Trei sunt gropile pe care ni le sapă demonii, când voim să ne ducem viaţa potrivit voinţei lui Dumnezeu. În primul rând se luptă pentru a ne împiedica să facem binele. Nereuşind într-acest chip, în cel de-al doilea rând ei se străduiesc să ne determine ca tot ce săvârşim să facem împotriva voii lui Dumnezeu. Iar când furii nu şi-au putut realiza nici acest plan, atunci se furişează în sufletul nostru, lăudându-ne pentru aceea că toată viaţa noastră e după placul lui Dumnezeu. Vrăjmaşa celei dintâi viclenii diavoleşti este grija şi amintirea de moarte; a celei de-a doua, ascultarea şi umilinţa; a celei de-a treia, neîncetata defăimare de sine.

[...]se cuvine ca, atunci când ne aflăm în dureri, să ne rugăm pentru înţelegerea bolii noastre, pentru suportarea cu răbdare şi pentru izbăvirea de ea, dacă aşa este voia sfântă a lui Dumnezeu. Este bine, de asemenea, să cerem rugăciunile altora şi în special ale Bisericii¹, pentru că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului ( Iacob 5, 16).

"Toţi cei bolnavi să caute rugăciunea altora, ca să se facă sănătoşi; astfel ca, prin rugăciunea altora, partea bolnavă a trupului şi clătinările paşilor faptelor noastre să se facă sănătoase.[...] Luaţi în urechi, voi, cei ce sunteţi bolnavi, dacă voiţi să vă recăpătaţi sănătatea, nu lepădaţi cu nici un chip rugăciunea. Căutaţi rugăciunea altora, chemaţi Biserica să se roage pentru voi, şi Dumnezeu, căutând la Biserică, vă va da ceea ce ar fi putut să vă refuze." (Sfântul Ambrozie-Despre vindecarea slăbănogului)

din Boala şi rugăciunea, Învăţătura Sfinţilor Părinţi despre boală-Rugăciuni pentru bolnavi, editura Egumeniţa

¹adică ale preoţilor(n.tr.)

Tot în aceasta zi, pomenirea celui dintre Sfinti Parintelui nostru Teodor, care a sihăstrit în Lavra Sfântului Sava, si apoi s-a facut arhiepiscop al Edesei

Sf. Teodor, Episcopul Edesei, s-a născut în oraşul sirian Edesa, fiind toată viaţa sa un vas luminat al minunilor lui Dumnezeu, Cel mărit întru sfinţii săi. 

La vârsta de 12 ani după ce şi-a pierdut părinţii şi şi-a dat toate bunurile săracilor, s-a dus la Ierusalim unde a fost tuns la Lavra Sfântul Sava cel Sfinţit. După 12 ani de severă ascultare monahicească, urmaţi de alţi 24 de ani de pustnicie şi abstinenţă, Domnul L-a chemat pe înduhovnicitul părinte să fie episcop ca să ajute la luminarea oamenilor. După moartea Episcopului Edesei nu s-a găsit urmaş mai vrednic decât Sf. Teodor, fiind ales cu îngăduinţa Patriarhilor Antiohiei şi Ierusalimului, a clerului şi poporului.

Nu i-a fost uşor sfântului să-şi părăsească viaţa în pustnicie dar s-a supus voii lui Dumnezeu, asumându-şi sarcina de a păstori enoriaşii Bisericii Edessa, în timpul împăratului bizantin Mihail şi a mamei sale Teodora (842-855). În timpul sfintei slujbe de sfinţire ca episcop, o minune a avut loc în biserică, şi anume: oamenii au văzut cum un porumbel alb ca zăpada a zburat din cupola bisericii şi s-a aşezat pe capul noului episcop. Sf. Teodor a făcut toate eforturile pentru a conduce turma sa foarte bine, fiind pentru toţi un model de credinţă, prin cuvinte, viaţă şi iubire. Prin exemplul vieţii sale sfinte, el şi-a călăuzit turma sa spre mântuire. Teodor a luptat mult cu ereticii apărând cu străşnicie biserica sa de tentaţii străine şi învăţături mincinoase. Părintele Teodosie Stilitul, văzător cu duhul, îl sprijinea şi îl ajuta pe Sf. Teodor în lupta spirituală pentru comunitate, nevoindu-se în pustnicie nu departe de oraş, lângă mănăstirea Marelui Mucenic Gheorghe. Cu binecuvântarea părintelui, Sf. Teodor a pornit într-o călătorie la Bagdad, în vizită la califul Mavi ca să-i ceară socoteală pentru măsurile nedrepte luate împotriva ortodocşilor. Ajungând la Mavi, sfântul l-a găsit pe acesta grav bolnav. Cerând ajutor la Dumnezeu, sfântul episcop aruncă puţin pământ de la Mormântul Domnului într-un vas cu apă şi i-l dădu ca să-l bea. De îndată ce l-a băut, califul s-a vindecat şi din recunoştinţă, a fost de partea sfântului în doleanţele pe care le-a avut, ascultându-i bucuros învăţăturile. În cele din urmă, împreună cu trei apropiaţi de-ai lui, a acceptat botezul în creştinism, luând numele de Ioan. Mărturisindu-şi toţi credinţa în Dumnezeul creştinilor în faţa musulmanilor, califul Ioan şi ceilalţi trei au fost omorâţi. Califul le-a apărut în acelaşi timp în vis Sfântului Teodor şi Sfântului Teodosie, spunându-le că i s-a dăruit să sufere moarte pentru Hristos şi Hristos l-a numărat cu ceilalţi Mucenici. El a promis că se vor întâlni în scurt timp în rai. Acest lucru a fost un semn pentru sfântul Domnului că se apropia sfârşitul său. În 848, aflându-se din nou în singurătate la Lavra Sf. Sava cel Sfinţit, Sf. Teodor s-a săvârşit în pace.

