În timpul cinei, după ce diavolul strecurase deja în inima lui Iuda gândul trădării, Isus se ridică de la masă, lasă deoparte haina exterioară şi se încinge cu un ştergar lung (folosit de regulă în asemenea momente). Apoi începe să spele picioarele ucenicilor săi, trecând cu ligheanul pe la fiecare.

Ucenicii sunt probabil petrificaţi de această scenă la care participă fără voie. Dar nu şi Petru. Când îi vine rândul, întreabă: „Doamne, tu să-mi speli mie picioarele?”, arătând astfel că nu este dispus să accepte gestul de smerenie făcut de Isus. La prima vedere, s-ar putea crede că este preocupat de imaginea Învăţătorului, ca şi când ar spune: „Nu pot îngădui să te smereşti chiar atât de mult în raport cu mine.”

Asta numai în aparenţă. Dacă trecem dincolo de coajă, descoperim că refuzul lui Petru îşi are originea în altă parte. Gestul i se pare inacceptabil pentru că îl smereşte inevitabil şi pe El. Când maestrul vrea să se aplece asupra ta, ştii că o face contrar uzanţelor vremii şi ţi-e ruşine să i te supui. A-l lăsa pe unul mai mare decât tine să-ţi slujească înseamnă o smerire, dacă realizezi că tu ar fi trebuit să fii în locul lui. Dar nu eşti, iar acest eşec te umple de ruşine. Dacă Isus ar fi renunţat să-i spele picioarele lui Petru, orgoliul învăţăcelului ar fi fost menajat. Petru ar fi răsuflat uşurat că, deşi picioarele îi sunt încă murdare, cel puţin a ieşit „cu faţa curată”. Totuşi, sentimentul de uşurare l-ar fi îndepărtat de esenţa lecţiei pe care trebuia s-o înveţe: smerirea şi slujirea altora până la capăt (eis telos, până la moarte).

Prin răspunsul pe care i-l dă (Ce fac eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea), Isus îi pune în vedere lui Petru că situaţia nu a scăpat de sub control. Învăţătorul, spre deosebire de ucenic, ştie ce face şi are un scop precis. Luciditate. Calm. Stăpânire.

În loc să-l liniştească pe apostol, remarca îl face să-şi piardă şi mai mult cumpătul (În veci nu-mi vei spăla picioarele). Petru îşi apără orgoliul rănit cu şi mai mare îndârjire. E acelaşi Petru care acţionează visceral, conform primului impuls. Totuşi, Isus nu tolerează asemenea vanităţi. Replica Mântuitorului este radicală şi necruţătoare: „Dacă nu te spăl eu, nu vei avea parte cu mine!” În subtext, mesajul lui Isus înseamnă: „Dacă nu accepţi această lecţie de smerenie, nu poţi rămâne în părtăşie cu mine. Eul tău mare trebuie smuls din rădăcini, altminteri, părtăşia ta cu mine devine imposibilă.”

Petru se întoarce la 180 de grade (Doamne, nu numai picioarele, ci şi mâinile, şi capul), ceea ce nu înseamnă că a priceput mai mult. E acelaşi Petru mânat de primul impuls, de credinţa că spălarea este valoroasă doar ca act exterior. Desigur, Petru vrea părtăşia cu Isus. Îl iubeşte (sau cel puţin aşa crede) până la moarte. Acum are impresia că părtăşia cu Isus vine prin acceptarea mecanică a ritualului. Zelos cum îl ştim, cere, suplimentar, spălarea mâinilor şi a capului.

Când oare îl va înţelege Petru pe Isus aşa cum se cuvine? Mântuitorul îi explică răbdător: „Voi v-aţi îmbăiat, n-aveţi nevoie decât de o curăţire a picioarelor, pentru că umblarea prin lume vă murdăreşte. Sunteţi curaţi în principiu, dar s-au adunat anumite impurităţi care trebuie înlăturate. Dincolo de ele, aveţi inimile curate, sunteţi bine intenţionaţi, chiar dacă în entuziasmul vostru greşiţi adesea.”

Ucenicii sunt curaţi, dar nu toţi. Unul dintre este viciat în interior. Este vorba de Iuda, în inima căruia şarpele se cuibărise deja de ceva vreme. Lui Iuda spălarea picioarelor nu-i este de niciun folos, deoarece, când inima e afectată de putregaiul păcatului, o spălare a picioarelor înseamnă, ca să ne păstrăm în domeniu, cam cât o frecţie la un picior de lemn.

Misterele Pucioasei (XLVIII)

Cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa ( Partea a XXXV-a. Texte modificate : Anul 1975 )

Studiu independent despre fenomenul religios NIP

( ”Noul Ierusalim de la Pucioasa” )

“Fiule, să nu pierzi şi să nu uiţi nici

un cuvânt, că de toate vei fi întrebat”

(din “Cuvântul lui Dumnezeu”, 6 februarie 1959)

Anul 1975

180. Ediţia 1995: “ Unde sunt aceia care i-am uns şi i-am binecuvântat? Că dacă ar şti şi numele îngerilor şi al celor din cer şi aceia ar fi fost vânduţi, şi aceia ar fi fost coborâţi din cer jos…” (7 ianuarie 1975)

180. Ediţia 2006: “ Unde sunt aceia pe care i-am uns şi i-am binecuvântat? Dacă aceştia ar şti şi numele îngerilor şi al celor din cer, şi aceia ar fi fost vânduţi, şi aceia ar fi fost coborâţi din cer jos.” (24 decembrie 1974/ 7 ianuarie 1975)

181. Ediţia 1995: “ … Să ştii de la Mine, că mai e puţin şi va veni sancţionarea începând de la curvie.” (7 ianuarie 1975)

181. Ediţia 2006: “ … Să ştii de la Mine că mai e puţin şi va veni pedeapsa, începând de la curvie.” (24 decembrie 1974/ 7 ianuarie 1975)

182. Ediţia 1995: “ …Aţi dat copiii la şcoli, dar nu lăsaţi copiii să-i ia profesorii definitiv…” (14 ianuarie 1975)

182. Ediţia 2006: “ …Aţi dat copiii la şcoli, dar nu lăsaţi copiii să-i ia de tot profesorii .” (1/ 14 ianuarie 1975)

183. Ediţia 1995: “ …Fericit de milioane de ori cel care l-am câştigat prin acest cuvânt şi stă neamăgit şi în voie, că stă lângă Domnul Iisus Hristos…” (14 ianuarie 1975)

183. Ediţia 2006: “ …Fericit de milioane de ori cel pe care l-am câştigat prin acest cuvânt şi stă neamăgit şi în voie, că stă lângă Domnul Iisus Hristos.” (6/19 ianuarie 1975)

Acest text prezintă particularitatea că a fost mutat cu totul, de la data de 14 ianuarie, la 19 ianuarie, fără nici o explicaţie. Acest procedeu nu este singular, ci va fi regăsit şi în alte cazuri ( de exemplu, la un text din 19 aprilie 1975 , “mutat” integral pe 16 aprilie 1975).

