You are a warm hearted and open minded person. It's easy for you to forgive and forget.

You are a very grounded, responsible, and realistic person. People may not want to hear the truth from you, but they're going to get it.

You see yourself with pretty objective eyes. How you view yourself is almost exactly how other people view you.

Your near future is still unknown, and a little scary. You'll get through wild times - and you'll textually enjoy it.

For you, love is all about caring and comfort. You couldn't fall in love with someone you didn't trust.

A, da, pentru a-l face, click.

Pe curand draga mea...pe curand.

Cand sufletul tace vorbeste-i tu!

Pană când, a întâlnit Dragostea, ce... i-a umplut Sufletul de Fericire.

A te îndrăgosti, e uşor. A rămâne îndrăgostit, e ceva special.

Pe curând.

Pentru tine lady R... Sunt eu în liniile chipului tău...

Nimic nou pana aici, unii sunt singuri cand isi desfasoara activitatea, altii sunt supravegheati, calauziti, ajutati de un insotitor. Ce m-a marcat un pic astazi a fost faptul ca in metrou era o fetita mica, tigancusa dar simpatica foc, supravegheata de o alta fetita, putin mai mare dar cu o fata vizibil de persoana rea, dura, invatata sa taie in carne vie. Au urcat impreauna pe la aceeasi usa, dar nu au vorbit, fetita blonda si simpatica a inceput sa-si faca numarul, iar supraveghetoarea a inceput sa citeasca un ziar, uitandu-se tot timpul cu coada ochiului dupa cersetoare. Se apropie statia, fetita blonda se duce la ultima usa, iar supraveghetoarea la prima, dupa cum stabilisera, dar nu resista sa stea mult si se duce la supraveghetoare, ii spune ceva, dar supraveghetoarea o ignora, fetita continua, iar supraveghetoarea se intoarce in sfarsit la ea, ii arunca o privire malefica, dura, pentru ca nu ar fi trebuit sa le vada lumea impreuna si coboara in statie, se duc in fuga la urmatorul vagon. Fetele nu aveau mai mult de 6 ani, respectiv 9 ani.

Pe fetita de 6 ani o marca vizibil ceea ce facea, stia ca nu este in regula, se simtea nasol, pe undeva, se lupta cu sistemul. In schimb, fetita de 9 ani, cea care o supraveghea, era adanc cufundata in sistem, chiar ii facea placere sa faca lucrul asta, avea un motiv bine stabilit. Citea ziarul cu carisma si interesul unui om mare, dar nicio secunda nu uita scopul pe care il are de atins. Un copil, poate, care nu judeca ce face, doar copia ce a vazut la altii, sau interpreta cu succes ce a fost invatata, sau poate chiar o facea folosindu-si propria facultate de judecare? Greu de zis, multi copii sunt extrem de inteligenti inca de la varste fragede, altii doar lasa impresia asta. Si totusi impresia mea a fost ca o facea cu cap.

un suflet nu iubeste niciodata singur
mai e nevoie de inca unul, care sa-l atinga...

un suflet nu exista niciodata singur
mai e nevoie de inca unul, care sa existe langa...

un suflet nu uraste niciodata singur
mai e nevoie de inca unul, care sa il franga...

un suflet nu dispare niciodata singur
mai e nevoie de inca unul, care sa-l respinga...

Ma uit acum in jurul meu....ce vad?4 pereti albastrii....perdele albe,un sifonier distrus de toate porcariile pe care le lipeam pe el cand eram mica,un birou plin cu poze...poze cu mine mica,poze cu persoanele dragi din viata mea...poze si fluturi si haine multe si dezordine.Da este cam dezordine...nu am mai avut nici timp nici chef sa mai aranjez ceva.In dreapta mea pe recamierul patlului sunt la fel poze,multe poze.Sunt inconjurata de poze,in special de cele de cand eram micuta.De ce oare?Imi place sa traiesc in treut?Sau pur si simplu aceste poze sunt o sursa de energie,de putere pentru mine?!Cred ca ambele variante sunt in egala masura corecte.Doar cred...nu stiu nimic sigur...

Nu stiu am in cap 1000 de ideei pe care as vrea sa le pot spune,sa le pot exprima dar nu pot si nu stiu cum.Stau ce stau si-mi mai apar si cateva ganduri negre care ma fac sa simt aceea frica de care mi-e frica.De ce?Nu stiu...cum sa le opresc?Nu stiu...sau stiu dar nu pot sa fac ceea ce stiu ca ar trebui sa fac...

Am observat ceva la mine...daca as sta sa numar cred ca in acest mesaj am folosit de peste 10 ori "nu stiu" si asta nu s-a intamplat doar in acest mesaj ci mi se intampla foarte des.Oare acest "nu stiu" este o bariera pe care eu o pun...sau poate este un mod de a ma apara de propia-mi persoana?....Foarte ciudate unele chestii care se intampla cu mine,atat de ciudate incat nici eu nu le mai inteleg si mi-e greu sa ma chinui sa le inteleg.Tot ceea ce stiu este ca mi-e frica de gandurile mele,mi-e frica de viitor...mi-e frica de viata asta din care nu inteleg nimic.Mi-e frica....si de tine,si de tine si de tine si de voi toti...mi-e frica ca la un moment dat o sa ma lasati balta,singura...Mi-e frica sa nu va dezamagesc,sa nu va ranesc...Mi frica....si daca as putea uite asta as face cu acest cuvant,pt totdeauna: frica,frica,frica,frica

ANUNT UMANITAR.

