În sine, B'est fest este un festival de proporţii, un festival mare care aduce nume mari la Bucureşti. Calitatea sunetului este una foarte bună, probabil şi organizarea la fel, însa muzical vorbind, calitatea festivalului per-total este una îndoielnică. Cu un Judas Priest nu se face primvară iar cu artişti care nu cântă nimic care să rămână peste timp, B'est fest nu este nici mai mult nici mai puţin decât un festival mediocru.

Am aşteptat anul acesta nişte artişti de talie pentru că speram la o creştere exponenţilă a calităţii acestui festival, mă aşteptam la o dezvaltore calitativă, mă aşteptam la ceva artişti pe care-i vezi odată-n viaţă... însă n-a fost să fie. Iar dacă organizatorii aşteaptă 75.000 de oameni...sper ca 50.000 să se ducă la Judas Priest. Nu că aş avea ceva cu restul invitaţilor, dar pur şi simplu cântă celebra muzică de kilogram de care nu mai auzi nimic peste 2-3 ani; iar asta, în cadrul celui mai cu moţ şi nu mai ştiu cum festival de muzică din România......

Este trist; mă aşteptam anul ăsta la Rod Stewart, Eric Clapton, Coldplay, Damien Rice, Noir Desir, Brian Adams, John Mayer, Paul McCartney, Jeff Beck sau Bob Dylan. E-adevărat, dacă ar fi adus la Bucureşti B'est Fest pe Bob Dylan sau Paul McCartney, mulţi ar fi rămas şocaţi, cum frate, n-au murit toţi Beatleşii? sau ia uite-l şi pe tataie ăsta care face cover-uri după Pasărea Colibri. Iar sunt rău, şi ştiu că nu e chiar aşa, dar publicul B'est Fest în mare parte ascultă ceea ce i se dă. Adică papă tot şi linge pe bot. Spune săru mâna pentru Nelly iar dacă eşti cuminte la anu vine iar. Yack.

Cu mici excepţii, B'est Fest s-ar putea difuza pe Radio 21, Kiss FM sau Pro Fm fără ca cineva din ascultătorii uzuali să observe vreo diferenţă. Şi cu asta am spus tot.

B'est fest este încă o dezamăgire din punct de vedere muzical pentru cei care ar vrea să vadă şi să asculte ceva artişti adevăraţi, nu doar fandoseli vestice.

Bestivalizaţi-vă!

Andrei

Iar când dai valenţe utilitare unor alegeri care ar trebui să se fundamenteze pe nişte crezuri puternice şi pe nişte valori de urmat în viaţă, se duce dracului tot.

Mă uitam azi dimineaţă la o caravană PDL. Vreo 10-15 maşini ( destul de pricopsite ) înhămate cămileşte cu steaguri, afişe, fulare, steguleţe, şepculeţe, care treceau pe bulevard claxonând cu toate bitonalităţile posibile, în pas de promenadă.

Ce circ! ce mascaradă împuţită! Oamenii ăia de la volan au fost aduşi acolo traşi cu lanţurile unor promisiuni mizerabile, au fost păcăliţi pe fondul propriei lor naivităţi şi poate cel mai nenorocit fapt, au fost convinşi să pună ştampila acolo unde trebuie!

Am văzut bătrâni care băgau flyere cu Votaţi-l pe Gogu în cutii poştale sau le puneau la ştergătoarele maşinilor, am văzut puşti care lipeau pe stâlpi afişe sau care urlau pe stradă nu ştiu ce imn PSD, PNL, PDL nici nu contează, am văut o groază de oameni fraieri, duşi cu zăhărelu!

Fraţilor, nu vă dă nimeni nimic pentru că lipiţi, urlaţi, vă consumaţi benzina, vă tărcaţi balconu sau maşina! Dacă vă mulţumiţi cu pixuri, pungi, şepci, tricouri, vreun milion-două dacă sunteţi ceva mai înfipţi şi veşnica recunoştinţă a celor ce vor ajunge primari sau preşedinţi, atunci daţi-i bătaie!

