1) İyi Kötü Olacak, Kötü İyi Olacak : Milo Ventimiglia bu konu hakkında 'Kimin iyi ve kimin kötü olacağını bilmek zor ama bence birçok kişi bu sezon kötü olacak.' demişti.

2) Linderman Geri Dönecek ve Kötü Olacak : Malcolm McDowell'ın canlandırdığı hayatı kontrol eden güçlü Linderman Geri dönecek. Onu ilk Nathan görecek. Malcolm McDowell çekimler sırasında Angela Petrelli'yi canlandıran Cristine Rose ve Dephne'yi canlandıran Brea Grant ile çalıştığını söylemiş. Ayrıca Arthur Petrelli'yi canlandıran Robert Forster ile de çalışmış fakat Arthur Petrelli ile gelecek bölümlerde mi yoksa flashbacklerde mi çalıştığı bilmiyoruz.

3) Hiro Hafızasını Silecek : Gelecek bölümlerde Hiro'ya göre Ando 10 yaşındayken hem dünyayı kurtarmak zorunda hem de bebek pusetinde oturmak zorunda.

4) Peter ve Sylar Birlikte Çalışacak : Bu sene Sylar ve Peter birlikte çalışacak ama kendilerini değiştirmeyecekler. ''Ying Yang gibi olacaklar'' diyor Milo Ventimiglia. Bakalım neler olacak?

5) Çocuk Servisi : Sylar'ın gelecekte çocuğu olacak.Bu çocuk ona değişik yollarla verilmiş ve ilk adı Noah. Annesi ise açıklanmamış ama eminiz ki adını duyduğunuzda çok sevineceksiniz. (Bunun haberi sitemizde yapılmıştı. Takipçilerimize göz kırpıyoruz.)

6) Noah Bennet Yine Kötü Bir Adam : Merak etmeyin geç de olsa karşımızda iyi bir HRG göreceğiz. Jack Coleman bunun için bize söz veriyor. Belki bu dönüş gelecek bölümlerle Sylar'la birlikte olacağı içindir.

7) Yakında Yeni Bir Tutulma Var : James Kyson Lee gelecek bölümlerde bir tutulma göreceğimizi ve bu tutulmanın 1. sezona göre daha çabuk olacağını söyledi. Bu tutulmayla beraber Hiro gücünü kullanamayacak ve bu sadece Hiro'yla sınırlı kalmayacak. Herkesi etkileyecek.

8) Speedster Gelecekte Bir Eş ve Anne Olacak : Daphne'yi canlandıran Brea Grant çocuğunun babası hakkında ''Bu kişi çok sevdiğiniz ve bildiğiniz biri'' diyor.Sylar'da da bu olayın olması akıllarda bir sürü soru oluşturuyor. Fakat bildiğiniz gibi Syların bebeğine başka anne adaylarıda var. ;)

9) Maya Dünyayı Değiştirecek : Dania Ramirez ''En sonunda Maya'nın neden bu diziye dahil olduğunu anlayacaksınız. Mohinder'ın Maya'ya nasıl yardım ettiğini, hayatını nasıl değiştirdiğini ve başkalarının hayatlarını nasıl değiştireceğini göreceksiniz'' açıklamasında bulundu.

10) Haitilinin Ailesi ve Sırları : Bu sezonda Haitilinin erkek kardeşiyle tanışacağız. Haitilinin kardeşinin gelmesi iyi olacak çünkü Haitili hakkında yeni bilgiler öğreneceğiz. Çizgiromanları takip edenler Haitiliyi iyi bilir...

1) İyi Kötü Olacak, Kötü İyi Olacak : Milo Ventimiglia bu konu hakkında 'Kimin iyi ve kimin kötü olacağını bilmek zor ama bence birçok kişi bu sezon kötü olacak.' demişti.

2) Linderman Geri Dönecek ve Kötü Olacak : Malcolm McDowell'ın canlandırdığı hayatı kontrol eden güçlü Linderman Geri dönecek. Onu ilk Nathan görecek. Malcolm McDowell çekimler sırasında Angela Petrelli'yi canlandıran Cristine Rose ve Dephne'yi canlandıran Brea Grant ile çalıştığını söylemiş. Ayrıca Arthur Petrelli'yi canlandıran Robert Forster ile de çalışmış fakat Arthur Petrelli ile gelecek bölümlerde mi yoksa flashbacklerde mi çalıştığı bilmiyoruz.

3) Hiro Hafızasını Silecek : Gelecek bölümlerde Hiro'ya göre Ando 10 yaşındayken hem dünyayı kurtarmak zorunda hem de bebek pusetinde oturmak zorunda.

4) Peter ve Sylar Birlikte Çalışacak : Bu sene Sylar ve Peter birlikte çalışacak ama kendilerini değiştirmeyecekler. ''Ying Yang gibi olacaklar'' diyor Milo Ventimiglia. Bakalım neler olacak?

5) Çocuk Servisi : Sylar'ın gelecekte çocuğu olacak.Bu çocuk ona değişik yollarla verilmiş ve ilk adı Noah. Annesi ise açıklanmamış ama eminiz ki adını duyduğunuzda çok sevineceksiniz. (Bunun haberi sitemizde yapılmıştı. Takipçilerimize göz kırpıyoruz.)

6) Noah Bennet Yine Kötü Bir Adam : Merak etmeyin geç de olsa karşımızda iyi bir HRG göreceğiz. Jack Coleman bunun için bize söz veriyor. Belki bu dönüş gelecek bölümlerle Sylar'la birlikte olacağı içindir.

7) Yakında Yeni Bir Tutulma Var : James Kyson Lee gelecek bölümlerde bir tutulma göreceğimizi ve bu tutulmanın 1. sezona göre daha çabuk olacağını söyledi. Bu tutulmayla beraber Hiro gücünü kullanamayacak ve bu sadece Hiro'yla sınırlı kalmayacak. Herkesi etkileyecek.

8) Speedster Gelecekte Bir Eş ve Anne Olacak : Daphne'yi canlandıran Brea Grant çocuğunun babası hakkında ''Bu kişi çok sevdiğiniz ve bildiğiniz biri'' diyor.Sylar'da da bu olayın olması akıllarda bir sürü soru oluşturuyor. Fakat bildiğiniz gibi Syların bebeğine  başka anne adaylarıda var. ;)

9) Maya Dünyayı Değiştirecek : Dania Ramirez ''En sonunda Maya'nın neden bu diziye dahil olduğunu anlayacaksınız. Mohinder'ın Maya'ya nasıl yardım ettiğini, hayatını nasıl değiştirdiğini ve başkalarının hayatlarını nasıl değiştireceğini göreceksiniz'' açıklamasında bulundu.

10) Haitilinin Ailesi ve Sırları : Bu sezonda Haitilinin erkek kardeşiyle tanışacağız. Haitilinin kardeşinin gelmesi iyi olacak çünkü Haitili hakkında yeni bilgiler öğreneceğiz. Çizgiromanları takip edenler Haitiliyi iyi bilir...

publicado por deusmihifortis

Os vídeos tratam sobre assuntos quânticos, esotéricos e teosóficos dos quais eu não tenho muito conhecimento a respeito. para ser sincera não entendi uns 60% do vídeo embora concorde em uma coisa, fomos continua e sistematicamente educados somente para usar o lado direito do cérebro.Nota da Tradutora.: o vídeo faz menção de algumas idéais da teosofia que tem como um de seus principais exponentes Madame blavatsky, descendente de uma geração de maçons aristocrátas, sua avó era princesa e desde muito cedo possuía poderes paranormais, tudo isso demonstra clara relação com os Illuminati (linhagem de sangue, maçonaria e poderes psíquicos muito buscados e valorizados pelos illuminati. por isso RECOMENDAMOS só uma CERTA CAUTELA àqueles que estão na resistência à nova ordem mundial, ao assistir esse vídeo)

vídeo traduzido a pedido e dedicado a um companheiro da resistência: Vento71d!