Despre zbor am mai povestit.Nu am stiut ca pot zbura pana intro zi cand,pur si simplu am...zburat .Nu mi-a venit sa cred ce minunat e sa simti zborul;ce minunat e sa vezi si sa auzi atatea care au fost niste taine pana atunci.Nu e greu si nu se poate intampla nimic rau.Lasa-te calauzit de sufletul tau liber si vei zbura!Nu reuseste decat cel ce nu vrea,cel caruia ii este teama ca se face de ras,cel care si-a vandut sufletul.

Despre zbor vorbeste frumos si o prietena ,Sibilla.

Avem nevoie de aripi ca sa putem zbura. Exact ca si cum avem nevoie de vise pentru a trăi. Aer pentru a supravieţui. Credem ca avem nevoie de aripi , fie ca sa reusim sa zburam sau sa prabusim la pamant,dar noi avem aripi numai ca nu toti vrem sa acceptam.Cum sa avem aripi?Nu suntem pasari ca sa zburam!Si totusi...
Suntem un fel de păsări cu aripi care doresc să zboare. Toti.Dar, uneori, ne este teama,ne simtim paralizati de frica si nu putem zbura pentru a ne indeplini destinul.
Avem aripi pe care le putem deschide larg ca sa zburam - a zbura e libertatea pura,zburand simtim adierea proaspata a vantului care sufla bland asupra noastra.
Nu tuturor ne este frica de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă vom ne vom prabusi.Gandim:oare vom fi in siguranta, riscam daca zburam in necunoscut, vom obosi si zborul ni se frange...daca cineva ne va impiedica sa zburam?
… Teama ,gandurile noastre ne impiedica sa deschidem larg aripile si sa zburam spre infinit.… Pana in ziua in care ne confruntam cu temerile noastre .Atunci vom reusi sa zburam pana la soare.Sa ne confruntam cu temerile noastre. Aripile sunt credinta si speranta noastra ca putem zbura.
Cine ma contrazice si spune ca nu i-a fost teama de zbor,sa iasa in fata si sa spuna,sa ne invete si pe noi.
Am speranţa că vom putea zbura in inaltimile infinite si ,dupa ce suntem deja in zbor,nu vom mai cadea,iar cand obosim avem "cuiburi" in care ne putem odihni pentru a ne continua zborul spre orice directie dorim.

In continuare e o poveste trista si frumoasa despre zbor pe care am gasit-o pe net.

Adio suflet drag…
Plimbandu-ma prin parc, printre frunzele vestede am zarit un suflet ranit cu aripile frante, cu cicatrici adanci si urme de talpa. Era un suflet plapand, un suflet pur de copil, pierdut si ranit.L-am ridicat incet, l-am privit un timp apoi l-am apropiat de buze si l-am sarutat. Aveam acum in palme un suflet aproape inghetat cu aripi frante si cicatrici adanci. Nu stiam ce sa fac, vroiam sa il asez la loc si sa plec mai departe gandindu-ma ca
pana la urma l-ar fi gasit altcineva. Nu era sufletul meu, nu era problema mea, nu aveam nevoie de o complicatie in plus. Ma uitam la el cum se incalzea in palmele mele si mi-am urat egoismul, mi-am urat nepasarea. Am inceput sa plang si lacrimile fierbinti udau sufletul din palmele mele, sufletul acela cu cicatrici adanci si urme de talpa. Am privit cu uimire cum urmele talpilor dispareau spalate de lacrimile mele si atunci am aflat in mine raspunsul. L-am sarutat din nou si l-am asezat alaturi de sufletul meu. L-am incalzit cu dragoste, l-am hranit cu dezmierdari,
l-am spalat cu lacrimi si i-am vindecat ranile sarutandu-i-le. L -am pastrat inauntrul meu incercand sa il ascund de durere. Nu a fost deloc usor, au fost momente in care sufletul acela chinuit aproape renunta la viata, au fost momente in care eu aproape renuntam la lupta. Dar zilele au trecut si foarte incet sufletul acela ranit si cu cicatrici adanci a inceput sa se vindece. Acum privesc un suflet cu aripi noi, cu cicatrici subtiri si fara urme de talpa. E acelasi suflet pur de copil pe care durerea nu a reusit sa il schimbe. A venit clipa in care sufletul gasit isi va lua zborul punandu-si la incercare aripile noi .Imi deschid acum palmele iar el se inalta timid spre ceruri albastre, spre stele noi, purtat de adieri noi. Il privesc cum planeaza lin, cum se indeparteaza tot mai mult de vechiul adapost. Plang si acum ca si in prima zi dar lacrimile mele sunt de aceasta data lacrimi de fericire. Iubesc sufletul acesta atat de mult incat il pot lasa sa zboare. E poate prima oara cand iubesc. Nu simt durere, nu simt regrete, nu ii reprosez plecarea. Ma uit doar la el cum pleaca si stiu ca nu va uita niciodata nici palmele mele, nici sufletul meu. Zboara suflet drag, iubirea mea iti va veghea somnul, lacrimile mele iti vor spala urmele de talpi, buzele mele iti vor saruta cicatricile, iar palmele mele iti vor fi oricand adapost!
Te iubesc atat de mult incat te pot lasa sa zbori liber, fara sa vreau sa te inchid in colivia de aur a unei relatii. Poti pleca acum, iti simt nerabdarea, te simt frematand. Ai vrea sa ramai, iti e mila de mine. Imi vezi lacrimile, palmele goale si sufletul singur. Dar nu iti fie teama , nu am nici aripile rupte, nici cicartici adanci, nici urme de pasi . Imi apartii si iti apartin, ma regasesc in zborul tau, in fiecare bataie de aripa, te regasesc in fiecare lacrima, ne regasim in fiecare vis. Nu trebuie sa te ating ca sa te simt, nu trebuie sa fi in fata mea ca sa te privesc. Nici timp ,nici distanta si nici oameni nu pot ne pot desparti. Esti in aer, in razele soarelui, in lumina lunii, in sangele meu, in fiecare respiratie, in fiecare bataie a inimii mele
Esti tot ce sunt, sunt tot ce esti.
Adio suflet liber de copil, mereu voi fi cu tine.

