DENUMIRE INVESTITIE
"Linie de troleibuz pe Calea Vacaresti, Bd. Tineretului si Dimitrie Cantemir, intre Piata Sudului si Piata Unirii"
BENEFICIAR: Regia Autonoma de Transport Bucuresti
PROIECTANT: Regia Autonoma de Transport Bucuresti
CONSTRUCTOR: S.C. IMSAT S.A.
AUTORIZATIE DE CONSTRUCTIE: nr 74 din 02.03.2007
DATA INCEPERII LUCRARII: 02.08.2007
DATA FINALIZARII LUCRARII: 02.09.2008

Deci baga troleibuz.. si au inceput din 2007? :) Pe hartie poate. Sau n-am vazut eu bine... cu toate ca circul des pe ruta Unirii-Piata Sudului n-am vazut nici o lucrare, nici un fir, ba mai mult nu e lumina pe Vacaresti. Ma intreb cum lucreaza aia... si cum o sa termine treaba pana in septembrie a.c.
Ma scoate din sarite treaba asta totusi pentru ca deja e sufocat traficul pe arterele mai sus mentionate, uneori e coada de la Sudului pana la Victoriei... Si cu toate ca pe sensul Piata Sudului - Unirii sunt 3 masini (312, 313, 381) iar pe sensul Unirii - Piata Sudului sunt 2 masini (313, 381). Ma indoiesc ca o sa scoata din masini. Si-mi place cum vede RATB-ul notiunea timpului: mai 2008=august 2007.

"Achitaţi taxa, vă rog!", "Cine a intrat, vă rog, achitaţi taxa!", "Următoarea staţie ...", "Atenţie, uşile se închid!", "La ieşire, vă pregătiţi din timp!", "Nu uitaţi bagajele şi obiectele personale în salonul troleibuzului!" - acestea sunt cuvintele pe care le aud călătorii din troleibuze, care se grăbesc la muncă în fiecare dimineaţă sau acasă după amiază. Autorii acestor cuvinte devenite deja arhicunoscute sunt taxatorii din transportul public sau şoferii troleibuzelor, de care, în mare parte, depinde şi menţinerea ordinii şi a atmosferei plăcute în troleibuz.