Sf. Teodor a lăsat creştinilor scrierile sale edificatoare¹. "Viaţa Sf. Teodor al Edessei" a fost foarte citită în sec. al XVI-lea şi al XVII-lea, fiind păstrată în mai multe manuscrise.

www.calendar-ortodox.ro

·Istorisire a Sfântului Teodor, episcopul Edesei, despre un stâlpnic minunat din acea cetate (luna ianuarie în 7 zile, "Proloagele")

¹"Una sută capete", "Cuvânt despre contemplaţie" în Filocalia vol.al IV-lea (cf. "Florilegiu filocalic" , editura Herald, Bucureşti 2003)

Alungă departe de tine duhul mult vorbitor căci în el sunt ascunse toate patimile cele rele: minciuna, îndrăzneala, gluma uşuratică, râsul, calomnia, răutatea, vorba prostească şi pe scurt vorbind, ceea ce s-a spus: ''Din multa vorbire nu va lipsi păcatul.'' (Pilde 10,19) Bărbatul tăcut este scaunul simţirii iar Domnul a spus că vom da socoteală pentru orice cuvânt deşert.

Sfântul Teodor al Edesei

Precum pentru lucrurile dinafară sunt zarafi¹, ţesători, vânători, oameni de război şi meşteşugari, aşa şi pentru cele dinlăuntru cugetă că sunt între gânduri unele care se ocupă cu jocurile de noroc, altele otrăvesc, altele tâlhăresc, altele vânează, altele murdăresc, altele omoară şi aşa mai departe. Tuturor trebuie să le interzicem scurt intrarea, prin împotrivire evlavioasă şi rugăciune, şi mai ales celor ce murdăresc, ca să nu spurce locul cel sfânt şi să întineze omul lui Dumnezeu.†

Loviturile ce ni le dă vrăjmaşul fie pe văzute, fie pe nevăzute, adeseori le simţim şi le vedem. Dar chinurile şi durerile ce le suferă el de la noi, când devenim uneori virtuoşi sau ne căim pentru greşeli sau răbdăm îndelung şi rezistăm în necazuri sau ne rugăm să împlinim cu râvnă toate celelalte prin care el e chinuit, pedepsit, făcut să se tânguie, lovit - toate acestea după iconomia dumnezeiească noi nu le vedem, ca să nu ne mândrim şi moleşim. Căci "drept este înaintea lui Dumnezeu să răsplătească cu necaz celor ce ne necăjesc pe noi.†

Când, urând patimile, suntem tulburaţi şi mai tare de gândurile neruşinate ale dracilor, să ne sprijinim şi mai mult pe credinţa în Domnul şi să ne facem şi mai întărită nădejdea în bunurile veşnice făgăduite, de care se silesc vrăjmaşii să ne lipsească şi să ne înstrăineze, din pizmă. Căci dacă n-ar fi foarte mari acele bunuri, n-ar arde dracii de o atât de mare pizmă împotriva noastră şi nu ne-ar săgeta aşa de des cu gânduri întinate, crezând că îşi vor sătura furia lor şi ne vor împinge la deznădejde, prin supărarea multă şi cu anevoie de purtat.‡

Vrăjmaşii se răzbună pe purtarea şi râvna ta pălmuindu-ţi sufletul cu încercări felurite şi negrăite. Dar din necazurile multe şi nespuse ţi se împleteşte cununa; şi ''întru neputinţe se desăvârşeşte puterea lui Hristos''; şi în stările triste ale sufletului obişnuieşte să înflorească harul Duhului. ''Că a răsărit celor drepţi lumină în întuneric''. Să ţinem numai îndrăznirea şi lauda nădejdii tare până la sfârşit.‡

Chiar şi o ispită mică, dacă e îngăduită, împiedică pe cel ce se sârguieşte în înaintare. Să te încredinteze despre aceasta echeneida², peştişorul cel atât de mic, care opreşte numai cu atingerea o încărcătură foarte mare, împiedicând-o să înainteze. Şi adu-ţi aminte de cel ce zice: ''Eu, Pavel (cel atât de mare), am vrut să viu o dată şi încă o dată la voi, dar ne-a împiedicat Satana''. Dar să nu te tulburi pentru aceasta, ci luptă-te mai departe prin răbdare şi vei avea parte de har.

