Se aude ? ...

Motto :

” Adesea vorba cea mai rea cuprinde învăţătura cea mai bună. ”  ( Nicolae Iorga )

Poate se aude un ecou măcar , în instituţiile unde se practică acceptarea yalelor pe uşile dormitoarelor copiilor/tinerilor, aceştia neputând fi supravegheaţi, nu se pot preveni sau nu se poate interveni la timp în eventualitatea , iată, a unui caz ca cele de mai jos !

Chiar dacă e vorba despre o instituţie de ocrotire ce găzduieşte copii/tineri fără handicap, sunt cunoscute , sper, etapele de dezvoltare şi probleme, tulburări de comportament specifice unor vârste, cauzate de factori multipli ... oare nu e bine să prevenim ? Oare onorat şefii cărora copii/tinei mai înfigăreţi le forţează mâna impunându-se, şi li se acceptă prezenţa încuietorii, se gândesc în adevăr la eventuale consecinţe ce decurg din astfel de  ”erori umane ” necugetate ? Şi dacă în spatele unei uşi încuiate se iscă o bătaie, sau un copil se automutilează, sau Doamne fereşte, se aruncă în gol ? Cine răspunde, cine va plăti rănile, tristeţile ... nu sunt suficiente cadre medicale, lipsesc psihologii, nu e bine să fie preîntâmpinate astfel de drame ?

De ce este nevoie să se tot întâmple tragedi ca să ne trezim la realitate ?

Sibilla Poesis

Frica are mai multă imaginaţie decât curajul.  ( Nicolae Iorga )

Una rea !!!

Un adolescent in varsta de 16 ani a murit la Spitalul de Urgenta "Sf. Pantelimon", din cauza unor complicatii rezultate pe fondul automutilarii.

Adolescentul era internat intr-un centru pentru copii cu handicap neuropsihic sever din coumuna Costesti, informeaza Evenimentul Zilei.

Alexandru Stan a ajuns la spital in coma, medicii constatand ca suferise un traumatism cranian. Tanarul isi petrecuse intreaga viata la Centrul de recuperare din Costesti, suferind de retard mintal.

Din cauza bolii, in stare avansata si a mediului, copilul si-a provocat mai multe rani lovindu-se cu capul de zabrelele patului in care dormea.

Reprezentantii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului din Vrancea au confirmat ca stiau despre tendintele de automutilare ale adolescentului, dar au afirmat ca acesta era supravegheat de cadrele medicale.

Autoritatile locale au demarat o ancheta pentru a stabili conditiile care au dus la decesul copilului.

Sursa : www.ziare.com

Fiecare întâmplare şi faptă are şi ea un adevăr: deprinde-te a-l culege.  ( Nicolae Iorga )

Asta da veste bună, în sfârşit !

Una bună !!!

Subvenţia medie lunară acordată persoanelor asistate din unităţile de asistenţă socială, administrate de asociaţii sau fundaţii, va creşte de la 1 ianuarie 2009, în urma unei hotărâri adoptate, miercuri, de Guvern. Sumele se vor mări diferenţiat, până la circa 250 de lei, în funcţie de tipul centrului social care oferă serviciile. Astfel, potrivit propunerii Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, subvenţiile vor fi acordate pe patru categorii de centre – 250 de lei pentru centrul rezidenţial, 175 de lei pentru cel de zi şi 120 de lei pentru unitatea de îngrijiri la domiciliu. Pentru cantinele sociale şi alte servicii de acordare a hranei, subvenţia va fi de 90 de lei. Până acum exista un singur nivel al subvenţiei, în valoare de 89 de lei, pentru toate persoanele, indiferent de tipul centrului social.

Sursa : www.ziare.ro

Învăţătura trebuie să fie uneori un drum, totdeauna un orizont.  ( Nicolae Iorga )

A pedepsi trebuie să însemne totdeauna a îndrepta.  ( Nicolae Iorga )

Sibilla Poesis

surse : informaţii preluate de pe - www.ziare.com şi www.ziare.ro

citate preluate de pe www.citapedia.ro

Poate ...