” Un suflet iubit este un suflet inaripat. Un suflet inaripat e un suflet liber.”
” Iubirea e cea care ne da aripi si o parghie ca sa legam pamantul de Cer.”

Întregul articol AICI.

Tot ce se putea face pentru mântuirea noastră s-a făcut. Hristos a murit pentru noi şi a înviat din morţi. Faţa Lui Dumnezeu străluceşte deasupra noastră, dar noi, ca şi creştini, permitem formarea unor nori despărţitori.

Uneori, acest nor poate fi cauzat de mândria noastră încăpăţânată. Voinţa proprie este o rudă apropiată mândriei şi aceasta va forma de asemenea norul care va ascunde faţa Lui. Voinţa proprie este prietenoasă doar atunci când poate face ce vrea. Altfel, e morocănoasă, irascibilă şi mâniată. Sub acest nor, trebuie să ne cercetăm pe noi înşine şi să ne întrebăm: Este predarea mea faţă de Dumnezeu o predare totală?

Ambiţia poate aduce şi ea norul întunecos al obscurităţii, există o ambiţie şi în sfera religiei - cerem anumite lucruri pentru noi înşine, poate o anumită poziţie sau renume care nu este după voia Lui Dumnezeu.

Gândiţi-vă la teamă. Teama este întotdeauna fiica necredinţei. Temerile nefondate împreună cu necredinţa formează un nor întunecat deasupra capetelor noastre.

Şi iubirea de sine poate forma norul. Oamenilor le place să facă glume pe seama acesteia, dar iubirea de sine nu e o glumă. Un om care este mântuit şi care este creştin poate să ţină încă un nor despărţitor deasupra lui, prin simplul fapt că se iubeşte pe sine - admiraţie faţă de sine şi mulţumirea de sine - toate sunt păcate ale sinelui.

Aceasta este biruinţa creştinului: să punem norul sub picioare, aşa încât să vedem din nou faţa zâmbitoare a lui Dumnezeu. Este ceva minunat că El a fost tot timpul acolo şi a aşteptat să facem această mişcare.

Cea mai mare nevoie a noastră este să vrem - trebuie să acţionăm în credinţă!

Dumnezeu aşteaptă credinţa şi dragostea voastră şi nu vă întreabă ce interpretare a Scripturii aţi acceptat.

Noul Testament ne vorbeşte despre credincioşi care se întâlneau şi se rugau împreună, locul unde erau se cutremura şi totţi erau umpluţi de Duhul Sfânt. "Interpreţii" ne-au spus: Nu daţi atenţie acestui lucru, nu este pentru voi. Inimile noastre ne spun că aceşti cărturari moderni care sunt experţi în interpretare, sunt pe o cale greşită în duhul lor.

Unii vor continuia să se târască în uscăciune, ţinându-se strâns de interpretare! Dar unii dintre noi, vor binecuvântarea Lui Dumnezeu, vor ca El să-i mişte şi-şi doresc tot ce are Dumnezeu mai bun pentru ei cu orice preţ!

Nici un om nu poate stabili limita maximă a cât putem avea din Dumnezeu. Însuşi Domnul a promis că, atât cât ţine de El, este gata să întreţină candelele sufletelor noastre ca să ardă cu putere!

Putem învăţa mult din experienţa Lui Pavel şi din smerenia mărturiilor sale: "Ştiu într-adevăr că nimic bun nu locuieşte în mine" (Romani 7:18a).El a descoperit faptul că, pentru a fi predat lui Dumnezeu şi voii Sale, mai întâi trebuia să aungă în punctul neîncrederii totale şi radicale în sine

Presupun că cea mai bună şi cea mai uşoară cale de a afla că nu eşti bun de nimic, este ca Dumnezeu să-ţi lumineze sufletul deodată cu această cunoaştere. O altă cale prin care noi suntem nevoiţi să învăţăm această lecţie din partea Lui Dumnezeu este cea a nenorocirilor aspre.

De asemenea există o a treia cale prin care Dumnezeu poate să se ocupe de slăbiciunea noastră de a ne încrede în sine. Dacă studiem Biblia, suntem familiari cu această metodă pentru că ea este disciplinarea diverselor ispite.

