Cercei: 5 lei ( 2 cm)

Ochii lor se uita in ochii mei.

Albastru e mult mai frumos decat verde. Negru e cel mai frumos. Iar caprui sunt cei mai multi... Dar nu conteaza. De ce? Simplu, ochii care nu se vad, se uita!

Asa le-am spus si le-am inchis gura!

UMAN uses a set of web cameras to understand it's environment. If UMAN wants to move an object on a table, he takes note of how the color of an object differs from the table where it lays. He then pushes the object with his hand and watches to see where the pixels change both in contrast to the table and on the object itself. This allows him to understand both the size of the object he wants to interact with and whether or not the object has any joints he should take into consideration.

Click the video below to see what Discovery Channel's Tracy Staedter and I learned while visiting UMAN.

Quand on tombe, c'est qu'on a besoin de voir d'en bas
La Joconde, sourit même quand on ne la voit pas

Sur toutes les pages ya des ratures
Les trous, ça se ferme avec des points de  suture

Petit jeu: trouver les fautes d'orthographe sur le crâne de Uman! :D

Et maintenant, une autre: (il m'a tout copié je précise...)

180 cm d'humanité
5 kilos en trop de bonheur à la pesée
Si jamais tu passes par là
J'ai un truc à t'proposer

Jeune fille
Bien à tous les points de vue
Même si elle mange dla viande crue
Cherche son honolulu
Son morceau d'absolu...

Oho, oho... OHOOOHOHO !

Je kiffe! et j'ajoute quelques cd's de UMAN sur ma wishlist d'anniversaire pour bouger sur du bon son ^^

À quand un ptit concert de Uman? NEED! Ou alors un concert de Uman à mon anniversaire, histoire de faire un 2 en 1. ?!.. bon ok. -___-

myspace

page Facebook

Et au passage une minividéo (23sec) de James Deano qui m'a trop fait tripper, un ptit air de Jaadtooly quand même.

mi-am amintit azi că intenţia s-a devalorizat un pic, categoria blogul săptămânii devenind involuntar blogul anotimpului. revenind. citesc câteva fiinţe interesante care postează sub titluri ca walking, waiting, rouroux on the rooftop sau confessive-laetitia. şi artist a day.

de curând o colegă mi-a sugerat facultatea de filosofie, perspectivă care sincer mi se pare periculoasă. de ce. nu ştiu cât de safe să-mi legalizez teoretic rătăcirile în patria metaforelor conceptuale. ar fi ca şi cum a fost odată ca niciodată un râu care debita hiperbolic printr-o pădure. şi cum râul mai că dădea pe afară, autorităţile locale nu angajează constructori pentru consolidarea malului ci pădurari masteranzi să taie copacii. therefore, îmi place şi mi se pare suficient să fi aflat că am intrat la cex. un ajutor pentru alte direcţii, nu o direcţie în sine. se anunţă grandios din ce am văzut azi. direcţiile? trei la număr.

disertaţia lunii septembrie. una din expresiile contradictorii prin definiţie e cea cu cobor la (insert staţie de metrou name here). înţeleg originile dar deranjează lipsa de substanţă. cobori din navă, de pe cal, din trăsură, din căruţă, din ricşă, de pe llama, din tramvai, din troleibuz, din autobuz, din maşină, din avion dar nu şi din metrou. există două interpretări. metroul e mereu la acelaşi nivel cu peronul, deci ieşi pur şi simplu. therefore, la ce staţie ieşi e varianta logică. luând staţia ca reper urban al conversaţiei, e evident că dintr-o sălişoară subterană nu cobori decât în imaginaţia ipotetică a acelor human items care locuiesc la antipozi. vreau să aud pe cineva întrebând la ce staţie urci. sau vorba aia, vespucci, la ce continent cobori?

şi în continuare nu înţeleg dorinţa umană de a nu avea nimic de făcut. cu încăpăţânare repet, nu o înţeleg.

coerenţă, aşa-i?

şi să nu uit: mâine la 3 în lucky schimbăm cărţi. adică restituim ce nu am apucat să citim. sigh.