Nevoieşte-te să păstrezi nepătată strălucirea luminii din puterea cârmuitoare a sufletului. Căci de ai început să priveşti cu patimă, te-a întunecat Domnul şi a trimis zăbranic³ peste obrazul tău şi lumina ochilor tăi nu mai este cu tine. Dar chiar dacă s-ar întampla acestea, nici atunci să nu descurajezi şi să nu slăbeşti. Ci să te rogi, împreună cu sfântul David: ''Trimite lumina Ta şi adevărul Tău, mie celui mâhnit, mântuirea feţei mele şi Dumnezeul meu''. Căci ''trimite-vei Duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului''.

 Fericit cel ce mănâncă şi bea în viaţa aceasta fără să se sature, rugăciuni şi psalmi, ziua şi noaptea şi se întăreşte pe sine cu slăvita cetire a Scripturii. Căci această împărtăşire va da sufletului o bucurie nemicşorată în veacul ce va să vie.

Cuviosul Ioan Carpatiul

¹bancher, cămătar

†***, Florilegiu filocalic, editura Herald, 2003 , cu acordul editurii

‡ www.filocalia.ro

²peşte din familia Echeneidae

³ Ţesătură fină de mătase, de borangic sau de lână, de culoare neagră, văl de doliu

Mică Filocalie

            „Valeriu continua să fie preocupat de viaţa sa lăuntrică. Un subiect la care cugeta îndelung era conştiinţa păcatului. Spunea:

-Este foarte greu omului să-şi recunoască păcatul, dar este evident că suntem păcătoşi şi setea noastră de curăţie şi adevăr nu poate fi satisfăcută decât prin zdrobirea păcatului. Viaţa veşnică începe în sufletele smulse păcatului. Cine crede cu adevărat în Dumnezeu va ajunge la conştiinţa păcatului, cine nu crede în Dumnezeu rămâne prizonier eului său, orgoliului şi păcatului său. Prin eul meu, eu sunt cel mai mare duşman al meu. Dacă eul nu moare, nu ne putem naşte din nou în Hristos şi rămânem în păcatul mândriei. Mândria l-a făcut pe om să se vrea Dumnezeu, împotriva evidentei sale nedesăvârşiri şi mai cu seamă împotriva faptului că noi, oamenii, suntem cu toţii muritori. Un Dumnezeu nedesăvârşit şi supus morţii e un fals Dumnezeu. Conştiinţa păcatului nu este bigotism ori obscurantism, ci luciditate şi înţelepciune. Întreaga educaţie a omului depinde de felul în care funcţionează conştiinţa păcatului. Numai omul care trăieşte în faţa lui Dumnezeu are adevărata măsură a sa, a lumii şi a vieţii.

            Cum printre cei care-l ascultau erau şi tineri care nu cunoşteau în profunzime duhul Ortodoxiei, spre a se face mai bine înţeles, adăuga:

            -Umilinţa şi pocăinţa nu sunt scopuri ale creştinismului, ci mijloace, nu sunt esenţa vieţii creştine, căci a fi creştin înseamnă a avea însufleţirea doririlor sfinte şi bucuria de a trăi. De asemenea, lepădarea de sine nu este depersonalizare, abandonare şi resemnare, ci este pasul necesar naşterii în viaţa cea adevărată, în duh. Nu ne caracterizează negaţia, ci afirmarea. Căci viaţa veşnică nu se dă celor învinşi, resemnaţi şi fricoşi, ci celor puternici şi curajoşi. Nu vor birui cei căldicei, ci cei ce vor învinge fiara apocaliptică. Intraţi deci pe poarta pocăinţei cu râvnă, aşteptând să se nască în voi Împărăţia Duhului Sfânt. Să plângem până ce ni se vor da lacrimi pentru curăţirea lumii. Nu vă fie frică de umilinţă, nici de mărturisirea păcatelor, ci credeţi că prin ele veţi fi purtătorii adevăratei lumini. Să luăm seama la Mântuitorul Hristos, la îndrăzneala cu care El a prăbuşit o lume şi a ridicat alta, la desăvârşirea pe care ne-a lăsat-o ca pildă – şi aşa să-L urmăm!

