579 după ce este hirotonit diacon, pleacă la Constantinopol ca nunţiu al papei Pelagius al-II-lea, astfel timp de şase ani a avut o legătură neîntreruptă cu creştinismul răsăritean. Faptul că, în tot acest timp, nu s-a gandit să înveţe limba greacă a fost inţeles ca un indiciu al rupturii dintre cele două culturi, dintre cele două părţi ale creştinătăţii .Se poate considera de altfel o dovadă a unităţii imperiului, unitate asigurată de limba latină.

După întoarcerea sa la Roma, Grigore işi doreşte să intre în mănăstire, dar în anul 590 papa Pelagius moare, răpus de ciumă si Grigore, în aclamaţiile poporului este obligat să se supună alegerii de întâi stătător al Bisericii apusene deşi aceasta nu era voia sa şi astfel îl va simţii mai aproape pe maestrul său spiritual, Sfantul Augustin, care fusese ales episcop de Hippona în aceleaşi condiţii.

Activitatea sa pastorală a fost foarte intensă, el fiind nevoit să-şi păstorească credincioşii în timpul unor mari încercări: ciumă, inundaţii, foamete, să îi păzească de rătăciri: donatişti şi maniheişti, să îi fereasca din calea barbarilor: invaziile longobarzilor. Deşi a purtat povara diferitelor responsabilităţi şi-a refuzat toate titlurile, cu excepţia titlului de servus servorum Dei.

În anul Domnului 604 în slăvita zi de 12 martie, trupul său, chinuit fiind de boală şi durere, dar cu o excepţională putere de lucru, a încetat a mai fi însufleţit, iar sufletul Marelui Grigore se îndrepta spre aurorele cereşti ale nemuririi dumnezeieşti.

A sporit puterea Bisericii şi a apărat universalitatea credinţei creştine în situaţii cât se poate de concrete. ,…,Echilibrul şi mintea ordonată nu l-au înşelat nici când s-a judecat pe sine, nici când a trebuit să hotărască în situaţii mai delicate… .

Ceea ce este foarte important este faptul că acest mare sfânt al creştinătăţii a lăsat o comoară de mare preţ care nu poate fi asemuită cu nimic din lumea aceasta, si cu nici o lucrare de a sa şi nu numai; ne-a lăsat izvorul cel viu şi îndestulător al harului divin, şi anume Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite care este ridicată la rangul de Liturghie euharistică de către Ioan Hrisostom şi Vasile cel Mare, atribuită fiind cel mai probabil Sfantului Grigorie cel Mare, papa Romei, numit şi Dialogul datorită faptului că traducerea în limba greacă, de către papa Yaharia, a Dialogurilor sale, i-a asigurat un mare prestigiu în lumea monahală bizantină.

Arhid. Casian Ruşeţ

Bibliografie

1. Paul Evdokimov, Ortodoxia, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996
2. F. Cayre, Spirituels et mystyques des premiers temps, Paris, Librairie Artheme Fayard, 1956
3. J. Tixeront, Precis de patrologie, treiyieme edition, Paris, Libraire locoffre, 1942
4. Pierre Thomas Camelot, Enczclopedia Universalis, vol.10, p. 925, s.v. Gregoire le Grand
5. Grigore cel Mare, Dialoguri despre moarte, Editura Amarcord, Timisoara, 1998

sursa 1 >

http://agonia.ro/index.php/personals/222692/Liturghia%20darurilor%20mai%20%C3%AEnainte%20sfin%C5%A3ite

sursa 2 > http://www.episcopiacaransebesului.ro/readarticle.php?article_id=29&article_cat_id=3

foto > http://ro.wikipedia.org/wiki/Papa_Grigore_I_cel_Mare

‘S’ de la Stavropighie sau de la Sfantul Sinod (Sobor).

Modificarea articolului 26. lit. S. si 79 pct. 1

din Statutul Bisericii Ortodoxe Romane

S este a nouăsprezecea literă din aflabetul latin şi a douăzeci şi doua din alfabetul limbii române. În limba română notează o consoană fricativă* alveolară** surdă (uneori numită dentală în loc de alveolară) cu simbolul fonetic [s].(dex.ro)

Stavropighie este manastirea ce se subordoneaza direct patriarhului, este numita si manastire patriarhala, staretii sunt numiti direct de patriarh. Episcopul locului nu are drept canonic-jursidictional asupra acesteia

Sfantul Sinod este colegiul (soborul) episcopilor dintr-o patriarhie, autoritatea ultima sau forul bisericesc suprem dintr-o Patriarhie care are prerogative atat legislative cat si executive si judecatoresti. Este prezidat de catre Patriarh, care e “primul intre egali” fiind din punct de vedere haric egal cu toti ceilalti episcopi ai Sinodului dar avand intaietate ca unul ce are, administrativ vorbind, jurisdictie asupra intregii Patriarhii.

07.03.2008

Sfantul Sinod a acceptat sa faca doua amendamente la Statutul proaspat adoptat al BOR. Ambele vizeaza dreptul patriarhului de a infiinta stravropighii.