E normal (sic !) ca nici blogurile noastre să nu facă excepţie.

Există perversiuni ... "simple", adică în care perversiunea este recunoscută şi asumată :

http://gayincluj.wordpress.com/

Dar şi perversiuni ... "duble", în care perversiunea este camuflată sub pretenţia de artă şi chiar şi de religie (creştin-ortodoxă !) :

http://uhitto.wordpress.com/

http://radugonciar.wordpress.com ( sau, mai nou, http://profile.myspace.com/index.cfm?fuseaction=user.viewprofile&friendID=144772051 - ţi-e şi frică când îi vezi mutra ! )

http://heraasku-ortodox.blogspot.com/

http://ivanivanovici.wordpress.com/

http://lorenalupu.wordpress.com/

http://savatie.wordpress.com/

Arta modernă îndeosebi e un bun pretext şi vehicul pentru perversiuni (vezi scandalul ICR).

Să scrii azi fără să foloseşti cuvinte obscene, sau fără să descrii scene sordide de sex aberant, e ca şi cum n-ai exista. În lumea literară, bineînţeles... Valoarea unei cărţi este dată de cantitatea de murdărie exhibată.

La fel şi-n film, şi-n artele plastice. Totul trebuie să fie cât mai şocant; nimic nu trebuie să ... plictisească. Pentru că normalitatea a ajuns teribil de plictisitoare, nu-i aşa ?

Tot ceea ce la un moment dat era considerat pur, frumos, inocent, trebuie acum neapărat mânjit, desfigurat, ... pervertit. Ba mai mult : cu cât era mai pur fetişul respectiv, cu atât e mai profitabil acum să-l ataci. Ba încă şi mai mult : producătorii de artă îţi impun încă de la început să vii cu chestii scabroase, pentru că astea se vând. Şi publicul trebuie neapărat satisfăcut, nu-i aşa ?

Pentru că şi publicul a devenit (dar va fi fost vreodată altfel ?) coprofag. Dacă porcăriile sunt la modă, atunci le consumăm cu voioşie. Iar ăia cărora nu le place nu pot fi altceva decât nişte demodaţi mizantropi, nişte dinozauri care se încăpăţânează să nu dispară încă...

Dacă modernitatea s-a caracterizat prin privatizarea perversiunilor, atunci postmodernitatea se caracterizează prin ... publicarea lor.

Cât despre aşa-zişii păstrători ai "valorilor tradiţionale", "reacţionarii" de servici, moraliştii de dup-aceea şi conservatorii de catifea, am mai scris... Ei sunt acelaşi tip uman, care au îmbrăţişat alt idol. Normalitatea lor este atât de fadă şi de falsă, încât ... aproape se justifică pofta de perversitate a adversarilor !

Din încleştarea lor, scapă cine poate !

prin care noi, românii, ne facem unii altora viaţa (încă) şi mai grea,

alături de vorbit/înjurat în gura mare, duhnit, scuipat, îmbrâncit, râgâit, etc,

se numără şi plescăitul...

Ăla exasperant, satisfăcut,

prin sunete scurte şi bruşte, repetate des, de-a lungul unui interval indefinit de timp,

cu care-şi rumegă bizonul ceea ce tocmai a terminat de păscut :

"Rumeg, deci plescăi. Plescăi, deci exist"...

Îmi ofer votul partidului care va avea în platforma-program

intenţia de a porni o campanie multi-media

de educare...

Deocamdată am renunţat la experimentul pe care l-am anunţat recent, în primul rând din cauza lipsei mele de auto-disciplină, mult prea necesară parcurgerii etapelor esenţiale desfăşurării lui, iar în al doilea rând datorită slăbiciunii mele faţă de mine.

Pentru a mă revanşa, faţă de mine şi faţă de tine, voi vorbi despre lucruri la care m-am regândit recent, ca urmare a interacţiunii mele atât cu cei din jur cât şi cu mine.

După cum am mai spus, şi după cum cei câţiva oameni care mă îndură prin preajma lor au observat, în esenţa sunt un om al antagonismelor şi al contrastelor. Şi din toate aceste lupte, titanice câteodată, rezultă constanta şi echilibrul meu. Relative, dar sunt.