Singura cetate ce nu poate fi cucerită cu sila este sufletul omului.  ( Nicolae Iorga )

Amintirea suferinţelor tale păstreaz-o bine: e comoara cea mai scump plătită.  ( Nicolae Iorga )

Intelepciunea zice: nu ti-a izbutit un lucru, fa altul.Atata mangaiere sa ai.  ( Nicolae Iorga )

Gheorghe Zamfir - Doina :

Poate ...

mi-e dor de-al Sfinxului ulcior ...

pun capul ostenită, pe-al toamnei picior ,

nelinişti arămii, prezente-s şi, mă dor,

ignor tristeţi şi mă-nfior a zbor ...

pe-o fărâma de stâncă mi-e sete s-adorm,

a senin din lumină pe-al toamnei picior,

mai atinsă de Cer, mai departe de mine,

departe de colbul de nori, de teamă, de tine ...

mi-e dor, de-a stejarului şoaptă ...

mă smulg din miezu-mi amorţit şi curg în faptă,

păşesc pe lavă , gându-mi arde, dar sunt dreaptă,

şi preţul, poate,  după colţ m-aşteaptă ....

Sibilla Poesis

Filosofia toamnei m-a învăţat să-mi curg frunzele mirărilor în tăcere, apoi, să mă abandonez ploilor uimite ale dorinţelor arămii şi-n cele din urmă să scurm cu aripile norii, până când voi găsi un ciob de lumina moale şi lacrima de boare agăţată-n pridvorul speranţei ...

Sibilla

Trebuie să cauţi întotdeauna şi să găseşti o detaşare de tine însuţi.  ( Constantin Brâncuşi )

Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poţi să vezi foarte departe.  ( Constantin Brâncuşi )

În sufletul meu nu a fost niciodată loc pentru invidie - nici pentru ură, ci numai pentru acea bucurie, pe care o poţi culege de oriunde şi oricând. Consider că ceea ce ne face să trăim cu adevărat, este sentimentul permanentei noastre copilării în viaţă.  ( Constantin Brâncuşi )

Oamenii nu îşi mai dau seama de bucuria de a trăi, pentru că nici nu mai ştiu să privească minunile Naturii.  ( Constantin Brâncuşi )

Iubirea cheama iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubeşti tu cu toata puterea şi cu toata fiinţa.  ( Constantin Brâncuşi )

Sibilla  Poesis

citate preluate de pe www.citapedia.ro

imagini preluate de pe google.ro

Doina-preluată de pe youtube

Agonia - lucrare in ghips, realizată de Zamolxe

” Speranţa este visul celui treaz ! ” ( Aristotel )

” Niciodată să nu-ţi pierzi speranţa ! ” ( Jules Verne )

” Speranţa este lucrul cu pene aşezat în suflet şi care cântă melodia fără de cuvinte şi nu se opreşte niciodată . ” ( Emily Dickinson )