Membrii Sfintului Sinod au ajuns in sedinta de vineri la un compromis in privinta manastirilor patriarhale, aflate in directa subordine a patriarhului si numite stravropighii, care vor fi putea fi infiintate, ca si pina acum, doar cu aprobarea ierarhului locului. Articolul 26 litera “s” din Statutul BOR, legat de stavropighii, a fost contestat de IPS Bartolomeu Anania, mitropolitul Clujului, dupa ce atit staretii si staretele din eparhia sa, cit si cei din Arhiepiscopia Sucevei, s-au revoltat impotriva imixtiunii patriarhului, pe care, au considerat ei, acest pasaj il face posibil. Initial, Patriarhia a refuzat sa accepte ideea schimbarii Statutului, sustinind ca suspiciunile protestatarilor vor fi rezolvate prin clarificari suplimentare in regulamentul privind manastirile, ce urmeaza si el sa fie innoit. Totusi, dupa dezbaterile din Sinod, patriarhul a fost nevoit sa accepte punctul de vedere al IPS Bartolomeu si sa accepte introducerea a doua amendamente la noul Statut: “In mod exceptional si cu motivatii justificate, in acord cu traditia ortodoxa si cutuma romaneasca, (patriarhul) poate intemeia stravropighii in interes bisericesc, cu acordul prealabil al chiriarhului (ierarhului) locului si cu aprobarea Sfantului Sinod”, a fost modificat articolul impricinat. De asemenea, a fost modificat si art.79: “Chiriarhul este conducatorul canonic al manastirilor, schiturilor si metocurilor din eparhia sa, cu exceptiile prevazute in art.26 lit. s) din prezentul Statut pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane”. BOR are deja patru stavropighii, infiintate de patriarhul Miron Cristea si patriarhul Iustianian Marina.

sursa> http://www.cotidianul.ro/index.php?id=18364&art=44304&cHash=57cb45d067

Adica din definitia de mai sus e vorba de sunetul literei S care e asemanator literei Ş insa cu exceptia ca ultima e postalveolara, fapt ce produce acel suierit din vorbire. Acest S se ascunde de ‘dinti’ iar efectul este un suierit de slaba intensitate, ca in surdina, ca un sarpe. Daca prelungiti litera S mai mult de 3-4 secunde, sunetul ce iese este asemanator sarpelui, daca prelungiti pentru 3-4 secunde litera Ş, atunci sunetul iesit nu este deloc asemanator cu al sarpelui, ci e propriu uman, utilizat indeosebi atunci cand vrei sa faci liniste in jurul tau si indemni oamenii sa fie atenti sau sa taca. Deci e invers primului care aduce o stare de taina, acesta producand un zgomot ascutit pentru a atrage atentia.

A doua remarca reiese de data asta din textul noului articol adoptat de catre Sfantul Sinod. Este faptul confirmarii ca prin modificarea literei ‘S’ din statut, este vadita si inserarea acestuia fara stiinta membrilor Sinodului de catre… cel care urma sa beneficieze de pe urma acestei inserari (doar patriarhul putea sa mai adauge cate ceva, deci nu e vorba de o inserare a vreunui preot din administratia patriarhala), adica de insasi patriarhul.

D.p.d.v. ecleziologic, urmarea acestei modificari/rectificari a textului inserat ulterior in litera S din statut, este insasi re-afirmarea Sobornicitatii Bisericii dar si a Apostolicitatii ei. Adica Sfantul Sinod are ultimul cuvant de spus. Totodata episcopul locului (chiriarhul) are putere deplina asupra manastirilor din eparhia sa. Patriarhul poate ‘intemeia’ (ctitori) o manastire stavropighie, dupa ce chiriarhul si-a dat acordul dar in ultimul rand dupa ce Sfantul Sinod a dat aprobarea. Asta pe de-o parte sa se evite transformarea unor manastiri existente in stavropighii (asadar trebuiesc zidite din temelii); iar pe de alta parte patriarhul sa nu colaboreze doar cu episcopul sau ‘preferat’ si sa ctitoreasca in eparhia acestui episcop cate stavropighii vrea fara stirea si/sau aprobarea Sfantului Sinod.

Deci este un principiu ecleziologic sobornicesc - adica ortodox (sinodal), nu latinizat (papa/patriarhul ca singurul conducator) dar si apostolicesc in sensul ca episcopii fiind urmasii dupa har ai Sfintilor Apostoli au puterea deplina in eparhiile lor (adica principiul egalitatii de har primul intre egali care functioneaza aici din partea Patriarhului nu ca un stapan peste ceilalti episcopi in privinta stavropighiilor ci ca un primus inter pares care propune, primeste acordul chiriarhului si apoi aprobarea Sfantului Sinod care raspunde astfel ‘necesitatilor’ patriarhului de a infiinta stavropighia respectiva, adica insasi indicarea aceleasi ‘Sfinte Traditii a Bisericii’ amintita in articol dar si a practicii cutumiare pentru situatia patriarhului aflat in extremis.

Importanta ecleziologica si canonica a acestei litere din statut este imensa, solutionarea acestei probleme s-a facut insa in acord cu Sfanta Traditie, si deci urmarea acestei rectificari a literei din articolul respectiv previne un viitor ‘abuz’ si o viitoare ‘supra-intaietate’ ale patriarhului.

dan.camen.