Sunt lucruri ştiute, trăite, citite, simţite, scrise chiar, de către celălalt, dar mă resemnez în statutul meu de epigon, şi mă complac cu gândul că sunt unul subiectiv...

Ţin să menţionez că nu-s revelaţii noi. Cele noi rămân doar ale mele.

Mizantropul şi umanistul

Cine nu a avut niciodată impresia, măcar pentru o clipă, că urăşte oamenii, să ridice mâna. Cine nu i-a iubit niciodată, să arunce cu o piatră.

Nu voi scrie aici motivele fiecăruia dintre ei, pentru că fiecare îşi are raţiunea de a fi în celălalt. Nu cred că aş putea fi umanist dacă nu aş fi mizantrop, şi invers. Aici nu mă refer la partea epistemologica a celor două concepte, ci la cea care ţine de suflet.

De câte ori nu trebuie să urăşti ca să iubeşti şi invers?

Despre proporţia lor, nu ştiu nimic exact, dar nu cred că există o proporţie bună şi una rea, pentru că, binele şi răul mi-l închipui în funcţie de chiar această proporţie.

Pesimistul şi optimistul

Un subiect pe care îl ador, şi despre care regret că voi scrie foarte puţin.

Mulţi spun că urăsc pesimiştii fără să îşi dea seama că şi ei au o parte la fel, fără să îşi dea seama că fără pesimism, optimismul ar fi în zadar. Mai mult, mulţi se tem de pesimism, pesimişti şi de tot ceea ce include el, iar eu mă întreb de ce sunt atât de speriaţi şi de ce îmi argumentează cu atâta ardoare că prin pesimism omul se distruge - poţi oare să te temi de ceva predestinat distrugerii?

Nici cu pesimistul convins nu mă împac prea bine. Mă refer la cel care vede totul în negru, nu la cel asemeni mie, care de multe ori este tentat să vadă mai întâi partea neagră a lucrurilor. Nu-şi da el seama, oare, că negru-i o non-culoare ?

Cred că pesimistul adevărat ar trebui să vadă pesimismul că fiind ceva pesimist, iar acela ar fi un adevărat optimist. Cei doi se întrepătrund uneori, se iubesc, alteori, sau se luptă, deseori.
Deseori văd binele din cauza răului. Atât de superficial din partea mea...

Raţiune şi sentimente

Veche. Fumată. O mai fumez şi eu o data.

Nu aş putea să generalizez (cum nu pot generaliza nimic din ceea ce scrie mai sus) dar pot vorbi aiurea.

În primul rând, vă rog să treceţi peste manualele de psihologie.

În al doilea, vă rog să citiţi aceste rânduri nu cu inima, nu cu gândul, ci cu ochii.

Dacă ar fi să aleg, direct, fără să am voie a spune altceva, inima ar fi răspunsul meu. De ce:

Cred că sentimentele ne fac să fim oameni, ne diferenţiază evident de celelalte animale, sunt esenţiale pentru societate, şi prima morală a lumii ne învăţa să ne uităm la ele mai presus decât la orice altceva.

Gândirea, în mare parte, poate fi programată pe orice maşină rece şi inumană. Sentimentele nu.
De cele mai multe ori, sentimentele îşi au originea în raţiune, fără ca noi să ne dăm seama, sau să acceptăm asta. Aşa că, în esenţa, dilema „inima sau ratiune” nu există.

De asemenea, raţiunea îşi ia o parte de energie din ceea ce sufletul nostru spune.

Iubiţi voi cu raţiunea. Eu aleg altă cale, chit că datul cu fundul de pământ doare. Măcar ştiu că voi avea din ce să îmi alimentez pesimismul şi mizantropia. Şi dacă mă sinucid la 30, nu-i mare bai.

Nu poţi să le separi, nu trebuie să alegi. Şi dacă trebuie, inima să îţi spună care-i calea cea bună.

***

Cel care spune: mizantrop! , umanist! , pesimist!, optimist! , raţiune!, sentiment! este un balon cu heliu. Şi despre baloanele cu heliu, altă dată.