184. Ediţia 1995: “ …Copilaşii Mei, care mai sunteţi, nu aşteptaţi ca să vă pecetluiesc Eu, pecetluiţi-vă voi, ca să nu vă mai înşele satana…” (14 ianuarie 1975)

184. Ediţia 2006: “ …Copilaşii Mei care mai sunteţi, nu aşteptaţi ca să vă pecetluiesc Eu. Pecetluiţi-vă voi, ca să nu vă mai înşele satana.” (6/19 ianuarie 1975)

Creştinii de la Pucioasa sunt îndemnaţi adesea să se ungă singuri cu untdelemn din candelă, pe care ei îl numesc (impropriu) “mir”, în semnul crucii, pe frunte şi pe mâini (chiar şi pe tălpi, sau pe roţile autoturismelor cu care pleacă la drum!) acest gest fiind însoţit de o autosugestie (prin similitudine cu actul pecetluirii din Taina Mirungerii), că le va aduce ocrotire, uşurare în suferinţele trupeşti sau chiar vindecare deplină de boli. “Mirul” din candelă e privit ca un panaceu universal:

“Aveţi grijă de candele. Mirul pune-l în mâncare. Mirul aduce sănătate şi multe alte lucruri bune!” (6 februarie 1975)

“Auto-miruitul” pucioşilor a fost primul pas, înainte de a ajunge apoi la renunţarea definitivă la miruitul pe care îl primeau de la preot în biserică, după terminarea slujbelor. Astăzi, ei evită cu obstinaţie miruitul “preotului din lume”, despre care ei zic că, la rândul lui, “are pecetea lui antichrist” pe frunte. Se tem probabil ca şi miruitul primit de la preot să nu fie tot un fel de “pecete a lui antichrist”.

În cazul de faţă, este vorba probabil de auto-degrevarea Verginicăi de obiceiul de a-i unge ea însăşi pe creştini cu “mir” din candelă, în special pe cei care veneau la ea cu tot soiul de “probleme”. Ea îi invită pe creştini să se mai ungă şi singuri, fiind convinsă că efectul ungerii va fi acelaşi.

185. Ediţia 1995: “ …nu va mai fi sarea pământului şi tu vei da gustul. Încă odată repet: veniţi-vă în fire, spălaţi-vă picioarele unul altuia… ” (14 ianuarie 1975)

185. Ediţia 2006: “ Nu va mai fi sarea pământului, şi tu vei da gustul. Veniţi-vă în fire. Spălaţi-vă picioarele unul altuia… ” (1/14 ianuarie 1975)

186. Ediţia 1995: “ Copilaşii Mei, când va vedea această lume tot viitorul dumnezeiesc şi lucrarea dumnezeiască, vor sări mulţi în foc ca să ardă şi se vor spânzura sau se vor sinucide şi vor arde, că pentru mulţi acest adevăr va veni cu osânda… ” (19 ianuarie 1975)

186. Ediţia 2006: “Copilaşii Mei, când va vedea această lume tot viitorul dumnezeiesc şi lucrarea dumnezeiască, vor sări mulţi în foc ca să ardă şi se vor spânzura, sau îşi vor curma viaţa şi vor arde că pentru mulţi, acest adevăr va veni cu osânda. ” (6/19 ianuarie 1975)

Trâmbiţaşii pucioşi au sesizat, se pare, tautologia Verginicăi: “se vor spânzura sau se vor sinucide” şi s-au grăbit s-o “corecteze” cu alta, perfect echivalentă: “se vor spânzura, sau îşi vor curma viaţa”. Aceste “proorocii” nu s-au întâmplat şi nici n-aveau cum să se întâmple. Deşi lumea a văzut bine în următorii 33 de ani “tot viitorul dumnezeiesc” , iar “lucrarea dumnezeiască” e disponibilă acum pe Internet pentru studiu amănunţit celor peste un miliard de utilizatori, nimeni nu s-a grăbit să se sinucidă, de ciudă că a rămas pe dinafară de “lucrare”. Iar exprimarea “acest adevăr va veni cu osânda” le contrazice pe cele anterioare, deoarece osânda vine de la o autoritate exterioară competentă, deci nici nu se autoproclamă şi nici nu se “rezolvă” prin sinucidere. Spiritul de autoconservare din firea umană, dar şi educaţia laică generalizată, conduc la concluzia următoare: chiar dacă s-ar convinge cât de mult au greşit faţă de Dumnezeu, oamenii nu se vor grăbi să se autopedepsească, ci să se scuze. Biblia confirmă acest lucru, printr-o proorocie adevărată, venită chiar de la Mântuitorul:

“Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?” (Matei 25, 44)

Este evident că spiritul biblic este grav viciat şi contrazis încă odată de aceste panseuri patetice, pretinse a fi trâmbiţate “de la Dumnezeu”.

187. Ediţia 1995: “ De ce nu cunoşti tu tată, viaţa fără de moarte? ” (19 ianuarie 1975)

187. Ediţia 2006: “ De ce nu cunoşti tu viaţa fără de moarte? ” (6/19 ianuarie 1975)

188. Ediţia 1995: “ Încrede-te în Dumnezeu, că după moarte nu vei mai avea soare sau lună sau lampă ca să lumineze şi va fi lumina – Dumnezeu. ” (19 ianuarie 1975)

188. Ediţia 2006: “ Încrede-te în Dumnezeu, că după moarte nu vei mai avea soare sau lună sau lampă ca să lumineze şi va fi Dumnezeu lumina. ” (6/19 ianuarie 1975)

189. Ediţia 1995: “ Să nu ziceţi ca ei că luna şi soarele sunt lucruri străine de Mine. ” (19 ianuarie 1975)

189. Ediţia 2006: “ Să nu ziceţi cum că luna şi soarele sunt lucruri străine de Mine. ” (6/19 ianuarie 1975)

190. Ediţia 1995: “…Fiilor, îmbrăcaţi bine corpul, să nu se vadă goliciunea… ” (19 ianuarie 1975)

190. Ediţia 2006: “…Fiilor, îmbrăcaţi bine trupul, să nu se vadă goliciunea. ” (6/19 ianuarie 1975)

191. Ediţia 1995: “ Să ştiţi că vă ia aşa, că vine vremea să nu mai ai Scriptură în casă şi nici carte de rugăciune, o ia apa.” (19 ianuarie 1975)

191. Ediţia 2006: “ Să ştiţi că vine vremea să nu mai ai Scriptură în casă şi nici carte de rugăciune. O ia apa.” (6/19 ianuarie 1975)

