Domnul tăcea în dragostea Lui
şi nu mai putea de bucurie pentru tine.
(Ţefania 3:17)

Atâta iubire, atâta bucurie
Cât să nu mai poată Dumnezeu...
Jucându-se ca-ntr-o copilărie
Din care am ţâşnit în lume eu.

Dimineţi de mireasmă fierbinte,
Cer din nou mângâiat de apus,
Vremea toată suind înainte
Şi în dânsa zâmbindu-Şi Isus.

O poveste de lunecă soare
Şi în flori parcă îngerii dor
De atâta parfum şi culoare
Câte-adânci de zăriri se cobor.

Şi totul Tu erai când bucurie
De dragoste atâta se-nteţea
De parcă rostul Său de temelie
Se mai putea şi nu Se mai putea.

Creindu-Şi-L Creindu-l cuvântare,
Articulând iubire-n deşteptări,
Cu o multicoloră colorare
M-ai desenat, Stăpâne, pe mirări.