Mica parte expusă mai sus, se aplică oricărui lucru din viaţă mea. Universul, Dumnezeu, Natura, sau cine vreţi voi, pe toate le-a dat. Totul este multilateral dezvoltat. Şi de multe ori trebuie să privim lucrurile din partea opusă.

Când toate dau greş, când toate se destrăma, o luăm de la capăt. Sau aşteptăm cuminţi clipa, în care tot se va schimba. Reversul medaliei este că trebuie să ne ridicăm din pat din când în când, să ne uităm pe geam, poate clipa trece prin faţa casei şi nu găseşte adresa sau îi este frică sa bată la uşă.

Când toate dispar, de treizeci de ori să fii iubit. Pentru că, atunci eşti un balon cu heliu.

Va fi un substituent pentru posturile scrise în ultimele două săptămâni, care vor rămâne doar offline, şi va dura o săptămâna.

Ideea mi-a venit în timp ce făceam duş (cât de clişeic), experimentul va avea ca nucleu câte o parte din mine în fiecare zi.

Şapte posturi vor fi.

Această afirmaţie este valabilă pentru poporul nostru atîta timp cît suntem o parte izolată de Uniunea Europeană, deoarece aceasta s-a extins pînă la Prut. E de datoria noastră s-o ajutăm să treacă Prutul.
Europenizarea acestui spaţiu nu poate avea loc, decît revenind la firesc: la denumirea limbii, la numele nostru, la istoria noastră şi la graniţele noastre europene de pînă la 1939, cînd a fost încheiat Pactul diabolic dintre Hitler şi Stalin.
În toate vremile de pînă azi basarabenii s-au risipit pe tot globul în căutarea unei bucăţi de pîine.

Strămoşii noştri cînd plecau în lume, obişnuiau să pună în cizme ţărînă din pămîntul ţării lor, spre a-l avea mereu sub tălpi, crezînd că acesta îi va ajuta în toate.
Să sperăm că acest obicei care s-a mai păstrat, cel puţin în inimi, dacă nu în încălţări, să-i ajute pe aceştia să-şi regăsească drumul Acasă, ca împreună să fim cetăţenii şi naţiunea de cîndva, în spaţiul moştenit.
Datorită patrioţilor ce-şi dau bine seama că sîngele apă nu se face, statul nostru pitic şi cu neajunsurile pe care le posedează, rămîne în continuare pe harta puternicilor ţări.

În prezent avem o conducere a statului care îşi reprezintă doar propria prostie şi ignoranţă. V. Voronin şi comuniştii nu înfăţişează poporul Republicii Moldova, ei sunt un partid de ocupaţie, care a guvernat fără întrerupere din 1940 încoace şi care a executat doar interesele Moscovei.
El vorbeşte în numele nostru fără a avea o aprobare de la noi pentru declaraţiile sale.

Încercările de a trata problemele ce ţin de limbă şi identitate, în care preşedintele Republicii Moldova e profan, nu e decît o distragere a atenţiei de la gravele probleme economice şi sociale cu care se manifestă statul nostru.
V.Voronin nu vorbeşte doar în numele nostru, al celor care au nenorocul de a-l fi avut ca preşedinte. El vorbeşte şi în numele predecesorilor noştri; şi-n numele lui Ştefan cel Mare care este valah(român) şi vorbitor de limbă valahă(română); nicăieri distinsul voievod nu menţionează că ar fi “moldovean” şi că ar vorbi “limba moldovenească”.
V. Voronin mai vorbeşte şi-n numele marilor creatori de limbă română: Mihai Eminescu, Aleco Russo, Bogdan-Petriceicu Hasdeu etc, care ştiu ce limbă au vorbit şi care e naţiunea lor.