192. Ediţia 2006: “ Dar o să vină ziua şi vremea să nu mai fie la servici creştinul. De unde vine această vreme? Fiule tată, de la Mine vine. Dar nu Dumnezeu; vine un om şi va zice: du-te la pocăinţa ta şi acolo să slujeşti. Şi tu te vei pune pe gânduri şi vei pune capul în jos şi nu vei slăvi pe Dumnezeu, şi ai să te sperii, că ce vei mânca şi cu ce te vei îmbrăca.” (19 ianuarie 1975)

192. Ediţia 1995: “ Dar o să vină ziua şi vremea să nu mai fie creştinul la serviciu. De unde vine această vreme? Fiule tată, de la Mine vine, dar nu Dumnezeu vine. Un om vine, şi va zice: “Du-te la pocăinţa ta şi acolo să slujeşti”. Şi tu te vei pune pe gânduri şi vei pune capul în jos şi nu vei slăvi pe Dumnezeu, şi ai să zici: “ Ce voi mânca şi cu ce mă voi îmbrăca? ” (6/19 ianuarie 1975)

193. Ediţia 1995: “ Şi nu vei ştii unde vei merge, că e secret, decât vei auzi: mergi aici sus…” (30 ianuarie 1975)

193. Ediţia 2006: “ , şi nu vei şti unde vei merge, că e taină. Atât vei auzi: “Mergi aici, sus!” ” (17/30 ianuarie 1975)

194. Ediţia 1995: “ Şi va rămâne Dumnezeu cu poporul Său, că şi cerul va fi pe pământ aici…” (30 ianuarie 1975)

194. Ediţia 2006: “ , şi va rămâne Dumnezeu cu poporul Său, că şi cerul va fi pe pământ aici. Scrie în sfânta carte. ” (17/30 ianuarie 1975)

195. Ediţia 1995: “ …Copilaşii Mei, credeţi cu adevărat, tată. Crede cu adevărat că nu mai vine un alt Hristos la tine, nu mai vine o altă milă pentru tine. Veniţi-vă în fire tată. ” (10 februarie 1975)

195. Ediţia 2006: “ …Copilaşul Meu, crede cu adevărat că nu mai vine un alt Hristos la tine, nu mai vine o altă milă pentru tine. Veniţi-vă în fire, tată. ” (28 ianuarie/10 februarie 1975)

196. Ediţia 1995: “ …Creştine, vei vedea pieirea la lume, vei vedea fuga la lume şi vei auzi strigătul la lume. Dacă vei fi cu Mine creştine şi vei fi cu lumina în mână, până la al miilea neam vei scăpa poporul tău.” (10 februarie 1975)

196. Ediţia 2006: “ …Creştine, vei vedea pieirea lumii, vei vedea fuga lumii şi vei auzi strigătul lumii. Dacă vei fi cu Mine, creştine, şi vei fi cu lumina în mână, până la al miilea neam vei scăpa pe poporul tău.” (28 ianuarie/10 februarie 1975)

197. Ediţia 1995: “ După vremea aceasta se schimbă tată, se schimbă timpul. Dacă aţi fi voi desăvârşiţi, toate secretele le-aş vărsa în faţa voastră, dar, după cum am văzut vânzarea din trecut, nu mai pot tată să mai spun…” (10 februarie 1975)

197. Ediţia 2006: “ După vremea aceasta se schimbă, tată, se schimbă timpul. Dacă aţi fi voi desăvârşiţi, toate tainele le-aş vărsa în faţa voastră, dar după cum am văzut vânzarea din trecut, nu mai pot, tată, să mai spun.” (28 ianuarie/10 februarie 1975)

Cine s-a fript cu ciorbă, suflă şi-n iaurt. “Dumnezeul de la Pucioasa” are experienţe neplăcute în trecut şi acum se foloseşte de înţelepciunea de viaţă dobândită din propriile greşeli: nu-şi va mai spune “secretele” cu aceeaşi uşurinţă, după ce a văzut că au fost “vândute”. Iar secretele au devenit între timp taine, ceea ce vra să zică că e altceva. După cum nici vremea nu seamănă cu timpul, ci e altceva: vremea trece, timpul se schimbă. Neapărat în această ordine: întâi trece vremea, şi apoi se schimbă timpul.

198. Ediţia 1995: “ …Israele tată, creştinul de astăzi cu creştinul mai de demult nu se mai aseamănă. Creştinul de azi e ca o tulpiniţă retezată cu fierestrăul, adică a retezat Dumnezeu trupul vechi ca să răsară trupul nou, dar în loc să răsară trupul nou, a început să răsară mlădiţe din trupul vechi. Tot ce a fost în trecut…” (10 februarie 1975)

198. Ediţia 2006: “ …Israele tată, creştinul de astăzi nu se mai aseamănă cu creştinul mai de demult. Creştinul de azi e ca o tulpiniţă retezată cu fierestrăul, adică a retezat Dumnezeu trupul vechi, ca să răsară trupul nou, dar în loc să răsară trupul nou, au început să răsară mlădiţe din trupul vechi, tot ce a fost în trecut…” (28 ianuarie/10 februarie 1975)

Din nou idei aflate în totală contradicţie. Dacă în urma experienţei cu fierăstrăul a ieşit “tot ce a fost în trecut”, cum de nu seamănă atunci “creştinul de astăzi cu creştinul mai de demult”? Ar trebui să fie identici, nu numai să semene. Doar dacă nu cumva sunt mai multe “trecuturi”, ceea ce ar fi altceva. În orice caz, încă o experienţă nereuşită la “Dumnezeul de la Pucioasa”, care s-a pomenit că obţine altceva decât scontase; încă o bilă neagră la “ideologia Pucioasei”, care inventează tot soiul de poveşti despre un “Dumnezeu” diletant şi neputincios.

199. Ediţia 1995: “ Copilaşii Mei, după această vreme bună vor veni trâmbiţele şi se vor întrece de a suna ceasul de pe urmă, de se va îngrozi lumea de lucrurile care le va auzi. Vor suna trâmbiţele toate; îşi vor face lucrarea care a rămas nefăcută şi neîmplinită. Creştine, apropie-te de Mine şi vorbeşte cu Mine. Crezi? Fiilor, pe pământ sunt mulţi creştini, dar sunt numai pe jumătate creştini şi jumătate sunt păgâni. De ce? ” (19 februarie 1975)

199. Ediţia 2006: “ Copilaşii Mei, după această vreme bună vor veni trâmbiţele şi se vor întrece de a suna ceasul de pe urmă, de se va îngrozi lumea de lucrurile pe care le va auzi. Vor suna trâmbiţele toate, îşi vor face lucrarea care a rămas nefăcută şi neîmplinită. Fiilor, pe pământ sunt mulţi creştini, dar sunt numai pe jumătate creştini, şi pe jumătate sunt păgâni. De ce? ” (6/19 februarie 1975)

