Vivimos a la altura de nuestros ojos, a mitad de camino entre las estrellas y los átomos

(traim la inaltimea propriilor ochi, la mijlocul distantei dintre stele si atomi)

Ca regizor, Julio Medem (http://www.juliomedem.org/) este o pasare rara, atat in sensul propriu, cat si in cel figurat. A facut relativ putine filme, dar fiecare din filmele sale vazute de mine pana acum sunt de o densitate neobisnuita. Si este unul din putinii regizori care intr-adevar pune in pelicula realismul magic. Guillermo de Toro este baroc si cel putin pentru moment este "the leader of the pack" in genre-ul realismului magic cinematografic, dar nu cred ca a ajuns inca la densitatea ideatica si simbolica a lui Medem. Fiecare film facut de basc (cel putin cele vazute de mine) are cateva linii simbolice care avanseaza simultan si se intretaie in diverse puncte.

Tierra este o insula magica (idee preluata si in Lucia y el sexo) aflata undeva in mijlocul viilor din Tara Bascilor, bantuita de o invazie de viermi (woodlice) - care ataca viile si dau vinului un gust specific, si de o invazie de porci mistreti. Ambele invazii se intampla concomitent, una subteran, cealalta la nivelul solului. Ambele par a fi legate atat semantic (atat viermii cat si mistretii impartasesc un cuvant latin), simbolic (elementul htonic, viermii fiind legati si de cultul mortilor), cat si magic (consecinte ale prezentei unei zeite locale - Mari, careia i se mai spune si La dama de Alboto, in film interpretata de Silke Hornillos Klein). Angel, care iesise de curand de la balamuc datorita unei "imaginatii debordante", este trimis de municipalitate sa curete viile. Angel are o personalitate dubla, intr-un sens foarte apropiat de cel propriu, fiind jumatate om, jumatate inger. Fiecare din aceste doua jumatati are cate o contraparte feminina: Mari pentru partea uman-pamanteana, iar jumatatea angelica are drept contraparte tot un inger (Angela), sotia vremelnica a omoratorului de mistreti.

Filmul este, asadar, organizat binar, pe perechi de "jumatati" care corespund a trei elemente: subteran, pamantean si aerian-celest. Astfel, ideea principala a filmului este aceea a intervalului, de obicei explicitata sub forma de intrebare: care este sansa ca toate aceste elemente sa se intalneasca in acelasi loc si timp. Angel, fiind personajul cel mai schizoid (in sensul de rupt), este reprezentantul intervalului, in el intalnindu-se omul si ingerul si tot el fiind la jumatatea distantei dintrei Mari si Angela. Conform logicii magice, Angel se va rupe intre cele doua: partea ingereasca va ramane cu Angela, drept pazitor al ei si fiicei sale, iar partea umana-terriana se duce inspre Mari, care la randul ei, avea nevoie de un element celest pentru a se implini. Intervalul este reprezentat si in vin, acesta fiind rezultatul interactiei dintre cele trei elemente. In final, intervalul este intre lumea interioara (a lui Angel, mai ales) si evenimentele cosmice: daca ne putem imagina lucrurile cele mai mici, le putem imagina si pe cele mai mari.

Culorile sunt si ele alese dupa acelasi aranjament binar: domina rosul-ocrul si albastrul sau albul. Barul local, simbolizand una din pesterile lui Mari, este vopsit aproape integral in ocru. Contraparte ii este un albastru greu, astfel ca aceste aranjamente cromatice duc cu gandul la pictura primitiva si ritualuri stravechi.

Pe scurt, Tierra este un "must-see", cel putin pentru cei atrasi de realismul magic.

There is a league of morons and you are in it

Burn after reading este cea mai noua piesa din dominoul aiuristic construit de-a lungul anilor de fratii Coen. Filmul contine elemente comune ale filmelor facute de-a lungul anilor: situatii crescand absurde, morti si mai absurde, parodii ale altor filme, ciudati umbland liberi prin lume, ironie dusa pana aproape de cruzime. Noua este locatia: Washington, DC.

Cand zici Washington, DC, zici Guvernul, zici spooks, zici joggeri pe langa Lincoln Memorial, zici upper-middle class in Georgetown. Toate acestea apar in Burn after reading, dar interactiunea dintre ele este cel putin ciudata.