            Despre importanţa conştiinţei păcatului în viaţa socială spunea:

            -Conştiinţa păcatului nu se reduce la desfrânare, lăcomie, agonisire, ucidere ori alte fapte asemănătoare, mai mult, nu este nici numai restabilirea orânduirii lăuntrice a omului, ci este lupta împotriva începătoriilor şi stăpâniilor întunericului, care ţin în beznă şi robie neamurile lumii întregi. Cu alte cuvinte, lupta fiecăruia trebuie să contribuie la realizarea unei autentice orânduiri creştine a lumii. Nu eşti creştin dacă ai fost botezat, mergi la biserică, dar vieţuieşti după principiile societăţii egoiste, imorale, materialiste în care trăieşti. Trebuie să devii creştin în toate aspectele vieţii tale de zi cu zi şi prin aceasta să încreştinezi şi lumea din jurul tău. Dar nu se poate ajunge aici prin studii intelectuale, ci prin trăirea în duh, prin lupta de fiecare clipă cu păcatul făcut, apoi cu păcatul vorbit, apoi cu păcatul gândit. Înainte de a ne lupta cu păcatele lumii trebuie să urâm păcatele, prostia, suficienţa şi moleşeala sufletelor şi minţilor creştinilor, căci tocmai adormirea conştiinţei creştine a dat frâu liber impertinenţei ateiste.”

 din Ioan Ianolide,  „Întoarcerea la Hristos-document pentru o lume nouă” , ediţie îngrijită la Mânăstirea Diaconeşti , cu un cuvânt înainte de Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Editura Christiana, Bucureşti, 2006, cu acordul editurii

Când te îndrepţi către Domnul în rugăciune, să fii în gînduri ca o furnică, ca un şarpe al pământului, ca un viermişor, ca un copil gângav. Nu Îi vorbi filozofic sau pretenţios, ci abordează-L cu o atitudine de copil.

Sf.Isaac Sirul

Daca vrem cu adevărat să fim bineplăcuţi lui Dumnezeu şi să ne împrietenim cu prietenia cea prea fericită, să înfăţişăm mintea noastră, goală, lui Dumnezeu, netârând cu ea din veacul de acum nici un meşteşug, nici gând, nici născocire mincinoasă (sofismă), nici apărare, chiar de-am fi învăţat toată înţelepciunea lumii. Căci Dumnezeu se întoarce de la cei ce se apropie îngrăşaţi până la umflare de slava deşartă.

Cuviosul Ioan Carpatiul†

În rugăciunea noastră să aducem ca jertfă lui Dumnezeu căldura minţii şi strigătul inimii, nu arătarea trupului şi strigătele. Rugăciunea să fie făcută cu evlavie, cu inimă sfâşiată de durere, cu lacrimi şi în tăcere.

Poate să clocotească mânia, uşor se potoleşte în rugăciune; poate să ardă cu flăcări pofta, uşor se stinge prin rugăciune; poate să roadă pe cineva la inimă invidia, fără greutate este alungată afară de rugăciune.

Puternică armă este rugăciunea, dacă se rosteşte necontenit şi dacă este lipsită de slava deşartă.

 Sf.Ioan Gură de Aur†

 

Este necesar să ne rugăm cu evlavie, fiindcă noi singuri, fără ajutorul lui Dumnezeu, nu avem puterea să învingem ispitele.[...]Rugăciunea este lucrul cel mai simplu şi, în acelaşi timp, cel mai dificil.

Sfântul Ioan de Krondstadt‡

 

Unde se termină rugăciunea, începe păcatul.

Sfântul Efrem Sirul‡

† ***, Florilegiu filocalic, editura Herald, 2003 , cu acordul editurii

‡ pagina mânăstirii "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", Comăneşti, Bacău

Trebuie să luăm toate măsurile pentru a ne păstra pacea sufletească şi a nu ne tulbura de jignirile de la alţii; pentru aceasta, trebuie să ne străduim în tot chipul a ne înfrâna mânia şi a ne păzi mintea şi inima, prin mijlocirea luării-aminte, de mişcările cele necuviincioase.

Trebuie să îndurăm cu inimă bună jignirile de la alţii şi să ne deprindem a avea o asemenea aşezare a duhului de parcă jignirile nu ar ţinti în noi, ci în alţii. Această îndeletnicire poate aduce inimii omeneşti linişte şi o poate face locaş al lui Dumnezeu Însuşi. Iar dacă nu puteţi să nu vă tulburaţi, cel puţin trebuie să vă ţineţi limba, după cuvântul Psalmistului: 'tulburatu-m-am şi n-am grăit' (Ps.76, 4).

Pentru a ne păstra pacea sufletească trebuie să ne străduim în tot chipul a nu-i osândi pe alţii. Prin neosândire şi prin tăcere se păstrează pacea sufletească: atunci când omul petrece într-o asemenea aşezare, primeşte descoperiri dumnezeieşti.