Per due giorni questa luna, alle sette del mattino, sulla mia testa fino alla stazione.

Dalla macchina, io, con la bocca spalancata.

Non può essere ma sembra... sembra che ci sia disegnato sopra quel simbolo,no?

Equilibrio? Dove? Come?

Oggi pioveva, pioveva così tanto che ormai era già inverno nella mia testa triste, inverno nella testa triste di tutti... persino in quella di quei pochi che, oggi, si sentivano felici.

Taller “Reconociendo nuestra  Pareja Interior”

Desde nuestro modelo, la naturaleza del Universo y la de nuestra mente son una y la misma, en la cual se despliegan dinámicamente dos energías básicas, polares y complementarias. Estas son las energías femenina y masculina.

El desarrollo armónico e integrado de estas dos modalidades constituye el fundamento de la salud mental y la condición  básica para una vida  plena,  significativa  y trascendente.

Como administradores que somos de estas energías universales dentro de nosotros, nuestro gran desafío consiste en mantener la armonía entre estos dos principios, pues nuestra natural tendencia a identificarnos con uno de ellos, es lo que nos produce  desequilibrio y por lo tanto, un gran  sufrimiento.

Cuando NO podemos comunicarnos armónicamente con nuestro hombre o mujer interior, tampoco podemos  relacionarnos armónicamente con aquellos hombres y mujeres con los que debemos interactuar en el mundo exterior.

Nuestra  invitación es,  entonces,  a reconocer  estas energías como parte nuestra, identificarlas  e integrarlas,  lo que nos permitirá  relacionarnos de mejor manera con nuestro entorno.

Contenidos

Facilitadoras

Cecilia Tassara

Patricia Vera Osses

Consultoras en Psicología Transpersonal

Taller de 5 sesiones

1, 8, 15, 22 y 29 de octubre de 2008

De 19:00 a 21:00 horas

Lugar

Providencia 175 of. 31

Valor

$ 40.000.-

Informaciones

E-mail: consultoriadp@vtr.net

Teléfonos: 235 54 64 – 09 338 70 56

http://consultoriadp.wordpress.com/

- Cupo limitado –

Despre muntele sacru al dacilor s-a vorbit mult, însă cercetătorii nu au reuşit încă să ajungă la un consens în ceea ce priveşte localizarea sa. Unii sunt de părere că acest munte sacru al antichităţii ar fi Ceahlăul, iar alţii, susţin că acest munte atât de venerat al antichităţii preelene ar fi Bucegiul.

Care are dreptate? Pornind să judecăm după legea exclusivismului, din două păreri doar una poate fi adevărată ! Care să fie aceea? O să vedem în măsură în care ne-o permit documentele!

Vă voi cere scuze, de la bun început, pentru că nu voi trata acum foarte cuprinzător această problemă a Muntelui Sacru, ci doar vă voi atrage atenţia asupra unor chestiuni ce nu pot fi trecute cu vederea. Funcţie însă de interesul manifestat, voi reveni cu alte articole pe tema aceasta.

Pentru a arăta ca Muntele Sacru al dacilor – Kogaionul – este muntele sfânt al antichităţii, vom apela la izvoare istorice, mitologice, la simbolism şi la …. geografie !

Să vedem pentru început, ce ne spun dovezile existente despre localizarea Kogaionului – muntele sacru al antichităţii, considerat de tradiţiile vechi, centrul şi polul lumii ?

Localizarea Kogaionului după declaraţia lui Strabon

Strabon ne spune explicit: „Tot aşa şi acest munte a fost recunoscut drept sacru şi astfel îl numesc geţii; numele lui, Kogaionon, era la fel cu numele râului ce curgea alături” (Geografia, VII,3,5) Acelaşi autor ne spune că aici se afla şi peştera unde se retrăgea marele preot al lui Zamolxe, care-i purta numele, fiind el însuşi considerat zeu: „La început el (Zamolxe) a fost ales mare preot al celui mai venerat zeu de-al lor, iar după un timp a fost socotit el însuşi zeu. S-a retras atunci într-o peşteră, inaccesibilă altora şi acolo şi-a petrecut o bună bucată de vreme, întâlnindu-se rar cucei de afară, doar decât cu regele şi cu slujitorii săi”

Din mărturia lui Strabon tragem însă şi o altă concluzie pe care însă nu o vom dezbate în studiul de faţă. Catehizarea nu este un obicei creştin întrucât ea era practicată în cultul lui Zamolxe de la început. Prin urmare, mărturiile pe care le avem noi, nu sunt în legătură cu Zamolxe zeul ci cu Zamolxe Marele Preot, ridicat la rang de zeu prin catehizare!

V. Kernbach ne lămureşte însă pe deplin prin afirmaţiile sale, urmând textul lui Strabon: „Locuinţa marelui preot dac ar fi fost într-o peşteră din Kogaion şi aici, în clipe de cumpănă venea să se sfătuiască sau să consulte voci oraculare probabil chiar regele dacilor. Autorii greci relatează că dacii îşi numeau preoţii <călători prin nori>; de aici pare să rezulte cel puţin că sanctuarul principal era pe un munte atingând norii”

Strabon ne semnalează prezenţa unei ape care curgea pe alături de Muntele Sacru şi într-adevăr, Ialomiţa, izvorăşte din vecinătatea întreitului Stâlp al Cerului, menţionat în tradiţia antică, format din piscurile Găvanu, Vârful Ocolit şi Omu. Mai departe acest râu ocoleşte platoul Babelor ajungând la picioarele peşterii care-i poartă numele

V. Kernbach şi Strabon ne mai spun că Zamolxe s-a retras într-o peşteră unde aveau acces doar regele şi slujitorii săi pentru a tine sfat de taină în problemele ţării. Din nou realitatea se poate verifica în teren.

Faptul că peştera avea reputaţie sacră ne-o demonstrează denumirea, păstrată de tradiţie a celui mai îndepărtat punct accesibil al ei – La Altar. În plus, vechea denumire a Peşterii Ialomiţei este „Peştera lui Decebal” iar una dintre grote se numeşte chiar „sala lui Decebal”, fapt ce demonstrează că regele-erou dac, obişnuia să vină aici ca şi înaintaşul său Burebista şi nu numai ei.

În al treilea rând, V. Kernbach ne atrage atenţia supra „călătorilor prin nori”, cum se numeau preoţii daci, de aici ajungând la concluzia că sediul marelui preot se afla pe un munte atingând norii. Or, este cunoscut faptul ca Vârful Omu este în permanenţă învăluit de nori sau deasupra lor ! Iată, deci, unde se afla şi Olimpul pre-elenic de care vorbesc Hesiod şi Homer.

