Care-i morala? Inca exista mentalitatea aceasta in Romania: “Eu am marfa / produsele (eu, ca magazin sau ca vanzator), deci voi, clientilor, trebuie sa ma ascultati, si sa ma implorati sa va ajut - si, daca eu nu am chef sau daca nu cumparati, atunci lasati-ma in pace!” (...)

>>preluare de pe Blogul magazinului virtual de birotica si papetarie - Stefan Misaras, Bucuresti_

1. Salut, Ilie. La mulţi ani!

Salut, Marius. La mulţi ani!

2. Te rog să faci o scurtă prezentare a vieţii tale (un scurt CV), să ştie lumea cine eşti :).

Sunt născut în Constanţa, generala şi gimnaziul le-am făcut în Slatina, apoi Seminarul în Bucureşti, iar acum sunt student la Teologie şi Jurnalism. Şi am 22 de ani, iar o mare parte a timpului o petrec pe drumuri.

3. După facultate ai vrea să continui ca jurnalist? Te-ai gândit la acest lucru?

Da, m-am gândit şi mă tentează jurnalismul. Altminteri nu mai dădeam la Jurnalism.

4. Ce părere ai despre jurnalismul şi jurnaliştii români din ziua de astăzi?

Bună întrebare! Ţinând cont că România a fost anchilozată atâta vreme de cenzura comunistă, este normal să spunem că mediul jurnalistic din România încă mai suferă. Suferă, dar nu în totalitate. De exemplu, cred că în audio-vizual lipsurile sunt enorme. Sunt o grămadă de emisiuni TV care, într-adevăr, te imbecilizează dacă stai să te uiţi la ele. Eu nu văd rostul unor emisiuni ca cele realizate de Dan Negru (“Ciao Darwin”, parcă… mai e emisiunea asta?), “Trădaţi în dragoste” sau acea emisiune execrabilă în care sunt urmăriţi la tot pasul Columbeanu şi Monica Gabor? Monica Gabor o cheamă? Că nu ştiu sigur şi să nu încurc numele oamenilor că nu e frumos. Dar avem şi oameni excepţionali în jurnalism: Traian Ungureanu, Florian Bichir, Cătălin Tolontan, Robert Turcescu şi alţii. Oricum, în mare fie spus, cred că lucrurile se vor schimba mult în bine.

5. Acum câteva zile România a aderat la Uniunea Europeană. Te bucură sau te întristează?

Pe mine mă bucură. Trebuia să intrăm şi noi acolo unde trebuia să fim de mult timp. Nu mă refer în special la Uniunea Europeană ca sistem economic, ci la ceea ce are în comun România cu întreg continentul european. Eu cred că nu puteam să rămânem în afara Uniunii, nu suntem Elveţia. Dacă nu venea comunismul peste noi, atunci probabil că puteam să fim o “Elveţie” a Europei, dar cu socotelile istoriei nu poţi să te pui. Cred că aşa s-a plătit şi o datorie istorică României. Ştiu ei mai bine de ce .

6. Cum crezi că se va schimba România după această aderare? Mă refer aici şi la capitolul religie, un capitol aparte (şi) pentru tine.

>> Citeste mai departe pe blogul lui Marius Parciu, Iasi_

Tatiana Niculescu Bran, Spovedanie la Tanacu, Humanitas, 2006

“Lumea s-a mirat acum ceva vreme ca o calugarita de la o manastire din Moldova a fost rastignita si omorita pe cruce de staretul ei, care avea pretentia ca o scapa de draci. Daca ar fi cunoscut din interior biserica noastra ortodoxa, nu s-ar mai fi mirat deloc.” (Cezar Paul-Badescu, Luminita, mon amour, p. 175)

Luminita, mon amour si Spovedanie la Tanacu se completeaza una pe alta. In prima avem o tinara intelectuala care sufera de o nevroza, in a doua o tinara proletara (cum sa-i spun altfel? o fata crescuta la orfelinat, angajata dupa aceea in posturi umile) care sufera de o psihoza majora. Ambele cauta ajutor din doua directii: medicina si biserica. Nici una dintre ele nu gaseste ajutor. In final, supravietuieste, bineinteles, cea a carei boala e mai putin grava si care, in plus, are educatie, familie, prieteni, un mediu decent de viata. Ce credeti ca i se intimpla celeilalte? Moare in chinuri.