O nouă inconsecvenţă cu alte “proorocii” ale aceluiaşi “Cuvânt din cer”. S-a spus în mod repetat că Verginica este “trâmbiţa a şasea”, şi s-au spus şi numele celorlalte “trâmbiţe” care au fost înaintea ei, dar care au murit (sau au amuţit) toate la timpul lor. Urma ca Însuşi Domnul să fie trâmbiţa a şaptea, îndată după Verginica. Trecem peste faptul că între trâmbiţa a şasea (Verginica) şi a şaptea (Domnul Însuşi) a mai apărut o “trâmbiţă”: Maria, sora Verginicăi, care a trâmbiţat şi ea vreo doisprezece anişori. Mai greu de dumirit este de ce se spune aici că în curând, din nou, “vor suna trâmbiţele toate”, îndată ce primele cinci trâmbiţe au sunat toate la vremea lor? O iau iarăşi de la capăt cu trâmbiţatul? Căci Apocalipsa aşează toate trâmbiţele într-o ordine temporală de nezdruncinat!

200. Ediţia 1995: “ …Ai să dai mii de lei ca să mai ai secretul, ai să dai mii de lei, ca să mai ai Trupul şi Sângele Meu, dar dacă vei fi cu Mine şi secret, îl vei avea…” (23 februarie 1975)

200. Ediţia 2006: “ …Ai să dai mii de lei ca să mai ai Trupul şi Sângele Meu, dar dacă vei fi cu Mine în ascuns, îl vei avea…” (10/23 februarie 1975)

Se vede bine că trâmbiţaşii pucioşi de astăzi fac alergie la cuvântul “secret”, căci îl înlocuiesc sau îl şterg cu râvnă, oriunde ar apărea el. Ăsta-i secretul lor, sau, mă rog, ascunderea lor. Pentru că asta li se şi cere aici: să fie ascunşi.

201. Ediţia 1995: “ …Filozofii de azi, au învăţat o sută de foi într-un minut, o mie de foi într-un minut, dar voi nu aţi învăţat o rugăciune pe dinafară şi nu ai învăţat nimic din secretul sfânt ca să-l birui, când îţi va sta cu ştiinţa lui în faţa ta. Dar ce vei face, căci până acum puteai să fii cel mai învăţat? Până acum, puteai să fii cel mai specialist în toate, ca să fii lumină celor de lângă tine.” (26 februarie 1975)

201. Ediţia 2006: “ …Filozofii de azi au învăţat o sută de foi într-un minut, o mie de foi într-un minut, dar voi n-aţi învăţat o rugăciune pe dinafară şi n-aţi învăţat nimic din lucrul sfânt ca să-l biruiţi pe cel ce va sta cu ştiinţa lui în faţa voastră. Ce vei face? căci până acum puteai să fii cel mai învăţat; până acum puteai să fii cel mai priceput în toate, ca să fii lumină celor de lângă tine.” (13/26 februarie 1975)

202. Ediţia 1995: “ Toate lucrurile s-au sfinţit şi ziua în care v-aţi născut. Respectaţi lucrurile lui Dumnezeu. Crezi? Nu fă păcat şi fă slavă în ziua în care te-ai născut! ” (11 martie 1975)

202. Ediţia 2006: “ Toate lucrurile s-au sfinţit, ca şi ziua în care v-aţi născut. Cinstiţi lucrurile lui Dumnezeu. Nu face păcat, şi fă slavă în ziua în care te-ai născut. ” (26 februarie/11 martie 1975)

203. Ediţia 1995: “ Cinsteşte-L pe Dumnezeu că nimic nu se mişcă fără darul şi harul Său. Fii pregătit, tată! Acest cuvânt nu ţi l-am spus până acum…” (11 martie 1975)

203. Ediţia 2006: “ Cinsteşte-L pe Dumnezeu, că nimic nu se mişcă fără Darul şi Harul Său. Acest cuvânt nu ţi l-am spus până acum.” (26 februarie/11 martie 1975)

Ca şi în alte locuri, Verginica basculează rapid în îndemnuri de la propria sa vorbire (aici: “ Cinsteşte-L pe Dumnezeu!”) la “vorbirea Domnului” ( aici: “Fii pregătit, tată!”) dovedind un clivaj de personalitate, cunoscut în limbajul de specialitate sub numele de schizofrenie. Pentru a şterge această impresie, corectorii pucioşi n-au găsit aici o soluţie mai bună decât a ceea de a decupa una dintre frazele juxtapuse iniţial, dar cu autori diferiţi, şi au ales-o pe cea care li s-a părut lor mai puţin relevantă.

204. Ediţia 1995: “… pentru ce a făcut Dumnezeu un ucenic de-al Său să se strivească pe roată. Ca să-ţi fie ţie de ajutor la rugăciune. ” (11 martie 1975)

204. Ediţia 2006: “… pentru ce a făcut Dumnezeu un ucenic de al Său să se strivească pe roată. A făcut aşa ca să-ţi fie ţie de ajutor la rugăciune. ” (26 februarie/11 martie 1975)

205. Ediţia 1995: “ …Sunt mulţi din lume care, la dărâmarea ce o vor duşmanii să strice bisericuţa, sunt mulţi din lume care nu vor primi lucrul acesta. Şi sunt mulţi din lume care vor primi şi vor pune mâna să dărâme şi astfel în lume va fi război. Şi să ştiţi că Domnul Iisus Hristos nu va lăsa lucrul acesta să se împlinească. ” (11 martie 1975)

205. Ediţia 2006: “ …Sunt mulţi din lume, care, la dărâmarea ce o vor duşmanii să strice bisericuţa, nu vor primi lucrul acesta, şi sunt mulţi din lume care vor primi şi vor pune mâna să dărâme, şi astfel, în lume va fi război, şi să ştiţi că Domnul Iisus Hristos nu va lăsa lucrul acesta să se împlinească. ” (26 februarie/11 martie 1975)

Aici este vorba de dărâmarea bisericilor, despre care se prooroceşte că “Domnul Iisus Hristos nu va lăsa lucrul acesta să se împlinească”. Dar n-a fost aşa: Domnul a îngăduit acest lucru, şi l-a lăsat de s-a împlinit, şi încă s-a împlinit la cote insuportabile: zeci de biserici au fost demolate, din motive (invocate) de “utilitate publică”. Se mai “prooroceşte” că, de la controversele privind dărâmarea bisericilor se va ajunge la asemenea conflicte de interese încât “va fi război”. Nici război n-a fost, pentru că nimeni n-a îndrăznit să se opună pe faţă dictatorului şi slugilor lui. Şi astfel, suntem nevoiţi să contabilizăm încă două proorocii mincinoase la răbojul “Pucioasei”.