Nici conducerea, nici comuniştii nu au nimic în comun cu poporul acesta.
Să nu-i permitem lui Voronin să vorbească în numele acestui Neam, în numele pămîntului mestecat cu sîngele stăămoşilor, în numele lui Dumnezeu.
În şirul lung de războaie pe care le-am înfruntat, limba română a fost temelia la care s-a revenit de atîtea ori, ea reuşind să întrăgească poporul, să pătrundă în viaţa lui spirituală.
Ea este semnul caracteristic prin care membrii aceiaşi comunităţi se recunosc în marea diversitate a naţiunilor existente. Limba este asemeni unui trainic lanţ, care ne leagă împreună, altar la care venim să ne închinăm cu inima iubitoare, cu dragoste şi devotament.

Limba română este puntea de unire dintre trecut şi prezent, a poporului. Ea dă posibilitate celor care o vorbesc să colaboreze, să înfrunte greutăţile.
Limba noastră vine din timpurile cele mai îndepărtate; ea este cea mai scumpă moştenire a generaţiilor pierdute în negura timpurilor, dar care au muncit enorm la elaborarea acestui produs sufletesc.

Ion Luca Caragiale menţiona “Limba este cartea de boieri a unui neam călit de focul atîtor încercări de pierzanie! Să onorăm, deci, cu demnitate şi deplină mîndrie cea mai nobilă carte a neamului, pentru care s-a vărsat sînge, pentru care s-a luptat secole, în cuprinsul cărora am visat, am vieţuit şi vieţuim nemuritori!”
Astăzi, cînd realitatea crudă ne bate la uşa destinului, cînd unii ar vrea să ne răpească limba română, cînd timpul ne absoarbe totul în fuga lui infernală, cînd uităm de lucrurile sfinte pe care ni le-au lăsat strămoşii; unicul lucru care ne-ar putea salva ar fi îngenuncherea la altarul limbii materne şi la cel al trezirii conştiinţei naţionale.

Indiferent de ce spune şi face conducerea statului, azi în ţară, noi trebuie să ne comportăm cum simţim şi ştim mai bine, în situaţia cu limba ar trebui să ne facem înţeleşi şi anume să vorbim ruşilor din ţara noastră în limba noastră, pentru a pune capăt unei situaţii anormale.
Faptul că V. Voronin, vrea să ne introducă în învăţămînt “limba moldovenească” în locul “limbii române” este o încălcare a articolelor Constituţiei Republicii Moldova, printre care şi articolul 12, aliniatul 5, deci şi drepturile populaţiei, înjosesc demnitatea naţională, denatureză adevărul ştiinţific şi istoric.
Pentru a ne autoproteja trebuie să cerem să fie respectat adevărul lingvistic şi istoric, să fie respectată nu numai demnitatea naţională şi umană a profesorilor şi elevilor, ci şi a tuturor locuitorilor din Republica Moldova, să cerem să se pună capăt manipulării acestor naţiuni cu scopul de a sustrage atenţia de la dezordinea din ţară, de la dezastrul economic şi de a provoca conflicte interetnice.
Permanenta denaturare a adevărului ştiinţific în politica lingvistică din Republica Moldova afecteză grav identitatea basarabenilor, creîndu-se serioase complexe de inferioritate, de multe ori ireversibile, care au repercusiuni nefaste asupra existenţei lor sociale şi culturale.

Căci se ştie că pentru oamenii de bună-credinţă adevărul despre denumirea limbii este pe cît se poate de limpede. Limba română este denumirea adevărată a limbii pe care o vorbesc toţi românii inclusiv şi basarabenii.

În limba maternă se află patria, locul naşterii, istoria trăită a tinereţii, întreaga bogăţie de amintiri şi simţăminte, fară de care omul nu poate exista.
Patrioţi adevăraţi sunt cei ce au rădăcini şi conştientizare în memorie şi conştiinţă pentru că sunt români, că limba lor este limba română, iar istoria lor este istoria românilor.

Preluat de pe http://birnaz.blogspot.com.

Parcul Unirii. O bancă, în câmp deschis. Plouă. În faţa mea e o cruce, în spate zgomot. Miroase a praf ud şi iarba tot la fel. Mă priveşte o bătrână cu pungi de super-market, iar eu mă gândesc la gânduri. Cobor privirea spre carte şi trag din ţigară. Plouă cu soare.