Dacă asta vă face fericiţi, asta faceţi!

Însă atunci când veţi vota, votaţi cu cine credeţi cu adevărat, nu cu cine v-au învăţat să votaţi! Nu merită!

Andrei

10. Nu există nimic mai frumos decât îmbinarea cerului cu marea, pe cât de incertă, pe atât de incitantă.

9. Nu există nimic mai trist decât valurile mării spărgându-se de indiferenţa umană.

8. Prietenilor buni nu este nevoie să le ceri un deget, pentru că îţi vor dărui oricum toată mâna.

7. Cea mai periculoasă barieră de comunicare este orgoliul.

6. Oamenii sunt condamnaţi să fie liberi.

5. Nu putem aştepta răspunsuri dacă nu am adresat întrebări.

4. Cea mai periculoasă barieră de comunicare este orgoliul.

3. Nu poţi să nu iubeşti. 

2. Indiferenţa e cel mai hâd sentiment.

1. Poţi înţelege plimbându-te singur. Poţi afla păşind alături de un om capabil să înţeleagă.   

0. Nu poţi ajunge la Tokyo mergand pe ţărmul Mării Negre.

Cristina

Şi iată-ne în zilele noastre, în competiţia Olimpiadelor Comunicării, încercând să găsim panaceul instituţional. Sarcinile trasate ne onorează prin complexitatea lor însă riscă să ne deprime prin efemeritatea lor. Lucrul cel mai important de reţinut, pentru ambele tabere ale procesului, este că actul comunicării a despicat Marea Roşie în două, a convins cel mai mare imperiu din istorie să renunţe la ce îi era mai caracteristic şi poate convinge alţi 60 de milioane de oameni să creadă în superioritatea lor rasială inatacabilă. Ceea ce nu poate face este să ţină loc de acţiune. În cazul în care actul comunicării nu este dublat de ceea ce se întâmplă în lume, de acţiuni concentrate pe suplimentarea vorbelor de către fapte, nimic temeinic nu poate fi construit. Şi totul se va nărui pentru a face procesul de construire ulterior din ce în ce mai dificil.

Sarcina noastră este să convingem populaţia de scăderea cazurilor de corupţie din rândul personalului MIRA - deja-vecu puţin - şi să responsabilizăm populaţia în a se îndepărta de obiceiul mitei. Oricare ar fi strategia pe care o vom alege, sunt sigur că, dacă la final toţi 5 vom spune sincer că ne place, partea noastră de problemă este rezolvată. Nu ştiu dacă trebuie să fiu la fel de sigur că esenţa a ceea ce vom comunica va fi sinceră. Prietenii, familia, colegii îmi spun că nu. Cred totuşi că dacă am reuşi să convingem câţiva oameni să-şi care crucea cu ceva mai multă eleganţă şi ceva mai puţină lamentare, scopul nostru ar fi îndeplinit.

Probabil că cel mai important cuvânt în această privinţă îl vor avea Alina şi Luiza - nu pot să le spun altfel decât colegele noastre de la MIRA - şi juriul OC. Iar noi vom face tot posibilul să mai primim o serie de zâmbete instituţionale în perioada următoare.

P.S. Sper să ne descurcăm cu MIRA mai bine decât Manole al lui Blaga în construirea Monastirei Argeşului.

Cheers,
Dani

Şi du-te, întreabă dacă cineva ştie, unde este şi bună-ziua dacă tot suntem pe subiect. După mai multe "da'  de unde să ştiu eu", mă îndrept către laboratorul de info, unde cunoaşterea în acest sens trebuia să fie la ea acasă. Şi dă-i şi urcă scările. Oricine ştie clădirea SNSPA urăşte scările dintr-însa, e un given fact. După două ture de scări am început să ma simt ca în Lanţul Slăbiciunilor, nu emisiunea. Într-adevăr, ciclul de recurenţă a trimiterii la un alt vinovat a fost mai scurt. Adică mai toată lumea m-a trimis la laboratorul de informatică. Şi de la secretariat, şi de la decanat, până şi femeile de serviciu tot într-acolo m-au direcţionat.