206. Ediţia 1995: “ …Israele, copilaşul Meu, nu am să mai vin aşa des la voi şi are să treacă luni şi săptămâni! Nu pentru că nu pot. Eu pot, dar penrtru că e scris în Carte să vă las, să vedem cum mergeţi singurei fără Mine. Căci prea mult v-am ţinut şi prea mult v-am hrănit. Vremea e aşa, tată. Copilaşii Mei, acum trebuie să ştiţi cum se merge pe pământ către cerul sfânt. Dacă veţi umbla prost veţi rămâne goi şi nemângâiaţi… ” (11 martie 1975)

206. Ediţia 2006: “ …Israele, copilaşul Meu, n-am să mai vin aşa des la voi, şi au să treacă luni şi săptămâni. Nu pentru că nu pot. Eu pot, dar e scris în carte să vă las, să vedem cum mergeţi singurei, fără Mine, căci prea mult v-am ţinut şi prea mult v-am hrănit. Vremea e aşa, tată. Copilaşii Mei, acum trebuie să ştiţi cum se merge pe pământ către cerul sfânt. Dacă veţi umbla prost, veţi rămâne goi şi nemâncaţi. ” (26 februarie/11 martie 1975)

Dacă aceşti “copilaşi” sunt ucenici ai Domnului, aşa cum ei de altfel pretind, atunci şi pentru ei ar fi valabile cuvintele Scripturii:

“…şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Mat.28,20).

Deci, în Carte nu scrie că ucenicii vor rămânea singurei, nici măcar vreo clipă, aşa cum pretinde textul de mai sus, pecetluind, sentenţios, orice posibilă nemulţumire, cu cuvintele: “Vremea e aşa, tată”. Cât priveşte expresia “prea mult v-am ţinut şi prea mult v-am hrănit” dovedeşte un caracter găunos şi cărpănos, incompatibil cu statura generoasă a lui Dumnezeu.

207. Ediţia 1995: “ Duhul lui Dumnezeu pluteşte asupra poporului Său, fiţi foarte pricepuţi că mult fură diavolii de la voi… ” (3 aprilie 1975)

207. Ediţia 2006: “ Duhul lui Dumnezeu pluteşte asupra poporului Său. Fiţi pricepuţi, că mult fură diavolii de la voi. ” (21 martie/3 aprilie 1975)

208. Ediţia 1995: “ … Se duc persoane şi învaţă să fie preot, dar viaţa unui preot de azi nu este la nivel cu cinstea care e scrisă. Şi ştii cum e? Nu a ieşit nici cât un bob de linte, atât este de mic pe lângă cinstea preotului numit. Fiilor, preotul de cinste sfântă şi cu viaţă sfântă când predica, îi curgeau lacrimile pe piept ca la copilul mic de biberon. ” (3 aprilie 1975)

208. Ediţia 2006: “ … Se duc persoane şi învaţă să fie preot, dar viaţa unui preot de azi nu este la treaptă cu cinstea care e scrisă. Şi ştii cum e? Nu a ieşit nici cât un bob de linte, atât este de mic pe lângă cinstea preotului numit. Fiilor, preotul de cinste sfântă şi cu viaţă sfântă când predica, îi curgeau lacrimile pe piept, ca la copilul mic, de biberon. ” (21 martie/3 aprilie 1975)

209. Ediţia 1995: “ Pentru că îngrijindu-te pe tine, Mă îngrijeşti pe Mine. Şi îngrijindu-te de Mine, te îngrijeşti pe tine. ” (3 aprilie 1975)

209. Ediţia 2006: “ Fiule, îngrijindu-te pe tine, Mă îngrijeşti pe Mine, şi îngrijindu-te de Mine, te îngrijeşti pe tine. ” (21 martie/3 aprilie 1975)

210. Ediţia 1995: “ … O, tată, daţi-Mi voie ca să vă arăt pata şi să vă arăt lucrul urât că dacă nu-Mi daţi voie să vă arăt, iau vasul Meu şi va fi rău de tine. Dacă nu-l ascultaţi, îl iau cu Mine; când veţi ajunge la un pârâu, atunci vi-l iau ca să văd ce faceţi. Nu-Mi daţi voie să vă arăt? Poate e şi pismă, sau ură, sau duşmănie… ” (3 aprilie 1975)

210. Ediţia 2006: “ … O, tată, daţi-Mi voie să vă arăt pata şi să vă arăt lucrul urât, că dacă nu-Mi daţi voie să vă arăt, iau vasul Meu, şi va fi rău de voi. Dacă nu-l ascultaţi, îl iau cu Mine. Când veţi ajunge la un pârâu, atunci vi-l iau, ca să văd ce faceţi. Nu-Mi daţi voie să vă arăt? Poate e pizmă, sau ură, sau duşmănie… ” (21 martie/3 aprilie 1975)

Ameninţările acestea seamănă cu un joc de copii: “dacă nu vreţi să vă jucaţi ca mine, îmi iau jucăriile şi plec! Să vedem atunci ce faceţi, cu ce o să vă mai jucaţi!?”

211. Ediţia 1995: “ Şi Domnul a zis: aşa mănâncă, că ciorile sunt ciori.” (16 aprilie 1975)

211. Ediţia 2006: “ Şi am zis: aşa mănâncă, Petre, că ciorile sunt ciori.” (3/16 aprilie 1975)

Din nou Verginica uită când vorbeşte ea şi când “vorbeşte Domnul”, amestecând “vorbirile” chiar de la o frază la alta. Noroc cu trâmbiţaşii de rezervă, corectorii pucioşi, care sunt pe fază şi şterg toate urmele acestui comportament schizoid. Ei reuşesc să recreeze impresia că aici “numai Domnul vorbeşte” ( Şi Eu am zis:…), şi nicidecum că, uneori, mai vorbeşte şi “Verginica despre Domnul” ( Şi Domnul a zis:…)

212. Ediţia 1995: “ …Să ştiţi că nimic nu se iartă dacă păcatul nu se sfârşeşte… ” (17 aprilie 1975)

212. Ediţia 2006: “ …Să ştiţi că nimic nu se iartă dacă păcătosul nu se trudeşte… ” (4/17 aprilie 1975)

Modificarea se bazează probabil pe impresia subiectivă că cineva ar putea considera (în textul iniţial) păcatul capabil de o acţiune de auto-purificare (ceea ce e greu de crezut). De aceea, corectorii pucioşi schimbă forţat subiectul (“păcatul” devine “păcătosul”), fiind siliţi de această manevră să schimbe inclusiv acţiunea (“sfârşeşte” devine “trudeşte”). În final se obţine o frază care are cu totul alt sens decât cel original, dar se pare că la ei asta nu prea contează: totul se rezumă doar o problemă de imagine.