*La pronunţarea căruia canalul fonator se îngustează şi aerul produce un zgomot de fricţiune

** consoană articulată cu limba la nivelul alveolelor dinţilor de sus

foto> http://www.manastiri-bucovina.go.ro/sucevita.htm

Maica Domnului a fost prima care

L-a vazut inviat pe Iisus

(Omilie Sfantul Grigorie Palama)

Sfantul Grigorie Palama - Omilia 18

La Duminica Mironositelor

01. Invierea Domnului este innoirea firii omenesti si plamadirea din nou a lui Adam cel dintai, care fusese inghitit de moarte prin pacat si reintors prin moarte in pamantul din care a fost plamadit; este intoarcerea omului la viata cea fara de moarte. Nimeni dintre oameni nu l-a vazut pe Adam, la inceput, cum a fost plamadit si daruit cu viata, caci in acel ceas nu exista inca niciun om; insa, dupa ce a luat duh de viata prin insuflarea dumnezeiasca , cea dintai dintre toate fapturile omenesti l-a vazut o femeie, caci Eva a fost cea dintai fiinta omeneasca creata dupa Adam; tot astfel, pe cel de-al doilea Adam, Care este Domnul, n-a fost om sa-L vada inviind din morti, caci nimeni dintre cei apropiati Lui nu se afla de fata, iar ostasii care pazeau mormantul, tulburati de frica, erau ca si morti. Or, dupa ce a inviat El, cea dintai care L-a vazut a fost o femeie, precum am auzit astazi in Evanghelia cea dupa Marcu: “Si inviind dimineata, in ziua cea dintai a saptamanii, El S-a aratat intai Mariei Magdalena…” [Marcu 16,9].

02. S-ar parea ca Evanghelistul spune deslusit ca ceasul in care a inviat Domnul era dimineata in zori, si ca mai intai s-a infatisat Mariei Magdalena, si ca aceasta aratare s-a savarsit in chiar ceasul Invierii Sale. Insa Evanghelistul nu spune asa, dupa cum veti afla daca aratati un dram de rabdare: caci cu putin mai inainte si Marcu, la fel ca toti ceilalti evanghelisti, spune ca acea Marie a venit dimpreuna cu celalalte purtatoare de mir la mormant si ca, vazandu-l pe acesta gol, au plecat. De unde se vede ca, chiar cu mult inainte de ceasul zorilor, cand ea L-a vazut, Domnul inviase deja. Iar pentru a arata acel ceas, Marcu nu a spus simplu dimineata, ca mai jos, ci dis-de-dimineata; asadar, el vorbeste aici despre ceasul in care, la orizont, ziua sa ingana cu noaptea, dupa cum arata si Ioan cand scrie ca Maria Magdalena a venit la mormant dis-de-dimineata, pe cand era inca intuneric, si a vazut piatra ridicata de pe mormant [Ioan 20,1].

03. Asadar, dupa Ioan, nu numai ca ea a venit la mormant in acel ceas, dar a si plecat de-acolo fara sa-L fi vazut pe Domnul. Caci a fugit sa-i caute pe Petru si pe Ioan, dandu-le de veste nu ca Domnul inviase, ci ca fusese luat din mormant, ceea ce dovedeste ca ea nu stia inca de invierea Sa. Prin urmare, Domnul nu S-a aratat Mariei in primul ceas al zilei, ci ea L-a vazut dupa ivirea zilei depline. Totusi evanghelistii au vestit in chip ascuns un fapt pe care il voi descoperi evlaviei voastre; caci cea dintai dintre toti oamenii care a primit vestea cea buna a Invierii Domnului – asa cum se cuvenea si era drept – a fost Nascatoarea de Dumnezeu; iar ea a primit vestea chiar de la Domnul. Ea a fost cea care, inaintea tuturor, a stiut ca El inviase, cea care s-a bucurat de cuvantul Sau dumnezeiesc si nu doar ca L-a vazut cu ochii si L-a auzit cu urechile, dar tot ea a fost cea dintai si singura care I-a atins cu mainile ei picioarele neprihanite, desi evanghelistii nu spun in chip limpede toate acestea, nevrand ca tocmai Mama sa fie adusa drept martora, spre a nu da prilej de banuiala celor necredinciosi. Insa intrucat noi, acum, prin harul Celui Inviat, graim cuvantul nostru catre cei credinciosi, iar prilejul sarbatorii de astazi ne indeamna sa cercetam cu luare aminte toate cele privitoare la Mironosite, luand incredintare de la Cel ce a spus ca “nu este nimic ascuns, care sa nu se dea pe fata” [Luca 8, 17], vor fi dezvaluite de noi si acestea.

04. Asadar, Mironositele sunt femeile care au insotit-o pe Maica Domnului si au ramas alaturi de ea in vremea patimirii celei mantuitoare [a Domnului], apoi s-au silit sa unga cu mir trupul Mantuitorului. Caci, atunci cand Iosif si Nicodim au cerut si au primit de la Pilat Trupul Invatatorului, L-au pogorat de pe Cruce, L-au invelit in panza de in imbibata cu miresme, L-au asezat intr-un mormant sapat in stanca si au pus o piatra mare la gura acestuia, Maria Magdalena si cealalta Marie – spune Marcu – erau de fata, dinaintea mormantului. Iar spunand “si cealalta Marie”, Marcu o arata in chip deslusit pe Maica Domnului. Si daca ea este numita mama a lui Iacov si a lui Iosif, e pentru ca acestia erau fiii lui Iosif, logodnicul Maicii Domnului. Acestea n-au fost singurele care erau de fata la punerea Domnului in mormant: mai erau si alte femei, dupa cum arata Luca: “Si urmandu-L femeile, care venisera cu El din Galileea, au privit mormantul si cum a fost pus trupul Lui… Iar ele erau: Maria Magdalena si Ioana si Maria lui Iacov si celalalte impreuna cu ele…” [Luca 23, 55; 24, 10].