Un singur organism întrebat m-a trimis în altă parte. Şi da, aţi ghicit, e vorba de laboratorul de informatică. Ei m-au trimis să mă uit pe net, pe grupul de yahoo al SNSPA. :)

Dani

Un sentiment asemănător am avut când am coborât din maşina lui Andrei în faţa clădirii în care s-au ţinut preselecţiile pentru Olimpiadele Comunicării. Nici un stres în lume nu am avut când am salutat ştrengăreşte din priviri câteva grupuri de oameni care vorbeau tare despre cum a fost/va fi la interviuri. Nu am avut nici o emoţie când m-am aşezat pe un scaun şi am început să studiez oamenii din jur.

Am zâmbit prietenos şi puţin condescendent oamenilor de la una dintre echipe şi m-am gândit că mi-ar face plăcere să îi mai întâlnesc ca să mă prind ce mama dracu' ar fi trebuit să însemne aripioarele alea roz. Am încins o miuţă în pantofii de duminică/promenadă exact în sala de aşteptare. Am răsucit o ţigară cu alţi oameni pe balconul unde nu cred că vor mai creşte vreodată florile din ghiveci. Am şezut pe un ghiozdan în dreptul unui semn de "bine aţi venit în Vama Veche" în timp ce priveam la toată lumea din jur de parcă ar fi fost în bikini şi cu un draft în braţe. I was in the zone.

Nici chiar micile zgâmâieli primite de la juriu nu m-au descurajat. Am continuat să zâmbesc de parcă toată lumea zâmbea înapoi. Şi la un anume ceas de seară chiar am primit zâmbetul instituţional replică pe forumul OC. Echipa care sună a durere de gât s-a calificat în finală. Traiască echipa care sună a durere de gât.

Cheers

Aruncatul de gunoi oriunde numai la coş nu...

Manelele la telefon în mijlocul de transport...

Bălăcăreala cotidiană a politicienilor...

Bătăile de pe stadioane...

Ştirile de la ora 5...

Lipsa de politeţe...

Gândiţi-vă la toate astea în timp ce vă ascultaţi/priviţi următoarele:

P.S. la ce credeţi că ar trebui să ne mai gândim ?

Dani

Am descoperit cuvintele de mai sus într-un studiu recent al lui Christian Crăciun, publicat în Idei în Dialog. Mi s-a confirmat astfel, încă o dată, că evoluţia stă în diversitate, într-o abordare de tip şi-şi, nu într-una de tip ori-ori. Ex nihilo, nihil. De aceea, un popor trebuie să se exprime, să rupă tăcerea pentru a pregăti terenul pe care vor păşi cu încredere Ideile.

Cristina

Cumva, albul a fost întotdeauna la modă printre oi. De ce? N-am idee. Poate pentru că a fost foarte la modă şi printre oameni o vreme. În acea vreme în care albul era singurul trend acceptat, respectat, venerat.

De-atunci, lucrurile s-au mai schimbat în privinţa oamenilor, insa nu acelaşi lucru s-ar putea spune şi în privinţa oilor. La un simplu search pe Google pentru "sheep", la "images", am găsit prima oaie neagră abia pe pagina 5, pierdută, săraca, într-o mică mare de oiţe albe. Un fel de "raţuşca cea urâtă” a ovinelor (care, btw, tot neagră era).

Valenţele simbolice ale oii negre sunt, se pare, împământenite mai adânc în mentalul colectiv decât rădăcinile unei bătături încăpăţânate.Şi sunt împrumutate adeseori celor care refuză blana albă, comodă şi călduroasă a tăcerii, conformismului, compromisului. Căci, Doamne, nimic pe lume mai simplu şi sănătos decât tăcerea! Şi ce negru Cer al gurii le este atibuit celor care n-o practică!