Pentru a ne păstra pacea sufletească trebuie să intrăm mai des în noi înşine şi să ne întrebăm: unde sunt?

din Sfântul Serafim de Sarov, Rânduieli de viaţă creştină, editura Sophia, 2007 (fragmente reproduse cu acordul editurii)

«

Ioan Scărarul, Scara Raiului, ed.a V-a, traducere, introducere şi note de mitropolit Nicolae Corneanu, Editura "Învierea", Arhiepiscopia Timişoarei, 2004

« Doamne,  ce  bine  e  să  fii  oaspetele  zidirii  Tale:  vântul  bine  înmiresmat,  munţii  care  tind  spre  cer,  apele  ca  nişte  oglinzi  nemărginite  în  care  se răsfrâng  aurul  razelor  şi  curgerea  lină  a norilor.  Întreaga  fire  şopteşte  tainic,  toată  e  plină  de  mângâiere,  păsările  şi  dobitoacele  poartă  pecetea iubirii  Tale.  Binecuvântat  este  pământul  cu  frumuseţea  cea  degrab  trecătoare  care  deşteaptă  dorul  de  veşnicul  locaş  unde  întru  nestricăcioasa  frumuseţe  se  aude  cântarea:  Aliluia! »

Condacul II din Acatistul de mulţumire - "Slavă lui Dumnezeu pentru toate"  [*]

[*] Scris de mitropolitul Trifon ( prinţul Boris Petrovich Turkestanov, +1934)  , dar atribuit protopresbiterului-martir Grigorie Petrov (+1942,  într-o închisoare sovietică), probabil pentru că s-a găsit între efectele acestuia. Imn de slavă lui Dumnezeu de o deosebită frumuseţe compus în mijlocul celor mai teribile suferinţe. Titlul său reproduce ultimele cuvinte rostite în exil de Sf.Ioan Gură de Aur , Doxa to theo panton eneken 

Film de Viorel Frangulea şi Bogdan Ciociu

22min

[googlevideo=http://video.google.com/videoplay?docid=6306498319178954136&q=dionisie+ignat&total=1&start=0&num=10&so=0&type=search&plindex=0]

«Împărăţia lui Dumnezeu, după cum zice Sfânta Scriptură, se sileşte şi silitorii o dobândesc pe ea. Să nu ni se pară greu să executăm ceea ce ne hotărăşte Ortodoxia.»

«Noi înşine ne-am făcut răi în sufletul şi inima noastră.[...] dacă am ţine cu stricteţe hotărârea sfintei Biserici -e cea mai uşoară cale pentru mântuire. Ce greutate este, după cum spune Sfânta Scriptură, să ai dragoste?! E greutate?! Nu! Să iubeşti pe toţi cei dimprejurul tău! Şi-atunci sufletul tău se apropie de Dumnezeu , că Dumnezeu dragoste este şi dacă eşti cu Dumnezeu toate greutăţile ţi se par uşoare.»

«Am o bucurie mare, pentru că a fost un timp aici, în Sfântul Munte, din 1926, '25, până la 1975, când nu a intrat român în Sf.Munte; nici cu închinatul, nici ca să rămână în Sf.Munte să se facă călugăr, şi-aşa s-au împuţinat locaşurile româneşti[...]. Acum iar este un ajutor al lui Dumnezeu, este liber să vină oricine în Sf.Munte să se închine şi unii din cei care vin rămân aici ca să se pustnicească spre slava lui Dumnezeu şi slava neamului nostru românesc.»

«Orice ai face tu, om, oricâte invenţii ai făcut... îs bune...sigur că-s bune, dar dacă este fără de Dumnezeu- nimic nu e bun!»

«Cât putem, să ne agonisim în vistieria faptelor celor bune! O rugăciune dacă ai făcut-o cu credinţă, să ştii că a primit-o Dumnezeu! O cruce dacă ai făcut-o cu frica lui Dumnezeu, ai pus-o în vistieria faptelor bune; când te vei duce, le găseşti înaintea Scaunului Dumnezeirii[...]. Să ne osârduim cât putem, pentru că Împărăţia Cerurilor se sileşte.»

«[...]Chiar un german a venit înainte să se facă drumurile în Sfântul Munte[...] :  "-Părinte, eu am mulţi ani de când vin în Sfântul Munte, cu toate că nu sunt ortodox, dar sunt creştin; am cutreierat toate mânăstirile şi la Aton sus mă duc şi stau o noapte acolo şi am o bucurie sufletească. Şi merg pe jos, aceea e bucuria mea, pentru că aici atâta amar de ani, atâtea sute şi mii de părinţi sfinţi au sfinţit cu sângele şi cu sudorile lor până şi pietrele...Când merg prin Sfântul Munte eu zic aşa, că merg printr-un Rai pământesc."»

≡ Fotografii şi scurtă biografie a părintelui Dionisie Ignat : pe site-ul editurii Teognost

Părintele vorbeşte despre ecologie, egoism, individualism, despre Sărbătoarea Naşterii Domnului, grădina Raiului, păcat, mărturisire şi altele, parte în cadrul răspunsului ÎPS sale la un manifest baptist ce atacă ortodoxia.