Triplul sanctuar din Bucegi şi cele trei trepte ale iniţierii antice

Ce este iniţierea? Toate textele antice echivalează iniţierea cu drumul parcurs de neofit pentru a ajunge la „a doua naştere”. Orice iniţiere veritabilă are o structură triplă aceasta fiind după părerea lui Rene Guenon, gradarea fundamentală. Numai că templul arhetipal din Bucegi ne prezintă şi el o structură pe trei nivele ceea ce-l face să devină simbolul arhetipal al iniţierii zamolxiene.Primul nivel şi cel mai de jos este Peştera Ialomiţei sau Peşteră lui Zamolxe unde neofitul murea pentru lume pentru a se naşte a doua oară din pământ cu scopul bine fixat de a ajunge să cunoască tainele cerului. Această ultimă etapă a iniţierii, a cunoaşterii tainelor cereşti , spirituale era realizarea supremă a omului în tradiţia orientală dar şi în cea a Occidentului, cel puţin la începuturile Evului Mediu (v. Legenda Graalului, Legenda regelui Arthur şi a cavalerilor Mesei Rotunde).

Spuneam că templul din Bucegi este structurat pe trei nivele şi că aceste nivele reprezintă cele trei trepte ale iniţierii autentice. Astfel, după ce neofitul se năştea a doua oară în Peştera lui Zamolxe, după o instruire prealabilă pe cel de-al doilea nivel, Platoul Babelor, unde devenea iniţiat, ajungea, în sfârşit, la cel de-al treilea nivel (Altarul sau Sanctuarul Principal, Întreitul Stâlp al cerului) atingând iniţierea divină, în Centrul Lumii.

Aşa desemnează toate tradiţiile antice Dacia, iar dacii, şi nu numai ei, vedeau în Kogaion centrul suprem al lumii, Axa, Polul Getic. Această Axis Hiperboreus, Axis Mundi este formata din trei vârfuri alăturate: Găvane, Omu şi Vârful Ocolit.

Astfel, structura trinitară a templului din Bucegi se regăseşte în construcţia bisericilor creştine care sunt împărţite în pronaos, naos şi altar. La fel templele egiptene şi cele greceşti în care „cele trei diviziuni ale templului egiptean se menţin totdeauna” după părerea lui Constantin Daniel.

Simbolism cu cântec … în teren!

Urmărindu-l pe marele esoterist Rene Guenon, vedem că svastica este emblema Polului Ceresc cunoscută în Orient şi sub numele de Giuvaerul Cerului. Probabil o să mă întrebaţi ce treabă avem noi cu svastica? Avem… şi încă una mare de tot !

În timpul călătoriilor sale prin Tibet, Jean Marques-Riviere a primit de la marii maeştri lama două informaţii de inestimabilă valoare pentru istoria noastră străveche:

1. „Tradiţia ne spune că înaintea glorioasei dinastii din Lassa, înaintea înţeleptului Passepa, înainte de Tsangkhapa, Domnul Atotputernic, locuia în Occident, pe un Munte înconjurat de mari păduri...În acel timp exista încă Floarea pe svastică…Dar ciclurile negre, l-au determinat să părăsească Occidentul şi să vină în Orient, la poporul nostru. Atunci el a umbrit Floarea, şi svastica singură rămâne, simbol al puterii „Giuvaerului Cerului”. Atotputernicia lui ne ocroteşte, dar legile inexorabile ne domină şi în faţa ciclurilor sumbre trebuie să se ascundă şi să aştepte”

2. „ Reţine şi meditează la ceea ce îţi voi spune – de înţeles vei înţelege mai târziu: odinioară, centrul „Domnului Celor Trei Lumi” nu era unde este acum. Au fost epoci, în acest ciclu, când Tradiţia Vieţii era cunoscută şi adorată aproape deschis; Centrul Spiritual al lumii era în valea unui mare fluviu; apoi în faţa valurilor crescânde ale năvălirilor barbare, El s-a mutat în Orient unde îşi are cum reşedinţa, ascuns de ochii oamenilor”

Concluziile impuse de textele mai sus citate, ne demonstrează că:

Centrul spiritual din Tibet este derivat direct din centrul suprem, care se afla în vechime în Carpaţi, fapt exprimat prin formularea „Domnul celor Trei Lumi (Zamolxe)” care „s-a mutat în Orient”. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în raport cu Tibetul, Carpaţii de află situaţi în Occident. Toate mărturiile ne spun că Munţii Carpaţi erau acoperiţi de păduri mari şi înfricoşătoare iar fluviul despre care se vorbeşte în text nu este altul decât Dunărea.

Mai rămâne însă svastica, acest simbol care desemnează polul ceresc. Cum putem confirma spusele iniţiatului tibetan. Simplu ! consultând o hartă

a Bucegilor şi urmărind persistenţa simbolului svasticii la poporul român.

Desfăşurând harta masivului Bucegi, suntem de-a dreptul uimiţi simbolul svasticii este desenat de însuşi culmile Muntelui în mijlocul căreia se află întreitul Stâlp al Cerului format din vârfurile Găvane, Vârful Ocolit şi Omu ! Svastica marchează istoria poporului român din cele mai vechi timpuri şi până în prezent când mai există păstrători ai tradiţiei despre Muntele Sfânt (a se vedea legenda Întoarcerea lui Deceneu de pe blogul lui Quadratus). Astfel regăsim acest simbol al Axului Lumii, al Polului Spiritual Getic, pe o piesă de aur din tezaurul de la Băiceni, pe motivele cusăturilor şi broderiilor bucovinene sau pe acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop, doamna lui Ştefan cel Mare, strălucitul Domn al Moldovei, ca să dau numai câteva dintre exemple. La acestea se adaugă un fapt inedit, menţionat de Nicolae Lovinescu. El ne povesteşte cum că un profesor stând de vorbă cu un ţăran încerca să-l convingă pe acesta din urmă că svastica este un simbol nazist. Ţăranul, cum îi e felul, a stat, l-a ascultat cu răbdare, apoi, scuturând din cap a zis: „ Ba nu ! E a nost ! Îl avem de pe vremea urieşilor !” Ciudată această memorie genetică răsfrântă în mentalul colectiv prin intermediul tradiţiei. Memorie care face ca ţăranul, să fie mai presus decât savantul. Şi tot pentru a demonstra persistenţa Muntelui Sfânt al dacilor în credinţele noastre, trebuie să mai menţionăm o povestioară. În gura peşterii Ialomiţa, s-a ridicat o lavră creştină unde trăiesc câţiva călugări. Doamna Cristina Pănculescu aflată în excursie de cercetare la faţa locului a fotografiat într-una dintre deplasările ei Vârful Ocolit asupra căruia coboară un jet de lumină si a dat-o stareţului. Iată ce relatează doamna Pănculescu:” Ne-am întors la schit pentru a ne lua rămas bun, şi pentru a participa la slujba de dimineaţă. Biserica era deschisă dar pustie. Când a venit stareţul, i-am arătat fotografia cu Vârful Ocolit deasupra căruia străluceşte coloana de lumină şi fără să-i dau vreo explicaţie, l-am întrebat numai dacă-i spune ceva sau daca seamănă cu ceva… a rostit abia şoptit: „Sfântul Munte”…i-am oferit fotografia; tot timpul slujbei vocea stareţului a fost marcată de o emoţie pe care îi era greu s-o stăpânească”. Acum va întreb eu pe dumneavoastră: nu vi se pare ciudat că pentru respectivul călugăr, crescut în dogma ortodoxă, Vârful Ocolit este mai presus decât munţii sacri ai creştinismului, Athos si Golgota? Un alt simbol pe care-l găsim atât în Orient cât şi in Occidentul străvechi, este simbolul cunoscut sub numele de Yin/Yang. Ciudat este faptul că, Vârful Ocolit transpune în natură acest simbol tradiţional!