Troleibuzul nr.13 parcurge o rută destul de lungă şi are parte de multe «peripeţii». Acolo poţi vedea tineri veseli, bătrînei obosiţi de aglomeraţie şi neputinţă, doamne mîndre, elevi cu ghiozdanele în spate. Acum e ora 14:30. Troleibuzul nr.13 a oprit la staţia de pe bulevardul Ştefan cel Mare. Coboară un val întreg de oameni care se risipesc în toate părţile. Îndată urcă un număr mic de călători, grăbiţi să se aşeze. Julipa Galina, taxatoare în acest troleibuz de aproape doi ani, crede că apariţia conflictelor şi neînţelegerilor în troleibuz depinde, în mare parte, de comportamentul celui care cere pasagerilor să plătească pentru călătorie. «Eu nu m-am confruntat niciodată cu oamenii în troleibuz, pentru că încerc să fiu întotdeauna amabilă cu ei, chiar dacă aceştia sunt uneori iritaţi sau stresaţi», spune Galina, o doamnă destul de plăcută, cu un limbaj inteligent, datorită studiilor superioare pe care le are. La întrebarea în ce măsură pasagerii achită taxa pentru călătorie, ea a răspuns fără ezitare «am peste 1000 de călători în fiecare zi şi toţi achită amabil, cu excepţia celor care prezintă legitimaţii speciale sau abonamente». Mai există şi persoane care se fac a nu vedea taxatorul, ei privesc peste geam, în speranţa că nu vor fi observaţi. Norocul le surîde doar unora din ei, căci alţii sunt depistaţi de către controlor, care monitorizează cu atenţie situaţia din transport. Staţie cu staţie, troleibuzul e deja arhiplin. Câţiva tineri se ridică pentru a oferi locul bătrânilor şi femeilor. Taxatoarea zâmbeşte «Astăzi tinerii sunt la fel de educaţi ca mai înainte». Faptul că doar persoane în etate, inclusiv un bătrînel cu pălărie şi baston, care priveşte curios spre mulţimea din troleibuz, stau aşezaţi, confirmă cele spuse. Cobor la staţia de pe strada M.Sadoveanu şi urc în troleibuzul nr.24. Vera Berehteni este taxatoare de 9 ani. Numără banii adunaţi de dimineaţă şi îi predă controlorilor. Merge în spate să-şi facă serviciul. Se aud strigăte şi înjurături. Un călător refuză să plătească, pentru că nu are bani la el. Ghinionul a făcut ca un controlor să fie în troleibuz în acest moment. Conform regulamentului, călătorul care nu are posibilitate sau nu doreşte să achite taxa pentru călătorie sau transportarea bagajului este obligat să părăsească necondiţionat vehiculul. În final, pasagerul revoltat a fost forţat să coboare la următoarea staţie. La întrebarea câte astfel de cazuri a întâlnit în experienţa sa de taxator, doamna a răspuns cu un ”e-he-he..., foarte multe”. Deseori pasagerii intră în transport cu multe bagaje. Regula spune (chiar indică la panoul din faţă) că pentru fiecare bagaj taxatorul are dreptul să ceară cîte un leu, însă în majoritatea cazurilor ei refuză categoric să plătească. Şi pentru că deserveşte călătorii timp de aproape un deceniu, Dna Vera a întîlnit tineri care au tupeul să afirme că ”bătrînii şi-au trăit viaţa, noi încă mai avem de trăit”, refuzînd să ofere locul celor în etate. Un studiu din cadrul Proiectului „Rapid şi comod pentru călător – eficient pentru transportator” spune că, regulamentul obligă fiecare taxator să fie amabil şi atent cu pasagerii, „ceea ce e departe de a fi adevărat”, afirmă şoferul troleibuzului nr.23 din capitală, Andrei Talpă. El deseori aude certuri şi strigăte din salon, printre care se evidenţiază şi vocea taxatoarelor. Alteori, ziua trece fără incidente şi atmosfera e destul de calmă. Prin urmare, concluzia ar fi „După cum dai bună ziua, aşa ţi se răspunde”, declară hotărît şoferul. Comportamentul călătorilor în transport deseori lasă de dorit. El îşi aminteşte cu indignare de un cetăţean, care a dat buzna în cabina lui, acolo unde legea interzice intrarea persoanelor străine, şi l-a forţat să oprească. Atunci şoferul i-a răspuns amabil că troleibuzul nu este microbus să oprească la orice pas, el opreşte doar la staţie, conform regulamentului, care arată că „uşile se deschid numai în staţie, cu excepţia cazurilor de necesitate (blocări, avarii etc.)”. Zis şi făcut. Atunci, cetăţeanul a început să înjure, însă, la vederea unui poliţist, a încetat. A zburat din troleibuz cît ai zice „peşte” şi a trecut neregulamentar strada. În acel moment, el a fost la un pas de a fi lovit de o maşină care circula regulamentar pe autostradă, povesteşte cu groază conducătorul. Pe de altă parte, călătorii care folosesc frecvent troleibuzele ca mijloc de transport, consideră că taxatorii, la fel ca şoferii şi controlorii, dau dovadă de puţină cultură, atunci cînd se confruntă cu diverse incidente de acest gen. Bunăoară, Rodica Bulgari, o domnişoară „fidelă” acestui tip de transport, povesteşte despre un caz recent. „O doamnă destul de simplă s-a aşezat pe scaunul de lîngă mine. Ea a scos din geantă un leu să achite taxa pentru călătorie, dar taxatoarea a ignorat-o, probabil din neatenţie. Atunci femeia a aşteptat ca taxatoarea să meargă a doua oară pe lîngă ea şi atunci chiar să-i spună să ia banii, dar ghinionul a făcut ca un controlor să o remarce. Atunci el a început să înjure şi să o ameninţe pe femeie cu amendă”. Din spusele interlocutoarei, nu avea sărmana femeie cum să se apere, căci vocea controlorului exploda fără încetare. Oamenii, martori la incident, au confirmat că femeia într-adevăr făcuse tot ce depindea de ea la acel moment. Din fericire, ea nu a mai plătit amendă, datorită intervenţiei şi solidarității pasagerilor. Un alt călător, Ion Panainte, care caută în buzunar ceva mărunţiş să achite taxa, povesteşte un caz cu totul ieşit din comun. „La o staţie, şoferul troleibuzului în care mă aflam a frânat brusc şi persoanele care stăteau în picioare, gata de ieşire, au căzut unii peste alţii”. La revolta victimelor, conducătorul transportului a năvălit cu ofense „Ieşiţi, vacilor, afară, chiar acum!”. Aceasta contrazice totalmente regulamentul conform căruia, şoferul unităţii publice de transport trebuie „să evite virajele şi frânările bruşte”. În plus, el trebuie să fie la fel de amabil şi atent ca şi taxatorii. După cum se ştie, în Chişinău, troleibuzele sunt unităţile de transport cel mai des solicitate de către cetăţeni. În primul rând, o călătorie cu troleibuzul costă mai ieftin. În al doilea rând, ele sunt încăpătoare şi oferă gratuitate pentru mai multe clase sociale. De aceea, ele deseori sunt pline de călători, ceea ce provoacă nemulţumiri, conflicte şi incidente minore. Astfel de cazuri se întâmplă în fiecare zi, şi nici regulamentul, nici nivelul de educaţie a persoanelor vizate nu le pot preveni.

