Poate că pe mulţi nu-i mai interesează astfel de subiecte şi s-au plictisit de felul îngust în care le abordez însă dacă există o singură persoană căreia îi va folosi, n-aş vrea să ştiu, dar mi-ar place să existe şi cu gândul acesta voi scrie ce am de gând să scriu.

Alt subiect fierbinte. Am spus şi într-un post anterior că am o dorinţă sinceră de a trata acest subiect şi nu urmăresc încătuşarea prin vorbe meşteşugite a cuiva.

1. Test. Un test pentru atunci când vă îmbrăcaţi, este acesta, (Paul Washer) - dacă îmbrăcămintea ta face că să coboare privirile (băieţilor de cele mai multe ori) celorlalţi de la faţă (care e oglindirea frumuseţii) spre alte părţi ale corpului, înseamnă că nu te-ai îmbrăcat după voia Lui Dumnezeu.

Sunt trei ipoteze care îmi vin acuma în minte: cele mai multe persoane nu sunt conştiente când se îmbracă stârnitor, unele se îmbracă înadins aşa pentru ca să stârnească priviri, iar alte persoane se îmbracă cum se îmbracă pentru că atât e ceea ce pot arăta (ori faţa nu e destul de frumoasă, ori au principii sărăcăcioase) Oricare dintre ele ar fi valabilă, Dumnezeu ne vrea sfinţi, ne vrea exemple şi vrea să facem totul pentru împărăţia lui, chiar luare de decizii minore în acest sens sau majore, după cum ni se cere.

2. Garanţie pentru haine. Dacă o fată nu se va îmbrăca cuviincios înainte de căsătorie, nimeni nu poate da garanţia că o va face după. Eu unul nu m-aş căsători cu o fată, cu care o mulţime de băieţi cu preacurvit în mintea lor cu ea (chiar dacă nu am de unde să ştiu lucrul acesta, dacă aş şti ... n-aş face-o), şi care continuă să se îmbrace dacă nu provocator, cel puţin ... cu intenţii (conştiente sau inconştiente). Cu cât te înnămoleşti într-o atitudine contrară Scripturii, îţi va deveni tot mai greu şi mai greu să renunţi la ea.

- femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială.

Multe dintre fete pot scăpa de această poruncă şi au şi scăpat parte din ele, prin faptul că nu se roagă, sau o fac foarte rar pe când Scriptura ne îndeamnă pe toţi să ne rugăm neîncetat, şi asta înseamnă că mereu trebuie să fie îmbrăcate (astăzi mai mult se dezbracă) ... cu ruşine, nu voi pune nici o întrebare însă, atunci când vă îmbrăcaţi puneţi-vă întrebarea dacă sunteţi îmbrăcate cu ruşine.

3. Diavolul vrea să dezbrace. Atât în cazul băieţilor cât şi al fetelor, Diavolul vrea să ne dezbrace, şi în sens spiritual dar şi în sens fizic, şi o face foarte uşor atunci când ne compromitem în cele mai mici lucruri.

Dacă în lucrurile mici nu putem şi nu vrem să fim serioşi, nu vom putea niciodată să fim în cele mari, vom fi nişte eşecuri şi vom falimenta!

Poate vă aduceţi aminte de eliberarea pe care Domnul Isus o oferă îndrăcitului din Gadara despre care se spune că-şi avea locuinţa înaintea de a fi eliberat, în morminte, nu putea nimeni să treacă prin locurile pe care el le conlinda şi era mereu purtat de dracul prin pustie. Însă, lucrul care mi-a atras atenţia a fost şi realitatea faptului că umbla dezbrăcat, un lucru anormal de altfel.

- diavolul vrea să ne dezbrace de slava Lui Dumnezeu, şi aici este un sens spiritual, diavolul vrea să nimicească frumosul din noi, ceea ce ne face să semănăm cu Creatorul, tot ce ţine de gândirea şi comportamentul unui om.