Un analist CIA (John Malkovich), washed-up si indragostit de sticla, este schimbat din post. Numai ca omul este in mid-life crisis, asa ca are un puseu de orgoliu si isi da demisia. Asa ramane inchis in casa si pe nervii sotiei sale (Tilda Swinton), medic pediatru care conduce un Lexus rosu si isi inseala sotul copios (si pe yachtul lui) si fara remuscari cu un Federal Marshall (George Clooney). Care Federal Marshall este si el casatorit, dar asta nu il impiedica sa fie inscris si la online dating. Unde intalneste o angajata al unei sali de fitness (Francess McDormand, cu acelasi accent din Fargo), care vrea sa faca vreo patru operatii plastice, dar nu are bani. Dar la sala aceasta de fitness mai sunt doua personaje implicate: secretara avocatului de divort al doctoritei infidele, cea cu sotul fost-CIA care isi scrie memoriile intre 2 betii , si un dimwit-antrenor al salii (Brad Pitt), o parodie nemiloasa a californienilor obsedati de sali de sport. Secretara pierde un CD, prostanacul da peste el, se incearca un blackmail, long story short, rusii sunt si ei implicati (fara voia lor), se mai moare din greseala si in dulapuri. Sa nu uit, si sotia politaiului federal isi inseala barbatul. In peisaj mai apare si un personaj destul de ciudat, seful salii de fitness, fost preot ortodox, care sfarseste casapit pe caldaram.

Intreaga nota de plata: 2 cadavre, 4 operatii estetice, un fugit spre Venezuela si agentul CIA in coma, este platita de CIA. Al carei sef conchide ca este o lectie de invatat din toate acestea. Numai ca nu stie care ar putea fi aceea.

Poate lectia ar fi aceea ca intelligence is relative.

Vicky este o domnisoara foarte constienta de sine si careia ii place sa se considere inteligenta. A terminat un masterat in probleme catalane, iar acesta este scuza sa de a arde gazul in Barcelona. Cristina este o domnisoara la fel de constienta de sine, dar in alt sens decat Vicky. Cristina vrea...nu prea este clar ce vrea ea, dar important este ca vrea. Evident, profilingul este prezent: Vicky (Rebecca Hall) este roscat-bruneta, iar Cristina (Scarlett Johansson, no further comments are necessary) este...blonda.

Dupa cum banuiti, sau ati citit, sau vizionat, filmul este despre...dragoste. Dragoste care se intampla in Barcelona, asa ca firmele de turism au avut ceva de spus, sub forma de aproximativ de 10% din bugetul filmului. Asadar, veti vedea Gaudi de vreo 100 de ori in film, lucru care nu este rau in sine, numai ca veti intelege mai mult dintr-o carciuma de pe Ramblas decat din Sagrada Familia. In aceeasi nota, Vicky desi titrata in problemele Catalunyei, pare sa nu stie spaniola, cred ca nici de catalana nu a auzit prea des. Personajul Vicky este de fapt pe jumatate inutil, iar Rebecca Hall nu face prea multe pentru a il salva.

Un alt punct negativ al filmului este coloana sonora, alcatuita dintr-un fel de potpourri de melodioare interpretate la chitara spaniola, celebre si populare. Problema este ca multe din aceste melodioare sunt cu si despre Andalusia si nu Catalonia. Cand vorbesti despre Barcelona zilelor noastre, vorbesti despre ceva gen Ojos de Brujo sau macar niste alamuri de pe Ramblas. In schimb, filmul da pe dinafara de John Williams si "Recuerdos".

S-a tot repetat ca acest film il salveaza oarecum pe Woody Allen de la insuccesele ultimilor ani. Eu nu vad acest film altfel decat un insucces partial. Nu este total datorita actorilor spanioli, Javier Bardem si Penelope Cruz. Bardem joaca bine in orice film, asta e un dat al lui. Aici, rolul lui nu este stralucitor, ci o versiune cu un deceniu mai matura, deci mai curatata si palatabila publicului american, a "Huevos de oro", si "Jamon, jamon!". In schimb, daca acest film exceleaza in ceva, sunt dialogul si chimia dintre Bardem si Cruz. Penelope Cruz confirma prin acest film ca a trecut in categoria grea a actritelor, primul film in care ea a depasit nivelul de "babe" semi-ingenua fiind "Volver" al lui Almodovar. Aici, Cruz nu este mare datorita rolului sau, ci datorita tensiunii pe care o aduce in intreg filmul si in special dialogului non-verbal cu Bardem.