Nimeni dintre noi nu poate spune, în adevăr, cât de slabi şi nefolositori suntem, până cândDumnezeu nu ne demască; şi nimeni nu vrea să fie demascat! Dar Dumnezeu ştie mult mai bine decât noi că El trebuie să facă lucrul aceasta pentru binele nostru.

Oh, El este Dumnezeul nostru şi acesta este sfatul meu: Iubiţi-L, încredeţi-vă în El şi depindeţi numai de El! Dacă ne încredem în noi înşine, în pregătirea noastră, în educaţia noastră, în talentele şi raţionamentul nostru uman, îl facem pe Dumnezeu mai mic decât este în realitate şi pe om îl facem mai mare decât ceea ce este! Noi luăm slava de la Dumnezeu şi o dăm sinelui nostru mântuit şi sfinţit. Acest lucru este ruşinos, pentru că ia de la Dumnezeu încrederea ultimă şi decisivă de care este vrednic.

Unii oameni insistă asupra faptului că pocăinţa şi iertarea trebuie să fie o chestiune lungită, dar eu nu sunt de acord că trebuie să fie neapărat aşa. Eu cred că cea mai bună pocăinţă este să te întorci la Dumnezeu, să te îndepărtezi de păcat şi să nu-l mai faci!

Aceasta este cea mai bună pocăinţă din toată lumea. De ce ne ia aşa mult timp să ne punem toată încrederea în Dumnezeu, când El a făcut lucrul acesta să fie ceva atât de simplu şi care aduce atâtea răsplătiri, atunci când ne predăm în totalitate Lui?

Am crezut ca-mi explodeaza inima de emotie .

Va ascult cu drag

Reflectăm la viața de zi cu zi și observăm că timpul foarte scurt și rutina zilnică,nu ne mai lasă timp nici pentru noi înșine dar pentru cei din jurul nostru, de Dumnezeu nici nu mai vorbesc. Nevoile sunt din ce în ce mai mari, viața foarte grea și credem că rezolvarea problemelor este să lucrăm cât mai mult ca să avem cât mai mult. Dragii mei, bogăția nu se măsoară în a avea mai mult, ci cu cât ai nevoie de mai puțin cu atat ești mai bogat. Toate acestea ne fac să uităm de familie, de natură, de Dumnezeu care ne-a dat tot și care are sub stăpânire întregul univers.

De când nu ai mai spus mamei tale sau tatalui tau: te iubesc? De când nu ai mai spus familiei tale că o iubești și de când nu ai mai petrecut timp cu copilul tau? De când nu ai mai spus fratelui sau surori tale: te iubesc? De când nu ai mai fost în vizita la bunicii tăi care te-au crescut probabil? De când nu ai mai mulțumit Domnului pentu ce ti-a dat? De când nu I-ai mai zis “Te iubesc Doamne ” ? De când nu i-ai mai mulțumit Domnului pentru natură, pentru toate frumusețile pe care n-i le ofera prin plantarea unui pom sau săparea unuia ori udat ?                                                                                                                                                                       Aceste întrebări nu fac altceva decât să ne dea de gândit și să  ne ajute să nu uităm de cei dragi ai noștri, de Creatorul nostru, de natura. Să distrugi e extrem de ușor și se face foarte rapid, dar să construiești ceva e foarte greu și ai nevoie de mult timp. Cred că dragostea nu a pierit din inimile voastre, cred că este nevoie doar de puțin efort și de dorința ca flacăra iubirii să revină la mărimea cea adevarată. Atât tu cât și eu nu trebuie să uităm că ”atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”.

Știi tu să mai iubești ???

Ești tu recunoscător de tot ce ai și ce ți se întâmplă ???

Cum crezi că ai putea să-ți ”mărești flacăra dragostei ”, să iubești mai mult ???

Germania vs Turcia sau pragmatismul invingatorului vs eternul uragan dezlantuit. Cam asa s-au desfasurat 'ostilitatile' pe teren si in tribune.

O Germanie dominata la toate capitolele, mai putin la unul singur: cel psihologic. Desi condusi, mai apoi egalati, dupa ce preluasera conducerea, nemtii au stiu sa-si pastreze sangele rece si au reusit sa castige datorita pragmatismului lor impregnat genetic pentru a reusi intr-o situatie dificila. Acesta este poporul german pe care il cunosc si-l respect. Au avut cateva suturi pe poarta, spre deosebire de ploaia de suturi surprinzator de precise la care au fost supusi, dar acelea si-au atins scopul.

De partea celalta, am vazut o Turcie mereu puternica, un popor luptator, o echipa care nu cedeaza niciodata indiferent de greutatile pe care le intampina, 9 jucatori de baza lipsa, si mai ales o echipa care nu gaseste scuze penibile pentru esec, o echipa care a aratat ca stie sa gestioneze si victoria si infrangerea. Au pierdut pe teren, dar in sufletul lor sunt campioni, dovada faptul ca la sfarsitul meciului Fatih Terim, cu farmecul lui inconfundabil, i-a aplaudat pe jucatori pentru devotament, forta de lupta si inteligenta. Doar soarta a facut ca Turcia sa nu fie una din finaliste, dupa ratarile monumentale din teren, venite la capatul unor faze extraordinare, muncite, gandite, si nu din intamplare.