Cel puţin un caz depistat zilnic
Potrivit unei surse din cadrul ÎM „Regia Transport Electric Chişinău” (RTEC), pe parcursul anului trecut au fost depistate 500 de cazuri de vindere a tichetelor utilizate.

În acelaşi timp, Liviei Gânga, şefa Serviciului încasări şi control de la RTEC, spune că activitatea celor 600 de taxatori este controlată în permanenţă de către 35 de revizori şi 65 de controlori. Deşi Livia GÂnga zice că numărul acestora este suficient, tot ea menţionează şi faptul că întreprinderea nu poate angaja mai multe persoane în acest scop pentru că nu le permite bugetul instituţiei.

Măcar 3 lei pentru microbuz
Una din taxatoarele de pe ruta de troleibuz nr. 22, pe nume Elena, spune că în cei 1,5 de ani de când lucrează, cel puţin o dată pe săptămână vreun pasager îi returnează tichetul. Ea recunoaşte că acceptă de multe ori „oferta”, în dependenţă de numărul de tichete pe care trebuie să le vândă, conform planului de lucru. În plus, Elena menţionează şi faptul în ultimul timp s-a micşorat numărul pasagerilor care returnează tichetul.

Taxatorul de pe ruta nr. 3 care s-a prezentat doar Mihai, afirmă că nu revinde niciodată tichetele. (Asta, deşi cu câteva minute înainte de discuţie, am observat cum a ridicat de jos un tichet aruncat şi pe care ulterior, i-l propusese unei doamne care achitase taxa şi care refuzase în general să ia biletul). El motivează acest lucru prin faptul că nu doreşte să fie lipsit de primă, din cauza celor câţiva lei câştigaţi în urma vânzării tichetelor folosite.

Oleg, un alt taxator, lucrează pe ruta nr. 22 de o săptămână. El spune că acceptă tichetele de la pasageri, însă menţionează şi faptul că niciodată nu încearcă să abuzeze de acest lucru. Eu nu le iau cu sila, ei singuri mi le oferă şi, în plus, îmi mai fac vreo 3 lei cu care achit taxa în microbuz, seara, când pleac acasă, afirmă taxatorul.

Pagubă dublă pentru buget
Care sunt pierderile suportate de către buget din cauza vânzării tichetelor în mod repetat nu se cunosc cu exactitate. Răspunsul e simplu - nici o instituţie nu posedă astfel de informaţie, fie şi aproximativă.

Datele RTEC-ului ne arată că, anul trecut, zilnic au fost depistate 1,36 de cazuri. Cifra cazurilor nedescoperite râmân a fi necunoscute. Însă dacă ar fi să credem în spusele unor taxatori, timp de o săptămână, cel puţin 2 pasageri le returnează tichetul.

Astfel, reiese că, anual, taxatorii revând tichete în sumă de aproximativ 62 400 lei.

Elena Zorkova, şefa Direcţiei evidenţa contribuabililor şi a veniturilor din cadrul Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău, spune că, oricâte tichete folosite nu s-ar vinde, bugetul oricum suferă o pagubă dublă. În primul rând pentru că taxatorul revinde un bilet, ceea ce presupune că, de fapt, el nu a vândut nici un tichet. Iar ceea ce dublează paguba e faptul că banii obţinuţi prin metoda respectivă nu sunt impozitaţi.