Cu toate astea, iubitori de oi negre există. John Hegarty a fost unul dintre ei.

Art Director, Creative Director al Saatchi Londra, co-fondator al TBWA Londra, John Hegarty înfiinţează în 1982 BBH.Primul proiect obţinut de BBH este un poster pentru lansarea Levi’s Black. Propunerea agenţiei este o turmă de oi albe în mijlocul căreia se află o oaie neagră, îndreptată în sens invers. Headline : « When the world zigs, zag. »Clientul cere ca posterul să includă poza produsului. Hegarty răspunde: “Oamenii ştiu cum arată o pereche de blugi.” Clientul respinge ideea, BBH insistă, clientul acceptă.

Posterul face vâlvă. Stră-stră-nepotul lui Levi Strauss înrămează posterul în biroul lui şi decide:

“Acesta este nivelul la care vom comunica de acum.”

Peste ani, Levi’s Company dăruieşte BBH în semn de recunoştinţă o oaie neagră (nu adevarată) care se află şi acum în recepţia agenţiei BBH Londra.

Ma întreb ce culoare avea Bisisca lui Moromete.

Ana

Si dupa atata timp de stat pe tusa si analizat situatia, tacatorii se simt pregatiti sa iasa la rampa. Fara scaune rupte, fara brichete, fara pumni. Inarmati doar cu disponibilitatea de a-si asuma un rol nou, intelegere si o rabdare de fier.

Nimeni nu se va prinde, totul va fi jucat ca la carte. Si in ultima clipa vor ataca....sut...si...GOOOOOOOOOOOOL!!! 

Alexandra

Pentru că nu mi-ar păsa de rezultat dacă s-ar cânta aşa...

Pentru că pot sa spun Je T'aime echipei mele de suflet...

Pentru că nimeni de acolo nu ar arunca cu brichete sau telefoane...

Pentru că tăcerea nu e deloc rentabilă când vrei să schimbi ceva în lume...

Defulări se întâmplă frecvent însă sunt complet neproductive. Avem locuri ’special amenajate’ pentru acest lucru: traficul, Registrul Comerţului, Poşta Română etc. Aici te poţi manifesta fără să existe opaci care să te facă revoluţionar. Aici motivul pentru care ţipi este în văzul tuturor. Altfel, tăcător de meserie, pentru un somn….liniştit.

În altă ordine de idei, numele blogului aduce cu un Volkswagen. În fapt totul e plecat tot de la o „operă” nazistă, şi anume Volkssturm, care era o poliţie naţională, o miliţie a societăţii înfiinţată în 1944 şi care avea în componenţă membrii cu vârste cuprinse între 16 şi 65 de ani. De cele mai multe ori membrii nu erau antrenaţi militar. În traducere, Volksstrum ar însemna furtuna poporului, spiritul său ofensiv, războinic. În istorie, termenul îşi trage seva de la Landsturm, armata prusacă de gherilă care lupta în războiul de eliberare împotriva lui Napoleon.

Aşadar, furtuna celor mulţi avea un scop care-i solicita, se zbăteau pentru ceva şi, după caz, mureau pentru ceva. De cealaltă parte a baricadei, tăcerea celor mulţi are un scop care nu-i solicită deloc, în schimb se zbat şi mor pentru nimic.

Volksstumm

Toţi suntem secretoşi la un moment dat însă unii parcă şi-au făcut din asta principalul scop în viaţă! A vorbi despre tine pare uneori a împărţi o comoară adunată ani întregi sau a strânge fragmente dintr-un puzzle incomplet, pentru a-l întregi!

Ce înseamnă a fi secretos? În afară de faptul că eşti mult mai intim cu tine decât cu restul, ascunzi ceva, te izolezi. Se spune că fiind secretos obţii ceva, de fiecare dată. Nu oferi dar primeşti. Ce anume?