- diavolul vrea să ne dezbrace ... şi de haine. Poate sună comic pentru unii dintre voi şi credeţi că exagerez ori că sunt fanatic. Gândiţi-vă înainte de a mă cataloga care este realitatea, cei mai mulţi oameni sunt ispitiţi în domeniul sexual, prin faptul că privesc, şi ce poate fi mai tentant decât de a privi dezbrăcături, dezbrăcându-se, dezbrăcate ? Oare trăim pe altă planetă, în altă realitate?

15 Au venit la Isus, şi iată pe cel ce fusese îndrăcit şi avusese legiunea de draci, şezând jos îmbrăcat şi întreg la minte; şi s-au înspăimântat.

Vai de cel prin care vine prilejul de păcătuire! A umbla fiind o ispită pentru alţii, de orice parte te-ai afla, nu vine din călăuzirea Duhului Sfânt! A fi nepăsător faţă de starea spirituală a celorlalţi oameni, nu dovedeşte o relaţie strânsă şi sinceră cu Domnul şi nici realitatea că am înţeles durerea Lui pentru oameni.

Nu scriu mai mult pentru că nu vreau să exagerez şi nici nu vreau să presupun că cunosc foarte multe despre sexul frumos/slab/feminin, ba chiar sunt neştiutor însă pot afirma câteva adevăruri clare bazându-mi gândirea, principiile şi afirmaţiile pe învăţătura Scripturilor.

Am scris acest post pentru că de la lucrurile acestea simple, cum ar fi în acest caz, îmbrăcatul inadecvat, pornesc o serie întreagă de procese  în viaţa unui băiat (nu-l categorisesc, au căzut testului acesta şi slujitori, oameni mari, oameni culţi, preşedinţi de state şi conducători unor mari religii). Şi procesele acestea, cum le-am numit aşa puţin mai plastic, sunt din categoria problemelor de natură sexuală care apar: preacurvie la nivelul minţii şi bineînţeles că se continuă nu în puţine cazuri în cele fizice. Statisticie cu privire la curviile în cadrul bisericilor sunt la fel de strigătoare la cer ca cele din afara bisericilor.

De aici mulţi continuă  cu păcatul masturbării, a pornografiei de care nu se scapă tocmai uşor, şi pentru mulţi acest lucru este un chin, este un iad însă aceşti tineri/oameni nu cunosc calea de a evada din această robie.

Mă înfior la gândul că mulţi dintre voi habar nu aveţi despre aşa ceva şi staţi uimiţi în faţa monitoarelor gândindu-vă de unde mi-au căzut aceste idei. Mă înfior când ştiu că voi care ar trebui să fiţi un exemplu, un ajutor moral şi spiritual pentru mulţi oameni de acest fel, sunteţi ... ispite.

Vreau însă să provoc în sensul bun al cuvântului, pentru ca băieţii să cunoască (şi nu numai), care sunt lucrurile care din îmbrăcămintea băieţilor pot fi deranjante pentru fete, dacă există aşa ceva, bineînţeles.

Dumnezeu să aibă milă de noi

P.S. Mi-a venit extrem de greu să scriu aceste lucruri pentru că mulţi mă acuză de multe lucruri, însă am făcut-o.

Ce face diavolul când reuşeşte să atenteze la viaţa ta, când îi dai voie prin compromisurile pe care le faci, prin păcatele pe care le permiţi în viaţa ta?

1. Te dezbracă. Te dezbracă de slava lui Dumnezeu, de chipul Său după care te-a creat, te lasă gol.

Păcatul îţi ia liniştea sufletului. Zi şi noapte conştiinţa te va mustra, te va acuza şi cei mai mulţi încearcă să-şi înnece această voce lăuntrică păcătuind mai mult şi mai mult. (versetul 27 "de multă vreme")

Păcatul te aduce în robie, într-o stare în care singur îţi provoci rău dar nu poţi evita şi opri acest lucru – aceasta este robia păcatului. Păcatul îţi i-a controlul vieţii, nu mai îţi poţi controla propriile cuvinte, priviri, atitudini. (în Marcu 5 Scriptura spune că se tăia cu pietre)