Poate ca Woody Allen nu a fost prea inspirat in intreg filmul, dar a fost cu siguranta cand i-a ales pe cei doi actori spanioli. Si pentru cei doi, filmul merita vazut. Pentru restul, mai bine luati un avion pana acolo.

Majoritatea masculilor nu cunosc cum trebuie să acţioneze în primă fază când e treaba de a trece la nivel fizic cu o femelă.

După o întrevedere cu femela dorită, revin la el acasă unde sunt implicaţi într-o conversaţie plăcută. El o priveşte. Ea îi răspunde. El vrea să o sărute şi ea ştie de acest lucru, conştientizând că ea deţine toată puterea.

În tentativa de a o săruta, dacă ea îl îndepărtează, ar putea să fie pentru totdeauna. În cazul în care el nu încearcă să o sărute, posibil să se întâmple mai târziu, sau să fie sărutat de ea.Teama de a fi respins îl determină pe mascul să se eschiveze de la situaţie, sperând că se va întâmpla ceva mai târziu.

Altă situaţie ar fi faza că deja s-au văzut de câteva ori, şi deja s-au sărutat. El ştie că ei îi place şi ea ştie că el o vrea. El vrea să treacă la ceva mai mult, însă e cuprins de teama să fie văzut ca mergând la alt nivel prea repede. El urăşte ideia de a fi respins după timpul investit şi după cum au decurs lucrurile. Astfel, el decide să se oprească şi speră că lucrurile se vor 'încălzi' din nou mai târziu.

El e prins în astfel de situaţii în cazurile în care:
- nu înţelege exact ce provoacă o femelă
- îi e teamă de a fi respins
- nu ştie ce gândeşte ea şi astfel ezită să acţioneze

Majoritatea masculilor îşi provoacă singuri probleme când e momentul de trece la nivel fizic cu o femelă. El nu înţelege situaţia, cum decurg lucrurile şi cum să procedeze.Femelele cunosc ce îşi doresc însă nu vor arăta niciodată ce anume, fapt ce îi induce pe masculi în confuzie. În plus, ele sunt în cunoştinţă de cauză ce e în capul masculilor şi le pot spune ce gândesc.

În cazul în care el doreşte să o sărute, dar e nervos, ea ştie.
În cazul în care el deja a sărutat-o şi vrea mai mult, ea ştie.
Dacă lui îi e frică de a fi respins, ea ştie.

Femele sunt aproximativ de zece ori mai bune când e cazul de a citi şi interpreta subtilităţile limbajului corpului şi ele cunsoc exact ce gandesc masculii. În mare parte ce gandesc majoritatea masculilor.

Dacă el cunoaşte dinamica acelui cum şi de ce femelele devin sexual provocate, atunci lucrurile se schimbă.

Jumătate din femele refuză actul sexual când într-adevăr şi-l doresc. Acest fapt nu presupune că ea îşi doreşte ca el să o forţeze. Niciodată! Femele adoră să anticipeze, fapt ce le provoacă sexual. Cauza pentru care multe femele zic că nu vreau să se culce cu un mascul, în cazul în care şi-o doresc e ca, e că el nu o înţelege.

Masculii se comportă de parcă ar prefera ca o femelă să îşi scoată hainele şi să zică: 'S-o facem!'
Femelele se comportă de parcă ar prefera ca un mascul să o 'vâneze' toată noaptea ca apoi poate să o facă. Da ... poate.

În cazul în care el doreşte să o provoace sexual şi să simtă mai puţină rezistenţă, trebuie să folosească anticiparea.  Anticiparea ar presupune doi paşi înainte şi unul înapoi. Astfel ar creşte provocarea sexuală şi ar spori atracţia deja existentă în situaţie.

Totul începe de la o strangere de mână. După câteva minute el îşi retrage mâna continuând discuţia. Câteva minute mai tarziu, el îi ia mâna din nou şi continuă conversaţia. Apoi se apropie şi o sărută. După ce o sărută, continuă discuţia. Ceva minute mai târziu, se apropie şi o sărută din nou. De data asta ceva mai mult şi mai profund. Apoi se opreşte şi îi zâmbeşte.

Astfel, în locul rezistenţei din partea ei, ea va încerca să facă mai multe. Ea va fi un pic confuză din cauza cum el a acţionat, fiindcă majoritatea bărbaţilor ar fi preferat ceva mai mult deodată sau să nu facă nimic, în timp ce el pare a se controla. Acest fapt o provoacă la mai multe, însă ar vrea să-i spună că nu se vor culca în astă seara, deşi atracţia se intensifică.