- poveste cu tâlc _

Maria, mama lui Iisus, cobora abătută dealul Golgotei. În urma ei venea Ioan, ucenicul cel iubit în grija căruia Iisus cu ultimele puteri îşi încredinţase Mama. Şi el era trist, dar se ţinea tare, încercând s-o aline pe Maria.
Ea, Maria, era sfârşită de osteneală şi de durere. Nu mai putea nici plânge. Se terminaseră lacrimile, rămăse doar durea cruntă, surdă, rece. Ce văzuse ea, era mult prea mult pentru o mamă ! Îşi văzuse fiul hulit, bătut, scuipat, biciuit, condamnat la moarte pe nedrept şi în cele din urmă ucis prin chinurile crucificării. Era prea mult! Din când în când atunci când în mintea ei se faceau auzite urletele mulţimii sau plesniturile biciului, tresărea si icnea. Atât ! Alteori, zâmbea obosită, aducându-şi aminte de învăţăturile Fiului ei iubitor.
Acum totul era întunecat în jurul ei. Vaţa ei nu mai însemna nimic, fiul ei cel iubit si bland pierise si nu se putea mangaia. Ioan, ucenicul cel iubit, încerca în zadar s-o aline. Durerea era prea mare ! Maria nu putea fi mângâiată, ce vazuse ea era dincolo de orice închipuire!
Au ajuns în fata casei. Maria se opri în prag şi întorcându-se spre Ioan spuse, plină de speranţă:
- Îţi aduci aminte, că El ne spunea că va reveni?
Se repezi la el strangându-i în pumni veşmintele:
- El a spus că va învia, va învia după trei zile, îţi aduci aminte?
Se uita la Ioan rugător şi cu un licăr de speranţă în ochi. În ochii ei se citea o rugăciune mută: „Spune da, spune da şi dacă nu crezi! Nu-mi ucide spereanţa!”
Ioan îşi aduse aminte:”Voi învia, după trei zile ! ” şi spuse cu convingere:
-Da Maria va reveni la noi, aşa a spus el. El vorbea adevarul nu se poate să fie altfel.
Şi faţa ucenicului se lumină, speranţa înflori şi în inima lui.
Ochii Mariei licareau de o lumina vie acum şi spuse în sinea ei „Oh!.. de-ar putea fi adevărat”. Ea se agaţa de orice i-ar fi putut menţine vie speranţa.
Sânbata seara. O seara caldă. Ucenici stăteau la un loc, posomorâţi. O seară plină de aşteptări pentru mama care-şi aduse aminte de vorbele fiului plecat de lângă ea. A fost singura dată când Maicuţa şi-a dorit ca soarele să dispară. Doar atunci speranţa ei putea fi împlinita. Din clipa în care Maria şi-a adus aminte de promisiunile facute de Fiul său, acest gand nu i-a mai dat pace.
Sâmbată seara, o seară a aşteptărilor dureroase, a incertitudinilor. Maria nu simţea nici foame, nici somn. Îşi aştepta fiul. De câte ori ucenicul Ioan intra la ea încercând s-o facă să mănânce sau să bea, primea invariabil acelaşi răspuns: „Lasă-mă singură… Îl aştept pe El !”
Ore şi ore de aşteptare chinuitoare trecură, dar Maria spera încă, şi zâmbea la imaginea reântâlnirii cu Fiul ei. Bătu miezul nopţii. Nu se întâmplă nimic. Un fior strânse inima Maicii. Continua însă să se roage şi sa-şi cheme Fiul cu toata puterea ei. Deodată, la puţin timp după ce ultima bătaie se stinse în noapte, odaia ei se lumină şi un glas dulce o striga:
-Mamă!
Maria tresari plina de fericire. Rugăciunile ei fuseseră ascultate. Speranţa ei nu fusese deşartă. Era vocea Fiului ei. Nu se putea înşela. Se întoarse şovaitoare şi zâmbitoare totodată. În mijlocul odaii, era chiar Fiul ei şi-i zâmbea cu dragoste. Încremenită de fericire, Maria nu putea nici râde, nici plânge. Iisus veni lângă ea şi-i îngenunche alături îmbraţisând-o. Simţind îmbraţişarea adevarata, reală a Fiului pierdut şi revenit, Maria dete drumul, în sfârşit , lacrimilor de bucurie. O burie năvalnică, o bucurie care nu cunoştea margini. Fiul ei pierdut se întoarse!
Se liniştise acum şi începuse să priceapă întreaga măreţie a sacrificiului Fiului sau. Pricepea acum învăţăturile lui, pricepea că moartea nu există, pricepea că există o naştere nouă. Toate acestea le-a înţeles în fracţiuni de secundă. Vorbele ei păreau mângâieri, ce împrăştiau dragostea maternă peste Fiul regasit.
Iisus stătu o vreme mângâindu-şi mama, apoi îi spuse:
Eu voi pleca iar în curând, mamă; voi pleca de lângă tine ca om, dar îţi voi rămâne aproape, iar când se va împlini ceasul, voi veni să te duc alături de mine, în Împărăţia Tatalui!
Maria zâmbea. Se liniştise. Uitase aproape, de încordarea şi durerea ultimelor zile
Iisus, o luă în braţe, o puse pe pat şi o binecuvântă zâmbind, apoi dispăru.
Maria fu cuprinsă de un somn liniştitor şi un zâmbet fericit îi flutura pe buze.
Dimneaţa s-a trezit fericită şi vesela. Acum ea ştia sigur: moartea este un somn care o va duce din nou lângă fiul ei în împăraţia tatălui, e o schimbare de stare, o revenire la origini.

Şi mai ştia ceva: Ştia că suferinţa poate fi transformată în bucurie, prin speranţă !.

Autor - Zamolxe

Sunt trei feluri de bunuri: cele mai mari sunt cele ale sufletului, următoarele - acele ale corpului, ultimile - cele din afară. ( Cicero )

După furtunile sufletului, ca şi după ale naturii, învie flori pe care le credeam moarte. ( Nicolae Iorga )

Credinţa este libera consimţire a sufletului. ( Sfântul Antonie cel Mare )

Credinţa este pasărea care cântă când zorii nu au apărut încă. ( Rabindranath Tagore )