Păcatul aduce obişnuinţă, te va face imun la orice fel de gând bun. Oamenii din jurul celor doi îndrăciţi erau obişnuiţi cu nebuniile acest doi posedaţi. Se obişnuiseră atât de mult cu el că singurul lucru care a putut să-i înspăimânte a fost vindecarea acestora. (Biblia afirmă că oamenii aceia au rămas înspăimântaţi când au văzut îndrăcitul eliberat)

Îmi place afirmaţia Scripturii: şezând jos îmbrăcat şi întreg la minte; Ceea ce se deduce din această propoziţie şi din întreg contextul este că o preocupare a satanei este să dezbrace şi oamenii fizic, de haine.  (versetul 35)

2. Te lasă în singurătate, în pustie, singur. (versetul 29) Diavolul i-a izolat pe oameni pentru ca aceştia să nu aibă contact cu lumea din exterior însă Dumnezeu nu a creat omul singur.

Nu căuta să fii omul singur, să nu împarţi cu nimeni ceea ce ai: bunuri,gânduri, să fii posesiv.
Păcatul îţi ia cei mai buni oameni de lângă tine şi îţi dă companii nepotrivite, oameni robiţi de aceleaşi păcate şi pofte.

Ai grijă de prietenii pe care ţi-i alegi.

Cunosc oameni mari care au fost ingineri, oameni de afaceri, oamenii cu studii dar pentru că diavolul i-a păcălit cu anumite patimi, băutură, tutun, femei sau companii greşite, au ajuns de râsul lumii, părăsiţi de prieteni şi scociorând prin gunoaie.

Păcatul îţi va lua cei mai buni ani din viaţă, nu te va ierta, îţi va cere tribut pentru tot ceea ce-ţi oferă, pentru toate plăcerile de care îţi face parte, nu vei scăpa până nu vei plăti şi ultimul bănuţ.

Un compromis atrage după el alte păcate care până la urmă te vor duce într-o stare irecuperabilă din care numai Hristos te poate scoate.

3. Vrea să omoare. Atât de mult i-a înşelat pe aceşti oameni diavolul că le-a oferit ca locuinţă mormântul, locul unde vroia să-i aducă de fapt. (versetul 30)

Oamenii aceştia erau robiţi de aproximativ 4000-6000 de demoni (o legiune).
Până la urmă, scopul celui rău, scopul final este de a te nenoroci pentru veşnicie, pentru a te băga în mormânt, pentru a-ţi câştiga sufletul pentru iad.

Nu te lăsa momit şi atras de păcat, nu accepta nici un compromis, cere puterea lui Dumnezeu în viaţa ta, protecţia lui şi mântuire pentru suflet.

Luca 8
27 Când a ieşit Isus la ţărm, L-a întâmpinat un om din cetate, stăpânit de mai mulţi draci. De multă vreme nu se îmbrăca în haină, şi nu-şi avea locuinţa într-o casă, ci în morminte.
29 .... şi era gonit de dracul prin pustii.
30 Isus l-a întrebat: "Cum îţi este numele?" "Legiune", a răspuns el; pentru că intraseră mulţi draci în el.
35 Oamenii au ieşit să vadă cele întâmplate. Au venit la Isus, şi au găsit pe omul din care ieşiseră dracii, şezând la picioarele lui Isus, îmbrăcat, şi în toate minţile; şi i-a apucat frica.

In limba engleza aceasta promisiune este la timpul viitor si cred ca numai asa putem intelege ce minunata este aceasta promisiune. Adica, "Numele Meu va fi mare intre neamuri, si pretutindeni se va arde tamaie in cinstea Numelui Meu... Caci mare va fi Numele Meu intre neamuri..." Avem aceasta siguranta ca Dumnezeu va lucra si Numele Lui va fi slavit in toata lumea. In acel moment in Israel preotii erau corupti si nu aduceau slava lui Dumnezeu, ci mai degraba rusine. Promisiunea se implineste prin Isus Cristos. Prin El, Dumnezeu a rascumparat neamurile, si inca mantuieste pe cei pierduti. Numele Lui va fi mare pe intregul pamant!