În altă ordine de idei, Herodot ne spune despre trimiterea solului la cer prin aruncarea lui în trei suliţe, obicei dacic sângeros, săvârşit odată la 4 ani în cinstea zeului Zamolxe . Înclin să cred că grecii nu au văzut niciodată acest ritual, deoarece relatarea lui Herodot pare a fi o poveste iniţiatică. Nu sunt de acord cu el din mai multe motive. Cel mai important este însă faptul că pentru acest sacrificiu, spune Herodot, era ales cel mai drept şi mai viteaz dintre dânşii. Câteva rânduri mai încolo, acelaşi autor spune că dacă trimisul nu moare, cade în dizgraţie.

Îmi exprim părerea, că aici ar fi vorba despre moartea iniţiatică de care vorbeam în paragraful anterior. Cel mai bun dintre daci, era trimis, o dată la patru ani, ca sol la Zamolxe; adică era trimis la peştera Ialomiţa pentru a „muri” şi a se naşte a doua oară după care ajungea pe Întreitul Stâlp al Cerului (simbolizat de cele trei suliţe), unde era capabil să transmită dorinţele poporului direct lui Zamolxe. Dizgraţia survenea în urma faptului că solul, nu era capabil să depăşească toate cele trei nivele iniţiatice ale templui pentru a ajunge sa se prezinte în fata lui Zamolxe pe Altarul Cerului.

Mai adaug că Adrian Bucurescu spune că ritualul trimiterii solului se mai numea şi TIARANTOS adică „cel jertfit Cerbului”

Şi un fapt inedit: dacă rotim schema hărţii masivului Bucegi cu 180 de grade (adică o privim dinspre nord), obţinem imaginea stilizată a Cerbului Sfânt, între cornele căruia, creşte Arborele Vieţii sau Arborele Cosmic.

Solomonarii şi Muntele Sfânt şi Tăbliţele de la Sinaia

Solomonarii sunt, în tradiţia românească, vrăjitori, practicând magia, socotiţi a fi investiţi cu puteri miraculoase, putând avea raporturi cu duhurile. În imaginarul popular, ei încalecă balauri, sunt capabili să facă ascensiuni cereşti si să oprească sau să aducă grindina. Tradiţia românească ne spune că solomonarii poartă ca veşmânt o ţundră albă, zdrenţuită, o traistă în care îşi ţine instrumentele magice şi Cartea Solomonăriei. Viitorii solomonari, erau răpiţi de mici de către solomonarii bătrâni şi crescuţi în crugul (centrul) pământului unde învăţau toate limbile făpturilor vii, toate formulele magice şi toate tainele naturii, vrăjile şi farmecele. Că ar fi urmaşii regelui biblic Solomon, mă îndoiesc la modul foarte serios.

La poalele Bucegilor, în staţiunea climaterică Sinaia , s-a descoperit un tezaur format din plăcuţe de plumb, care conform părerii unora dintre cercetători, ar relata istoria dacilor din cele mai vechi timpuri până la domnia lui Decebal şi chiar mai departe. Iată ce ne spune Adrian Bucurescu despre aceste tăbliţe: „În tăbliţele de la Sinaia apare şi cel mai important conducător de după Decebal, necunoscut de istoria noastră oficială, dar sugerat de celebrul poem germanic medieval „Cântecul Nibelungilor” sub numele de Ramunc sau Siheger, ca duce al valahilor. Aceasta este eliberatorul Daciei, cel care a iniţiat revenirea la vechile tradiţii ale ţării, precum şi culegerea de legende divine sau mirene, consemnate în tăbliţele de la Sinaia. Variante pentru numele lui sunt: Romanh, Romansie, Lomanh şi una foarte importantă, SO LOMONIUS însemnând „Cel Luminos”.

Atributul dat acestui rege dac, luminează atât enigma textelor de la Sinaia cât şi originea Solomonarilor. Ei nu sunt urmaşii regelui biblic Solomon, ci ai acestui rege luminos al Daciei. Aceleaşi tăbliţe ne spun că Solomonarii fac parte dintr-un ordin mistic cu sediul în cetatea Babariului. Această cetate poate fi pusă însă în legătură cu stâncile din vecinătatea Platoului Bucegilor, numite Babe unde neofitul, după ce era născut a doua oară în peştera lui Zamolxe se pregătea, pentru a se naşte a treia oară pe Întreitul Stâlp al Cerului, ultimul stadiu al templului iniţiatic din Bucegi.

Prin urmare, tăbliţele de la Sinaia par a fi scrise de solomonari, urmaşi ai acelor kapnobatai „calatori prin nori” despre care ne vorbeşte Strabon.

Există şi detractori ai acestor tablite care le consideră falsuri.

De ce ar fi?

Eu cred altceva, cred că prin activitatea acestor „vrăjitori”, scoborâţi din stirpea călugărilor daci, Kapnobatai şi Ktistai, activitatea în Muntele Sfânt s-a menţinut nealterată până în zilele noastre.

Şi oare acei călugări de la schitul Ialomiţa, care şi-au construit chiliile în Gura Peşterii lui Zamolxe şi care ştiu de existenţa Muntelui Sfânt, nu sunt moştenitorii şi păstrătorii tainelor templului din Bucegi?

Viitorul ne va lămuri în această privinţă.

În loc de în încheiere

Prin pierderea credinţei, certitudinile existenţiale se prăbuşesc deoarece nu mai există o Credinţă care să le susţină. Ele sunt înlocuite atunci de Neant: de certitudinea că ne năştem din Neant şi dispărem în Neant. Acesta este Omul Modern, pentru care religia a devenit literă moartă, goală de sens, iar miturile ei lipsite de orice fundament. Din această cauză, omul modern este plin de angoase, se simte mereu ameninţat de spectrul morţii, este terorizat de scurgerea timpul şi de presentimentul unui ipotetic „sfârşit al lumii”. Pentru aceasta, el, omul modern, îşi risipeşte viaţa, acest dar sacru, în activităţi care mai de care mai negândite şi de cele mai multe ori autodistructive şi distructive la scară planetară (homosexualitate, încălzire globală, poluare exagerată, etc).

Soluţia revenirii la bunul simţ şi la credinţa strămoşilor, care se mai păstrează doar în puţine locuri din ţară, este revenirea fiului risipitor la Tatăl.

Omul este devorat de timp şi de istorie, nu pentru că trăieşte în timp ci pentru faptul că el crede în realitatea infailibilă a timpului, uitând şi dispreţuind Eternitatea

zamolxe

Bibliografie:

1. Cristina Pănculescu, Taina Kogaionului, Muntele sacru al dacilor, Ed Ştefan, Buc.,2008

2. Adrian Bucurescu, Tainele tăbliţelor de la Sinaia. Cronica adevărată a tracilor, Ed. Arhetip, Buc, 2005

3. Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Ed Albatros, Buc., 1983

4. Constantin Daniel, Cultura spirituală a Egiptului antic, Ed Cartea Românească, Buc, 1985

5. Rene Guenon, Simboluri ale ştiinţei sacre, Ed Humanitas, Buc., 1997

Notă: - pozele sunt preluate din cartea doamnei Cristina Pănculescu

]]> http://sabinne.wordpress.com/?p=145 Fri, 05 Sep 2008 15:51:28 +0000 sabinne http://sabinne.ro.wordpress.com/2008/09/05/en-busca-de-la-integridad-de-mi-conciencia/ Hace dos años y medio comencé a despertar de un largo sueño. Cada día al despertar en mi cama, acostada de lado con las piernas abrazadas, en posición fetal, un sentimiento me invadía. En realidad no me quería levantar. No quería salir de la cama. Tenía mucho miedo enfrentar el día a día, el sentimiento de no pertenencia, de no dirección, y sobre todo, un sentimiento de culpa. Culpa de no estar haciendo lo correcto, sea lo que fuera que eso era. Culpa de estar defraudando a mi marido, a mi familia, a mí misma, incluso a Dios.