Înregistrările sunt făcute la Mânăstirea Noul Ostrog (a Tuturor Sfinţilor din America de Nord), Dewdney, British Columbia, Canada, unde părintele Lev, retras din funcţia de arhiepiscop de Ottawa, este astăzi stareţ. Mânăstirea aparţine  Bisericii Ortodoxe din America (OCA) şi a fost ctitorită de părintele Lev împreună cu părintele Vasile (Varlaam) Novakşonov în 1968. Denumirea ei se leagă de mânăstirea Ostrog din Muntenegru, mult îndrăgită de vlădică şi asemănătoare puţin prin localizare.

Se doreşte ca toţi cei care urmăresc înregistrările să îşi spună părerea, să pună întrebări  şi să propună noi subiecte de discuţie, fie prin interfaţa pe care o oferă YouTube, fie la adresa de e-mail synaxis@orthodoxcanada.org .

Vlădica are rădăcini în Banatul sârbesc din partea familiei mamei sale, în timp ce tatăl este originar din Herţegovina. Este născut în Canada pe 12 ianuarie 1941 şi se declară un patriot sârb şi canadian. A studiat fizica, filozofia, istoria Bizanţului şi teologia, este o personalitate recunoscută, a conferenţiat şi predicat în universităţi de prestigiu, colegii şi biserici din Canada, Statele Unite, Grecia şi România, a fost invitat în numeroase emisiuni de radio şi televiziune, are o bogată activitate publicistică. În 1973 a fondat Synaxis Press , care este cea mai importantă editură ortodoxă din Canada. A fost primul misionar ortodox din timpurile noastre care a mers în căutarea creştin ortodocşilor izolaţi şi neglijaţi din Statele Unite şi Canada; continuă activităţile caritabile la mânăstirea New Ostrog. Părintele susţine de asemenea tinerii aflaţi în procesul de învăţare şi de cercetare şi alte instituţii de cultură prin centrul "Sf.Maxim Mărturisitorul" din cadrul mânăstirii. În perspectivă, se doreşte amenajarea unui studio de filmare profesionist, ca şi producţia de CD-uri şi DVD-uri ortodoxe.

≡ Predici recente 

≡ Un album interesant de imagini de la mânăstire

≡ Un interviu acordat pr.I.Mizgan ("Legea Românească" nr. 4, octombrie-decembrie 2006)

Mulţumiri doamnei Rebekah Goodyear ( Synaxis Press)  pentru toate informaţiile acordate.

 

«Să citeşti orice cuvânt de folos, dar să nu te mândreşti.»

                                                                        arhim.Ilie Cleopa[1]

«Uitarea faptelor bune este cel mai sigur loc pentru păstrarea lor.»

                                                                        Sf.Ioan Gură de Aur[1]

«Slava deşartă e alungată de făptuirea într-ascuns; iar mândria, de voinţa de a pune pe seama  lui Dumnezeu toate isprăvile.»

                                                                                                Sf.Maxim Mărturisitorul[1]

«Bineînţeles, orice faptă bună făcută pentru Hristos dă harul Duhului celui Sfânt, dar cel mai mult îl dă rugăciunea, pentru că ea ne este întotdeauna la îndemână ca unealtă pentru dobândirea harului Duhului. Poate aţi vrea să mergeţi la biserică, dar fie că nu este biserică în locul acela, fie că slujba s-a terminat. Aţi vrea să daţi milostenie unui sărac, dar fie că nu-i nici un sărac prin preajmă, fie că nu aveţi ce să daţi. Aţi vrea să vă păziţi fecioria, dar nu aveţi putere să vă împliniţi această dorinţă fie din pricina alcătuirii (constituţiei) voastre, fie din pricina curselor vrăjmaşului, cărora din omenească neputinţă nu le puteţi sta împotrivă. Aţi vrea să faceţi vreo altă faptă bună pentru Hristos, dar tot nu aveţi putere sau nu aflaţi prilej. Iar rugăciunea nu este atinsă de nimic din aceste piedici : oricine- bogat ori sărac, de vază ori de rând, puternic ori slab, sănătos ori bolnav, drept ori păcătos- se poate ruga oricând.»

Sf.Serafim de Sarov[2]

«Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune.»

Fericitul Augustin[3]

«Pentru orice faptă de iubire pornită dintr-un suflet, acesta merită viaţa de veci.»

 Toma d'Aquino[4]

[2] Sfântul Serafim de Sarov, Rânduieli de viaţă creştină, editura Sophia, 2007; cu acordul editurii

[3] pagina parohiei ortodoxe române "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", Berlin

[4] pagina mânăstirii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Comăneşti, Bacău

Fragment reprodus cu acordul editurii Sophia din „Pelerinul rus -Mărturisirile sincere către duhovnicul său ale unui pelerin rus cu privire la rugăciunea lui Iisus", traducere din limba rusă de arhim. Paulin Lecca, ediţia a II-a, editura Sophia, Bucureşti, 2002

Varianta în limba engleză a pasajului se poate citi la paginile 122 şi 123 cu Google Book Search (drepturile de publicare pe Internet ale traducerilor în engleză se pare că sunt mai restrânse).