Partea bună e că femelele îşi doresc exact modul ăsta de acţiune, chiar dacă nu o vor spune niciodată.

Un post de televiziune din Italia realizează un sondaj de opinie în rândul telespectatorilor fideli, cu privire la numărul de români din Penisulă. Întrebarea principală suna cam aşa:

"Credeţi că sunt prea mulţi români în Italia?"

10 la sută dintre subiecţi au răspuns cu "No"

20 la sută, cu "Si"

70 de procente au răspuns cu : "E pe dracu!"

:P bang...!

Uit de banalităţi fără spume la gură şi mătreaţă de profet.

Let me die in peace. De (ne)citit 'in pieces'. Please have some respect for a walking dead man.

Trăiesc scenariul unui poponar de regizor, în care timp de 5 minute sunt ameninţat de 4 persoane cu sincere dorinţe de moarte.

Pe post de intro .. ce e scris mai sus. Banalul care se citeşte naşte necititul şi dezvirginarea presupune a nu te supune celor ce înca pe nume nu li se spune.

Merg la NASA ..

sa-mi procur (Procur?! La profund se atenţionează mai lejer) licenţă de decolare din stomacul ăsta adorabil insă cu prea mulţi paraziţi şi alte organisme unineuronale şi şlefuite. Dumnezeule .. in cazul unora prea ai zabovit facându-l pe creatorul .. yep .. believe me like I (try to) believe (sometimes) in You .. le-ai şlefuit prea mult creierele. Tre' sa fi fost un gand de perfecţiune! Funny .. însă a fost BARĂ!!!

P.S.: Alege-ţi de mai sus

Hint: Să nu uit să-mi procur o teacă pentru sabia bunelului neîntâlnit .. neither on-line .. sau pe viu .. sad story. Tre' să îmi echipez sabia cu o teaca căci sunt obligat prin acceptare voluntară să fac uz de ea şi să o demoralizez purtând-o printre necunoscuţi. E cu două taişuri.

Zile cu soare pe străzile voastre!

Uneori asa trebuie sa intelegi fotbalul si chiar si viata, care nu e altceva decat un fotbal mai complicat sau mai simplu, depinde in ce rol te-a distribuit Dumnezeu. Daca scapi tu, conteaza mai putin cine se califica mai departe

Sunt cuvintele unui om în care am crezut, dar care m-a dezamăgit. N-aş fi vrut să mai scriu sau să vorbesc despre el, dar, întâmplător, am găsit nişte texte recente de-ale lui. Talentul i-a rămas acelaşi, ce e al lui rămâne al lui. Ultima frază a rândurilor de mai sus spune totul, din păcate, despre el. De asta e un remember trist!

Cum o fi să ţi se greşească nu ştiu ce intubare şi să te trezeşti cu corzile vocale paralizate?

Cum o fi să termini o facultate cum e aia de Medicină şi să faci asemenea tâmpenii.

Ştiu ce aş face eu: i-aş împuşca pe toţi!

Locaţie: Brăila! Sursa: suferinţa unor prieteni apropiaţi!

E bine că, ajunsă la Bucureşti, bunica oamenilor despre care am vorbit a descoperit toate astea din gura unor medici mult mai capabili de la Spitalul Militar. Are 82 de ani şi vrea să trăiască! Şi eu vreau asta. La Brăila s-o fi zis că deja a trăit prea mult şi că mai bine vând oamenii nişte glucoză pe sub mână decât să o ţină în viaţă.

Brăila, cimitir al speranţelor noastre. Pentru că nu e singurul caz!

... sau despre cum se distrează puştii din Afganistan

Ştire cu bătaie lungă şi cu largă arie de acoperire: doi puşti spanioli (12-13 ani) au fost internaţi din cauză că foloseau în exces telefonul mobil şi internetul. Adică erau dependenţi! Şi au ajuns la dezintoxicare!!!