Pero después de todo me levantaba todos los días, con un dolor en la garganta como un malestar crónico. Sacaba los dos pies de la cobija y me sentaba sobre el costado izquierdo de la cama -mi lado de la cama-, y en mi espalda sentía como si se me clavara la ira de mi marido, su decepción quizás.

Todo el día tenía mucho sueño, tomaba tanto café como para matar un elefante, y aun así seguía teniendo sueño todo el día. Me daba mucha hambre y comía comida rápida, pues aparentemente “no tenía tiempo” de cocinar. Trabajaba en la oficina de un amigo que me quedaba cerca de casa, cuesta arriba. Y por más que caminaba de ida y vuelta cuatro veces todos los días una distancia considerable por calles inclinadas, me mantenía excedida de peso, cosa que me hacía sentir muy mal conmigo misma.

No entendía porqué si no comía chocolates y cosas de la tienda, mi peso se mantenía excedido y yo me mantenía siempre cansada y desganada.

Pero después de todo, me decía, tenía un marido, una casa, un perro, un trabajo, una vida. Hasta el día en que mi marido me miró a la cara y me dijo que ya no estaba seguro de querer seguir conmigo. Ese día comencé a despertar.

Quise comentar esto al principio de este ensayo porque como dice la filosofía Zen, uno aprender lo nuevo partiendo de lo viejo.

Cuando me separé de mi ex marido comencé un largo camino, un proceso que sé que nunca va a terminar. Es un proceso hacia el despertar de mi conciencia. He estado adormecida por mucho tiempo y sé las consecuencias de despertar de pronto por que la vida es así, simplemente no nos permite estar siempre dormidos.

Fue mi decisión tomar la responsabilidad de mi vida, y aunque aun me falta un tramo para considerarme a mí misma como adulta, estoy disfrutando mucho mi infancia y adolescencia. Adolescencia, creo que ese es mi estado actual, porque estoy pasando por el dolor de los cambios hacia la adultez.

Al leer los primeros libros que hablan sobre los orígenes filosóficos de la Terapia Gestalt me sentí como enviada de nuevo a la preparatoria. Sobre todo con el libro de Los Dragones del Edén. Pero este libro me permitió darme cuenta que soy sólo un momento en este gran y eterno tiempo y que soy tan compleja y tan única por sólo ser un ser humano y estar aquí. Me permitió comenzar a despertar a la conciencia de mi soberbia. No sólo cómo raza humana, sino como yo misma. Soy soberbia, muy soberbia, y creo que esta es la lección que vine a aprender a la maestría, principalmente.

Lo primero que hice cuando comencé a despertar fue entrar en un estado de angustia constante, de pánico. Me enfermé físicamente. Me dieron ganas de vomitar sin poderlo hacer, inclusive me dio “un aire” o torzón en un costado que me hacía que me doliera el simple hecho de caminar y respirar. Pero como siempre me he considerado fuerte no pensé en dejarme tumbar. Pero no fue mi elección, la situación me rebasó de tal forma que no pude más y colapsé. Así que pedí ayuda. Mi familia me tendió la mano. En seguida comencé a ir a terapia en el CAPCI.

A la par en este proceso me invitaron a meditar en un Centro de Meditación Siddha Yoga. Y esto me ayudó mucho a poner en orden todo este rompecabezas de mí misma. Creo que me atendí muy bien, me di la ayuda que necesitaba en ese momento para “pasar el trance de la angustia” como diría Nasio sobre la histeria. Yo elegí no quedarme en la angustia, no guardar ningún sentimiento dañino dentro de mí. Elegí superar lo que fuera necesario para no volver a sentir el pánico y la falta de esperanza que me embargaron durante esos meses terribles de depresión, pánico y angustia.

Si tenía que superar algún miedo a la castración para no volverme una histérica, creo que este era el momento. No me puedo pasar pastillas, me da miedo, es un trauma de mi niñez. Estuve a punto de morir asfixiada con un caramelo y ahora cada vez que tengo que pasarme pastillas es un verdadero suplicio. Lo comento ahora porque me vino a la mente esto del miedo a la castración que es lo que causa la neurosis. Bien, creo que para superar cualquier miedo se necesita aceptar primero que la muerte no es lo peor que le puede ocurrir a uno. Es decir, perder el cuerpo o una parte de él no es lo peor que le puede pasar a una persona, lo pero que le puede pasar a una persona, yo lo sé bien, es seguir viviendo dormido para despertar un día con el pánico y la desesperación de haber dejado la vida pasar sin haber vivido.

Un libro que me marcó mucho fue el de La teoría existencialista de la personalidad, creo que porque uno de mis principales miedos es el del fracaso, el de no saber para qué vine aquí, cuál es mi misión en este mundo. Darle un sentido a mi vida. Creo que mi vida ha sido bastante existencialista o tiende a eso. Por eso cuando leí el libro de El hombre en busca de sentido, de Frankl, aun no terminé de comprenderlo del todo. Yo esperaba que este libro me diera la respuesta mágica, que me dijera para qué vine aquí, y no me dio respuestas. Me dejó como en este estado de existencialismo. Finalmente creo que sí soy muy soberbia y no me quiero arriesgar a aceptar que el sentido de mi vida me será revelado en su momento. No cuando yo quiera, sino cuando sea mi momento. No puede ser de otra manera.

Elegí estudiar la maestría por esta búsqueda de sentido de mi vida. Es un problema que vengo arrastrando y no he podido enfrentarlo de lleno. Creo que es porque estoy buscando las respuestas y no las soluciones. Quizás estoy haciendo mi práctica filosófica en vez de terapéutica.

Ahora bien, los libros sobre psicoanálisis, toda la teoría Freudiana me parece muy confusa. Creo que cuando llegué a la maestría venía con una idea muy simplista, porque así es como me lo enseñaron. Y la teoría de Freud es mucho más compleja y tiene mucha más explicaciones que “todo es sexo”. Lo que más he apreciado de estas teorías no es este referente a que todo tiene que ver con sexo, sino la forma en que él propuso que la psique del hombre se divide. A mí se me había ocurrido de niña que podía hablar conmigo misma, incluso escribir mi diario (el que llevo, no con mucha constancia, desde que tenía 8 años), y esta forma de “desdoblarme” me ayudó mucho a superar mi infancia que no fue fácil, en casa de un padre violento y una madre abusada. Entender que tenemos huellas, vaya, huellas mnémicas. También había tenido conocimiento de este tema en un curso de Semiología de la Vida Cotidiana, con el Dr. Alfonso Ruiz. Es impresionante cómo cada cosa se va uniendo en la vida para que podamos entendernos y despertar. Es como ir colocando estratégicamente despertadores que sonarán primero uno, luego el otro, luego otro más… hasta que por fin salgamos del sueño profundo y estemos bastante despiertos. Y así mismo pienso que uno mismo coloca esos despertadores antes de meterse a la cama.