Turcii au jucat fotbal la acest campionat european pentru a castiga si in aceeasi masura spre deliciul publicului. Nici adversarii lor nu cred ca s-ar fi suparat prea tare daca Turcia ajungea in finala. Acesta este fotbalul pe care mi l-as dori sa-l vad in fiecare zi, dar probabil ca nu ar mai fi atat de placut, de spectaculos, daca nu ar fi o exceptie.

Intorcandu-ne in grajdul nostru de zi cu zi, bineinteles ca noi nu am invatat nimic, nu stim sa castigam, nu stim sa pierdem, nu stim sa gestionam victoriile si nici infrangerile. Cred ca atunci cand vom invata sa pierdem, vom sti sa castigam, adica niciodata. Tare mi-as dori sa gresesc.

Echipa nationala este oglinda poporului respectiv. Prin urmare si echipa nationala de fotbal a Romaniei este la fel de lipsita de vlaga, de vointa, de clarviziune, de pragmatism cum este intregul popor roman, sau cel putin marea majoritate a oamenilor. Dar de ce noi cautam sa avem si sa facem ce au si fac altii, desi noi suntem diferiti?

Poate Ct. Noica ne lumineaza in acest sens in "Sentimentul romanesc al fiintei", dar cati romani au citit cartea, si daca are dreptate, atunci, de ce ne dorim sa fim ca altii, de ce ne dorim ce au altii, cand noi ne cunoastem valorile si stim cine suntem, ce ne satisface, ce trebuie sa facem? Raspunsul este: pentru ca nu stim cine suntem, nu stim ce vrem, nu stim ce ne place. Nu avem identitate nationala, nu avem spirit puternic, nu avem caracter, de aceea ii copiem pe altii. Suntem un popor slab sau nu? Cand ne vom schimba? Este necesar sa ne schimbam? E gresit cum suntem acum? Eu zic ca ne lipseste doar pragmatismul invingatorului..., pentru ca un uragan dezlantuit nu o sa fim niciodata.

"[...] Si abia pleca batranul... Ce mai freamat, ce mai zbucium!
Codrul clocoti de zgomot si de arme si de bucium,
Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasa;
Calaretii umplu campul si roiesc dupa un semn
Si în caii lor salbatici bat cu scarile de lemn,
Pecopite iau în fuga fata negrului pãmânt,
Lanci scanteie lungi în soare, arcuri se intind în vant,
Si ca nouri de arama si ca ropotul de grindini,
Orizontu'ntunecandul, vin sageti de pretutindeni,
Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie...
Urla campul si de tropot si de strigat de bataie.
In zadar striga'mparatul ca si leul în turbare,
Umbra mortii se intinde tot mai mare si mai mare;
In zadar flamura verde o ridica inspre oaste,
Cãci cuprinsa-i de pieire si în fata si în coaste,
Cãci se clatina rarite siruri lungi de batalie;
Cad asabii ca si palcuri risipite pe campie,
In genunchi cadeau pedestri, colo caii se rastoarna,
Când sagetile în valuri, care suera, se toarna
Si lovind în fata, 'n spate, ca si crivatul si gerul,
Pe pãmânt lor li se pare ca se naruie tot cerul...
Mircea insusi mana'n lupta vijelia 'ngrozitoare,
Care vine, vine, vine, calca totul în picioare;
Durduind soseau calarii ca un zid inalt de suliti,
Printre cetele pagane trec rupandusi large uliti;
Risipite se'mprastie a dusmanului siraguri,
Si gonind biruitoare tot veneau a tarii steaguri,
Ca potop ce prapadeste, ca o mare tulburata -
Peste-un ceas paganatatea e ca pleava vanturata.
Acea grindin-otelita inspre Dunare o mana,
Iar în urma lor se'ntinde falnic armia romana.[...]"
Scrisoarea a treia, Mihai Eminescu

* Pozele sunt proprietatea www.uefa.com

I-am cerut lui Dumnezeu sa-l vindece pe copilul meu bolnav Dumnezeu a spus NU Spiritul sau este intreg, iar corpul sau este trecator.

I-am cerut lui Dumnezeu sa-mi dea rabdare. Dumnezeu a spus NU Rabdarea este un derivat al durerilor; ea nu se acorda, ea se invata.

I-am cerut lui Dumnezeu sa-mi dea fericire. Dumnezeu a spud NU. Eu iti dau binecuvantare; fericirea este in tine.

I-am cerut lui Dumnezeu sa ma scape de durere, Dumnezeu a spus NU Suferinta te face sa lasi la o parte grijile lumesti si te aduce aproape de mine.

I-am cerut lui Dumnezeu sa creasca spiritul meu Dumnezeu a spus Nu Tu trebuie sa te cresti pe tine insuti dar ma voi ingriji ca sa fii roditor

I-am cerut lui Dumnezeu toate lucrurile care ar putea sa-mi incante viata Dumnezeu mi-a spus Nu Eu ti-am dat viata, asa ca poti sa te bucuri de toate lucrurile.

I-am cerut lui Dumnezeu sa ma ajute sa-i IUBESC pe altii, asa de mult cat ma iubeste El pe mine. Dumnezeu a spus... Ahhhhh, in sfarsit ti-a venit ideea cea buna.