213. Ediţia 1995: “ … Nu aveţi voie să schimbaţi drumul, nu aveţi voie să schimbaţi portul şi hrana! Nu ai voie să schimbi credinţa! Toată lumea crede, dar nu are credinţă bună…” (17 aprilie 1975)

213. Ediţia 2006: “ .. Nu aveţi voie să-Mi schimbaţi drumul, nu aveţi voie să-Mi schimbaţi portul şi hrana, nu ai voie să schimbi credinţa! Toată lumea crede, dar nu are credinţă bună.” (4/17 aprilie 1975)

214. Ediţia 1995: “ …acest sfânt a fost şi este de valoare pentru voi (Sfântul Calinic de la Cernica).” (19 aprilie 1975)

214. Ediţia 2006: “ …acest sfânt a fost şi este de mare preţ pentru voi (Sfântul Calinic de la Cernica,n.r.).” (6/19 aprilie 1975)

215. Ediţia 1995: “ … Şi am grăit de multe ori: nu mai mâncaţi lucruri care nu ştiţi de unde sunt. Mâncaţi lucruri făcute de voi. Voi vă duceţi să cumpăraţi un miel. Îl vezi că e miel. Dacă te duci să cumperi un viţel, îl vezi că e viţel,dar tu nu ştii să nu fi fost dăruit, să nu fi fost hulit. Dacă tu vrei să mănânci ceea ce mănânci creşte tu cu mâna ta, că altfel te spurci, că altfel mori. O, că nu vreţi să fiţi sfinţi…” (19 aprilie 1975)

215. Ediţia 2006: “ … Am grăit de multe ori: nu mai mâncaţi lucruri care nu ştiţi de unde sunt. Mâncaţi lucruri făcute de voi. Voi vă duceţi să cumpăraţi un miel. Îl vezi că e miel. Dacă te duci să cumperi un viţel, îl vezi că e viţel, dar tu nu ştii să nu fi fost dăruit, să nu fi fost hulit. Dacă tu vrei să mănânci, ceea ce mănânci creşte tu, cu mâna ta, că altfel te spurci, că altfel mori. O, nu vreţi să fiţi sfinţi!” (3/16 aprilie 1975)

În acest text, modificările nu sunt esenţiale. Ceea ce rămâne inexplicabil este mutarea integrală a textului, din ziua de 19 aprilie, în ziua de 16 aprilie. Procedeul a mai fost semnalat şi mai sus, la poziţia 183. O situaţie de acest gen se mai întâlneşte şi la un paragraf din 17 iulie 1975, mutat pe ziua de 28 iulie 1975; de asemenea, la un text masiv din 4 octombrie 1975, mutat pe 7 septembrie 1975)

216. Ediţia 1995: “ …lumea e veninul Meu, lumea e buchetul de tristeţe. ” (11 mai 1975)

216. Ediţia 2006: …lumea e veninul Meu; lumea e buchetul de trestie. ” (28 aprilie/ 11 mai 1975)

Pucioşii au simţit că era ceva în neregulă şi au “corectat” şi ei după cum i-a dus capul. Este evident că mai normal era să fi rămas cuvântul “tristeţe”, care se potrivea cu ideea generală şi cu celălalt cuvânt-cheie, “venin”. În acest caz ar fi trebuit să se sacrifice cuvântul “buchet”, care era cel mai nepotrivit. Până la urmă, ei s-au încăpăţânat să facă din rahat, bici şi a ieşit o altă bazaconie: “buchetul de trestie”.

217. Ediţia 1995: “ Nu vedeţi că cei ce au vândut s-au făcut apoi călăi? Nu vedeţi? Nu vedeţi că cei ce au ieşit de la Mine s-au făcut stană de piatră?...” (11 mai 1975)

217. Ediţia 2006: “ Nu vedeţi pe cei ce au vândut, că s-au făcut, apoi, călăi? Nu vedeţi pe cei ce au ieşit de la Mine că s-au făcut stană de piatră?...” (28 aprilie/11 mai 1975)

Repetiţiile de acest gen aveau şi ele farmecul lor. Ele evidenţiau mai bine un anumit grad de nemulţumire şi de neputinţă. Eliminarea lor este de cele mai multe ori nejustificată şi abuzivă, distorsionând stilul original al textelor.

218. Ediţia 1995: “ Am spus odinioară să vă înfrânaţi de la curvie şi tocmai lucrul acesta nu se respectă. Am spus ca femeia după ce naşte copilul, bărbatul nu are voie să se ducă la ea trei ani de zile şi bărbatul s-a dus la femeie. ” (25 mai 1975)

218. Ediţia 2006: “ Am spus odinioară să vă înfrânaţi de la curvie şi tocmai lucrul acesta nu se împlineşte. Am spus că femeia, după ce naşte copilul, bărbatul nu are voie să se ducă la ea trei ani de zile, iar bărbatul s-a dus la femeie. ” (12/25 mai 1975)

219. Ediţia 1995: “ … Domnul nu face deosebire după făptură, ci după fapte. Deosebiţi păcatul, că prin păcat a deosebit Dumnezeu pe fiii lui Noe, când a blestemat pe cel ce a râs de goliciunea tatălui său. Ce a făcut Dumnezeu, a făcut, dar tu nu ai voie să deosebeşti pe cineva după făptură, ci numai prin păcat…” (25 mai 1975)

219. Ediţia 2006: “ … Domnul nu face deosebire după făptură, ci după fapte. Deosebiţi păcatul, că prin păcat i-a deosebit Dumnezeu pe fiii lui Noe, când l-a blestemat pe cel ce a râs de goliciunea tatălui său. Ce a făcut Dumnezeu, a făcut, dar tu nu ai voie să deosebeşti pe cineva după făptură, ci numai după păcat.” (12/25 mai 1975)

Autorul acestui raţionament ( care se pretinde a fi chiar Dumnezeu!! ) dovedeşte o cunoaştere precară a Sfintei Scripturi. Nu Dumnezeu i-a deosebit pe fiii lui Noe, ci însuşi Noe a făcut-o. Căci nu Dumnezeu l-a blestemat pe Ham, ci Noe a blestemat; şi nu l-a blestemat pe Ham, ci pe Canaan, fiul lui Ham, pe acela l-a blestemat:

“Trezindu-se Noe din ameţeala de vin şi aflând ce i-a făcut feciorul său cel mai tânăr,

A zis: "Blestemat să fie Canaan! Robul robilor să fie la fraţii săi!" ” ( Fac. 9, 24-25)

Biblia nu spune nimic care să arate că Ham ar fi râs de goliciunea tatălui său, fapt care ar fi constituit o circumstanţă agravantă. Ham doar a văzut şi a spus şi fraţilor săi ce a văzut:

“Iar Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi, ieşind afară, a spus celor doi fraţi ai săi.” ( Fac. 9,22)

Aşadar, numai pentru simpla privire nestrunită, aţintită asupra goliciunii tatălui său, a fost pedepsit Ham, prin blestemul rostit de Noe asupra lui Canaan, fiul acestuia.