05. Acestea, sta scris, s-au intors ca sa cumpere miresme si mir [vezi Luca 23, 56]: caci inca nu cunosteau, in chip limpede, ca El este cu adevarat mireasma vietii pentru cei ce vin la El cu credinta, precum mirosul mortii le este harazit celor ce raman pana la capat necredinciosi; iar mireasma vesmintelor Sale, adica a Trupului Sau, este mai presus decat toate miresmele; si numele Sau este mir revarsat, prin care lumea inteaga s-a umplut de buna mireasma a Dumnezeirii. Totusi, daca Ele au pregatit miruri si miresme, au facut-o, pe de-o parte, in cinstea Celui ce zacea in mormant si, pe de alta parte, spre acoperirea mirosului greu al Trupului ce urma sa putrezeasca; fiindca socoteau ca astfel, multumita ungerii lor, cei care vor dori se vor putea apropia de Trup.

06. Asadar, dupa ce au pregatit mirul si miresmele, s-au odihnit Sambata, dupa porunca. Caci, intr-adevar, inca nu intelesesera care era adevaratul Sabat, nici nu cunoscusera acea Sambata binecuvantata mai presus de toate, care a stramutat firea noastra din strafundurile adanci ale Iadului catre inaltimile cele prealuminoase, ceresti si dumnezeiesti. Precum spune Luca: “Iar in prima zi de dupa sambata (Duminica), foarte de dimineata, au venit ele la mormant, aducand miresmele pe care le pregatisera” [24, 1]. Iar Matei scrie: “Dupa ce a trecut sambata, cand se lumina de ziua intai a saptamanii (Duminica)… ” [28, 1], si zice ca erau doua femeile care venisera. Iar Ioan scrie: “… dis-de-dimineata fiind inca intuneric …” [Ioan 20, 1] si spune ca Maria Magdalena era singura care a venit. In sfarsit Marcu graieste: “Si dis-de-dimineata, in prima zi a saptamanii (Duminica)…” [Marcu 16, 2] si arata ca trei erau femeile ce venisera. Asadar, toti evanghelistii vorbesc despre ziua intai a saptamanii, despre Duminica. “Dupa sambata”, “cand se lumina”, “foarte de dimineata”, “dis-de-dimineata, fiind inca intuneric”, toate acestea inseamna: in ceasul din preajma zorilor, cand se ingemaneaza lumina cu intunericul; e ceasul in care rasaritul incepe sa straluceasca la orizont, vestind ziua. Privind de departe, se poate vedea ca o geana de lumina coloreaza cerul in preajma ceasului al noualea al noptii, astfel incat mai raman trei ore pana sa se faca lumina deplina.

07. Doar ca evanghelistii par sa nu fie intru totul de acord asupra acestui ceas si asupra numarului femeilor. Precum am spus, Mironositele erau mai multe, iar ele nu au venit la mormant o singura data, ci in doua sau in trei randuri, mai multe impreuna, nu aceleasi de fiecare data, insa toate de dimineata. Asadar, n-au venit toate la acelasi ceas: doar Maria Magdalena, singura dintre celalalte, a revenit si a ramas mai mult. Deci fiecare dintre evanghelisti, spunand ca n-au venit impreuna decat o singura data, trece sub tacere celalalte veniri. Dar pentru mine, care am pus laolalta spusele evanghelistilor, dupa cum v-am aratat la inceput, Maica Domnului este aceea care a venit intai dintre toate la mormantul Fiului si Dumnezeului ei, luand-o inaintea Mariei Magdalena. Aceasta mi-o arata mai cu seama evanghelistul Matei, care spune: “… au venit Maria Magdalena si cealalta Marie” - adica, fara indoiala, Maica Domnului – “ca sa vada mormantul. Si iata, s-a facut cutremur mare, ca ingerul Domnului, coborand din cer si venind, a pravalit piatra si sedea deasupra ei. Si infatisarea lui era ca fulgerul si imbracamintea lui alba ca zapada. Si de frica lui s-au cutremurat cei ce pazeau si s-au facut ca morti” [matei 28, 1-4].

08. Asadar, toate celalalte femei au venit dupa cutremurul de pamant si dupa fuga pazitorilor; ele au gasit mormantul deschis si piatra rostogolita. Maica Fecioara era de fata cand a fost cutremurul, cand a fost rostogolita piatra, cand a fost deschis mormantul, fiind de fata si paznicii lui, chiar daca erau cazuti la pamant de frica. De aceea, dupa cutremur, de indata ce s-au ridicat, nu s-au gandit decat la fuga. Insa Maica Domnului se desfata cu aceasta priveliste, fara a le impartasi teama. Iar mie mi se pare ca pentru ea, in primul rand, s-a deschis acel mormant datator de viata. Fiindca pentru ea, inainte de toate, si apoi prin ea, toate cate sunt sus in cer si jos pe pamant s-au deschis noua; pentru ea a strafulgerat astfel ingerul incat, desi ceasul acela era inca invaluit in bezna, a putut vedea nu numai mormantul gol, dar si cele din mormant [giulgiurile si mahrama] asezate de-o parte, ca tot atatea marturii ale trezirii din morti a Celui ce fusese inmormantat.