Preluat de AICI

PARFUMUL DIN PLOI ...

din zapacitele-mi dorinti,

facuta-mi rugi si le-am urlat la sfinti,

si cand tacerea lor mi-a sfasiat cuvantul,

n-am plans culori si nu m-am masurat cu vantul,

aripile le-am sters de colb de-o stanca vie,

au sangerat de dor tristeti cu iz de papadie,

m-am ridicat din tresarire , soapta

spre zbor, de praf de nouri neintinata,

din tavalugul de niminicii, dureri , noroi,

am smuls atingerea parfumului din ploi,

au rasarit noi muguri de sperante,fiorii, devenirea,

voi zamisli poesie in prag cu regasirea,

renasc din foc doinind aripilor iubire,

ma zbor sarut imbratisand cu roua, nemurirea...

Sibilla Poesis

PRECUM VANTUL ...

candva,precum vantul nebun , am ratacit vesnic drumet insingurat,

mi-am ranit tampla de prea multe ori intr-un ochi de pacat,

n-am mai crezut in oameni, am ales sa ma fug pretutindeni,

mintindu-ma-n patru puncte cardinale, m-am lepadat de pinteni,

si, am uitat de mine, pierzandu-mi formele cuvantului in nicaieri,

pana-ntr-o zi, cand, am tasnit din simfonia ploilor de maine si din ieri,

mi-am regasit gandul molcom in odihna tacerilor vii si cuminti,

si, am decis sa ma dezbrac de amagiri , de coaja neimplinirilor fierbinti,

ma-nnalt deasupra muntilor si goliciunea-mi clipoceste limpede, curata,

ma voi renaste roua-n chihlimbar, din taina lui ... a fost o data...

Sibilla Poesis

POVESTEA CIUTEI ...

te iubesc, in felul meu zapacit, sibilin,

esti aripa de inger cu gust de pelin,

ma iubesti, cantec soptit din povesti,

sunt un sambur de vis, tu ma cresti,

te doresc, in sarutul petalei de roua ,

clipoceste-ma-n soare, ma ploua ...

ma doresti, mangaiere tainica, aurie,

ma pandesti, in fiece floare-n poesie..

te rasari dimineata in noaptea din noi,

ceata blanda ne urla, mai tristi si mai goi,

ma ridic din minciuna si din stele ma frang,

ma avant ciuta-n codru, sa rad si sa plang,

tu, adulmeci poteca, ma gasesti la izvor,

ma ucizi cu blandete, sa-ti astamperi din dor ...

Sibilla Poesis

DOAR NOI SI LUNA PLINA ...

din firimituri liliachii de fantezie,

am plamadit franturi de vis si poesie,

si le-am dospit la sanul stang a joc,

crescut-au ramuri de iubire vie-n foc,

balada ta mi-a sfasiat din noapte,

cand ai patruns adanc in mine soapte,

dar , ti-am primit racoarea-nfiorata,

zvacnindu-ma-n iubirea-ti hoata, furisata,

si zorile ne-au prins tinandu-ne de mana,

departe de nimicuri, doar noi si, Luna plina ...

Sibilla Poesis

MA IARTA ...

ma iarta, Maica, sunt prea trista,

poate-am uitat al ingerilor cor,

am invatat insa, ca-n lume nu exista,

iubirea ce-o primesc din Cerul tuturor ...

ma iarta-n toate Maica, imi e teama,

mi-e pasul poticnit si ranile nu-mi dor,

te roaga pentru mine la Tatal, blanda Mama,

imi vreau aripile-napoi, sa pot sa zbor ...

Sibilla Poesis

Unii îngeri au aripi, dar nu au dreptul să zboare, alţi îngeri nu au aripi şi au dreptul să zboare, însă cei mai trişti îngeri au o singură aripă, iar în locul celei de-a doua a început să sângereze sufletul. ( Andreea Trifu )

Nu lasa visele sa piara, pentru ca daca visele mor viata nu este decat o pasare cu aripi rupte care nu mai poate sa zboare. ( Langston Hughes )

Mi-e trupul cer şi-n suflet zboară stoluri de îngeri - aripi de fericiri - poveri de primăvară... ( Mariana Fulger )

Dragostea este lumina şi tot ea poate fi întunericul. ( anonimus )

Lumina ne-a fost dată să vedem mai bine... întunericul. ( Mihai Codreanu )

Adeseori, numai întunericul ne învaţă să preţuim lumina la justa ei valoare. ( Valeriu Butulescu )

DEFINITIA IUBIRII ...

iubirea calca pe blesteme,

e focul viu, sarut in toate,

iubirea zamisleste vreme,

pentru iertarea de pacate,

iubirea e aripilor speranta,

miracol din al ploilor sublim,

e nebunie, taina si povata,

iubirea are harul darului divin ...

zambetul ei, se naste din culori,

din lacrimi izvoraste bucurie,

iubirea muta munti, rasare flori,

o regasim in noi, nemuritoare , vie ...

Sibilla Poesis

Dragostea este cea mai frumoasă dintre şanse. ( Marie Anne Desmarest )

SIBILLA POESIS

citate preluate de pe citapedia.ro

]]> http://deserturealitatii.wordpress.com/?p=187 Tue, 24 Jun 2008 12:44:31 +0000 Dan CĂLIN http://deserturealitatii.wordpress.com/?p=187 Am evitat până acum să scriu despre credinţă şi Dumnezeu, deşi nu există nimic în afara lor. Am văzut că sunt o grămadă de bloguri dedicate domeniului, însă ele mi se par foarte aproape de bigotism. Din păcate multe dintre ele prezintă foarte închistat şi inchizitoriu credinţa. Dacă ai curajul să spui altceva decât autorul ai şanse mari să fii ars pe rug şi asta dăunează în primul rând celor care îşi închpuie că aşa trebuie promovată credinţa.