Credinţa nu este un act săvârşit o singură dată, ci o neîntreruptă privire aruncată din inimă lui Dumnezeu. ( A. W. Tozer )

citate preluate de de www.citapedia.ro

lucrarea Agonia realizată în ghips de Zamolxe

autorul textului : Zamolxe

Zi de duminica, eu si zorile, o duminica senina si zambitoare cum de mult nu am respirat ... Zambetul copilariei din nou mi-a tinut tovarasie , ne-am plimbat intreaga noapte si, am depanat amintiri, amintiri din anii de liceu ... ma atragea speologia, chemarea muntelui e atat de vie acum, si, recunosc, cred ca m-am nascut cu ea, muntii si tainele lor ma fascineaza , nu inceteaza sa-mi ofere surprize indraznete si, suras ori de cate ori aripile-mi sunt ingenunchiate . Mangaierea acelui zambet bland al copilariei imi tresare mereu aripa spre zbor... si, mereu reusesc sa ma ridic, sa continui ... nu putini in jurul meu sunt cei care se tot " mira " , adica de unde gasesc eu putere, resurse si mai am si obraznicia pe care numai un luptator o are, aceea de a continua zambind. Pentru mine, lacrimile, nu putine la numar, au fost mereu izvor de zambete, o devenire. Mi-am amintit de o duminica speciala, o duminica pe care o credeam una ca oricare alta, nu am uitat-o nici azi, si acum ma inseninez cand ii povestesc baietelului meu : " mami, mai spune povestea ta , cum ai fost tu curajoasa in pestera ... " si, mereu o repet cu drag, vad si acum aievea, aud, simt , traiesc, retraiesc ... zambesc de fiecare data, pentru ca eu stiu mai bine ca oricine, curajul meu a tasnit din teama, frica , disperare ... Eram colegi de clasa, eram fara de griji, tineri, frumosi , voiosi, si, hotarasem sa ne intalnim in partea de sus a orasului, cu diriga, profa de merceologie, urma sa cucerim lumea... in mintea noastra de liceeni pusi pe fapte mari, nu eram oricine, eram exploaratori, cruciati, cutezatori si cate si mai cate nu ne innaripau entuziasmul ... Trec peste detalii, de cum ne-am adunat cu totii, am pornit pe un drum forestier, spre tinta pasiunii noastre, intalnirea cu natura, fiecarei duminici ii daruiam rasetele noastre si dorinta de a cunoaste : Semenic, Valiug, Crivaia, Ciresnaia, Cheile Nerei, Clisura Dunarii ... in acea duminica ne astepta, stiam noi sigur sigur, Pestera Comarnic , pe care nimeni si nimic nu avea cum sa o cunosca asa cum ne-am propus noi. Cat a durat drumul, am cantat si am sporavait nestingheriti, am tot cules clopotei si maci si sanzaiene si cercelusi si garofite, am imletit cununite .... frumosi mai eram cu rucsacul in spate, veseli si fara de grija . De cum am ajuns la Pestera, indicatorul ne-a zambit " Spre Pestera Comarnic " , ne-a intampinat ghidul, un padurar de isprava ... zic de isprava pentru ca ne-a mirosit din prima, jumate de ora ne-a " prelucrat ", ne-a impartit felinare cu carbit, ne-a spus clar ca trebuie sa-l urmam sa nu ne indepartam de grup, ca vom vizita numai galeriile si caile accesibile publicului, cele special amenajate, ca in cel mult o ora trebuie sa iesim, ne-a invitat cu glas blajin sa punem intrebari, sa cerem lamuriri, si, parca nu se mai oprea din vorba ... Firea mea nerabdatoare, temperamentul meu exploziv a izbucnit : " dar mergem o data, pestera ma striga si dumneata ma tii de vorba ! " tot grupul a incremenit, eram cea mai mica, piticutul grupului, cea mai apriga insa, ei ma stiau, asa am fost mereu, in viteza si plina de energie . Ghidul, padurarul, s-a oprit din explicatii, m-a privit patrunzator apoi a zis : " poftiti va rog, pestera va asteapta, la dispozitia dumneavostra regina " , a facut o plecaciune si mi-a facut semn sa intru prima, ma simteam importanta, stapana pe situatie, si, am trecut pe langa el dreapta, plina de mine insumi ... a venit si el, indemnandu-i si pe ceilalti sa ne urmeze : " haideti, regina isi vrea supusii alaturi " . L-am privit si eu, cu aere de superioritate si mandra de mine , caci, imi ziceam ca l-am facut sa ma asculte el pe mine si nu invers . Nu voi uita nici una din galeriile unde am poposit, intunericul misterios, splendoarea arhitecturii pe care o descopeream la fiecare pas, o impletire spectaculoasa de stalactite si stalagmite, racoarea binefacatoare, clipocitul apei pe tavanul pesterii sau glasul tainic al apelor subterane, denumirile care parca deschideau ele insile ferestre spre o lume nebanuita, tainica si infriosatoare, feerica totodata, o lume de basm : Sala Altarelor, Galeria Buricului Pamantului, Sala Intunecata a Soaptelor, Sala Ecoului, Sala Zebrelor, Sala Virgina, Sala Cascadei de Lapte, etc. E ram atat de pierduta in visare, pipaiam fiecare perete, respiram fiecare firicel de mister... eram vrajita ... nici acum nu stiu, decat ca m-am trezit singura, grupul meu nu se zarea nicaieri, vocea ghidului nu se auzea, era intuneric in jurul meu, negura, soaptele si clipocitul apei, o sala mica, stramta, nu-mi amintesc sa ne fii oprit acolo, eu si pestera, atat. Am realizat ca m-am ratacit de grup, m-a cuprins spaima, stiam de la ghid ca lampa curand se va stinge, ne si atentionase de altfel in una din sali sa grabim pasul, nu avem mult timp la dispozitie... mi-am amintit cuvintele ghidului, " pestera nu este electrificata, lampile vor lumina pret de o ora, apoi trebuie