09. Desigur, ingerul vestitor era insusi Gavriil. Caci, de indata ce a vazut-o pe Maica lui Dumnezeu grabind catre mormant – el, care odinioara ii graise: “Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu” [Luca 1, 30] – se grabeste [la randu-i] sa coboare si in acea zi, ca sa-i graiasca din nou aceleasi cuvinte celei de-a pururea Fecioare, vestindu-i invierea din morti a Celui Nascut din ea fara de samanta, sa ridice piatra si sa arate mormantul gol si giulgiul, intarind astfel, pentru ea, vestea cea buna. Caci sta scris: “Iar ingerul, raspunzand a zis femeilor: Nu va temeti, caci stiu ca pe Iisus cel rastignit Il cautati. Nu este aici, caci s-a sculat, precum a zis; veniti de vedeti locul unde a zacut” [Matei 28, 5-6]. El spune: “Chiar daca ii vedeti pe paznici cutremurati de frica, nu va temeti; caci eu stiu ca voi Il cautati pe Iisus cel rastignit, dar El s-a trezit, nu mai este aici. Nu numai ca inchizatorile, zavoarele, pecetile iadului, ale mortii si ale mormantului nu-L pot tine, ci, mai mult, El este Domnul nostru, al ingerilor celor nemuritori si ceresti, singur Domn al lumii intregi; << Veniti de vedeti locul unde a zacut. Si degraba mergand, spuneti ucenicilor Lui ca S-a sculat din morti …>>” [Matei 28, 6-7].

10. Si s-au dus ele degraba “cu frica si cu bucurie mare” [Matei 28, 8]. Iar mie imi pare ca Mariei Magdalena, ca si celorlalte femei care au mers atunci impreuna la mormant, le era intrucatva teama. Caci ele nu intelesesera inca puterea celor graite de inger si nici nu izbutisera sa primeasca in intregime lumina, ca sa o vada si sa o inteleaga pe deplin: insa Maica Domnului a simtit marea bucurie despre care vorbeste Matei; intelegand cuvintele ingerului si fiind cuprinsa toata de lumina – ea, care era pe deplin curata si plina de dumnezeiescul har; ea, care daduse crezare arhanghelului, intrucat acesta se aratase deja de multa vreme vrednic de incredere, prin faptele sale – cum oare, fiind de fata la toate aceste intamplari, ar fi putut Fecioara cea plina de dumnezeiasca intelepciune sa nu fi inteles ceea ce s-a infaptuit? Caci a vazut cutremurul de pamant, acel mare cutremur de pamant, pe ingerul cel din ceruri pogorator, acel inger stralucitor ca fulgerul, spaima de moarte a paznicilor, rostogolirea pietrei, mormantul cel gol, minunea cea mare a giulgiului care nu fusese dezlegat, ci era inca imbibat de mir si de aloe, aratandu-se insa golit de trupul pe care-L infasurase; dar, mai cu seama, a auzit Maica Domnului vestea dumnezeiestii bucurii pe care ingerul i-a adus-o. Iar dupa auzirea vestirii celei bune, ele au plecat, iar Maria Magdalena, ca si cum nu ar fi ascultat cele graite de inger (care, de altfel, nici nu glasuise pentru ea), nu ia seama decat la mormantul cel gol, nu si la giulgiu: si alearga sa-i caute pe Simon-Petru si pe celalalt ucenic, precum spune Ioan [20,2].

11. Dar Fecioara Maica a lui Dumnezeu, insotita de celalalte femei, s-a intors acolo de unde venise si, precum spune Matei, “iata Iisus le-a intampinat, zicand: bucurati-va!” [28, 9]. Vedeti, asadar, ca mult inaintea Mariei Magdalena, Maica lui Dumnezeu L-a vazut pe Acela Care pentru a noastra mantuire a patimit si S-a ingropat si a inviat cu trupul. Caci spune Evanghelistul: “iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui si I s-au inchinat” [Matei 28, 9]. Asa precum, aflandu-se in tovarasia Mariei Magdalena, Maica Domnului a fost singura care a auzit vestea cea buna a Invierii si a inteles puterea acelor cuvinte, tot astfel, aflandu-se in tovarasia acelor femei, ea a iesit in intampinarea Fiului si Dumnezeului ei, ea cea dintai dintre toate L-a vazut si L-a recunoscut pe Cel Inviat si, cazand la picioarele Lui, le-a imbratisat, devenind Apostol pe langa Apostolii Sai. Iar faptul ca Maria Magdalenanu era impreuna cu Maica Domnului cand aceasta s-a intors de la mormant si cand Domnul i S-a aratat si a grait cu ea, il aflam de la Ioan, care spune: “Deci ea a alergat si a venit la Simon-Petru si la celalalt ucenic, pe carel iubea Iisus, si le-a zis: <<Au luat pe Domnul din mormant si noi nu stim unde L-au pus>>” [Ioan 20, 2]. Dar daca L-a vazut, daca L-a atins cu mainile ei, daca L-a intalnit si L-a ascultat, cum a putut spune cuvinte ca acestea: “L-au luat” si “nu stim unde”? Insa, dupa ce Petru si Ioan au alergat la mormant, dupa ce si ei au vazut giulgiul si dupa ce s-au intors de acolo, “Maria statea afara langa mormant plangand” [Ioan 20, 11].

12. Vedeti, dara, ca nu numai ca ea [Maria Magadalena] nu-L vazuse inca, dar nici macar n-avusese parte de coplesitoarea bucurie de a-L auzi. Iar cand ingerii care erau de fata au intrebat-o: “Femeie, de ce plangi?” [Ioan 20, 15], ea nu le vorbeste, in raspunsul ei, decat despre Cel mort. Si cand, intorcandu-se ea, L-a vazut pe Iisus, tot n-a inteles, ci fiind intrebata de El: “De ce plangi?”, ea a raspuns in cuvinte asemanatoare, pana cand Domnul, chemand-o cu numele ei, a aratat ca este viu. Atunci, cazand si ea inaintea Lui si cautand sa-I imbratiseze picioarele, L-a auzit spunandu-i: “Nu te atinge de Mine!” [Ioan 20, 17]; iar prin acest cuvant aflam ca, atunci cand, pentru intaia oara, s-a aratat Maicii Sale si femeilor care o insoteau, El i-a ingaduit doar ei sa se atinga de picioarele Lui, chiar daca Matei face ca aceasta atingere sa fie impartasita si de celalalte femei, nevoind Evanghelistul, din pricina pe care am pomenit-o la inceput, sa vorbeasca deslusit despre rolul pe care Maica Domnului l-a avut in acele imprejurari.