De aceea am evitat până acum subiectul pentru că nu vreau să fiu confundat cu astfel de specimene care nu ştiu pe ce lume trăiesc. Însă am avut o discuţie cu nişte prieteni din care am rămas cu câteva concluzii pe care simt nevoia să le spun mai departe. Fiecare face orice vrea cu viaţa şi sufletul lui, însă cine are ochii deschişi vede mai departe de părerile proprii.

În ultima perioadă se vorbeşte intens despre creştinism, biblie, biserică, Iisus etc. Ies pe bandă tot felul de cărţi, filme şi specialişti care aruncă cu opinii documentate, zic ei. Aşa au apărut peste noapte evanghelii, documente secrete, interpretări mistice, gnostici şamd. Sunt atât de multe manifestări în acest sens, încât omul de rând este cel puţin dezorientat. Unii spun că este ceva pus la cale de gnostici care vor să iasă din anonimatul de până acum.

Părerea mea este că de aceste dovezi, argumente şi lămuriri suplimentare au nevoie doar oamenii care nu au credinţă. Iar cei care le produc o fac ori pentru bani, ori pentru că nu înţeleg că sufletul nu are nevoie de argumente logice. Dacă ai credinţă, nu ai nevoie de dovezi aduse de alţii pentru că le ai pe ale tale. Credinţa puternică nu va fi pusă niciodată la încercare de un raţionament datorită faptului că sunt incompatibile. Pe scurt, nu avem nevoie de acest talmeş-balmeş pseudo-religios.

( ARISTOTEL )

Amintirea e o seră a fericirilor trecute. ( Lucian Blaga )

Amintirile, sunt izvor de zambete ce tasnesc din craterul cu lacrimi, inmugurind cu bobi de Lumina ... sunt aripile sufletului catre suras, catre zori ... zori de zi ....

( Sibilla Poesis )

Azi, 22 iunie, e ziua in care am intalnire, cu amintirile mele, amintiri lacrimi si zambete ... De cativa ani, ma tot asez in fata mea, si, stam de vorba, fara cuvinte, eu cu mine ... Se zice ca nimic nu e intamplator, azi, un prieten de suflet, " intamplator " m-a rugat printre altele : " sa-mi povestesti ceva frumos, o zi din copilaria lui Zoran ... " am tresarit, am realizat ca azi e 22, e ziua cand ma intalnesc eu cu mine si, amintirile mele...

Acum 9 ani, in mai, un pui de zambet, Dariana, s-a innaltat pe Cerul ingerasilor, e mica mea steluta ... Dupa luni de suferinta si tristete sfasietoare, dupa un timp lung in care voiam sa ma rup bucati, sa fug de toate, nu, nu sa uit, ci sa .... sa intorc timpul inapoi, sa ma rafuiesc cu Dumnezeu, cu destinul, sa smulg cerului ce mi-a luat, incepusem sa-mi revin putin, uitasem insa sa mai zambesc. Cu ultimele puteri, licariri de speranta, am inceput sa ma rog, imi tot repetam in gand intr-una : " iubesc copiii, vreau puiul meu, imi doresc un zambet al meu, Doamne, ai mila... " . Se pare ca Dumnezeu a zambit in cer, caci, miracolul s-a intamplat si eu habar nu aveam, urma sa aduc pe lume acel pui , in anul urmator, aceluia ce nu-l voi uita niciodata . Tin minte si acum, era in iunie si aveam deja 8 luni de sarcina, eram tare rotunjoara, la servici copiii ma poreclisera " Arlechino ", purtam o salopeta tare hazlie, aveam mersul unei ratuste ametite, parul mereu valvoi si aramiu. Imi facusem o lista impresionanta de nume de copilasi, pe doua coloane, nume de fetite si de baietei, majoritatea nume propuse si votate fie in familie, fie la servici, si lista se tot imbogatea in fiecare zi, si eu nu ma puteam hotari deloc. Nici macar nu stiam daca voi aduce pe lume o fetita sau un baietel, si nici nu ma interesa, puiul meu sa fie ... In noaptea de 21 spre 22 iunie, dupa de acum nelipsitele dureri de spate, adormisem intr-un tarziu .... in vis, nu voi uita acest vis, spre mine a venit un baietel, a intins mana, eu, m-am dat un pas inapoi, ma speriasem, plansesem si el, baietelul m-a surprins... l-am auzit clar, foarte clar : " nu mai plange, am venit, pe mine ma cheama Zoran si sunt baietelul tau ...", apoi mi-a zambit si, m-a prins de mana ... M-am trezit tipand, am deschis ochii si am trezit toata casa desi, era foarte devreme , nici macar ora 5 nu era inca ... Am spus tuturor," numele lui va fi Zoran, pentru ca asa vrea el ! " ... mama, s-a luminat si a zambit intr-un fel in care nu am mai vazut-o vre-o data : " Zoran, ca pe mine... Zoran, un nou inceput, rasarit, zori de zi... " si nu se mai oprea, asa fericita era. La insistentele ei, a doua zi am facut si un control, doctorita imi spune " totul e in regula uite-l pe fecior e bine si zdravan, in curand vine " ... Zoran, a venit asa cum mi-a zis intr-o dimineata de august la ora 4 si cateva minute, in momentul in care a scos primul tipat, la radioul din sala de nasteri o voce spunea : " buna dimineata, e ora 4 si un sfert, a rasarit soarele, e o zi frumoasa si limpede de august "...oare de unde stia el Zoran... era 22 august !!! Tare mandra am fost caci, eu l-am simtit zambindu-mi , un zambet numai pentru mine, de la puiul meu de zambet ... Anul trecut, baietelul meu urma sa-si sarbatoreasca cei 7 anisori, impreuna cu noi toti si multimea de invitati, undeva la tara, plecasera toti, eu urma sa merg ceva mai tarziu, eram bolnavioara si asteptam rezultate la analize, perfuzii, si, un drum de Timisoara, la o clinica. Era iunie, aveam timp pana in august sa tot fac pregatiri, sa cumpar baloane si multime de tot felul de ghidusii, voiam sa fie ceva nemaipomenit, doar puiul meu era absolvent de gradi ... Din nou 22 iunie, ma dusesem pentru un control si, cum-necum, am ajuns in sala de operatii...nici acum nu stiu ce s-a intamplat, doar ca , nu m-am mai trezit din anestezie, ma duceam si, asta mi s-a povestit apoi.. Dupa ceva timp in care toti se resemnasera ... am tresarit doar si, am revenit. Se pare ca, se pregateau deja sa-mi " declare oficial decesul ", nu-si explica nimeni cum am reusit, fara nici macar un semn vital, sa revin brusc, si, nu oricum ci, zambind si am zis : " Zoran ", atat. Apoi perfuzii, luni de recuperare, nu am ajuns la Zoran, nu anuntasem pe nimeni, am dorit eu sa nu supar pe nimeni, insa, dupa un timp, mama, singura care banuise ceva si ma sunsa, cea care pastrase secretul, mi-a zis in una din zile : " stii, ziua in care te-ai operat tu, Zoran facuse febra mare si a adormit foarte greu, te-a tot strigat atunci in somn : " buna, uite mami, vrea sa plece, spunei tu sa stea cu mine, mami... " Mama, Zora, e convinsa ca eu si Zoran , ca s-o citez, " vorbim in somn " desi fusesem la sute de km distanta in acea zi ... E acea legatura minunata intre mama si fiu, acel miracol inexplicabil dar atat de spectaculos, e acel Ceva dincolo de toate, e zambetul lui Dumnezeu ... Zoran m-a adus inapoi, asta e limpede !