Din ce am văzut până acum, a fi secretos presupune a vorbi puţin, uneori mult, dar niciodată prea mult despre tine. Încerci să ţii numai pentru tine ceva, chiar ştiind că nu vei reuşi niciodată să te cunoşti pe deplin, apoi să reuşească alţii! Este teama, incertitudinea, nesiguranţa? Dorinţa de a deveni inepuizabil ca om în ochii celorlalţi?

Cu cât cineva te cunoaşte mai mult cu atât există riscul să nu mai aibă ce să găsească interesant la tine deci şi o anumită comoditate. Îţi conservi trăirile, sentimentele, gândurile în speranţa că nu se vor pierde niciodată, că nu se vor voala. Şi uite aşa devii special, unic, nemaiîntâlnit tocmai pentru că nu ştie nimeni ce se află dincolo.

Care sunt adevăratele raţiuni pentru care unii nu se deschid? Rămâne un mister, evident, lăsat intenţionat (sau nu) celorlaţi pe drumul spre cunoşterea ta.

Totuşi, pierzi ceva când nu eşti secretos?

La început te impresionează faptul că aveţi multe în comun, discuţiile curg la fel de des ca întâlnirile. Nu aştepţi să fii sunat şi nici nu amâni orice moment în care poţi petrece timpul cu acea persoană cu care te simţi în elementul tău. Ea poate fi colegă, prieten(ă) din copilărie sau oricine altcineva.

Când pleacă departe de casă te sună, îţi trimite felicitări de la mare sau de la munte şi cu cât vă vedeţi mai rar cu atât prietenia se stinge. Se spune că ceea ce este veritabil nu se consumă în timp.

De câte ori nu ai auzit oamenii spunând: s-a spart gaşca, nu mai e cum era! Dar cum era? Totul se împărţea, începând cu bucuria şi terminând cu nemulţumirile.

Totuşi, unde se duc toate momentele frumoase? De ce nu mai vorbim? Am epuizat tot ce putea fi între noi? Cine sau ce ne ocupă prezentul? Ne risipim sau poate că fiecare om are contribuţia lui la construirea noastră ca entităţi.

Toate se consumă sau e vorba de un termen de garanţie? Ce bine că există termene nelimitate, înseamnă că nu e totul pierdut!

       Invinsa  intre  doua  iubiri , ma  aflu  intr-un  fel  de  plimbare  in  tinutul  natangilor ,  natangi  ce   m-au  ales  regina   celesta  ( cazuta ) . Sunt  ratacita . Mi-am  pierdut  Nordul  si  capul , fara  macar  sa  bag  de  seama . In  fiecare  dimineata , deschid  larg  ferestrele  sufletului si  astept  ca  tu  sa  intri  ca  un  aer  rece  si  proaspat , pentru  ca  intreaga  mea  viata  sa  devina  o unica  clipa  de  sarbatoare , o  mare  explozie  de  bucurie .

         Crezand  ca  un  ochi  mi-e  soare  si  celalat  luna ,  natangii  participa  la  acast  misterios  ritual  ,  cantarind  tot  universul ! Impreuna  cu  nisipul  eu  si  cu  ei  construim  o  piramida  de  nisip .  Daca  totul  este  posibil , nimic  nu  este-n  van !

       Astazi  sunt  o  femeie  libera  care  te-asteapta . Tacerea  ta  , mereu  tacerea  ta , ca  un  suras  imi  invinge  singuratatea . Vad , simt , ascult , ating  si  iubesc , un  barbat : tare , inteligent  si  puternic , cu  maini  pricepute  ce-mi  moleseste  trupul , inca  suplu .

       Incerc  sa  gust  fericirea  care  a  poposit  langa  mine , ademenita  cu  semnele  mele  de : iubire, pace, tandrete, afectiune ,umor, generozitate ! Nu-ti  cer  nimic , doar  sa-ti  amintesti  cat  te  iubesc . 

       Turmentata  de  iubire , umblu  de  nebuna  pe  strazi  pentru  a-ti  recastiga  tandretea . Si-ti  strig  numele  tau , de-a  pururi  al  meu , nume  de  iubire  care  este  NASTEREA  MEA  !