sa iesim la suprafata ..." am mai facut cativa pasi, intrasem intr-o fundatura, era si mai intuneric, parea ca de fapt continui sa cobor, undeva in adancul pamantului ... peisajul era ceva de nedescris, o frumusete cum nu cred ca-mi va mai fii dat sa intalnesc, deodata, lampa mea s-a stins ... am intrat in panica, simteam ca ma sufoc, nu se vedea nimic, negru, nici un firicel de lumina, nu puteam sa fac nici macar un pas, nici unul ... ma cuprinsese disperarea... " halal regina, pestera m-a inghitit ... " apoi, ca o scanteie, un gand a strafulgerat mintea mea zapacita , " eu iubesc muntii, iubesc pesterile, nu se poate sa nu ma iubeasca si ei pe mine , nu, nu voi muri aici, voi canta " ... cu toata frica si teama , m-am asezat jos, mi-era deja frig, eram infricosata, eram de neoprit insa , tin minte aievea... eu,regina aveam pestera in palma ... si, am inceput sa cant, intai abia soptit, apoi din ce in ce mai tare, ma auzeam limpede, clar, imi auzeamsi ecoul, nu mai eram singura .... simteam firisoare reci si fiori stranii pe spate, din fata veneau spre mine tot felul de inchipuiri, umbre ciudate, umbre de intuneric in intuneric, desii paralizata de frica, intepenita in podeaua rece, continuam sa cant, sa fii cantat o suta de melodii...habar nu am, sa fii fost numai cateva zeci, cine mai stie.... cantam si lacrimile curgeau, nu vedeam unde, simtem gustul lor si pe gleznele incremenite ... cantam, deloc nu m-am oprit .... Deodata, brusc, o lumina puternica a spart linistea si negura si, am auzit " am gasit-o, e vie " .... am simtit doua brate puternice , calde, atat de calde, apoi.... nimic... cand am deschis ochii eram langa cabana padurarului, colegii in jurul meu, eram invelita in paturi, in jur flori, flori de camp si ei toti zambeau ... " Luptatoareo, ai invins pestera regino, ai invatat supravietuirea fara sa stii, fara sa vrei, si haul nu te-a inghitit pentru ca pestera ta a simtit ca o iubesti , ca o respecti ... " asa mi-a vorbit ghidul nostru, padurarul acela intelept, cu privirea patrunzatoare si glas blajin, nu i-am uitat vorbele, nici vocea, si acum o aud . Abia dupa doua ore ne-am pornit spre casa, sa nu se intunece, pe drumul intoarcerii la civilizatia ce ne-a rodit entuziasm spre lumea de basm, diriga, colegii, au povestit : statusem mai bine de doua ore acolo, in pestera mea, mi-au observat lipsa imediat ce au iesit la suprafata, el, omul acela a fost cel care ... cel care a simtit, asa au zis, "am iesit si privirea lui te cauta", abia apoi a zis " unde e , am stiut de cum s-a avantat, nerabdarea ei exploda de taina, impunea , ceva o chema acolo inauntru ..." A chemat ajutoare, colegii se rugau, stiau cu totii ca exista posibilitatea sa nu mai revin,sa ma fii afundat in adancuri, paraul ducea in miezul pesterii, care nu era cunoscut de nimeni, pestera fusese descoperita prin 1856 de un necunoscut, nu se cunosc foarte multe din trecutul pesterii, erau si sunt cai neumblate, neintinate de pasii nimanui, cine stie unde duc acele " holuri " cu forme ciudate ... Ma salvat cantecul, vocea , gandul acela strafulgerat din adancul spaimei, al fricii si care, am inteles ca mi-a izvorat curajul si mi-a luminat dorinta sa revin, am fost puternica pentru ca nu am cedat, am facut numai ce m-am priceput in disperarea mea, am cantat, si, am supravietuit. Am zambit , colegii ma priveau intrebatori si eu am raspuns intrebarilor nerostite : " stiti voi ce am invatat astazi ... acum inteleg, la curtea fiecarui rege era cate un intelept cu care acesta se consulta in orice la ceas de taina , fara sfatul inteleptului, regele sau regina nu luau nici o decizie , eu, regina, am sfidat omul pesterii, ghidul, padurarul, el a fost inteleptul, m-a gasit pentru ca, a inteles ca voi intelege ... " .... Inchid ochii si vad, azi, zi de duminica, vad Sala din Pestera Comarnic, sala in care am invatat supravietuirea, acum vad in intuneric si, simt si acum, simt doua brate calde care ma ridica si ma scot la suprafata, apoi ma imbratiseaza, ma invelesc in paturi, aud soaptele lui " regina mica, ai luptat ... " si, aud clipocitul ceaiului cald si aromat turnat cu bunatate de mainile sale " bea, bea sa-ti revi ... " apoi, vad privirea lui patrunzatoare la plecare, a lui, si a mea, ne-am zambit doar, fara cuvinte , zambetele erau suficiente am simtit intelepciunea lui cum revarsa mangaiere asupra mea .... un zambet, pentru o viata ... Un zambet din care mi-am adapat sufletul de multe ori de-a lungul anilor, zambetul unui OM pentru viata unui om, nu-l voi uita si nici Zoran, ma roaga mereu sa-i povestesc " mai spune mami, mai spune, cum a fost, spune inca o data .... " Povestea mea, incepe sa-si depene firul, in acelasi mod " Candva, demult, un zambet pentru o viata mi-a daruit un strop de intelepciune ... " Iubesc si acum muntii, le simt chemarea, iubesc pesterile, dar, acum mai presus de orice, respect chemarea lor, respect zambetul lor, respect mai ales acele locuri, pesterile si muntii pe care mi-am promis sa le vad, sa le simt, sa le ating si, inca imi sunt necunoscute , dar imi voi onora promisiunea , pentru ca am invatat, am invatat sa zambesc ... intelepciunea iti zambeste, atunci cand o recunosti ...