Comentariul dă o notă de condescendenţă asupra blestemului pretins a fi de la Dumnezeu, în sensul că Dumnezeu Şi-ar permite anumite derogări, deoarece El este singurul Care poate face ceea ce doreşte; dar omului nu-i este îngăduit să procedeze la fel:

“Ce a făcut Dumnezeu, a făcut, dar tu nu ai voie…”

Încă odată precizăm: nu a făcut Dumnezeu acel blestem asupra lui Canaan (şi asupra lui Ham, nici atâta); şi în orice caz, nici n-ar fi intenţionat să o facă, deoarece Dumnezeu, prin tot ceea ce face El, se păstrează pe Sine ca exemplu viu pentru toţi cei ce cred în El. Există în Scriptură un exemplu şi mai concludent: atitudinea Lui faţă de greşeala lui Adam. Deşi consecinţele acestei greşeli sunt incalculabil mai mari decât ce a lui Ham, Dumnezeu nu l-a blestemat nici pe Adam, şi nici pe Eva. A blestemat în schimb şarpele (să fie duşmănos şi răzbunător cu femeia şi cu plozii ei), precum şi pământul (să fie zgîrcit şi răutăcios cu tot omul), ca astfel, în mod indirect, să fie pedepsiţi şi cei doi, care greşiseră faţă de El.

220. Ediţia 1995: “ Moşii şi strămoşii voştri, dacă scăpau firmitură pe jos, lingeau. Dar astăzi nu se mai ia în seamă acest păcat…” (25 mai 1975)

220. Ediţia 2006: “ Moşii şi strămoşii voştri, dacă scăpau firmitură pe jos, lingeau, dar astăzi nu se mai ia în seamă acest păcat ca să nu fie săvârşit.” (12/25 mai 1975)

221. Ediţia 1995: “ …Vai de tine creştine! Care te-am văzut bând şi te-am dezvăluit şi M-ai minţit că nu este aşa. Vai de tine creştine! Care te-am văzut curvind şi te-am dezvăluit şi ai zis că nu e adevărat. Vai de tine creştine! Care te-am dezvăluit că eşti duşman pe fratele tău şi îl pismuieşti şi te-am dezvăluit şi ai zis că nu este aşa. Vai de tine! Căruia ţi-am dezvăluit multele tale rele şi tu ai zis că nu este aşa…” (28 mai 1975)

221. Ediţia 2006: “ …Vai de tine creştine pe care te-am văzut bând şi te-am dezvăluit şi M-ai minţit că nu este aşa! Vai de tine creştine, pe care te-am văzut curvind şi te-am dezvăluit şi ai zis că nu e adevărat! Vai de tine creştine, pe care te-am dezvăluit că ai făcut păcatele acestea şi multe altele ţi-am dezvăluit şi ai zis că nu este aşa. Vai de tine, căruia ţi-am dezvăluit multele tale rele şi tu ai zis că nu este aşa!” (15/28 mai 1975)

Tendinţa de ascundere a păcatelor mai grele, incompatibile cu “sfinţenia poporului Domnului”, este evidentă. Au fost păstrate în enumerare doar păcatele mai generale, îndeobşte comune celor din viaţa rurală (beţia, desfrânarea, etc.), şi care oricum nu se puteau ascunde de tot, escamotându-le însă în spatele unei formulări care nu dezvăluie nimic în plus (ai făcut păcatele acestea şi multe altele), mai exact toate celelalte păcate care întunecă grav imaginea acestui “popor” (duşmănia pe fraţi, pizma, etc.). Dată fiind profunzimea consecinţelor, putem încadra această manevră de substituire de text în categoria fraudei calificate.

222. Ediţia 1995: “ Că ce s-a întâmplat cu Sodoma şi Gomora şi ce s-a întâmplat cu poporul în vremea lui Noe, se va întâmpla şi cu aceştia, că au fost luaţi în robia păcatului toţi. ” (28 mai 1975)

222. Ediţia 2006: “ Că ce s-a întâmplat cu Sodoma şi Gomora şi ce s-a întâmplat cu poporul în vremea lui Noe, se va întâmpla şi cu aceştia, că au fost luaţi toţi în robia păcatului. ” (15/28 mai 1975)

223. Ediţia 1995: “ Ţineţi minte că mulţi creştini au pierdut din lucrurile sfinte prin băutură… ” (28 mai 1975)

223. Ediţia 2006: “ Ţineţi minte, că mulţi creştini, prin băutură, au pierdut din lucrurile sfinte. ” (15/28 mai 1975)

224. Ediţia 1995: “ …Fiule, te-am dat spre ajutor pentru vasul Meu…Fiule, te-am întrebat pe tine pentru ce te-am adus aici? ” (1 iunie 1975)

224. Ediţia 2006: “ …Fiule Emiliane, te-am dat spre ajutor pentru vasul Meu şi pentru soacra ta. Fiule Petrică, te-ai întrebat pe tine pentru ce te-am adus aici? ” (19 mai/1 iunie 1975)

Modificările de acest gen (destul de frecvente şi prin alte texte) dezvăluie mentalitatea care a guvernat apariţia primei ediţii a cărţii. În mod deliberat s-au ascuns atunci identităţile unor persoane, încercându-se a se da scrierilor (şi implicit, îndemnurilor care le conţineau ele) un caracter mai general, mai sobru, mai apropiat de ancadramentul biblic. Când liderii pucioşi s-au crezut mai siguri pe ei au acceptat să dezvăluie inclusiv caracterul familial (şi familiar) al acestor scrieri.

225. Ediţia 1995: “ Interzis de a se mai face păcat. La multe lucruri pe pământ se scrie interzis, dar la păcat nu scrie. Eu scriu poporului Meu: interzis de a mai face păcat. Nu treceţi, că vă costă. Nu zice Domnul că te amendează, că plăteşti şi scapi. Fiilor nu aţi suferit nimic pentru că aţi greşit, dar să ştiţi că veţi fi pedepsiţi, pentru că Dumnezeu a zis interzis! ” (1 iunie 1975)

225. Ediţia 2006: “ Oprit de a se mai face păcat! La multe lucruri pe pământ se scrie oprit, dar la păcat nu scrie. Eu scriu poporului Meu: oprit de a mai face păcat! Nu treceţi, că vă costă. Nu zice Domnul că te amendează, că plăteşti şi scapi. Fiilor n-aţi suferit nimic pentru că aţi greşit, dar să ştiţi că veţi fi pedepsiţi, pentru că Dumnezeu a zis : opriţi-vă! ” (19 mai/1 iunie 1975)

226. Ediţia 1995: “ E vremea să te bagi în sac şi să presari cenuşă în cap, adică nu cenuşă, ci smerenie. ” (1 iunie 1975)

226. Ediţia 2006: “ E vremea să te bagi în sac şi să presari cenuşă pe cap, adică nu cenuşă, ci smerenie. ” (19 mai/1 iunie 1975)

Dacă e vorba de smerenie, şi nu de cenuşă, era mai bună versiunea iniţială. Pentru că smerenia din cap e mai de folos decît smerenia de pe cap.