***

Doi paşi de magazinul Unirea, trei de km 0, patru de parlamentul unei ţări. Înconjurat de plase din rafie, un bătrân stă pe trotuar. Fumează şi ne priveşte de sus, plin de resemnare şi dezgust. Nu cred că este trist, sunt sigur ca se află mult mai sus. Poate ne vom întâlni.

Nu pare să cerşească, pur şi simplu ne priveşte. Lângă el o diplomă, cu fotografia unui tânăr semeţ undeva sus, cu un nume mâzgălit şi însemnele Universităţii Bucureşti. Diploma lui. Privesc imaginea şi merg spre tramvai.

***

Tramvaiul 21, capătul de la Unirii. Urc, mă aşez pe scaun. În căşti Satie. La un pas de mine doi oameni se ceartă, se înjură, se scuipă, probabil o vendetă mai veche. Unu coboară, celălalt rămâne înjurând, fără să urce. Privesc pentru o clipă iar apoi las ochii în carte, îmi explică Camus. Mă simt penibil.

***

Minte au proştii

Mădălina, 2007

***

Auzite: "eu şi pleiada mea de obosiţi" (cu referire la marii sociologi/filozofi şi alţii). Obosit sunt şi eu, probabil vreau să mă integrez.

***

Auzite: "am trăit şi eu ceea ce ai scris tu, nu mi se pare mare lucru". Incorect, pentru că fiecare trăim şi simţim diferit, chiar dacă avem impresia că o facem la unison. Fiecare are durerea şi fericirea sa, fără grade de comparaţie.

***

"Viaţa noastră nu-i decât un şir de ceremonii şi ne petrecem timpul copleşindu-ne unii pe alţii cu omagii" (un obosit)

***

"Orice suferinţă care nu slujeşte nimănui este absurdă" (alt obosit)

***

Recomandare. De fapt tot blogul. Şi pe ceilalţi din micuţa listă pe care o găsiţi în dreapta, merită fiecare secundă.

ş.a.m.d.

"Daca stiti pe cineva care are nevoie de cadru pentru plimbat, carucior, scaun de baie ori lucruri de pus pe pat (in cazul batranilor care au probleme cu mictiunea), va rog sa ma contactati pe mail la adresa szekelyhome@verizon.net ori pe mobil (numar de SUA) 001.562-857.5492 (Ana Szekely), cat mai urgent, pentru ca foarte curand va pleca un transport spre Oradea si ar fi pacat sa pierdem ocazia..."

     Nu am intenţia să uzez aici de vreo teorie freudiană, atât pentru că nu sunt de-acord cu interpretarea sexuală a viselor propusă de celebrul psihanalist, cât şi din dorinţa de a exprima un punct de vedere personal, extras din umila mea experienţă :)

     S-ar spune, şi - pe bună dreptate -,  că visele se întâmplă; nu mai e nevoie să stai să te gândeşti, acolo se petrece totul...

     N-o să înşir n-şpe ipostaze atât de frecvent întâlnite la majoritatea oamenilor, o să mă opresc doar la posibilitatea noastră de a zbura prin propriile forţe - în vis, evident. Întinzând mâinile ca Superman, folosindu-ne de o umbrelă obişnuită, sărind de la etaj (să nu încercaţi asta, copii!) sau pur şi simplu dorindu-ne şi atât - iată câteva modalităţi prin care această stranie şi minunată experienţă poate să ajungă - cel puţin - la impresia de realizare. Câteodată totul pare atât de real încât, chiar şi când ne trezim, rămânem - pentru puţin, ce-i drept - cu părerea că, totuşi, se poate să zbori (ca o pasăre, de exemplu).  Fireşte, cea mai vulnerabilă în acest sens este vârsta copilăriei. Atunci ne întrebăm ce semnificaţie poate avea acest fapt - de a ne fi visat zburând, şi - eventual - apelăm la o persoană adultă ( căci avem impresia că cei mari ştiu totul)... Ni se spune atunci că am visat asta pentru că "suntem în creştere". Mai mult sau mai puţin ciudat, dar...ce să-i faci? asta e, nu poţi controla visele (oare?). O astfel de explicaţie o primim ca pe un mit, dacă nu cumva stăm să facem analogii şi să orbecăim în propriul orizont al misterului, să explorăm inconştientul...  