Sibilla Poesis

Sibilla Poesis

imagini preluate de pe net

]]> http://sfinx667.wordpress.com/?p=657 Thu, 01 May 2008 22:32:56 +0000 sfinx667 http://sfinx667.ro.wordpress.com/2008/05/01/izvorul-tamaduirii-manastirea-sfantul-ilie-de-la-izvor-vasiova/ IZVORUL TAMADUIRII - MANASTIREA " SFANTUL ILIE DE LA IZVOR " VASIOVA

Pe soseaua Timisoara -Resita, la intrarea in Bocsa Vasiova , se desprinde drumul care duce spre Ocna de Fier. La mai bine de 1 km se afla Manastirea ,''Sf.Ilie de la Izvor''. Numele vine de la un izvor de apa curata si rece care astampara nu numai setea trupeasca, ci si cea sufleteasca. Lucrul acesta este adeverit de numeroasele binefaceri de care s-au bucurat cei care ''cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste'', au baut apa din acest izvor. Asa a aparut gandul, in constiinta unor oameni de bine, de a ridica o manastire pe aceste meleaguri in care sa se pastreze randuielile vietii monahale, venind in acelasi timp si in sprijinul credinciosilor care duminica de duminica umplu biserica manastirii pentru a asculta Sf.Liturghie si a se bucura de dumnezeiestile daruri ale sfintelor slujbe.Din generatie in generatie s-a transmis o relatare care sustine ca minerul Alexe Perian si-a redobandit vederea dupa ce s-a spalat pe ochi la izvorul pomenit. Drept recunostinta, in anul 1850 imprejmuieste izvorul cu un zid de piatra. Urmasii sai au ridicat o capela care pe parcursul anilor a ajuns locul mult cautat de credinciosi si suferinzi, din toate nationalitatile, ce veneau ca pelerini de la mari departari in ziua praznicului Sf Proroc Ilie.