În engleză lucrarea e cunoscută sub titlul „The Way of a Pilgrim.The Pilgrim Continues His Way" sau  "A Pilgrim's Tale" cu subtitlul "Candid tales of a pilgrim to his spiritual father", care în original (rusă) sună aşa: Откровенные рассказы странника духовному своему отцу, adică Otkrovennye rasskazy strannika dukhovnomu svoemu ottsu.       

Alte câteva cuvinte duhovniceşti despre fapte bune: *** 

Credite: Hans-Erik Lundin , http://www.ocf.org/OrthodoxPage  , Christian Clip Art , Wikipedia

n.6 feb 2008-am observat la un moment dat în secţiunea de comentarii o controversă; au fost persoane care au spus că nu este vocea cuviosului, ci a altui părinte grec. Sper să se lămurească şi această chestiune.

Celor care nu ştiu nimic despre Cuviosul Paisie Aghioritul, învăţătura şi Biserica Ortodoxă, sper ca cele citite aici să le trezească curiozitatea. Le adresez un îndemn spre cercetare şi o dorinţă de a avea parte de cele mai bune experienţe  în Biserica Ortodoxă.

-1-

-2-

-3-

Sper că le va şi traduce cineva ( vă rog să îmi daţi şi mie de ştire).

Cel mai îndrăgit text al dânsului pe care l-am citit până acum este din Epistole, "Fericirile" .

Credit: tifonas06

Fericiţi sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii şi trăiesc departe de lume şi aproape de Dumnezeu împărtăşindu-se de bucurii paradisiace încă de pe pământ.

Fericiţi sunt cei care au izbutit să trăiască ascunşi şi, dobândind virtuţi mari, n-au dobândit nici măcar o faimă mică.

Fericiţi sunt cei care au izbutit să facă pe nebunii pentru Hristos păzindu-şi în felul acesta bogăţia lor duhovnicească.

Fericiţi sunt cei care nu propovăduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o trăiesc şi o propovăduiesc prin tăcerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi trădează.

 Fericiţi sunt cei care se bucură când sunt clevetiţi pe nedrept, iar nu atunci când sunt lăudaţi pe drept pentru viaţa lor virtuoasă. Acesta este semnul sfinţeniei şi nu nevoinţa seacă a faptelor trupeşti şi numărul mare al nevoinţelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie şi cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creează numai simţăminte false.

Fericiţi sunt cei care preferă să fie nedreptăţiţi decât să nedreptăţească şi primesc netulburaţi şi în tăcere nedreptăţile, arătând cu fapta că ei cred "întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul" şi de Acesta aşteaptă să fie îndreptăţiţi, iar nu de oameni, în felul acesta izbăvindu-se de deşertăciune.

Fericiţi sunt cei care fie s-au născut betegi, fie s-au făcut din neatenţia lor, dar nu murmură, ci slavoslovesc pe Dumnezeu. Aceştia vor avea locul cel mai bun în rai împreună cu mărturisitorii şi mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos şi-au dat mâinile şi picioarele lor spre tăiere, iar acum, în rai, neîncetat sărută cu evlavie picioarele şi mâinile lui Hristos.

Fericiţi sunt cei care s-au născut urâţi şi sunt dispreţuiţi aici, pe pământ, deoarece acestora, dacă slavoslovesc pe Dumnezeu şi nu cârtesc, li se păstrează locul cel mai frumos din rai.

Fericite sunt văduvele care au purtat haine negre în aceasta viaţă, fie şi fără voie şi au trăit o viaţă duhovnicească albă slavoslovind pe Dumnezeu fără să murmure, iar nu cele care poartă haine pestriţe şi duc o viaţă pestriţă.

Fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt orfanii care au fost lipsiţi de afecţiunea părinţilor lor, deoarece unii ca aceştia au izbutit să-şi facă pe Dumnezeu Tată încă din această viaţă, având în acelasi timp depusă în casieria lui Dumnezeu afecţiunea părinţilor lor, de care s-au lipsit şi care creşte cu dobândă.

Fericiţi sunt părinţii care nu folosesc cuvântul "nu" pentru copiii lor, ci îi înfrânează de la rău prin viaţa lor sfântă, pe care copiii o imită şi, bucuroşi, urmează lui Hristos cu nobleţe duhovnicească.

Fericiţi sunt copiii care s-au născut sfinţi "din pântecele maicii lor", dar mai fericiţi sunt aceia care s-au născut cu tot felul de patimi moştenite, însă s-au nevoit cu sudori şi le-au dezrădăcinat dobândind împărăţia lui Dumnezeu "întru sudoarea feţii" lor.