     Dacă aş încerca să rezum, în două cuvinte, experienţa visului, i-aş spune: esenţa vieţii... :-?

din aceeaşi colecţie: dacă totul e bun şi frumos, problemele sunt numai în mintea persoanei. dar mintea persoanei plină de probleme false nu e o problemă reală?

[gallery]

se termină vara, sacourile se pregătesc să facă paşi afară din dulap şi plimbările lungi ţipă din nou după mine pe străzi. e mai răcoare, nu mă mai grăbesc la fel de cald spre cea mai pe-aproape gură de metrou. asta, în paralel cu re-conectarea la socialul transportului în comun, pentru că, da, ipodul a rămas acasă. ringtone uri şi faze. zee wonderland of oameni and faze, totul cartelat şi subpământenit în râme articulate metalico-sticlos. oameni and faze. stăteau amândoi pe rândul de pe partea opusă, rând nul chiar şi aşa. ea cu o mână-n plete şi una după gâtu-i, el crăcănat spre mai încolo. epiderme neîncăpătoare dezvelite estival, prea dulce ca să merite doi bani. e fantastic cât de multe spune poziţia a doi oameni despre câte perechi de bani dau unul pe altul. şi hiperbolic de puţini s-ar prinde, fie şi cu o oglindă mare-mare în faţă în care să se ignore pe sine. agăţată ea de un umăr de tricou cu degete de pânză goală aşteptând culoare accesorizantă. el aşteptând meciul, dând din piciorul încălţat lucios. labeling again, aren't you? să-i încadrăm social în regnul les unmentionables, acoperind faux-bilingv-sofisticat o saturaţie faţă de tot ce înseamnă critică socială. suntem mai buni decât ei, hai să aruncăm cu noroi cum ne aruncă ei cu manele în urechi, aşa-i? zee world is colourful, zee sky is purple. and yet, zee un-funky people are happy. ignorance is bliss, aşa-i? păi bliss nene, numai bliss în sufletu-i când nu poate, dar efectiv nu poate să priceapă de ce o respinge. dar determinismul rulz, că nu-i vina ei, biata de ea zâmbeşte că nu i-a arat nimeni circumvoluţiunile cu motive să nu o facă. şi specia se perpetuează fără scărpinături inutile de creştete educate dilematic ciopârţite. and then there are zee funky people, also known as cool people. se găsesc. clişeu cuvântul, dar i-a cam trecut vremea deci îmi permit cu deliciozitate. care mă cunoaşte ştie că am ideea fixă de a face cunoştinţă unora cu alţii, you-1, meet, you-2. i have this thing about getting as many of the cool people i know in the same room so they can all meet eachother. şi cred cu putere că sunt suficient de încât să găsească subiecte comune de dezversat, altele decât zee person care e cunoştinţa comună care le-a făcut cunoştinţă. şi când se va realiza, se va numi..m-mm-to be continued. hiperbolic şi burghez faptul că pot să spun sincer că nu mă afectează cu nimic tipele etichetate cu cuvântul cu p şi cu un tz mai încolo, şi nici am-uitat-cum-li-se-zice de alături în care îşi inserează ghearele. faptul funcţionează numai atâta timp cât there is a social life, a quality non-boring social life containing cool people that some people call friends and ocasional acquaintances. cobor din metrou şi urc în schimb de cărţi. după ceva răsfoit am scos utilajul din husă, am pixelizat feţe şi membre. acum vreo două săptămâni discutam că "am o jenă" să fotografiez necunoscuţi pe stradă. random human items din fresca socială pe care o văd, pe pelicula căreia i-am reataşat sunetul smuls acum vreo doi ani cu căştile albe. i'm like a baby discovering the world of sight and sound. ba pardon, pentru sight ar fi nevoie să renunţ la book in the bag şi eventual să aduc îmbunătăţiri via magazinul de ochelari. constatări, fişe de observaţie. puţini au ringtone uri cool şi mulţi iau pastile. puţini flirtează cu stil. în metroul de întoarcere, o mică masă de ei se lua de o mică masă de ele. o conversaţie falsă pe care o transmiteau-percepeau-acceptau ambele tabere ca falsă, pentru că atât se poate şi e suficient. hormonul cere şi un ambalaj mai bun nu avem dar las' că e bun şi ăsta. voi sunteţi cam aşa-i suntem cam aşa-i nu? is that all u can people? yes it is. numai bine tuturor.