Conform presei din Madrid, cei doi foloseau mobilul, internetul, internetul de pe mobil etc cam 12-13 ore pe zi! Cum dependenţa trebuie tratată, ambii au fost duşi într-o clinică, iar timpul de recuperare este estimat de medici la circa doi ani. Ziarele spaniole susţin însă că ceea ce părea o ştire de tabloid nu este de fapt decât o mică parte a realităţii! Pe meleagurile de unde mergem noi să culegem căpşuni cu gust de euroi, mobilul este folosit de la 11-12 ani. Viaţă, nu glumă! Mai ales că părinţii habar n-aveau ce făceau odraslele! Şcoala de la care tot lipseau i-a deconspirat în cele din urmă...

În loc de concluzie, am o întrebare: când vom vedea şi la noi primii puşti trimişi la o clinică de dezintoxicare, după ce s-a constatat că au ascultat manele în exces! Sau că folosesc telefonul mobil prea mult, ascultând manele?

Întreb şi eu...

P.S. Nikuşor, matale poţi să te abţii sau mă faci praf pe blogul d-tale. Aici se poartă o discuţie serioasă! :)

P.S.1 Mai jos, un pui de japonez, cred, ne dă o idee în legătura cu telefoanele mobile ;) Asta da atitudine :)

Palme D'or 2008 a mai bifat un zâmbet pe chipul nostru schimonosit: regizorul Marian Crişan (cam freeky poza, nu-i aşa?!?) a câştigat premiul festivalului de la Cannes pentru scurtmetrajul Megatron. Gata, toţi ne-am grăbit să sărbătorim! Ne-am învăţat să aplauădăm orbeşte şi să ne bucurăm din prima. Preventiv, am decis să dau un google, pentru că, recunosc, habar n-aveam de personaj! Rezultatul: cam o oră adunată din filmele lui de până acum, mai multe videoclipuri şi un megascandal cu Zăvoranca. Până ieri ne era indiferent, de acum e vedetă. Să-i vedem, zic, punctele slabe!

Vreo 3.980 de rezultate la căutarea "Mircea Crişan regizor" şi nişte chestii pe care le mai auzisem şi la TV. A făcut nişte clipuri, din ce în ce mai naşpa - vorba lui - dar pe bani pentru papa, după care, adică de vreo doi-trei ani, s-a apucat de scurtmetraj. 

Aici e un soi de C.V. de-al micului maestru, iar aici un interviu de prin 2005.  Omul pare la fel de întreg la minte ca toţi regizorii şi actorii, lucru care a enervat-o la culme pe celebra Oana Zăvoranu. Acum puţină vreme, am citit, Oana a vrut să-şi facă debutul în muzică cu un videoclip marca Marian Crişan. Atât i-a trebuit! Nebunul a plimbat-o prin nu ştiu câte locaţii, l-a traumatizat pe Marty - motanul castrat al individei - , dar nici ea nu s-a lăsat mai prejos: "E un nesimţit şi un tupeist! Uitaţi-vă la el, cred că nu s-a mai spălat pe cap de două luni ...". Restul e tăcere, iar aici e dovada.

Pe de altă parte, cred că filmul lui Crişan durează mai puţin decât a ţinut interviul Zăvorancei. 15 minute! Nici o secundă mai mult. Nici măcar cât îi ia "divei" să se machieze dimineaţa, nici măcar cât îmi ia mie să mă trezesc la ... 12.

Îndeajuns, totuşi, să privim România în ochi. Cum merge cu trenul pentru a mânca la McDonald's. 40 de km, în 15 minute! Voi cât faceţi până la mac?

P.S. Iată cum arăta Marian Crişan în momentul primirii premiului de la americanca Kerry Washington! S-o fi spălat pe cap?!? :)

Apoi, ar mai fi următoarele, nu contează ordinea sau dacă m-au luminat ori întunecat, de ele m-am lovit: ştirile despre morţi, crime şi sânge de pe la toate jurnalele tv - în abundenţă chiar în ziua de Paşti, victoria lui Dinamo în Giuleşti, victoria Milanului la Livorno, ciorba de miel, friptura de miel, cafeaua şi ţigările cu raţie, lumea de la biserică din Noaptea de Înviere - de fapt nu lumea, ci faptul că mulţi, printre care mă număr şi eu, nu stăm la slujbă decât cu gândul la tăria de după, vremea, şi ar mai fi...

Am amestecat lucrurile între ele aşa cum face românul de Paşte. Bagă mult acolo, să fie, să nu se ridice nesătul de la masă. Altfel nu-mi explic cum de noi, cu toţii, am cheltuit peste 600 de milioane de euro numai pentru pregătirile de Paşte. Mi s-a făcut greaţă deja. :(