13. Caci, dupa ce Maria cea pururea Fecioara a venit cea dintai la mormant si ea cea dintai a primit vestea Invierii Lui, multe au fost cele care au venit si au vazut piatra rostogolita, i-au auzit pe ingeri si, intorcandu-se dupa ce privisera si ascultasera, s-au despartit. Iar unele, precum spune Marcu, “au fugit de la mormant, ca erau cuprinse de frica si de uimire, si nimanui nimic n-au spus, caci se temeau” [Marcu 16, 8]. Celalalte, care o urmareau pe Maica Domnului, au avut parte sa-L vada si sa-L asculte pe Domnul. Maria Magdalena, insa, s-a dus la Petru si la Ioan, cu care iarasi s-a intors singura la mormant; odata plecati acestia, ea a ramas si s-a invrednicit la randu-i de vederea Invatatorului, fiind apoi trimisa catre Apostoli si, ducandu-se la ei, le-a vestit tuturor, precum arata Ioan, ca “a vazut pe Domnul si acestea i-a spus ei” [20, 18]. Asadar, dupa spusa lui Marcu, aceasta intalnire s-a petrecut dimineata devreme, deci cand se luminase de ziua pe deplin, zorile fiind trecute; dar tot Marcu sustine cu tarie ca Invierea Domnului si intaia Sa aratare nu s-au petrecut atunci.

14. De asemenea, am cercetat cele privitore la Mironosite si la felul in care cele patru Evanghelii se potrivesc intreolalta. Dar ucenicii, auzind in ziua acea a Invierii, de la mironosite, de la Petru, de la Luca si Cleopa, ca Domnul traieste si ca a fost vazut de catre ei, nu le-au dat crezare; din aceasta pricina au fost certati de catre El mai tarziu, cand S-a aratat lor si erau adunati toti la un loc. Dupa ce El S-a infatisat viu fata de multi si de multe ori, nu numai ca au crezut cu totii in invierea Sa, dar au si vestit-o pretutindeni, caci “in tot pamantul a iesit vestirea lor, si la marginile lumii cuvintele lor” [Psalmi 18, 4] si “Domnul lucra cu ei si intarea cuvantul, prin semnele care urmau” [Marcu 16, 20]. Se vede ca minunile erau neaparat de trebuinta, pana ce Cuvantul a fost vestit in intreaga lume. Caci, totusi, este nevoie si de semne, si de minuni pentru a intari adevarul vestirii, dar este nevoie [numai] de semne, nu si de minuni, pentru ai ajuta pe cei ce au primit Cuvantul, daca l-au crezut ei cu tarie. Si cine oare sunt acestia? Cei care-si arata credinta prin fapte. Caci sta scris: “… arata-mi credinta ta dupa fapte si eu iti voi iti voi arata, din faptele mele, credinta mea” [Iacov 2, 18] si “Cine este, intre voi, intelept si priceput? Sa arate, din buna-i purtare, faptele lui …” [Iacov 3, 13]. Caci cine va putea crede ca nutreste ganduri mari, inalte, dumnezeiesti si, precum se spune, ceresti (precum sunt gandurile evlaviei), daca savarseste fapte rele si este tintuit de pamant si de cele pamantesti?

15. Nu este, deci, de nici un folos, fratilor, daca spune careva ca are credinta in Dumnezeu, dar nu are si faptele potrivite credintei sale. Caci spre ce folos le-au fost fecioarelor nebune candelele lor fara de untdelemn, adica [fara de] faptele dragostei si ale milosteniei? [vezi Matei 25, 1-13] Ce folos a avut acel om bogat care se cocea in focul cel nestins din pricina ca fusese nemilos cu Lazar, atunci cand l-a chemat pe parintele sau Avraam? [vezi Luca 16, 19-31] Iar celui ce nu a dobandit, prin faptele sale bune, un vesmant potrivit cu nunta cea dumnezeiasca si cu acea camara a neputrezirii, la ce i-a folosit ca va fi raspuns chemarii la nuntire? [vezi Matei 22, 12] Caci el a fost chemat si s-a dus avand credinta intreaga, si a fost chemat dimpreuna cu acei oaspeti sfinti, dar a fost alungat si facut de rusine, ca unul ce era invesmantat in josnicia obiceiurilor si faptelor sale, si fiind fara de mila legat de maini si de picioare, a fost aruncat in gheena focului, unde este plangerea si scrasnirea dintilor.

16. De care fie sa nu se faca partas nimeni dintre cei chemati de catre Hristos, ci cu totii sa arate prin credinta lor o viata potrivita acestei credinte, si sa intre in camara de nunta a bucuriei cele fara de sfarsit, petrecand in vecii vecilor dimpreuna cu sfintii, in lacasurile preafericitilor.

Amin!