227. Ediţia 1995: “ Procuraţi-vă lumânări de sâmbăta, ca să nu cumpăraţi duminica şi să ieşiţi din lege afară…” (1 iunie 1975)

227. Ediţia 2006: “ Faceţi-vă rost de lumânări de sâmbăta, ca să nu cumpăraţi duminica şi să ieşiţi din lege afară…” (19 mai/1 iunie 1975)

228. Ediţia 1995: “ Nu fugiţi ca aceia care nu au mai avut pe Moise şi şi-au făcut dumnezei şi s-au închinat lor! ” (30 iunie 1975)

228. Ediţia 2006: “ Nu fiţi ca aceia care n-au mai avut pe Moise şi şi-au făcut dumnezei şi s-au închinat lor! ” (17/30 iunie 1975)

229. Ediţia 1995: “ Copiii Mei, nu e păcatul Meu că îţi descopăr păcatul tău greşit, tu eşti vinovat că ai venit la Mine şi nu ai scos din tine rădăcina păcatului şi ai lăsat rădăcina nescoasă… ” (30 iunie 1975)

229. Ediţia 2006: “ Copiii Mei, nu e păcatul Meu că-ţi descopăr păcatul tău. Tu eşti vinovat, că ai venit la Mine şi n-ai scos din tine rădăcina păcatului şi ai lăsat rădăcina nescoasă. ” (17/30 iunie 1975)

Corecţia se impunea, reclamată de un pleonasm mult prea vizibil. A greşi este omenesc, spune un proverb. Deci, nu poate fi dumnezeiesc. Nu Dumnezeu a emis acest text, căci Dumnezeu nu poate să fie şi nu are nevoie să fie perfectibil. Textul era greşit, deci este omenesc.

230. Ediţia 1995: “ Ţine minte creştine că este scris în legea lui Dumnezeu căci creştinul care astăzi e creştin, cu el este veacul de azi încheiat, voi sunteţi cheia… ” (5 iulie 1975)

230. Ediţia 2006: “ Ţine minte, creştine, că este scris în legea lui Dumnezeu că cel care astăzi e creştin, cu el este veacul de azi încheiat. Voi sunteţi cheia. ” (22 iunie/5 iulie 1975)

Paradoxal, “a încheia” este un false friend pentru limba română. Nu are nici o legătură cu cuvântul “cheie”, de la care îşi trage, totuşi, rădăcina. “A încheia” se leagă bine cu “şireturi”, “copci”, “nasturi”, “bumbi”, “şliţuri”,”gulere”,”acte”, “tratate”, dar niciodată cu “chei”. Românul întotdeauna “închide cu cheia”, dar niciodată nu “încheie cu cheia”.Cu atât mai mult cu cât aici este vorba de o finalizare a unei acţiuni, în timp ce expresia “Voi sunteţi cheia” sugerează începutul unei acţiuni, a cărei “cheie” cu care ea se deschide ar fi tocmai creştinii de la Noul Ierusalim. Cine a scris acest text dovedeşte o precară cunoaştere a limbii române. De altfel, stilul agramat este o caracteristică statornică a întregii compoziţii intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”. Cu toate acestea, asocierea forţată dintre două cuvinte care nu se potrivesc nu este un accident, ci este o trăsătură de caracter: autorul necunoscut se simte ingenios în a inventa jocuri de cuvinte:

“…vremea…e la sfârşit şi se încheie cu o singură cheie” (14 februarie 1974)

Spre ghinionul lui, o asemenea îndrăzneală nu face decât să-i divulge cu prisosinţă mediocritatea.

231. Ediţia 1995: “ Vreau să fac din tine lucru pentru vecii vecilor...” (5 iulie 1975)

231. Ediţia 2006: “ Vreau să fac din tine lucru pentru vecii vecilor, dar nu reuşesc.” (22 iunie/5 iulie 1975)

O completare care exprimă o neputinţă incompatibilă cu atotputernicia lui Dumnezeu.

232. Ediţia 1995: “ Fiţi curaţi! Faceţi mâncare curată! Fiţi ca sfinţii, neîntinaţi. Depărtaţi WC-urile de izvoarele apelor. Primeniţi mereu WC-urile că se scârbesc duhurile. Că la apa din puţul tău vin cetele cereşti. Împodobiţi căminele voastre cu flori. Fiţi împodobiţi de miresme!” (5 iulie 1975)

232. Ediţia 2006: “ Fiţi curaţi. Faceţi mâncare curată. Fiţi ca sfinţii, neîntinaţi. Împodobiţi căminele voastre cu flori. Fiţi împodobiţi de miresme.” (22 iunie/5 iulie 1975)

Eliminarea în bloc a acestor fraze cu un subiect atât de senzitiv nu poate fi explicată decât prin supoziţia că îndemnurile transmise în anul 1975 prin “mămica Gigi” n-au prea fost respectate de pucioşi în decursul vremii. Altminteri, n-ar fi fost nici un motiv ca ele să nu rămână înscrise în “Cartea Vieţii”. Or, poate că în ultima vreme nu mai vin cetele cereşti să bea apă din puţurile Pucioasei? Posibil, şi de altfel nici n-ar avea un motiv serios ca să vină neapărat aici: ar găsi ele de unde să bea apă, dacă le-ar veni cumva setea, sau dacă ar avea arsură la stomac (presupunând că au stomac). Şi într-adevăr, WC-urile comune de la Pucioasa sunt golite doar din când în când, nu prea des (probabil ca să se împlinească şi cealaltă cerinţă: “Fiţi împodobiţi de miresme!”). Doar cei doi lideri pucioşi împlinesc integral aceste cerinţe, pentru că pentru domniile lor şi-au făcut la “Legănuţ” condiţii boiereşti: baie şi WC cu apă curentă, ca la oraş, încălzire în pardoseală, etc.)

233. Ediţia 1995: “ Chiar pe apă de vei fi, nu te vei îneca, ca cei ce au fost daţi să-i înece şi veţi pluti ca o corabie pe apă. ” (6 iulie 1975)

233. Ediţia 2006: “ Chiar pe apă de vei fi, nu te vei îneca, şi veţi pluti ca o corabie pe apă. ” (23 iunie/6 iulie 1975)

234. Ediţia 1995: “ Că de aceea vine necazul, că ţi-a aruncat tot necazul în faţă. ” (6 iulie 1975)

234. Ediţia 2006: “ …că de aceea vine necazul, că ţi-a aruncat tot gunoiul în faţă. ” (23 iunie/6 iulie 1975)

235.