Mustrarea – cea mai frecventă pedeapsă
Livia Gânga, şefa Serviciului încasări şi control, spune că pentru revinderea tichetelor taxatorii sunt pedepsiţi prin diferite metode. Printre acestea se numără mustrarea, mustrarea aspră (aplicate cel mai des), amenda sau chiar concedierea, lucru care, potrivit aceleiaşi surse, s-a întâmplat nu o dată. Din numărul total de taxatori se mai găsesc şi unii necinstitţi, astfel încât unele cazuri de acest gen au ajuns chiar şi la procuratură, mai menţionează sursa citată.

Fenomen în masă
Ion Cotruţă, şeful-adjunct al Direcţiei Transport Auto din cadrul Ministerului Transportului şi Gospodăriei Drumurilor, spune că acest fenomen ţine de cultura şi etica pasagerului, cât şi a taxatorului.

În ceea ce priveşte pedepsirea taxatorilor prinşi asupra faptei, aceeaşi sursă menţionează că administraţia regiei e mai indulgentă cu ei, deoarece condiţiile de muncă şi reţinerea salariului, care îi sperie pe cei dornici de a se angaja, nu le permite să fie severi cu cei care sunt.

Acest fenomen (de vindere a tichetelor utilizate – n.r.) este unul în masă în municipiu, de aceea e şi greu de controlat, a conchis Ion Cotruţă.

PS. În luna decembrie a anului trecut, ÎM “Parcul Urban de Autobuze” intenţiona să scoată taxatorii de pe rutele urbane, pe motiv că o parte dintre aceştia iau înapoi tichetele de la pasageri şi le vând a doua oară, ceea ce prejuducia bugetul instituţiei cu 3 la sută din venit. Drept alternativă, administraţia parcului dorea să instaleze în autobuze aparate speciale mobile, numite turnichete, iar pasagerul să achite taxa cu ajutorul unei cartele.

Veneam de la facultate si ningea. Ningea cu picuri largi şi strâmţi de apă în timp ce, pe trotoarul paralel, soarele strălucea iar domnişoare cochet îmbrăcate în fustiţe scurte şi maieuri subţiri, prin care li se vedeau sfârcurile adormite, rămâneau cu tocurile blocate în asfaltul topit de atâta căldură, reuşind să asimileze, în el, şi mici bucăţi de gânduri molestate de prea multă nuditate.

Nu mai ninsese de mult cu ploaie pe drumul meu. Deşi picurii erau ciudat de reci, nu m-am sinchisit să-mi trag ghiozdanul peste cap ci am ales să mă las purtat de voia firelor de apă cu gust acrişor pentru că, eram ciudat de fericit şi probabil aparte de indiferent. Păcat că ningea cu ploaie. Am trecut de magazinul Cocor, acolo unde rochiile de mireasă expuse în vitrinele, a căror geamuri sparte se vânduseră de mult la fier vechi, fuseseră pătate de către nişte trecători inocenţi cu picuri de cerneală roşie, şi priveam lumea ce umbla pe acelasi drum cu mine. Lume mohorâtă şi obosită, fugind sau încercând să se adăpostească sub umbrele sparte, de ninsoare.

Oare ce să fie şi cu ei? Cum să-mi explic de ce nu ar alege să treacă pe partea aialaltă? Să umble şi ei cu sau după fustiţe scurte şi maieuri transparente? Să fii fost şi ei la fel de fericiţi şi indiferenţi ca mine şi totuşi temători de apă sau rămâneau de această parte din frică de animalele din fier şi plastic ce fugeau, ca la maraton, între cele doua trotoare sau trotoaruri? Să fie oare blocaţi? Oare şi eu eram blocat? Ce bine ca nu-mi păsa.

În faţa Catedralei Catolice, cu turla prabuşită undeva prin mijlocul străzii, de pe vremea când un uriaş se jucase golf prin Bucureşti, şi cu zidurile împăienjenite de buruieni şi sălcii, a început să răsară o floare mică, cu trei petale în cinci culori, parcă indiferentă, lipsită de vreo grijă, neatinsă de picurii ninsorii ce se abătuse cu putere pe drumul meu. Am văzut-o şi i-am zâmbit. Nu o călcase nimeni până atunci. M-am aşezat încet lângă ea, am sărutat-o pe fiecare dintre cele trei petale iar apoi am zdrobit-o cu tocul pantofului şi am plecat mai departe. Nu avea de ce trăi. Cineva indiferent urma s-o calce în picioare iar ninsoarea avea, la un moment dat, de gând să-i sfâşie frumuţea aşa că eu am călcat-o cu toată dragostea pe care o putusem aduna în tocul pantofului.