Istoria acestui schit incepe cu credinciosul Nicolae Dragila din Resita Romana. Om cu stare materiala, doneaza in 1897 o parte din averea sa Manastirii Calugara (de langa Ciclova Montana) pentru a se infiinta un institut pentru educarea fetelor, iar alta pentru ridicarea unei manstiri pe valea Gladinova. Initiativa este sprijinita de credinciosi. Dar in anul 1902 trece la cele vesnice. Dorinta lui este intampinata cu multa daruire de ieromonarhul Macarie Gusca, originar din localitatea Calnic (Resita), nascut la data de 14 septembrie 1866. La varsta de 26 ani pleaca sa se inchine la locurile sfinte de la Ierulasim. Studiaza teologia, apoi intra in obstea Manastirii Calugara. La sfatul episcopului Nicolae Popeea al Caransebesului pleaca in Tara Romaneasca, fiind primit in obstea manastirii Sinaia, unde este tuns monah in anul 1902. In 1903 se inapoieaza in partile natale, incredintandu-i-se grija pentru zidirea manastirii de langa Bocsa Vasiova. Aici a vietuit 44 de ani, trecand la cele vesnice la 9 ianuarie 1947. Faptele si frumusetea duhovnicieasca a vietii lui au avut un impact puternic asupra multor credinciosi pe care ii povatuia neancetat de a savarsii fapte bineplacute lui Dumnezeu si folositoare oamenilor.

Piatra de temelie a manastirii s-a pus in ziua de15 mai 1905 de catre protopo-pul din Bocsa, Maxim Popovici, inconjurat de un sobor de preoti. prin purtarea de grija a parintelui Macarie Gusca, cu sprijinul sculptorului Petru Oancea din Vasiova, zidarii si credinciosi au muncit cu abnegatie, asa in numai trei luni biserica era gata pentru tarnosire. Biserica este construita dintr-un zid in forma de cruce, compartimentata in altar, naus si pronaus. Naosul este delimitat de pronaus prin doi stalpi din lemn amplasati in mijlocul spatiului, acestia sustinand si balconul pentru cor (cafasul).

Patapeteasma este sculptata in lemn de stejar, frumos ornamentata in filigran cu motive ornamentale ortodoxe: vita de vie cu struguri, executata de o echipa de mesteri din Gurmazesti (jud.Neamt) condusa de Vasile Apucaloaie. are doua turle mari ridicate deasupra pridvorului care dau impresia unei catedrale. Pardoseala este realizata in mozaic cu ornamente geometrice, iar acoperisul este prevazut cu tabla galvanizata. Nu are clopotnita separata, clopotele fiind instalate in cele doua turnuri ridicate deasupra pronaosului.

Ifintirea s-a facut in 19 iulie 1907. in preziua praznicului Sf. Ilie, de catre arhiereul Filaret Musta, asistat de protosincelul Traian Badescu, viitor episcop al Caransebesului, dimpreuna cu un sobor de preoti.

In 1938, din initiativa Episcopiei Caransebesului, s-a construit o cladire in forma de L. cu un etaj, care adapostea chiliile maicilor, atelierele de tesatorie, covoare, stofe si ticotaje, stareta fiind monahia Alexandrina Colibaba,

Iconostasul vechi si altarul au fost pictate in 1947, de catre pictorul Stefan Ionescu.

Un rol important l-a avut parintele Vichente Malau, vietuitor in obstea manastirii Sihastria. A fost trimis aici pentru a intari activitatea spirituala si pastorala in randul credinciosilor.

In anul 1958, ca urmare a decretului 403 al guvernului comunist, manastirea a fost inchisa, fiind transformata ulterior in casa de copii handicapati. Au mai ramas cateva maici care se ocupau de ingrijirea bisericii, adapostindu-se in arhondaric. In anul 1984 este numit preot slujitor si conducator al manastirii parintele Olivian Blindu, care incredintieaza lucrarea de pictura in fresca pictorului Florica Lepadatu.

Abia dupa1989,prin osteneala neprecupetita a parintelui Ieronim Stoican si a maicii starete Filofteia Nistor, cladirea a fost retrocedata manastirii. Astazi manastirea este indrumata de monahia Varvara Santiuan, care impreuna cu cele 12 vietuitoare se ostenesc cu gradinaritul, albinaritul, in atelierele de pictura, croitorie si broderie. Dragostea si ravna parintelui duhovnic Ieronim Stoican a facut din manastirea Vasiova o oaza de viata spirituala pentru multi credinciosi care vin si cer sfatul si ajutorul in rezolvarea problemelor cu care sunt confruntati. Manastirea a avut o valoroasa colectie de carte veche: Adunarea cazaniilor (Viena, 1973), Dogmele credintei (Neamt, 1816), Pidalionul (Neamt, 1814), Explicarea Psalmilor (Bucuresti, 1853), pastrate in custodie la Colectia de obiecte religioase a protopopiatului Resita.

In prezent este in curs de amenajare muzeul manastirii si se fac lucrari de restaurare a intregului ansamblu manastiresc.

