În Paradis e mereu ud,
Zeii sunt în extaz erotic...
Şi ce vis e viaţa toată!
O virgină murea în cadă.

Nimfele oftau cu glas divin,
Când se iubeau cu îngerii...
Afară e lut şi cenuşă!
Şi stă să cadă seara.

Acesta nu e genu acela de blog. Eu nu sunt genul acela de persoana. Eu nu trec totul printr-un filtru negru. Lumea priveste viata printr-un filtru luminos. Nu vreau sa va intristez. Nu vreau sa va modific parerea despre viata. Am primit mailuri pe fostul blog din partea diferitor tineri reprosandu-mi "cum indraznesc eu sa le spun unora cum sa priveasca viata". Daca asta au inteles ei, se insala.Eu nu spun nimanui cum sa faca ceva. Nici eu nu privesc viata prin acest filtru negru. Eu doar nu intorc privirea cand vad dificultatile vietii. Eu nu zic ca viata e usuoara si ca poti trece prin ea fara probleme. Eu nu am zis niciodata ca totul se va implini. Nu sunt pesimist. Sunt realist. Mie nu mi-e teama sa vad lumea asa cum e. Asa cum cred ca ar trebui sa o vada multi. Cu bucurii, cu dificultati, cu tristeti, cu reusite, cu momente in care te simti plin de viata, si momente in care nu vezi nici o scapare.

Si realizez ca daca ar fi sa dam piept cu aceste realitati crude in ziua de azi, nu am reusi sa ducem la capat o zi fara o depresie. Inteleg de ce lumea alege sa vada partea plina a paharului, inteleg de ce punem accent pe impliniri si incercam sa uitam dificultatile. Dar eu cred ca mai intai trebe sa invatam lectia fiecarei probleme, fiecarei greseli inainte de a uita. Asta e o mare problema. Cum ne e bine, cum suntem multumiti de ceva, uitam de problemele trecutului, uitam de obstacolele depasite. Si daca nu ne amintim de greseli, de dificultati, riscam sa ne trezim din nou in circumstante stranii.

Ma uit la romani, ca mentalitate, ca popor. Si nu numai romanii, ci oamenii in general. In ultima suta de ani am trecut prin razboaie, fapte ingrozitare, zile de cosmar. Genul de lucruri pe care copii din ziua de azi, chiar si tinerii adulti nu le cred cand le aud. Societatea din ziua de azi face totul sa para asa de "in siguranta", asa de simplu de uitat ca orori au avut loc. Al doilea razboi mondial, cu milioanele de victime pare a fi o poveste interesanta de spus azi. Nimeni nu mai intelege cu adevarat groaza acelor zile. Posibilitarea mortii, distrugerile in masa. Si cu toate ca exista multe "comentarii" ce spun ca este un eveniment de mult trecut, trebuie sa realizam ca parintii nostrii se nasteau la sfarsitul razboiului. 60 de ani nu este o perioada asa de mare.

Noi ca romani am trecut prin lucruri si mai ingrozitoare. Un exemplu "minunat" ar fi decretul comunist din 67' ce interzicea avortul in Romania. Sute de mii de femei au murit in incercari de avorturi improvizate. Fiind aduse in stare critica la spitale, doctorii nu puteau misca un deget pana la ajungerea autoritatilor legale si de politie(a se citi militie). Zeci de mii de copii abandonati de parinti din imposibilitatea de a-i creste, marind populatia din casele de copii. Imaginea utopica a Romaniei comuniste proiectata in afara tarii era macinata de orori si decizii morbide in spatele fatadei. Un contrast puternic intre ce se intampla cu adevarat, si ce pretindeam a fi. Aceasta tara in care visul comunismului fusese implinit.

Noua acum in noul mileniu ne e usor sa uitam aceste orori. Multi chiar prefera sa le uite. Dar nu putem ignora faptul ca s-au intamplat. Acum in aceasta era, cand suntem protejati de atatea organizatii si avem atatea drepturi pe care le privim de parca ne revin fara dubii, ne este usor sa gasim persoane ce zic : "vai, ca era mai bine pe vremea lu' Ceasca", persoane ce au uitat ororile acelor vremuri si se plang de mici incomoditati din sistemul democratic, dar nerealizand ce spun defapt. Noi privim totul cu scepticism si ironie, chiar si cand auzim aceste povesti cutremuratoare, nu credem ca sunt pe cat de ingrozitoare pe cat ne sunt prezentate. Adevarul, insa, e ca indiferent cine ni le spune, cum sau cand, nu poate relata adevarata groaza a acelor zile. Acum multi ar zice ca eu exagerez. Multi s-ar uita la aceste cuvinte zambind si s-ar amuza la idea ca exagerez. Nu am ce sa le spun ca sa ii conving. Nu am ce sa fac sa le deschid ochii. Nu este un lucru care m-am angajat sa-l fac. Nu vreau sa sochez si sa incerc sa modific parerile oamenilor.

In acest post tot ce incerc sa fac este sa va aduc aminte ca traim intr-o lume cu bune si rele. Intradevar, ne bucuram ca am ajuns la un punct in care razboaiele sunt rare, in care viata poate fi traita intr-o oarecare comoditate, uneori fara teama zilei de maine, dar daca uitam prin ce am trecut si ce sacrificii au fost facute ca sa ajungem aici, atunci in scurt timp ne putem regasi in niste situatii foarte dificile.

Eu nu privesc lumea printr-un filtru intunecat. Eu doar aleg sa nu merg orb prin viata.

...

Haide să oprim timpul în loc
şi, împreună,
să visăm la un alt final de lume,
într-o lună de miere.

Departe de oraş, dar aproape
de Suprem -
Hai să murim în drum spre casă
într-un tren rapid.

Ia-mă de mână, să delirăm -
nebunie-n doi;
şi aprig, şi dulce, şi amar, şi sublim,
Ne vom uni în toate

şi poate vom fi fericiţi...

Cea care zâmbeşte
când ninge,
când timpul moare,
când toate trec...
şi când e nepăsare.
Chiar şi dacă ar plânge...

Cea care zâmbeşte
când se-nserează,
când e tristeţe,
când e zgomot...
şi când lumea se termină...
Chiar şi dacă... s-ar termina...