Haloperidol si diazepam

Irina e in vizita (nu e calugarita, doar se pregateste sa se calugareasca) la manastirea din Tanacu. Dupa o prima spovedanie are o criza (halucinatii, vorbire incoerenta, comportament agresiv etc.). E dusa la spital. Medicii ii pun diagnosticul “debut de psihoza majora”, apoi schizofrenie. O trateaza cu Haloperidol in principal si cu alte medicamente neuroleptice foarte puternice. Dupa ce ajunge leguma in urma “tratamentului”, o externeaza fara sa-si mai bata capul cu ea. Tatiana Niculescu Bran nu spune lucrurile asa. Foarte profesionist, monteaza faptele si in rest tace cu inversunare: “No comment”. Montajul e atit de graitor incit… Uite un exemplu:

Intra in scena psihiatrul: “Doctorul Silvestrovici abia astepta sa apara in librarii cartea lui Rene Guenon Metafizica si cosmologie orientala. Citise intr-o revista de cultura ca editura Herald va publica in luna iunie traducerea acestei carti celebre. Nu mai era mult.” (p. 69) Iese din scena, externind-o pe Irina: “- Maica, o iei? se intoarce doctorul spre Neonila, fixind-o cu privirea. Da’ s-o pui sa citeasca la Psaltire, adauga, drept sfat sufletesc.” (p. 92)

Cezar Paul-Badescu despre prima internare a Luminitei: “Pina la urma ar fi fost benefica o astfel de internare daca spitalul respectiv ar fi fost unul serios. Numai ca “observatia” sub care trebuia pusa Luminita era de fapt o gluma. Cine s-o observe? Tanti aceea in halat, cind mai facea o pauza de la impletitul flanelei sau intre doua integrame rezolvate cu brio? Lumea nu-si punea mari probleme acolo si toti ocupantii paturilor erau tratati la fel, cu obisnuita pilula de diazepam pusa seara pe noptierele de metal, pentru un somn lin si netulburat de controverse existentiale.” (p. 94)

Vedeti voi vreo deosebire esentiala intre Rene Guenon din primul citat si integramele din al doilea? In afara de plusul de fite intelectualiste in primul?

>> Citeste mai departe pe blogul Terorism de cititoare - Luciat, Bucuresti_

Un paradoxal experiment etnologic si sociologic ramas mi se pare nestudiat.

Efectul combinat al unor proiecte de civilizare vizibil impuse si al consecintelor perverse ale unei modernitati de aculturatie.

O umanitate ramasa fara valori consensuale si o civilizatie careia ii lipsesc institutiile stabile si fertile.

>> Insemnare preluata de pe blogul Documentare Romania - Marin Pruteanu, Bucuresti_

Si am ajuns la Universitate:

>> Citeste mai departe insemnarea pe blogul Gramo's World -  Ramona, Gigi, Bucuresti_

• Leer un buen libro, de esos que enganchan de principio a fin.
• Escuchar música, a ser posible, que te guste, y mejor si aportan un mensaje positivo, te cuentan una historia, o de alguna forma te ayudan en algo en tu vida.
• Salir a la calle, dar un paseo, y observar el mundo que nos rodea, y sentir que somos solo una mil millonésima parte de esta enorme pelota que no para de dar vueltas.
• Contemplar un paisaje y apreciar la belleza de la vida, ser consciente de que todo es parte de un ciclo, que por mucho que nos empeñemos, seguirá produciendose una y otra vez, así que mejor nos vale no meternos mucho donde no nos llaman.
• Disfrutar de los amigos, de aquellas personas que están ahi cuando te hacen falta.

Tal vez todos deberíamos pararnos a pensar mejor las cosas, que si hicieramos más cosas de provecho, otro gallo cantaría. Utilizad vuestro tiempo en cosas que realmente os llenen, y no lo desperdicieis, pues aunque parezca un tópico, el tiempo es una de las cosas más valiosas del mundo.

Entonces me vino el pensamiento de que si en ese preciso lugar, en ese preciso momento en alguna otra parte de la ciudad, algún otro conductor se estaría saltando otro semáforo, puede que en el peor de los casos atropellando a algún peatón inocente... Lo cual me llevó a pensar que no sería el único que estaría inflingiendo las normas, haciendo algo mal, en resumen. De lo cual, en otra décima de segundo me llevó a pensar que en otro lugar del país, alguien estaría atracando a otra persona, o que en la otra punta del mundo, alguien estaría violando a una muchacha, o que alguien estaría explotando a algún menor de edad, o llevando a cabo alguna acción que contamina la naturaleza y con la que los demás tendremos que acarrear, o vendiendo droga que le destrozará la vida al que la compra...

A veces lo que queremos es hacer oidos sordos, o cerrar los ojos ante este tipo de sucesos que lo peor es que son verdad, están en la calle, son el día a día de nuestra grandiosa era.

¿Quién no ha pensado alguna vez que en la ignorancia está la felicidad?