Frumusetea duhovniceasca a slujbelor, corul maicutelor si ospitalitatea lor il fac pe orice credincios care calca pragul manastirii sa se simta mai intarit duhovniceste pentru a face fata problemelor cu care se confrunta in viata de zi cu zi, atat in planul vietii materiale cat si in cel al vietii spirituale .

Amintiri din timpul slujbei... interior manastire :

Fantana din curtea Manastirii " Sf. Ilie de la izvor " Vasiova :

Stareta monahia Varvara Santiuan :

de la stanga la dreapta : Episcopul Daniel de Varesti, Episcopul Nicodim de Severin, Episcopul Lucian de Caransebes, Preotul Ion Petrica la Manastirea " Sf. Ilie de la izvor " Vasiova

Intrarea in lacasul de credinta :

O maicuta intre cactusi :

Preotul Ion Petrica de la Manastirea " Sf. Ilie de la izvor " Vasiova :

Sunt născut la data de 9 mai 1975 în Bocşa.

Am absolvit Facultatea de Litere Filosofie şi Istorie, specializarea Teologie Pastorală, a Universităţii de Vest din Timişoara, iar în prezent urmez cursul de Masterat, al Facultăţii de Sociologie şi Psihologie în specializarea Psihologie Organizaţională şi de Conducere din aceiaşi Universitate.

Mă bucur foarte mult de colaborarea pe care o am cu Radio Reşiţa.

Mica mea rubrica “Tâlcuirea Vieţii” nu reprezintă un fel de observaţie la lucrurile negative ale vieţii cotidiene, ci o vad ca pe un mijloc de ridicare şi clădire spirituală a omului contemporan.

Aşadar Radio Reşiţa este cuvântul care întăreşte existenta Cuvântului Creştin în şi între oameni.

Preotul Ion Petrica de la Manastirea " Sfantul Ilie de la Izvor " Vasiova este modest, am sa mai spun eu cate ceva : este autor al cartii " Meditatii pentru contemporani " , este in curs de aparitie si o a doua carte, este preot si psihopedagog social si in cadrul Directiei Generale De Asistenta Sociala Pentru Protectia Drepturilor Copilului Caras-Severin, este prieten si indrumator religios al copiilor si tinerilor ocrotiti in cadrul complexelor de servicii sociale din judet, este colegul meu de serviciu si, impreuna suntem redactori ai unei reviste de cultura si divertisment " Zambetul Sperantei ", redactia noastra fiind un suras al primaverii indiferent de anotimp, copii si tineri lucreaza la editare , redactare, tehnoredactare ... Redactorii nostrii se adreseaza simplu : " am adus articolul Niko, vrei sa te uiti...", " sa zica parintele cum e mai bine... parinte, avem destul material.." si va asigur ca se lucreaza, caci " Zambetul Sperantei " e editat de "zambete" si "flori" ... Vizitele colectivului de redactie sau ale prescolarilor si scolarilor mici la invitatia maicutelor si a parintelui Ion Petrica la manastire sunt o incantare : mai intai slujba, apoi fuga la apa rece la Izvorul Tamaduirii " Sfantul Ilie ", urmeaza plimbarea pe aleile sarutate de liniste si pace, rasfatul cactusilor, magnoliilor, zambete si flori, apoi mergem la ea, prietena noastra Codruta ... cum cine e Codruta, e o caprioara, a manastirii si a noastra, e surasul si blandetea manastirii... obositi, ne asezam la masa, si ce masa, maicutele si Stareta Varvara ne servesc cu bunatati alese, cu drag, cu strop de suflet in fiecare zambet, se aseaza la masa cu noi, povestim, glumim... niciodata la plecare nu uita sa ne zambeasca si sa ne aminteasca " sunteti bineveniti oricand, va asteptam " Prietenii mei de suflet, Varvara- stareta si, Ion Petrica, parintele Ioanichie, cum i se mai spune, merita fiecare cuvant de multumire si recunostinta din partea noastra , a tuturor, maicutele la fel, caci, Manastirea " Sf. Ilie de la izvor " Vasiova, ramane oaza de liniste, locul in care ne incarcam cu energie, mangaiere pentru suflet, coltul de rai unde parca ne simtim mai aproape de cer si de Dumnezeu ... Azi , e sarbatoare " Izvorul Tamaduirii ", suntem asteptati, e o slujba oficiata de un sobor de preoti in frunte cu Episcopul Caransebesului Lucian Mic, si el un prieten al nostru apropiat... Suntem, sunteti cu totii bineveniti la slujba, in locul unde Dumnezeu surade a liniste, iubire, pace, zambeste cu magnolii, la Manastirea " Sf Ilie de la izvor " Vasiova ! Doamne Ajuta !

SIBILLA POESIS