J. C. Hahne

Adevărul aparţine tuturor oamenilor. Atunci când cugeţi că adevărul este o proprietate personală, un bun negociabil, nu ai de fapt niciun adevăr. Pentru că adevărul stă la cei care nu cred că el se vinde sau costă ceva sau că trebuie să primească ceva în schimb pentru el. Căci cei care nu gândesc că adevărul se cumpără sau se vinde ştiu că ar fi nişte nebuni dacă ar gândi aşa. Pentru că adevărul este pretutindeni, ca aerul.

Şi cum să vinzi aer? Cum să vinzi aerul, când aerul e la îndemâna tuturor? Aşa e şi cu adevărul: e la îndemâna tuturor. O spune şi Sfântul Pavel, că cei care n-au avut Lege care să îi înveţe, au avut ca învăţători propria lor conştiinţă şi mărturia întregii făpturi create de Dumnezeu: Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire [Rom. 1, 20]; Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege [Rom. 2, 14].

Adică, spune Sfântul Pavel, cei care n-au avut Biblie, au avut Biblia întregii zidiri, a întregii creaţii şi conştiinţa şi raţiunea lor ca să o interpreteze corect. Căci Cerurile povestesc mărirea lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria! Ziua-i spune zilei cuvânt şi noaptea-i vesteşte nopţii cunoaştere Nu sunt graiuri şi nici cuvinte ale căror glasuri să nu se audă [Ps. 18, 1-3, ed. 2001]. Creaţia lui Dumnezeu nu vorbeşte cu graiuri şi cuvinte care să nu poată fi înţelese de oameni şi de raţiunea umană.

Verbul grecesc pentru a povesti, diegéomai, spune IPS Bartolomeu că înseamnă, de fapt, a povesti în amănunt, în detaliu, a descrie. Aşadar cerurile mărturisesc pe larg, cu lux de amănunte, despre slava şi mărirea lui Dumnezeu, nu doar periferic. Prin urmare, cerurile sunt o dogmă expusă privirii umane în orice clipă şi ceas. Iar tăria cerului vesteşte despre mâinile lui, adică despre Fiul şi Duhul, Care sunt mâinile Tatălui, după tâlcuirea Sfinţilor Părinţi.

Deci nu avem decât să ne ridicăm ochii spre cer, în cel mai banal gest cu putinţă, şi dăm tot peste Teologie şi Dogmatică, şi încă peste un text primordial, în care nu există interpolatori şi care nu s-a falsificat de nimeni! Adevărul nu se cumpără cu aur, ci se vede şi se citeşte cu ochii, de către cei cu inima curată şi cu suflet iubitor. Cerurile sunt cuvinte şi graiuri pe înţelesul a toată făptura omenească.

Şi ziua şi noaptea cerurile povestesc despre cele ascunse şi nevăzute, despre slava veşnică a lui Dumnezeu. Ele stau de vorbă cu oamenii şi îi învaţă despre Creatorul lor, al amândurora: şi al cerului şi al pământului. Ziua cea luminată spune zilei cuvânt, adică în mod limpede, pe faţă, vesteşte celor înţelepţi şi cei înţelepţi înţeleg imediat evanghelia cerurilor diurne despre Soarele dreptăţii şi despre Ziua cea neînserată, şi se închină lui Dumnezeu cu credinţă.

Iar noaptea vesteşte nopţii cunoştinţa (gnósis): adică cerurile înstelate şi pline de dumnezeiască frumuseţe ale nopţii vestesc acelaşi lucru celor neştiutori şi necunoscători, celor neluminaţi, care sunt încă cuprinşi de noaptea neştiinţei şi a patimilor. Aşa au vorbit cerurile nopţii şi stelele cerului cu magii, până i-au adus la Hristos, în Betleem, la adevărata Lumină. Aşa şi dintre filozofii moderni, Kant s-a declarat impresionat numai de cerurile înstelate şi de legea morală din el însuşi. Dar a crezut mai mult în teologia protestantă şi în raţiunea speculativă decât în ce l-ar fi putut învăţa cerurile înstelate şi conştiinţa sa.

Psa. Gianina.