Mai intai pun lista originala, scrisa de o doamna pe nume Carmen Coblis (nu stiu cine e, i-am gasit totusi numele aici):

- Banane verzi tinute pe dulapul din bucatarie la copt.
- Dozele goale de Coca-Cola, pepsi, bere…etc, expuse pe dulap
- Roboteii din pachete de tigari straine goale
- O portocala mincata in jumatate de ora, decojita de toate cojile si pielitele si degustata pe indelete.

- Pif vs. Rahan. Sau daca nu, benzile desenate din Cutezatorii.
- Practica in uzina vs. practica agricola.
- Bomboanele Cip, multicolore si mici cit o gamalie, care se mincau direct cu limba.
- Dropsurile chinezesti anti-tuse, care generau dependenta. Ca si lipiciul Pelican…

.........

Aici vin adaugirile Corinei Matei (o prietena de-a lui Gramo, preda la Univ. Spiru Haret, la Facultatea de filosofie si jurnalism):

- produsele greu vandabile care, ca sa nu ramana pe raft, se dadeau conditionat cu alte produse mai cautate
- cercurile scolare de pirogravura, vaccinurile obligatorii si vizitele medicale in care eram cautati de paduchi

- taberele pionieresti cu ecran de film in aer liber, cu “Nea Marin miliardar” si tantari, cu paturi suprapuse si Eugenia ca gustare, schimburile de cravate de pionier cu scolarii din Bulgaria, parfumul bulgaresc oribil

- gumele de sters chinezesti cu miros fructat atat de intens, incat infigeai dintii in ele pe furis
- colectiile de ambalaje de gume, unele cu surprize (imagini de masini), caietele de amintiri numite “oracole”, cu nelipsita intrebare: “pe cine simpatizati?”

...........

In fine, iata si contributia lui Gramo:

- vizitele cu clasa in diferite fabrici; te alegeai cu: panglici, nasturi, pilitura de fier, bomboane, suruburi, rumegus etc.
- sirop la pahar, ginul de la covasna, numit covagin (chiar am baut asa ceva!) vin spumos, Cico, Citrom (intr-un ziar era un articol ‘Omul si citromul’), RDD (rachiu de drojdie), RDV (rachiu de vin), saniuta, tuica cu 2 prune mov pe eticheta (”ochii lui dobrin”);

- masinile cu numar 12 B si barfele despre fete care umbla cu strainii;
- tevi de cornete furate de pe santierele de constructii;
- matricola cu arici, pe care o puteai dezlipi dupa ce ieseai din liceu

>> Citeste mai departe pe blogul Gramo's World - Ramona, Gigi, Bucuresti_

Gavrila are 50 de ani, a fost miner si toate concediile lui au fost toamna, in timpul cand se fierbe horinca.
“Greu nu-i a face horinca, da-s cateva reguli pe care trebe sa le stii. Daca-ti trebuie horinca curata, lasa poamele sa cada pa pamant, culege-le si nu le spala ca sa nu iei de pe ele drojdia naturala. Altfel, trebuie sa pui drojdie din magazin si nu mai ii horinca buna”.

Urmeaza apoi macinatul poamelor, dar prunele e mai bine sa ramana cu samburele intreg. Se pun in butoaie si se acopera cu folie de plastic. “Apoi sezi-asteapta pana lucra poamele. Isi fac ele treaba, tu n-ai randul lor. Din cand in cand, da folia la o parte sa vezi podu’ (partea de deasupra - n.r.) si, cand vezi ca se arata cum ca s-ar rupe, atunci e vremea fiertului”, spune Gavrila.

Abia din acest moment incepe arta. “Uita-te cu atentie la brener. Daca are nasu’ si obrajii rosii, e semn ca gusta din horinca pana nu mai stie de el. Si uita-te cat de curat ii langa cazan”, povatuieste gospodarul.

Fructele fermentate se pun cu galeata in cazan. Apoi se asaza capacul si (…)

>> Pentru restul retetei vizitati blogul-gazda al lui Adrian Cristea, Cristealizari

Romania asta pregatita de aderare, cu siglele UE afisate peste tot, are o capitala. Iar capitala asta are un centru, impodobit de sarbatoare, dupa cum se vede in imagine.
Pana si Centrul are, la randul lui, un “Kilometru zero“, originea tuturor distantelor din Romania. Locul e marcat acum  de spectaculosul “bradut de lumina” cu ceasornicul lui marcand trecerea orelor catre 2007.

E spectaculos, orice strain ar fi impresionat…

…orice strain care nu stie romaneste

In timp ce luam imaginea cineva mi-a atras atentia “sa fotografiez si acolo” (...)

>> Continuarea pe blogul Cristealizari