De ce? Pentru că... :

Asta pentru că tot se apropie Halloween-ul la americani.

Fiti atenti la sfarsit. Uitativa cum da din maini :) .

[vodpod id=ExternalVideo.603699&w=425&h=350&fv=videoFile%3Dhttp%3A%2F%2Fmedia8.220.ro%2Fstorage%2F2008%2F6%2Ffcd0cc43192996440454bd8588b2ed26.flv%26repeat%3Dfalse%26autostart%3Dtrue%26videoid%3D85179%26autoplay%3Dtrue%26timestamp%3D1213629618%26debug%3D%26reltitle%3DCea%2Bmai%2Boribila%2Bsperietura%26relurl%3Dhttp%253A%252F%252Fwww.220.ro%252FCea_mai_oribila_sperietura-85179.html]

Link

Dimineata, cand Liviu era in parc la alergare iar eu acasa cu toate geamurile deschise de jur imprejur, tarrrr la usa. Din locul unde ma aflam, la un metru si ceva de geamul care dadea spre intrarea in casa, puteam vedea perfect un negru maaaare, de acoperea tot geamul meu, cu un tricou larg pe el, blugi si sapca intoarsa cu cozorocul la spate. Suna si se retrage din raza mea vizuala. Cum asa fac si curierii UPC, DHL, FedEx, etc. cand mai aduc ce mai cumparam pe net, am crezut ca o mai fi comandat Liviu vreo carte, ceva. Ei suna si apoi pleaca, lasand langa usa ce au de lasat (daca nu e produs electronic, pentru care se intorc sa ti-l dea in mana).

Fac un pas cu ochii spre geam, negrul la doi pasi de usa, dar tot acolo. Nu tu colet pe langa el, doar asezase jos o cutie de metal ca de suc sau bere si un pachetel deasupra ei. In loc sa imi continui drumul spre usa, m-am retras cu sangele alergand prin vene si artere in partea opusa, intr-un unghi inaccesibil negrului daca nu se apropia de geam, dar care ma plasa langa telefon si usa dinspre garaj. Lumina in bucatarie aprinsa, pentru ca cea naturala era insuficienta, zgomot de la masina de vase iesind si pe geamul deschis si care clar razbatea si pana la el, geamuri deschise, era clar ca era cineva acasa, dar care nu vroia sa deschida. Ce m-a ingrijorat e ca pana si Bono, care face criza de latrat cand suna cineva la usa, a simtit ca e cazul sa isi lase orgoliul de caine aparator de casa la o parte si sa isi vada de treaba lui.

Am stat ce am stat in unghiul meu mort si, cand sa ma apropii sa vad ce face negrul, se apropie si el de usa si mai suna o data. Aici inima mea a atins numarul de batai maxim pe minut.

In principiu, poate sa nu para o problema cand un necunoscut iti suna la usa. Dar nu si aici, unde realizezi uitandu-te la stiri ca unii traiesc numai din rapirea altora, intratul peste oameni in case si luat ostatici, crime urmate de jafuri, atacuri asupra masinilor, etc. Mai ales cand unele intamplari incep cu un necunoscut care suna la usa ...

Dupa ce a sunat a doua oara, negrul cel mare a plecat, cu cutia lui cu tot. Cand am iesit eu sa vad ce face era deja la usa vecinului de peste drum. Si de acolo a plecat mai departe tot cum venise, nu i-a deschis nimeni. La cateva minute, masina politiei defila pe strada cu viteza mica. Se mai speriase, poate, si altcineva, mai tare ca mine, pentru ca sunase la 911.

Urmatorul care a sunat la usa a fost Liviu :) Care m-a linistit ca cel mai probabil negrul vroia sa ne spele iar mochetele si covoarele. Gratis la prima strigare.

Cutremurul din dimineata asta de la Indianapolis, publicat in stiri pe internet in cateva minute de la momentul producerii, a avut 5.2 grade si a tinut vreo 10 secunde. Suficient insa sa ia cu el somnul meu dulce de dimineata, lasandu-mi in schimb in loc o sperietura zdravana si amintirea casei zguduindu-se in noapte cu tot cu patul nostru.

Ca si mine, Liviu dormea. Ca sa ma conving ca nu e un vis (noaptea trecuta ma visasem in aceeasi incapere cu doamna cu coasa, care era exact asa, cu mantie neagra cu gluga, cum apare prin filme si desenele animate, iar senzatia lasata era una a unei scene petrecute real dar pentru care nu ma ingrijisem sa cer un alt feed-back), i-am spus si lui in timpul zgaltaielilor: “E cutremur!”. “Da, mi-a raspuns, l-am simtit”. “Poate au dat astia o bomba”, zic eu, convinsa anterior de el ca pe aici nu sunt cutremure, de unde si farmecul atator simulatoare. Dar ramasesem deja fara raspuns pentru ca Liviu, intorcandu-se pe partea cealalta dupa linistirea pamantului, a adormit instantaneu. Eu nu am mai adormit nici instantaneu, nici altfel, desi m-am tot intors pe toate partile cateva minute.

Cu somnul sarit si cautand pe net am aflat insa ca au mai avut si americanii parte, in zona asta, de cate un cutremur din cand in cand, niciunul care sa depaseasca insa in intensitate 6.1 grade Richter. Primul si ultimul mai important din ultimii aproximativ o suta de ani a fost prin 1987. Central United States Earthquake Consortium, care se ocupa cu estimarea cutremurelor la ei (in stransa legatura cu Dumnezeu, pesemne), stie insa exact ca, daca ar fie sa fie unul peste 7 grade si care sa porneasca de la epicentrul din Indiana (New Madrid), s-ar lasa cu 157 de morti, 787 de raniti si cu 78.000 de oameni ramasi fara locuinta numai in zona Indianapolis. Dar asta, spun seismologii lor, undeva in urmatorii 50 de ani.

Cutremurul asta nu a fost insa de la noi, a venit dinspre Chicago, avand epicentrul in Illinois. Ca vine din Illinois, Indiana sau din alt stat cutremurul pe care il simt (si) aici ma intereseaza mai putin. Ce ma intereseaza si afecteaza mai mult este ca iluzia mea, cumparata de la Liviu, cum ca aici nu sunt cutremure s-a dus pe apa sambetei si nu voi scapa nici macar in America de unul din lucrurile care ma sperie instinctiv pe lumea asta in momentul cand se intampla. Astfel, nu numai ca nu am ramas sa traiesc aici o calamitate in minus, cutremurele, ci va trebui sa ma obisnuiesc mai de aproape cu cele cateva in plus: razboaiele, comertul liber cu arme, ghetourile, plus un alt razboi cu viata, luat de la capat ...