En resumidas cuentas, creo que yo misma he ido buscando cada situación en mi vida para despertar. Conciente o inconcientemente.

Por eso cuando leí sobre la filosofía Zen sentí como si fuera un conocimiento que estaba oculto en mi interior y fuera recordando cosas, algunas como si las hubiera tenido almacenadas sin haberlas asimilado y ahora con estas lecturas las podía traer al frente y dejarlas hablar por sí solas.

Ha sido un cambio total de mentalidad. Ha sido un cambio radical de postura. Antes me dedicaba a echarle la culpa de todo al mundo, a la gente, a mi familia, a la suerte. Ahora sé que sólo es responsabilidad mía el decidir a dónde y cómo dirigirme. Saber que traumas en la vida son la cosa más común, pero cómo me enfrento a ellos, cómo los digiero, eso sí depende de mí misma.

Algo que me ha nutrido tremendamente y me ha quitado miedos ha sido el darme cuenta de que somos seres holísticos, completos. Que tenemos el ying-yang. Que somos hombre y mujer en uno mismo. Que depende de nosotros conciliar cada una de nuestras partes para vivirnos conciliados con el Todo. Yo tiendo mucho a pelearme entre mi lado femenino y el masculino. Creo que eso lo he aprendido por mi cultura familiar, los hombres tiene la voz, las mujeres deben ser sumisas y acatar lo que los hombres digan. Si un hombre no considera que yo valga, entonces automáticamente mi autoestima desciende. Este es un problema que sé que debo trabajar todavía en terapia, pero lo importante es que estoy CONCIENTE de ello. Entonces, volviendo a la parte masculina y femenina, a veces me siento más poderosa con mi parte masculina, y a mi parte femenina no la dejo actuar mucho, porque me siento tonta y sobajada. Y sin embargo sé que es mi parte femenina muchas veces la que escribe poesía, esa de la que tan orgullosa estoy. Sé que para expresarme completamente, para ser al 100% quien soy, con todos mis talentos, he de conciliar muy bien ambas partes, la femenina y la masculina.

Aquí es donde puedo mencionar El yo dividido. Justamente el no poder conciliar, unir mi totalidad como ser humano me convierte en un Yo dividido. Yo busco ser un ser completo, sin rupturas ni grietas. Unir mi lado espiritual y el emocional con el físico.

Cuando me separé de mi marido y comencé a tomar responsabilidad de mi vida a través de la terapia comencé a descubrir que había cosas que no hacía y que tenía muchas ganas de hacer desde hace mucho tiempo. Una fue practicar kick boxing. Me metí a clases y desde entonces no he dejado de practicarlo. Me hace sentir muy bien tanto física como emocionalmente. He de decir que bajé de peso y comencé a comer sanamente. Me hice una experta en ensaladas y platillos diferentes y exóticos en los que, haciendo uso de mi creatividad, mezclo diferentes sabores, verduras, aderezos, especias. Pasada la tormenta comencé a mirar mi espejo. Esto lo empecé a hacer sobre todo cuando fui a escribir mi cuarto paso. Y me comencé a ver como una mujer renovada, con la vida por delante. Muy saludable y más joven, más feliz y mucho más despierta. Inclusive mi forma de caminar cambió, mi postura física y, obviamente, también mi postura ante la vida. Cuando leí el libro de El cuerpo tiene sus razones, le di toda la razón: mi cuerpo tenía sus razones para estar en el estado en el que estaba. Mi cuerpo tuvo sus razones de sacarme de la jugada y tumbarme para que yo hiciera un alto y despertara.

Ahora mi cuerpo es más sensible, no, más bien YO soy más sensible a mi cuerpo. Le hago mucho más caso. Lo escucho y esto me llena de alegría. Haber descubierto en mi cuerpo a un aliado para mantenerme despierta es algo que siempre voy a valorar. Ahora, por ejemplo, siento que mi cuerpo de pronto se cansa, de pronto me vuelve a dar sueño en horas en que necesito mucha concentración. Y me pregunto si será que él me quiere decir algo, probablemente no quiero escuchar, probablemente estoy cansada del proceso que ha sido extenuante. Porque este proceso fue rápido, muy profundo y fuerte.

De pronto me enfermo y entiendo que cada enfermedad tiene un para qué. Así es que ahora cuando me enfermo analizo mi enfermedad y trato de sanarme internamente además de físicamente, porque yo sí creo firmemente en que toda enfermedad tiene un origen emocional, y curar los síntomas con medicina alópata no es curar la enfermedad. Ahí es donde actúo yo misma.

Para mí esto ha sido clarísimo a lo largo de todo mi proceso. Cuando me dieron los ataques de angustia pude sensibilizarme ante mi cuerpo, porque él era todo un grito. Yo no podía hacer nada por él más que rezar y dejar que todas las emociones que lo embargaban corrieran libres y salieran de alguna manera.

Hoy que me estoy preparando para ser terapeuta valoro mucho el trabajo que hizo mi terapuetia conmigo. Aprendí mucho de ella en terapia, una terapia que duró poco más de un año. El amor y el cuidado que ella puso en mí, tuvo sus frutos. Yo hice mi trabajo, yo elegí hacerme responsable de mí misma, pero definitivamente puse a mi ser en sus manos y ella con mucho amor me ayudó para que yo misma viera el camino.

Hoy que venía manejando hacia mi trabajo me preguntaba porqué valoro más las cosas materiales que el amor. Porqué a veces me siento ridícula pensando en que el amor es la respuesta de todo. Es triste, lo sé, porque es algo que a veces me invade y sé que es puro miedo. Miedo a romper mi máscara del ego y aceptar que para encontrar la felicidad total es necesario desapegarse. Cuando hacemos trabajo en la maestría y me doy cuenta que me siento amenazada, que tengo miedo, me da pena secretamente porque me siento insegura, siento que pierdo el control. Pero luego pienso que eso es justamente lo que necesito para avanzar en el proceso, perder el control y dar el salto al vacío. Porque eso es lo que hice justamente cuando perdí el control de mi vida, di el salto al vacío y hoy estoy mucho más despierta. Di un paso agigantado en mi vida. La persona gris que era hace tres años ya no volverá a asomarse, y en caso de que lo haga, no será tan fácil ignorarla, porque esa lección ya la asimilé. Ahora, sé que sólo fue un comienzo y que me falta un largo proceso. Pensar, por ejemplo, en Siddharta, me hace tener esperanzas sobre el sentido de mi vida y sobre este proceso. De pronto siento que yo no puedo ser ese ser especial, y entonces me doy cuenta que estoy negando lo divino que hay en mí. La filosofía Zen, el budismo y todas estas filosofías orientales que ven al ser interior divino me cuestan aun trabajo asimilar. Y es, creo yo, porque crecí pensando que Dios estaba en las nubes, fuera de mi alcance. Asimilar que yo soy parte de Dios como una gota es parte del océano, me parece complicadísimo de asimilar. Pero lo sé, racionalmente lo acepto. Creo que lo voy a asimilar a través de alguna experiencia, ya sea la meditación o alguna tumbada del caballo, que suele ser así la vida. Aunque el otro día leía en un libro de Melodi Beatty (52 semanas de contacto conciente) en donde menciona que aprender no tiene por qué ser especialmente doloroso, y creo que tiene razón. A veces llamar al aprendizaje con amor permite que venga sin tanto dolor, simplemente llamarlo, ya con llamarlo en vez de encontrarlo repentinamente, estar abierta a él, me permite aceptarlo y no sufrir tanto.