Extras din “Omilii” vol I – Sfantul Grigorie Palama, Anastasia, Bucuresti, 2004, pp. 277-289

tehnoredactare dupa original> Dan Camen

foto> http://www.icoane.crestinism.net

Aceasta ar suna in felul urmator:Daca Dumnezeu a fost este si va fi in continuare intr-o stransa legatura,comuniune directa sau indirecta cu omul-cununa creatiei Sale,de ce majoritatea oamenilor nu văd si nu simt pe pricinuitorii tuturor necazurilor-pe ingerii cazuti ce s-au metamorfozat in diavoli?

Dupa cum este bine stiut,in Gradina Edenului din Rai, Adam si Eva se aflau într-o stransa comuniune harică cu Dumnezeu si cu îngerii luminii pe care îi vedeau si cu care comunicau.Totusi,din cauza neascultarii si consecinta- căderea în păcat a strămosilor nostri urmata inevitabil de izgonirea din acel loc mirific au dus la nasterea în păcate si dobandirea de foloase numai datorita muncii fizice sau intelectuale,cu unpronuntat accent pe cea dintai. ne-a făcut incapabili să-i vedem pe îngeri. Lumea nevăzută a duhurilor s-a deschis însă celor curati cu inima dupa cum se aminteste in Sfanta Scriptura (Mt. 5,8). Am ferma convingere ca pe oamenii alesi,sfinti demonii nu-i mai pot amăgi foarte usor,dar aceasta nu exclude faptul ca,din dorinta de a se mantui nu pot fi si ei ispititi,supusi unor teste.
Lecturand cate ceva cu privire la acest subiect am gasit anumite pasaje ce de-a dreptul m-au impresionat.De exemplu am retinut ideea referitaoare la duhuri.Pentru ca oamenii să-i vadă pe demoni, ei trebuie să se sfintească si să atingă treapta desăvârsirii crestine. Cu îngăduinta lui Dumnezeu au văzut îngeri si oameni care au trăit o viată păcătoasă Un exemplu este falsul prooroc Varlam.

Sfintii Părinti, adevarate si nealterate modele de urmat admit si sustin ideea cand afirma ca pentru un om nepregătit este foarte primejdios si păgubitor să vadă pe duhurile rautatii.Un pasaj al Sfântului Ioan Gură de Aur este de-a dreptul edificator: "Câti demoni umblă în văzduh? Dacă Dumnezeu ar îngădui să ne arate chipul lor hidos si respingător, ne-am iesi din minti".

Atunci,ar mai fii solutii? Sau in toata aceasta confruntare mai mult sau mai putin directa,omul are cel mai mult de suferit? Explicatia vine oarecum firesc.

Sfanta Traditie a Bisericii Ortodoxe explica foarte in detaliu. desigur,aici nu o sa ma implic in amanunte ci voi expune ceea ce mi-a placut, m-a impresionat m-a facut sa reflectez in a scrie aceste cateva randuri...Trupul uman, material este asemanator unui paravan salvator. El ne apara de contactul vizual cu nalucirile si înfricosările demonilor, care mai mult decat sigur ne-ar aduce la o stare de soc psihic si chiar tulburare a mintii.

Aici,cu ingaduinta dumneavoastra pot sa va amintesc doar ideea sau expresia fetei unui om sanatos din punct de vedere fizic si psihic si al unuia care sufera din cauze necunoscute sau este "gazda"...

Revenind, prezicătorii, vrăjitorii si magii si toti cei ce practica diferite arte oculte sau mai nou cum se spune cu "caracter ezoteric" intra în mod constient în legătură cu ...demonii,si chiar ii văd in postura de duhuri necurate. Practicarea sistemului antihristic yoga si a altor religii de orientare decăzută si demonică au "ajutat" societatea contemporana, moderna sa se "ilumineze" sa o indoctrineze a o convinge in a avea vedenii, care din nefericire sunt crezute că ar fi vedenii dumnezeiesti. In legătură cu visele, Sfintii Părinti ai Bisericii Ortodoxe ne-au datnoua atat societatii crestine de la inceput cat si noua,contemporanilor ceea ce se denumeste "regula de aur" pentru interpretarea viselor: "să nu crezi în vise si în vedenii".

In continuare voi cita ceea ce am gasit scris in legatura cu acest subiect.Arhiepiscopul Inochentie al Hersonului a fost întrebat de ce multi oameni nu simt prezenta demonilor.El a răspuns: "Pentru a simti asupra ta atingerea duhului întunericului, trebuie să fii tu însuti luminos, iar păcatul înseamnă întuneric".

"Pe o haină albă, curată, se vede orice pată, iar pe o haină murdară, neagră, nu se văd nici petele cele mai mari. Intr-un suflet curat, luminos si neprihănit, un singur gând trimis de diavol produce supărare, greutate si durere sufletească. Iar pentru un suflet păcătos, întunecat si plin de pofte, gândurile diavolesti sunt imperceptibile sau sunt acceptate cu mare poftă si plăcere. Insusi duhurile necurate caută prin toate chipurile să se facă cât mai putin perceptibile. Pentru că dacă ar fi usor de văzut, cei mai multi oameni ar fugi de diavoli. Deci, iată că demonii, dominând tiranic asupra păcătosilor, caută totodată să-i convingă cu iluzia că ar actiona ei însisi si că ar fi absolut liberi în toate."