Fericiţi sunt copiii care de mici au trăit într-un mediu duhovnicesc şi astfel, fără osteneală, au sporit în viaţa cea duhovnicească. Dar de trei ori mai fericiţi sunt copiii cei nedreptăţiţi care nu au fost ajutaţi deloc, ci dimpotrivă, au fost îmbrânciţi spre rău, dar care, îndată ce au auzit de Hristos, au tresăltat în inima lor şi întorcându-se cu 180 de grade, şi-au întraripat sufletul ieşind din sfera de atracţie a pământului şi mişcându-se în orbita duhovnicească.

Mirenii îi numesc norocoşi pe astronauţii care se mişcă în spaţiu, câteodată în jurul lunii, alteori pe lună. Însă mai fericiţi sunt nematerialnicii lui Hristos, zburătorii prin rai, care urcă la Dumnezeu şi adeseori umblă prin rai, în adevărata lor locuinţă, cu mijlocul cel mai rapid şi fără mult combustibil, ci doar cu un posmag.

Fericiţi sunt cei care slavoslovesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi luminează şi îi ajută să meargă noaptea, însă mai fericiţi sunt cei care au priceput că nici lumina lunii nu este a lunii şi nici lumina lor duhovnicească nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Căci zidirile, fie că lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conservă, dacă însă nu vor cădea razele soarelui peste ele, nu este cu putinţă să lucească.

Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care trăiesc în palate de cristal şi au toate înlesnirile, însă mai fericiţi sunt cei care au izbutit să-şi simplifice viaţa lor şi s-au eliberat de lanţul acestei evoluţii lumeşti a multor înlesniri (de fapt a multor greutăţi) şi astfel s-au slobozit de neliniştea înfricoşătoare a epocii noastre.

Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care pot să dobândească bunătăţile lumii. Dar mai fericiţi sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos şi se lipsesc de orice mângâiere omenească aflându-se astfel lângă Hristos zi şi noapte în mângâierea Sa dumnezeiască, care de multe ori este atât de mare, încât unii îi spun lui Dumnezeu: "Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multă şi nu încape în inima mea cea mică".

Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care au funcţiile cele mai înalte şi casele cele mai mari, deoarece aceştia au toate înlesnirile şi duc o viaţă tihnită. Dar mai fericiţi sunt cei care au numai un cuib în care se adăpostesc şi puţină hrană şi îmbrăcăminte, după cum spune dumnezeiescul Pavel. În felul acesta ei au izbutit să se înstrăineze de lumea cea deşartă folosind pământul doar ca reazem picioarelor lor, ca nişte fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lângă Dumnezeu, Bunul lor Părinte.

Norocoşi sunt cei care devin generali şi miniştrii, dar şi cei care devin şi pentru câteva ore, atunci când se îmbată şi se bucură pentru aceasta. Dar mai fericiţi sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat şi au izbutit prin Duhul Sfânt să devină îngeri pământeşti. Unii ca aceştia au aflat caneaua paradisiacă prin care beau şi se îmbată mereu de vinul paradisiac.

Fericiţi cei care s-au născut nebuni, căci vor fi judecaţi ca nebuni şi astfel vor intra în rai fără paşaport. Dar mai fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt cei foarte învăţaţi, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos şi îşi bat joc de toată deşertăciunea lumii. Această nebunie pentru Hristos preţuieşte mai mult decât toată ştiinţa şi înţelepciunea înţelepţilor întregii lumi.

din "Epistole" ,  corespondenţa părintelui Paisie Aghioritul către stareţa şi surorile sfintei mânăstiri Sf.Ioan Teologul din Suroti, Salonic, unde părintele şi-a petrecut ultima perioadă a vieţii şi este şi înmormântat.

Credite: cuvant.credo.ro , www.pigizois.gr , www.sainthermanpress.com

 Ca să vă faceţi o idee,dacă încă nu aţi ajuns la faţa locului,  puteţi vizualiza imagini şi panorame virtuale cu biserica principală şi peştera.

Nu mică mi-a fost mirarea să găsesc pe Internet un articol despre acest loc semnat Floriana Jucan, o personalitate controversată, dar care-surprinzător, cred, pentru cei mai mulţi- mărturiseşte şi dă încurajări spre credinţă(!). Articolul  se  numeşte "În Peştera Sfântului Andrei" . Revista sa ( Q Magazine) are o rubrică de Religie .

Îmi amintesc că acolo am participat la o Sfântă Liturghie, am vizitat peştera şi am căpătat nişte Sfaturi duhovniceşti pe care voiam să le împărtăşesc.Nu am aflat cine le editează; le-am mai întâlnit (sau ceva asemănător) şi la alte mănăstiri. Sunt sfaturi simple, dar de care se pare că trebuie să ni se reamintească şi pe care trebuie să le primim cu suflet curat.

SFATURI DUHOVNICEŞTI-Peştera Sf.Andrei