Bien, ahora no quiero echarle la culpa de mis huecos espirituales al haber crecido en occidente, porque incluso Tilar de Chardin fue capaz de entender a través de la filosofía occidental, toda esta cosmovisión integral que él planteó. Creo que la verdad está en todas partes. Hay buscadores en todo el mundo, y hay tantos caminos como buscadores.

Quisiera dejar de sentir miedo y de tener el control, y entonces recuerdo el libro de La sabiduría de la inseguridad y recuerdo que estas cosas son imposibles de evitar. Yo no tengo el control más que de la forma en que vivo las circunstancias (todas ellas fuera de mi control), y miedo no tengo razón en tener si puedo entender que todos somos parte de la misma cosa.

Lo más difícil para mí es estar conciente y no estar sana todavía. Porque ahora sé que no me puedo hacer la dormida, es como andar cargando un espejo. Ver mi reflejo me deja ver mis incongruencias. Eso de la proyección se me ha vuelto justamente un espejo. Y no me ha sido fácil aceptar que lo que me molesta de los otros es lo que no acepto de mí misma. Pero entiendo que tiene todo el sentido del mundo. Y vuelvo a ver en mis apuntes mentales y comprendo que aceptar mi lado oscuro es esencial para terminar con mi Yo dividido. Estoy en la búsqueda de la integración de mí Ser, de mi Conciencia.

Por eso estoy en la maestría, por eso medito, por eso trabajo, por eso canto, por eso escribo, por eso leo, por eso me angustio, por eso me tomo mis medicinas, por eso como sanamente, por eso atiendo a mi cuerpo que ahora es mi mejor amigo, el que me dice todo sobre mí misma.

Pero sigo perdida. Completamente perdida. No sé a dónde voy. Es la mera verdad. Cada día me despierto todavía con culpa y con angustia. No igual que antes, cuando me despertaba en una cama matrimonial al lado del hombre que algún día amé y que fue el centro de mi vida. Me despierto con esa angustia existencial de sentir que en verdad estoy dejando ir mis posibilidades sin exprimirme del todo. Creo que esta angustia de no ser perfecta es lo que me mantiene dividida internamente. No he aceptado todavía que soy Una.

Tengo que practicar más el amor a mí misma. Algún día leí que sólo se puede actuar desde dos posturas: desde el amor o desde el miedo. Y lo creo. Es como cuando Cristo dijo “estáis conmigo o estáis en mi contra”. Porque cuando yo actúo desde el miedo, estoy actuando de forma que daña a los demás y a mí misma. Cuando actúo desde el amor todo es para bien.

Aunque finalmente creo que todo es para bien, porque a veces no hay de otra más que actuar desde el miedo. Vaya, por ejemplo la histeria. Es justamente actuar desde el miedo. Actuar desde el amor sería una aceptación total, una asimilación. Así que la histeria sería una “solución” emprendida desde la base del miedo y no del amor.

Aunque la finalidad siempre es la misma: encontrar la felicidad, ir hacia el lugar donde me siento cómoda y feliz. Es triste que justamente una “solución” nos lleve a padecer un dolor por mucho tiempo, enquistado y adormecido.

Algo que me gustaría mucho mencionar sobre el libro de Guru es que justamente yo estaba viviendo una experiencia espiritual al acercarme a Siddha Yoga cuando leí este libro. En Siddha Yoga la Guru o maestra espiritual se llama Gurumayi Chidvilasananda, alguien de quien he leído algunos libros y su filosofía me ha maravillado. Sin embargo nunca me sentí identificada con ella como Guru. Es interesante porque esto ha sido lo que finalmente me hizo dejar ese camino espiritual para seguir en la búsqueda de otro que me llene. Algo que me fascinó de haber estado en contacto con la filosofía Siddha Yoga fue el haber tenido acceso a muchos libros y música, a la meditación y a las clases y cursos espirituales. A la convivencia con la comunidad, y sobre todo, al contacto conmigo misma. Y también el haber estado en contacto con Baba Muktananda. Él es un Guru que ya trascendió, así que físicamente nunca le conocí, pero lo conocí a través de sus libros y de la meditación. Algo que él menciona en uno de sus libros es que el camino espiritual de cada ser humano es único y no está limitado a nada ni a nadie, a ninguna religión o postura filosófica, a ninguna práctica espiritual. Uno hace lo que necesita para lograr encontrarse con la Verdad, su Ser Interior. Uno hace lo que tiene que hacer para despertar a la Conciencia. Así que finalmente yo considero a todo lo que he hecho en mi vida, mi camino espiritual.

Incluyendo, desde luego, la maestría y todo lo que ella conlleva. Yo quisiera que justamente el realizar esta maestría me lleve más cerca del despertar de mi conciencia. Porque si voy a ver al terapeuta como un Guru moderno, entonces tengo que verme a mí misma como una buscadora del despertar espiritual. Y despertar para poder ayudar a otros a despertar. Recorrer primero el camino para poder decirles a otros sobre cómo yo viví el camino. Sino es ser un ciego guiando a otros.

Así pues, hoy me levanto del lado derecho de mi cama, muchas veces no me quiero levantar. Casi siempre llego tarde a mi trabajo y sé que estoy falta de motivación en muchos aspectos de mi vida. Pero sé que esto es sólo un proceso. Estoy conciente de esto y soy responsable por ello. Sé que lo que quiera lograr en la vida, depende de mí. Que no puedo controlar nada, pero que no es necesario porque finalmente todo se acomoda según un plan más grande que todos nosotros. Digamos que ya no estoy angustiada. Tengo miedo, eso definitivamente, pero procuro actuar más desde el amor y por eso sigo impulsándome, sigo haciendo cosas por mí, para estar bien. Sé que siempre se puede estar mejor. Y cuando me duele algo, le pongo atención. Estoy buscando la pérdida del control y la ruptura de la máscara. Tengo mucho miedo a eso, pero sé que es como pasarme una pastilla. Todo está en orden para que ocurra y sólo debo alinearme con las circunstancias y dejar que fluya.

Quiero estar tan llena y completa que pueda ayudar a otros. Quiero poder estar al servicio de los demás, ser una vasija dispuesta a llenarse de amor para verterlo en los demás.

19 de junio de 2007 / ensayo integrador / Principios Filosóficos de la Terapia Gestatl / Maestría en Psicoterapia Gestalt / INTEGRO / por Sabinne

Bibliografía

Inicio>

En Psicologia, definimos "insight" como una comprensión súbita de una cuestión o problema.

Mi insight, que era de color verde, me explicó por qué Juan Pedro es cómo es... y yo soy cómo soy (completamente opuesta en muchas de esas cosas: siempre feliz, alegre, positiva y optimista). Mi insight era una imagen: era en Ying Yang.

Yo soy la parte blanca con el puntito negro, y él es la parte negra con el puntito blanco. Opuestos en apariencia, pero no tan distintos... puesto que la forma de ordenarse nuestra personalidad es la misma, solo que al revés. Lo mejor es que nos complementamos... de tal forma que dotamos al universo de equilibro.