Am ajuns la Universitate şi am privit spre liliecii cu cap de om ce se iubeau pe acoperisul bătrânei clădiri, planând uneori desupra străzilor pentru a mai fura câte un om pentru micul dejun de la prânz. Ar fii trebuit să trec strada dar mi-a fost frică de soarele ce dogorea şi de domnişoarele cochete de pe partea cealaltă aşa c-am hotărât să mai merg puţin până la următoarea staţie de troleibuz.

Teatrul cel mare fusese demult demolat iar în locul lui, era acum un bloc pentru oameni având ziduri transparente, astfel încât oricine ar fi vrut, ar fii putut privi spre realitatea ca un teatru pentru că, teatrul demult se stinsese nemaiputând să atingă nivelul vietii artificial susţinute de o societate mizeră în care ningea cu ploaie şi dogorea cu asfalt încins, în încercarea ei, a societăţii mamă, desigur, să dezvolte tipare aschilambrice de făpturi microscopice şi uşor de aşezat într-o vitrină lipsită de valoare.

Am ajuns în staţia de troleibuz dar primul care a venit, era plin cu oameni ce se alimentau, prin tuburi ieşite din tavanul clădirii cu care se mişcau, cu mici viermi gri deschişi la culoare dar nu strălucitori, care erau transformaţi din picurii de apa ai ninsorii. Următorul troleibuz era gol aşa că l-am luat.

Pentru ca troleibuzele noastre, aflate in miscare, pline cu oameni, la ora de varf, pot lua foc. Asta am avut "norocul" sa vad acum doua ore in centrul capitalei. Focul a izbucnit din senin in salonul masinii. Pasagerii ghinionisti fugeau in toate partile, iar soferul lupta cu incendiul inarmat cu... o sticla cu apa.

Pana a reusit sa il innabuse cumva, in spatele lui s-a format o coada luuunga de troleibuze, iar bulevardul a ramas blocat.

Taxatoarea obeza umbla de colo-colo si ii dadea sfaturi. Apoi, cand incercarea soferului de a urni din loc troleul avariat a esuat, aceasta a inceput sa-i abordeze pe trecatori cu: "Haideti, baieti, trebuie sa impingem troleibuzul! Hai, veniti, nu stati si va uitati!" S-a dovedit a fi convingatoare, reusind sa racoleze vreo 20 de insi. Si l-au impins, eliberand drumul pentru ceilalti.

Dupa ce Alexandru Culiuc si-a aprins paie in cap cand a recomandat blogul meu, iar unii mi-au imputat printre altele si "crima" de a nu ma mandri cu orasul meu, ma gandeam ca poate sunt eu negativista si ca ar trebui sa scriu si de bine despre Chisinau. Dar cum as putea, daca ies in strada si vad asta?

In mileniul III, intr-o capitala care se vrea europeana, calatorim in troleibuze de-o varsta cu bunicul, care nici macar cu extinctor nu sunt dotate, iar in caz de accident trebuie impinse de pietoni.

Ce frumos e sa traiesti in Chisinau!

Seara mai e cum e...obosită de la ore, cu gândul la ce voi scrie mâine, nici nu simt drumul până la Poşta Veche, chiar dacă nu stau jos şi abia îmi găsesc şi eu un locuşor în îmbulzeală. Dimineaţa, în schimb, e mai puţin vesel. Doamna taxatoare are grijă să-ţi strice buna dispoziţie în doi timpi şi trei mişcări. N-am plătit azi pentru tichetul de călătorie, n-avea doamna să-mi dea rest, dar nici eu nu aveam mărunt. S-a întors într-un călcâi "trântindu-mi" replica "păi, pentru tine domnişoară, va veni un taxator special" şi m-a lăsat în voia mea cu banii în buzunar şi sentimentul că jefuiesc statul... nu mai vreau cu troleibuzul dimineaţa...

http://harti.tramclub.org/

Sunt disponibile hărţi din oraşele Braşov, Bucureşti, Cluj, Craiova, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Satu Mare şi Sibiu.