Zoran m-a insotit azi la servici, in curand pleaca in vacanta si iar incepem sa ne tot sunam si visam ... azi, a implinit 7 ani si 10 luni ! Ne-am cumparat inghetata multa, multa si, ne-am plimbat noi doi tantosi si, ne-am tot facut urari.... stranutam de cateva zile la intrecere, iubim florile amandoi, doar ca florile de tei se amuza cu noi : " hapciu, hapciu ... " ... " noroc mami, sa traiesti " ... " noroc Zoran, sa-nfloresti puiul meu ..." e ziua in care zambim si zambim.... un zambet oglindit sau doua zambete nedespartite...

Ei, important e ca ... zambim !

Amintirea este întotdeauna un loc de întâlnire. ( Isabel Allende )

Amintirea e creaţie continuă. ( Oscar Wilde )

Amintirea este parfumul sufletului. ( George Sand )

Amintirile sunt o muzică ce ne vine de undeva dincolo de orizont. ( Garabet Ibraileanu )

Mai am amintiri carora le surad ori le tresar lacrimi in ziua de 22 iunie ...dar, despre ele, alta data, cand ma va mai sageta ceva sau cineva "intamplator", azi le-am randuit doar in cufar, sa se pastreze bine, sa nu se piarda, sunt ale mele si, am ales demult tare sa le strafulgerez spre cerul sufletului meu, numai daca e absolut necesar ....

SIBILLA POESIS

Amintirea e singurul rai din care nu putem fi izgoniţi. ( Jean Paul Richter )

De aceea am dorit să-ţi cunosc natura sufletului tău, fiindcă oricât de minunată ar fi o privelişte sentimentală în epistole şi fraze calde, ea nu va putea fi niciodată pe deplin simţită dacă nu te plimbi pe aleile străjuite de trandafirii sentimentelor sale. Dacă nu vei sta între aceşti trandafiri admirându-i şi simţindu-le parfumul suav. Atunci am înţeles ca sufletul tău este inundat de lumina divină a verii sentimentale, de trandafiri si alei peste care nu vor trece niciodată paşii altui suflet decât ai mei. Am înţeles că alături de tine printre trandafiri sunt mai puternic mai fericit şi mă regăsesc, eu cel pierdut, străinul din mine, alături de tine, cum tu te vei regăsi în mine, cum nici un alt suflet nu va străbate vreodată aleile sentimentale ale sufletului meu decât tu, iubirea mea cea mare ! ( Sorin Cerin )

Speranţa este ca o clepsidră, când crezi că ea s-a scurs, se întoarce în favoarea ta. ( Stefan Teodor )

Speranţa este doar dragoste de viaţă. ( Henry Frederic Amiel )

SIBILLA POESIS

citate preluate de pe citapedia.ro

]]>