Putna 2 iulie 2007

550 ani de la urcarea pe tron a Slavitului Voievod Stefan cel Mare.

filialele ASCOR s-au reunit la Putna mergand intr-o procesiune in costume populare pe jos de la Bivolarie la Putna. Au urmat apoi manifestari deosebite cum ar fi scrierea cu torte a numelui slavitului voievod pe dealul de langa Putna de unde se spune ca a tras Stefan cu arcul ca sa gaseasca loc potrivit pentru necropola sa, apoi cantari si prelegeri.

conferentiar> Preasfintitul Ioan, episcopul Hrghitei si Covasnei

titlu> Viata crestinilor din catacombele romane
eveniment> conferinta din festivalul de conferinte duhovnicesti ASCOR (Asociatia Studentilor Crestin-Ortodocsi Romani) filiala Craiova

titlu festival> “Isvoare Duhovnicesti” editia a XIII-a,
data> 04.12.2007

locatie> Casa de Cultura Studenteasca Craiova, sala mare

stare inregistrare> buna, originala, fara add-uri sau cut-uri,

dimensiune> aprox. 45 mb

durata> 135′ (2h:15′)

continut> conferinta: este o expunere a vietii crestinilor din catacombe pe baza unor fotografii din catacombe cu fresce, expunere ce abordeaza insa si multe aspecte ale vietii precum si modul crestinesc de a le trai. Totodata exista si o parte de intrabari, a doua, legate de diferite probleme duhovnicesti care au sau nu legatura cu subiectul in cauza. Pe parcursul conferintei, la momente bine stabilite, corul canta colinde.

special> pe parcursul conferintei, la momente bine stabilite, se canta colinde de catre Corul Seminarului Teologic din Craiova condusa de parintele profesor Paulian Balasa.

disponibilitate> deocamdata doar pentru ascultat on-line, pentru downloadat peste cateva zile.

click pe foto jos pentru a asculta

foto 1> http://www.crestinortodox.ro/P_S__Ioan_si_P_S__Visarion_6758.html

foto 2> http://ro.wikipedia.org/wiki/Mitropolia_Ardealului

foto 3> www.nationalgeographic.com

...Cred ca toti isi doresc sa fie liberi.Nu cred ca exagerez! Dependenta de ceva sau de cineva poate avea unele urmari neplacute,dureroase.Am convingerea proprie ca este realmente..agasant,suparator,in a fi sub cea mai mica influenta a celorlalti.Consider ca poate leza demnitatea personala.Desigur,cand suntem condusi de emotiile si propriile noastre obiceiuri nu avem o stare launtrica perfecta,consecinta fiind revelata si de starea exterioara.Dar nu doresc sa tratez acest subiect doar din perspectiva pur ''tehnica",psihologica-quasi"stiintifica".

Din alt punct de vedere,dobandirea dreptului de a dispune de libertate politica este doar una de fatada,exterioara.Nu vreau sa cred,sa par sau sa fiu etichetat drept anarhist sau fanatic,dar in actuala democratie,majoritatea se simte constransa nu (e)liberata. Dar cu dezgust pot constata ca foarte putini au sinceritatea sau "curajul" de a declara! Majoritatea se complace intr-o "dulce" mediocritate,delasare neavand "tupeul" sa lupte,sa evadeze sau sa...inoate contra curentului,contra unei "mode" impuse.Am impresia ca unii dintre cetatenii romani nu au taria de a se exprima liber.Si,rememorand cu viteza una din lozincile luptei anticomuniste- "Vom muri si vom fi liberi",contemporanii nu au ...discernamantul de a deosebi, analiza si actiona deoarece nu au respect. Bine-bine, dv veti putea replica cu o interogatie-respectul se arata fata de...?Cred ca societatea romaneasca nu are in primul rand respect fata de memoria sa ,plus fata de cea a martirilor, a tinerilor ce si-au varsat sangele pentru un ideal. Pare cam utopic,iluzoriu si destul de...tern...?!? Cu toate ca undeva in fundal inca mai se poate percepe o alta celebra scandare uitata-"Pacat,pacat pentru angele varsat!"

Romanul actual nu il mai intereseaza si nu mai pune pret pe istoria recenta.Daca ar fi respectat-o cred ca ar fi considerat-o la adevarat valoare gestul.Nu prin coroane de flori,mii de lumanari si discursuri elegioase cu tenta vadit nationalista ci prin trairea autentica intr-o morala ,intr-o libertate autentica si nu contrafacuta,prefabricata.Chiar daca,in fiecare luna de decembrie aceste actiuni au un impact mediatic mai mult au valoare sentimentala,toate esicherele politice ce s-au succedat pe firul istoriei s-au gandit numai la bunastarea si confortul domniilor lor. Recent, am certitudinea ca ei adopta si o alta politica.

Se asteapta si se gandesc numai la ce spune "vox populi". Astfel,ei nu se pot recunoaste, nu sunt ei insisi deoarece "vox Dei" nu are nimic in comun cu gandirea si legile domniilor sale. Dar Providenta asista (fara a fi ironic) la un spectacol jalnic,penibil marcat de numeroase convulsii,generat de lipsa proprie lor libertate si vointa.

Totusi nu cred ca in asa fel ei pot deveni mai buni,metamorfozandu-se in oameni valabili,din simplul motiv ca ei nu pot sa se descopere cine sunt ei cu adevarat,deoarece virtutea eleutheriei nu gaseste puncte comune.

Un adevarat stalp al credintei cele adevarate- Parintele Serafime Rose ofera adevarata solutie-viata in Hristos:"Prin purtarea necazurilor omul invata rabdarea si nadejdea:si cu cat mai bun va fi in stare sa mangaie pe altii in necazuri"(Heavenly Realm,pag 25)