impresiile de după event. vin la schimb de cărţi din februarie şi chiar mi-a lipsit pe timpul verii. iupii toamnă. iupii new boooks. iupii clasa a doişpea.

]]> http://knoxage.wordpress.com/?p=235 Wed, 03 Sep 2008 20:06:26 +0000 cip http://knoxage.ro.wordpress.com/2008/09/03/fizica-existenta-si-eu/

Ascult concertul in D minor pentru doua viori al lui Bach si incerc sa-mi amintesc ce am facut azi. Incercarea mea pare sa aibe tot atat de multe sanse de reusita precum incercarea de a-mi smulge toate firele de par din cap, pe rand, intr-o singura ora, sau aceea de a-mi goli total sufletul si mintea de ura, daca doriti o exprimare pseudo-poetico-filosofica.

Noaptea trecuta am dormit 3 ore, si acelea chinuite, spre dimineata. Toata noaptea am stat cu ochii inchisi incercand sa-mi fac un plan de lupta pentru anul scolar ce urmeaza a incepe in curand. M-am gandit la gauri negre, la materie, antimaterie, materie neagra, si gravitatie. Pana dimineata nu reusisem sa efectuez decat un singur experiment "mental", si sa-i "notez" concluziile.

In ciuda celor 3 ore de somn, m-am trezit vivid, vesel si cu chef de viata. Toate bune si frumoase pana cand starea mea s-a spulberat treptat, ajungand in final la un gol sentimental- vid.

Acest vid s-a preschimbat brusc in furor , pentru ca dupa doar cateva minute sa devina din nou gol, insa un gol insotit de sete de cunoastere, sau mai mult de autocunoastere.

Aceasta sete inca persista, si am de gand sa mi-o satisfac si sa efectuez o incercare de a gandi/vedea/privi/simti "dincolo de bine si rau".

A inceput si serenada lui Schubert, iar ochii mei s-au umplut de lacrimi, si nu stiu de ce. Nu stiu absolut nimic, ideile mele sunt fara valoare, majoritatea doar reciclate de la altii, din alte timpuri. Ma sperie imposibilitatea mea de a fi absolut original. Sunt o adunatura de particule in ansamblu ordonate, fara nici o valoare, fara nici o importanta, fara nici un scop.

In continuare va urez o lectura placuta, in timp ce eu ma voi urca pe un nor alb si pufos si voi ...

Reguli adaptate după Cherie Carter-Scott.

В Софиевку стоит сьездить для того чтобы за 10 гривен проплыть в гроте около 100 метров в кромешной темноте, выйти и понять что мистическим образом прогулка в 7 минут заняла час. Обязательно нужно сделать фото Амура, послушать ручей в гроте Каллипсо. Нужно справить нужду в синем пластиковом биотуалете за 1 гривню и совершенно обязательно необходимо купить глиняную кружку ручной работы с вылепленными по бокам портретами Софии и Стасика Потоцких за тридцатку. Еще можно дать 50 юаней гаишнику, за знак 70 в кругу, который мистически виден только обладателям полосатой палки.

Хотите рецепт как за 3 шага понять Софиевку? Извольте: возмите конец октября, добавьте утренний туман, мягкое утреннее солнце и конечно штатив. Почти все, а дальше только смотреть, думать и наслаждаться, смотреть и постигать, думать и просто радоваться приятным моментам жизни.

PS Гаишникам конечно можно не платить.

-->

-->

-->

"It is not part of our culture. It is not what we do."

Sergey Lavrov, ministrul de externe al Rusiei.

SURSA

Ironia la putere.