Esto quiere decir que si Juan Pedro no existiera en mi vida, igual que si yo no existiera en la suya, se rompería el equilibrio... y lo mismo yo sería tremendamente infeliz y él tremendamente feliz.

La verdad es que no me lo puedo imaginar, en su trabajo (se dedica a cosas ingenieriles) preguntandole a la gente si es feliz con una sonrisa (yo lo hago habitualmente) o imprimiéndose frases de Jodorowski para pegar en su despacho (también lo hago, si). Tendría que frotarme los ojos si un lunes me dijera "me encantan los lunes" o si encontrara a una chica "que no tuviera ni un pero".

También me cuesta imaginarme a mí misma sin hablar con los porteros de su casa (sobre todo Alberto, que es mi favorito) o tomando helado de limón en lugar de mi habitual vainilla (es que hasta para eso es ácido, nuestro Jotapé).

mengarahkan ke allah harus menggunakan tuntunan dan contoh , nah contoh itu ada pada diri rasulullah dimana dalam diri beliau terdapat kesempurnaan manusia paripurna. dengan menyambungkan ke allah dan ke rasulullah akan menjadikan kekuatan yang luarbiasa dimana dalam sejarah kesusatraan sering di sebut dengan jimat kalimasodo. sesuatu yang sangat sakral yang jika di gunakan akan menyelamatkan dunia dan akhirat.

syahadat sempurna ini juga merupakan bersatunya fungsi otak kanan dan otak kiri secara sempurna,berfungsinya tangan kanan dan kiri sempurna inilah yang sering disebut dengan ying yang atau kseseimbangan atau keselarasan. kata orang hidup harus seimbang antara dunia dan akhirat... artinya bukan sholat itu akhirat sedangkan bekerja cari duit itu dunia. arti seimbang dunia dan akhirat adalah melakukan sesuatu dengan allah dan rasulullah. contoh misalnya, kalau kita bekerja ya dengan prinisip syahadat ke allah dan kerasulullah.

The first and the foremost question is the strength of your belief. Is this really true? Does it really happen this way? Am I a slave to the world wide web? A master - can't be!

Thoughts, Thoughts and more Thoughts seemed to take the aware man from clouds of confusion to fucking hurricanes of doubt. Then came the needle and the tatoo on the back. A ying yang on fire and water! The confusion is not a hindrance. The confusion is the truth!

The world wide web!!!

Whole wheat pizza dough from Trader Joe's, cheddar & mozarella cheese, basil, spinach, red bell pepper, ham, olive.

C’est en tout cas le sentiment que l’on peut avoir à la lecture d’un article de Jérôme Cachin dans La Liberté du 19 juin dernier.

En page 8 de ce journal, on apprend trois choses.

La première émane de Pascal Broulis. Le Président du Conseil d’Etat, affirme : «On ne peut pas dissocier économie et culture, l’une et l’autre se nourrissent implicitement.» Cela a au moins le mérite d'être clair. De là à dire que certains confondent économie et culture, que d’autres font de la culture une branche des affaires et que d’aucuns ont pour toute culture celle du business, il n’y a qu’un pas.

Mais foin de digressions, venons-en au but et parlons un peu ... chiffres, mais pas chiffres d'affaire.

La deuxième confidence provient d’Anne-Catherine Lyon. La Patronne de la Formation et de la Culture - dixit Cachin - affirme que, dans l’actuel Musée des beaux-arts, seulement «2% des 8500 oeuvres du musée peuvent être montrés chaque année».

C'est alors que survient la troisième révélation qui est à mettre sur le compte de Bernard Fibicher, le directeur du Musée des beaux-arts. Il affirme, quant à lui, que la proportion des œuvres exposées chaque année s’élève à 20% ! Soit dix fois plus que le chiffre avancé par la Ministre ! Il y a comme un problème d'ordre de grandeur.

Pour un futur et éventuel musée au bord de l’eau, cette soudaine multiplication des œuvres exposées chaque année tient plus de la multiplication des poissons que de la statistique.

Cela étant, deux hypothèse s’offrent à nous. La première : la ministre a raison - ce qui est vraisemblable puisque la page Web des musées cantonaux précise «Actuellement, au vu de l'exiguïté des locaux à disposition, moins de 5% de la collection est visible simultanément.» Dans ce cas, sachant que le nMBA de Bellerive offrirait une surface d’exposition 2,5 fois plus grande que celle de l’actuel musée, il ne sera possible de voir qu’environ 5% des œuvres stockées dans les caves du Palais de Rumine.

La seconde : le directeur du Musée des beaux-arts a raison et il sera alors possible de contempler 50% des œuvres propriétés de l’Etat. C’est beaucoup mieux, mais il ne faudra pas oublier de faire de la place aux collections promises par les généreux donateurs prêteurs d'oeuvres.

Au milieu de ce flou artistique arithmétique, une alternative intéressante est le projet dit du «Grand Rumine» qui pourrait offrir une surface 30% supérieure à celle du projet Ying Yang. Probablement de quoi exposer plus et mieux.

En tout état de cause une variante que seule la signature du référendum «Pas au bord du lac» permettrait d'envisager.

Astfel, la facultate am aflat ca unii copii pot fi sustectati de autism in cazul in care aleraga tinand mainile la spate, daca se uita la lucruri aplecand capul intr-o parte sau daca obisnuiesc sa alinieze obiecte cum ar fi jucariile.

Pe de alta parte, o simpla ecografie facuta in trimestrul al doilea de sarcina poate detecta aproximativ 80% din anomaliile fetale majore care stabilesc diagnosticul in favoarea Sindromului Down.

La nivel mondial, 1 din 10 copii manifesta simptomele unei boli mintale, psihicul lor fiind afectat de consumul de alcool de la o varsta frageda, de o alimentatie inadecvata, dar mai ales din cauza situatiilor de criza la care a fost supus.

Ce poate face un medic in asemenea situatii in care viata insasi a decis in numele unor copii? De ce trebuie sa fie el pus in situatia de a raspunde la intrebarea: cate sanse are sa fie sanatos? merita sa..?

Nu as vrea sa ajung in asa o situatie.

dos rosas de capullos inviolados

destilan y confunden sus esencias.

efrén rebolledo, el beso de safo

aquella noche no quise asistir a la hora feliz del sexo y decidí quedarme en el hotel con mis putas. ellas eran mías. las renté. iban a hacer lo que yo dijera, es decir, satisfacer mi principal fantasía. una era negra con un culo exquisito; tenía el cabello corto muy pegado al cráneo y unos labios deliciosos que podían morderse durante horas enteras. la otra era nívea con un cabello blanco que caía sobre sus hombros como la seda sobre la piel; podía recorrer con la lengua sus piernas largas y delgadas una y otra vez. no recuerdo sus nombres, y si alguna vez los supe, de seguro eran falsos. realmente no importa.

lo que yo quería era verlas; mirarlas de cerca mientras hacían posible el número más bello. deseaba estar presente pero ausente; participar sin interferir, que mi voz fuera como un ente controlador de todo. observarlas ahí: una sobre otra buscándose entre sí ese misterio que es el orgasmo, el placer. eran como un lascivo ying-yang; en momentos una constante lucha del bien y el mal; después la tregua de dios y satanás, como si por fin pudieran compartir el paraíso. yo miraba y controlaba excitado mi juego de ajedrez erótico. se cumplió mi fantasía. ahora sí estamos todos listos para irnos al infierno al que pertenecemos.

clic descarga :.: zshare :.: trentemoller - take me into your skin

]]>