Permiteti-ma să mă prezint. Numele meu este Valentin. Am trait in Roma secolului III. In acea perioadă Roma era condusa de un împărat pe nume Claudius. Mie nu imi prea plăcea de Împăratul Claudius dar nu eram singurul. O mulţime de oameni împărtăşeau acelaşi sentiment cu mine.

Claudius dorea o mare armata si se aştepta ca bărbaţii să se inroleze voluntar. Mulţi bărbaţi nu doreau însă să lupte in razboaiele lui Claudius, doreau să ramana alături de familiile lor. Dupa cum va puteţi da seama nu mulţi au fost cei care s-au oferit să se inroleze voluntar. Asta l-a înfuriat pe Claudius. Si ce credeţi ca s-a întâmplat? Claudius a avut o idee nebuneasca. El s-a gândit ca dacă bărbaţii nu ar fi însuraţi atunci nu ar avea nici o reţinere să se inroleze in armata. Si atunci a hotărât să interzică casatoriile. Tinerii au spus despre aceasta lege ca este o lege cruda. Eu am considerat-o absurda si revoltătoare.

V-am menţionat ca eram preot? Una dintre activităţile mele preferate era sa căsătoresc îndrăgostiţii. Chiar si după ce Împăratul Claudius a dat aceasta lege, eu am continuat să ţin ceremoniile de căsătorie. In secret bineînţeles. Si era destul de palpitant. Imaginaţi-va o capela mica cu câteva lumânări, eu, si cei doi miri soptindu-si jurămintele tot timpul atenţi la paşii soldaţilor lui Claudius, care ne cautau.

Intr-o noapte însă, am auzit paşii soldaţilor. A fost înfricoşător. Cei doi miri au scăpat, mulţumesc domnului. Eu am fost prins ( eram bătrân si nu mai eram aşa sprinten ). Am fost aruncat in temniţa si mi s-a comunicat ca pedeapsa pentru cea ce am făcut, este moartea.

Am încercat să raman linistit si bine dispus. Si ştiţi ce? Lucruri minunate au început să se intample. Foarte mulţi tineri au venit la fereastra temniţei mele si mi-au aruncat flori si biletele prin care imi spuneau ca ei cred in iubire , ca si mine. Unul dintre acest tineri, era fiica gardianului de la temniţa. Tatal ei a lasat-o sa ma viziteze. Erau zile când stateam si vorbeam ore intregi. Ea ma ajuta sa-mi menţin spiritul sus si imi spunea ca cea ce am făcut a fost un lucru uman, plin de iubire. In ziua in care am murit, am lasat bunei mele prietene un bileţel in care ii mulţumeam pentru prietenia oferita si loialitatea ei. Am semat : " Cu dragoste, de la al tău Valentin ".

Eu cred ca acest bileţel a pornit obiceiul de a schimba mesaje de dragoste de Valentine's day. A fost scris in ziua in care am murit, 14 februarie, anul 269. Acum, in fiecare an, oamenii isi amintesc. Dar cel mai important este ca oamenii se gândesc la iubire si prietenie in aceasta zi. Si se mai gândesc la Împăratul Claudius care s-a pus in calea iubirii, si rad...pentru ca stiu ca iubirea nu poate fi oprita.

Pe orice meridian v-ati afla - uf, globalizarea asta - probabil veti sta la coada dupa cadouri si va veti gandi la moduri de a impresiona, pentru ca Sf. Valentin sa nu va gaseasca nepregatiti. Grabiti-va, fabricile chinezesti au muncit non-stop pentru ca indragostitii din toata lumea sa aiba pe ce cheltui banii sa se simta mai iubiti in 14 februarie :)

Poate ca cei care au mai citit cate ceva pe aici se vor mira, dar - desi nu-mi place sa recunosc - sunt si eu o victima a febrei de Ziua Indragostitilor :) Nici eu nu-mi dau seama cum s-a intamplat, dar un lucru este cert, am casa plina de flori-inimioare-fluturasi-lumanari si se anunta un week-end torid ;) Un week-end mai lung, ce-i drept :)

Daca am dezamagit pe cineva, well, sunteti mari, o sa treaca.

Daca v-am facut invidiosi, va pierdeti timpul, mai bine puneti mana si faceti ceva :)

Eu va urez sa va simtiti bine, in cuplu sau singuri, fie ca nu suportati sarbatoarea asta, fie ca va place. Chiar si daca nu va pasa cine-o fi fost Sfantul Valentin sau nu credeti in dragoste.

Ne reintalnim dupa, relaxati si inspirati, sper :)

P.S. "La solicitarile dumneavoastra", iata si un post scris fara a fi nervoasa, suparata, iritata. E mult mai grav, sunt indragostita :D